Posts Tagged ‘Preot Tudor Marin

20
apr.
13

Ucigaşul preotului Marin, reexpertizat psihiatric

Puşcoiu: Uciderea preotului Marin nu este crimă, ci „jertfă“

 

 

Florentin Puşcoiu, tânărul care l-a ucis pe preotul Tudor Marin, în biserică, va fi reexpertizat psihiatric, pentru a se verifica dacă internarea medicală în cazul său mai este necesară sau nu, potrivit Codului de Procedură Penală. Dosarul va fi soluţionat de magistraţii Judecătoriei Iaşi, în a cărei rază teritorială se regăseşte Spitalul de Psihiatrie Grajduri, acolo unde este internat Puşcoiu, prin decizie judecătorească.
Acţiunea a fost introdusă pe rolul instanţei încă din luna februarie, fiind acordate mai multe termene pentru efectuarea expertizei. Petent este chiar Florentin Puşcoiu, în dreptul numelui său, pe Portalul Instanţelor de Judecată, specificându-se faptul că este bolnav. Acţiunea este introdusă în baza articolului 432 alineat 4 din Codul de Procedură Penală, care prevede că „judecătorul delegat al judecătoriei în a cărei circumscripţie se află unitatea sanitară verifică periodic, dar nu mai târziu de 6 luni, dacă internarea medicală mai este necesară. În acest scop, judecătorul delegat dispune efectuarea unui raport medico-legal cu privire la starea de sănătate a persoanei faţă de care s-a luat măsura internării medicale şi, după primirea acestuia, sesizează judecătoria în a cărei circumscripţie se află unitatea sanitară pentru a dispune asupra menţinerii, înlocuirii sau încetării măsurii“. Următorul termen de judecată în dosar va avea loc luna viitoare.
Florentin Puşcoiu a fost arestat pe 16 iunie 2012, după ce l-a înjunghiat mortal pe preotul Marin, în biserica din Piaţa Unirii din Focşani, unde acesta slujea. După efectuarea expertizei, în august 2012, Florentin a fost pus în libertate, dar a fost internat la psihiatrie. Potrivit raportului medico legal, acesta suferă de schizofrenie paranoidă, având discernământ abolit.
Reamintim că în data de 16 iunie 2012, bărbatul a mers la biserică pentru a cere explicaţii în legătură cu două versete din Vechiul Testament, dar nu a fost mulţumit de lămuririle primite. Crima a fost comisă în jurul orei 10.00, iar la ora 10.29, poliţiştii au fost sunaţi de femeia care vindea lumânări că preotul a fost înjunghiat. Cu ajutorul martorilor, anchetatorii au întocmit două portrete robot. În seara aceleiaşi zile, anchetatorii au pus mâna pe principalul suspect, care a fost găsit acasă.
După comiterea faptei, tânărul a vrut să-şi viziteze un prieten, apoi s-a dus acasă şi s-a culcat. Când s-a trezit, s-a uitat la televizor la ştirile despre fapta comisă chiar de el. Puşcoiu a recunoscut fapta, iar motivul a fost de natură religioasă. A susţinut că a vrut să facă dreptate divină şi că Dumnezeu l-a pus să facă acest lucru. Florentin a mai declarat şi că chipul preotului semăna cu cel al slujitorului din visul său, pe care Dumnezeu i-ar fi spus să-l omoare.

 

 

11
aug.
12

Criminalul preotului Marin, transferat la Spitalul de Psihiatrie Grajduri

 

GALERIE FOTO:   Ucigașul preotului Marin, dus la Spitalul de Psihiatrie Grajduri

Florentin Pușcoiu, ucigașul preotului Tudor Marin, a fost transferat ieri la Spitalul de Psihiatrie și Pentru Măsuri de Siguranță Pădureni-Grajduri, din Iași. Faptul că ucigașul este internat doar până la însănătoșire îi neliniștește pe focșăneni. Informația conform căreia Florentin Pușcoiu a fost pus în libertate și este internat la psihiatrie i-a șocat pe cititori. Oamenii se tem ca nu cumva peste un an sau doi să se întâlnească pe stradă cu ucigașul care a îngrozit o țară întreagă. Pușcoiu nu va răspunde niciodată pentru crima comisă deoarece comisia a stabilit că în momentul comiterii faptei, el nu a avut discernământ. Diagnosticul pus de medici a fost „schizofrenie paranoidă, comportament abolit”. Faptul că o persoană cu probleme psihice s-ar putea plimba printre noi, nu este o noutate.  În anul 1994, un bolnav psihic a omorât un polițist care a vrut să-l imobilizeze. După doi ani de internare, persoana în cauză a revenit în societate.
Florentin Pușcoiu, tânărul de 30 de ani care pe 16 iunie a.c. l-a înjunghiat mortal pe preotul Tudor Marin, în Biserica din Piața Unirii, a fost transferat ieri la  Spitalul de Psihiatrie și Pentru Măsuri de Siguranță Pădureni-Grajduri, din Iași. El a fost transportat cu o ambulanță de la Secţia de Psihiatrie a Spitalului Judeţean „Sf. Pantelimon“ Focşani, unde a fost internat temporar, fiind escortat de doi polițiști de la Serviciul de Intervenție Rapidă, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea. După cum se arată și în motivarea instanței de judecată, măsura internării în ospiciu este provizorie. „Conform articolului 162 Cod penal, dispune internarea medicală provizorie a învinuitului Pușcoiu Florentin, într-un institut medical de specialitate, până la însănătoșire”, se arată în motivarea de joi a instanței de judecată. Imediat după pronunțare, Pușcoiu a fost pus în libertate. El a fost dus la Secția de Psihiatrie a Spitalului Județean Focșani și apoi, ieri, transportat la Grajduri.    Nu este exclus ca după un an sau doi, medicii să considere că Pușcoiu s-a vindecat și să-l lase să plece din unitatea medicală. Atunci, el se va întoarce printre noi și nu va fi tras niciodată la răspundere pentru crima comisă. Acest lucru se datorează faptului că medicii care l-au examinat au stabilit că în momentul comiterii faptei, Pușcoiu nu a avut discernământ, el fiind diagnosticat cu „schizofrenie paranoidă, comportament abolit”.    Reamintim că miercuri, Pușcoiu a fost scos de sub urmărire penală, măsura fiind luată de către procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea ca urmare a rezultatului expertizei medico-legale psihiatrice, primit de la Institutul de Medicină Legală „Mina Minovici”, din București.
„Schizofrenia paranoidă este o boală cronică, care nu se poate vindeca“
Boala de care suferă Puşcoiu, schizofrenia paranoidă, nu va putea fi tratată niciodată. Medicii psihiatri ne-au explicat că doar prin intemediul unui tratament medicamentos boala va putea fi ţinută sub control, episoadele de recădere devenind din ce în ce mai rare. „Schizofrenia paranoidă este o boală cronică, care nu se poate vindeca. Această boală este caracterizată prin perioade de recădere, când pacientul devine psihotic, şi remisie, atunci când pacientul este bine. Debutul bolii, la bărbaţi, este la 20-25 de ani, iar la femei la 25-30 de ani. Cauzele sunt necunoscute. Au fost o mulţime de teorii prinvind apariţia acestei boli, dar niciuna nu a fost confirmată. Cu siguranţă există o componentă genetică. De exemplu, dacă unul dintre fraţii gemeni monozigoţi are schizofrenie, fratele său are 40% şanse să fie bolnav, dar nu este numai componenta genetică. În perioada de decompensare, pacientul în forma de schizofrenie paranoidă prezintă ca şi caracteristici principale halucinaţiile. Pacientul aude, vede lucruri care nu sunt reale şi adevărate. Cele mai frecvente sunt halucinţaiile auditive şi aceste voci pe care le aude îi comandă să facă anumite lucruri, iar pacientul vrea să le execute. Ideile delirante sunt o altă caracteristică importantă a schizofreniei paranoide. Pacientul crede lucruri care nu sunt reale , una dintre aceste situaţii fiind cele mistice cu tematică religioasă. Pacientul crede cu convingere anumite lucruri şi nu poate fi convins că ceea ce crede el nu este real. Singurul tratament eficient în perioadele de decompensare este cel medicamentos. Tratamentul, odată stabilit de medic, trebuie urmat toată viaţa. Respectarea corespunzătoare a tratamentului face ca episoadele de recădere să fie mai rare. Schizofrenia paranoidă nu se vindecă, se remite. Vindecare nu există. Şansele ca un pacient să facă o recădere sub tratament sunt de 20% într-un an, iar fără tratament sunt de 80% într-un an.     Discernământul abolit îl regăsim la pacienţi cu schizofrenie decompensaţi. Cei în remisie au, posibil, discernământ, cei cu boala în decompensare îl au abolit“, a explicat medicul Marcel Şarpe, medic specialist psihiatrie în cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Focşani şi membru în comisia de expertiză medico-legală de la nivelul judeţului Vrancea.    În Vrancea sunt peste 1.700 de persoane care suferă de boli psihice. Din total, 1.244 sunt femei şi 508 bărbaţi. Grupa de vârstă cea mai afectată de aceste boli este cea între 15 şi 64 de ani, cu 1.093 cazuri, dar şi bătrânii cu vârste peste 65 de ani suferă de aceste boli, fiind luate în evidenţă 606 cazuri. Tratamentele ajung la zeci de milioane lei vechi lunar, iar statul compensează medicamentul cel mai ieftin şi care nu întotdeauna este cel mai bun. Din cele 1.700 de persoane care suferă de boli psihice, doar o parte beneficiază de un grad de compensare al medicamentelor de 100%, restul beneficiind de o compensare de 50% sau 90%.
Focșănenii sunt îngroziți: „Ne vom întâlni cu el pe stradă!“
Vestea că tânărul care a omorât un om a fost pus în libertate i-a șocat pe focșăneni. Oamenii spun că așa ceva nu este posibil și că doar în România se poate întâmpla acest lucru. Mulți dintre cei care l-au apreciat pe părintele Tudor Marin au trecut ieri pe la mormântul său, din spatele Bisericii din Piața Unirii, și i-au aprins o lumânare. Oamenii spun că Pușcoiu ar trebui internat pe viață. „Este posibil să facă din nou rău dacă îi vor da drumul. Dacă are probleme psihice ar trebui să fie internat pe viață. Dacă nu l-a pedepsit legea pentru că este bolnav, atunci trebuie să fie supraveghet mereu. Mă gândesc că autoritățile ar trebui să facă mai multe pentru acești oameni. Trebuie internat pe viață și ținut sub tratament. Dacă îi va da drumul, nu are cine să se ocupe de el pentru că am înțeles că nu are o relație bună nici cu părinții. Este păcat că s-a întâmplat așa ceva și nu este normal să ne întâlnim cu el pe stradă”, ne-a spus Florica Slabu.    Scoaterea de sub urmărire penală și punerea în libertate a lui Florentin Pușcoiu îi îngrijorează pe focșăneni. O femeie venită din Italia, care ieri a trecut pe la mormântul părintelui pentru a-i aprinde o lumânare, ne-a spus că el trebuie închis pe viață. „Vestea că părintele a fost omorât ne-a cutremurat și am venit special din Italia pentru a-i aprinde o lumânare. Ucigaşul trebuie închis pe viață dacă este bolnav și nu poate răspunde penal. Îl țin acolo o vreme și apoi îi vor da drumul. Boala asta nu se vindecă niciodată, iar el nu își va mai lua tratamentul. Nu este normal să-l vedem pe stradă. Când are o criză poate face și mai mult rău. Trebuie închis pe viață și tratat corespunzător”, ne-a spus Dorina Nistorescu.    Cititorii „Monitorul de Vrancea” au postat pe site-ul ziarului mai multe comentarii prin care își exprimă nemulțumirea. Laura spune „nu pot să cred așa ceva. Ne întâlnim cu el pe stradă…”!. Un alt cititor, care se semnează „nedumeritul”, spune: „Numai în țara asta un nebun care a omorât un om poate fi lăsat în libertate. După o vreme ne vom întâlni cu el pe stradă că… vezi Doamne s-a însănătoșit”.
Filmul crimei
Preotul Tudor Marin a fost ucis pe 16 iunie, chiar în biserica în care slujea, „Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul” din Piaţa Unirii, fiind înjunghiat în inimă şi cap, de Florentin Pușcoiu. Acesta din urmă  i-a cerut preotului explicaţii despre două versete din Vechiul Testament și nu nu a fost mulţumit de lămuririle primite. Crima a fost comisă în jurul orei 10.00. După sesizare, Piaţa Unirii s-a umplut de poliţişti, procurori, medici şi curioşi. În seara aceleiași zile, anchetatorii au pus mâna pe principalul suspect. El a fost găsit acasă. Pușcoiu și-a recunoscut fapta, iar motivul a fost de natură religioasă. Pușcoiu a susținut că a vrut să facă dreptate divină și că Dumnezeu l-a pus să facă acest lucru. Florentin a mai declarat şi că chipul preotului Marin semăna cu cel al preotului din visul său, pe care Dumnezeu i-a spus să-l omoare.
Un bolnav psihic a omorât un polițist și apoi a fost lăsat liber
Pușcoiu nu ar fi singura persoană cu probleme psihice care comite o crimă și care s-ar putea plimba nestingherit printre noi, după ce se va stabili că s-a însănătoșit.    În anul 1994, un polițist focșănean, Doru Varvarici,  a fost ucis în timpul unei intervenții. Polițistul a intervenit pentru prinderea unui bolnav psihic periculos, la începutul lunii iulie, anul 1994. El a fost înjunghiat mortal de cel pe care trebuia să-l prindă, cu un cuțit a cărui lamă avea 20 de centimetri. Bolnavul psihic fusese dus de sora și cumnatul lui la un control la Policlinica nr. 2. Aici, el a avut o ieșire și a început să amenințe medicii. Speriate, persoanele prezente la Policlinică au sunat la Urgenţe. O echipă formată din doi polițiști s-a deplasat imediat cu un autoturism la faţa locului, unde au găsit un bărbat de 30 de ani, cu un comportament agresiv. Acesta a început să devasteze tot, motiv pentru care polițiștii au cerut ajutoare. La fața locului a ajuns și polițistul Doru Varvarici. Bolnavul a ieșit în fața unității medicale, a luat dintr-o mașină un obiect și l-a băgat în buzunar, după care a fugit. În apropierea parculețului din zona Gerald, oamenii legii au încercat să-l imobilizeze, moment în care bărbatul a scos cuțitul și l-a înjunghiat pe Doru Varvarici.    Bolnavul a avut această criză după ce sora și cumnatul l-au amenințat că îl internează la un spital de profil. Atunci, omul a turbat și a ajuns să ucidă un om. După comiterea faptei, el a fost internat într-un spital de nebuni, iar după doi ani a fost pus în libertate. Doru Varvarici a fost înaintat la gradul de sublocotenent post mortem. De asemenea, în locul în care a fost ucis a fost înălțat un monument în memoria sa.

10
aug.
12

VIDEO!!!!Sentinţă cu fiori! Criminalul preotului Marin, eliberat pentru a fi internat la ospiciu

Florentin Puşcoiu nu va răspunde penal pentru faptele sale, fiind bolnav de schizofrenie paranoidă, cea mai gravă tulburare psihicăCriminalul preotului Tudor Marin a fost eliberat ieri din închisoare şi urmează să ajungă într-un institut medical de specialitate, pe motiv că nu are discernămant, fiind bolnav de schizofrenie paranoidă.După ce a fost arestat, Criminalul a declarat că “ a acţionat în urma unui ordin divin” .Acesta ar putea scăpa din ospiciu după caţiva ani .Un caz similar a avut loc la Iaşi, cu un criminal care a omorat un preot în timpul spovedaniei.Bărbatul a fost eliberat din ospiciu în primăvară iar cand a venit acasă a vrut să-şi omoare, mama, bunica şi pe poliţistul care vroia să-l aresteze

Crima din Piaţa Unirii, care a îngrozit o ţară întreagă, comisă în luna iunie, a fost soluţionată cu neînceperea urmăririi penale! Autorul teribilului omor nu va răspunde penal întrucat a fost diagnosticat cu o afecţiune psihică severă. O comisie medicală de la Institutul Naţional de Medicină Legală “Mina Minovici” din Bucureşti a stabilit că Florentin Puşcoiu, tanărul de 30 de ani care l-a înjunghiat pe preotul paroh din Piaţa Unirii în dimineaţa zilei de 16 iunie, nu avea discernămant în momentul comiterii faptei. “Comisia de specialitate de la INML a stabilit că Florentin Puşcoiu are discernămantul abolit, întrucat suferă de schizofrenie paranoidă. S-a dispus scoaterea de sub urmărirea penală iar Parchetul a solicitat instanţei luarea măsurii internării medicale provizorii, conform legii”, a declarat prim procurorul In Lefter, şeful procurorilor vranceni. Instanţa a admis propunerea formulată de procurori iar pană cand va ajunge la Spitalul de Psihiatrie pentru Măsuri de Siguranţă Pădureni- Grajduri din judeţul Iaşi, criminalul va fi cazat temporar la secţia de psihiatrie a Spitalului Judeţean de Urgenţă “Sf. Pantelimon” din Focşani, sub escorta unui poliţist.
Învinuitul, liberat de îndată
Conform legii, criminalul a fost pus în libertate de la momentul pronunţării instanţei. “Instanţa admite sesizarea formulată de Parchetul de pe langă Tribunalul Vrancea, privind internarea medicală provizorie a numitului Puşcoiu Florentin. Conform articolului 162, cod de procedură penală, dispune internarea medicală provizorie a numitului Puşcoiu într-un institut medical de specialitate pană la însănătoşire. Conform art. 162, alin. 2 din cod de procedură penală, dispune sesizarea comisiei medicale competente să avizeze internarea bolnavilor mintali din cadrul Direcţiei Sanitare. Conform art. 140, alin 1, lit b, cod de procedură penală, constată că măsura arestării preventive luată faţă de învinuit a încetat de drept şi în consecinţă dispune punerea în libertate de îndată” a precizat ieri Carmen Danţiş, purtătorul de cuvant al Tribunalului.
Criminalul preotului a acţionat în urma unui „ordin divin”
Crima a fost comisă chiar în incinta bisericii „Naşterea Sf. Ioan Botezătorul”, în jurul orelor 10 dimineaţa. Conform martorilor, Florentin Puşcoiu a venit în biserică cu puţin timp înainte de ora 9, apoi a plecat şi a revenit în jurul orei 10. Acesta avea în mană foi pe care erau scrise mai multe versete din Biblie şi căuta răspunsuri vis-a-vis de interpretarea lor. După ce s-a apropiat de preotul Marin, între cei doi a avut loc o scurtă discuţie, după care Puşcoiu l-a lovit pe preot cu un cuţit. Conform raportului medico-legal, cea de-a doua lovitură a fost şi cea care a dus la moartea victimei, întrucat i-a atins inima. În timp ce tanărul a fugit, preotul a încercat să iasă din biserică, după care s-a prăbuşit în holul de la intrare. Medicii de la ambulanţă nu au mai putut face nimic pentru parohul care era deja decedat. Prins la 10 ore după comiterea crimei, Puşcoiu nu şi-a recunoscut iniţial faptele. După ce a fost pus în faţa probelor stranse cu minuţiozitate de anchetatori, acesta a susţinut că “a făcut ce trebuia să facă, în urma unui ordin divin”. Arestat pe 17 iunie, Puşcoiu a susţinut că nu regretă ceea ce a făcut pentru că preotul nu ar fi fost slujitor al Domnului ci „un prooroc fals, un diavol cu chip de om”. Măsura arestării preventive a fost prelungită zilele trecute, pană ce ieri, comisia de la INML a remis procurorilor raportul de expertiză psihiatrică. Prim-procurorul Ion Lefter ne-a declarat că bănuia că se va ajunge la o asemenea concluzie, întrucat la anchetă bărbatul a dat declaraţii contradictorii. Bănuielile anchetatorilor au fost însă confirmate şi de medicii legişti, prin diagnosticul dat după aproape două săptămani de supraveghere la penitenciarul de la Jilava.
Afecţiunea de care suferă Puşcoiu poate fi doar ameliorată
Schizofrenia este o boală cronică ce necesită tratament pentru toată viaţa. Boala, care se caracterizează prin halucinaţii, delir, comportament şi gandire dezorganizată, poate fi ţinută în frau doar cu ajutorul medicamentelor, după cum ne spune psihiatrul Marcel Şarpe. “Schizofrenia este probabil cea mai gravă tulburare psihică şi face parte din grupul psihozelor. Pacienţii cu schizofrenie au tulburări de percepţie, halucinaţii, aud, văd, miros lucruri care nu sunt reale. Aceste lucruri pe care le aud ei le consideră reale şi cateodată aceste voci le pot da sfaturi, ordine şi prin urmare pacienţii pot răspunde, pot executa o anumită comandă. O altă caracteristică este reprezentată de ideile delirante. Pacientul crede cu tărie anumite lucruri care nu sunt reale şi nu poate fi convins că ceea ce crede el nu este adevărat. Schizofrenia este o boală cronică care nu se vindecă şi singurul tratament este cel farmacologic. Cu tratament, simptomele se pot remite, pacientul poate să aibă perioade lungi de remisiune. În anumite situaţii şi foarte des, în condiţiile întreruperii tratamentului, pacientul poate să aibă recăderi”, ne-a precizat dr. Marcel Şarpe, medic specialist psihiatrie, membru în comisia de expertiză medico-legală de la nivelul judeţului Vrancea.
1.579 de bolnavi psihic în judeţ
Boala de care suferă criminalul preotului a adus în discuţie situaţia pacienţilor cu afecţiuni psihice din judeţ. În Vrancea există oficial peste 1.500 de bolnavi psihic, dar medicii abia mai fac faţă numărului mare de persoane care se prezintă la cabinete. Potrivit Direcţiei de Sănătate Publică, la nivelul judeţului figurează astfel 1.579 de persoane care suferă de depresii, atacuri de panică, schizofrenie şi de tulburări psihice, 746 dintre aceştia locuiesc la oraş şi 833 locuiesc la ţară. În realitate, numărul acestora ar putea fi mult mai mare, pentru că mulţi suferinzi nu cer ajutor medical. În prezent, în Vrancea, bolnavii psihic cronici sunt trataţi la Spitalul de Psihiatrie din Dumbrăveni, iar cei acuţi în secţia de psihiatrie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Focşani. Jr. Costel Negoescu, managerul de la Dumbrăveni, spune că în unitate au fost internaţi pacienţi certaţi cu legea. Legat de Florentin Puşcoiu, acesta ar putea pleca la Spitalul de Psihiatrie pentru Măsuri de Siguranţă Pădureni- Grajduri chiar în cursul zilei de azi. Pană atunci, acesta va rămane la Focşani sub escortă. Nu ar fi pentru prima dată cand Spitalul din Focşani găzduieşte infractori. “Paza va fi asigurată de către Poliţie. Noi nu facem decat să asigurăm tratamentul medical de rigoare”, a precizat dr. Nicolae Moise, managerul Spitalului. (R. MANOLACHE, A. IVAN, G. SAVA)
Pe site-ul http://www.ziaruldevrancea.ro puteţi urmări şi un material video legat de decizia instanţei în cazul criminalului Puşcoiu.
Soluţia în cazul primului ucigaş de preoţi din Romania dă fiori!
Soluţia comisiei de expertiză de la INML în cazul Puşcoiu are un precedent. În 2005, un preot ieşean care slujea la mănăstirea Petru Vodă a fost ucis cu un cuţit de un tanăr din Negreşti – Vaslui, în faţa a peste 70 de oameni care aşteptau să intre la spovedanie. Ulterior, acesta a fost internat într-un spital de psihiatrie, unde a stat internat doar caţiva ani. La începutul anului, după ce a fost externat, tanărul a încercat să-şi omoare mama şi bunica. În varstă de 81 de ani, preotul Panaite Fuică s-a retras la mănăstire. Tanărul l-a confundat pe preotul ieşean cu stareţul mănăstirii. Cel vanat, Iustin Parvu, este cunoscut ca urmasul părintelui Cleopa. Criminalul voia să se răzbune pentru ca fusese alungat din mănăstire. Înarmat cu un cuţit, ucigaşul s-a repezit către preot şi l-a înjunghiat de trei ori în abdomen. Mihai Coisin a fost reţinut de procurori şi ulterior arestat. Expertiza psihiatrică a arătat că vasluianul nu a avut discernămant în momentul comiterii faptei şi a fost internat în acelaşi loc unde urmează să ajungă şi Puşcoiu. Cum întreţinerea sa în spital costa mult, iar pacientul dădea semne  de ameliorare, a fost lăsat să plece acasă. În luna februarie, mama sa de 56 de ani încerca să taie lemne cu o secure. Fiul său s-a oferit să o ajute, însă în momentul în care a luat securea în mană, i-a aplicat mamei sale o lovitură în zona capului şi apoi a strans-o de gat. Tanărul a intrat ulterior în cameră unde a găsit-o pe bunica sa, o femeie de 70 ani. Ambele femei au scăpat cu greu cu viaţă. Tanărul s-a refugiat apoi în clopotniţa bisericii. Bărbatul a lovit un poliţist cu o scandură în cap. Tanărul a fost luat pe sus de mascaţi şi dus iar la psihiatrie. Cazul pare să dea fiori celor care au rămas marcaţi de tragedia întamplată la Focşani din 16 iunie, întrucat criminalul ar putea să se întoarcă liber la Focşani peste caţiva ani.

09
aug.
12

Criminalul preotului Tudor Marin nu are discernămant

 

Criminalul Florentin Puşcoiu

Criminalul Florentin Puşcoiu, cel care l-a ucis pe preotul Tudor Marin cu un cuţit în biserica din Piaţa Unirii, pe 16 iunie, îngrozind întreaga comunitate vranceană, va fi scos de sub urmărire penală întrucat nu are discernămant.

Decizia a fost luată de procurorii Parchetului de pe langă Tribunalul Vrancea în cursul zilei de astăzi, după ce aceştia au intrat în posesia raportului de expertiză psihiatrică medico-legală efectuată de INML „Mina Minovici” din Bucureşti. Medicii legişti au ajuns la concluzia că cel care l-a înjunghiat pe preotul Tudor Marin suferă de schizofrenie paranoidă şi nu poate răspunde penal pentru faptele sale. Prim-procurorul Ion Lefter ne-a declarat că bănuia că se va ajunge la o asemenea concluzie, întrucat la anchetă bărbatul a dat declaraţii contradictorii. În timpul audierilor, Florentin Puşcoiu a susţinut că “a făcut ce trebuia să facă, în urma unui ordin divin”. Instanţa urmează să ia astăzi decizia cel mai probabil a internării criminalului într-un centru de specialitate iar pană cand va fi transferat la un astfel de institut acesta va fi internat la secţia de psihiatrie a Spitalului Judeţean din Focşani, unde va sta sub supravegherea poliţiştilor. Vom reveni cu amănunte din culisele anchetei.

04
aug.
12

După uciderea preotului Marin, enoriaşii se tem să mai intre în Biserica din Piaţa Unirii de teamă că le va merge rău

Preotul Tudor Marin a fost ucis în biserica din Piaţa UniriiIeri, ucigaşul preotului, Florentin Puşcoiu, a plans în faţa instanţelor de judecată cand i-a fost prelungită măsura arestării  între timp, postul de preot în biserica din Piaţa Unirii a fost scos la concurs u după uciderea preotului s-au dispus măsuri de siguranţă în biserici chiar dacă biserica a fost resfinţită, unii enoriaşi evită să mai intre în biserica unde s-a comis crima
Cu mai bine de o lună în urmă preotul Tudor Marin, parohul Bisericii „Sfântul Ioan Botezătorul” din Focşani, a fost înjunghiat mortal chiar în lăcaşul de cult. De atunci un alt preot, Constantin Gheorghe, asigură interimatul, ducand mai departe misiunea bisericii din centrul oraşului. Enoriaşii resimt încă lipsa preotului şi nu le vine să creadă că preotul la care veneau să se spovedească sau care i-a cununat sau le-a botezat copiii nu mai este. “De cate ori intru în biserică parcă vad chipul lui. Nu mă pot obişnui cu noul preot, îmi este greu. Mie îmi plăcea preotul Marin, mereu avea timp să mă asculte, îl găseam zilnic la biserică”, ne-a spus unul din enoriaşi. Sunt încă oameni care vin la mormantul părintelui din spatele bisericii pentru a-l plange. Mulţi au un sentiment de disconfort să îşi unească destinele în această biserică. Numai gandul că acolo, un preot a fost ucis le dă fiori şi se gandesc că nu le va merge bine în viaţă. Preotul protoereu Nicolae Cobzaru, cel care răspunde de biserica din Piaţa Unirii, spune că nu trebuie să îşi facă nimeni astfel de griji şi închipuiri. “Acolo s-a făcut o rugăciune specială, s-a făcut aghiazmă. Locul a fost sfinţit. Oamenii trebuie să vină la biserică cu sufletul împăcat”, ne-a spus protoereul Cobzaru. În sprijinul afirmaţiilor sale sunt şi programările pentru cununiile care vor avea loc aici. Concursul care va aduce un nou preot la Biserica din centrul oraşului Focşani ar putea avea loc pe 15 sau 20 august.

Măsuri de siguranţă în biserici
După uciderea preotului Tudor Marin, la Protoeria Focşani 1 a fost transmis un ordin de impunere a unor măsuri de siguranţă. Toţi preoţii din Vrancea au fost anunţaţi de noile măsuri. “Ni s-a transmis o adresă de la centrul eparhial ca toţi preoţii şi cantăreţii să nu mai rămană singuri în biserică, trebuie să fie în permanenţă 3-4 bărbaţi, pe cat posibil”, ne-a spus protoereul Nicolae Cobzaru. Preotul Todor Marin sfinţea la acest lăcaş de cult din anul 1990, imediat după Revoluţie, când biserica, veche de 352 de ani, a fost redeschisă, aceasta fiind închisă în perioada regimului comunist. Preotul Tudor Marin era singurul care slujea la această biserică, el fiind cel care a refăcut lăcaşul de cult după revoluţie. Tot preotul Tudor Marin este şi cel care a reînfiinţat corul bisericii. Enoriaşii spun că preotul Marin, în vârstă de 69 de ani, era unul dintre cei mai apreciaţi şi iubiţi preoţi din Focşani, el ajutându-i pe enoriaşi şi implicându-se în problemele lor.

Ucigaşul preotului, în continuare după gratii

Florentin Puşcoiu va rămane în arest pană pe 13 septembrie, în aşteptarea rezultatelor de la expertiza psihiatrică

Florentin Puşcoiu, tanărul de 34 de ani care l-a ucis pe preotul Tudor Marin, a fost prezent vineri în faţa instanţei pentru prelungirea măsurii de arest preventiv pe numele său. Cand a ajuns la instanţă, Puşcoiu era vizibil afectat iar în sală a început chiar să plangă. Judecătorii au decis însă prelungirea stării de arest preventiv care expira pe 13 august. Conform deciziei luate de magistraţii Tribunalului Vrancea, ucigaşul preotului va sta după gratii pană pe 11 septembrie, dată pană la care procurorii vranceni speră să intre în posesia raportului de expertiză psihiatrică care să stabilească dacă acesta a avut sau nu discernămant în momentul comiterii faptelor. Puşcoiu a fost arestat pe 17 iunie, după ce anchetatorii au lucrat ore în şir pentru a-l identifica. Crima a avut loc sambătă, pe 16 iunie, după ce tanărul, care se considera “mesager al Domnului”, l-a ucis pe preot, după ce i-a cerut acestuia să-i explice nişte citate din Biblie, pe care le avea scrise pe cateva foi. Cand a fost reţinut, după ce a fost pus în faţa probelor care îl acuzau, a declarat că preotul era de fapt un “fals profet” şi nu trimisul lui Dumnezeu. Prinderea criminalului din biserică a fost posibilă graţie intuiţiei unor poliţişti focşăneni care au verificat ipoteza ca ucigaşul să fi împrumutat o Biblie de la Bibilioteca Judeţeană, fapt care s-a dovedit adevărat.

11
iul.
12

Ucigaşul preotului din Piaţa Unirii rămane după gratii

Foto: Criminalul preotului rămane în închisoare încă 30 de zile

Florentin Puşcoiu, tanărul care l-a ucis luna trecută, pe 16 iunie, pe preotul paroh Tudor Marin, de la biserica „Naşterea Sfantului Ioan Botezătorul” din Piaţa Unirii din Focşani, rămane după gratii.

Judecătorii de la Tribunalul Vrancea au decis prelungirea cu încă 30 de zile a măsurii arestării preventive asupra focşăneanului. Autorul faptei a fost prins la circa 16 ore după momentul crimei care a isterizat tot oraşul. Chiar dacă iniţial nu a recunoscut, ulterior Florentin Puşcoiu a spus că a primit o misiune divină în sensul de a-l ucide pe preot şi nu a regretat fapta. Preotul a decedat la scurt timp după ce a fost înjunghiat chiar în incinta bisericii în care slujea. Între timp, anchetatorii aşteaptă şi rezultatul expertizei psihiatrice dispuse în acest caz, în condiţiile în care învinuitul dă semne că suferă de tulburări psihice. Procurorii spun că omorul din biserică a avut un impact uriaş asupra opiniei publice, similar cu incendiul produs la ISEH, pe platforma industrială a Focşaniului, în anul 1991.

10
iul.
12

Puşcoiu: Uciderea preotului Marin nu este crimă, ci „jertfă“

Puşcoiu: Uciderea preotului Marin nu este crimă, ci „jertfă“

Magistraţii Tribunalului Vrancea au judecat, ieri, propunerea de prelungire a arestului preventiv în cazul lui Florentin Puşcoiu, bărbatul de 30 de ani, acuzat de uciderea preotului Tudor Marin. Bărbatul a declarat în faţa magistraţilor că fapta lui nu poate fi numită crimă, ci mai degrabă o „jertfă“, susţinând că el nu a făcut altceva decât să aducă la îndeplinire un mesaj al lui Dumnezeu.    Nici după câteva săptămâni de arest, acesta nu se simte vinovat şi a susţinut în continuare declaraţia prin care spunea că victima nu era un preot adevărat.    Timp de mai multe zile Florentin a fost expertizat, din punct de vedere psihiatric, la Institutul Naţional de Medicină Legală „Mina Minovici”, dar la dosarul cauzei încă nu a ajuns raportul. Învinuitul a susţinut că ar fi schizofrenic, dar nu a urmat niciodată un tratament în acest sens.    Fapta pe care Florentin a recunoscut că a înfăptuit-o şi pe care a spus că nu o regretă, a fost comisă pe 16 iunie. Preotul Tudor Marin a fost ucis cu două lovituri de cuţit, chiar în biserica în care slujea. Terminase slujba, când a fost abordat de agresor. Florentin i-a cerut explicaţii despre două versete din Vechiul Testament, dar cel mai probabil nu a fost pe deplin mulţumit de lămuririle primite. La audieri bărbatul explicat că a avut un vis cu două săptămâni înainte de comiterea faptei, prin care Dumnezeu i-a transmis să ucidă un preot. Florentin a mai declarat şi că chipul preotului Marin semăna cu cel din visul său, aşa că a decis să urmeze „ordinul“.    Dacă prelungirea arestului îl va nemulţumi, Florentin Puşcoiu poate declara recurs. În tot acest timp, procurorii continuă cercetările şi aşteaptă concluzile experţilor de la Bucureşti, în ceea ce priveşte starea psihică a învinuitului.

09
iul.
12

Ucigaşul preotului Marin, din nou în faţa judecătorilor

Florentin Puşcoiu, bărbatul acuzat că l-a ucis cu două lovituri de cuţit pe preotul Tudor Marin, chiar în biserica în care acesta slujea, va fi adus astăzi la Tribunalul Vrancea. Urmează să fie judecată propunerea de prelungire a arestului preventiv, formulată de procurori. Timp de câteva săptămâni, acesta a fost la Institutul Naţional de Medicină Legală „Mina Minovici” pentru a fi expertizat psihiatric de specialişti.    Fapta pe care Florentin a recunoscut că a înfăptuit-o şi pe care a spus că nu o regretă, a fost comisă pe 16 iunie 2012. Atunci, tânărul a intrat în Biserica din Piaţa Unirii, pentru a-i cere lămuriri preotului în legătură cu câteva versete din Vechiul Testament. Umblase prin mai multe biserici, pe la mai mulţi preoţi, până a dat de preotul Marin. Pentru că nu a fost mulţumit de explicaţiile primite, Florentin l-a înjunghiat pe preot de două ori, o dată în cap şi o dată în piept. A reuşit să iasă din bi-serică până să observe careva ceea ce a făcut şi s-a dus liniştit acasă. După câteva ore, procurorii au reuşit să-l identifice.    La audieri, tânărul de 30 de ani le-a povestit procurorilor că înainte de a comite fapta, a avut un vis în care i s-a arătat un preot cu chip de diavol. Prin intermediul acestei vedenii, Dumnezeu i-ar fi transmis că acesta este un prooroc fals şi că trebuie să-l ucidă. Florentin a declarat că preotul Marin semăna cu cel din visul său.    Cei care îl cunoşteau îndeaproape pe Florentin, le-au spus anchetatorilor că în ultima vreme acesta era preocupat de religie. Studia intens Vechiul Testament şi împrumutase de la Bibliotecă multe cărţi pe aceeaşi tematică.    Astăzi, magistraţii vrânceni vor decide dacă Florentin Puşcoiu va mai sta o lună în arest.

19
iun.
12

O Mare De Lacrimi

Autorităţile municipale au fost nevoite să înfiinţeze un punct de prim-ajutor ad-hoc în Piaţa Unirii, acolo unde în această dimineaţă s-au adunat în jur de o mie de oameni pentru a asista la funeraliile preotului Tudor Marin, ucis sambătă dimineaţă de un fanatic chiar in fata altarului bisericii Naşterea Sfantului Ioan Botezătorul” din centrul Focşaniului.

În fruntea mirenilor îndoliaţi s-au aflat  zeci de preoţi din toată arhiepiscopia, în frunte cu ÎPS Epifanie Norocel, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei. Întrucat biserica s-a dovedit neancăpătoare, sicriul preotului a fost instalat în faţa lăcaşului, sub un cort alb, acolo unde preoţii au oficiat toată randuiala creştinească specifică clericilor mutaţi către Domnul. Pe parcursul slujbei, atmosfera a fost una încărcată de emoţie, solemnitate şi evlavie, clericii încercand să mangaie suferinţa familiei şi enoriaşilor. Protopopul Nicuşor Cobzaru, de la Protoieria 1 Focşani, a izbucnit în lacrimi atunci cand a început să vorbească despre preotul Marin, spunand că „nimic nu este întamplător pe lume” şi că preotul nu va pleca ci îşi va dormi somnul de veci în spatele bisericii unde a slujit vreme de 21 de ani. Se ştie că din perspectivă creştină, moartea nu este un sfarsit, ci doar o trecere spre un nou început, autentic şi vesnic. Pentru că afară este foarte cald, iar printre cei participanţi la slujbă sunt foarte mulţi bătrani, Crucea Roşie a intervenit cu caţiva voluntari pentru a distribui apă. La punctul de prim-ajutor amenajat la Ateneu au venit deja mai multe persoane în pragul leşinului, care au avut nevoie de ajutor şi mai ales de hidratare. Viceprimarul Bogdan Matişan a declarat reporterului nostru că primăria nu-şi permite să plătească o ambulanţă cu echipaj specializat pentru eventualele cazuri de leşin care ar putea părea, mai ales că ne aflăm sub avertizare de caniculă. Totuşi, în zonă au fost aduşi caţiva voluntari de la şcolile sanitare care oferă apă participanţilor refugiaţi sub umbra puţinilor copaci rămaşi în parc. La această oră cortegiul înconjoară biserica, iar în următoarele minute trupul preotului urmează să se întoarcă în ţărană. Dumnezeu să-l odihnească în pace pe dreptul preot Tudor Marin şi să-i întărească familia greu incercata in aceste zile!

 

18
iun.
12

Dumnezeu să te odihnească în pace ! ! !

Preot Tudor Marin

____________________________

   Preotul Tudor Marin ar putea fi îngropat în curtea Bisericii „Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul“, unde şi-a găsit sfârşitul. Familia a cerut expres acest lucru, la fel şi enoriaşii. Abia astăzi s-ar putea lua o decizie în privinţa acestui lucru şi asta pentru că biserica nu are cimitir şi este monument istoric. Dacă familia preotului Marin va insista, va trebui să obţină avize de la Direcţia pentru Sănătate Publică (DSP) Vrancea, de la Direcţia pentru Cultură şi de la Primăria Focşani. Preotul protopop Nicolae Cobzaru susţine că va fi o problemă atunci când va deceda soţia preotului. „Cu toate că acum toată lumea este de acord ca preotul să fie îngropat în curtea bisericii, va fi o problemă atunci când doamna preoteasă va deceda. Ea nu va putea fi înmormântată lângă părintele Marin şi atunci vor fi despărţiţi“, ne-a declarat părintele Nicolae Cobzaru.    În schimb, ziua în care preotul Marin va fi condus pe ultimul drum a fost stabilită pentru mâine, la ora 10.00. Cei care vor să-i aducă preotului Tudor Marin un ultim omagiu pot veni la Bi-serica din Piaţa Unirii unde este depus trupul neînsufleţit al părintelui. El a fost adus ieri la ora 13.00 şi va fi înmormântat în straie preoţeşti.

16
iun.
12

Dumnezeu să te odihnească în pace ! ! !

Preot Tudor Marin




Blog Stats

  • 339.244 hits
iunie 2023
L M M J V S D
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
2627282930  

Arhive

Top click-uri

  • Niciunul

12 martie - Sfântul Cuvios Simeon Noul Teolog [ TRINITAS TV ] 15 noiembrie - Sfântul Cuvios Paisie de la Neamț [ TRINITAS TV ] Adormirea Maicii Domnului Arhiepiscopul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Arhiepiscopul Mirelor Lichiei Biserica Buna Vestire Capul Sfantului Ioan Botezatorul Ce-i de făcut când soţii nu se mai înţeleg? cel intai chemat cinstit de musulmani Cred Crucea ... Cunoașterea lui Dumnezeu Căsătoria Doamne DUMNEZEU episcopul Antiohiei [ TRINITAS TV ] episcopul Gortinei [ TRINITAS TV ] Episcopul Nicomidiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Prusiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Romei [ TRINITAS TV ] Episcopul Sevastiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Tomisului [ TRINITAS TV ] Episcopul Trimitundei Familia Familia creştină Focsani fraților! făcătorul de minuni (Dezlegare la peşte) făcătorul de minuni [ TRINITAS TV ] Hristoase Hristos Icoana Iisus Hristos Inaltarea Domnului Intampinarea Domnului Izvorul Tamaduirii Izvorâtorul de mir Mitropolitul Moldovei [ TRINITAS TV ] Mitropolitul Țării Românești [ TRINITAS TV ] Mântuirea Nasterea Maicii Domnului Noi omule Ortodoxia Patriarhul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Piata Unirii Pocainta Postul Postul Adormirii Maicii Domnului Postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel Predica la duminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci Preot Tudor Marin Rugăciunea Rugăciune către Maica Domnului Rusaliile Saptamana Alba Sf. Ioan Botezatorul Sfantul Ierarh Nicolae Sfantul Pantelimon Sfintii 40 de Mucenici Sfintii Petru si Pavel Sfinţenia Sfânta Cruce Sfântul Mare Mucenic Dimitrie smerenia Tatăl nostru Triodul Urmarea lui Hristos Îngerii “Maica Domnului “Miluiește-mă „Iartă-mă „Părinte