Sfințenia, invitația de a fi om

Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oame­nilor, mărturisi-voi și Eu pentru el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri. Iar de cel care se va lepăda de Mine înaintea oamenilor, și Eu Mă voi lepăda de el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri. Cel ce iubește pe tată ori pe mamă mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine; cel ce iubește pe fiu ori pe fiică mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine; și cel ce nu-și ia crucea și nu-Mi urmează Mie nu este vrednic de Mine. Atunci Petru, răspunzând, I-a zis: Iată, noi am lăsat toate și Ţi-am urmat Ţie. Cu noi, oare, ce va fi? Iar Iisus le-a zis: Ade­vărat zic vouă că voi, cei ce Mi-ați urmat Mie, la înnoirea lumii, când Fiul Omului va ședea pe tronul slavei Sale, veți ședea și voi pe două­sprezece tronuri, judecând cele douăsprezece seminții ale lui Israel. Și oricine a lăsat case, sau frați, sau surori, sau tată, sau mamă, sau femeie, sau copii sau țarini pentru numele Meu, înmulțit va lua înapoi și viață veșnică va moșteni. Și mulți dintâi vor fi pe urmă și cei de pe urmă vor fi întâi. Matei 10, 32-33; 37-38; 19, 27-30

Sfinţenia, mărturie credibilă în fața lumii

„Ar trebui să fim foarte preocupați și tulburați de faptul că nu simțim sfințenia în noi. Dacă am reuși să receptăm sfințenia în noi, atunci am avea cu siguranță și o mărturie credibilă în fața lumii, așa cum se întâmplă cu mărturia sfinților din calendar”, spune părintele profesor Constantin Coman de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din Bucureşti. Citiţi în interviul ce urmează despre ce înseamnă mărturie credibilă astăzi, despre evaluarea ierarhiilor lumești din perspectivă dumnezeiască şi despre împărtăşirea de sfințenia lui Dumnezeu în viaţa noastră.

Sfinţenia

Omului contemporan îi este greu să cuprindă înţelesul sfinţeniei. În epoca modernă, dominată de o teribilă confuzie a ideilor şi de contradicţiile care se ţin lanţ, foarte puţini sunt cei care îşi pun problema semnificaţiei cuvântului sfinţenie sau a dimensiunilor conţinutului acestuia.

Sfinţenia, dezideratul vieţii noastre

Trăim într-o societate bulversată ca urmare a unei profunde crize morale, şi mai ales a unei crize axiologice şi identitare, deoarece omul a devenit tot mai mult ceva, într-un şir de nume puse la întâmplare, şi nu cineva, o persoană care se raportează la iubirea treimică a lui Dumnezeu. Doar raportându-se la relaţia de iubire cu Dumnezeu omul devine cineva, atât în planul existenţei sale pe pământ, cât mai ales în planul mântuirii, al existenţei sale veşnice în Împărăţia lui Dumnezeu.

Sfinţenia, înainte de toate, înseamnă smerenie

Sfinţenia este desăvârşirea trăită, lucrată, oglindirea slavei lui Hristos în firea omenească şi dovada nemărginitei sale puteri.

Sfinţii au fost oameni care, după ce L-au cunoscut pe Mântuitorul, L-au mărturisit prin viaţa de fiecare zi cu tot sufletul lor, din toată inima. Ei au pus mai presus decât orice iubirea de Dumnezeu şi slujirea omului. Viaţa lor, în orice împrejurare, a fost Evanghelia trăită.

           Sfinţenia vieţii tuturor creştinilor, a celor retraşi ca şi a celor ce trăiesc în lume, e nu numai posibilă, dar şi necesară. Secretul ei este legătura neîntreruptă a vieţii noastre cu Iisus, prin mijlocirea Bisericii sale. Prin Biserică, El revarsă asupra credincioşilor harul Duhului Sfânt, pentru ca aceştia să poată duce „razboiul nevăzut” împotriva duhurilor răutăţii (Efeseni 6, 12). Dar pentru aceasta se cere ca viaţa lui Hristos să se oglindească şi în viaţa creştinului, cu toate momentele sale.

Există multe forme de sfinţenie şi acestea se pot dobândi în diferite moduri de viaţă ale oamenilor. Oriunde eşti, proslăveşte pe Dumnezeu, dar nu uita de aproapele tău.

Sfinţenia, înainte de toate, înseamnă smerenie. Iar adevărata smerenie e cea care se ascunde în omenie, în iubire, în cuminţenie, în modestie. Fără smerenie nu poate ajunge nimeni măcar la o viaţă creştină, cât de cât bună, în faţa lui Dumnezeu. Opusul smereniei este mândria şi slava deşartă. Sfântul Maxim Mărturisitorul spune: „Cel ce se teme de Domnul are pururea ca tovarăşă smerenia şi prin gândurile acesteia vine la dragostea şi la mulţumirea lui Dumnezeu”.

Să nu socotim sfinţenia vieţii ca un vârf de munte cu neputinţă de a-l urca, ci să ne apropiem cu încredere, cu ajutorul harului şi vom vedea cât este de bun Dumnezeu. Să nu ne lăsăm răpiţi de urgiile şi păcatele lumii, ci să luăm pildă de la Sfinţii Părinţi şi, într-un glas şi cu o inimă, să strigăm: „Pentru rugăciunile Sfinţilor, Părinţilor noştri, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, mântuieşte-ne pe noi”. Amin.

Preot Octavian MOȘIN

Sfinţenia, înainte de toate, înseamnă smerenie

Sfinţenia este desăvârşirea trăită, lucrată, oglindirea slavei lui Hristos în firea omenească şi dovada nemărginitei sale puteri.

Sfinţii au fost oameni care, după ce L-au cunoscut pe Mântuitorul, L-au mărturisit prin viaţa de fiecare zi cu tot sufletul lor, din toată inima. Ei au pus mai presus decât orice iubirea de Dumnezeu şi slujirea omului. Viaţa lor, în orice împrejurare, a fost Evanghelia trăită.

Sfinţenia vieţii tuturor creştinilor, a celor retraşi ca şi a celor ce trăiesc în lume, e nu numai posibilă, dar şi necesară. Secretul ei este legătura neîntreruptă a vieţii noastre cu Iisus, prin mijlocirea Bisericii sale. Prin Biserică, El revarsă asupra credincioşilor harul Duhului Sfânt, pentru ca aceştia să poată duce „razboiul nevăzut” împotriva duhurilor răutăţii (Efeseni 6, 12). Dar pentru aceasta se cere ca viaţa lui Hristos să se oglindească şi în viaţa creştinului, cu toate momentele sale.

Există multe forme de sfinţenie şi acestea se pot dobândi în diferite moduri de viaţă ale oamenilor. Oriunde eşti, proslăveşte pe Dumnezeu, dar nu uita de aproapele tău.

Sfinţenia, înainte de toate, înseamnă smerenie. Iar adevărata smerenie e cea care se ascunde în omenie, în iubire, în cuminţenie, în modestie. Fără smerenie nu poate ajunge nimeni măcar la o viaţă creştină, cât de cât bună, în faţa lui Dumnezeu. Opusul smereniei este mândria şi slava deşartă. Sfântul Maxim Mărturisitorul spune: „Cel ce se teme de Domnul are pururea ca tovarăşă smerenia şi prin gândurile acesteia vine la dragostea şi la mulţumirea lui Dumnezeu”.

Să nu socotim sfinţenia vieţii ca un vârf de munte cu neputinţă de a-l urca, ci să ne apropiem cu încredere, cu ajutorul harului şi vom vedea cât este de bun Dumnezeu. Să nu ne lăsăm răpiţi de urgiile şi păcatele lumii, ci să luăm pildă de la Sfinţii Părinţi şi, într-un glas şi cu o inimă, să strigăm:

„Pentru rugăciunile Sfinţilor, Părinţilor noştri, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, mântuieşte-ne pe noi”. Amin.

Preot Octavian MOŞIN