Origen, Contra lui Celsus, Cartea a II-a, Cap. IX, în Părinți și Scriitori Bisericești (1984), vol. 9, p. 105
„(…) N-au recunoscut dumnezeirea lui Iisus cu toată mulțimea mărturiilor prorocilor, care-L descriu ca puterea cea mare a lui Dumnezeu, Stăpânul și Părintele tuturor făpturilor, căci după convingerea noastră despre El s-au rostit acele cuvinte de poruncă despre care citim în istoria creației descrise de Moise: să fie lumină!, să fie o tărie în mijlocul apelor și tot ce a poruncit, Dumnezeu a poruncit și Fiul a făcut. Lui i-au fost adresate cuvintele: să facem om după chipul și după asemănarea Noastră (Facerea 1, 26), și credem că tot ce Tatăl a poruncit, Cuvântul a săvârșit. Și aceste lucruri le afirmăm nu numai pe temeiul unei presupuneri obișnuite, de altfel, la iudei, ci ele au fost spuse de Însuși Dumnezeu și rostirea lor e următoarea: El a zis și s-a făcut; El a poruncit și s-au zidit (Psalmi 32, 9). Iar dacă Dumnezeu a poruncit și făpturile au fost aduse la viață, atunci, în înțelesul și graiul acestor proroci, cine ar fi fost în stare să împlinească porunca Tatălui dacă nu Cel care este, ca să zicem așa, Cuvântul și Adevărul?”
Comentarii recente