Toţi într-un gând, compătimitori, iubitori de fraţi

Cât de des ni se întâmplă să pierdem ocazia de a ajuta un sărac, de a ne arăta compasiunea faţă de un om aflat în suferinţă, de a cerceta un bolnav, de a bucura şi a da alina­re unui bătrân sau unui copil!

Târziu ne dăm seama cât de mult am pierdut dezinteresându-ne de viaţa oamenilor cu care ne-am aflat în relaţie. Poate că sufletul le va fi fost co­pleşit de durere, sau le va ii fost apăsat de răul lumii, poate că un cuvânt bun din partea noastră, spus la timp, le-ar fi ri­sipit negura din suflet, care putea fi ameninţarea beznei veş­nice. Am avut deseori în preajmă un copil; am arătat oare un semn de iubire adevărată faţă de sufletul lui gingaş? Nu! Şi acel copil a crescut ca un om fară credinţă, rătăcind poate şi astăzi brambura, sau pe căile desfrânării, pentru că n-am ştiut să-l oprim la vreme.