Cel mai convingător cuvânt pentru alții este exemplul vieții noastre

Care este cel mai puternic cuvânt ce poate folosi pe alții?

Cel mai puternic cuvânt care poate să folosească și să zidească pe alții este cuvântul cel din lucrare, adică exemplul vieții noastre. Acest lucru ni-l arată Sfântul Isaac Sirul, care zice: „Altul este cuvântul cel din lucrare și altul cuvântul cel frumos și fără iscusința lucrării”. Iar în alt loc zice: „Știe înțelepciunea a-și împodobi cuvintele sale și a grăi adevărul, necunoscându-l pe dânsul, și a arăta pentru fapta bună, fără să aibă iscusința lucrării. Cuvântul cel din lucrare este cămară a nădejdii; iar înțelepciunea cea nelucrătoare este amanet al rușinii”. Adică rușinează conștiința celui ce vorbește fără să împlinească cu fapta. Apoi adaugă: „Precum este meșterul care zugrăvește apa pe pereți, fără să poată cu aceea a-și răcori setea lui și precum este cel ce vede visuri frumoase, așa este cuvântul fără de faptă”.

„Numai când ai ajuns să guşti dulceaţa celor bune ţi se descoperă urâţenia în care trăiai”

„Numai când ai ajuns să cunoşti cele bune cunoşti cu adevărat cele rele, opuse lor, în care te-ai complăcut.

„Pe cel tăcut şi cu grijă la cuvinte îl ţin de prost şi mut”

„Cei mai mulţi cinstesc ca nepătimitori şi ca sfinţi pe cei ce făţăresc virtutea şi altceva arată în pielea obrazului, şi altceva sunt după omul din lăuntru, şi anume plini de toată nedreptatea, pizma, viclenia şi răul miros al plăcerilor. Ei socotesc aşa, pentru că nu au ochiul sufletului curăţit, nici nu sunt în stare să-i cunoască pe aceia după roadele lor. Iar pe cei ce petrec în evlavie şi virtute şi în nerăutatea inimii, care sunt sfinţi cu adevărat, îi socotesc, în chip greşit, ca pe oamenii de rând şi trec pe lângă ei dispreţuindu-i şi îi ţin de nimic.

Cântarea dogmelor – teologia poetică a Sfântului Ioan Damaschin

Sfântul Ioan Damaschin s-a născut în anul 675, în Damascul Siriei, din neam ales, care strălucea în dreapta credință. A ucenicit împreună cu alt sfânt imnograf, Cosma Episcopul Maiumei, ajungând la o înțelepciune înaltă, uniți fiind și astăzi prin canoanele Praznicelor Împărătești ce sunt psalmodiate împreună ca „două scări pe care le-au făcut spre înțe­le­gerea noastră”, după cum le numește Sfântul Nicodim Aghioritul. După ce a alcătuit mulțime de imnuri și tratate de teologie s-a mutat la viața veșnică, în Mănăstirea Sfântului Sava, la 4 decembrie 749.

Milostenia și judecata lui Dumnezeu

Sfântul Vasile cel Mare, Omilii la Psalmi, Omilia la Psalmul XXXII, III-IV, în Părinți și Scriitori Bisericești (2011), vol. 4, pp. 454-455

„(…) Dacă însă inima îți rămâne nepocăită, cugetul mândru, dacă nu crezi în veacul ce va să fie, dacă nu te temi de judecată, atunci te îmbrățișează cu judecata. (…) Dumnezeu îi îmbrățișează cu milostenie pe cei ce se pocăiesc, iar pe cei îndărătnici îi îmbrățișează cu judecata. Același lucru îl spune și Isaia lui Dumnezeu: Mila Ta este în balanță (Isaia 28, 17). Căci așază milostenia împreună cu judecata: se măsoară cu balanța, cu numărul și cu greutatea, după vrednicia fiecăruia. De mila Domnului este plin pământul. Aici, mila este despărțită de judecată. Pământul este plin numai de mila Domnului, pentru că judecata este păstrată la vremea hotărâtă. Aici mila este fără judecată, căci Domnul n-a venit să judece lumea, ci să o mântuiască (Ioan 3, 17). Dincolo însă, judecata nu este fără milă, pentru că nu se poate găsi om fără pată, chiar de-ar fi trăit numai o zi după nașterea lui (Iov 14, 4-5). Dacă vezi, așadar, că răutatea se întinde din zi în zi, iar neamul omenesc cel trecător este vrednic de mii și mii de morți pentru atâtea păcate câte face, minunează-te de bogăția bunătății lui Dumnezeu, a îngăduin­ței Lui și a îndelungii Lui răbdări (Romani 2, 4). Atâta vreme cât suntem pe pământ, avem nevoie de milă. Cei din ceruri sunt vrednici de fericire, nu de milă. Sau poate că noi suntem numiți (aici) „pământ” din pricina osândei aduse peste noi pentru păcatul strămoșesc, noi, care am auzit de la Dumnezeu: Pământ ești și în pământ vei merge! (Facerea 3, 19), noi, care suntem plini de îndurările lui Dumnezeu: Căci morți fiind prin păcate și prin greșeli, miluindu-ne Dumnezeu, ne-a făcut vii împreună cu Hristos (Efeseni 2, 5).”

4 decembrie – Sfântul Cuvios Ioan Damaschin [ TRINITAS TV ]

EVANGHELIA ZILEI: 2025-12-04

JOI ÎN SĂPTĂMÂNA DOUĂZECI ŞI ŞASEA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Evanghelia de la Luca (XVI, 1-9)

is-a Domnul această parabolă: „Era un om bogat care avea un iconom; şi acesta i-a fost pârât că-i risipeşte avuţiile. Şi chemându-l, i-a zis: Ce-i asta ce-aud eu despre tine? Dă-mi socoteala iconomatului tău, fiindcă nu mai poţi fi iconom. Iar iconomul şi-a zis în sine: Ce-am să mă fac, că stăpânul meu îmi ia iconomatul?: să sap, nu pot; să cerşesc, mi-e ruşine… Ştiu ce-am să fac pentru ca, atunci când voi fi scos din iconomat, ei să mă primească în casele lor. Şi chemând, câte unul, pe fiecare din datornicii stăpânului său, i-a zis celui dintâi: Cât îi eşti dator stăpânului meu? Iar el a zis: O sută de măsuri de untdelemn. Iconomul i-a zis: Ia-ţi zapisul, aşază-te şi scrie repede cincizeci. După aceea i-a zis altuia: Dar tu, cât eşti dator? El i-a spus: O sută de măsuri de grâu. El i-a zis: Ia-ţi zapisul şi scrie optzeci. Şi stăpânul l-a lăudat pe iconomul cel nedrept, fiindcă a lucrat înţelepţeşte, căci fiii veacului acestuia sunt mai înţelepţi în neamul lor decât fiii luminii. Şi Eu vă spun: Faceţi-vă prieteni prin bogăţia nedreaptă, pentru ca, atunci când ea vă va lipsi, ei să vă primească în corturile cele veşnice.“

Apostolul Zilei: 2025-12-04

JOI ÎN SĂPTĂMÂNA DOUĂZECI ŞI ŞASEA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Ap. I Timotei (III, 1-13)

iule Timotei, vrednic de crezare este cuvântul: de poftește cineva episcopie, bun lucru dorește. Se cuvine, dar, ca episcopul să fie fără de prihană, bărbat al unei singure femei, veghetor, înțelept, cuviincios, iubitor de străini, destoinic să învețe pe alții, nebețiv, nedeprins să bată, neagonisitor de câștig urât, ci blând, pașnic, neiubitor de argint, bine chivernisind casa lui, având copii ascultători, cu toată bună-cuviința; căci dacă nu știe cineva să-și rânduiască propria lui casă, cum va purta grijă de Biserica lui Dumnezeu? Episcopul să nu fie de curând botezat, ca nu cumva, trufindu-se, să cadă în osânda diavolului. Dar el trebuie să aibă și mărturie bună de la cei din afară, ca să nu cadă în ocară și în cursa diavolului. Diaconii, de asemenea, trebuie să fie cucernici, nu vorbind în două feluri, nu dedați la vin mult, neagonisitori de câștig urât, păstrând taina credinței în cuget curat. Dar și aceștia să fie mai întâi puși la încercare, apoi, dacă se dovedesc fără prihană, să fie diaconiți. Femeile (lor), de asemenea, să fie cuviincioase, neclevetitoare, cumpătate, credincioase întru toate. Diaconii să fie bărbați ai unei singure femei, să-și chivernisească bine casele și pe copiii lor. Că cei ce slujesc bine, rang bun dobândesc și mult curaj în credința cea întru Hristos Iisus.