Tinerii trebuie să fie lăsaţi singuri. Asta nu înseamnă că nu mă duc pe la părinţi şi nu mâncăm împreună. Relaţia continuă, dar relaţia de amestec în primii doi ani este distructivă. Cine trebuie să înţeleagă asta? Părinţii! Dacă nu înţeleg părinţii, atunci n-o să le fie bine copiilor lor.
Noi, părinții și socrii
Cum poți să educi cu adevărat? Numai prin exemplu.
Citește în continuare ‘Ce fel de model ești pentru copilul tău ?’
Cât de des se întâmplă ca doi soți care se iubeau cândva trăiesc de ani de zile într-o stare de conflict surd, se chinuie și bineînțeles că ar vrea să aibă relații normale, de dragoste, dar s-au obișnuit atât de mult cu situația, s-au împăcat atât de mult cu ea, încât nu fac nici un efort ca să schimbe ceva! Păcatele sunt ceea ce nu ne lasă pe noi, de fapt, să trăim în pace.
Citește în continuare ‘Păcatele nu ne lasă să fim fericiți nici în familie și nici în veșnicie’
Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Facere, omilia XXVII, VIII, în Părinți și Scriitori Bisericești (1987), vol. 21, pp. 347‑348 Citește în continuare ‘Iubiți pe vrăjmașii voștri! … ca să fiți desăvârșiți’
EVANGHELIA ZILEI: 2023-06-10
Apostolul Zilei: 2023-06-10
Nu s-a mai văzut sub soare o aşa minune, să-L nască pe Dumnezeu o făptură, oare cum de a încăput în ea, cum de n-a ars-o Cel pe Care nu-L încap Cerurile?
Citește în continuare ‘Maica Domnului a atins cea mai înaltă treaptă a îndumnezeirii’
Nu m-aș fi aplecat asupra acestui subiect dacă nu m-ar fi intrigat siguranța cu care o anumită linie academică afirmă și dorește să impună ideea – și în mare parte a reușit, din păcate, – că învățătura ortodoxă despre suflet nu este nimic altceva decât o cosmetizare, ba chiar o preluare a viziunii platonice corespunzătoare. În sprijinul acestei aserțiuni sunt date exemple din textele Părinților Bisericii, în special ale celor din școlile teologice de limbă greacă. Și, desigur, exemplul cel mai frapant este cel al Sfântului Grigorie al Nyssei, care, afirmă susținătorii tezei amintite, își însușește, aproape cuvânt cu cuvânt, expunerea lui Platon despre suflet! Oare așa să fie?
Citește în continuare ‘Originalitatea concepției despre suflet în Ortodoxie’
Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, omilia XVIII, VII, în Părinți și Scriitori Bisericești (1994), vol. 23, pp. 229-231
„Spune-mi, te rog, ce oboseală este să fugi de jurământ? Îți cere să cheltuiești bani? Trebuie să asuzi și să te nevoiești? Nu! E de ajuns numai să voiești și totul s-a făcut! Dacă-mi spui că te juri din obișnuință, îți voi răspunde că tocmai obișnuința te va ușura să nu te mai juri. Reușești totul dacă, în locul vechii obișnuințe, iei o altă obișnuință. Gândește-te că mulți eleni, care se bâlbâiau, și-au îndreptat limba lor greoaie prin îndelungată stăruință; alții, care aveau umerii strâmbi și-i mișcau necontenit, i-au îndreptat punând deasupra lor săbii. Am fost silit să vă dau aceste exemple, luate de la păgâni, ca să vă fac cu ele de rușine, pentru că nu vă conving cuvintele Scripturilor. (…)Iar dacă și după acestea spui ca obișnuința poate să-i fure chiar pe cei ce-și dau toată silința să se lase de jurat, o mărturisesc și eu; dar totodată îți spun că, după cum este cu putință să te fure obișnuința, tot așa de ușor este să te și îndrepți. Dacă-ți pui în casa ta mulți paznici, de pildă: sluga, soția, prietenul, iute te vei dezbăra de deprinderea cea rea, fiind de toți îndemnat și încurajat. Fă asta zece zile numai: Nu-ți trebuie mai mult! Totul se va întări, iar deprinderea cea bună va prinde rădăcină puternică. Când începi să faci asta, nu te deznădăjdui de calci legea o dată, de două ori, de trei ori, de douăzeci de ori chiar! Ai căzut? Scoală-te din nou! Ia munca de la început, cu aceeași râvnă, și vei birui negreșit! Nici jurământul strâmb nu este un păcat întâmplător. Dacă jurământul este de la diavol, ce pedeapsă merită jurământul strâmb? (…) Fiți voi înșivă cercetătorii și socotitorii vieții voastre! Dezbrăcați-vă de deprinderea de a jura, pentru ca, pornind de la această poruncă, să săvârșiți cu ușurință și toate celelalte virtuți și să vă bucurați de bunătățile cele viitoare, pe care facă Dumnezeu să le dobândim cu toții cu harul și cu iubirea de oameni ale Domnului nostru Iisus Hristos.” Citește în continuare ‘Adevărul să fie în locul jurământului’
EVANGHELIA ZILEI: 2023-06-09
Apostolul Zilei: 2023-06-09
S-a arătat în chip de foc ca să le ia și să le dea ceva – și anume să ia de la ei tot păcatul, toată neputința și teama și necurăția sufletească, și să le dăruiască putere, lumină și căldură. Focul simbolizează aceste trei lucruri: puterea, lumina și căldura. Știi cât este focul de puternic, știi cât este de luminos și cum încălzește.
Citește în continuare ‘De ce s-a arătat Duhul Sfânt în chip de foc ?’
Păcatul cu gândul
Sfântul Vasile cel Mare, Omilii și cuvântări, Omilia a III-a, I, în Părinți și Scriitori Bisericești (2009), vol. 1, p. 71
„Noi, oamenii, păcătuim ușor cu gândul. De aceea, Cel care a zidit una câte una inimile noastre (Psalmi 32, 15), știind că cele mai multe păcate le săvârșim din imboldul intențiilor noastre, a poruncit ca în primul rând rațiunea conducătoare să ne fie curată. Și pentru că păcătuim ușor cu mintea, Dumnezeu ne cere să avem de ea mai multă purtare de grijă și pază. Că precum doctorii cei prevăzători întăresc cu mult înainte, prin măsuri profilactice, părțile mai slabe ale trupurilor, tot așa și Purtătorul obștesc de grijă și adevăratul Doctor al sufletelor a prevăzut cu o pază mai puternică mai ales acea parte a sufletului nostru pe care o știm mai înclinată spre păcat. Trupul, ca să săvârșească o faptă, are nevoie de timp, de prilej, de osteneli, de ajutători și de alte înlesniri; mintea însă dă naștere la gânduri într-o clipă și le săvârșește fără oboseală; iar gândurile se îmbină fără greutate și le e potrivită orice vreme. Se întâmplă uneori ca unuia dintre oamenii serioși, mândru de însemnătatea lui, îmbrăcat pe dinafară în haina înfrânării, prin mișcarea nevăzută a inimii lui, să-i alerge mintea la locul păcatului, chiar când se află în mijlocul celor ce-l fericesc pentru virtutea lui; cu închipuirea a văzut cele poftite, și-a ticluit o întâlnire rușinoasă și, zugrăvindu-și lămurit plăcerea în atelierul ascuns al inimii sale, a săvârșit păcatul înlăuntrul lui, fără de martori, necunoscut de nimeni, până va veni Cel ce descoperă cele ascunse ale întunericului și vădește păcatele inimilor (I Corinteni 4, 5). Ferește-te, dar, ca nu cumva un lucru ascuns în inima ta să se prefacă în nelegiuire, pentru că cel ce se uită la femeie pentru a o pofti a și săvârșit desfrânare în inima sa (Matei 5, 28). Da, păcatele săvârșite cu trupul sunt împiedicate de multe pricini; dar cel ce păcătuiește cu gândul, păcătuiește tot atât de repede pe cât a și gândit. Deci, acolo unde căderea este iute, acolo ni s-a poruncit să avem și pază mai puternică. De aceea, ni s-a spus: Nu cumva un lucru ascuns în inima ta să se prefacă în nelegiuire (Deuteronom 15, 19).”
EVANGHELIA ZILEI: 2023-06-08
Apostolul Zilei: 2023-06-08
Ce nu-ți place, altuia nu face. Şi ce voiesc să-mi facă lumea mie, eu să fac la lume. Adică, cum îi? Să doresc mântuirea lor, să mă rog pentru ei, şi cât se poate să nu jignesc pe nimeni, şi cât se poate, să mă retrag a iubi şi a fugi.
Doar cel care se roagă astfel poate avea comuniune deplină cu Dumnezeu. Prin rugăciune neîncetată și prin îndeplinirea poruncilor lui Dumnezeu atingeau sfinții curăția inimii, eliberarea ei prin Duhul Sfânt de orice întinăciune.
Citește în continuare ‘În rugăciune primim mângâierea Duhului Sfânt’
În cer și pe pământ Domnul este cunoscut numai prin Duhul Sfânt și nu din știință. Chiar și pruncii, care n-au învățat încă nimic, Îl cunosc pe Domnul prin Duhul Sfânt.
Citește în continuare ‘Vei cunoaște pe Domnul prin Duhul Sfânt’
Calea ascultării
Avva Rufus este unul dintre monahii deșertului egiptean care prețuiesc mult ascultarea. La el gândul acesta este întărit de două ziceri. Pe de o parte el afirmă că „cine ascultă de un părinte duhovnicesc are mai mult câștig decât cel care stă retras singur în pustiu”. Iar apoi această idee este reluată într-o formă mai amplă: „Am văzut patru cete cerești: prima a bolnavului care mulțumește lui Dumnezeu; a doua a celui ce urmărește să împlinească iubirea de străini, îi rămâne credincios și o slujește; a treia a celui din pustiu, care nu vede oameni; a patra a celui care ascultă de un părinte duhovnicesc și i se supune în numele Domnului. Pentru ascultarea sa, ultimul purta un lanț și o pavăză de aur și era mai slăvit decât ceilalți”. Când în timpul acestei descoperiri bătrânul întreabă de ce tocmai ultimul, aparent cel mai mic și mai neînsemnat dintre toți, primește o asemenea slavă, primește următorul răspuns: „Cel ce urmărește iubirea de străini, face asta din proprie voință; cel ce iubește pustiul, se retrage tot din proprie voință; dar cine are ascultare, s-a lepădat de toate voile sale și atârnă de Dumnezeu și de părintele său duhovnicesc. De aceea este mai slăvit decât ceilalți”.
În lumea antică, filosofia a fost considerată drept cea mai înaltă cale, dacă nu chiar singura, prin care pot fi dobândite înțelepciunea și cunoașterea adevărului. Multe dintre culmile atinse de ea au fost apoi folosite cu bună rânduială de Părinții Bisericii, dar, în egală măsură, o parte din realizările ei au trebuit excluse de vreme ce nu slujeau adevărului, așa cum ne explică Sfântul Iustin Martirul și Filosoful.
Citește în continuare ‘Sfântul Iustin Martirul și Filosoful despre adevărata filosofie’
Sfânta Treime
Noi creștinii ortodocși credem într-un singur Dumnezeu întreit în Persoane: Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt. După cum mărturisim și la sfârșitul rânduielii care precedă Taina Sfântului Botez: „Mă închin Tatălui și Fiului și Sfântului Duh, Treimii Celei de o ființă și nedespărțite”.
Tăcerea nu aduce împăcarea
Sfântul Ioan Casian, Convorbiri duhovnicești, Partea a II-a, Prima convorbire cu părintele Iosif, Cap. XVIII, 1-3, în Părinți și Scriitori Bisericești (1990), vol. 57, pp. 585-586
„Ce rost are faptul că uneori ne credem răbdători fiindcă refuzăm să răspundem la întrebări, dar atât de mult îi supărăm pe frații noștri printr-o tăcere amară, sau prin mișcări și gesturi în derâdere, încât mai mult le stârnim supărarea prin lipsa de cuvinte decât i-am fi putut ațâța prin vorbe jignitoare, prin aceea socotindu-ne foarte puțin vinovați în fața lui Dumnezeu, fiindcă n-am grăit nimic care ne-ar fi putut aduce în judecata oamenilor sau condamna? Ca și cum în fața lui Dumnezeu numai cuvintele și nu însăși voința noastră ne-ar fi învinovățit și numai fapta păcatului și nu intenția și gândul ar fi socotite drept crimă, sau numai ceea ce a făcut cineva și nu ceea ce a plănuit să facă trebuie cercetat în judecată. Nu numai felul supărării pricinuite, ci și intenția de a supăra este o vină și de aceea nu cum a luat naștere o ceartă, ci din vina cui s-a iscat va stabili adevărata cercetare a judecătorului nostru. Trebuie luat în considerare mobilul păcatului însuși, nu săvârșirea lui. Ce interesează dacă a ucis cineva cu sabia pe un frate, sau l-a împins la moarte prin vreo viclenie, de vreme ce este sigur că acela a fost ucis prin șiretlic, sau prin crimă? Ca și cum ar fi de ajuns să nu împingi cu mâna ta pe un orb în prăpastie, când este la fel de vinovat cel care n-a împiedicat pe cineva să cadă într-o groapă deși ar fi putut-o face, sau numai acela este socotit criminal, care a strâns de gât cu mâna sa pe cineva și nu cel ce a pregătit, sau a înălțat ștreangul, sau când putea să-l salveze pe cel în primejdie nu l-a salvat. Așadar, nu este de nici un folos să tăcem, dacă ne impunem să săvârșim, cu ajutorul tăcerii, ceea ce ar fi trebuit să facem prin cuvinte supărătoare.”
EVANGHELIA ZILEI: 2023-06-07
Apostolul Zilei: 2023-06-07
MIERCURI ÎN SĂPTĂMÂNA ÎNTÂIA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Ap. Romani (I, 18-27) |
![]() |
Cum să fie mintea lucrătoare ?
Ca să nu te înșeli, ține foarte tare ascultarea și smerenia. Și nu numai că nu te vei înșela, ci încă și pe toate măiestriile și mrejele vrăjmașului le vei sfărâma.
Cum și în ce chip să fie mintea lucrătoare?
Așa precum zic Sfinții Părinți, adică mintea să se păzească deasupra inimii, privind în inimă, nimic gândind sau cugetând, ci numai pe singure cuvintele rugăciunii lucrându-le și zicându-le, adică: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă!”, astfel încât să se acopere mintea întru adâncul inimii, iar nu în partea poftitoare. Că singură lucrarea cea neînșelată a celor ce au început de curând la rugăciune este: în inimă a începe cu mintea și în inimă cu mintea a o săvârși.
Deci mult meșteșugărețul, zavistnicul și vicleanul diavol se silește în tot chipul să-i înșele pe cei ce au început să se roage, mai ales prin acestea două viclenii: prin năluciri să-i răpească și prin partea poftirii să-i facă să curvească cu el. Pe cei mijlocii și pe cei desăvârșiți, prin neascultare să-i arunce în prăpastia părerii și a mândriei. Drept aceea, pentru ca să nu te înșeli, ține foarte tare ascultarea și smerenia. Și nu numai că nu te vei înșela, ci încă și pe toate măiestriile și mrejele vrăjmașului le vei sfărâma.
Deci când vei simți dureri sau mișcare sau fierbințeală de-a dreapta sau în piept sau sub piept, sub inimă, la cap, în frunte, între ochi, la urechi, la mână, la spate sau la picior, nici la una dintre acestea să nu gândești. Ci numai la singure cuvintele rugăciunii să privească mintea ta, deasupra inimii, unde ți-am arătat, după cum zice Sfântul Diadoh: „cu cât se lucrează poruncile, (pe atât) și darul se înmulțește”.
Arhiepiscopul Antonie de Golânsk și Mihailovsc,
Calea rugăciunii lăuntrice, Manualul isihiei,
Editura Bunavestire, Galați, 2003, pag. 79
Doxologia
Duhul Sfânt și țelul vieții creștine
Pogorârea Duhului Sfânt sau Cincizecimea este ziua în care începe istoria Bisericii prin constituirea primei comunităţi creştine în Ierusalim în urma predicii Sfinţilor Apostoli plini de harul Duhului Sfânt care s-a pogorât peste ei în această zi în „foişorul de sus”.
Citește în continuare ‘Duhul Sfânt și țelul vieții creștine’
Una dintre cele mai reprezentative lucrări alegorice, în conținutul căreia se îmbracă întregul simbolism al „Mirelui ceresc” și al „Cămării de nuntă” este Cântarea Cântărilor. Șir-ha-Șirim așer li-Șlomo, Asma Asmaton sau Cancicum Canticorum, lucrarea descoperă un profund înțeles duhovnicesc asupra legăturii dintre Fiul lui Dumnezeu Înomenit și Biserica Dreptmăritoare. În ea regăsim în chip tainic „imnul de nuntă la cununia Cuvântului cu Trupul”.
Citește în continuare ‘Simboluri şi tipuri biblico-patristice despre întemeierea Bisericii’
Cei care au luat parte la Vecernia premergătoare Duminicii Sfinților Părinți de la Sinodul I Ecumenic au ascultat, printre paremiile citite, un scurt text din Cartea Facerii (14, 14-20). Pasajul cu pricina relatează inițiativa lui Avraam de a-l elibera din robie pe nepotul său, Lot, capturat în urma unui conflict militar. Pe bună dreptate ne putem întreba: ce legătură are Primul Sinod Ecumenic cu povestea eliberării lui Lot de către Avraam și oamenii săi?
Citește în continuare ‘Captivitatea lui Lot și lucrarea Sinoadelor Ecumenice ca eliberare din robie’
Cum se ajunge la fericire ?
Clement Alexandrinul, Stromatele, Stromata a II-a, Cap. XXII, 133.4-133.7, în Părinți și Scriitori Bisericești (1982), vol. 5, p. 179
„Speusip, nepotul lui Platon, spune că fericirea este o stare desăvârșită în cele ce sunt după natură sau o stare a celor bune, stare pe care toți oamenii doresc s-o ajungă; dar numai oamenii buni reușesc să aibă o viață fără tulburări. Dar virtuțile sunt acelea care aduc fericirea. Xenocrate din Calcedon vede fericirea în dobândirea virtuții proprii și a puterii care este în slujba virtuții. Apoi, întrebându-se unde se realizează fericirea, Xenocrate răspunde: în suflet. Care sunt temeiurile fericirii? Virtuțile! Care sunt părțile lor? Faptele bune, deprinderile, dispozițiile, mișcările și relațiile serioase, apoi relațiile corporale și relațiile din afară, fără de care celelalte nu pot exista. Polemon, discipolul lui Xenocrate, după cât se pare, vrea ca fericirea să stea în îndestularea cu toate bunurile sau cel puțin cu cele mai multe și cele mai mari. Totuși susține că fără de virtute nu poate exista fericire și că chiar fără condițiile corporale și condițiile din afară, virtutea este îndestulătoare să aducă fericirea.”
EVANGHELIA ZILEI: 2023-06-06
Apostolul Zilei: 2023-06-06
MARŢI ÎN SĂPTĂMÂNA ÎNTÂIA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Ap. Efeseni (VI, 7-13) |
![]() |
Sfântul Simeon Noul Teolog, Cateheze, Scrieri II, Cateheza 33, în Filocalica, Ed. Deisis, pp. 339-340
„(…) Duhul Sfânt se numește «cheie», pentru că în El și prin El e luminată mai întâi mintea noastră, iar, dacă suntem curățiți, suntem luminați cu lumina cunoașterii, suntem botezați și născuți din nou de sus (Ioan 3, 3-5), și ne facem copii ai lui Dumnezeu, după cum spune Pavel: Însuși Duhul Se roagă pentru noi cu suspine negrăite (Romani 8, 26), și iarăși: A dat Dumnezeu pe Duhul Său în inimile noastre Care strigă: Avva! Părinte! (Galateni 4, 6). Așadar, El ne arată că «ușa» este lumină, iar ușa ne învață că Cine locuiește în «casă» e și El lumină neapropiată (I Timotei 6, 16). Nu însă că unul e Dumnezeu Care locuiește în casă și altă lumină e casa Lui, precum nu una este lumina Dumnezeirii și alta Dumnezeu, ci Unul și Același este casă și locuitor al casei, precum Același este Lumină și Dumnezeu. Dar, teologic vorbind, și Fiul Se numește «casă» ca și Tatăl – căci zice: Tu, Tată, în Mine și Eu în ei, Tu în Mine, și Eu, Tată, în Tine, ca să fim una (Ioan 17, 21-23) – și ca și Duhul, căci zice: Și voi locui și voi umbla în ei (II Corinteni 6, 16) și Eu și Tatăl vom veni și Ne vom face la el sălaș (Ioan 14, 23), evident prin Duhul, după cum zice Pavel: Căci Duhul este Domnul (II Corinteni 3, 17). Deci, dacă Domnul este Duhul și Tatăl este în El și El în noi, precum iarăși și noi în El, atunci și El este împreună cu Dumnezeu Tatăl și Dumnezeu este întru El.
Citește în continuare ‘Cheia prin care ajungem la Sfânta Treime’
EVANGHELIA ZILEI: 2023-06-05
Apostolul Zilei: 2023-06-05
LUNI ÎN SĂPTĂMÂNA ÎNTÂIA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Ap. Efeseni (V, 8-19) |
![]() |
„Vino, Fulger dătător de lumina veșniciei, vino, Vistierul smereniei și Veselia celor blânzi”
În ziua cea din urmă – ziua cea mare a sărbătorii -, Iisus a stat între ei şi a strigat, zicând: Dacă însetează cineva, să vină la Mine şi să bea. Cel ce crede în Mine, precum a zis Scriptura, râuri de apă vie vor curge din lăuntrul său. Iar aceasta a zis-o despre Duhul pe Care aveau să-L primească cei ce au crezut în El. Căci încă nu era dat Duhul, pentru că Iisus încă nu fusese preaslăvit. Deci, mulţi din popor, auzind cuvintele acestea, ziceau: Cu adevărat, Acesta este Prorocul. Iar alţii ziceau: Acesta este Hristos. Iar alţii ziceau: Nu cumva din Galileea va să vină Hristos? N-a zis oare Scriptura că Hristos va să vină din seminţia lui David şi din cetatea Betleem, de unde era David? Şi s-a făcut dezbinare în mulţime pentru El. Şi unii dintre ei voiau să-L prindă, dar nimeni n-a pus mâinile pe El. Deci slugile au venit la arhierei şi la farisei, iar aceia le-au zis: De ce nu L-aţi adus? Slugile au răspuns: Niciodată n-a vorbit un om aşa cum vorbeşte Acest Om. Deci le-au răspuns fariseii: Nu cumva aţi fost şi voi amăgiţi? Nu cumva a crezut în El cineva dintre căpetenii sau dintre farisei? Dar mulţimea aceasta, care nu cunoaşte Legea, este blestemată! A zis către ei Nicodim, cel ce venise mai înainte la El noaptea, fiind unul dintre ei: Nu cumva Legea noastră judecă pe om, dacă nu-l ascultă mai întâi şi nu ştie ce a făcut? Ei au răspuns şi i-au zis: Nu cumva şi tu eşti din Galileea? Cercetează şi vezi că din Galileea nu s-a ridicat proroc. Şi s-a dus fiecare la casa lui. Deci, iarăşi a vorbit Iisus, zicând: Eu sunt Lumina lumii; cel ce Îmi urmează Mie nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii. Ioan 7, 37-53; 8, 12 Pogorârea Sfântului Duh (Cincizecimea sau Rusaliile)
EVANGHELIA ZILEI: 2023-06-04
Apostolul Zilei: 2023-06-04
DUMINICA POGORÂRII SFÂNTULUI ŞI DE VIAŢĂ FĂCĂTORULUI DUH Ap. Fapte (II, 1-11) |
![]() |
Duminica Cincizecimii este ziua din an în care prăznuim Pogorârea Duhului Sfânt în chip de limbi de foc peste Sfinţii Apostoli în „foişorul de sus” din Ierusalim. Acest eveniment de început al istoriei Bisericii a avut loc la 50 de zile de la Înviere şi la 10 zile de la Înălţare.
Citește în continuare ‘În așteptarea darurilor Duhului Sfânt’
Nu fiţi supăraţi amândoi în acelaşi timp.
Nu strigaţi unul la celălalt. Dacă unul vrea neapărat să învingă în ceartă, acceptaţi-i victoria! Dacă trebuie să reproşaţi ceva, faceţi-o cu dragoste.
Nu-i amintiţi celuilalt de greşelile din trecut.
Nu mergeţi la culcare fără să vă împăcaţi. Dacă aţi spus ceva fără să vă gândiţi prea mult, jignind astfel, cereți imediat iertare.
Citește în continuare ‘Regulile universale ale vieții de familie’
Soțul este capul duhovnicesc, întreținătorul și dătătorul de bunătăți, cel care apără de răutatea lumii exterioare.
Citește în continuare ‘Care este rolul celor doi soți în cadrul familiei ?’
Ai putea crede că o căsnicie este alcătuită din cei doi soţi şi sentimentele lor de iubire, ataşament, prietenie. În timp vei descoperi că o căsnicie este o identitate aparte, are nevoile ei, dincolo de nevoile celor doi puse la un loc. Multe aspecte se dezvoltă prin punerea în comun din partea soţilor (fel de a fi, obiceiuri dinaintea căsătoriei, valori, preferinţe), la care se adaugă elementul de armonizare, în momentul în care vin în contact unele cu altele.
Citește în continuare ‘Prospețimea căsătoriei se păstrează îngrijind-o zilnic’
Cât de mult îl iubim pe Dumnezeu ?!
Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Facere, omilia LV, I–III, în Părinți și Scriitori Bisericești (1989), vol. 22, p. 216
„Pavel nu s‑a purtat așa de nerecunoscător ca noi! Pavel ardea atât de tare cu duhul, era atât de înflăcărat de dragostea de Dumnezeu, încât a rostit, a strigat și a grăit acele cuvinte vrednice de sufletul lui: Cine ne va desparte? Ce poate, oare să mă despartă, spune el, de dragostea lui Dumnezeu? Ceva din cele ce se văd? Ceva din cele nevăzute? Nu! Apoi voind să enumere amănunțit pe toate și să ne arate tuturora dragostea lui puternică pentru Stăpânul său, a adăugat: Necazul sau strâmtorarea, sau foametea, sau prigonirea, sau goliciunea, sau primejdia, sau sabia? (Romani 8, 35) O, suflet înnebunit de o nebunie, care are maică înțelepciunea! Care din necazurile ce vin asupra mea, spune Pavel, va putea să mă despartă de dragostea de Dumnezeu? Necazurile cele din fiecare zi? Nicidecum! Strâmtorările? Nici astea! Poate prigoana? Deloc! Foametea? Nici ea! Primejdiile? Dar pentru ce vorbesc eu de foamete, de goliciune și de primejdii? Poate sabia? Însăși moartea, strigă Pavel nu va reuși să mă despartă de dragostea lui Hristos! E cu neputință, cu totul cu neputință!”
EVANGHELIA ZILEI: 2023-06-03
Apostolul Zilei: 2023-06-03
SâMBĂTĂ ÎN SĂPTĂMÂNA A ŞAPTEA DUPĂ PAŞTI Ap. Fapte (XXVIII, 1-31) |
![]() |
Credincioşii doresc să ştie multe despre Maica Domnului şi până la urmă s-a ajuns şi la nişte plăsmuiri, nişte istorisiri despre Maica Domnului care vor să umple acest gol, însă în realitate, golul acesta este mai mult decât se poate spune despre Maica Domnului, mai ales de către oameni necompetenţi.
Păcatul este supunerea omului față de patimi și față de diavol. Omul ajunge la momentul în care dorește binele, dar nu îl mai poate săvârși: „Nu fac binele pe care îl voiesc, ci răul ce nu-l voiesc, pe acela îl săvârșesc” (Romani 7, 19).
Citește în continuare ‘Când omul face păcatul, își pierde libertatea’
Făcând semnul Sfântei Cruci, mărturisim credința în Domnul și Mântuitorul nostru Iisus Hristos, Cel răstignit pe Cruce, și credința într-un Dumnezeu în trei ipostasuri.
Vrăjmașul urăște foarte mult semnul Sfintei Cruci, căci este arma cea nebiruită cu care Hristos l-a biruit și i-a prădat iadul.
Citește în continuare ‘Semnul Crucii, făcut corect, ne păzește de tot răul’
Ca toți să fie una …
Sfântul Ciprian, Despre unitatea Bisericii ecumenice, V-VI, în Părinți și Scriitori Bisericești (1981), vol. 3, pp. 438-439
„Biserica este una singură, care se extinde prin dezvoltarea sa, îmbrățișând mulțimea credincioșilor. La fel razele sunt multe, dar puterea-i una, fundată cu ajutorul rădăcinii. Dintr-un singur izvor curg multe râuri, deși ele sunt numeroase, dar unitatea de obârșie i se păstrează. Smulge o rază din corpul soarelui: nu vei putea, căci lumina lui este unitară. Rupe o ramură dintr-un arbore, ruptă nu-și va putea menține viața. Desparte un râu de izvorul lui: despărțit va seca. Tot așa și Biserica Domnului, împrăștiindu-și lumina, îmbrățișează cu razele sale tot pământul; totuși nu este lumina care se întinde peste tot și unitatea ei individuală rămâne neștirbită. Ca ramurile unui arbore, razele ei de lumină se întind peste tot pământul, ca dintr-un izvor, învățăturile ei se răspândesc până departe, dar unul îi este capătul și izvorul, ca unică mamă ai cărei fii duhovnicești se înmulțesc necontenit. De ea suntem născuți, cu laptele ei ne hrănim, din sufletul ei este sufletul nostru. Ea ne păstrează lui Dumnezeu, ea rezervă Împărăția Domnului pentru fiii ei. Cine se desparte de Biserică și se unește cu alta își calcă promisiunile față de Biserică, și cine părăsește Biserica lui Hristos nu va avea răsplată de la Hristos, căci devine un străin, un profan, un dușman. Cine nu are ca mamă Biserica nu poate avea pe Dumnezeu ca tată. Numai dacă a fost cineva în afara corabiei lui Noe și totuși a scăpat, poate că scapă și cel ce e în afara Bisericii. Ne îndeamnă Domnul și zice: Cine nu e cu Mine e împotriva Mea și cine nu culege cu Mine risipește (Matei 12, 30). Cine calcă pacea și unirea cu Hristos este împotriva lui Hristos. Căci zice Domnul: Eu și Tatăl una suntem (Ioan 10, 30).”
EVANGHELIA ZILEI: 2023-06-02
Apostolul Zilei: 2023-06-02
JOI ÎN SĂPTĂMÂNA A ŞAPTEA DUPĂ PAŞTI Ap. Fapte (XXVII, 1-44; XXVIII, 1) |
![]() |
Diavolii de nimeni nu se tem atât de mult ca de Preacurata Fecioară Maria. Chiar și pronunțarea numelui ei este ucigătoare pentru demoni și îi silește să fugă de la noi.
Citește în continuare ‘De nimeni nu se tem atât de mult diavolii ca de Preacurata Fecioară Maria’
Și așa s-a dus ura, s-a risipit iuțimea, tulburarea, dorința de răzbunare și s-a liniștit familia. Datorită cui? Maica Domnului cu mila ei, cu îndurarea ei, a coborât mila lui Dumnezeu peste acele suflete care o cheamă în ajutor.
Citește în continuare ‘Acoperământul Maicii Domnului, ocrotirea creștinilor’
Toate sunt plăcute Domnului. Dar cea mai dragă și mai plăcută Domnului este dragostea curată, simplă și copilărească, ce se lipește de inima Sa.
Citește în continuare ‘Ca niște copii nevinovați, să ne apropiem de Domnul !’
Educarea copiilor
Sfântul Ioan Gură de Aur, Despre creșterea copiilor, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 2001
„Pricina tuturor relelor din lume provine din principiul pe care îl punem la temelia educaţiei copiilor noştri” (p. 39) Citește în continuare ‘Educarea copiilor’
Apostolul Zilei: 2023-06-01
JOI ÎN SĂPTĂMÂNA A ŞAPTEA DUPĂ PAŞTI Ap. Fapte (XXV, 13-19) |
![]() |
EVANGHELIA ZILEI: 2023-06-01
Iunie 2023
Fără smerenie, nici om, nici înger nu poate sta înaintea Feței Atotputernicului Dumnezeu, a Cărui smerenie veșnică este de necuprins. Smerenia lui Hristos ne deschide calea către marea virtute a iubirii, iar omul este purtat spre ea de Duhul Sfânt, asemenea unui roib mânat de Însuși Dumnezeu.
Citește în continuare ‘Domnul Își descoperă tainele Sale numai celor cu adevărat smeriți’
Ferice de voi, neobosiți slăvitori ai lui Dumnezeu! Ferice de voi, cetățeni aleși ai statului Născătoarei de Dumnezeu! Ea nu cere de la voi niciun fel de impozit, ci cere în dar trei bani din aur curățit în foc. Care sunt aceștia?
Citește în continuare ‘Cele trei virtuți pe care le cere Maica Domnului de la călugării din Athos’
Când oamenii vă strâmtorează și nu vă dau pace, nu vă uitați la oameni, ci la ea ‒ la Preacurata voastră Doamnă Apărătoare. Ea știe să se răfuiască cu toți vrăjmașii stăpânirii sale, ai moștenirii sale.
Citește în continuare ‘Maica Domnului – Apărătoarea Sfântului Munte Athos’
Avva Rufus, un călugăr a cărui biografie este greu de recuperat din istorie, este întrebat de un frate despre folosul duhovnicesc al isihiei. Răspunsul ascetului alcătuiește un posibil proiect de viață monahală. Aici liniștea ocupă un loc central și se câștigă prin stabilitatea în chilie. Șederea în chilie are un conținut pozitiv și unul negativ. Adică monahul care stă însingurat în chilie trebuie să dobândească frica de Dumnezeu și cunoașterea Lui și să elimine amintirea răului și trufia. Felul în care ordonează aceste virtuți, avva Rufus pare a avea o logică bine stabilită. Adică, teama de Dumnezeu este cea care contribuie la eliminarea amintirii răului din inimă, iar cunoașterea lui Dumnezeu scade trufia.
Nașterea de prunci
Metodiu de Olimp, Banchetul sau despre castitate, Discursul II: Teofila, VI, Părinți și Scriitori Bisericești (1984), vol. 10, p. 56
„Cine transformă seva inițială în sânge și lutul în carne, dacă nu Dumnezeu, Cel mai strălucit dintre meșteri? El ne creează pe noi, oamenii, chipul Său rațional și însuflețit, modelându-ne ca pe o ceară, în pântecele mamei, din infime semințe lichide. Cine este cel ce poartă de grijă ca embrionul să nu fie asfixiat de lichid și de strânsoarea pereților (între care stă)? Și cine transformă după naștere (pe copilul) firav și mic într-un (om) mare, (dându-i) frumusețe și putere, dacă nu – precum am zis – Dumnezeu, Cel mai strălucit dintre meșteri, Care își transpune (în fapt) ideile prin Hristos, puterea Sa creatoare? Iată de ce, ne spun Scripturile de Dumnezeu inspirate, că copiii, chiar dacă se nasc din desfrâu, sunt încredințați îngerilor păzitori.”
EVANGHELIA ZILEI: 2023-05-31
Apostolul Zilei: 2023-05-31
MIERCURI ÎN SĂPTĂMÂNA A ŞAPTEA DUPĂ PAŞTI Ap. Fapte (XXIII, 1-11) |
![]() |
Maica Domnului poartă, împreună cu noi, crucea noastră, cu iubire de maică, oricare ar fi ocara împotriva noastră și oricare ar fi nevoința noastră.
Citește în continuare ‘Maica Domnului e mereu aproape de cei necăjiți’
Dorirea este puterea sufletului prin care Îl căutam pe Dumnezeu… În clipa în care eu doresc orice altceva, mă despart de Dumnezeu.
Citește în continuare ‘Pocăința este cea mai minunată lucrare a omului cu Dumnezeu’
Ca să mă învrednicesc de aceasta, trebuie să mă deschid Lui, să-L las să lucreze El în mine. Sfântul Apostol Pavel zice să ne cercetăm dacă suntem vrednici. Ce-i această vrednicie? Este lepădarea de neputința noastră și cerința de a ne învrednici de El.
Citește în continuare ‘Bucuria mea nu stă în ceea ce-mi fac cei din jur, ci în darul lui Dumnezeu’
Cine este Mângâietorul ?
Sfântul Vasile cel Mare, Despre Sfântul Duh, cap. 9, în Părinți și Scriitori Bisericești (1988), vol. 12, pp. 38-39
„(…) Nu este posibil ca atunci când auzi (cuvântul) Duhului să-ți închipui o ființă limitată, supusă schimbărilor și transformărilor sau întru totul asemenea creaturilor, ci, îndreptându-ți mintea către cele superioare, este necesar să te gândești la o fire spirituală, cu putere infinită, nelimitată (de spațiu), (a cărei existență) nu se măsoară cu secole și ani, care abundă de bunătăți. Către El se îndreaptă toate câte au nevoie de sfințenie, pe El îl doresc toate câte au nevoie de virtute, ca și când ar fi udate de sufletul Său și ajutate în realizarea scopului pus în firea lor. Desăvârșitor al altora, El nu duce lipsă de nimic. Trăiește nu pentru că I-a dăruit cineva viața, ci pentru că El (Însuși) este dătătorul vieții. Nu se desăvârșește treptat, ci este de la început desăvârșit. Rezidă în Sine și se află peste tot. Este cauza sfințeniei, lumină duhovnicească ce dă oricărei puteri spirituale un fel de iluminare pentru aflarea adevărului. Este inaccesibil după natură și perceput doar după bunătate; pe toate le umple cu puterea Sa, dar se comunică doar celor vrednici, și acestora nu în aceeași măsură, ci împarte harul după credință (fiecăruia). Este simplu după esență, dar variază după lucrări; se află în întregime în fiecare și în întregime se află peste tot prezent. Se împarte fără să sufere ceva și se comunică în întregime, asemenea razei solare. A cărei lucrare, pe când se pare că este prezentă numai deasupra celui care se bucură de ea, strălucește deasupra uscatului și a mării, este amestecată cu aerul. La fel și Duhul, pe când se află în întreg harul Său tuturor. Cele câte se împărtășesc (de Duhul) se bucură de harul Său pe cât este cu putință (firii lor), nu pe cât Acela poate (să împărtășească).” Citește în continuare ‘Cine este Mângâietorul ?’
EVANGHELIA ZILEI: 2023-05-30
Apostolul Zilei: 2023-05-30
MARŢI ÎN SĂPTĂMÂNA A ŞAPTEA DUPĂ PAŞTI Ap. Fapte (XXI, 26-32) |
![]() |
Anasonul este unul dintre condimentele cunoscute, care influențează puternic procesul de digestie. Uleiul de anason poate fi utilizat în scop medicinal, intern şi extern, studiile relevând în special proprietăţile sale antioxidante, dar este utilizat frecvent şi în bucătărie pentru aroma sa deosebită.
Citește în continuare ‘Uleiul de anason, aromă unică în deserturi şi preparate cu carne’
Istoria vitaminelor începe la jumătatea secolului al 18-lea, pe o navă britanică, unde medicul scoțian James Lind salvează de la moarte echipajul acesteia dându-i să mănânce zilnic două portocale și să bea sucul de la o lămâie. Până la acel moment, scorbutul făcea ravagii în rândul marinarilor, care sufereau cumplit de lipsa vitaminei C, vitamină esențială pentru sănătatea vaselor de sânge, a oaselor, ligamentelor, articulațiilor, ca și pentru imunitate, protecție antioxidantă, transmiterea impulsurilor nervoase și metabolismul proteinelor.
Citește în continuare ‘Vitaminele, esenţiale în funcţionarea optimă a organismului’
Internetul – între bine și rău
5,18 miliarde de utilizatori, adică 64,75% dintre pământeni. În 2008, procentul era de 17%…
Cugetul evlavios stăpânește gândurile care curg, prin cercetarea și condamnarea lor, pentru ca, prin cugetul care stăpânește, să se vădească trupul și patimile mișcate în trup.
Citește în continuare ‘Cugetul evlavios este stăpânitor patimilor !’
Printr-un singur cuvânt, prin pocăință, i-a vindecat pe toți, zicând: „Nu am venit să chem pe drepți, ci pe păcătoși la pocăință” și nu trebuie să fie oamenii necredincioși prin deznădejde, avem loc de iertare de la Stăpânul.
Citește în continuare ‘Nu te îndoi de vindecarea sufletului !’

Citește în continuare ‘Domnul Însuși poartă de grijă celor care caută Împărăția Cerurilor’
Lucrarea Sfintei Treimi în noi
Sfântul Chiril al Alexandriei, Comentariu la Evanghelia Sfântului Ioan, Cartea a Zecea, Capitolul al Doilea, în Părinți și Scriitori Bisericești (2000), vol. 41, pp. 924-925
„(…) Sfânta Treime Se vede și Se slăvește în întregime de către noi chiar și într-o Persoană. Căci numai pe Dumnezeu Mântuitor, nevăzând în parte în Tatăl, în parte în Fiul, sau în parte în Sfântul Duh darurile cu care, primindu-le, suntem miluiți, ci declarând că mântuirea noastră este fapta unei unice Dumnezeiri. Căci deși părem că atribuim fiecărei Persoane ceva din cele ce se fac cu noi, sau din cele lucrate cu creația, nu mai puțin credem că toate sunt de la Tatăl prin Fiul în Duhul. Deci înțelegem cu multă dreptate că Tatăl ne hrănește în dreapta credință prin Duhul, sau El lucrează, adică ne privește și ne vede și ne învrednicește de grija îndreptării, prin Fiul în Duhul. Socotim că e mai bine să înțelegem așa decât altfel. Căci, dacă admitem că fiecare dintre cele trei Persoane lucrează în mod separat cele referitoare la noi (ceea ce nu atribuim și Alteia), cum nu va fi neîndoielnic că, deoarece Fiul S-a numit acum viță, iar Tatăl, lucrător, suntem hrăniți în mod special și susținuți în buna existență numai de Fiul, iar de la Tatăl nu avem decât îngrijirea? Căci e propriu viței să hrănească mlădițele ei, iar lucrătorului, numai să se îngrijească de ea. Dar, dacă cugetăm drept, vom socoti că nici aceea nu se face fără Tatăl, nici aceasta, fără Fiul și nimic nu se va înfăptui fără Sfântul Duh. Toate sunt, precum am spus, de la Tatăl prin Fiul în Duhul.”
EVANGHELIA ZILEI: 2023-05-29
Apostolul Zilei: 2023-05-29
În vremea aceea Iisus, ridicându-Şi ochii către cer, a zis: Părinte, a venit ceasul! Preaslăveşte pe Fiul Tău, ca şi Fiul să Te preaslăvească, precum I-ai dat stăpânire peste tot trupul, ca să dea viaţă veşnică tuturor acelora pe care Tu i-ai dat Lui. Şi aceasta este viaţa veşnică: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Iisus Hristos, pe Care L-ai trimis.
Eu Te-am preaslăvit pe Tine pe pământ; lucrul pe care Mi l-ai dat să-l fac, l-am săvârşit. Şi acum, preaslăveşte-Mă Tu, Părinte, la Tine Însuţi, cu slava pe care am avut-o la Tine mai înainte de a fi lumea. Arătat-am numele Tău oamenilor pe care Mi i-ai dat Mie din lume. Ai Tăi erau şi Mie Mi i-ai dat şi cuvântul Tău l-au păzit. Acum au cunoscut că toate câte Mi-ai dat sunt de la Tine, căci cuvintele pe care Mi le-ai dat, Eu le-am dat lor, iar ei le-au primit şi au cunoscut cu adevărat că de la Tine am ieşit şi au crezut că Tu M-ai trimis. Eu pentru aceştia Mă rog; nu pentru lume Mă rog, ci pentru cei pe care Mi i-ai dat, că ei sunt ai Tăi. Şi toate ale Mele sunt ale Tale şi ale Tale sunt ale Mele şi M-am preaslăvit întru ei. Şi Eu nu mai sunt în lume, iar ei în lume sunt şi Eu vin la Tine. Părinte Sfinte, păzeşte-i în numele Tău pe cei pe care Mi i-ai dat, ca să fie una, precum suntem Noi. Când eram cu ei în lume, Eu îi păzeam în numele Tău pe cei pe care Mi i-ai dat; şi i-am păzit şi n-a pierit nici unul dintre ei, decât numai fiul pierzării, ca să se împlinească Scriptura. Iar acum vin la Tine şi pe acestea le grăiesc în lume, pentru ca bucuria Mea să o aibă deplină în ei. Ioan 17, 1-13 Duminica a VII-a după Paști (a Sfinților Părinţi de la Sinodul I Ecumenic)
Comentarii recente