Tinerii trebuie să fie lăsaţi singuri. Asta nu înseamnă că nu mă duc pe la părinţi şi nu mâncăm împreună. Relaţia continuă, dar relaţia de amestec în primii doi ani este distructivă. Cine trebuie să înţeleagă asta? Părinţii! Dacă nu înţeleg părinţii, atunci n-o să le fie bine copiilor lor.
Cum poți să educi cu adevărat? Numai prin exemplu.
Citește în continuare ‘Ce fel de model ești pentru copilul tău ?’
Cât de des se întâmplă ca doi soți care se iubeau cândva trăiesc de ani de zile într-o stare de conflict surd, se chinuie și bineînțeles că ar vrea să aibă relații normale, de dragoste, dar s-au obișnuit atât de mult cu situația, s-au împăcat atât de mult cu ea, încât nu fac nici un efort ca să schimbe ceva! Păcatele sunt ceea ce nu ne lasă pe noi, de fapt, să trăim în pace.
Citește în continuare ‘Păcatele nu ne lasă să fim fericiți nici în familie și nici în veșnicie’
Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Facere, omilia XXVII, VIII, în Părinți și Scriitori Bisericești (1987), vol. 21, pp. 347‑348 Citește în continuare ‘Iubiți pe vrăjmașii voștri! … ca să fiți desăvârșiți’
| SÂMBĂTĂ ÎN SĂPTĂMÂNA ÎNTÂIA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Evanghelia de la Matei |
 is-a Domnul: celui care cere de la tine, dă-i; şi celui ce vrea să se împrumute de la tine, nu-i întoarce spatele. Aţi auzit că s’a spus: Să-l iubeşti pe aproapele tău şi să-l urăşti pe vrăjmaşul tău; dar Eu vă spun: Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvântaţi pe cei ce vă blesteamă, faceţi bine celor ce vă urăsc şi rugaţi-vă pentru cei ce vă vatămă şi vă prigonesc, ca să fiţi fiii Tatălui vostru Celui din ceruri, că El face să răsară soarele Său peste cei răi şi peste cei buni şi face să plouă peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi. Că dacă-i iubiţi pe cei ce vă iubesc, ce răsplată veţi avea? Oare vameşii nu fac şi ei la fel? Şi dacă-i îmbrăţişaţi doar pe fraţii voştri, ce faceţi mai mult? Oare păgânii nu fac şi ei tot aşa? Drept aceea, fiţi voi desăvârşiţi, precum Tatăl vostru Cel ceresc desăvârşit este! |
| SÂMBĂTĂ ÎN SĂPTĂMÂNA ÎNTÂIA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Ap. Romani (I, 7-12) |
 raţilor, har vouă şi pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, şi de la Domnul Iisus Hristos! Mulţumesc întâi Dumnezeului meu, prin Iisus Hristos, pentru voi toţi, fiindcă credinţa voastră se vesteşte în toată lumea. Căci martor îmi este Dumnezeu, Căruia Îi slujesc cu duhul meu întru Evanghelia Fiului Său, că neîncetat fac pomenire despre voi, cerând totdeauna în rugăciunile mele ca să am cumva, prin voinţa Lui, vreodată, bun prilej ca să vin la voi. Pentru că doresc mult să vă văd ca să vă împărtăşesc vreun har duhovnicesc, spre întărirea voastră. Şi aceasta, ca să mă mângâi împreună cu voi prin credinţa noastră laolaltă, a voastră şi a mea. |
Nu s-a mai văzut sub soare o aşa minune, să-L nască pe Dumnezeu o făptură, oare cum de a încăput în ea, cum de n-a ars-o Cel pe Care nu-L încap Cerurile?
Citește în continuare ‘Maica Domnului a atins cea mai înaltă treaptă a îndumnezeirii’
Nu m-aș fi aplecat asupra acestui subiect dacă nu m-ar fi intrigat siguranța cu care o anumită linie academică afirmă și dorește să impună ideea – și în mare parte a reușit, din păcate, – că învățătura ortodoxă despre suflet nu este nimic altceva decât o cosmetizare, ba chiar o preluare a viziunii platonice corespunzătoare. În sprijinul acestei aserțiuni sunt date exemple din textele Părinților Bisericii, în special ale celor din școlile teologice de limbă greacă. Și, desigur, exemplul cel mai frapant este cel al Sfântului Grigorie al Nyssei, care, afirmă susținătorii tezei amintite, își însușește, aproape cuvânt cu cuvânt, expunerea lui Platon despre suflet! Oare așa să fie?
Citește în continuare ‘Originalitatea concepției despre suflet în Ortodoxie’
Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, omilia XVIII, VII, în Părinți și Scriitori Bisericești (1994), vol. 23, pp. 229-231
„Spune-mi, te rog, ce oboseală este să fugi de jurământ? Îți cere să cheltuiești bani? Trebuie să asuzi și să te nevoiești? Nu! E de ajuns numai să voiești și totul s-a făcut! Dacă-mi spui că te juri din obișnuință, îți voi răspunde că tocmai obișnuința te va ușura să nu te mai juri. Reușești totul dacă, în locul vechii obișnuințe, iei o altă obișnuință. Gândește-te că mulți eleni, care se bâlbâiau, și-au îndreptat limba lor greoaie prin îndelungată stăruință; alții, care aveau umerii strâmbi și-i mișcau necontenit, i-au îndreptat punând deasupra lor săbii. Am fost silit să vă dau aceste exemple, luate de la păgâni, ca să vă fac cu ele de rușine, pentru că nu vă conving cuvintele Scripturilor. (…)Iar dacă și după acestea spui ca obișnuința poate să-i fure chiar pe cei ce-și dau toată silința să se lase de jurat, o mărturisesc și eu; dar totodată îți spun că, după cum este cu putință să te fure obișnuința, tot așa de ușor este să te și îndrepți. Dacă-ți pui în casa ta mulți paznici, de pildă: sluga, soția, prietenul, iute te vei dezbăra de deprinderea cea rea, fiind de toți îndemnat și încurajat. Fă asta zece zile numai: Nu-ți trebuie mai mult! Totul se va întări, iar deprinderea cea bună va prinde rădăcină puternică. Când începi să faci asta, nu te deznădăjdui de calci legea o dată, de două ori, de trei ori, de douăzeci de ori chiar! Ai căzut? Scoală-te din nou! Ia munca de la început, cu aceeași râvnă, și vei birui negreșit! Nici jurământul strâmb nu este un păcat întâmplător. Dacă jurământul este de la diavol, ce pedeapsă merită jurământul strâmb? (…) Fiți voi înșivă cercetătorii și socotitorii vieții voastre! Dezbrăcați-vă de deprinderea de a jura, pentru ca, pornind de la această poruncă, să săvârșiți cu ușurință și toate celelalte virtuți și să vă bucurați de bunătățile cele viitoare, pe care facă Dumnezeu să le dobândim cu toții cu harul și cu iubirea de oameni ale Domnului nostru Iisus Hristos.” Citește în continuare ‘Adevărul să fie în locul jurământului’
| VINERI ÎN SĂPTĂMÂNA ÎNTÂIA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Evanghelia de la Matei |
| is-a Domnul: aţi auzit că s’a spus celor de demult: Să nu juri strâmb, ci jurămintele tale să le ţii înaintea Domnului. Eu însă vă spun: Să nu te juri nicicum: nici pe cer, fiindcă este tronul lui Dumnezeu; nici pe pământ, fiindcă este aşternut al picioarelor Lui, nici pe Ierusalim, fiindcă este cetate a Marelui Împărat; nici pe capul tău să nu te juri, fiindcă tu nu poţi să faci un singur fir de păr, alb sau negru. Ci cuvântul vostru să fie: Da, da; Nu, nu; iar ce este mai mult decât atâta, de la Cel-Rău este. Aţi auzit că s’a spus: Ochi pentru ochi şi dinte pentru dinte; Eu însă vă spun: Nu staţi împotriva celui rău; iar celui ce te loveşte peste obrazul drept, întoarce-i-l şi pe celălalt. Celui ce vrea să se judece cu tine şi să-ţi ia haina, lasă-i lui şi cămaşa. Iar de te va sili cineva să mergi o milă, mergi cu el două. |
| VINERI ÎN SĂPTĂMÂNA ÎNTÂIA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Ap. Romani |
| raţilor, când păgânii care nu au lege, din fire fac ale legii, aceştia, neavând lege, îşi sunt loruşi lege, ceea ce arată fapta legii scrisă în inimile lor, prin mărturia conştiinţei lor şi prin judecăţile lor, care îi învinovăţesc sau îi şi apără, în ziua în care Dumnezeu va judeca, prin Iisus Hristos, după Evanghelia mea, cele ascunse ale oamenilor. Dar dacă tu te numeşti iudeu şi te rezemi pe lege şi te lauzi cu Dumnezeu, şi cunoşti voia Lui şi ştii să încuviinţezi cele bune, fiind învăţat din lege, şi eşti încredinţat că tu eşti călăuză orbilor, lumină celor ce sunt în întuneric, povăţuitor celor fără minte, învăţător celor nevârstnici, având în lege drepul cunoştiinţei şi al adevărului, deci tu, cel care înveţi pe altul, pe tine însuţi nu te înveţi? Tu, cel care propovăduieşti: Să nu furi – şi tu furi? Tu, cel care zici: Să nu săvârşeşti adulter, săvârşeşti adulter? Tu, cel care urăşti idolii, furi cele sfinte? Tu, care te lauzi cu legea, Îl necinsteşti pe Dumnezeu prin călcarea legii? «Căci numele lui Dumnezeu, din pricina voastră, este hulit între neamuri», precum este scris. Căci tăierea împrejur foloseşte, dacă păzeşti legea; dacă însă eşti călcător de lege, tăierea ta împrejur s-a făcut netăiere împrejur. Deci dacă cel netăiat împrejur păzeşte hotărârile legii, netăierea lui împrejur nu va fi, oare, socotită ca tăiere împrejur? Iar el – din fire netăiat împrejur, dar împlinitor al legii – nu te va judeca, oare, pe tine, care prin litera legii şi prin tăierea împrejur, eşti călcător de lege? Pentru că nu cel ce se arată pe din afară e iudeu, nici cea arătată pe dinafară în trup este tăiere împrejur; ci este iudeu cel întru ascuns, iar tăierea împrejur este aceea a inimii, în duh, nu în literă; a cărui laudă nu vine de la oameni, ci de la Dumnezeu. |
S-a arătat în chip de foc ca să le ia și să le dea ceva – și anume să ia de la ei tot păcatul, toată neputința și teama și necurăția sufletească, și să le dăruiască putere, lumină și căldură. Focul simbolizează aceste trei lucruri: puterea, lumina și căldura. Știi cât este focul de puternic, știi cât este de luminos și cum încălzește.
Citește în continuare ‘De ce s-a arătat Duhul Sfânt în chip de foc ?’
Sfântul Vasile cel Mare, Omilii și cuvântări, Omilia a III-a, I, în Părinți și Scriitori Bisericești (2009), vol. 1, p. 71
„Noi, oamenii, păcătuim ușor cu gândul. De aceea, Cel care a zidit una câte una inimile noastre (Psalmi 32, 15), știind că cele mai multe păcate le săvârșim din imboldul intențiilor noastre, a poruncit ca în primul rând rațiunea conducătoare să ne fie curată. Și pentru că păcătuim ușor cu mintea, Dumnezeu ne cere să avem de ea mai multă purtare de grijă și pază. Că precum doctorii cei prevăzători întăresc cu mult înainte, prin măsuri profilactice, părțile mai slabe ale trupurilor, tot așa și Purtătorul obștesc de grijă și adevăratul Doctor al sufletelor a prevăzut cu o pază mai puternică mai ales acea parte a sufletului nostru pe care o știm mai înclinată spre păcat. Trupul, ca să săvârșească o faptă, are nevoie de timp, de prilej, de osteneli, de ajutători și de alte înlesniri; mintea însă dă naștere la gânduri într-o clipă și le săvârșește fără oboseală; iar gândurile se îmbină fără greutate și le e potrivită orice vreme. Se întâmplă uneori ca unuia dintre oamenii serioși, mândru de însemnătatea lui, îmbrăcat pe dinafară în haina înfrânării, prin mișcarea nevăzută a inimii lui, să-i alerge mintea la locul păcatului, chiar când se află în mijlocul celor ce-l fericesc pentru virtutea lui; cu închipuirea a văzut cele poftite, și-a ticluit o întâlnire rușinoasă și, zugrăvindu-și lămurit plăcerea în atelierul ascuns al inimii sale, a săvârșit păcatul înlăuntrul lui, fără de martori, necunoscut de nimeni, până va veni Cel ce descoperă cele ascunse ale întunericului și vădește păcatele inimilor (I Corinteni 4, 5). Ferește-te, dar, ca nu cumva un lucru ascuns în inima ta să se prefacă în nelegiuire, pentru că cel ce se uită la femeie pentru a o pofti a și săvârșit desfrânare în inima sa (Matei 5, 28). Da, păcatele săvârșite cu trupul sunt împiedicate de multe pricini; dar cel ce păcătuiește cu gândul, păcătuiește tot atât de repede pe cât a și gândit. Deci, acolo unde căderea este iute, acolo ni s-a poruncit să avem și pază mai puternică. De aceea, ni s-a spus: Nu cumva un lucru ascuns în inima ta să se prefacă în nelegiuire (Deuteronom 15, 19).”
| JOI ÎN SĂPTĂMÂNA ÎNTÂIA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Evanghelia de la Matei |
| is-a Domnul: aţi auzit că s’a spus celor de demult: Să nu te desfrânezi; Eu însă vă spun că oricine se uită la o femeie spre a o pofti s’a şi desfrânat cu ea în inima lui. Iar dacă ochiul tău cel drept îţi devine piatră de poticnire, scoate-l şi aruncă-l de la tine, că mai bine îţi este să piară unul din mădularele tale, iar nu tot trupul să-ţi fie aruncat în gheenă. Şi dacă mâna ta cea dreaptă îţi devine piatră de poticnire, taie-o şi arunc-o de la tine, că mai bine îţi este să piară unul din mădularele tale, iar nu tot trupul să-ţi fie aruncat în gheenă. S’a mai spus: Cel ce-şi va lăsa femeia, să-i dea carte de despărţirea. Eu însă vă spun că oricine-şi va lăsa femeia, în afara pricinii de desfrânare, o face să săvârşească adulter; iar cel ce o va lua pe cea lăsată, adulter săvârşeşte. |
| JOI ÎN SĂPTĂMÂNA ÎNTÂIA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Ap. Romani (I, 28-32; II, 1-9) |
| raţilor, precum n-au încercat să aibă pe Dumnezeu în cunoştinţă, aşa şi Dumnezeu i-a lăsat la mintea lor fără judecată, să facă cele ce nu se cuvine. Plini fiind de toată nedreptatea, de desfrânare, de viclenie, de lăcomie, de răutate; plini de pizmă, de ucidere, de ceartă, de înşelăciune, de purtări rele, bârfitori, grăitori de rău, urâtori de Dumnezeu, ocărâtori, semeţi, trufaşi, lăudăroşi, născocitori de rele, nesupuşi părinţilor, neînţelepţi, călcători de cuvânt, fără dragoste, fără milă; aceştia, deşi au cunoscut dreapta orânduire a lui Dumnezeu, că cei ce fac unele ca acestea sunt vrednici de moarte, nu numai că fac ei acestea, ci le şi încuviinţează celor care le fac. Pentru aceea, oricine ai fi, o, omule, care judeci, eşti fără cuvânt de răspuns, căci, în ceea ce judeci pe altul, pe tine însuţi te osândeşti, căci acelaşi lucruri faci şi tu care judeci. Şi noi ştim că judecata lui Dumnezeu este după adevăr, faţă de cei ce fac unele ca acestea. Şi socoteşti tu, oare, omule, care judeci pe cei ce fac unele ca acestea, dar le faci şi tu, că tu vei scăpa de judecata lui Dumnezeu? Sau dispreţuieşti tu bogăţia bunătăţii Lui şi a îngăduinţei şi a îndelungii Lui răbdări, neştiind că bunătatea lui Dumnezeu te îndeamnă la pocăinţă? Dar după învârtoşarea ta şi după inima ta nepocăită îţi aduni mânie în ziua mâniei şi a arătării dreptei judecăţi a lui Dumnezeu, care va răsplăti fiecăruia după faptele lui: viaţă veşnică celor ce, prin stăruinţă în faptă bună, caută mărire, cinste şi nestricăciune, iar iubitorilor de ceartă, care nu se supun adevărului, ci se supun nedreptăţii: mânie şi furie. Necaz şi strâmtorare peste sufletul oricărui om care săvârşeşte răul, al iudeului mai întâi, şi al elinului. |
Ce nu-ți place, altuia nu face. Şi ce voiesc să-mi facă lumea mie, eu să fac la lume. Adică, cum îi? Să doresc mântuirea lor, să mă rog pentru ei, şi cât se poate să nu jignesc pe nimeni, şi cât se poate, să mă retrag a iubi şi a fugi.
Doar cel care se roagă astfel poate avea comuniune deplină cu Dumnezeu. Prin rugăciune neîncetată și prin îndeplinirea poruncilor lui Dumnezeu atingeau sfinții curăția inimii, eliberarea ei prin Duhul Sfânt de orice întinăciune.
Citește în continuare ‘În rugăciune primim mângâierea Duhului Sfânt’
În cer și pe pământ Domnul este cunoscut numai prin Duhul Sfânt și nu din știință. Chiar și pruncii, care n-au învățat încă nimic, Îl cunosc pe Domnul prin Duhul Sfânt.
Citește în continuare ‘Vei cunoaște pe Domnul prin Duhul Sfânt’
Avva Rufus este unul dintre monahii deșertului egiptean care prețuiesc mult ascultarea. La el gândul acesta este întărit de două ziceri. Pe de o parte el afirmă că „cine ascultă de un părinte duhovnicesc are mai mult câștig decât cel care stă retras singur în pustiu”. Iar apoi această idee este reluată într-o formă mai amplă: „Am văzut patru cete cerești: prima a bolnavului care mulțumește lui Dumnezeu; a doua a celui ce urmărește să împlinească iubirea de străini, îi rămâne credincios și o slujește; a treia a celui din pustiu, care nu vede oameni; a patra a celui care ascultă de un părinte duhovnicesc și i se supune în numele Domnului. Pentru ascultarea sa, ultimul purta un lanț și o pavăză de aur și era mai slăvit decât ceilalți”. Când în timpul acestei descoperiri bătrânul întreabă de ce tocmai ultimul, aparent cel mai mic și mai neînsemnat dintre toți, primește o asemenea slavă, primește următorul răspuns: „Cel ce urmărește iubirea de străini, face asta din proprie voință; cel ce iubește pustiul, se retrage tot din proprie voință; dar cine are ascultare, s-a lepădat de toate voile sale și atârnă de Dumnezeu și de părintele său duhovnicesc. De aceea este mai slăvit decât ceilalți”.
În lumea antică, filosofia a fost considerată drept cea mai înaltă cale, dacă nu chiar singura, prin care pot fi dobândite înțelepciunea și cunoașterea adevărului. Multe dintre culmile atinse de ea au fost apoi folosite cu bună rânduială de Părinții Bisericii, dar, în egală măsură, o parte din realizările ei au trebuit excluse de vreme ce nu slujeau adevărului, așa cum ne explică Sfântul Iustin Martirul și Filosoful.
Citește în continuare ‘Sfântul Iustin Martirul și Filosoful despre adevărata filosofie’
Noi creștinii ortodocși credem într-un singur Dumnezeu întreit în Persoane: Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt. După cum mărturisim și la sfârșitul rânduielii care precedă Taina Sfântului Botez: „Mă închin Tatălui și Fiului și Sfântului Duh, Treimii Celei de o ființă și nedespărțite”.
Sfântul Ioan Casian, Convorbiri duhovnicești, Partea a II-a, Prima convorbire cu părintele Iosif, Cap. XVIII, 1-3, în Părinți și Scriitori Bisericești (1990), vol. 57, pp. 585-586
„Ce rost are faptul că uneori ne credem răbdători fiindcă refuzăm să răspundem la întrebări, dar atât de mult îi supărăm pe frații noștri printr-o tăcere amară, sau prin mișcări și gesturi în derâdere, încât mai mult le stârnim supărarea prin lipsa de cuvinte decât i-am fi putut ațâța prin vorbe jignitoare, prin aceea socotindu-ne foarte puțin vinovați în fața lui Dumnezeu, fiindcă n-am grăit nimic care ne-ar fi putut aduce în judecata oamenilor sau condamna? Ca și cum în fața lui Dumnezeu numai cuvintele și nu însăși voința noastră ne-ar fi învinovățit și numai fapta păcatului și nu intenția și gândul ar fi socotite drept crimă, sau numai ceea ce a făcut cineva și nu ceea ce a plănuit să facă trebuie cercetat în judecată. Nu numai felul supărării pricinuite, ci și intenția de a supăra este o vină și de aceea nu cum a luat naștere o ceartă, ci din vina cui s-a iscat va stabili adevărata cercetare a judecătorului nostru. Trebuie luat în considerare mobilul păcatului însuși, nu săvârșirea lui. Ce interesează dacă a ucis cineva cu sabia pe un frate, sau l-a împins la moarte prin vreo viclenie, de vreme ce este sigur că acela a fost ucis prin șiretlic, sau prin crimă? Ca și cum ar fi de ajuns să nu împingi cu mâna ta pe un orb în prăpastie, când este la fel de vinovat cel care n-a împiedicat pe cineva să cadă într-o groapă deși ar fi putut-o face, sau numai acela este socotit criminal, care a strâns de gât cu mâna sa pe cineva și nu cel ce a pregătit, sau a înălțat ștreangul, sau când putea să-l salveze pe cel în primejdie nu l-a salvat. Așadar, nu este de nici un folos să tăcem, dacă ne impunem să săvârșim, cu ajutorul tăcerii, ceea ce ar fi trebuit să facem prin cuvinte supărătoare.”
| MIERCURI ÎN SĂPTĂMÂNA ÎNTÂIA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Evanghelia de la Matei |
| is-a Domnul către ucenicii Săi: dacă dreptatea voastră n’o va întrece pe a cărturarilor şi a fariseilor, nu veţi intra în împărăţia cerurilor. Aţi auzit că s’a spus celor de demult: Să nu ucizi; iar cel ce va ucide, vrednic este de judecată. Eu însă vă spun: Oricine se mânie pe fratele său, vrednic va fi de judecată; şi cel ce-i va zice fratelui său: Netrebnicule!, vrednic va fi de judecata sinedriului; iar cel ce-i zice: Nebunule!, vrednic va fi de gheena focului. Deci, dacă-ţi vei aduce darul tău la altar şi acolo îţi vei aminti că fratele tău are ceva împotrivă-ţi, lasă-ţi darul acolo, înaintea altarului, mergi mai întâi şi te împacă cu fratele tău şi numai după aceea întoarce-te şi adu-ţi darul. Împacă-te cu pârâşul tău degrabă, cât încă mai eşti cu el pe cale, ca nu cumva pârâşul să te dea pe mâna judecătorului, iar judecătorul pe aceea a slujbaşului şi să fii aruncat în temniţă; adevăr îţi spun: nu vei ieşi de acolo până nu vei fi dat şi cel din urmă ban. |
| MIERCURI ÎN SĂPTĂMÂNA ÎNTÂIA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Ap. Romani (I, 18-27) |
| raţilor, mânia lui Dumnezeu se descoperă din cer peste toată fărădelegea şi peste toată nedreptatea oamenilor care ţin nedreptatea drept adevăr. Pentru că ceea ce se poate cunoaşte despre Dumnezeu este cunoscut de către ei: fiindcă Dumnezeu le-a arătat lor. Cele nevăzute ale Lui se văd de la facerea lumii, înţelegându-se din făpturi, adică veşnica Lui putere şi dumnezeire, aşa ca ei să fie fără cuvânt de apărare, pentru că, cunoscând pe Dumnezeu, nu L-au slăvit ca pe Dumnezeu, nici nu I-au mulţumit, ci s-au rătăcit în gândurile lor şi inima lor cea nesocotită s-a întunecat. Zicând că sunt înţelepţi, au ajuns nebuni. Şi au schimbat slava lui Dumnezeu Celui nestricăcios cu asemănarea chipului omului celui stricăcios şi al păsărilor şi al celor cu patru picioare şi al târâtoarelor. De aceea, Dumnezeu i-a dat necurăţiei, după poftele inimilor lor, ca să-şi pângărească trupurile lor între ei, ca unii care au schimbat adevărul lui Dumnezeu în minciună şi s-au închinat şi au slujit făpturii, în locul Făcătorului, Care este binecuvântat în veci. Amin. Pentru aceea, Dumnezeu i-a dat unor patimi de ocară, căci şi femeile lor au schimbat fireasca rânduială cu cea împotriva firii; asemenea şi bărbaţii, lăsând rânduiala cea după fire a părţii femeieşti, s-au aprins în pofta lor unii pentru alţii, bărbaţi cu bărbaţi, săvârşind ruşinea şi luând în ei răsplata cuvenită rătăcirii lor. |
Ca să nu te înșeli, ține foarte tare ascultarea și smerenia. Și nu numai că nu te vei înșela, ci încă și pe toate măiestriile și mrejele vrăjmașului le vei sfărâma.
Cum și în ce chip să fie mintea lucrătoare?
Așa precum zic Sfinții Părinți, adică mintea să se păzească deasupra inimii, privind în inimă, nimic gândind sau cugetând, ci numai pe singure cuvintele rugăciunii lucrându-le și zicându-le, adică: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă!”, astfel încât să se acopere mintea întru adâncul inimii, iar nu în partea poftitoare. Că singură lucrarea cea neînșelată a celor ce au început de curând la rugăciune este: în inimă a începe cu mintea și în inimă cu mintea a o săvârși.
Deci mult meșteșugărețul, zavistnicul și vicleanul diavol se silește în tot chipul să-i înșele pe cei ce au început să se roage, mai ales prin acestea două viclenii: prin năluciri să-i răpească și prin partea poftirii să-i facă să curvească cu el. Pe cei mijlocii și pe cei desăvârșiți, prin neascultare să-i arunce în prăpastia părerii și a mândriei. Drept aceea, pentru ca să nu te înșeli, ține foarte tare ascultarea și smerenia. Și nu numai că nu te vei înșela, ci încă și pe toate măiestriile și mrejele vrăjmașului le vei sfărâma.
Deci când vei simți dureri sau mișcare sau fierbințeală de-a dreapta sau în piept sau sub piept, sub inimă, la cap, în frunte, între ochi, la urechi, la mână, la spate sau la picior, nici la una dintre acestea să nu gândești. Ci numai la singure cuvintele rugăciunii să privească mintea ta, deasupra inimii, unde ți-am arătat, după cum zice Sfântul Diadoh: „cu cât se lucrează poruncile, (pe atât) și darul se înmulțește”.
Arhiepiscopul Antonie de Golânsk și Mihailovsc,
Calea rugăciunii lăuntrice, Manualul isihiei,
Editura Bunavestire, Galați, 2003, pag. 79
Doxologia
Pogorârea Duhului Sfânt sau Cincizecimea este ziua în care începe istoria Bisericii prin constituirea primei comunităţi creştine în Ierusalim în urma predicii Sfinţilor Apostoli plini de harul Duhului Sfânt care s-a pogorât peste ei în această zi în „foişorul de sus”.
Citește în continuare ‘Duhul Sfânt și țelul vieții creștine’
Una dintre cele mai reprezentative lucrări alegorice, în conținutul căreia se îmbracă întregul simbolism al „Mirelui ceresc” și al „Cămării de nuntă” este Cântarea Cântărilor. Șir-ha-Șirim așer li-Șlomo, Asma Asmaton sau Cancicum Canticorum, lucrarea descoperă un profund înțeles duhovnicesc asupra legăturii dintre Fiul lui Dumnezeu Înomenit și Biserica Dreptmăritoare. În ea regăsim în chip tainic „imnul de nuntă la cununia Cuvântului cu Trupul”.
Citește în continuare ‘Simboluri şi tipuri biblico-patristice despre întemeierea Bisericii’
Cei care au luat parte la Vecernia premergătoare Duminicii Sfinților Părinți de la Sinodul I Ecumenic au ascultat, printre paremiile citite, un scurt text din Cartea Facerii (14, 14-20). Pasajul cu pricina relatează inițiativa lui Avraam de a-l elibera din robie pe nepotul său, Lot, capturat în urma unui conflict militar. Pe bună dreptate ne putem întreba: ce legătură are Primul Sinod Ecumenic cu povestea eliberării lui Lot de către Avraam și oamenii săi?
Citește în continuare ‘Captivitatea lui Lot și lucrarea Sinoadelor Ecumenice ca eliberare din robie’
Clement Alexandrinul, Stromatele, Stromata a II-a, Cap. XXII, 133.4-133.7, în Părinți și Scriitori Bisericești (1982), vol. 5, p. 179
„Speusip, nepotul lui Platon, spune că fericirea este o stare desăvârșită în cele ce sunt după natură sau o stare a celor bune, stare pe care toți oamenii doresc s-o ajungă; dar numai oamenii buni reușesc să aibă o viață fără tulburări. Dar virtuțile sunt acelea care aduc fericirea. Xenocrate din Calcedon vede fericirea în dobândirea virtuții proprii și a puterii care este în slujba virtuții. Apoi, întrebându-se unde se realizează fericirea, Xenocrate răspunde: în suflet. Care sunt temeiurile fericirii? Virtuțile! Care sunt părțile lor? Faptele bune, deprinderile, dispozițiile, mișcările și relațiile serioase, apoi relațiile corporale și relațiile din afară, fără de care celelalte nu pot exista. Polemon, discipolul lui Xenocrate, după cât se pare, vrea ca fericirea să stea în îndestularea cu toate bunurile sau cel puțin cu cele mai multe și cele mai mari. Totuși susține că fără de virtute nu poate exista fericire și că chiar fără condițiile corporale și condițiile din afară, virtutea este îndestulătoare să aducă fericirea.”
| MARŢI ÎN SĂPTĂMÂNA ÎNTÂIA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Evanghelia de la Matei |
 n vremea aceea mulţimi numeroase mergeau după Iisus, din Galileea, din Decapole, din Ierusalim, din Iudeea şi de dincolo de Iordan. Văzând Iisus mulţimile, S’a suit în munte: şi şezând El, au venit la Dânsul ucenicii SăI Şi, deschizându-Şi gura, îi învăţa, zicând: „Fericiţi cei săraci cu duhul, că a lor este împărăţia cerurilor. Fericiţi cei ce plâng, că aceia se vor mângâia. Fericiţi cei blânzi, că aceia vor moşteni pământul. Fericiţi cei ce flămânzesc şi însetează de dreptate, că aceia se vor sătura. Fericiţi cei milostivi, că aceia se vor milui. Fericiţi cei curaţi cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu. Fericiţi făcătorii de pace, că aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema. Fericiţi cei prigoniţi pentru dreptate, că a lor este împărăţia cerurilor. Fericiţi veţi fi când din pricina Mea vă vor ocărî şi vă vor prigoni şi, minţind, vor zice tot cuvântul rău împotriva voastră. Bucuraţi-vă şi vă veseliţi, că plata voastră multă este în ceruri, că aşa i-au prigonit pe profeţii de dinaintea voastră. Voi sunteţi sarea pământului; dacă sarea-şi va pierde gustul, cu ce se va săra?; de nimic nu mai e bună, decât să fie aruncată afară şi călcată în picioare de oameni. |
| MARŢI ÎN SĂPTĂMÂNA ÎNTÂIA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Ap. Efeseni (VI, 7-13) |
| raţilor, fiecăruia dintre noi i s-a dat harul după măsura darului lui Hristos. Pentru aceea zice: «Suindu-Se la înălţime, a robit robime şi a dat daruri oamenilor». Iar aceea că: «S-a suit» – ce înseamnă decât că S-a pogorât în părţile cele mai de jos ale pământului? Cel ce S-a pogorât, Acela este Care S-a suit mai presus de toate cerurile, ca pe toate să le umple. Şi El a dat pe unii apostoli, pe alţii prooroci, pe alţii evanghelişti, pe alţii păstori şi învăţători, spre desăvârşirea sfinţilor, la lucrul slujirii, la zidirea trupului lui Hristos, până vom ajunge toţi la unitatea credinţei şi a cunoaşterii Fiului lui Dumnezeu, la starea bărbatului desăvârşit, la măsura vârstei deplinătăţii lui Hristos. |
Sfântul Simeon Noul Teolog, Cateheze, Scrieri II, Cateheza 33, în Filocalica, Ed. Deisis, pp. 339-340
„(…) Duhul Sfânt se numește «cheie», pentru că în El și prin El e luminată mai întâi mintea noastră, iar, dacă suntem curățiți, suntem luminați cu lumina cunoașterii, suntem botezați și născuți din nou de sus (Ioan 3, 3-5), și ne facem copii ai lui Dumnezeu, după cum spune Pavel: Însuși Duhul Se roagă pentru noi cu suspine negrăite (Romani 8, 26), și iarăși: A dat Dumnezeu pe Duhul Său în inimile noastre Care strigă: Avva! Părinte! (Galateni 4, 6). Așadar, El ne arată că «ușa» este lumină, iar ușa ne învață că Cine locuiește în «casă» e și El lumină neapropiată (I Timotei 6, 16). Nu însă că unul e Dumnezeu Care locuiește în casă și altă lumină e casa Lui, precum nu una este lumina Dumnezeirii și alta Dumnezeu, ci Unul și Același este casă și locuitor al casei, precum Același este Lumină și Dumnezeu. Dar, teologic vorbind, și Fiul Se numește «casă» ca și Tatăl – căci zice: Tu, Tată, în Mine și Eu în ei, Tu în Mine, și Eu, Tată, în Tine, ca să fim una (Ioan 17, 21-23) – și ca și Duhul, căci zice: Și voi locui și voi umbla în ei (II Corinteni 6, 16) și Eu și Tatăl vom veni și Ne vom face la el sălaș (Ioan 14, 23), evident prin Duhul, după cum zice Pavel: Căci Duhul este Domnul (II Corinteni 3, 17). Deci, dacă Domnul este Duhul și Tatăl este în El și El în noi, precum iarăși și noi în El, atunci și El este împreună cu Dumnezeu Tatăl și Dumnezeu este întru El.
Citește în continuare ‘Cheia prin care ajungem la Sfânta Treime’
| LUNI ÎN SĂPTĂMÂNA ÎNTÂIA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Evanghelia de la Matei |
| is-a Domnul: luaţi seama să nu dispreţuiţi pe vreunul din aceştia mici; că vă spun Eu vouă că îngerii lor din ceruri pururea văd faţa Tatălui Meu Care este în ceruri; fiindcă Fiul Omului a venit să-l mântuiască pe cel pierdut. Ce părere aveţi?: Dacă un om are o sută de oi şi una din ele se rătăceşte, nu le lasă el oare în munţi pe cele nouăzeci şi nouă şi, ducându-se, o caută pe cea rătăcită? Şi dacă se întâmplă s’o găsească, adevăr vă grăiesc că se bucură de ea mai mult decât de cele nouăzeci şi nouă care nu s’au rătăcit. Tot astfel, vrerea Tatălui vostru Celui din ceruri nu aceasta este, să piară vreunul din aceştia mici. De-ţi va greşi fratele tău, mergi, mustră-l numai între tine şi el. Şi de te va asculta, l-ai câştigat pe fratele tău. Iar de nu te va asculta, ia cu tine încă unul sau doi, pentru ca din gura a doi sau trei martori să se statornicească tot ce se spune. Şi de nu-i va asculta pe ei, spune-l Bisericii; iar dacă nici de Biserică nu va asculta, să-ţi fie ca un păgân şi ca un vameş. Adevăr vă grăiesc: Oricâte veţi lega pe pământ vor fi legate şi în cer, şi oricâte veţi dezlega pe pământ vor fi dezlegate şi în cer. Vă mai spun că dacă doi dintre voi se vor învoi pe pământ asupra unui lucru pe care-l vor cere, li se va da lor de către Tatăl Meu Cel ce este în ceruri. Că unde sunt doi sau trei adunaţi întru numele Meu, acolo sunt şi Eu în mijlocul lor“. |
| LUNI ÎN SĂPTĂMÂNA ÎNTÂIA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Ap. Efeseni (V, 8-19) |
| raţilor, altădată eraţi întuneric, iar acum sunteţi lumină întru Domnul; umblaţi ca fii ai luminii! Pentru că roada luminii e în orice bunătate, dreptate şi adevăr, încercând ce este bine-plăcut Domnului. Şi nu fiţi părtaşi la faptele cele fără roadă ale întunericului, ci mai degrabă, osândiţi-le pe faţă. Căci cele ce se fac întru ascuns de ei ruşine este a le şi grăi. Iar tot ce este pe faţă se descoperă prin lumină, căci tot ceea ce este descoperit lumină este. Pentru aceea zice: «Deşteaptă-te cel ce dormi şi te scoală din morţi şi te va lumina Hristos». Deci luaţi seama cu grijă, cum umblaţi, nu ca nişte neînţelepţi, ci ca cei înţelepţi, răscumpărând vremea, căci zilele rele sunt. Drept aceea, nu fiţi fără de minte, ci înţelegeţi care este voia Domnului. Şi nu vă îmbătaţi de vin, în care este pierzare, ci vă umpleţi de Duhul. Vorbiţi între voi în psalmi şi în laude şi în cântări duhovniceşti, lăudând şi cântând Domnului, în inimile voastre. |
În ziua cea din urmă – ziua cea mare a sărbătorii -, Iisus a stat între ei şi a strigat, zicând: Dacă însetează cineva, să vină la Mine şi să bea. Cel ce crede în Mine, precum a zis Scriptura, râuri de apă vie vor curge din lăuntrul său. Iar aceasta a zis-o despre Duhul pe Care aveau să-L primească cei ce au crezut în El. Căci încă nu era dat Duhul, pentru că Iisus încă nu fusese preaslăvit. Deci, mulţi din popor, auzind cuvintele acestea, ziceau: Cu adevărat, Acesta este Prorocul. Iar alţii ziceau: Acesta este Hristos. Iar alţii ziceau: Nu cumva din Galileea va să vină Hristos? N-a zis oare Scriptura că Hristos va să vină din seminţia lui David şi din cetatea Betleem, de unde era David? Şi s-a făcut dezbinare în mulţime pentru El. Şi unii dintre ei voiau să-L prindă, dar nimeni n-a pus mâinile pe El. Deci slugile au venit la arhierei şi la farisei, iar aceia le-au zis: De ce nu L-aţi adus? Slugile au răspuns: Niciodată n-a vorbit un om aşa cum vorbeşte Acest Om. Deci le-au răspuns fariseii: Nu cumva aţi fost şi voi amăgiţi? Nu cumva a crezut în El cineva dintre căpetenii sau dintre farisei? Dar mulţimea aceasta, care nu cunoaşte Legea, este blestemată! A zis către ei Nicodim, cel ce venise mai înainte la El noaptea, fiind unul dintre ei: Nu cumva Legea noastră judecă pe om, dacă nu-l ascultă mai întâi şi nu ştie ce a făcut? Ei au răspuns şi i-au zis: Nu cumva şi tu eşti din Galileea? Cercetează şi vezi că din Galileea nu s-a ridicat proroc. Şi s-a dus fiecare la casa lui. Deci, iarăşi a vorbit Iisus, zicând: Eu sunt Lumina lumii; cel ce Îmi urmează Mie nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii. Ioan 7, 37-53; 8, 12 Pogorârea Sfântului Duh (Cincizecimea sau Rusaliile)
| DUMINICA POGORÂRII SFÂNTULUI ŞI DE VIAŢĂ FĂCĂTORULUI DUH Evanghelia de la Ioan |
| n ziua cea din urmă – ziua cea mare a sărbătorii – Iisus sta între ei şi a strigat, zicând: „Dacă însetează cineva, să vină la Mine şi să bea! Cel ce crede în Mine – precum a zis Scriptura – râuri de apă vie vor curge din inima lui“. Iar aceasta a spus-o despre Duhul pe Care aveau să-L primească acei ce cred într’Însul. Că Duhul încă nu era dat, pentru că Iisus încă nu Se preamărise. Deci mulţi din mulţime, auzind cuvintele acestea, ziceau: „Într’adevăr, Acesta este Profetul!“ Iar alţii ziceau: „Acesta este Hristosul!“ Iar alţii ziceau: „Oare din Galileea va să vină Hristos?; n’a zis oare Scriptura că Hristos va să vină din sămânţa lui David şi din oraşul Betleem, unde a fost David?…“. Şi dezbinare s’a făcut în mulţime din pricina Lui. Iar unii dintre ei voiau să-L prindă, dar nimeni n’a pus mâinile pe El. Deci slujitorii au venit la arhierei şi la farisei; şi aceia le-au zis: „De ce nu l-aţi adus?“ Slujitorii au răspuns: „Niciodată n’a vorbit un om aşa cum vorbeşte omul acesta“. Şi le-au răspuns fariseii: „Nu cumva şi voi aţi fost amăgiţi?; e cineva dintre căpetenii care să fi crezut în el? sau dintre farisei?… Dar această mulţime care nu cunoaşte legea, blestemată este!…“. A zis către ei Nicodim, unul dintre ei, cel ce mai’nainte venise noaptea la El: „Oare legea noastră îl osândeşte pe om fără ca mai întâi să-l asculte şi să cunoască ce a făcut?“ Ei au răspuns, zicând: „Nu cumva şi tu eşti din Galileea? Cercetează şi vezi că din Galileea nu se ridică profet?“. Şi s’a dus fiecare la casa lui. După aceea Iisus le-a grăit din nou, zicând: „Eu sunt Lumina lumii; cel ce-Mi urmează Mie nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina Vieţii“. |
| DUMINICA POGORÂRII SFÂNTULUI ŞI DE VIAŢĂ FĂCĂTORULUI DUH Ap. Fapte (II, 1-11) |
 n zilele acelea, când a sosit ziua Cincizecimii, Apostolii erau toţi împreună în acelaşi loc. Şi din cer, fără de veste, s-a făcut un vuiet, ca de suflare de vânt ce vine repede, şi a umplut toată casa unde şedeau ei. Şi li s-au arătat, împărţite, limbi ca de foc şi au şezut pe fiecare dintre ei. Şi s-au umplut toţi de Duhul Sfânt şi au început să vorbească în alte limbi, precum le dădea lor Duhul a grăi. Şi erau în Ierusalim locuitori iudei, bărbaţi cucernici, din toate neamurile care sunt sub cer. Şi iscându-se vuietul acela, s-a adunat mulţimea şi s-a tulburat, căci fiecare îi auzea pe ei vorbind în limba sa. Şi erau uimiţi toţi şi se minunau, zicând: Iată, nu sunt aceştia care vorbesc toţi galileieni? Şi cum auzim noi fiecare limba noastră în care ne-am născut? Parţi şi mezi şi elamiţi şi cei ce locuiesc în Mesopotamia, în Iudeea şi în Capadocia, în Pont şi în Asia, în Frigia şi în Pamfilia, în Egipt şi în părţile Libiei cea de lângă Cirene, şi romani în treacăt, iudei şi prozeliţi, cretani şi arabi, îi auzim pe ei vorbind în limbile noastre despre faptele minunate ale lui Dumnezeu. |
Duminica Cincizecimii este ziua din an în care prăznuim Pogorârea Duhului Sfânt în chip de limbi de foc peste Sfinţii Apostoli în „foişorul de sus” din Ierusalim. Acest eveniment de început al istoriei Bisericii a avut loc la 50 de zile de la Înviere şi la 10 zile de la Înălţare.
Citește în continuare ‘În așteptarea darurilor Duhului Sfânt’
Nu fiţi supăraţi amândoi în acelaşi timp.
Nu strigaţi unul la celălalt. Dacă unul vrea neapărat să învingă în ceartă, acceptaţi-i victoria! Dacă trebuie să reproşaţi ceva, faceţi-o cu dragoste.
Nu-i amintiţi celuilalt de greşelile din trecut.
Nu mergeţi la culcare fără să vă împăcaţi. Dacă aţi spus ceva fără să vă gândiţi prea mult, jignind astfel, cereți imediat iertare.
Citește în continuare ‘Regulile universale ale vieții de familie’
Soțul este capul duhovnicesc, întreținătorul și dătătorul de bunătăți, cel care apără de răutatea lumii exterioare.
Citește în continuare ‘Care este rolul celor doi soți în cadrul familiei ?’
Ai putea crede că o căsnicie este alcătuită din cei doi soţi şi sentimentele lor de iubire, ataşament, prietenie. În timp vei descoperi că o căsnicie este o identitate aparte, are nevoile ei, dincolo de nevoile celor doi puse la un loc. Multe aspecte se dezvoltă prin punerea în comun din partea soţilor (fel de a fi, obiceiuri dinaintea căsătoriei, valori, preferinţe), la care se adaugă elementul de armonizare, în momentul în care vin în contact unele cu altele.
Citește în continuare ‘Prospețimea căsătoriei se păstrează îngrijind-o zilnic’
Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Facere, omilia LV, I–III, în Părinți și Scriitori Bisericești (1989), vol. 22, p. 216
„Pavel nu s‑a purtat așa de nerecunoscător ca noi! Pavel ardea atât de tare cu duhul, era atât de înflăcărat de dragostea de Dumnezeu, încât a rostit, a strigat și a grăit acele cuvinte vrednice de sufletul lui: Cine ne va desparte? Ce poate, oare să mă despartă, spune el, de dragostea lui Dumnezeu? Ceva din cele ce se văd? Ceva din cele nevăzute? Nu! Apoi voind să enumere amănunțit pe toate și să ne arate tuturora dragostea lui puternică pentru Stăpânul său, a adăugat: Necazul sau strâmtorarea, sau foametea, sau prigonirea, sau goliciunea, sau primejdia, sau sabia? (Romani 8, 35) O, suflet înnebunit de o nebunie, care are maică înțelepciunea! Care din necazurile ce vin asupra mea, spune Pavel, va putea să mă despartă de dragostea de Dumnezeu? Necazurile cele din fiecare zi? Nicidecum! Strâmtorările? Nici astea! Poate prigoana? Deloc! Foametea? Nici ea! Primejdiile? Dar pentru ce vorbesc eu de foamete, de goliciune și de primejdii? Poate sabia? Însăși moartea, strigă Pavel nu va reuși să mă despartă de dragostea lui Hristos! E cu neputință, cu totul cu neputință!”
| SâMBĂTĂ ÎN SĂPTĂMÂNA A ŞAPTEA DUPĂ PAŞTI Evanghelia de la Ioan |
| n vremea aceea s-a arătat Iisus ucenicilor Săi, după ce s-a sculat din morţi şi i-a zis lui Simon Petru: „Simone, fiu al lui Iona, Mă iubeşti tu mai mult decât aceştia?“ El I-a zis: „Da, Doamne, Tu ştii că Te iubesc“. Zisu-i-a lui: „Paşte mieluşeii Mei!“ Iisus i-a zis din nou, a doua oară: „Simone, fiu al lui Iona, Mă iubeşti?“ El i-a zis: „Da, Doamne, Tu ştii că Te iubesc“. Zisu-i-a lui: „Păstoreşte oile Mele!“ Iisus i-a zis a treia oară: „Simone, fiu al lui Iona, Mă iubeşti?“ Petru s’a întristat că i-a zis a treia oară: „Mă iubeşti?“, şi I-a zis: „Doamne, Tu pe toate le ştii, Tu ştii că Te iubesc“. Iisus i-a zis: „Paşte oile Mele! Adevăr, adevăr îţi spun: Când erai mai tânăr te încingeai singur şi umblai unde voiai; dar când vei îmbătrâni îţi vei întinde mâinile şi altul te va încinge şi te va duce unde tu nu vrei“. Iar aceasta a zis-o însemnând cu ce moarte Îl va preamări el pe Dumnezeu. Şi spunând aceasta, i-a zis: „Urmează-Mă!“ Dar Petru, întorcându-se, l-a văzut venind în urmă-i pe ucenicul pe care-l iubea Iisus, acela care la Cină se rezemase de pieptul Său şi-I zisese: „Doamne, cine este cel ce Te va vinde?“ Pe acesta deci văzându-l, Petru I-a zis lui Iisus: „Doamne, dar cu el ce va fi?“ Zisu-i-a Iisus: „Dacă vreau Eu ca acesta să rămână până voi veni, ce te priveşte? Tu urmează-Mă pe Mine!“ Ca urmare, a ieşit cuvântul acesta între fraţi, cum că ucenicul acela nu va muri; dar Iisus nu i-a spus că nu va muri, ci: „Dacă vreau Eu ca acesta să rămână până voi veni, ce te priveşte?“ El este ucenicul care mărturiseşte despre acestea şi care a scris acestea, şi ştim că mărturia lui adevărată este. Sunt încă şi multe altele pe care le-a făcut Iisus, care, dacă s’ar fi scris una câte una, socotesc că lumea aceasta n’ar cuprinde cărţile ce s’ar fi scris. Amin. |
| SâMBĂTĂ ÎN SĂPTĂMÂNA A ŞAPTEA DUPĂ PAŞTI Ap. Fapte (XXVIII, 1-31) |
| n zilele acelea, după ce am scăpat de pe corabie, cei ce eram cu Pavel am aflat că insula se numeşte Malta. Iar locuitorii ei ne arătau o deosebită omenie, căci, aprinzând foc, ne-au luat pe toţi la ei din pricina ploii care era şi a frigului. Şi strângând Pavel grămadă de găteje şi punându-le în foc, o viperă a ieşit de căldură şi s-a prins de mâna lui. Şi când locuitorii au văzut vipera atârnând de mâna lui, ziceau unii către alţii: Desigur că ucigaş este omul acesta, pe care dreptatea nu l-a lăsat să trăiască, deşi a scăpat din mare. Deci el, scuturând vipera în foc, n-a pătimit nici un rău. Iar ei aşteptau ca el să se umfle, sau să cadă deodată mort. Dar aşteptând ei mult şi văzând că nu i se întâmplă nimic rău, şi-au schimbat gândul şi ziceau că el este un zeu. Şi împrejurul acelui loc erau ţarinile căpeteniei insulei, Publius, care, primindu-ne, ne-a găzduit prietenos trei zile. Şi s-a întâmplat că tatăl lui Publius zăcea în pat, cuprins de friguri şi de urdinare cu sânge, la care intrând Pavel şi rugându-se, şi-a pus mâinile peste el şi l-a vindecat. Şi întâmplându-se aceasta, veneau la el şi ceilalţi din insulă care aveau boli, şi se vindecau; şi aceştia ne-au cinstit mult şi, când am plecat, ne-au pus la îndemână toate cele de trebuinţă. După trei luni am pornit cu o corabie din Alexandria, care iernase în insulă şi care avea pe ea semnul Dioscurilor. Şi ajungând la Siracuza, am rămas acolo trei zile. De unde, înconjurând, am sosit la Regium. Şi după o zi, suflând vânt de miazăzi, am ajuns la Puteoli în cealaltă zi. Găsind acolo fraţi, am fost rugaţi să rămânem la ei şapte zile. Şi aşa am venit la Roma. Şi de acolo, auzind fraţii cele despre noi, au venit întru întâmpinarea noastră până la Forul lui Apius şi la Trei Taverne, pe care, văzându-i, Pavel a mulţumit lui Dumnezeu şi s-a îmbărbătat. Iar când am intrat în Roma, sutaşul a predat pe cei legaţi comandantului taberei, iar lui Pavel i s-a îngăduit să locuiască aparte cu ostaşul care îl păzea. Şi după trei zile Pavel a chemat la el pe cei care erau fruntaşii iudeilor. Şi, adunându-se, ziceau către ei: Bărbaţi fraţi, deşi eu n-am făcut nimic împotriva poporului (nostru) sau a datinilor părinteşti, am fost predat de la Ierusalim, în mâinile romanilor. Aceştia, după ce m-au cercetat, voiau să-mi dea drumul, fiindcă nu era în mine nici o vină vrednică de moarte. Dar iudeii împotrivindu-mi-se, am fost nevoit să cer să fiu judecat de Cezarul, dar nu că aş avea de adus vreo pâră neamului meu. Deci pentru această cauză v-am chemat să vă văd şi să vorbesc cu voi. Căci pentru nădejdea lui Israel mă aflu eu în acest lanţ. Iar ei au zis către el: Noi n-am primit din Iudeea nici scrisori despre tine, nici nu a venit cineva dintre fraţi ca să ne vestească sau să ne vorbească ceva rău despre tine. Dar dorim să auzim de la tine cele ce gândeşti; căci despre eresul acesta ne este cunoscut; că pretutindeni i se stă împotrivă. Deci, rânduindu-i o zi, au venit la el, la gazdă, mai mulţi. Şi de dimineaţa până seara, el le vorbea, dând mărturie despre împărăţia lui Dumnezeu, căutând să-i încredinţeze despre Iisus din Legea lui Moise şi din prooroci. Şi unii credeau celor spuse, iar alţii nu credeau. Şi neînţelegându-se unii cu alţii, au plecat, zicând Pavel un cuvânt că: Bine a vorbit Duhul Sfânt, prin Isaia proorocul, către părinţii noştri, când a zis: «Mergi la poporul acesta şi zi: Cu auzul vei auzi şi nu veţi înţelege şi uitându-vă veţi privi, dar nu veţi vedea. Căci inima acestui popor s-a învârtoşat şi cu urechile greu au auzit şi ochii lor şi i-au închis. Ca nu cumva să vadă cu ochii şi să audă cu urechile şi cu inima să înţeleagă şi să se întoarcă şi Eu să-i vindec». Deci cunoscut să vă fie vouă că această mântuire a lui Dumnezeu s-a trimis neamurilor, şi ei vor asculta. Şi după ce a zis el acestea, iudeii au plecat având între ei mare neînţelegere. Iar Pavel a rămas doi ani întregi în casa luată de el cu chirie, şi primea pe toţi care veneau la el, propovăduind împărăţia lui Dumnezeu şi învăţând cele despre Domnul Iisus Hristos, cu toată îndrăzneala şi fără nici o piedică. |
Credincioşii doresc să ştie multe despre Maica Domnului şi până la urmă s-a ajuns şi la nişte plăsmuiri, nişte istorisiri despre Maica Domnului care vor să umple acest gol, însă în realitate, golul acesta este mai mult decât se poate spune despre Maica Domnului, mai ales de către oameni necompetenţi.
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2018/11/legat1.jpg)
Păcatul este supunerea omului față de patimi și față de diavol. Omul ajunge la momentul în care dorește binele, dar nu îl mai poate săvârși: „Nu fac binele pe care îl voiesc, ci răul ce nu-l voiesc, pe acela îl săvârșesc” (Romani 7, 19).
Citește în continuare ‘Când omul face păcatul, își pierde libertatea’
Făcând semnul Sfântei Cruci, mărturisim credința în Domnul și Mântuitorul nostru Iisus Hristos, Cel răstignit pe Cruce, și credința într-un Dumnezeu în trei ipostasuri.
Vrăjmașul urăște foarte mult semnul Sfintei Cruci, căci este arma cea nebiruită cu care Hristos l-a biruit și i-a prădat iadul.
Citește în continuare ‘Semnul Crucii, făcut corect, ne păzește de tot răul’
Sfântul Ciprian, Despre unitatea Bisericii ecumenice, V-VI, în Părinți și Scriitori Bisericești (1981), vol. 3, pp. 438-439
„Biserica este una singură, care se extinde prin dezvoltarea sa, îmbrățișând mulțimea credincioșilor. La fel razele sunt multe, dar puterea-i una, fundată cu ajutorul rădăcinii. Dintr-un singur izvor curg multe râuri, deși ele sunt numeroase, dar unitatea de obârșie i se păstrează. Smulge o rază din corpul soarelui: nu vei putea, căci lumina lui este unitară. Rupe o ramură dintr-un arbore, ruptă nu-și va putea menține viața. Desparte un râu de izvorul lui: despărțit va seca. Tot așa și Biserica Domnului, împrăștiindu-și lumina, îmbrățișează cu razele sale tot pământul; totuși nu este lumina care se întinde peste tot și unitatea ei individuală rămâne neștirbită. Ca ramurile unui arbore, razele ei de lumină se întind peste tot pământul, ca dintr-un izvor, învățăturile ei se răspândesc până departe, dar unul îi este capătul și izvorul, ca unică mamă ai cărei fii duhovnicești se înmulțesc necontenit. De ea suntem născuți, cu laptele ei ne hrănim, din sufletul ei este sufletul nostru. Ea ne păstrează lui Dumnezeu, ea rezervă Împărăția Domnului pentru fiii ei. Cine se desparte de Biserică și se unește cu alta își calcă promisiunile față de Biserică, și cine părăsește Biserica lui Hristos nu va avea răsplată de la Hristos, căci devine un străin, un profan, un dușman. Cine nu are ca mamă Biserica nu poate avea pe Dumnezeu ca tată. Numai dacă a fost cineva în afara corabiei lui Noe și totuși a scăpat, poate că scapă și cel ce e în afara Bisericii. Ne îndeamnă Domnul și zice: Cine nu e cu Mine e împotriva Mea și cine nu culege cu Mine risipește (Matei 12, 30). Cine calcă pacea și unirea cu Hristos este împotriva lui Hristos. Căci zice Domnul: Eu și Tatăl una suntem (Ioan 10, 30).”
| VINERI ÎN SĂPTĂMÂNA A ŞAPTEA DUPĂ PAŞTI Evanghelia de la Ioan |
| n vremea aceea, ridicând ochii la cer, Iisus a zis: Părinte, aşa cum Tu M’ai trimis pe Mine în lume, tot astfel i-am trimis Eu pe ei în lume; şi de dragul lor Mă sfinţesc Eu pe Mine Însumi, pentru ca şi ei să fie sfinţiţi întru adevăr. Dar nu numai pentru ei Mă rog, ci şi pentru cei ce prin cuvântul lor vor crede în Mine, pentru ca toţi să fie una; aşa cum Tu, Părinte, eşti întru Mine şi Eu întru Tine, tot astfel şi ei să fie una întru Noi, ca lumea să creadă că Tu M’ai trimis. Şi slava pe care Tu Mi-ai dat-o, Eu le-am dat-o lor, pentru ca ei să fie una, aşa cum una suntem Noi. Eu întru ei şi Tu întru Mine, pentru ca ei să fie desăvârşiţi întru una; şi să cunoască lumea că Tu M’ai trimis şi că i-ai iubit pe ei aşa cum M’ai iubit pe Mine. Părinte, vreau ca acolo unde sunt Eu să fie împreună cu Mine şi cei pe care Mi i-ai dat, ca să-Mi vadă slava pe care Tu Mi-ai dat-o; pentru că Tu M’ai iubit mai înainte de întemeierea lumii. Părinte drepte, lumea nu Te-a cunoscut, dar Eu Te-am cunoscut, şi aceştia au cunoscut că Tu M’ai trimis. Şi le-am făcut cunoscut numele Tău, şi cunoscut li-l voi face, pentru ca iubirea cu care Tu M’ai iubit să fie într’înşii, şi Eu întru ei“. |
| JOI ÎN SĂPTĂMÂNA A ŞAPTEA DUPĂ PAŞTI Ap. Fapte (XXVII, 1-44; XXVIII, 1) |
| n zilele acelea, după ce s-a hotărât să plecăm pe apă în Italia, au dat în primire pe Pavel și pe alți câțiva legați unui sutaș cu numele Iuliu, din cohorta Augusta. Și, întorcându-se pe o corabie de la Adramit, care avea să treacă prin locurile de pe coasta Asiei, am plecat; și era cu noi Aristarh, macedonean din Tesalonic. Și a doua zi am ajuns la Sidon. Iuliu, purtându-se față de Pavel cu omenie, i-a dat voie să se ducă la prieteni ca să primească purtarea lor de grijă. Și, plecând de acolo, am plutit pe lângă Cipru, pentru că vântul era împotrivă. Și, străbătând marea Ciliciei și a Pamfiliei, am sosit la Mira Lichiei. Și găsind sutașul acolo o corabie din Alexandria plutind spre Italia, ne-a suit în ea. Și multe zile plutind cu încetineală, abia am ajuns în dreptul Cnidului și, fiindcă vântul nu ne slăbea, am plutit pe sub Creta, pe lângă Salmone. Și abia trecând noi pe lângă ea, am ajuns într-un loc numit Limanuri Bune, de care era aproape orașul Lasea. Și trecând multă vreme și plutirea fiind periculoasă, fiindcă trecuse și postul (sărbătorii Ispășirii, care se ținea la evrei toamna), Pavel îi îndemna, zicându-le: Bărbaților, văd că plutirea va să fie cu necaz și cu multă pagubă, nu numai pentru încărcătură și pentru corabie, ci și pentru sufletele noastre. Iar sutașul se încredea mai mult în cârmaci și în stăpânul corabiei decât în cele spuse de Pavel. Și limanul nefiind bun de iernat, cei mai mulți dintre ei au dat sfatul să plecăm de acolo și, dacă s-ar putea, să ajungem și să iernăm la Fenix, un port al Cretei, deschis spre vântul de miazăzi-apus și spre vântul de miazănoapte-apus. Și, suflând ușor un vânt de miazăzi și crezând că sunt în stare să-și împlinească gândul, ridicând ancora, pluteau cât mai aproape de Creta. Și nu după multă vreme s-a pornit asupra ei un vânt puternic, numit Euroclidon (dinspre miazănoapte-răsărit). Și, smulgând corabia, iar ea neputând să meargă împotriva vântului, ne-am lăsat duși în voia lui. Și trecând pe lângă o insulă mică, numită Clauda, cu greu am putut să fim stăpâni pe corabie. Și, după ce au ridicat-o, au folosit unelte ajutătoare, încingând corabia pe dedesubt. Și, temându-se să nu cadă în Sirta, au lăsat pânzele jos și erau duși așa. Și, fiind tare loviți de furtună, în ziua următoare au aruncat încărcătura. Și, a treia zi, cu mâinile lor, au aruncat uneltele corăbiei. Și nearătându-se nici soarele, nici stelele, timp de mai multe zile, și amenințând furtună mare, ni se luase orice nădejde de scăpare. Și, fiindcă nu mâncaseră de mult, Pavel, stând în mijlocul lor, le-a zis: Trebuia, o, bărbaților, ca, ascultându-mă pe mine, să nu fi plecat din Creta; și n-ați fi îndurat nici primejdia aceasta, nici paguba aceasta. Dar acum vă îndemn să aveți voie bună, căci nici un suflet dintre voi nu va pieri, ci numai corabia. Căci mi-a apărut în noaptea aceasta un înger al Dumnezeului, al Căruia eu sunt și Căruia mă închin, zicând: Nu te teme, Pavele. Tu trebuie să stai înaintea Cezarului; și, iată, Dumnezeu ți-a dăruit pe toți cei ce sunt în corabie cu tine. De aceea, bărbaților, aveți curaj, căci am încredere în Dumnezeu, că așa va fi după cum mi s-a spus. Și trebuie să ajungem pe o insulă. Și când a fost a paisprezecea noapte de când eram purtați încoace și încolo pe Adriatica, pe la miezul nopții, corăbierii au presimțit că se apropie de un țărm. Și aruncând măsurătoarea în jos, au găsit douăzeci de stânjeni și, trecând puțin mai departe și măsurând iarăși, au găsit cincisprezece stânjeni. Și, temându-se ca nu cumva să nimerim pe locuri stâncoase, au aruncat patru ancore de la partea din urmă a corăbiei, și doreau să se facă ziuă. Dar corăbierii căutau să fugă din corabie și au coborât luntrea în mare, sub motiv că vor să întindă și ancorele de la partea dinainte. Pavel a spus sutașului și ostașilor: Dacă aceștia nu rămân în corabie, voi nu puteți să scăpați. Atunci ostașii au tăiat funiile luntrei și au lăsat-o să cadă. Iar până să se facă ziuă, Pavel îi ruga pe toți să mănânce, zicându-le: Paisprezece zile sunt azi de când n-ați mâncat, așteptând și nimic gustând. De aceea, vă rog să mâncați, căci aceasta este spre scăparea voastră. Că niciunuia dintre voi un fir de păr din cap nu-i va pieri. Și, zicând acestea și luând pâine, a mulțumit lui Dumnezeu înaintea tuturor și, frângând, a început să mănânce. Și, devenind toți voioși, au luat și ei și au mâncat. Și eram în corabie, de toți, două sute șaptezeci și șase de suflete. Și, săturându-se de bucate, au ușurat corabia, aruncând grâul în mare. Și, când s-a făcut ziuă, ei n-au cunoscut pământul, dar au zărit un sân de mare, având țărm nisipos, în care voiau, dacă ar putea, să scoată corabia. Și, desfăcând ancorele, le-au lăsat în mare, slăbind totodată funiile cârmelor și, ridicând pânza din frunte în bătaia vântului, se îndreptau spre țărm. Și, căzând pe un dâmb de nisip, au înțepenit corabia, și partea dinainte, înfigându-se, stătea neclintită, iar partea dinapoi se sfărâma de puterea valurilor. Iar ostașii au făcut sfat să omoare pe cei legați, ca să nu scape vreunul, înotând. Dar sutașul, voind să ferească pe Pavel, i-a împiedicat de la gândul lor și a poruncit ca aceia care pot să înoate, aruncându-se cei dintâi, să iasă la uscat, iar ceilalți, care pe scânduri, care pe câte ceva de la corabie. Și așa au ajuns cu toții să scape, la uscat. Și după ce am scăpat, am aflat că insula se numește Malta. |
Diavolii de nimeni nu se tem atât de mult ca de Preacurata Fecioară Maria. Chiar și pronunțarea numelui ei este ucigătoare pentru demoni și îi silește să fugă de la noi.
Citește în continuare ‘De nimeni nu se tem atât de mult diavolii ca de Preacurata Fecioară Maria’
Și așa s-a dus ura, s-a risipit iuțimea, tulburarea, dorința de răzbunare și s-a liniștit familia. Datorită cui? Maica Domnului cu mila ei, cu îndurarea ei, a coborât mila lui Dumnezeu peste acele suflete care o cheamă în ajutor.
Citește în continuare ‘Acoperământul Maicii Domnului, ocrotirea creștinilor’
Toate sunt plăcute Domnului. Dar cea mai dragă și mai plăcută Domnului este dragostea curată, simplă și copilărească, ce se lipește de inima Sa.
Citește în continuare ‘Ca niște copii nevinovați, să ne apropiem de Domnul !’
Sfântul Ioan Gură de Aur, Despre creșterea copiilor, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 2001
„Pricina tuturor relelor din lume provine din principiul pe care îl punem la temelia educaţiei copiilor noştri” (p. 39) Citește în continuare ‘Educarea copiilor’
| JOI ÎN SĂPTĂMÂNA A ŞAPTEA DUPĂ PAŞTI Ap. Fapte (XXV, 13-19) |
| n zilele acelea, regele Agripa şi Berenice au sosit la Cezareea, ca să salute pe Festus. Şi rămânând acolo mai multe zile, Festus a vorbit regelui despre Pavel, zicând: Este aici un bărbat, pe care Felix l-a lăsat închis, în privinţa căruia, când am fost în Ierusalim, mi s-au înfăţişat arhiereii şi bătrânii iudeilor, cerând osândirea lui. Eu le-am răspuns că romanii n-au obiceiul să dea pe vreun om la pierzare înainte ca cel învinuit să aibă de faţă pe pârâşii lui şi să aibă putinţa să se apere pentru vina sa. Adunându-se deci ei aici şi nefăcând eu nici o amânare, a doua zi am stat la judecată şi am poruncit să fie adus bărbatul. Dar pârâşii care s-au ridicat împotriva lui nu i-au adus nici o învinuire dintre cele rele, pe care le bănuiam eu, ci aveau cu el nişte neînţelegeri cu privire la religia lor şi la un oarecare Iisus mort, de Care Pavel zicea că trăieşte. |
| JOI ÎN SĂPTĂMÂNA A ŞAPTEA DUPĂ PAŞTI Evanghelia de la Luca |
| is-a Domnul către ucenicii Săi: adevăr, adevăr vă spun: Orice veţi cere de la Tatăl în numele Meu, El vă va da. Până acum nimic n’aţi cerut în numele Meu; cereţi şi veţi primi, pentru ca bucuria voastră să fie deplină. Pe acestea vi le-am grăit în pilde. Va veni ceasul când nu vă voi mai grăi în pilde, ci deschis vă voi vesti despre Tatăl. În ziua aceea veţi cere în numele Meu; şi nu vă zic că Eu Îl voi ruga pe Tatăl pentru voi, de vreme ce Însuşi Tatăl vă iubeşte, pentru că voi M’aţi iubit pe Mine şi aţi crezut că Eu de la Dumnezeu am ieşit. Ieşit-am de la Tatăl şi am venit în lume; iarăşi las lumea şi Mă duc la Tatăl“. Zis-au ucenicii Săi: „Iată că acum grăieşti lămurit şi nu spui nici o pildă; acum ştim că Tu pe toate le ştii şi nu ai nevoie să Te întrebe cineva. De aceea credem că de la Dumnezeu ai ieşit“. Iisus le-a răspuns: „Credeţi acum? Iată, vine ceasul – şi a şi venit – ca voi să vă risipiţi fiecare la ale sale şi pe Mine să Mă lăsaţi singur. Dar nu sunt singur, pentru că Tatăl este cu Mine. Pe acestea vi le-am grăit, pentru ca’ntru Mine pace să aveţi. În lume necaz veţi avea; dar îndrăzniţi!: Eu am biruit lumea!“ |
Fără smerenie, nici om, nici înger nu poate sta înaintea Feței Atotputernicului Dumnezeu, a Cărui smerenie veșnică este de necuprins. Smerenia lui Hristos ne deschide calea către marea virtute a iubirii, iar omul este purtat spre ea de Duhul Sfânt, asemenea unui roib mânat de Însuși Dumnezeu.
Citește în continuare ‘Domnul Își descoperă tainele Sale numai celor cu adevărat smeriți’
Ferice de voi, neobosiți slăvitori ai lui Dumnezeu! Ferice de voi, cetățeni aleși ai statului Născătoarei de Dumnezeu! Ea nu cere de la voi niciun fel de impozit, ci cere în dar trei bani din aur curățit în foc. Care sunt aceștia?
Citește în continuare ‘Cele trei virtuți pe care le cere Maica Domnului de la călugării din Athos’
Când oamenii vă strâmtorează și nu vă dau pace, nu vă uitați la oameni, ci la ea ‒ la Preacurata voastră Doamnă Apărătoare. Ea știe să se răfuiască cu toți vrăjmașii stăpânirii sale, ai moștenirii sale.
Citește în continuare ‘Maica Domnului – Apărătoarea Sfântului Munte Athos’
Avva Rufus, un călugăr a cărui biografie este greu de recuperat din istorie, este întrebat de un frate despre folosul duhovnicesc al isihiei. Răspunsul ascetului alcătuiește un posibil proiect de viață monahală. Aici liniștea ocupă un loc central și se câștigă prin stabilitatea în chilie. Șederea în chilie are un conținut pozitiv și unul negativ. Adică monahul care stă însingurat în chilie trebuie să dobândească frica de Dumnezeu și cunoașterea Lui și să elimine amintirea răului și trufia. Felul în care ordonează aceste virtuți, avva Rufus pare a avea o logică bine stabilită. Adică, teama de Dumnezeu este cea care contribuie la eliminarea amintirii răului din inimă, iar cunoașterea lui Dumnezeu scade trufia.
Metodiu de Olimp, Banchetul sau despre castitate, Discursul II: Teofila, VI, Părinți și Scriitori Bisericești (1984), vol. 10, p. 56
„Cine transformă seva inițială în sânge și lutul în carne, dacă nu Dumnezeu, Cel mai strălucit dintre meșteri? El ne creează pe noi, oamenii, chipul Său rațional și însuflețit, modelându-ne ca pe o ceară, în pântecele mamei, din infime semințe lichide. Cine este cel ce poartă de grijă ca embrionul să nu fie asfixiat de lichid și de strânsoarea pereților (între care stă)? Și cine transformă după naștere (pe copilul) firav și mic într-un (om) mare, (dându-i) frumusețe și putere, dacă nu – precum am zis – Dumnezeu, Cel mai strălucit dintre meșteri, Care își transpune (în fapt) ideile prin Hristos, puterea Sa creatoare? Iată de ce, ne spun Scripturile de Dumnezeu inspirate, că copiii, chiar dacă se nasc din desfrâu, sunt încredințați îngerilor păzitori.”
| MIERCURI ÎN SĂPTĂMÂNA A ŞAPTEA DUPĂ PAŞTI Evanghelia de la Ioan |
| is-a Domnul către ucenicii Săi: toate câte le are Tatăl, ale Mele sunt; de aceea am zis că dintru al Meu va lua şi vă va vesti. Puţin şi nu Mă veţi mai vedea, şi iarăşi puţin şi Mă veţi vedea, pentru că Eu Mă duc la Tatăl“. Atunci unii dintre ucenicii Săi ziceau între ei: „Ce este aceasta, că ne spune: Puţin şi nu Mă veţi mai vedea, şi iarăşi puţin şi Mă veţi vedea; şi că: Mă duc la Tatăl?“ Deci ziceau: „Ce este aceasta ce zice: Puţin? Nu ştim ce grăieşte…“. Iisus a cunoscut că voiau să-L întrebe şi le-a zis: „Despre aceasta vă întrebaţi între voi, că am zis: Puţin şi nu Mă veţi mai vedea, şi iarăşi puţin şi Mă veţi vedea? Adevăr, adevăr vă spun că voi veţi plânge şi vă veţi tângui, iar lumea se va bucura. Voi vă veţi întrista, dar întristarea voastră se va preface în bucurie. Femeia, când e să nască, se întristează, pentru că i-a sosit ceasul; dar după ce naşte copilul nu-şi mai aduce aminte de durere, pentru bucuria că s’a născut om pe lume. Aşadar, şi voi sunteţi trişti acum, dar Eu iarăşi vă voi vedea şi inima voastră se va bucura şi bucuria voastră nimeni nu o va lua de la voi. Şi în ziua aceea nu Mă veţi mai întreba nimic. Adevăr, adevăr vă spun: Orice veţi cere de la Tatăl în numele Meu, El vă va da. |
| MIERCURI ÎN SĂPTĂMÂNA A ŞAPTEA DUPĂ PAŞTI Ap. Fapte (XXIII, 1-11) |
| n zilele acelea, Pavel, uitându-se ţintă la sinedriul, a zis: Bărbaţi fraţi, eu cu bun cuget am vieţuit înaintea lui Dumnezeu până în ziua aceasta. Arhiereul Anania a poruncit celor ce şedeau lângă el să-l bată peste gură. Atunci Pavel a zis către el: Te va bate Dumnezeu, perete văruit! Şi tu şezi să mă judeci pe mine după Lege şi, călcând Legea, porunceşti să mă bată? Iar cei ce stăteau lângă el au zis: Pe arhiereul lui Dumnezeu îl faci tu de ocară? Iar Pavel a zis: Fraţilor, nu ştiam că este arhiereu; căci este scris: «pe mai-marele poporului tău să nu-l vorbeşti de rău». Dar Pavel, ştiind că o parte erau saduchei şi cealaltă farisei, a strigat în sinedriu: Bărbaţi fraţi! Eu sunt fariseu, fiu de farisei. Pentru nădejdea şi învierea morţilor sunt eu judecat! Şi grăind el aceasta, între farisei şi saduchei s-a iscat neînţelegere şi mulţimea s-a dezbinat; căci saducheii zic că nu este înviere, nici înger, nici duh; iar fariseii mărturisesc şi una şi alta. Şi s-a făcut mare strigare, şi ridicându-se unii cărturari din partea fariseilor, se certau, zicând: Nici un rău nu găsim în acest om; iar dacă i-a vorbit lui un duh sau înger, să nu ne împotrivim lui Dumnezeu. Deci făcându-se mare neînţelegere şi temându-se comandantul ca Pavel să nu fie sfâşiat de ei, a poruncit ostaşilor să se coboare şi să-l smulgă din mijlocul lor şi să-l ducă în fortăreaţă. Iar în noaptea următoare, arătându-i-Se, Domnul i-a zis: Îndrăzneşte, Pavele! Căci precum ai mărturisit cele despre Mine la Ierusalim, aşa trebuie să mărturiseşti şi la Roma. |
Maica Domnului poartă, împreună cu noi, crucea noastră, cu iubire de maică, oricare ar fi ocara împotriva noastră și oricare ar fi nevoința noastră.
Citește în continuare ‘Maica Domnului e mereu aproape de cei necăjiți’
Dorirea este puterea sufletului prin care Îl căutam pe Dumnezeu… În clipa în care eu doresc orice altceva, mă despart de Dumnezeu.
Citește în continuare ‘Pocăința este cea mai minunată lucrare a omului cu Dumnezeu’
Ca să mă învrednicesc de aceasta, trebuie să mă deschid Lui, să-L las să lucreze El în mine. Sfântul Apostol Pavel zice să ne cercetăm dacă suntem vrednici. Ce-i această vrednicie? Este lepădarea de neputința noastră și cerința de a ne învrednici de El.
Citește în continuare ‘Bucuria mea nu stă în ceea ce-mi fac cei din jur, ci în darul lui Dumnezeu’
Sfântul Vasile cel Mare, Despre Sfântul Duh, cap. 9, în Părinți și Scriitori Bisericești (1988), vol. 12, pp. 38-39
„(…) Nu este posibil ca atunci când auzi (cuvântul) Duhului să-ți închipui o ființă limitată, supusă schimbărilor și transformărilor sau întru totul asemenea creaturilor, ci, îndreptându-ți mintea către cele superioare, este necesar să te gândești la o fire spirituală, cu putere infinită, nelimitată (de spațiu), (a cărei existență) nu se măsoară cu secole și ani, care abundă de bunătăți. Către El se îndreaptă toate câte au nevoie de sfințenie, pe El îl doresc toate câte au nevoie de virtute, ca și când ar fi udate de sufletul Său și ajutate în realizarea scopului pus în firea lor. Desăvârșitor al altora, El nu duce lipsă de nimic. Trăiește nu pentru că I-a dăruit cineva viața, ci pentru că El (Însuși) este dătătorul vieții. Nu se desăvârșește treptat, ci este de la început desăvârșit. Rezidă în Sine și se află peste tot. Este cauza sfințeniei, lumină duhovnicească ce dă oricărei puteri spirituale un fel de iluminare pentru aflarea adevărului. Este inaccesibil după natură și perceput doar după bunătate; pe toate le umple cu puterea Sa, dar se comunică doar celor vrednici, și acestora nu în aceeași măsură, ci împarte harul după credință (fiecăruia). Este simplu după esență, dar variază după lucrări; se află în întregime în fiecare și în întregime se află peste tot prezent. Se împarte fără să sufere ceva și se comunică în întregime, asemenea razei solare. A cărei lucrare, pe când se pare că este prezentă numai deasupra celui care se bucură de ea, strălucește deasupra uscatului și a mării, este amestecată cu aerul. La fel și Duhul, pe când se află în întreg harul Său tuturor. Cele câte se împărtășesc (de Duhul) se bucură de harul Său pe cât este cu putință (firii lor), nu pe cât Acela poate (să împărtășească).” Citește în continuare ‘Cine este Mângâietorul ?’
| MARŢI ÎN SĂPTĂMÂNA A ŞAPTEA DUPĂ PAŞTI Evanghelia de la Ioan |
| is-a Domnul către ucenicii Săi: vine ceasul când tot cel ce vă va ucide să creadă că-I aduce închinare lui Dumnezeu. Şi pe acestea le vor face, pentru că nu L-au cunoscut pe Tatăl Meu, şi nici pe Mine. Iar pe acestea vi le-am grăit pentru ca, atunci când va veni ceasul lor, să vă aduceţi aminte că vi le-am spus. Dar nu vi le-am spus de la’nceput, pentru că eram cu voi. Acum însă Mă duc la Cel ce M’a trimis, şi nimeni din voi nu Mă întreabă: Unde Te duci? Ci pentru că v’am grăit acestea, întristarea v’a umplut inima. Dar vă spun Eu vouă adevărul: De folos vă este ca Eu să Mă duc. Că dacă nu Mă voi duce, Mângâietorul nu va veni la voi; iar dacă Mă voi duce, Îl voi trimite la voi. Şi El, odată venit, va vădi lumea de păcat şi de dreptate şi de judecată: de păcat, pentru că ei nu cred în Mine; de dreptate, pentru că Eu Mă duc la Tatăl Meu, iar voi nu Mă veţi mai vedea; şi de judecată, pentru că stăpânitorul acestei lumi a fost judecat. Încă multe am a vă spune, dar nu le puteţi purta acum. Dar când va veni Acela, Duhul Adevărului, El vă va călăuzi întru tot adevărul; că nu de la Sine va grăi, ci cele ce va auzi va grăi şi pe cele viitoare vi le va vesti. |
| MARŢI ÎN SĂPTĂMÂNA A ŞAPTEA DUPĂ PAŞTI Ap. Fapte (XXI, 26-32) |
| n zilele acelea, Pavel, luând cu el pe acei bărbaţi, curăţindu-se împreună cu ei a doua zi, a intrat în templu, vestind împlinirea zilelor curăţirii, până când a fost adusă ofranda pentru fiecare din ei. Şi când era să se împlinească cele şapte zile, iudeii din Asia, văzându-l în templu, au întărâtat toată mulţimea şi au pus mâna pe el, strigând: Bărbaţi israeliţi, ajutaţi! Acesta este omul care învaţă pe toţi, pretutindeni, împotriva poporului şi a Legii şi a locului acestuia; încă şi elini a adus în templu şi a spurcat acest loc sfânt. Căci ei văzuseră mai înainte cu el împreună în cetate pe Trofim din Efes, pe care socoteau că Pavel l-a adus în templu. Şi s-a mişcat toată cetatea şi poporul a alergat din toate părţile şi, punând mâna pe Pavel, îl trăgeau afară din templu şi îndată au închis porţile. Dar când căutau ei ca să-l omoare, a ajuns veste la comandantul cohortei că tot Ierusalimul s-a tulburat. Acela, luând îndată ostaşi şi sutaşi, a alergat la ei; iar ei, văzând pe comandant şi pe ostaşi, au încetat de a mai bate pe Pavel. |
Anasonul este unul dintre condimentele cunoscute, care influențează puternic procesul de digestie. Uleiul de anason poate fi utilizat în scop medicinal, intern şi extern, studiile relevând în special proprietăţile sale antioxidante, dar este utilizat frecvent şi în bucătărie pentru aroma sa deosebită.
Citește în continuare ‘Uleiul de anason, aromă unică în deserturi şi preparate cu carne’
Istoria vitaminelor începe la jumătatea secolului al 18-lea, pe o navă britanică, unde medicul scoțian James Lind salvează de la moarte echipajul acesteia dându-i să mănânce zilnic două portocale și să bea sucul de la o lămâie. Până la acel moment, scorbutul făcea ravagii în rândul marinarilor, care sufereau cumplit de lipsa vitaminei C, vitamină esențială pentru sănătatea vaselor de sânge, a oaselor, ligamentelor, articulațiilor, ca și pentru imunitate, protecție antioxidantă, transmiterea impulsurilor nervoase și metabolismul proteinelor.
Citește în continuare ‘Vitaminele, esenţiale în funcţionarea optimă a organismului’
5,18 miliarde de utilizatori, adică 64,75% dintre pământeni. În 2008, procentul era de 17%…
Cugetul evlavios stăpânește gândurile care curg, prin cercetarea și condamnarea lor, pentru ca, prin cugetul care stăpânește, să se vădească trupul și patimile mișcate în trup.
Citește în continuare ‘Cugetul evlavios este stăpânitor patimilor !’
Printr-un singur cuvânt, prin pocăință, i-a vindecat pe toți, zicând: „Nu am venit să chem pe drepți, ci pe păcătoși la pocăință” și nu trebuie să fie oamenii necredincioși prin deznădejde, avem loc de iertare de la Stăpânul.
Citește în continuare ‘Nu te îndoi de vindecarea sufletului !’
Dacă purtăm de grijă pentru fiecare trebuință, datori suntem și pentru fiecare să ne rugăm.Citește în continuare ‘Domnul Însuși poartă de grijă celor care caută Împărăția Cerurilor’
Sfântul Chiril al Alexandriei, Comentariu la Evanghelia Sfântului Ioan, Cartea a Zecea, Capitolul al Doilea, în Părinți și Scriitori Bisericești (2000), vol. 41, pp. 924-925
„(…) Sfânta Treime Se vede și Se slăvește în întregime de către noi chiar și într-o Persoană. Căci numai pe Dumnezeu Mântuitor, nevăzând în parte în Tatăl, în parte în Fiul, sau în parte în Sfântul Duh darurile cu care, primindu-le, suntem miluiți, ci declarând că mântuirea noastră este fapta unei unice Dumnezeiri. Căci deși părem că atribuim fiecărei Persoane ceva din cele ce se fac cu noi, sau din cele lucrate cu creația, nu mai puțin credem că toate sunt de la Tatăl prin Fiul în Duhul. Deci înțelegem cu multă dreptate că Tatăl ne hrănește în dreapta credință prin Duhul, sau El lucrează, adică ne privește și ne vede și ne învrednicește de grija îndreptării, prin Fiul în Duhul. Socotim că e mai bine să înțelegem așa decât altfel. Căci, dacă admitem că fiecare dintre cele trei Persoane lucrează în mod separat cele referitoare la noi (ceea ce nu atribuim și Alteia), cum nu va fi neîndoielnic că, deoarece Fiul S-a numit acum viță, iar Tatăl, lucrător, suntem hrăniți în mod special și susținuți în buna existență numai de Fiul, iar de la Tatăl nu avem decât îngrijirea? Căci e propriu viței să hrănească mlădițele ei, iar lucrătorului, numai să se îngrijească de ea. Dar, dacă cugetăm drept, vom socoti că nici aceea nu se face fără Tatăl, nici aceasta, fără Fiul și nimic nu se va înfăptui fără Sfântul Duh. Toate sunt, precum am spus, de la Tatăl prin Fiul în Duhul.”
| LUNI ÎN SĂPTĂMÂNA A ŞAPTEA DUPĂ PAŞTI Evanghelia de la Ioan |
| is-a Domnul către ucenicii Săi: să nu se tulbure inima voastră, nici să se înfricoşeze. Aţi auzit că v’am spus: Mă duc şi voi veni la voi. De M’aţi iubi, v’aţi bucura că Mă duc la Tatăl, pentru că Tatăl este mai mare decât Mine. Şi pe acestea vi le-am spus acum, mai înainte ca ele să fie, pentru ca să credeţi atunci când vor fi. Multe nu voi mai grăi cu voi, căci vine stăpânitorul acestei lumi; şi el întru Mine n’are nimic, ci pentru ca să cunoască lumea că Eu Îl iubesc pe Tatăl şi că Eu fac aşa cum Tatăl Mi-a poruncit… Sculaţi-vă, să mergem de aici! Eu sunt viţa cea adevărată, iar Tatăl Meu este lucrătorul. Fiece mlădiţă care nu aduce roadă întru Mine, El o taie; şi fiece mlădiţă care aduce roadă, El o curăţă, pentru ca ea mai multă roadă să aducă. Voi sunteţi de-acum curaţi prin cuvântul pe care vi l-am grăit. Rămâneţi întru Mine şi Eu întru voi. Aşa cum mlădiţa nu poate să aducă roadă de la sine, dacă nu rămâne în viţă, tot aşa nici voi, dacă nu veţi rămâne întru Mine. Eu sunt viţa; voi, mlădiţele. Cel ce rămâne întru Mine şi Eu întru el, acela aduce roadă multă, căci fără Mine nu puteţi face nimic. Dacă cineva nu rămâne întru Mine, se aruncă afară ca o mlădiţă şi se usucă; şi le adună şi le aruncă în foc şi ard. Dacă voi rămâneţi întru Mine, şi cuvintele Mele rămân întru voi; cereţi orice veţi vrea şi vi se va da. |
| LUNI ÎN SĂPTĂMÂNA A ŞAPTEA DUPĂ PAŞTI Ap. Fapte (XXI, 8-14) |
| n zilele acelea, pornind a doua zi, noi şi cei ce eram cu Pavel, am venit la Cezareea. Şi, intrând în casa lui Filip binevestitorul, care era dintre cei şapte (diaconi), am rămas la el. Şi acesta avea patru fiice, fecioare, care prooroceau. Şi rămânând noi acolo mai multe zile, a coborât din Iudeea un prooroc cu numele Agav; şi venind el la noi, a luat brâul lui Pavel şi, legându-şi picioarele şi mâinile, a zis: Acestea zice Duhul Sfânt: Pe bărbatul al căruia este acest brâu, aşa îl vor lega iudeii la Ierusalim şi-l vor da în mâinile neamurilor. Şi când am auzit acestea, îl rugam şi noi şi localnicii să nu se suie la Ierusalim. Atunci a răspuns Pavel: Ce faceţi de plângeţi şi-mi sfâşiaţi inima! Căci eu sunt gata nu numai să fiu legat, ci să şi mor în Ierusalim pentru numele Domnului Iisus. Şi neînduplecându-se el, ne-am liniştit, zicând: Facă-se voia Domnului. |
În vremea aceea Iisus, ridicându-Şi ochii către cer, a zis: Părinte, a venit ceasul! Preaslăveşte pe Fiul Tău, ca şi Fiul să Te preaslăvească, precum I-ai dat stăpânire peste tot trupul, ca să dea viaţă veşnică tuturor acelora pe care Tu i-ai dat Lui. Şi aceasta este viaţa veşnică: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Iisus Hristos, pe Care L-ai trimis.
Eu Te-am preaslăvit pe Tine pe pământ; lucrul pe care Mi l-ai dat să-l fac, l-am săvârşit. Şi acum, preaslăveşte-Mă Tu, Părinte, la Tine Însuţi, cu slava pe care am avut-o la Tine mai înainte de a fi lumea. Arătat-am numele Tău oamenilor pe care Mi i-ai dat Mie din lume. Ai Tăi erau şi Mie Mi i-ai dat şi cuvântul Tău l-au păzit. Acum au cunoscut că toate câte Mi-ai dat sunt de la Tine, căci cuvintele pe care Mi le-ai dat, Eu le-am dat lor, iar ei le-au primit şi au cunoscut cu adevărat că de la Tine am ieşit şi au crezut că Tu M-ai trimis. Eu pentru aceştia Mă rog; nu pentru lume Mă rog, ci pentru cei pe care Mi i-ai dat, că ei sunt ai Tăi. Şi toate ale Mele sunt ale Tale şi ale Tale sunt ale Mele şi M-am preaslăvit întru ei. Şi Eu nu mai sunt în lume, iar ei în lume sunt şi Eu vin la Tine. Părinte Sfinte, păzeşte-i în numele Tău pe cei pe care Mi i-ai dat, ca să fie una, precum suntem Noi. Când eram cu ei în lume, Eu îi păzeam în numele Tău pe cei pe care Mi i-ai dat; şi i-am păzit şi n-a pierit nici unul dintre ei, decât numai fiul pierzării, ca să se împlinească Scriptura. Iar acum vin la Tine şi pe acestea le grăiesc în lume, pentru ca bucuria Mea să o aibă deplină în ei. Ioan 17, 1-13 Duminica a VII-a după Paști (a Sfinților Părinţi de la Sinodul I Ecumenic)
♱ Oastea Creștin-Ortodoxă 
Comentarii recente