
– Cine a adus păcatul în lume, o, Doamne, şi a îmbolnăvit întreaga lume, devenind hrană pentru moarte?
– Mintea este poarta prin care a intrat păcatul. Prin minte, picătura de otravă a picurat în inimă şi în suflet. Despărţită de feciorie şi lumină, nemaifiind întreită, ci unidimensională, mintea s-a despărţit de Sfânta Triadă şi stă ca cea de-a „patra” – nonexistenţa. Cugetă la cele lumeşti, şi nu la cele dumnezeieşti.
Citește în continuare „Să păzim poarta minții noastre, să nu intre păcatul !”



n vremea aceea, luându-i Iisus pe cei doisprezece ucenici, le-a zis: „Iată, ne suim la Ierusalim, şi toate cele scrise prin profeţi despre Fiul Omului se vor plini. Că va fi dat păgânilor şi va fi batjocorit şi va fi ocărât şi va fi scuipat; şi, după ce-L vor biciui, Îl vor ucide; şi a treia zi va învia“. Dar ei n’au priceput nimic din acestea; că ascuns era cuvântul acesta pentru ei şi nu înţelegeau cele spuse.
iule Timotei, celor bogați în veacul de acum poruncește-le să nu se semețească, nici să-și pună nădejdea în bogăția cea nestatornică, ci în Dumnezeul Cel viu, Care ne dă cu belșug toate, spre îndulcirea noastră. Să facă ce e bine, să se înavuțească în fapte bune, să fie darnici, să fie cu inimă largă, agonisindu-și lor bună temelie în veacul viitor, ca să dobândească, într-adevăr, viața veșnică. O, Timotei, păzește comoara ce ți s-a încredințat, depărtându-te de vorbirile deșarte și lumești și de împotrivirile științei mincinoase, pe care unii, mărturisind-o, au rătăcit de la credință. Harul fie cu tine! Amin.