
Sfântul Vasile cel Mare, Omilii și cuvântări, Omilia a IX-a, IX-X, în Părinți și Scriitori Bisericești (2009), vol. 1, pp. 172-174
„Se numește Satan pentru că se împotrivește binelui. Acest sens îl are în limba ebraică, după cum cunoaștem din Cărțile Regilor: Și a ridicat Domnul satan (potrivnic) lui Solomon pe Hadad, regele sirienilor (III Regi, 11, 14). Se numește diavol pentru că este în același timp și colaborator al păcatului nostru, și acuzator; se bucură de pierderea noastră, dar și denunță faptele noastre. Firea lui este necorporală, potrivit cuvintelor apostolului: Lupta noastră nu este împotriva sângelui și trupului, ci împotriva (…) duhurilor răutății (Efeseni 6, 12). Dregătoria lui este de conducător, tot potrivit cuvintelor apostolului: Lupta noastră este împotriva începătoriilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestuia (Efeseni 6, 12). Locul în care-și are sediul conducerea lui este văzduhul, după cum spune același apostol: Potrivit stăpânitorului puterii văzduhului, a duhului care lucrează acum în fiii neascultării (Efeseni 2, 2). De aceea se numește și conducător al lumii, deoarece conducerea lui se exercită în jurul pământului. Așa spune Domnul: Acum este judecata lumii acesteia; acum conducătorul lumii acesteia se va izgoni afară (Ioan 12, 31); și iarăși: Vine conducătorul lumii acesteia, și în Mine nu va găsi nimic (Ioan 14, 30). Dar pentru că s-a spus despre oastea diavolului că sunt duhuri ale răutății întru cele cerești (Efeseni 6, 12), trebuie să se știe că Scriptura numește de obicei văzduhul cer, ca în următoarele texte: Păsările cerului (Matei 6, 26) și: Se suie până la ceruri (Psalmi 106, 26), adică se suie până în ținuturile cele mai înalte ale văzduhului. Pentru aceea și Domnul a văzut pe Satan ca un fulger căzând din cer (Luca 10, 18), adică a căzut din propria sa conducere și a ajuns jos, ca să fie călcat în picioare de cei care nădăjduiesc în Hristos.”
Citește în continuare „Numele diavolului” →