– Cu ce fapte bune trebuie să înceapă credincioșii pocăința?
– Adevărata pocăință începe întotdeauna prin împăcarea cu aproapele și prin spovedania generală a tuturor păcatelor, din copilărie până în ziua întoarcerii la Hristos, cu căinţă şi smerenie.
Citește în continuare „Păcatele nemărturisite – zidul despărțitor dintre om și Dumnezeu”
Să vă rugaţi pentru rudeniile voastre fără să vă neliniştiţi pentru mântuirea lor, căci altfel pierdeţi comunicarea voastră cu Hrisos şi dovediţi puţinătate de credinţă. Să le încredinţaţi pe toate iubirii şi proniei lui Dumnezeu, şi să vă rupeţi de lume, de rudenii, de părinţi şi de fraţi. Toate acestea pe care le trăiesc asceţii sunt scrise în canonul tunderii în Schima Mare: „Cei ce voiţi – zice Domnul – în urma Mea a veni, cu osârdie lepădaţi-vă de patimile cele lumeşti, de părinţii care v-au născut şi de soţii şi de fraţi şi de prieteni şi de rudenii, de averi şi de case, şi primiţi vrednicia apostolilor Mei”.
Citește în continuare „„Matematica superioară” a religiei creștine”
Dumnezeu nu ne-a zis să ne aşezăm pe piatră şi să îndeplinim nefăptuirea. Ne-a zis că prin trudă şi sudoare ne vom mânca pâinea noastră. Asta nu ne împiedică de la rugăciune, ca să nu mai zic, Sfântul Vasile spune că „munca este ca rugăciunea”.
Citește în continuare „Doamne, fă din munca mea rugăciune !”
Duminica trecută am sărbătorit Sfinții strămoși după trup ai Domnului, iar cu câteva zile înainte (pe 9 decembrie) am prăznuit Zămislirea Sfintei Fecioare Maria de către Sfânta Ana. Așadar, în preajma Naşterii Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Biserica a rânduit alte câteva sărbători care poartă mesajul existenței unor trupuri umane roditoare, concrete – totul centrat pe zămislire, pe naștere, pe genealogie sfântă. Un lanț generațional care produce un rod neașteptat: pe Fiul lui Dumnezeu, întrupat în pântecul unei Fecioare care a zămislit prin Duhul Sfânt Însuși. Ceva mai neverosimil nici că se putea concepe!
Sfântul Ambrozie al Milanului, Scrisori, scrisoarea a XXXVII-a, 2-7, în Părinți și Scriitori Bisericești (1994), vol. 53, pp. 182-183
„(…) Omul cel lăuntric al inimii este în întregime plin de har, plin de frumusețe. Întru nestricăcioasă podoabă a duhului blând și liniștit, zice mai departe Apostolul (Petru 3, 4), care este bogăție de mare preț înaintea lui Dumnezeu. Cu adevărat este bogat cel ce poate părea bogat în fața lui Dumnezeu, înaintea Căruia pământul este mic, lumea însăși este îngustă. Numai pe acela Dumnezeu îl știe bogat, care este bogat în veșnicie, care strânge nu roadele bogaților, ci pe ale virtuților. Dar cine este bogat înaintea lui Dumnezeu, dacă nu duhul blând și liniștit, care niciodată nu se strică? Oare nu ți se pare bogat cel ce are pacea sufletului, tihna liniștii, nedorind nimic, nefiind zguduit de nici o furtună a patimilor, cel care nu se scârbește de cele vechi și nu caută cele noi, care nu este în neîntreruptă dorință, pricini care fac pe om să se simtă sărac în mijlocul celor mai bogați? Bogată cu adevărat este acea pace care covârșește orice minte (Filipeni 4, 7). Bogată este pacea, bogată este blândețea, bogată este credința. Cel credincios are ca avere toată lumea (Înț. Sirah 6, 14-15). Bogată este simplitatea; căci există și o bogăție a simplității, care nimic nu descoase, nimic nu socotește contrafăcut, nimic sub bănuială sau înșelăciune, ci se întemeiază pe simțământul cel mai curat. Bogată este bunătatea, și cel ce o are se găsește în bogățiile moștenirii cerești. (…) Fericit este omul pe care Dumnezeu îl mustră! Să nu disprețuiești certarea Celui Atotputernic… (Iov 5, 17). (…) Îl socotești oare avut pe cel ce zi și noapte, culcat pe comoara sa, este ros de necruțătorul vierme al zgârceniei? Unul ca acesta se simte lipsit și, dacă pare altora bogat, pentru sine este sărac, fiindcă nu se folosește de ceea ce are, fiindcă dorește mereu alte avuții, își însușește prin jaf altele. Iar unde nu există o măsură a dorinței, care este roada avuției? Nu e bogat cel ce nu poate lua cu el de aici ceea ce are; fiindcă nu este al nostru, ci străin de noi ceea ce rămâne aici. Bogat a fost Enoh, care a luat cu sine ceea ce a avut (Facerea 5, 21) și toate roadele bunătății sale le-a depus în hambarele cerești. El de aceea a fost răpit, pentru ca răutatea să nu-i schimbe inima (Înț. Solomon 4, 11). Bogat a fost Ilie, care a dus comorile virtuților sale cu un car de foc în sălașele văzduhului (4 Regi 2, 11). Și totuși el a lăsat moștenitorului bogății însemnate, care să nu se piardă.”
Citește în continuare „Adevărata bogăție nu se dobândește prin comerț”
| MARŢI ÎN SĂPTĂMÂNA DOUĂZECI ŞI OPTA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Evanghelia de la Luca |
 n vremea aceea, intrând în templu, Iisus a început să-i scoată pe cei ce vindeau şi cumpărau în el, zicându-le: „Scris este: Şi va fi casa Mea casă de rugăciune; iar voi aţi făcut-o peşteră de tâlhari…“. Şi era zilnic învăţând în templu, dar arhiereii şi cărturarii şi fruntaşii poporului căutau să-L piardă; şi nu găseau ce să-I facă, fiindcă tot poporul se ţinea de El, ascultându-L. |
| MARŢI ÎN SĂPTĂMÂNA DOUĂZECI ŞI OPTA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Ap. II Timotei |
 iule Timotei, toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu și de folos spre învățătură, spre mustrare, spre îndreptare, spre înțelepțirea cea întru dreptate, astfel ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârșit, bine pregătit pentru orice lucru bun. Eu te îndemn, deci, stăruitor, în fața lui Dumnezeu și a lui Hristos Iisus, Care va să judece viii și morții, la arătarea Lui și în împărăția Lui: Propovăduiește cuvântul, stăruie cu timp și fără de timp, mustră, ceartă, îndeamnă, cu toată îndelunga-răbdare și învățătura. Căci va veni o vreme când nu vor mai suferi învățătura sănătoasă, ci – dornici să-și desfăteze auzul – își vor grămădi învățători după poftele lor, și își vor întoarce auzul de la adevăr și se vor abate către basme. |
♱ Oastea Creștin-Ortodoxă 