Primesc an de an întrebarea aceasta: „Tu ce faci de Crăciun?”. Îmi dau seama că, aruncând o privire înapoi, cel mai adesea știam răspunsul. Era vremea reuniunilor, într-o zi cu prietenii, într-alta cu familia. Era timpul cadourilor, veselia aceea a magazinelor străbătute de pași grăbiți și ochi curioși, cu zurgălăi în boxe și fundițe pe cutii. Era clipa mesei împreună, atâtea feluri tradiționale și care își așteptau complimentele, o expoziție cu degustare, ce delicii! Era și vremea colindelor, să îi primim pe cei mici și pe cei mari, să ne arătăm recunoștința, poate să cântăm și noi, ca pe vremea când în satul bunicii ne însoțeau părinții din casă în casă, până se lăsa noaptea. În unii ani, era și durerea unor părinți plecați peste hotare și a meselor în jurul cărora se ocupau tot mai puține scaune.
is-a Domnul către ucenicii Săi: „Păziţi-vă de oameni, pentru că ei vor pune mâinile pe voi şi vă vor prigoni, predându-vă sinagogilor şi temniţelor, cu de-a sila ducându-vă la’mpăraţi şi la dregători din pricina numelui Meu. Şi fi-va pentru voi aceasta prilej de mărturisire; puneţi deci în inimile voastre să nu vă gândiţi de mai’nainte ce veţi răspunde; că Eu vă voi da gură, şi înţelepciune căreia toţi potrivnicii voştri nu-i vor putea sta’mpotrivă, nici să-i răspundă. Şi veţi fi predaţi şi de părinţi şi de fraţi şi de rudenii şi de prieteni; şi vor ucide dintre voi, şi de toţi veţi fi urâţi din pricina numelui Meu; dar păr din capul vostru nu va pieri. Întru răbdarea voastră vă veţi dobândi sufletele.
raților, să ne temem ca nu cumva, câtă vreme ni se lasă făgăduința să intrăm în odihna Lui, să pară că a rămas pe urmă cineva dintre voi. Pentru că și nouă ni s-a binevestit ca și acelora, dar cuvântul propovăduirii nu le-a fost lor de folos, nefiind unit cu credința la cei care l-au auzit. Pe când noi, fiindcă am crezut, intrăm în odihnă, precum s-a zis: «M-am jurat întru mânia Mea: Nu vor intra întru odihna Mea», măcar că lucrurile erau săvârșite de la întemeierea lumii. Căci, undeva, despre ziua a șaptea s-a zis astfel: «Și S-a odihnit Dumnezeu în ziua a șaptea de toate lucrurile Sale». Și, în același loc, zice iarăși: «Nu vor intra întru odihna Mea!». Deci, de vreme ce rămâne ca unii să intre în odihnă, iar aceia cărora mai dinainte li s-a binevestit, pentru nesupunerea lor, n-au intrat, Dumnezeu hotărăște din nou o zi, astăzi rostind prin gura lui David, după atâta vreme, precum s-a zis mai sus: «Dacă veți auzi astăzi glasul Lui, nu învârtoșați inimile voastre». Căci, dacă Iosua le-ar fi adus odihnă, Dumnezeu n-ar mai fi vorbit, după acestea, de o altă zi de odihnă. Drept aceea, s-a lăsat altă sărbătoare de odihnă poporului lui Dumnezeu. Pentru că cine a intrat în odihna lui Dumnezeu s-a odihnit și el de lucrurile lui, precum Dumnezeu de ale Sale. Să ne silim, deci, ca să intrăm în acea odihnă, ca nimeni să nu cadă în aceeași pildă a neascultării, căci cuvântul lui Dumnezeu e viu și lucrător și mai ascuțit decât orice sabie cu două tăișuri, și pătrunde până la despărțitura sufletului și duhului, dintre încheieturi și măduvă, și destoinic este să judece simțirile și cugetările inimii și nu este nici o făptură ascunsă înaintea Lui, ci toate sunt goale și descoperite pentru ochii Celui în fața Căruia noi vom da socoteală.
♱ Oastea Creștin-Ortodoxă 