Am văzut cândva un om mergând pe calea cea largă a păcatului. Atunci mi s-au deschis ochii sufletului și am văzut în jurul lui vreo treizeci de diavoli: unii bâzâiau ca muștele în fața lui, alții țiuiau în urechile lui ca țânțarii, iar ceilalți îl legaseră de picioare și de gât și îl trăgeau cu sila încoace și încolo. La această priveliște mi s-au umplut ochii de lacrimi și mă gândeam ce să însemneze funiile cu care îl trăgeau pe om. Mi-a descoperit atunci Dumnezeu, că fiecare funie închipuie un fel de păcat. Diavolii, care zumzăie în urechi, îl afundă în deznădejde, iar cei care îi bâzâie în față, îl fac să fie nerușinat și obraznic.
Citește în continuare „Omul robit de păcate – o vedenie a Sfântului Nifon”
n vremea aceea a venit Iisus în Betsaida. Şi au adus la dânsul un orb şi L-au rugat să Se atingă de el. Şi luându-l pe orb de mână, l-a scos afară din sat; şi scuipând pe ochii lui şi punându-Şi mâinile pe el, l-a întrebat dacă vede ceva. Şi el, ridicându-şi ochii, a zis: „Văd oamenii umblând, îi văd ca pe nişte copaci…“. După aceea a pus iarăşi mâinile pe ochii lui şi el a văzut bine şi şi-a revenit şi pe toate le vedea limpede. Şi l-a trimis la casa sa, zicându-i: „Să nu intri în sat, nici să spui la cineva din sat“.
raților, prin aceasta, Duhul Sfânt ne lămurește că drumul către Sfânta Sfintelor nu era să fie arătat, câtă vreme cortul întâi mai stătea în picioare, care era o pildă pentru timpul de față și însemna că darurile și jertfele ce se aduceau n-aveau puterea de a desăvârși cugetul închinătorului. Acestea erau numai legiuiri pământești – despre mâncăruri, despre băuturi, despre felurite spălări – și erau porunci până la vremea îndreptării. Iar Hristos, venind Arhiereu al bunătăților viitoare, a trecut prin cortul cel mai mare și mai desăvârșit, nu făcut de mână, adică nu din zidirea aceasta; El a intrat o dată pentru totdeauna în Sfânta Sfintelor, nu cu sânge de țapi și de viței, ci cu însuși sângele Său și a dobândit o veșnică răscumpărare. Căci, dacă sângele țapilor și al taurilor și cenușa junincii, stropind pe cei spurcați, îi sfințește spre curățirea trupului, cu cât mai mult sângele lui Hristos, care, prin Duhul cel veșnic, S-a adus lui Dumnezeu pe Sine, jertfă fără de prihană, va curăți cugetul vostru de faptele cele moarte, ca să slujiți Dumnezeului celui viu! Și pentru aceasta El este Mijlocitorul unui nou testament, ca prin moartea suferită spre răscumpărarea greșelilor de sub întâiul testament, cei chemați să ia făgăduința moștenirii veșnice. Pentru că, unde este testament, trebuie neapărat să fie vorba despre moartea celui ce a făcut testamentul. Un testament ajunge temeinic după moarte, fiindcă nu are nicio putere câtă vreme trăiește cel ce l-a făcut. De aceea, nici cel dintâi n-a fost sfințit fără sânge. Într-adevăr, Moise, după ce a rostit față de tot poporul toate poruncile din Lege, luând sângele cel de viței și de țapi, cu apă și cu lână roșie și cu isop, a stropit și cartea și pe tot poporul, și a zis: «Acesta este sângele testamentului pe care l-a poruncit vouă Dumnezeu». Și a stropit de asemenea cu sânge, cortul și toate vasele pentru slujbă. După Lege, aproape toate se curățesc prin sânge și, fără vărsare de sânge, nu se dă iertare. Trebuia, dar, ca chipurile celor din ceruri să fie curățite prin acestea, iar cele cerești înseși, cu jertfe mai bune decât acestea.
♱ Oastea Creștin-Ortodoxă 