Ridică-te, că Domnul cheamă ! Ridică-te, că Domnul lucrează !

Pe urmă zi cu dragoste „Sfinte Dumnezeule”, gândind că, în aceeaşi vreme îngerii zic aceste cuvinte în ceruri şi că tu eşti fericit că în aceste clipe, în loc să fi rămas în păcatul tău, ai fost ridicat de iubirea lui Dumnezeu şi alăturat îngerilor, ca să rosteşti cântarea lor. Şi pentru acestea mulţumeşte şi tresaltă, uitând păcatul în care te găseai cu 5 minute în urmă, cu 3 minute, cu un minut. Şi în această stare de mulţumire şi tânguire, începe să zici „Tatăl nostru”, gândind că atunci vorbeşti cu Dumnezeu de la numele omenirii, a întregii omeniri, a viilor şi a morţilor, şi că, în clipele acelea, tu ai fost cel ales de Domnul ca să reprezinţi omenirea şi să ceri pentru toţi iertarea păcatelor şi „Pâinea cea întru fiinţă”, tu, păcătosul, tu omul.

Tradițiile populare – temeiul rezistenței neamului românesc

În seara dinspre Anul Nou, la fel adunați, îl aduceam în bordeiul nostru pe bădica Traian, îl gospodăream în Dacia și-l pofteam să se apuce de arat și semănat „pe câmpiile mănoase de sub mărul rotat”. Și, la culesul recoltei, toți eram prezenți, apoi treieram, mergeam la moară și gospodinele scoteau din cuptor „un colac mare și frumos, ca și fața lui Hristos” – din care ne făceau și nouă parte dreaptă. Toată plugăria noastră și întâlnirea acestui popor de țărani cu „fața lui Hristos” o desfășuram ca în „înșiră-te mărgărite” în plugușorul daco-roman, stropit cu busuiocul misionarilor creștini.

Cuviosul Cleopa, despre grija cea mai mare de Anul Nou

Începând de la Anul Nou, grija noastră cea mai mare trebuie să fie alta. Cel mai mare lucru este să ne înnoim viața, să luăm aminte, cu fiecare an nou, să lăsăm câte un păcat care ne stăpânește cine știe de când și să punem în locul lui o virtute. Să iertăm greșelile celor ce ne-au supărat, să-i iertăm pe toți, să începem anul nou cu inima curată și cu credință în Dumnezeu. Să nu începem la crâșmă, cu beție, cu fluiere, cu câte și mai câte petreceri. Că dacă începi bine din ziua întâi, fiindcă ziua bună se arată de dimineață, așa o să-ți meargă tot timpul!

Drumul prin timp spre veșnicie

Timpul este una dintre cele mai mari taine ale vieții omenești. Nu poate fi atins, nu poate fi oprit, nu poate fi întors înapoi. Și totuși, omul îl simte, îl trăiește, îl pierde sau îl câștigă; începe înainte de noi și continuă după noi și, cuprinzându-ne, ne poartă în tăcere către întâlnirea cu Dumnezeu, și, într-un mod misterios, chiar ne și judecă după modul cum l-am folosit eficient sau nu pentru mântuirea noastră.

Învierea Domnului ne-a dăruit viață

Sfântul Chiril al Alexandriei, Comentariu la Evanghelia Sfântului Ioan, Cartea a Unsprezecea, Cap. 12, în Părinți și Scriitori Bisericești (2000), vol. 41, p. 1064

„Desființând prin înviere stăpânirea morții, nu Și-a procurat învierea Sieși, întrucât este Cuvântul și Dumnezeu, ci ne-a dat această binecuvântare nouă, prin Sine și în Sine (căci toată firea omului era în Hristos, strânsă de legăturile morții).”

31 decembrie – Sfanta Cuvioasa Melania Romana [ TRINITAS TV ]

EVANGHELIA ZILEI: 2025-12-31

MIERCURI ÎN SĂPTĂMÂNA TREIZECIA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Evanghelia de la Marcu (VIII, 30-34)

n vremea aceea Iisus le-a dat poruncă ucenicilor Săi să nu spună nimănui despre El. Şi a început să-i înveţe că Fiul Omului trebuie să pătimească multe şi să fie defăimat de bătrâni, de arhierei şi de cărturari şi să fie omorât, iar după trei zile să învie. Şi cuvântul acesta îl spunea pe faţă. Şi Petru, luându-L deoparte, a început să-L dojenească. Dar El, întorcându-se şi privind la ucenicii Săi, l-a certat pe Petru şi i-a zis: „Mergi înapoia Mea, Satano!, că tu nu le cugeţi pe cele ale lui Dumnezeu, ci pe cele ale oamenilor“. Şi chemând la Sine mulţimea, laolaltă cu ucenicii Săi, le-a zis: „Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie.“

Apostolul Zilei: 2025-12-31

MIERCURI ÎN SĂPTĂMÂNA TREIZECIA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Ap. Evrei (X, 1-18)

raților, Legea, având umbra bunurilor viitoare, iar nu însuși chipul lucrurilor, nu poate niciodată – cu aceleași jertfe, aduse neîncetat în fiecare an – să facă desăvârșiți pe cei ce se apropie. Altfel, n-ar fi încetat oare jertfele aduse, dacă cei ce săvârșesc slujba dumnezeiască, fiind o dată curățiți, n-ar mai avea nicio conștiință a păcatelor? Ci prin ele, an de an, se face amintirea păcatelor. Pentru că este cu neputință ca sângele de tauri și de țapi să înlăture păcatele. Drept aceea, intrând în lume, zice: «Jertfă și prinos n-ai voit, dar trup mi-ai întocmit. Arderi de tot și jertfe pentru păcat nu ți-au plăcut; atunci am zis: Iată vin, în sulul cărții este scris despre mine, să fac voia Ta, Dumnezeule». Zicând mai sus că: «Jertfă și prinoase și arderile de tot și jertfele pentru păcat n-ai voit, nici nu Ți-au plăcut», care se aduc după Lege, atunci a zis: «Iată vin, ca să fac voia Ta, Dumnezeule». El desființează, deci, pe cei dintâi ca să statornicească pe al doilea. Întru această voință suntem sfințiți, prin jertfa trupului lui Iisus Hristos, o dată pentru totdeauna. Și orice preot stă și slujește în fiecare zi și aceleași jertfe aduse de multe ori, ca unele care niciodată nu pot să înlăture păcatele. Acesta, dimpotrivă, aducând o singură jertfă pentru păcate, a șezut în vecii vecilor, de-a dreapta lui Dumnezeu și așteaptă până ce vrăjmașii Lui vor fi puși așternut picioarelor Lui; de vreme ce, printr-o singură jertfă adusă, a adus la veșnică desăvârșire pe cei ce se sfințesc; dar și Duhul cel Sfânt ne mărturisește aceasta, fiindcă, după ce a zis: «Acesta este așezământul pe care îl voi întocmi cu ei, după acele zile – zice Domnul: Voi pune legile Mele în inimile lor și le voi scrie în cugetele lor», și adaugă: «Dar de păcatele lor și de fărădelegile lor nu-Mi voi mai aduce aminte». Unde este, deci, iertarea acestora, nu mai este jertfă pentru păcate.