Adesea, în viață, se aud asemenea îndreptățiri de sine: „Cum să-l iert, când el nu vine la mine? El e mai mic, așa că el să întindă primul mâna spre împăcare! El m-a jignit și, prin urmare, el trebuie să-și ceară iertare! Eu nu am nimic împotriva lui, însă dacă nu dorește să ne împăcăm, nici eu nu vreau acest lucru. Cine? Eu să merg primul să-i cer iertare? Pentru ce să mă smeresc înaintea lui? Dar cine e el? Și eu am onoare!”, și multe altele.
Noi avem de la Dumnezeu acest mare dar, libertatea. Dacă îmbrățișăm legea lui Dumnezeu, dacă ne supunem voia păcătoasă voii sfinte a lui Dumnezeu, nu vom suferi ca Adam, ci vom gusta încă din viața aceasta bucuriile Raiului, iar în veacul ce va să vină vom fi veșnic fericiți împreună cu cei ce au bineplăcut lui Dumnezeu.
Citește în continuare „Să îmbrățișăm voia sfântă a lui Dumnezeu !”
Cea mai lungă cale este calea care duce de la urechi la inimă. Disciplina ascultării ridică firea din infirmitate precum scoate şi mândria din personalitate. Ascultarea face şi pe leneşi, şi pe vicleni să-şi dezgroape talantul precum acoperă şi pe cei talentaţi de jefuirea slavei deşarte. Rânduiala ascultării e cale dumnezeiască.
Citește în continuare „Dacă ascultăm de Dumnezeu, și Dumnezeu ne ascultă”
În istoria dezvoltării dogmei creștine, Sfântul Grigorie Teologul († 390) ocupă un loc central, fiind unul dintre principalii dascăli ai teologiei trinitare în epoca patristică, după cum îl numește patrologul Stylianos Papadopoulos: „Cel mai strălucit, cel mai ales teolog al Bisericii după Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan” (Patrologie, II/2). Într-un context marcat de dispute hristologice și pnevmatologice intense, gândirea sa teologică a contribuit decisiv la clarificarea și fixarea învățăturii Bisericii despre Dumnezeul Cel Unul în ființă și întreit în Persoane.
Sfântul Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae, Teologia Dogmatică Ortodoxă, vol. II, Ed. Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, 2010, p. 378
„Iubirea e cea mai mare forță. Dar ea e tare numai atunci când e susținută de comuniunea cu Persoana infinită în putere și iubire a lui Hristos care e una cu credința adevărată.
| MIERCURI ÎN SĂPTĂMÂNA TREIZECI ŞI TREIA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Evanghelia de la Marcu |
 n vremea aceea s’a apropiat de Iisus unul dintre cărturari, care-i auzise luându-se între ei la întrebări şi văzând că bine le-a răspuns El, s’a apropiat de El şi L-a întrebat: „Care poruncă este întâia din toate?“ Iisus i-a răspuns că întâia este: „Ascultă, Israele, Domnul Dumnezeul nostru este singurul Domn; şi: Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul tău, din tot cugetul tău şi din toată puterea ta. Aceasta este cea dintâi poruncă. Iar a doua este aceasta: Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi. Altă poruncă mai mare decât aceasta nu este“. Şi I-a zis cărturarul: „Bine, Învăţătorule; adevărat ai spus că unul este Dumnezeu şi nu este altul în afară de El. Şi să-L iubeşti pe El din toată inima, din tot sufletul, din tot cugetul şi din toată puterea şi să-l iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi este mai mult decât toate arderile-de-tot şi decât toate jertfele“. Iar Iisus, văzând că a răspuns cu înţelepciune, i-a zis: „Nu eşti departe de împărăţia lui Dumnezeu!“ Şi nimeni nu mai îndrăznea să-I pună întrebări. Şi’n timp ce învăţa în templu, Iisus dădea răspunsuri, zicând: „Cum de spun cărturarii că Hristos este fiul lui David? Însuşi David a spus întru Duhul Sfânt: Zis-a Domnul către Domnul meu: Şezi de-a dreapta Mea până ce-i voi pune pe vrăjmaşii Tăi aşternut picioarelor Tale. Aşadar însuşi David Îl numeşte pe El Domn; atunci, de unde până unde este fiul lui?…“. Şi multă mulţime Îl asculta cu bucurie. |
| MIERCURI ÎN SĂPTĂMÂNA TREIZECI ŞI TREIA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Ap. I Petru |
| ubiților, fiindcă Hristos a pătimit cu trupul, înarmați-vă și voi cu gândul acesta, că cine a suferit cu trupul a isprăvit cu păcatele, ca să nu mai trăiască timpul ce mai are de trăit în trup după poftele oamenilor, ci după voia lui Dumnezeu. Destul este că, în vremurile trecute, ați făcut cu desăvârșire voia păgânilor, umbând în desfrânări, în pofte, în beții, în ospețe fără măsură, în petreceri cu vin mult și în neiertate slujiri idolești. De aceea, ei se miră că voi nu mai alergați cu ei în aceeași revărsare a desfrâului și vă hulesc. Ei vor da seama înaintea Celui ce este gata să judece viii și morții. Că spre aceasta s-a binevestit și morților, ca să fie judecați ca oameni, după trup, dar să vieze, după Dumnezeu cu duhul. Iar sfârșitul tuturor s-a apropiat; fiți, dar, cu mintea întreagă și privegheați în rugăciuni. Dar mai presus de toate, țineți din răsputeri la dragostea dintre voi, pentru că dragostea acoperă mulțime de păcate. Fiți, între voi, iubitori de străini, fără de cârtire. După darul pe care l-a primit fiecare, slujiți unii altora, ca niște buni iconomi ai harului celui de multe feluri al lui Dumnezeu. Dacă vorbește cineva, cuvintele lui să fie ca ale lui Dumnezeu; dacă slujește cineva, slujirea lui să fie ca din puterea pe care o dă Dumnezeu, pentru ca întru toate Dumnezeu să se slăvească prin Iisus Hristos, Căruia Îi este slava și stăpânirea în vecii vecilor. Amin. |
Părintele Sofronie spunea adeseori: „De n-aş fi cunoscut vieţile sfinţilor, de multe ori aş fi căzut în deznădejde, însă datorită lor am putut răbda şi eu mai mult”. Ne este, aşadar, de mare folos să citim Vieţile Sfinţilor, pentru că ele înfăţişează diferitele experienţe şi stadii ale vieţii duhovniceşti, iar când vom ajunge să le cunoaştem noi înşine din cercare, cele citite ne vor fi sprijin şi încredinţare pe calea mântuirii. La vreme de ispită, chiar şi cunoaşterea indirectă a vieţii duhovniceşti poate fi izvor de mare mângâiere, dându-ne curajul să-I spunem lui Dumnezeu: „Doamne, dă-mi să cunosc şi eu acest lucru din cercare”. Aceasta şi aşteaptă Dumnezeu de la noi. În marea Lui bunătate şi mărinimie, Domnul nu ne sileşte niciodată, căci nu vrea să ne constrângă libertatea cu care El Însuşi ne-a înzestrat. Hristos ne dăruieşte cuvintele şi poruncile Lui mântuitoare, dar ne lasă pe noi să le împlinim, să facem un experiment pentru a verifica adevărul Său şi a-l statornici apoi drept singura lege a fiinţei noastre.
Citește în continuare „Orice om are o misiune pe pământ – sfinții sunt dovada vie !”
Dumnezeu cinstește libertatea noastră și ne lasă să facem ceea ce vrem, pentru că libertatea este darul Lui, și Dumnezeu nu se dezice de sine, nu ia înapoi darul pe care l-a dat.
Citește în continuare „Ne naștem cu un dar prețios de la Dumnezeu”
Toată credinţa noastră, toată rânduiala noastră de rugăciune, toate slujbele noastre ‒ sunt dătătoare de lumină, dătătoare de bucurie: „Toate de lumină s-au umplut: şi cerul, şi pământul, şi cele de dedesubt! Deci să prăznuiască toată făptura Învierea lui Hristos, întru care s-a întărit! Cerurile, după cuviinţă, să se veselească, şi pământul să se bucure! Şi să prăznuiască toată lumea cea văzută şi cea nevăzută, că Hristos a înviat, Veselia cea veşnică!”.
Citește în continuare „Cât de anevoios e drumul de la iubire la fericire ?”
În fiecare zi regăsim duhul îndreptățirii prezent în conversațiile pe care le purtăm, în știrile pe care le ascultăm, în textele pe care le citim. Vinovații sunt întotdeauna alții, niciodată noi înșine. Justificarea păcatului nostru însă nu ne eliberează de povara lui, doar netezește calea repetării lui într-o formă mult mai rea și mai greu de îndreptățit.
Sfântul Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae, Teologia Dogmatică Ortodoxă, vol. III, Ed. Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, 2010, pp. 370-371
„Creștinismul afirmă că chipul actual al lumii va avea un sfârșit. În învățătura ortodoxă, spre deosebire de cea catolică, Judecata universală de la sfârșitul lumii își păstrează o însemnătate proprie, aducând printr-un plus important întregimea fericirii sau nefericirii pentru sufletele trecute prin judecata particulară.
| MARŢI ÎN SĂPTĂMÂNA TREIZECI ŞI TREIA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Evanghelia de la Marcu |
| n vremea aceea au venit la Iisus saducheii, care spun că nu este înviere, şi L-au întrebat, zicând: „Învăţătorule, Moise ne-a lăsat scris că dacă moare fratele cuiva şi-şi va lăsa femeia fără copii, pe femeia lui s’o ia fratele său şi să-i ridice urmaş fratelui mort. Şi erau şapte fraţi. Şi cel dintâi şi-a luat femeie, dar a murit fără să lase urmaş; şi a luat-o cel de-al doilea şi a murit fără să lase urmaş; tot aşa şi al treilea; şi au luat-o toţi şapte şi n’au lăsat urmaş. În urma tuturor a murit şi femeia. La înviere, când vor învia, a căruia dintre ei va fi femeia? Că toţi şapte au avut-o de soţie“. Şi le-a zis Iisus: „Oare nu rătăciţi voi din pricina aceasta, că nu ştiţi Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu? Căci atunci când vor învia din morţi, nici nu se mai însoară, nici nu se mai mărită, ci sunt ca îngerii în ceruri. Iar despre morţi, că vor învia, n’aţi citit oare în cartea lui Moise, când i-a vorbit Dumnezeu din rug, zicând: Eu sunt Dumnezeul lui Avraam şi Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacob? Dumnezeu nu este Dumnezeul celor morţi, ci al celor vii. Prin urmare, mult rătăciţi voi!“ |
| MARŢI ÎN SĂPTĂMÂNA TREIZECI ŞI TREIA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Ap. I Petru |
| ubiților, cel ce voiește «să iubească viața și să vadă zile bune, să-și oprească limba de la rău și buzele sale să nu grăiască vicleșug; să se ferească de rău și să facă bine; să caute pacea și s-o urmeze; căci ochii Domnului sunt peste cei drepți și urechile Lui spre rugăciunile lor, iar fața Domnului este împotriva celor ce fac rele». Și cine vă va face vouă rău, dacă sunteți plini de râvnă pentru bine? Dar de veți și pătimi pentru dreptate, fericiți veți fi. Iar «de frica lor să nu vă temeți, nici să nu vă tulburați. Ci pe Domnul, pe Hristos, să-L sfințiți» în inimile voastre și să fiți gata totdeauna să răspundeți oricui vă cere socoteală despre nădejdea voastră, dar cu blândețe și cu frică, având cuget curat, ca, tocmai în ceea ce sunteți clevetiți, să iasă de rușine cei ce grăiesc de rău purtarea voastră cea bună întru Hristos. Pentru că e mai bine, dacă așa este voia lui Dumnezeu, să pătimiți făcând cele bune, decât făcând cele rele. Că și Hristos a suferit o dată moartea pentru păcatele noastre, El, Cel drept pentru cei nedrepți, ca să ne aducă pe noi la Dumnezeu, omorât fiind cu trupul, dar viu făcut cu duhul, cu care S-a coborât și a propovăduit și duhurilor ținute în închisoare, care fuseseră neascultătoare altădată, când îndelunga-răbdare a lui Dumnezeu aștepta, în zilele lui Noe, și se pregătea corabia în care puține suflete, adică opt, s-au mântuit prin apă. Iar această mântuire prin apă închipuia botezul, care vă mântuiește astăzi și pe voi, nu ca ștergere a necurăției trupului, ci ca deschiderea cugetului bun către Dumnezeu, prin învierea lui Iisus Hristos, Care, după ce S-a suit la cer, este de-a dreapta lui Dumnezeu și se supun Lui îngerii și stăpâniile și puterile. |
Rânduială e şi la şcoală, şi la primărie, şi la semănat, şi la secerat. E rânduială. Ce nu se face cu rânduială nu iese bine. Sfântul Apostol Pavel ne învaţă că, dacă luptăm după rânduială, câştigăm. El ne pune în faţă pe cei ce aleargă la curse. Atunci, ca şi astăzi, există acest sport.
Citește în continuare „Cum ajungem în Împărăția Cerurilor ?”
Iubirea noastră de Dumnezeu începe să se manifeste şi să lucreze în noi atunci când iubim pe aproapele ca pe noi înşine, când nu-I refuzăm nimic, nici pe noi înşine, nici ceea ce ne aparţine; când ne străduim să contribuim la mântuirea aproapelui cu tot ceea ce ne stă în putinţă; când, pentru a-I plăcea lui Dumnezeu refuzăm să împlinim poftele noastre, gândurile noastre trupeşti, înţelepciunea noastră trupească, care nu se supun deloc înţelepciunii lui Dumnezeu.
Iubirea este o calitate a sufletului omenesc. Ține de structura omului, de chipul lui Dumnezeu din el. Iubirea este un dat, este ceva fără de care nu se poate. Nu există om care să nu aibă capacitatea de a iubi. E adevărat că Domnul Hristos a spus că, din cauza înmulţirii fărădelegilor, iubirea multora se va răci. Dar chiar şi aşa, nu e posibil vreodată să dispară cu totul capacitatea iubitoare a omului. Ea ține de firea cea omenească, la fel ca şi gândirea, capacitatea de a raţiona. Credinţa are legătură mai mult cu înţelegerea, cu raţiunea (chiar dacă are în componenţa ei şi simţirea), iar iubirea ţine mai mult de inimă.
Într-o viață siriacă a Sfântului Pahomie cel Mare există o scenă importantă pentru a înțelege viziunea bătrânului cu privire la legătura dintre asceză și libertate. Aflăm aici că bătrânul lipsise pentru o perioadă din mănăstire, iar când revine, între frații care au ieșit să îl întâmpine a fost și unul care se plângea că la bucătărie nu au mai fost gătite „nici legume și nici mazăre pisată”. De aici înțelegem că se impusese un regim ascetic mult mai aspru decât în mod obișnuit. Prin urmare, Sfântul Pahomie a mers la cel care gătea și l-a găsit împletind rogojini. Părintele l-a întrebat dacă a gătit legume după rânduială, iar acela a confirmat că nu o făcuse, dar avea un motiv întemeiat, după părerea lui. A decis să nu mai gătească legume pentru că, de fiecare dată când o făcea, majoritatea fraților se înfrânau de la ele și doar unul singur mânca. Prin urmare, se făcea prea mare risipă. A decis, deci, ca la bucătărie să se facă doar mese mai ușoare, pentru care era necesar mai puțin efort. Iar el, ca să nu stea degeaba, a început să împletească rogojini. Și fusese chiar productiv: în timpul acela a reușit să facă vreo 500 de rogojini.
Protosinghel Ioanichie Bălan, Pateric Românesc, Ed. Arhiepiscopiei Tomisului și Dunării de Jos, Galați, 1990, pp. 27-28
„Acest venerabil episcop tomitan era de origine capadocian. El a ocupat scaunul Episcopiei Tomisului prin anul 360, dovedindu-se un devotat păstor al turmei lui Hristos şi aprig apărător al credinţei ortodoxe niceene.
| LUNI ÎN SĂPTĂMÂNA TREIZECI ŞI TREIA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Evanghelia de la Marcu |
| n vremea aceea căpeteniile preoţilor şi cărturarii au trimis la Iisus pe unii din farisei şi din irodiani, ca să-L prindă în cuvânt. Iar ei, venind, I-au zis: „Învăţătorule, ştim că adevărat eşti şi nu-ţi pasă de nimeni, fiindcă tu nu cauţi la faţa oamenilor, ci cu adevărat înveţi calea lui Dumnezeu. Se cuvine a da dajdie cezarului, sau nu? Să dăm, sau să nu dăm?“ El însă, cunoscându-le făţărnicia, le-a zis: „De ce Mă ispitiţi? Aduceţi-Mi un dinar ca să-l văd“. Şi I-au adus. Şi i-a întrebat Iisus: „Ale cui sunt efigia şi inscripţia de pe el?“ Iar ei I-au zis: „Ale cezarului“. Iar Iisus a zis: „Daţi-i cezarului pe cele ale cezarului, iar lui Dumnezeu pe cele ale lui Dumnezeu!“ Şi s’au minunat de El. |
| LUNI ÎN SĂPTĂMÂNA TREIZECI ŞI TREIA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Ap. I Petru |
| ubiților, Hristos a pătimit pentru voi, lăsându-vă pildă, ca să pășiți pe urmele Lui, Care n-a săvârșit niciun păcat, nici s-a aflat vicleșug în gura Lui, și Care, ocărât fiind, nu răspundea cu ocară, suferind, nu amenința, ci Se lăsa în știrea Celui ce judecă întru dreptate. El a purtat păcatele noastre, în trupul Său, pe lemn, pentru ca noi, murind față de păcate, să viețuim dreptății, cu a Cărui rană v-ați vindecat, de vreme ce erați ca niște oi rătăcite, dar v-ați întors acum la Păstorul și la Păzitorul sufletelor voastre. Asemenea și voi, femeilor, supuneți-vă bărbaților voștri, așa încât, chiar dacă sunt unii care nu se supun cuvântului, să fie câștigați, fără propovăduire, prin purtarea femeilor lor, văzând de aproape viața voastră curată și plină de sfială. Podoaba voastră să nu fie cea din afară: împletirea părului, podoabele de aur și îmbrăcarea hainelor scumpe, ci să fie omul cel tainic al inimii, întru nestricăcioasa podoabă a duhului blând și liniștit, care este de mare preț înaintea lui Dumnezeu, că așa se împodobeau odinioară și sfintele femei, care nădăjduiau în Dumnezeu, supunându-se bărbaților lor, precum Sara asculta pe Avraam și-l numea pe el domn, ale cărei fiice sunteți, dacă faceți ce e bine, și nu vă temeți de nimic. Voi, bărbaților, de asemenea, trăiți înțelepțește cu femeile voastre, ca fiind făpturi mai slabe, și faceți-le parte de cinste, ca unora care, împreună cu voi, sunt moștenitoare ale harului vieții, așa încât rugăciunile voastre să nu fie împiedicate. În sfârșit, fiți toți într-un gând, împreună-pătimitori, iubitori de frați, milostivi, smeriți. Nu răsplătiți răul cu rău sau ocara cu ocară, ci, dimpotrivă, binecuvântați, că spre aceasta ați fost chemați, ca să moșteniți binecuvântarea. |
În vremea aceea trecea Iisus prin Ierihon și, iată, un om bogat cu numele Zaheu, care era mai-mare peste vameși, căuta să vadă cine este Iisus, dar nu putea de mulțime, pentru că era mic de statură. Și alergând el înainte, s-a suit într-un sicomor ca să-L vadă, căci pe acolo avea să treacă. Și când a sosit la locul acela, Iisus, privind în sus, a zis către el: Zahee, coboară-te degrabă, căci astăzi trebuie să rămân în casa ta. Și a coborât degrabă și L-a primit, bucurându-se. Și, văzând, toți murmurau, zicând că a intrat să găzduiască la un om păcătos. Iar Zaheu, stând înaintea Domnului, I-a zis: Iată, jumătate din averea mea, Doamne, o dau săracilor și, dacă am nedreptățit pe cineva cu ceva, întorc împătrit. Și a zis către el Iisus: Astăzi s-a făcut mântuire casei acesteia, pentru că și acesta este fiu al lui Avraam. Căci Fiul Omului a venit să caute și să mântuiască pe cel pierdut. Luca 19, 1-10 Duminica a XXXII-a după Rusalii (a lui Zaheu)
Citește în continuare „Ca Hristos să te recupereze trebuie să fii şi tu un căutător al Lui”
| DUMINICA A TREIZECI ŞI DOUA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Evanghelia de la Luca |
| n vremea aceea trecea Iisus prin Ierihon. Şi iată un bărbat cu numele Zaheu; şi acesta era mai-marele vameşilor şi era bogat. Şi căuta să-L vadă pe Iisus, care este, dar nu putea din pricina mulţimii, pentru că era mic de statură. Şi alergând înainte, s’a urcat într’un sicomor ca să-L vadă, că pe acolo avea să treacă. Şi când Iisus a ajuns la locul acela, uitându-Se în sus a zis către el: „Zahee, grăbeşte-te de coboară, că astăzi în casa ta trebuie să rămân“. Şi el s’a grăbit şi s’a coborât şi L-a primit bucurându-se. Şi când au văzut, toţi murmurau, zicând că la un om păcătos a intrat să găzduiască. Iar Zaheu, stând în picioare, a zis către Domnul: „Iată, jumătate din averea mea, Doamne, o dau săracilor, şi dacă am năpăstuit pe cineva cu ceva, întorc împătrit“. Şi Iisus a zis către el: „Astăzi i s’a făcut mântuire casei acesteia, că şi acesta este fiu al lui Avraam. Că pe cel pierdut a venit Fiul Omului să-l caute şi să-l mântuiască“. |
| DUMINICA A TREIZECI ŞI DOUA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Ap. I Timotei |
 iule Timotei, vrednic de credință este acest cuvânt și vrednic de toată primirea, fiindcă pentru aceasta ne și ostenim și suntem ocărâți și ne luptăm, de vreme ce ne-am pus nădejdea în Dumnezeu Cel viu, Care este Mântuitorul tuturor oamenilor, mai ales al credincioșilor. Acestea să le poruncești și să-i înveți. Nimeni să nu disprețuiască tinerețile tale, ci fă-te pildă credincioșilor cu cuvântul, cu purtarea, cu dragostea, cu duhul, cu credința și curăția. Până voi veni eu, ia aminte la citit, la îndemnat, la învățătură. Nu fi nepăsător față de harul care este întru tine, care ți s-a dat prin prorocie, cu punerea mâinilor mai-marilor preoților. Cugetă la acestea, ține-te de acestea, ca propășirea ta să fie vădită tuturor. |
– Care este însemnătatea duhovnicească a familiei pe pământ?
– Familia este izvorul divin al vieţii pe pământ, precum însuşi Dumnezeu este singurul izvor al vieţii cereşti şi pămînteşti, prin harul Duhului Sfânt care s-a dat Bisericii. Omul nu poate exista şi rodi singur, ci numai în comunitate, în familie. Familia este casa vieţii fireşti, aşa cum Biserica este casa vieţii duhovniceşti, căci pe amîndouă le-a întemeiat Dumnezeu, Una pentru trup, iar cealaltă pentru suflet. Dar numai unite una cu alta, familia cu Biserica, vor putea înnoi viaţa pe pămînt, vor putea salva societatea omenească de la pierzare şi vor asigura mântuirea sufletelor noastre. Familia şi Biserica îşi au ca izvor şi model unitatea Preasfintei Treimi şi doar cel ce îşi duce viaţa fără prihană, în familie şi în Biserică, va fi vrednic de a intra în lumina cea veşnică a Preasfintei Treimi.
Citește în continuare „Familia – izvor divin al vieții pe pământ”
Situaţia divorţurilor este îngrijorătoare. Mai mult de jumătate din căsnicii se destramă, şi aceasta în primii 4-7 ani. Cei aflaţi la a doua căsătorie divorţează în proproţie de peste 60%, iar cei care s-au căsătorit a treia oară, în proporție de peste 70%, după care nici nu mai au curajul de a întemeia o nouă familie, preferând relaţiile fără angajament social.
Citește în continuare „Lucruri care ar trebui discutate și armonizate înainte de căsătorie”
Cei care se consideră îndrăgostiţi trebuie să accepte că este nevoie de timp pentru a avansa în cunoaşterea temeinică a celuilalt şi că primele impresii sunt marcate de o idealizare firească. Ar fi important să fie înţeles de foarte timpuriu că doar prin căsătorie se va ajunge la o adevărată cunoaştere a celuilalt. Perioada premergătoare căsătoriei este doar o înainte-gustare din personalitatea celuilalt. Îndrăgostitul vede cu precădere în celălalt aspectele pozitive, iar fiecare are în mod natural tendinţa de a camufla slăbiciunile de care este conştient. Această atitudine nu este neapărat o lipsă de sinceritate. Este un mod de autoprotecţie care se activează pur şi simplu. Cele camuflate instinctual în această perioadă fac parte din categoria aspectelor conştientizate ca problematice şi, dacă omul iubeşte cu adevărat, va ajunge să le stăpânească şi mai bine sau chiar să le elimine total.
Citește în continuare „Șansele de reușită ale căsătoriei se văd din perioada de prietenie”
Familia este primul spațiu în care copilul trăiește experiența siguranței și a relației de atașament, înainte de a putea formula înțelesuri sau convingeri. În această mică „biserică de acasă”, văzută ca spațiu al formării relației prin prezența constantă a adulților, prin rânduiala zilnică și prin felul în care este întâmpinat în stările de vulnerabilitate, copilul învață că lumea poate fi un loc relativ stabil și de încredere. Psihologic, aceste experiențe timpurii creează baza echilibrului interior și a capacității de a avea încredere, iar din perspectivă teologică, pregătesc sufletul pentru relația cu Dumnezeu, trăită mai întâi ca grijă, iubire și fidelitate. Educația copilului începe nu prin reguli sau explicații, ci printr-o viață de familie în care dragostea este concretă, limitele sunt așezate cu discernământ, iar credința este trăită firesc, ca parte a vieții cotidiene.
Citește în continuare „Familia, baza siguranței emoționale și a educației copilului”
Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, omilia XIX, VIII, în Părinți și Scriitori Bisericești (1994), vol. 23, pp. 257-258
„Ca să te împaci cu dușmanul tău nu trebuie să străbați mări, nici să faci drumuri lungi, nici să treci munți, nici să cheltuiești bani, nici să-ți chinuiești trupul, ci e de ajuns numai să voiești și ți s-au iertat toate păcatele. Ce nădejde de mântuire mai poți avea când tu nu numai că nu ierți pe dușmanul tău, dar mai rogi și pe Dumnezeu să-l pedepsească, când Îl superi pe Dumnezeu tocmai atunci când cauți să ți-L faci îndurător, când iei chip de rugător, dar din gura ta ies urlete de fiară sălbatică și ascuți împotriva ta însuți săgețile celui rău? De aceea și Pavel, vorbind de rugăciune, n-a cerut nimic altceva decât paza acestei porunci, spunând: Ridicând mâini cuvioase fără mânie și fără șovăire (I Timotei 2, 8). Dacă nu-ți lași ura și mânia împotriva dușmanului tău nici atunci când ai nevoie de mila lui Dumnezeu, ci atunci mai ales o pomenești, deși știi bine că prin asta îți împlânți sabia în inima ta, când vei putea ajunge iubitor de oameni, când vei putea scoate din tine veninul acestei răutăți? Dacă nu-ți dai încă seama de grozăvia faptei tale, închipuie-ți că te rogi de un om, așa cum te rogi de Dumnezeu, și atunci vei vedea cât de mare este insulta ce I-o aduci lui Dumnezeu! Închipuie-ți că s-ar apropia de tine, care ești om, cineva și ți-ar cere să-l miluiești; apoi, pe când stă jos la pământ și te roagă aceasta, văzând pe dușmanul său, ar înceta să te mai roage și ar începe să-l bată. Oare nu ți-ar spori și mai mult mânia? Gândește-te, deci, că același lucru îl faci și tu când te rogi așa lui Dumnezeu. Că și tu, în timp ce te rogi, îți întrerupi rugăciunea și începi să lovești cu cuvintele pe dușmanul tău și să insulți legile lui Dumnezeu, chemând în ajutor tocmai pe Acela Care a poruncit să nu urâm pe cei ce ne-au făcut rău și cerându-I Lui să lucreze El împotriva poruncilor Lui. Nu este, oare, destul motiv de pedeapsă că tu calci legea lui Dumnezeu, ci Îl mai și rogi să facă asta? Oare Dumnezeu a uitat ce-a poruncit? Oare este om cel ce a dat această poruncă? Este Dumnezeu, știe totul, vrea să I se păzească cu toată scumpătatea legile Lui. Departe de El de a-ți împlini cererea! Dimpotrivă, îți întoarce spatele, te urăște și-ți dă cea mai mare pedeapsă numai pentru că îndrăznești să-L rogi să pedepsească pe dușmanul tău.”
Citește în continuare „Iertarea de vrăjmași – o atitudine dumnezeiască”
| SÂMBĂTĂ ÎN SĂPTĂMÂNA TREIZECI ŞI DOUA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Evanghelia de la Luca |
 is-a Domnul: „Luaţi aminte la voi înşivă! De-ţi va greşi fratele tău, ceartă-l!; şi dacă se va pocăi, iartă-l. Şi chiar dacă-ţi va greşi de şapte ori într’o zi şi de şapte ori se va întoarce la tine, zicând: Mă pocăiesc!, iartă-l“. Şi au zis apostolii către Domnul: „Sporeşte-ne credinţa“. Iar Domnul a zis: „De-aţi avea credinţă cât un grăunte de muştar, i-aţi zice acestui sicomor: Dezrădăcinează-te şi te sădeşte în mare!, şi v’ar asculta. Cine dintre voi, având o slugă la arat sau la păscut vitele, îi va zice când se va întoarce din ţarină: Vino repede şi şezi la masă!, şi nu-i va zice: Pregăteşte-mi să cinez şi, încingându-te, slujeşte-mi până ce voi mânca şi voi bea, şi după aceea vei mânca şi vei bea şi tu? Îi va mulţumi oare slugii că a făcut cele poruncite? Nu cred. Aşa şi voi, când veţi face toate cele poruncite vouă, ziceţi: Slugi netrebnice suntem; am făcut ceea ce eram datori să facem“. |
| SÂMBĂTĂ ÎN SĂPTĂMÂNA TREIZECI ŞI DOUA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Ap. I Tesaloniceni |
 raților, vă rugăm: dojeniți pe cei fără de rânduială, îmbărbătați pe cei slabi la suflet, sprijiniți pe cei neputincioși, fiți îndelung-răbdători față de toți. Luați seama să nu răsplătească cineva cuiva răul cu rău, ci totdeauna să urmați cele bune unul față de altul și față de toți. Bucurați-vă pururea! Rugați-vă neîncetat! Dați mulțumire pentru toate, că aceasta este voia lui Dumnezeu, întru Hristos Iisus, pentru voi. Duhul să nu-L stingeți. Prorociile să nu le disprețuiți. Toate puneți-le la încercare; țineți ce este bine; feriți-vă de orice înfățișare a răului. Însuși Dumnezeul păcii să vă sfințească pe voi desăvârșit, și întreg duhul vostru, și sufletul, și trupul să se păzească, fără de prihană, întru venirea Domnului nostru Iisus Hristos. |
„Suntem datori să mişcăm cele trei părţi ale sufletului în chip cuvenit şi potrivit cu firea, cum au fost create de Dumnezeu: mânia împotriva omului nostru din afară şi a şarpelui Satan.
Citește în continuare „„Cele trei” prin care se face tot păcatul şi toată virtutea”
„Prin necazuri şi-au gătit oamenii cele bune, după cum prin slava deşartă şi prin plăcere, pe cele rele.
Citește în continuare „„E mai bine să fim batjocoriţi de oameni decât de draci””
-c807b7f5cb874559d50baf6b3e9a3f98.jpg?width=900)
– Ce semnifică istorisirea de la Judecători despre un levit și concubina lui pe care, după ce au batjocorit-o, au ucis-o cei din neamul lui Veniamin?
– Deoarece mintea, care de la început, fiind de la Dumnezeu, era sfântă, a ucis prin cădere legea firii, și-a luat concubină, adică slujirea Legii, aceasta nefiind naturală, ci adusă din afară. Apoi, mișcările naturale ridicându-se împotrivă, precum lupii, au ucis-o și pe aceasta. Iar mintea cea sfințită (preotul), mâniindu-se, o taie în bucăți și o trimite în toate hotarele lui Israel la cele douăsprezece neamuri, adică împarte poruncile Legii și le distribuie pe fiecare la puterea corespunzătoare din suflet, astfel încât toate să fie mișcate spre uciderea gândurilor celor neorânduite. Căci trei sunt puterile sufletului: rațiunea, pofta și mânia. Acestea au nevoie de patru virtuți naturale: fiindcă fără acestea nu ar putea avea loc nici omorârea răutății, nici îndreptarea spre virtute. Apoi, pentru a ajunge la lucrare, cele deosebite frumos [de noi mai sus] au nevoie și de cele cinci simțuri ca să plinească numărul complet de doisprezece, care semnifică toate neamurile lui Israel. Dar numărul doisprezece înseamnă, de asemenea, timpul și firea. Căci timpul este septiform, iar firea pentiformă.
Citește în continuare „Trei sunt puterile sufletului: rațiunea, pofta și mânia”
La urma urmei – se întreabă mulți elevi și nu puțini dintre părinții lor – la ce-mi folosește să știu unde e Guatemala? Ce, guatemalezii știu unde suntem noi?
Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, omilia XL, III, în Părinți și Scriitori Bisericești (1994), vol. 23, p. 487
„Desfrânatele și vameșii s-au izbăvit de păcatele lor și au dobândit ceea ce nicicând nu se așteptau; invidioșii însă au pierdut și bunătățile pe care le aveau. Și pe bună dreptate. Că invidia face din om diavol; face din om demon sălbatic. Invidia a săvârșit cel dintâi omor; invidia n-a mai cunoscut glasul sângelui (Facerea 4, 2-8); invidia a pângărit pământul; mai târziu invidia, deschizând gura pământului, a înghițit și a omorât pe Datan, Core și Abiron și pe tot poporul acela (Numeri 16, 1-35). Ar putea însă cineva să-mi spună că e ușor să critici invidia; ar trebui mai degrabă să vedem cum putem scăpa de această boală.
| VINERI ÎN SĂPTĂMÂNA TREIZECI ŞI DOUA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Evanghelia de la Marcu |
| is-a Domnul această parabolă: „Un om a sădit o vie, a împrejmuit-o cu gard, a săpat în ea teasc, a clădit turn şi a dat-o pe seama lucrătorilor şi s’a dus departe. Şi la vremea cuvenită a trimis la lucrători un slujitor ca să ia de la ei din roada viei. Iar ei, prinzându-l, l-au bătut şi i-au dat drumul fără nimic. Şi din nou a trimis la ei un slujitor, dar şi pe acela, lovindu-l cu pietre, i-au spart capul şi l-au izgonit cu ocară. Şi a trimis un altul. Dar şi pe acela l-au ucis; şi pe mulţi alţii, pe unii i-au bătut, iar pe alţii i-au omorât. Încă îl mai avea pe un fiu al său iubit, şi în cele din urmă l-a trimis la lucrători spunându-şi: De fiul meu se vor ruşina. Dar acei lucrători au zis între ei: Acesta este moştenitorul; veniţi să-l omorâm, şi moştenirea a noastră va fi… Şi au pus mâna pe el, l-au omorât şi l-au aruncat afară din vie. Ce va face dar stăpânul viei?: Va veni şi pe lucrători îi va pierde, iar via o va da pe seama altora. Oare nici scriptura aceasta n’aţi citit-o: Piatra pe care au nesocotit-o ziditorii, aceasta a ajuns în capul unghiului; de la Domnul s’a făcut aceasta şi este minunată în ochii noştri?“ Şi căutau să-L prindă, dar se temeau de popor; fiindcă înţeleseseră că împotriva lor a spus parabola. Şi lăsându-L, s’au dus. |
| VINERI ÎN SĂPTĂMÂNA TREIZECI ŞI DOUA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Ap. I Petru |
 etru, apostol al lui Iisus Hristos, către cei ce trăiesc împrăștiați printre străini, în Pont, în Galatia, în Capadocia, în Asia și în Bitinia, aleși după cea mai dinainte știință a lui Dumnezeu-Tatăl și prin sfințirea de către Duhul, spre ascultare și stropirea cu sângele lui Iisus Hristos: Har vouă și pacea să se înmulțească! Binecuvântat fie Dumnezeu și Tatăl Domnului nostru Iisus Hristos, Care, după mare mila Sa, prin învierea lui Iisus Hristos din morți, ne-a născut din nou, spre nădejde vie, spre moștenire nestricăcioasă și neîntinată și neveștejită, păstrată în ceruri pentru voi, cei ce sunteți păziți cu puterea lui Dumnezeu, prin credință, spre mântuire, gata să se dea pe față în vremea de apoi. Întru aceasta vă bucurați, măcar că acum ar trebui să fiți triști, împovărați fiind de multe feluri de ispite pentru puțină vreme, încât credința voastră încercată, mult mai de preț decât aurul cel pieritor, dar lămurit prin foc, să fie găsită spre laudă și spre slavă și spre cinste, la arătarea lui Iisus Hristos. Pe El, fără să-L fi văzut, Îl iubiți; întru El, deși acum nu-L vedeți, voi credeți și vă bucurați cu bucurie negrăită și preamărită, dobândind răsplata credinței voastre, mântuirea sufletelor. Această mântuire au căutat-o cu stăruință și au cercetat-o cu de-amănuntul prorocii, care au prorocit despre harul ce avea să vină la voi. Cercetând în care și în ce fel de vreme le arăta Duhul lui Hristos, Care era întru ei, când le mărturisea de mai înainte, despre pătimirile lui Hristos și despre măririle cele de după ele. Lor le-a fost descoperit că nu pentru ei înșiși, ci pentru voi slujeau ei aceste lucruri – care acum vi s-au vestit prin cei ce, întru Duhul Sfânt trimis din Cer, v-au propovăduit Evanghelia – spre care și îngerii doresc să privească. Pentru aceea, încingând mijloacele cugetului vostru, trezindu-vă, nădăjduiți desăvârșit în harul care vi se va da vouă, la arătarea lui lisus Hristos. Ca fii ascultători, nu vă potriviți poftelor de mai înainte, din vremea neștiinței voastre, ci, după Sfântul, Care v-a chemat pe voi, fiți și voi înșivă sfinți în toată purtarea voastră. Că scris este: «Fiți sfinți, pentru că Eu sunt Sfânt». Și, dacă chemați Tată pe Cel ce judecă fără părtinire, după fapta fiecăruia, petreceți în frică zilele vremelniciei voastre, știind că nu cu lucruri stricăcioase, cu argint sau cu aur ați fost răscumpărați din viața voastră deșartă, lăsată de la părinți, ci cu scumpul sânge al lui Hristos, ca al unui miel nevinovat și neprihănit, Care a fost cunoscut mai dinainte de întemeierea lumii, dar Care S-a arătat, în anii cei mai de pe urmă, pentru voi, cei ce prin El ați crezut în Dumnezeu, Care L-a înviat pe El din morți și I-a dat Lui slavă, ca să vă fie credința și nădejdea voastră în Dumnezeu. Curățindu-vă sufletele prin ascultarea de adevăr, spre nefățarnică iubire de frați, iubiți-vă unul pe altul, din toată inima, cu toată stăruința, fiind născuți din nou nu din sămânță stricăcioasă, ci nestricăcioasă, prin cuvântul lui Dumnezeu cel viu și care rămâne în veac. Pentru că tot trupul este ca iarba, și toată slava lui ca floarea ierbii: uscatu-s-a iarba și floarea a căzut, iar cuvântul Domnului rămâne în veac. Și acesta este cuvântul, care vi s-a binevestit. Deci, lepădând toată răutatea și tot vicleșugul și fățărniciile și pizmele și toate clevetirile, ca niște prunci de curând născuți, să doriți laptele cel neprefăcut al cuvântului, ca prin el să creșteți spre mântuire, de vreme ce «ați gustat și ați văzut că bun este Domnul». Apropiați-vă de El, Piatra cea vie, de oameni într-adevăr neluată în seamă, dar la Dumnezeu aleasă și de preț; și voi înșivă, ca pietre vii, zidiți-vă drept casă duhovnicească, preoție sfântă, ca să aduceți jertfe duhovnicești, bine-plăcute lui Dumnezeu, prin lisus Hristos; pentru că scris este în Scriptură: «Iată, pun în Sion Piatra din capul unghiului, aleasă, de mare preț, și cel ce va crede în ea, nu se va rușina». Pentru voi, deci, care credeți, Piatra este cinste; iar pentru cei ce nu cred, «Piatra pe care n-au băgat-o în seamă ziditorii, aceasta a ajuns să fie în capul unghiului», și piatră de poticnire și stâncă de sminteală, de care se poticnesc, fiindcă n-au dat ascultare cuvântului, spre care au și fost puși. Iar voi sunteți seminție aleasă, preoție împărătească, neam sfânt, popor agonisit de Dumnezeu, ca să vestiți în lume bunătățile Celui ce v-a chemat din întuneric la lumina Sa cea minunată, voi care odinioară nu erați popor, iar acum sunteți poporul lui Dumnezeu; voi care odinioară n-aveați parte de milă, iar acum sunteți miluiți. |
Undeva în Pateric este o afirmaţie în legătură cu un Părinte, cum că din multă bunătate, nu mai ştia ce e răutatea. Nu putea să fie rău, pentru că era bun. Cineva care-i bun cu adevărat, nu poate să fie rău. Cineva care e rău cu adevărat, nu poate să fie bun decât întâmplător.
Citește în continuare „Din multă bunătate, nu mai știi ce-i răutatea”
Invocând întotdeauna marele și înfricoșătorul și cinstitul Lui Nume în rugăciuni și cântări, să clădești, să sădești și să lucrezi pământul, întărit fiind cu putere în credința lui Hristos.
Citește în continuare „De la capăt, în fiecare zi – lucrează fără teamă !”
Drept, aici, se cuvine să fie socotit numai Cel cu adevărat drept, Domnul nostru Iisus Hristos.
Citește în continuare „Cele șapte căderi ale firii noastre pe care le-a ridicat Hristos”
Istoria nu minte. Când deschizi o carte scrisă de autorii antici, realizezi, în dese rânduri, cât de puțin ne putem schimba. Comportamentul nostru pare atât de previzibil, soluțiile prezentate ca veșnic noi rămân cele veșnic vechi, iar efectele lor sunt ușor de descifrat pe viitor câtă vreme cheia trecutului ți-a deschis deja ușa către ceea ce, uneori, nu vrei nici să vezi, nici să afli cu certitudine. O astfel de lecție a trecutului insuficient însușită până în prezent este cea legată de moliciune, de apariția unor generații succesive, în istoria unui imperiu sau a unui popor, care au fost caracterizate de o lenevie extremă, de o comoditate fără leac, de o dorință de a trece prin viața pământească asemenea unor lebede pe suprafața unui lac: grațios, dar fără efect.
Sfântul Ioan Casian, Aşezămintele mânăstireşti, Cartea a VIII-a, Cap. 2-4, în Părinți și Scriitori Bisericești (1990), vol. 57, pp. 212-213
„(…) Susțin (unii) că nu este greșit a ne mânia pe frații care cad în vreo greșeală, de vreme ce se spune că chiar Dumnezeu se înfurie și se mânie, fie împotriva celor ce nu vor să-L știe, fie contra celor care, cunoscându-L, Îl disprețuiesc, cum este acel pasaj:
| JOI ÎN SĂPTĂMÂNA TREIZECI ŞI DOUA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Evanghelia de la Marcu |
 n vremea aceea a venit Iisus iarăşi în Ierusalim. Şi în timp ce Iisus umbla prin templu, au venit la El arhiereii, cărturarii şi bătrânii şi I-au zis: „Cu ce putere faci tu acestea? Sau cine ţi-a dat ţie această putere de a le face?“ Iar Iisus le-a zis: „Vă voi întreba şi Eu un cuvânt; răspundeţi-Mi, şi vă voi spune şi Eu cu ce putere fac acestea: Botezul lui Ioan, din cer a fost, sau de la oameni? Răspundeţi-Mi!“ Şi ei se chibzuiau între ei, zicând: „Dacă noi vom zice: Din cer!, El va spune: Atunci, de ce nu i-aţi dat crezare?; dar de vom zice: De la oameni…“. Se temeau de mulţime, fiindcă toţi socoteau că Ioan a fost cu adevărat profet. Şi răspunzând, I-au zis: „Nu ştim…“. Şi Iisus le-a zis: „Nici Eu nu vă spun cu ce putere fac acestea!…“. |
| JOI ÎN SĂPTĂMÂNA TREIZECI ŞI DOUA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Ap. Iacov |
| raților, supuneți-vă lui Dumnezeu. Stați împotriva diavolului, și el va fugi de la voi. Apropiați-vă de Dumnezeu, și Se va apropia și El de voi. Curățiți-vă mâinile, păcătoșilor, și sfințiți-vă inimile, voi cei îndoielnici. Pătrundeți-vă de durere, întristați-vă și vă jeliți. Râsul întoarcă-se în plâns și bucuria voastră în întristare. Smeriți-vă înaintea Domnului și El vă va înălța. Nu vă grăiți de rău unul pe altul, fraților. Cel ce grăiește de rău pe frate ori judecă pe fratele său, grăiește de rău legea și judecă legea; iar dacă judeci legea, nu ești împlinitor al legii, ci judecător. Unul este Dătătorul legii și Judecătorul: Cel ce poate să mântuiască și să piardă. Iar tu cine ești, care judeci pe aproapele? Veniți acum cei care ziceți: Astăzi sau mâine vom merge în cutare cetate, vom sta acolo un an și vom face negoț și vom câștiga, voi, care nu știți ce se va întâmpla mâine, că ce este viața voastră? Abur sunteți, care se arată o clipă, apoi piere. În loc ca voi să ziceți: Dacă Domnul voiește, vom trăi și vom face aceasta sau aceea. Și acum vă lăudați în trufia voastră. Orice laudă de acest fel este rea. Drept aceea, cine știe să facă ce e bine și nu va face, păcat are. Veniți acum, voi, bogaților, plângeți și vă tânguiți de necazurile care vor să vină asupra voastră. Bogăția voastră a putrezit și hainele voastre le-au mâncat moliile. Aurul vostru și argintul au ruginit și rugina lor va fi mărturie asupra voastră și ca focul va mistui trupurile voastre; ați strâns comori în vremea din urmă. Dar, iată, plata lucrătorilor care au secerat țarinile voastre, pe care voi ați oprit-o, strigă; și strigătele secerătorilor au intrat în urechile Domnului Savaot. V-ați desfătat pe pământ și v-ați dezmierdat; hrănit-ați inimile voastre în ziua înjunghierii. Osândit-ați, omorât-ați pe cel drept; el nu vi se împotrivește. Drept aceea, fiți îndelung-răbdători, fraților, până la venirea Domnului. Iată, plugarul așteaptă roada cea scumpă a pământului, îndelung-răbdând, până ce primește ploaia timpurie și târzie. Fiți, dar, și voi îndelung-răbdători, întăriți inimile voastre, că venirea Domnului s-a apropiat. Nu vă plângeți, fraților, unul împotriva celuilalt, ca să nu fiți judecați; iată, Judecătorul stă înaintea ușilor. |
Însuși dreptul Judecător spune: „Cel ce are poruncile Mele și le păzește pe ele, acela este care Mă iubește pe Mine. Cel ce nu Mă iubește pe Mine, cuvintele Mele nu le păzește” (Ioan 14, 21; 24).
Pravila este îngrădirea cea mai neprimejdioasă a vieţii trăite întru mântuire.
Fără pravile nu putem păstra continuitatea râvnei, a tăriei hotărârii, nici să dobândim fermitatea voinţei. Duhul râvnitor, ca o stihie, se ţine şi se întăreşte prin exerciţiu; dacă exerciţiul este insuficient, atunci, inevitabil, duhul slăbeşte şi se vlăguieşte.
Citește în continuare „Fără pravilă, focul râvnei se stinge ușor, ușor”
Ştiţi foarte bine că stareţul nostru Iosif a fost un mare isihast şi lucrător al rugăciunii minţii. Însă nu ne-a predanisit ca lucru de căpetenie liniştirea sau rugăciunea minţii, ci ascultarea şi viaţa de obşte. Dacă citiţi cărţile Sfinţilor Părinţi, veţi vedea că mulţi s-au sfinţit cu uşurinţă, fără să-şi facă prea multe griji, şi-au sfinţit sufletele fără să facă osteneli, fără să facă jertfe, fără să ducă lupte ascetice. Dar cum s-au sfinţit? Au ales ascultarea.
În ultima vreme, discuțiile legate de ceea ce se numește „sensul existenței omului” au devenit extrem de prezente în cadrul preocupărilor diverșilor specialiști în încercarea lor de a soluționa problemele cu care se confruntă omul modern. Și trebuie să recunoaștem că, pe bună dreptate, dobândirea unui sens al vieții în calitate a fost identificată drept factor stabilizator și ordonator al existenței umane. De asemenea, este binevenită și observația că pricina profundă a apariției adicțiilor o constituie lipsa de sens, pe care persoanele încearcă s-o suplinească printr-o oarecare formă de dependență, spre pildă, ca să folosesc exemplul cel mai la îndemână, cea de smartphone și de tehnologie digitală, în general. Prin urmare, orientarea spre realizarea unui sens în viață poate aduce rezultate nebănuite în rezolvarea fericită a acestor adicții. Totuși, aici se ridică o întrebare: de ce natură se cuvine să fie acest sens, astfel încât să aibă forța necesară de a-l elibera pe om de dependențele sale? Este suficientă urmărirea unui simplu scop legat de existența lumească a omului sau este nevoie de ceva mai mult, ca de pildă un sens care să transcendă cadrele lumii acesteia?
Citește în continuare „Sensul omului din perspectivă patristică”
Sfântul Ioan Casian, Convorbiri duhovnicești, Partea I, Întâia convorbire cu părintele Isaac, Cap. XII-XV, în Părinți și Scriitori Bisericești (1990), vol. 57, pp. 461-462
„Ne rugăm când renunțând la această lume, facem legământ că vom sluji Domnului cu tot sufletul nostru, după ce am nimicit în noi tot ceea ce este lumesc. Ne rugăm când promitem că, disprețuind onorurile lumești și bunurile pământești, ne vom alipi de Domnul cu inima strânsă și săraci cu duhul. Ne rugăm când făgăduim că vom respecta veșnic cea mai curată neprihană a trupului, cu o neclintită răbdare, sau când făgăduim că vom smulge fără urmă din inima noastră rădăcinile mâniei și ale tristeții aducătoare de moarte. Iar dacă hotărârile noastre slăbesc și, căzând din nou în viciile vechi, nu îndeplinim cele făgăduite, vom fi vinovați pentru rugăciunile și legămintele noastre și se va zice despre noi: Este mai bine să nu făgăduiești decât să făgăduiești și să nu te ții de cuvânt. Aceasta, după grecește, se poate spune: Este mai bine să nu te rogi decât să te rogi și să nu mulțumești pentru cele primite.
| MIERCURI ÎN SĂPTĂMÂNA TREIZECI ŞI DOUA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Evanghelia de la Marcu |
 is-a Domnul către ucenicii Săi: „Aveţi credinţă în Dumnezeu. Adevăr vă spun că cel ce i-ar zice muntelui acestuia: Ridică-te şi te aruncă în mare!, şi nu se va îndoi în inima lui, ci va crede că ceea ce spune se va face, fi-va lui orice va zice. De aceea vă spun: Pe toate câte le cereţi rugându-vă, să credeţi că le-aţi şi primit, şi le veţi avea. Iar când staţi de vă rugaţi, iertaţi orice aveţi împotriva cuiva, pentru ca şi Tatăl vostru Cel din ceruri să vă ierte vouă greşalele voastre. Iar dacă voi nu iertaţi, nici Tatăl vostru Cel din ceruri nu vă va ierta vouă greşalele“. |
| MIERCURI ÎN SĂPTĂMÂNA TREIZECI ŞI DOUA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Ap. Iacov |
| raților, oare izvorul aruncă, din aceeași vână, și apa dulce și pe cea amară? Nu cumva se poate schimba smochinul, fraților, să facă măsline, sau vița de vie să facă smochine? Tot așa, izvorul sărat nu poate să dea apă dulce. Cine este, între voi, înțelept și priceput? Să arate, din buna-i purtare, faptele lui, în blândețea înțelepciunii. Iar dacă aveți râvnire amară și zavistie în inimile voastre, nu vă lăudați, nici nu mințiți împotriva adevărului. Înțelepciunea aceasta nu vine de sus, ci este pământească, trupească, demonică. Deci, unde este pizmă și zavistie, acolo este neorânduială și orice lucru rău. Iar înțelepciunea cea de sus întâi este curată, apoi pașnică, îngăduitoare, ascultătoare, plină de milă și de roade bune, neîndoielnică și nefățarnică. Și roada dreptății se seamănă întru pace de cei ce lucrează pacea. De unde vin războaiele și de unde certurile dintre voi? Oare, nu de aici: din poftele voastre care se luptă în mădularele voastre? Poftiți și nu aveți; ucideți și pizmuiți, și nu puteți să dobândiți ce doriți; vă sfădiți și vă războiți, și nu aveți, pentru că nu cereți. Cereți și nu primiți, pentru că cereți rău, ca voi să risipiți în plăceri. Preadesfrânaților! Nu știți, oare, că prietenia lumii este dușmănie față de Dumnezeu? Cine, deci, va voi să fie prieten cu lumea se face vrăjmaș lui Dumnezeu. Sau vi se pare că Scriptura grăiește în deșert? Duhul, Care sălășluiește în noi, ne poftește spre zavistie? Nu, ci dă mai mare har. Pentru aceea, zice: «Dumnezeu celor mândri le stă împotrivă, iar celor smeriți le dă har». |
Pentru izbăvirea de patima iubirii de arginţi, Sfântul loan ne îndeamnă, mai întâi să urmăm exemplul sfinţilor, căci aceştia, prin viaţa pe care au dus-o, s-au învrednicit de intrarea în Împărăţia lui Dumnezeu. Imitându-i pe aceştia, „să ne rupem de această lume”, adică să ne înstrăinăm de obiceiul şi mentalitatea lumii contemporane, care aşează banul şi materia pe primul loc. Să nu ne facem părtaşi freamătului lumii, pentru a nu ne slăbi puterile sufletului şi pentru a nu cădea în mrejele altor patimi.
Citește în continuare „Imitând Sfinții, scăpăm de patima iubirii de arginți”
De la pocăință ne vine spălarea întinăciunii faptelor rușinoase. După ea primim împărtășirea cu Duhul Sfânt. Dar nu în chip simplu, ci după credința, simțirea și smerenia celor ce s-au pocăit din tot sufletul, însă numai după iertarea deplină a păcatelor de mai înainte, primită de la părintele care ne-a luat asupra sa.
Numai dacă am fost încercați de supărări simțim plăcerile și bucuria. Căci nu bea cu plăcere cel ce n-a însetat și nu mănâncă cu plăcere cel ce n-a flămânzit.
În desfășurarea istoriei și în dinamica lumii, binele autentic este adesea generat, păstrat și transmis de persoane neștiute, marginalizate sau intenționat discrete, ale căror vieți și fapte se sustrag vizibilității publice. Felul lor de a fi și de a trăi denotă eliberarea de nevoia catalogării, validării sociale și a listei meritorii.
Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, omilia LI, V, în Părinți și Scriitori Bisericești (1994), vol. 23, p. 596
„Nu îndrăznești să te rogi lui Dumnezeu după ce ai avut legături cu soția ta, deși lucrul acesta nu-i un păcat; dar înalți mâinile către Dumnezeu după ce ai ocărât și insultat – păcate care te aruncă în iad -, înainte de a te curăți cum trebuie! Spune-mi, cum nu te cutremuri?
| MARŢI ÎN SĂPTĂMÂNA TREIZECI ŞI DOUA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Evanghelia de la Marcu |
| n vremea aceea a intrat Iisus în Ierusalim şi în templu; şi după ce S’a uitat la toate de jur-împrejur, fiind vremea spre seară a ieşit spre Betania împreună cu cei doisprezece. Şi a doua zi, pe când ieşeau din Betania, El a flămânzit. Şi văzând de departe un smochin care avea frunze, S’a dus acolo să vadă dacă va găsi ceva în el; şi ajungând la smochin, n’a găsit nimic decât frunze; că încă nu era vremea smochinelor. Şi vorbindu-i, i-a zis: „De-acum înainte, roadă din tine nimeni în veac să nu mănânce!“ Iar ucenicii Săi auzeau. Şi au venit în Ierusalim. Şi intrând în templu, a început să-i dea afară pe cei ce vindeau şi pe cei ce cumpărau în templu, iar mesele schimbătorilor de bani şi scaunele neguţătorilor de porumbei le-a răsturnat. Şi nu îngăduia să mai treacă nimeni cu vreun vas prin templu. Şi-i învăţa şi le spunea: „Oare nu este scris: Casa Mea, casă de rugăciune se va chema pentru toate neamurile? Voi însă aţi făcut-o peşteră de tâlhari…“. Şi au auzit arhiereii şi cărturarii. Şi căutau cum să-L piardă. Că se temeau de El, pentru că toată mulţimea era uimită de învăţătura Lui. Iar când s’a făcut seară, au ieşit afară din cetate. A doua zi dimineaţa, trecând pe acolo, au văzut smochinul uscat din rădăcini. Şi Petru, aducându-şi aminte, I-a zis: „Învăţătorule, iată, smochinul pe care l-ai blestemat s’a uscat…“. Şi răspunzând, Iisus le-a zis: „Aveţi credinţă în Dumnezeu. Adevăr vă spun că cel ce i-ar zice muntelui acestuia: Ridică-te şi te aruncă în mare!, şi nu se va îndoi în inima lui, ci va crede că ceea ce spune se va face, fi-va lui orice va zice.“ |
| MARŢI ÎN SĂPTĂMÂNA TREIZECI ŞI DOUA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Ap. Iacov |
| raţilor, nu vă faceţi voi mulţi învăţători, ştiind că (noi învăţătorii) mai mare osândă vom lua. Pentru că toţi greşim în multe chipuri: dacă nu greşeşte cineva în cuvânt, acela este bărbat desăvârşit, în stare să înfrâneze şi tot trupul. Dar, dacă noi punem în gura cailor frâul, ca să ni-i supunem, ducem după noi şi trupul lor întreg. Iată şi corăbiile, deşi sunt atât de mari şi împinse de vânturi aprige, sunt totuşi purtate de o cârmă foarte mică încotro hotărăşte vrerea cârmaciului. Aşa şi limba: mic mădular este, dar cu mari lucruri se făleşte! Iată puţin foc, şi cât codru aprinde! Foc este şi limba, lume a fărădelegii! Limba îşi are locul ei între mădularele noastre, dar spurcă tot trupul şi aruncă în foc drumul vieţii, după ce aprinsă a fost ea de flăcările gheenei. Pentru că orice fel de fiare şi de păsări, de târâtoare şi de vietăţi din mare se domoleşte şi s-a domolit de firea omenească, dar limba, nimeni dintre oameni nu poate s-o domolească! Ea este un rău fără astâmpăr; ea este plină de venin aducător de moarte. Cu ea binecuvântăm pe Dumnezeu şi Tatăl, şi cu ea blestemăm pe oameni, care sunt făcuţi după asemănarea lui Dumnezeu. Din aceeaşi gură ies binecuvântarea şi blestemul. Nu trebuie, fraţii mei, să fie acestea așa. |
Singura cultură a lumii în care alimentația nu este bazată pe plante este cultura modernă. În rest, cu excepția populațiilor indigene din regiunile arctice – Alaska, nordul Canadei, Groenlanda, Siberia -, în toate timpurile și în toate locurile, plantele au constituit baza alimentației umane. Industrializarea la nivel global și dezvoltarea sistemelor de comunicații și transport au dus la o creştere semnificativă a consumului de alimente de origine animală. Opus acestei tendinţe, au apărut diferite modele alimentare cu denumiri specifice, precum vegan, vegetarian, flexitarian, pescatarian.
Citește în continuare „Importanţa includerii vegetalelor în alimentația zilnică”
Haideți să încercăm să trecem uneori peste eul nostru şi-l iertăm pe fratele nostru, care a greşit şi care e vinovat. Că cel nevinovat iartă pe cel vinovat. Înţelegeţi? Nu cel vinovat îl iartă pe cel nevinovat, pentru că pe acela nu-l mai duce capul, că e întunecat.
Citește în continuare „Cel nevinovat îl iartă pe cel vinovat”
În douăzeci şi patru de ore, afierosiţi măcar o jumătate de oră pentru a spune rugăciunea fără să ţineţi metania în mână. Să faceţi aceasta la orice oră, dar mai de preferat la orele 10-11 noaptea. S-o rostiţi cu implorare, rugător, plângător: „Doamne, Iisuse Hristoase, miluieşte-mă!”.
Citește în continuare „Să afierosim Domnului puțin din timpul nostru”
Iubirea aduce întotdeauna bucurie. De exemplu: bucuria intervenirii spre binele omului de lângă tine, adică îl ajuţi pe om şi te bucuri că l-ai ajutat şi înmulţeşti bucuria şi pentru el.
Citește în continuare „Orice faptă bună poate fi un semn de iubire pentru sufletul cuiva”
Un parlamentar român a înaintat un proiect de lege pentru legalizarea prostituției, motivând că „…aceste activităţi există, însă astăzi se desfăşoară în «zona neagră»: fără control sanitar, fără protecţie juridică şi sub dominaţia reţelelor de trafic de persoane. Am ales reglementarea în locul ipocriziei”. Venit din partea unui deputat bărbat, și liberal pe deasupra, un atare proiect legislativ ar putea părea unora dintre cetățenii României perfect justificat. Însă oare ce părere ar putea avea femeile și creștinii acestei țări, sau mamele și copiii celor „reglementate” prin noua lege? Ce nouă sursă de suferință s-ar naște, odată cu spulberarea fricii că este o activitate ilegală? Sau poate fi interpretat ca un îndemn de orientare mai mult sau mai puțin directă către această „meserie”, adică sursă legală de venit?
Sfântul Ioan Casian, Convorbiri duhovnicești, Partea I, A doua convorbire cu părintele Isaac, Cap. X, 2-5, în Părinți și Scriitori Bisericești (1990), vol. 57, p. 483
„Fiecare (…) amintindu-și neîncetat de Dumnezeu și alungându-și toate preocupările străine, trebuie să mediteze, cu neobosită frământare a inimii, la acest model, pe care nu va reuși să-l păstreze, dacă nu va alunga din suflet toate grijile și ispitele trupului. (…) Așadar, pentru a vă aminti întotdeauna de Dumnezeu, vi se dă această formulă de pietate de care să nu vă despărțiți niciodată: «Doamne, vino în ajutorul meu; grăbește-Te, Doamne, să mă ajuți».
| LUNI ÎN SĂPTĂMÂNA TREIZECI ŞI DOUA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Evanghelia de la Marcu |
| n vremea aceea, ieşind Iisus din Ierihon cu ucenicii Săi şi cu mulţime mare, Bartimeu orbul, fiul lui Timeu, şedea cerşind la marginea drumului. Şi auzind că este Iisus Nazarineanul, a început să strige şi să zică: „Iisuse, Fiul lui David, miluieşte-mă!“ Şi mulţi îl certau, ca să tacă; el însă cu mult mai tare striga: „Fiule al lui David, miluieşte-mă!“ Şi Iisus, apropiindu-Se, a zis: „Chemaţi-l!“ Şi l-au chemat pe orb, zicându-i: „Îndrăzneşte, scoală-te; te cheamă…“. Iar orbul, lepădându-şi haina de pe el şi sărind în picioare, a venit la Iisus. Şi l-a întrebat Iisus, zicându-i: „Ce voieşti să-ţi fac?“ Iar orbul I-a răspuns: „Să-mi capăt vederea, Învăţătorule!“ Iar Iisus i-a zis: „Du-te, credinţa ta te-a mântuit!“ Şi îndată şi-a căpătat vederea şi-I urma lui Iisus pe cale. |
| LUNI ÎN SĂPTĂMÂNA TREIZECI ŞI DOUA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Ap. Iacov |
| raţilor, ce folos dacă zice cineva că are credinţă, iar fapte nu are? Oare credinţa poate să-l mântuiască? Dacă un frate sau o soră sunt găsiţi goi şi lipsiţi de hrana cea de toate zilele, şi cineva dintre voi le-ar zice: Mergeţi în pace! Încălziţi-vă şi vă săturaţi, dar nu le daţi cele trebuincioase trupului, care ar fi folosul? Aşa şi cu credinţa: dacă nu are fapte, e moartă în ea însăşi. Dar va zice cineva: Tu ai credinţă, iar eu am fapte; arată-mi credinţa ta fără fapte şi eu îţi voi arăta, din faptele mele, credinţa mea. Tu crezi că unul este Dumnezeu? Bine faci; dar şi demonii cred şi se cutremură. Vrei însă să înţelegi, omule nesocotit, că credinţa fără de fapte moartă este? Avraam, părintele nostru, oare nu din fapte s-a îndreptat, când a pus pe Isaac, fiul său, pe jertfelnic? Vezi că credinţa lucra împreună cu faptele lui şi din fapte credinţa s-a desăvârşit? Şi s-a împlinit Scriptura care zice: «Şi a crezut Avraam lui Dumnezeu şi i s-a socotit lui ca dreptate» şi «a fost numit prieten al lui Dumnezeu». Vedeţi dar că din fapte este îndreptat omul, iar nu numai din credinţă. La fel şi Rahav, desfrânata, au nu din fapte s-a îndreptat când a primit pe cei trimişi şi i-a scos afară, pe altă cale? Căci precum trupul fără de suflet mort este, astfel şi credinţa fără de fapte moartă este. |
În vremea aceea, intrând Iisus într-un sat, L-au întâmpinat zece bărbați leproși, care au stat departe și care au ridicat glasul, zicând: Iisuse, Învăţătorule, miluiește-ne! Și, văzându-i, El le-a zis: Duceți-vă și vă arătați preoților. Dar, pe când ei se duceau, s-au curățit. Iar unul dintre ei, văzând că s-a vindecat, s-a întors, cu glas mare slăvind pe Dumnezeu. Și a căzut cu fața la pământ la picioarele lui Iisus, mulțumindu-I. Iar acela era samarinean. Și răspunzând, Iisus a zis: Oare nu zece s-au curățit? Dar cei nouă unde sunt? Nu s-a găsit să se întoarcă să dea slavă lui Dumnezeu decât numai acesta, care este de alt neam? Și i-a zis: Ridică-te și du-te! Credința ta te-a mântuit! Luca 17, 12-1 Duminica a XXIX-a după Rusalii (Vindecarea celor zece leproși)
Citește în continuare „Între recunoștință și nerecunoștință: sentință sau constatare ?”
| DUMINICA A DOUĂZECI ŞI NOUA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Evanghelia de la Luca |
| n vremea aceea, intrând Iisus într’un sat, L-au întâmpinat zece bărbaţi leproşi care au stat departe. Şi ei şi-au ridicat glasul, zicând: „Iisuse, Învăţătorule, miluieşte-ne!“ Şi văzându-i, El le-a zis: „Mergeţi şi arătaţi-vă preoţilor“. Şi a fost că’n timp ce ei mergeau, s’au curăţit. Iar unul din ei, văzând că s’a vindecat, s’a întors slăvindu-L cu glas mare pe Dumnezeu. Şi a căzut la picioarele Lui, cu faţa la pământ, mulţumindu-I. Şi acela era samarinean. Şi răspunzând Iisus, a zis: „Oare nu zece s’au curăţit? Cei nouă unde sunt? Nu s’a găsit să se întoarcă să-I dea slavă lui Dumnezeu decât numai acesta, care e de alt neam?“ Şi i-a zis: „Scoală-te şi du-te; credinţa ta te-a mântuit“. |
| DUMINICA A DOUĂZECI ŞI NOUA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Ap. Coloseni |
| raților, mulțumim cu bucurie Tatălui celui ce ne-a învrednicit pe noi să luăm parte la moștenirea sfinților, întru lumină. El ne-a scos de sub puterea întunericului și ne-a strămutat în împărăția Fiului iubirii Sale, întru Care avem răscumpărarea prin sângele Lui, adică iertarea păcatelor. Acesta este chipul lui Dumnezeu celui nevăzut, mai întâi născut decât toată făptura. Pentru că întru El au fost făcute toate, cele din ceruri și cele de pe pământ, cele văzute și cele nevăzute, fie tronuri, fie domnii, fie începătorii, fie stăpânii. Toate s-au făcut prin El și pentru El. El este mai înainte decât toate și toate prin El sunt așezate. Și El este capul trupului, al Bisericii; El este începutul, Întâiul-Născut din morți, ca să fie El Cel dintâi întru toate. |
Preludiul sentimental al căsătoriei îl constituie prietenia, perioada cea mai frumoasă dintr-o relație, în care fiecare dintre cele două persoane se descoperă una pe alta, își cunosc bogația și frumusetea sufletească. Iubirea împodobește totul. Iubirea înfrumusețează nu doar chipul, ci și viața persoanei iubite, făcând din ea un ideal. Acum este momentul cel mai potrivit ca tinerii să își propună idealul de viață, să își împărtășească unul altuia ceea ce au mai frumos și înalt în viață, să încerce să se întreacă unul pe altul în cuvinte, gesturi și fapte de iubire și prețuire. Când iubește, omul nu vede cu ochii, ci cu inima, cu ochiul lăuntric și de aceea le vede pe toate purtând alte caractere, împodobite cu lumină și dragoste. Când iubim pe cineva, îl vedem a fi mai frumos și mai bun decât ar putea chiar fi în realitate. Și aceasta, pentru că iubirea idealizează persoana îndrăgită.
Citește în continuare „Prietenia – poezia de iubire a cuplului”
De multe ori, chiar persoanele mature din jurul lor le spun: „mai bine nu vă grăbiţi, aveţi toată viaţa înainte; bucuraţi-vă acum, că după aceea apar greutăţile”. Deşi de multe ori sunt mesaje bine intenţionate, au totuşi efectul de a descuraja. Tinerii ajung să cântărească mai mult, fără a pune de multe ori în balanţă aspectele cele mai importante, precum sentimentele unul faţă de celălalt şi voia lui Dumnezeu. Cu toate acestea, nu trecerea anilor este importantă în întemeierea unei familii, ci gradul de maturitate al celor doi. Din acest punct de vedere, unii, chiar foarte tineri, ar putea fi pregătiţi pentru căsătorie, iar amânarea acestui pas ar însemna doar pierderea unei părţi din viaţa de familie pe care Dumnezeu le-a pregătit-o. Sfântul Ioan Gură de Aur spune foarte tranşant, adresându-se părinţilor care gândesc astfel: „Va spune cineva: «Dar e tânăr!». Sigur, ştiu şi eu asta. Dar, dacă Isaac s-a căsătorit când avea 40 de ani şi era fecior şi-şi trăise viaţa în curăţie deplină, cu atât mai mult ar trebui să gândească la fel şi tinerii noştri care au primit un har mai mare de la Duhul. Dar, ce pot să fac? Voi nu suportaţi să se îngrijească cineva de cuminţenia lor şi, deşi îi vedeţi cum se necinstesc ei înşişi, vă faceţi că nu vedeţi şi nu vă pasă. Îi lăsaţi să se spurce şi să se umple de toată mizeria şi scârba, neştiind că cel mai mare câştig în căsătorie este pentru tineri acela de a-şi păstra trupul curat. Dacă nu se întâmplă aşa, atunci căsătoria nu slujeşte la nimic.”
Citește în continuare „Transformați-vă relația de prietenie în căsătorie”
Dumnezeu a dat pe Fiul Său cel Unul Născut ca să distrugă stăpânirea păcatului și a morții, a desfrâului și a uciderii, și să întoarcă la Sine făptura Sa furată de la El de diavol și să mântuiască lumea. În acest fel, prin descoperirea Împărăției iubirii și a frumuseții ei serafice, Hristos se îndreaptă spre Cruce. Căci prin Cruce, iubirea curată, intră cu o nouă frumusețe în lumea aceasta și prin această intrare se transformă în luptă și biruință. (…)
Citește în continuare „Biruința lui Hristos în viața adolescentului”
Suntem ademeniți în capcana de a asuma alternativa: „familia tradițională” versus „familia modernă”, într-o perspectivă în care „tradițional” înseamnă anacronic și inadecvat. De ce să acceptăm singuri această etichetare și, odată cu ea, cantonarea într-o realitate perimată și tolerată… încă? Există familie creștină! De ce tocmai noi, în calitate de creștini, să socotim că tradiția este un eșec, o povară și chiar o sursă a răului, astăzi? Ar merita mai degrabă să ne reamintim și să spunem și altora că principiul ancorării în tradiție și cultivarea ei au reprezentat dintotdeauna șansa unei îmbogățiri și siguranța unor repere autentice. Iată mărturia marelui teolog Gheorghe Florovsky: „Adeseori mă trezesc cu un sentiment ciudat. Atunci când citesc pe clasicii antici ai teologiei creștine, Părinții Bisericii, îi găsesc mai aproape de problemele și necazurile timpurilor mele […] Părinții se luptau cu problemele existențiale, cu acele revelații ale subiectelor eterne care au fost descrise și înregistrate de Sfintele Scripturi”. Căutând să înțelegem care este voia Domnului (Efeseni 5, 17), Cel care ne vorbeşte şi ne arată drumul, gustăm – din îndemnul psalmistului – mierea cunoaşterii lui Dumnezeu (Psalmi 118, 103), cea descoperită prin Scripturi, şi respirăm aerul tare al teologiei Sfinţilor Părinţi. De aceea nu putem uita că suntem o verigă în lanţul Predaniei Bisericii lui Hristos, ca unii care se împărtăşesc de tainele Bisericii, dar le şi transmit generaţiei care vine.
Citește în continuare „Familia tradiţională şi familia modernă ?”
Boethius, Mângâierile filozofiei, Cartea II, II, Proza IV, în Părinți și Scriitori Bisericești (1992), vol. 72, p. 87
„Cine este acela atât de fericit încât să nu dorească a-și schimba starea în care se găsește, când și-a pierdut stăpânirea?
| SÂMBĂTĂ ÎN SĂPTĂMÂNA TREIZECI ŞI UNA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Evanghelia de la Luca |
| is-a Domnul: „Cel ce este credincios în foarte puţin, şi în mult e credincios; şi cel ce este nedrept în foarte puţin, şi în mult e nedrept. Deci dacă n’aţi fost credincioşi în bogăţia cea nedreaptă, cine vă va încredinţa-o pe cea adevărată? Şi dacă în ceea ce vă este străin n’aţi fost credincioşi, cine vă va da ce este al vostru? Nici o slugă nu poate sluji la doi domni; că ori pe unul îl va urî şi pe celălalt îl va iubi, ori de unul se va ţine şi pe celălalt îl va dispreţui. Nu puteţi să slujiţi lui Dumnezeu şi lui Mamona“. Şi pe toate acestea le auzeau şi fariseii, care erau iubitori de argint, şi-L luau în bătaie de joc. Şi el le-a zis: „Voi sunteţi cei ce vă faceţi pe voi înşivă drepţi înaintea oamenilor, dar Dumnezeu vă cunoaşte inimile; căci ceea ce la oameni este înalt, urâciune este înaintea lui Dumnezeu.“ |
| SÂMBĂTĂ ÎN SĂPTĂMÂNA TREIZECI ŞI UNA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Ap. Coloseni |
| avel, apostol al lui Hristos Iisus prin voința lui Dumnezeu, și Timotei, fratele nostru, sfinților și credincioșilor frați întru Hristos, care sunt în Colose: Har vouă și pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, și de la Domnul nostru Iisus Hristos. Mulțumim lui Dumnezeu și Tatăl Domnului nostru Iisus Hristos, rugându-ne totdeauna pentru voi, că am auzit despre credința voastră în Hristos Iisus și despre dragostea pe care o aveți către toți sfinții, pentru nădejdea cea pregătită vouă în ceruri, de care ați auzit mai înainte în cuvântul adevărului Evangheliei, care, ajungând la voi, precum și în toată lumea, aduce roadă și sporește întocmai ca la voi, din ziua în care ați auzit și ați cunoscut întru adevăr harul lui Dumnezeu. |
Zis-a Domnul: „Dacă Fiul vă va face liberi, veţi fi liberi cu adevărat”. Iată unde este libertatea!
Care credință de pe globul pământesc cuprinde un adevăr atât de neclintit, preaînțelept și mântuitor precum credința noastră creștinească pravoslavnică, arătată necontenit și zilnic în faptă? Care credință propovăduiește atâta apropiere a omului de Dumnezeu prin întruparea Fiului lui Dumnezeu și viețuirea Lui pe pământ cu minunata, atotluminătoarea Lui învățătură, cu făcătoarele de viață slujbe și Taine, cum sunt renașterea prin Botez din apă și din Duhul Sfânt, Mirungerea, Împărtășirea cu Însuși Presfântul Trup și Sânge al lui Hristos, spre curăție, înnoire, luminare, întărire, spre îndumnezeire și viață veșnică?
De fiecare dată când mergea la Sfântul Pavel, trecea pe lângă grădina mănăstirii, iar grădinarul îl încărca cu diferite legume şi zarzavaturi pentru bătrânii de la Katunakia. Egumenul, părintele Serafim, îi atrăgea mereu atenţia: „Fiul meu, cu părintele Benedict, grădinarul, să nu ai prea multe legături, pentru că «este un om puţin dificil»”.
Citește în continuare „„Iertați-mă” – o vorbă care îmblânzește și cele mai mânioase inimi”
La finalul acestei săptămâni îl vom sărbători pe părintele monahilor, Sfântul Cuvios Antonie cel Mare. În fiecare an la 17 ianuarie îl prăznuim pe locuitorul pustiei, care a transformat deşertul egiptean într-un rai duhovnicesc în care el a strălucit ca o flacără de lumină, care i-a călăuzit pe mulți monahi spre desăvârșirea spirituală și dobândirea mântuirii.
Citește în continuare „Cuviosul Antonie cel Mare, „împreună-cetățean cu îngerii””
Fericitul Augustin, Confessiones – Mărturisiri, Cartea a X-a, VI, (8), în Părinți și Scriitori Bisericești (1985), vol. 64, pp. 208-209
„Dar ce iubesc eu, când Te iubesc pe Tine? Eu nu iubesc nici frumusețea trupului, nici podoaba timpului, nici strălucirea luminii, care este prietenă acestor ochi, nici dulcile melodii ale cântecelor de toate felurile, nici mireasma suavă a florilor și gătelilor și aromatelor, nu mana și mierea, nici membrele potrivite pentru îmbrățișările trupului, nu acestea iubesc eu când iubesc pe Dumnezeul meu.
| VINERI ÎN SĂPTĂMÂNA TREIZECI ŞI UNA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Evanghelia de la Marcu |
| is-a Domnul către ucenicii Săi: „Cei ce au bogăţii, cât de greu vor intra ei în împărăţia lui Dumnezeu!“ Iar ucenicii erau uimiţi de cuvintele Lui. Dar Iisus, răspunzând iarăşi, le-a zis: „Fiilor, cât de greu le este celor ce se încred în bogăţii să intre în împărăţia lui Dumnezeu! Mai lesne îi este cămilei să treacă prin urechile acului decât bogatului să intre în împărăţia lui Dumnezeu!“ Iar ei, mai mult uimindu-se, ziceau unii către alţii: „Şi cine poate să se mântuiască?…“. Iisus, privind la ei cu luare-aminte, le-a zis: „La oameni lucrul acesta e cu neputinţă, dar nu la Dumnezeu. Că la Dumnezeu toate sunt cu putinţă“. Şi a început Petru a-I zice: „Iată, noi pe toate le-am lăsat şi Ţi-am urmat Ţie“. Iisus a răspuns: „Adevăr vă grăiesc: Nu este nimeni care să-şi fi lăsat casă sau fraţi sau surori sau mamă sau tată sau copii sau ţarine pentru Mine şi pentru Evanghelie şi să nu primească însutit – acum, în vremea aceasta de prigoniri – case şi fraţi şi surori şi mame şi copii şi ţarine; iar în veacul ce va să vină, viaţă veşnică. Şi mulţi din cei dintâi vor fi la urmă, şi cei din urmă, întâi“. Şi erau pe drum, suindu-se la Ierusalim, şi Iisus mergea înaintea lor. Şi ei erau uimiţi: şi cei ce mergeau în urma Lui se temeau. Şi iarăşi luându-i cu El pe cei doisprezece, a început să le spună cele ce aveau să I se întâmple: |
| VINERI ÎN SĂPTĂMÂNA TREIZECI ŞI UNA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Ap. Iacov |
| raților, să aveți credință în Domnul nostru Iisus Hristos, Domnul slavei, necăutând la fața omului. Pentru că, de va intra în adunarea voastră un om cu inele de aur în degete, în haină strălucită, și va intra și un sărac, în haină murdară, iar voi puneți ochii pe cel care poartă haină strălucită și-i ziceți: Tu șezi bine aici, pe când săracului îi ziceți: Tu stai acolo, în picioare, sau: Șezi jos, la picioarele mele, n-ați făcut voi, oare, în gândul vostru, deosebire între unul și altul și nu v-ați făcut judecători cu socoteli viclene? Ascultați, iubiții mei frați: Oare nu Dumnezeu i-a ales pe cei ce sunt săraci în ochii lumii, dar bogați în credință și moștenitori ai Împărăției pe care a făgăduit-o El celor ce Îl iubesc? Iar voi ați necinstit pe cel sărac! Oare nu bogații vă asupresc pe voi și nu ei vă târăsc la judecăți? Nu sunt ei cei ce hulesc numele cel bun întru care ați fost chemați? Dacă, într-adevăr, împliniți legea împărătească, potrivit Scripturii: «Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți», bine faceți; iar de căutați la fața omului, faceți păcat și legea vă osândește ca pe niște călcători de lege. Pentru că cine va păzi toată legea, dar va greși într-o singură poruncă, s-a făcut vinovat față de toate poruncile. Pentru că Cel ce a zis: «Să nu săvârșești adulter», a zis și: «Să nu ucizi». Și dacă nu săvârșești adulter, dar ucizi, te-ai făcut călcător de lege. Așa să grăiți și așa să lucrați, ca unii care veți fi judecați, prin legea libertății. Că judecata este fără milă pentru cel care n-a făcut milă. Și mila biruiește în fața judecății. |
Smerenia este cea care ne trezește din visul nostru. Ea este dureroasă la început, ea repugnă firii noastre. În fața ei, noi dăm înapoi, pentru că este greu omului să descopere adevărul despre sine.
Citește în continuare „Smerenia ne eliberează și ne trezește din visul nostru”
Trezirea celor păcătoşi s-ar putea asemăna cu trezirea oamenilor din somn. Este om care se deşteaptă la o uşoară chemare sau ciocănire în uşă. Altul se trezeşte la zuruitul ceasului deşteptător, iar pe altul trebuie să-l scuturi zdravăn, strigându-i: Scoală, omule!
Este om care se trezeşte din somnul păcatului îndată ce aude chemarea cea dulce a mântuirii. Este om care aude îndată glasul Celui Care bate la uşa inimii sale, zicând: „Iată, stau la uşă şi bat” (Apocalipsa 3, 20).
Să învăţăm să credem că Domnul e cu noi şi atunci când nu-L simțim. Şi mai ales când nu-L simţim!
Citește în continuare „Fără lumina lui Dumnezeu, n-am vedea iadul în care ne zbatem”
Sfântul Chiril al Alexandriei, Comentariu la Evanghelia Sfântului Ioan, Cartea a Patra, Cap. 4, în Părinți și Scriitori Bisericești (2000), vol. 41, p. 447
„Nu spune (Mântuitorul) limpede cine Îl va vinde. Ci, punând această povară a necredinței în mod simplu și neprecis pe seama unuia, cheamă pe toți la luptă și la o veghere mai atentă, făcând pe fiecare să se teamă de păgubirea sufletului său. Iar odată cu aceasta a făcut și alt lucru folositor credinței lor. Căci, arătând celor ce au mărturisit constant și credeau că El este Fiul lui Dumnezeu, că știe de mai înainte cele viitoare, le întărește și prin aceasta mărturisirea în El. Căci își dau seama că nici una dintre făpturi nu cunoaște cele viitoare, ci numai Unul și Singur Dumnezeu prin fire, despre Care s-a scris: Cel ce știe toate înainte de facerea lor (Daniel 13, 42).”
Citește în continuare „Cel ce știe toate înainte de facerea lor”
| JOI ÎN SĂPTĂMÂNA TREIZECI ŞI UNA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Evanghelia de la Marcu |
| n vremea aceea, pe când ieşea Iisus în drum ca să plece, un ins a alergat la El şi, îngenunchind înainte-I, Îl întreba: #132;Învăţătorule bun, ce să fac ca să moştenesc viaţa veşnică?“ Iar Iisus i-a răspuns: „De ce-Mi spui bun? Nimeni nu este bun, fără numai unul Dumnezeu. Cunoşti poruncile: Să nu ucizi, să nu te desfrânezi, să nu furi, să nu mărturiseşti strâmb, să nu păgubeşti pe nimeni, cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta“. Iar el I-a zis: „Învăţătorule, pe toate acestea le-am păzit din tinereţea mea“. Iar Iisus, cătând la el cu luare-aminte, l-a îndrăgit şi i-a zis: „Un lucru îţi mai lipseşte: Du-te, vinde tot ce ai şi dă-le săracilor şi vei avea comoară în cer; şi apoi, luând crucea, vino şi-Mi urmează Mie“. Dar el, întristându-se de cuvântul acesta, a plecat mâhnit, fiindcă avea multe bogăţii. Şi Iisus, uitându-Se în jur, le-a zis ucenicilor Săi: „Cei ce au bogăţii, cât de greu vor intra ei în împărăţia lui Dumnezeu!“ Iar ucenicii erau uimiţi de cuvintele Lui. Dar Iisus, răspunzând iarăşi, le-a zis: „Fiilor, cât de greu le este celor ce se încred în bogăţii să intre în împărăţia lui Dumnezeu! Mai lesne îi este cămilei să treacă prin urechile acului decât bogatului să intre în împărăţia lui Dumnezeu!“ Iar ei, mai mult uimindu-se, ziceau unii către alţii: „Şi cine poate să se mântuiască?…“. Iisus, privind la ei cu luare-aminte, le-a zis: „La oameni lucrul acesta e cu neputinţă, dar nu la Dumnezeu. Că la Dumnezeu toate sunt cu putinţă“. |
| JOI ÎN SĂPTĂMÂNA TREIZECI ŞI UNA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Ap. Iacov |
| raților, orice om să fie grabnic la ascultare, zăbavnic la mânie. Că mânia omului nu lucrează dreptatea lui Dumnezeu. Pentru aceea, lepădând toată spurcăciunea și prisosința răutății, primiți cu blândețe cuvântul sădit în voi, care poate să mântuiască sufletele voastre. Dar faceți-vă împlinitori ai cuvântului, nu numai ascultători ai lui, amăgindu-vă pe voi înșivă. Căci, dacă cineva este ascultător al cuvântului, iar nu și împlinitor, el seamănă cu omul care privește în oglindă fața firii sale; s-a privit pe sine și s-a dus și îndată a uitat ce fel era. Cine s-a uitat, însă, de aproape în legea cea desăvârșită a libertății și a stăruit în ea, făcându-se nu ascultător care uită, ci împlinitor al lucrului, acela fericit va fi în lucrarea sa. Dacă cineva socotește că e cucernic, dar nu își ține limba în frâu, ci amăgește inima, cucernicia acestuia este zadarnică. Cucernicia curată și neîntinată înaintea lui Dumnezeu și Tatăl, aceasta este: să cercetăm pe orfani și pe văduve în necazurile lor, și să ne păzim pe noi fără de pată din partea lumii. |
Cruţarea de sine, lăcomia şi ruşinarea de oameni sunt cele mai însemnate lanţuri care îl ţin pe om în viaţa neplăcută lui Dumnezeu, pe calea patimilor şi a păcatului. Acestea sunt piedicile de căpetenie în calea întoarcerii păcătosului la Dumnezeu; mai ales împotriva lor se duce lupta duhovnicească în omul care se pocăieşte şi în cel care a început deja să facă roadele pocăinţei. Atâta vreme cât aceste fire nu sunt încă tăiate, în viaţa creştină din noi nu se poate pune nădejde: ea este plină de poticniri şi căderi, dacă nu totdeauna văzute, cel puţin lăuntrice.
Cel smerit crede că toate depind de Hristos, şi că Hristos îi dă harul Său, şi astfel înaintează. Cel ce are sfânta smerenie trăieşte de acum în biserica cea nezidită de pe pământ. Are întotdeauna bucuria lui Hristos, chiar şi în cele neplăcute. Vedem aceasta şi în vieţile sfinţilor. Apostolul Pavel ce era? Om ca şi noi. Dar ce s-a făcut? S-a făcut organ al lui Dumnezeu, vas al alegerii. Mărturisesc cuvintele lui: „Nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine… Căci pentru mine, viaţă este Hristos, iar moartea un câştig”. Ardea de iubirea lui Hristos. Smerenia l-a ridicat acolo. Să arzi pentru Dumnezeu, aceasta-i totul.
Taina mântuirii noastre sufleteşti nu se sfârşeşte numai cu lacrimile căinţei. Lacrimile uşurează, dar încă nu mântuie. Odată cu lacrimile, trebuie să căutăm şi o scăpare, o mântuire, un Mântuitor.
Pe 14 ianuarie este ziua în care se face odovania sărbătorii împărăteşti a Botezului Domnului. În această dată se încheie zilele în care am prăznuit Dumnezeiasca Arătare a Domnului nostru Iisus Hristos la Iordan. Este bine să vedem ce am sărbătorit în aceste zile binecuvântate ale Bobotezei când am cântat troparul atât de cunoscut creştinilor: „În Iordan botezându-Te Tu, Doamne, închinarea Treimii s-a arătat. Că glasul Părintelui a mărturisit Ţie, Fiu iubit pe Tine numindu-Te; şi Duhul, în chip de porumbel, a adeverit întărirea Cuvântului, Cel ce Te-ai arătat, Hristoase Dumnezeule, şi lumea ai luminat, slavă Ţie!”
Citește în continuare „Sărbătorind Botezul Domnului, sărbătorim botezul nostru”
Sfântul Ioan Casian, Convorbiri duhovnicești, Partea I, Întâia convorbire cu părintele Isaac, Cap. VIII-IX, în Părinți și Scriitori Bisericești (1990), vol. 57, pp. 459-460
„Cred că nu poate fi vorba de toate felurile de rugăciune fără curăția desăvârșită a inimii și a sufletului și fără iluminare din partea Sfântului Duh. Sunt atâtea stări și feluri de rugăciune, câte pot lua naștere într-un suflet, sau chiar în toate sufletele. Și de aceea, deși știu că mintea nu mă ajută să cuprind în ea toate chipurile de rugăciune, totuși, ajutat măcar de experiență, voi încerca să le deosebesc.
| MIERCURI ÎN SĂPTĂMÂNA TREIZECI ŞI UNA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Evanghelia de la Marcu |
| is-a Domnul: „Oricine-şi va lăsa femeia şi va lua alta, săvârşeşte adulter cu ea. Iar femeia, de-şi va lăsa bărbatul şi se va mărita cu altul, adulter săvârşeşte“. Şi aduceau la El copii, ca să Se atingă de ei; dar ucenicii îi certau pe cei ce-i aduceau. Iar Iisus, văzând, S’a supărat şi le-a zis: „Lăsaţi copiii să vină la Mine şi nu-i opriţi, că a unora ca aceştia este împărăţia lui Dumnezeu. Adevăr vă spun: Cel ce nu va primi împărăţia lui Dumnezeu ca un copil, nu va intra în ea“. Şi luându-i în braţe, Şi-a pus mâinile pe ei şi i-a binecuvântat. |
| MIERCURI ÎN SĂPTĂMÂNA TREIZECI ŞI UNA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Ap. Iacov |
| acov, robul lui Dumnezeu și al Domnului Iisus Hristos, celor douăsprezece seminții, care sunt în împrăștiere, salutare. Mare bucurie să socotiți, frații mei, când cădeți în felurite ispite, știind că încercarea credinței voastre lucrează răbdarea; iar răbdarea să-și aibă lucrul ei desăvârșit, ca să fiți desăvârșiți și întregi, nelipsiți fiind de nimic. Și, de este cineva din voi lipsit de înțelepciune, să o ceară de la Dumnezeu, Cel ce dă tuturor fără deosebire și fără înfruntare; și i se va da. Să ceară, însă, cu credință, fără să aibă nicio îndoială, pentru că cine se îndoiește este asemenea valului mării, mișcat de vânt și aruncat încoace și încolo. Să nu gândească omul acela că va lua ceva de la Dumnezeu. Bărbatul îndoielnic este nestatornic în toate căile sale. Iar fratele cel smerit să se laude întru înălțimea sa, și cel bogat întru smerenia sa, pentru că va trece ca floarea ierbii. Că a răsărit soarele arzător și a uscat iarba și floarea ei a căzut și frumusețea feței ei a pierit; tot așa se va veșteji și bogatul în alergăturile sale. Fericit este bărbatul care rabdă ispita, căci lămurit făcându-se, va lua cununa vieții, pe care a făgăduit-o Dumnezeu celor ce Îl iubesc pe El. Nimeni să nu zică atunci când este ispitit: De la Dumnezeu sunt ispitit, pentru că Dumnezeu nu este ispitit de rele și El Însuși nu ispitește pe nimeni. Ci fiecare este ispitit când este tras și momit de însăși pofta sa. Apoi pofta, zămislind, naște păcat, iar păcatul, odată săvârșit, aduce moarte. Nu vă înșelați, frații mei prea iubiți. Toată darea cea bună și tot darul desăvârșit de sus este, pogorându-se de la Părintele luminilor, la Care nu este schimbare sau umbră de mutare. După voia Sa, ne-a născut prin cuvântul adevărului, ca să-I fim pârgă dintre făpturile Lui. |
Taina mântuirii sufleteşti îşi are şi ea anumite stări prin care ne trece Duhul Sfânt, atunci când Îl lăsăm să lucreze în noi. După trezirea din somnul păcatelor, Duhul Sfânt începe a lucra mai departe.
Când omul înaintează pe această cale de mântuire, când Îl lasă pe Duhul Sfânt să lucreze în inima lui, patimile fug speriate. Patima nu mai are nicio putere asupra unei inimi care se lasă aprinsă, cuprinsă şi cârmuită de darul şi harul Duhului Sfânt.
Citește în continuare „Lucrarea Sfântului Duh din inimile noastre”
Înălțarea de sine nu este sănătoasă și așa cum baloanele de săpun se sparg lesne, la fel și cei trufași se pierd cu ușurință.
Citește în continuare „Nimic nu este mai puternic decât smerenia”
Nu te întrista din pricina singurătăţii pe care o ai de îndurat acolo unde trăieşti. Dacă, aşa cum scrii, te simţi ca în pustie, să ştii că foarte mulţi tocmai în pustie s-au mântuit. Dar toţi aceşti pustnici ai lui Dumnezeu s-au înălţat până în preaînalta tovărăşie a lui Dumnezeu şi a îngerilor lui Dumnezeu. Altfel n-ar fi putut îndura pustia. Au fost unii dintre ei care timp de cincizeci de ani n-au văzut faţă omenească, şi totuşi nu spuneau: „Suntem singuri! Ne plictisim!”. Căci Dumnezeu era cu ei şi ei erau cu Dumnezeu. Omul poate trăi fără orice şi fără oricine – numai nu fără Dumnezeu. Aceasta este mărturia lor, pe care au lăsat-o Bisericii ca pe un capital. Însă, nu se ştie să fi trăit vreun ateu cincizeci de ani în deplină singurătate, în pustie. Un asemenea fapt n-a fost înregistrat în istoria neamului omenesc. Ateul nu-i în stare de aşa ceva. El simte plictis şi în tovărăşia oamenilor, plictis care devine cumplit de chinuitor – chiar de nesuferit – în lipsa lor. El caută oameni pentru a-i înţepa cu acul veninos al ateismului său şi a se hrăni cu durerea lor. Iar în pustie, pe cine să înţepe afară de sine însuşi? Şi cu a cui durere să se hrănească, afară de durerea sa?
Citește în continuare „Omul poate trăi fără orice și fără oricine – numai nu fără Dumnezeu”
Trăim perioada marilor rutine. Liniaritatea existenței noastre ajunge câteodată să ne sperie, atât de asemănătoare au ajuns să fie ieri, astăzi și mâine. Asemenea unui puls încheiat brusc, viața omului trăiește o descompunere accelerată, fiind redusă exclusiv la planul material, fizic. Nici un simț interior nu mai străbate sticla incasabilă a simțurilor exterioare, iar dacă, printr-un miracol, încă se mai întâmplă, pulsația interioară ajunge să fie rapid suprimată în favoarea oricărei acțiuni care se petrece în afara noastră. Problema cea mai mare în viața jugulată de simțurile trupești este că ne sufocăm sub povara propriilor noastre satisfacții, care se transformă din izvoare de euforie în mlaștini ale plictiselii. Ceea ce părea să ne stimuleze la nesfârșit sfârșește prin a ne îngropa și ultimele resurse de serotonină și dopamină, deschizând larg calea întristării și deziluziei, eșecului și amărăciunii.
„(Mulți) se sârguiesc să vină la biserică cu haine curate, cu mâinile spălate; dar ca să se înfățișeze cu sufletul curat înaintea lui Dumnezeu nu suflă nimeni vreun cuvânt! Și spun lucrul acesta nu ca să vă opresc să vă spălați mâinile sau gura, ci că vreau să vă spălați așa cum se cuvine, nu numai cu apă, ci, în loc de apă, cu virtuți. Gura se murdărește cu defăimări, blasfemii, ocări, cuvinte pline de mânie, cuvinte de rușine, râs și glume. Dacă te știi că nu rostești nici una din acestea, nici nu ești murdărit cu această murdărie, îndrăznește de vino la biserică; dar dacă te-ai întinat de nenumărate ori cu aceste pete, pentru ce te ostenești degeaba clătindu-ți limba cu apă, dar purtând pe ea această murdărie vătămătoare și ucigătoare?
| MARŢI ÎN SĂPTĂMÂNA TREIZECI ŞI UNA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Evanghelia de la Marcu |
| n vremea aceea, apropiindu-se fariseii de Iisus, Îl întrebau, ispitindu-L, dacă unui bărbat îi este îngăduit să-şi lase femeia. Iar El, răspunzând, le-a zis: „Ce v’a poruncit Moise?“ Iar ei au zis: „Moise i-a dat voie să-i scrie carte de despărţire şi s’o lase“. Şi răspunzând Iisus, le-a zis: „Din pricina învârtoşării inimii voastre v’a scris el porunca aceasta; dar de la’nceputul făpturii, bărbat şi femeie i-a făcut Dumnezeu: De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va lipi de femeia sa şi cei doi vor fi un trup; aşa că nu mai sunt doi, ci un singur trup. Aşadar, ceea ce a unit Dumnezeu, omul să nu despartă“. Şi în casă ucenicii L-au întrebat din nou despre aceasta. Şi El le-a zis: „Oricine-şi va lăsa femeia şi va lua alta, săvârşeşte adulter cu ea. Iar femeia, de-şi va lăsa bărbatul şi se va mărita cu altul, adulter săvârşeşte“. |
| MARŢI ÎN SĂPTĂMÂNA TREIZECI ŞI UNA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Ap. Evrei |
| raților, luați seama să nu vă lepădați de Cel care vorbește. Căci, dacă aceia n-au scăpat de pedeapsă, nevoind să asculte pe Cel ce le grăia pe pământ, cu atât mai mult noi – îndepărtându-ne de Cel ce ne grăiește din ceruri – al Cărui glas, odinioară, a zguduit pământul, iar acum, vorbind, a făgăduit: «Încă o dată voi clătina nu numai pământul, ci și cerul». Iar prin aceea că zice: «Încă o dată», arată schimbarea celor clătinate, ca a unor lucruri făcute, ca să rămână cele neclintite. De aceea, fiindcă primim o împărăție neclintită, să fim mulțumitori, și așa să-i aducem lui Dumnezeu închinare plăcută, cu evlavie și cu sfială. Căci «Dumnezeul nostru este și foc mistuitor». |
Pentru mântuirea sufletului se dă o luptă la care iau parte Hristos, omul şi diavolul. Soarta acestei bătălii o hotărăşte omul. De ce? Întâia dată, pentru că această luptă se dă pentru cucerirea lui.
Zicea Fericita Sinclitichia: „Că aici, pe pământ, suntem ca întru al doilea pântece de maică: că, precum în pântecele maicii nu aveam o astfel de viață, nici de astfel de bucate tari de care ne îndulcim aici, nu aveam parte, încă nici nu puteam a lucra precum acum, aici, căci și de lumina soarelui și de toată cealaltă strălucire eram despărțiți, și de multe alte lucruri veselitoare de aici eram lipsiți, tot așa și întru această lume fiind, de mari oarecari și minunate lucruri din Împărăţia Cerurilor ne lipsim; deci, de vreme ce iscusul (cercarea) celor de aici din destul l-am luat, de aici înainte de cele de acolo să dorim; hranele cele de aici le-am ispitit, pe cele dumnezeiești să le gustăm, de lumina cea de aici ne-am îndulcit, pe Soarele dreptății să-L dorim, pe Ierusalimul cel de sus ca pe o patrie a noastră și maică a-l vedea să dorim, cealaltă viață către nădejdile cele de acolo să o viețuim, ca și pe bunătățile cele veșnice să le dobândim.
Citește în continuare „Despre deșertăciunea celor prezente și veselia din Ceruri”
Dumnezeu ar fi putut să-i hrănească pe săraci şi fără milostenia noastră, dar pentru a ne uni cu iubirea şi pentru a avea mai multă dăruire călduroasă între noi, a legiuit ca aceştia să fie hrăniţi de noi (din Omilia a 32-a la Epistola I către Corinteni).
Citește în continuare „Pentru a fi și a rămâne uniți, Dumnezeu a rânduit legea iubirii”
… de 12 ianuarie, să tot fi fost anul 1848 după Hristos, în Italia, la Palermo, a izbucnit flacăra revoluției care avea să cuprindă întreaga Europă, inclusiv Țările Române. Ce voiau pașoptiștii români, precum Vasile Alecsandri, Ion Ghica, Mihail Kogălniceanu, Nicolae Bălcescu, Gheorghe Barițiu, Alexandru G. Golescu, Ion Heliade Rădulescu? Voiau libertate națională, unire, drepturi civile și sociale, modernizarea statului, eliberarea țăranilor, egalitate politică, învățământ gratuit și drepturi cetățenești.
Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, omilia XVII, III, în Părinți și Scriitori Bisericești (1994), vol. 23, pp. 222-223
„– Pentru ce, deci, Hristos a vorbit de ochiul drept și a mai adăugat și mâna? (Matei 5, 30)
– Ca să afli că nu e vorba de mădularele trupului, ci de cei care sunt în strânsă legătură cu noi, cu prietenii noștri. Hristos îți spune: Dacă iubești pe cineva atât cât îți iubești ochiul cel drept sau socotești că-ți este tot atât de folositor cât de folositoare ți-i mâna, tai-o, dacă-ți vatămă sufletul! Uită-te la tăria cuvintelor Lui. N-a spus: Îndepărtează-te, ci vrea o despărțire totală. De aceea spune: Scoate-l și-l aruncă de la tine! Apoi, pentru că porunca Sa este neîndurătoare, arată folosul pentru amândouă părțile: și pentru cei buni, și pentru cei răi, întărind comparația:
Că mai de folos îți este să piară unul din mădularele tale și nu tot trupul să fie aruncat în gheenă. (Matei 5, 30)
Când prietenul tău nu se mântuie, ba te mai duce și pe tine la pieire, ce fel de dragoste de prieten este aceea să pieriți amândoi, când e cu putință să se mântuie unul dacă sunteți despărțiți?
– Atunci pentru ce Pavel dorea să fie anatema? (Romani 9, 3)
– Nu dorea să fie anatema pentru ca să nu câștige nimic, ci ca să-i mântuie pe alții. Aici, însă, paguba este pentru amândoi. De aceea n-a spus: Scoate-l, ci și: Aruncă-l de la tine! pentru ca să nu-l mai poți lua înapoi dacă rămâne așa. Făcând aceasta îl scapi și pe el de păcat mai mare și te scapi și pe tine de pieire.
(…) Ai văzut de câtă blândețe și de câtă purtare de grijă este plină această poruncă? Ai văzut câtă iubire de oameni arată chiar așa păruta multora asprime?”
| LUNI ÎN SĂPTĂMÂNA TREIZECI ŞI UNA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Evanghelia de la Marcu |
| is-a Domnul: „Celui ce-i va fi piatră de poticnire unuia din aceştia mici, care cred în Mine, mai bine i-ar fi dacă şi-ar lega de gât o piatră de moară şi s’ar arunca în mare. Şi dacă mâna ta îţi devine piatră de poticnire, taie-o; că mai bine-ţi este să intri în Viaţă ciung decât să ai amândouă mâinile şi să te duci în gheenă, în focul cel nestins, unde viermele lor nu moare şi focul nu se stinge. Şi dacă piciorul tău îţi devine piatră de poticnire, taie-l; că mai bine-ţi este să intri în Viaţă şchiop decât să ai amândouă picioarele şi să fii azvârlit în gheenă, în focul cel nestins, unde viermele lor nu moare şi focul nu se stinge. Şi dacă ochiul tău îţi devine piatră de poticnire, scoate-l; că mai bine-ţi este să intri în împărăţia lui Dumnezeu cu un singur ochi decât să ai amândoi ochii şi să fii aruncat în gheena focului, unde viermele lor nu moare şi focul nu se stinge. Că fiecare cu foc se va săra, aşa cum orice jertfă se va săra cu sare. Bună este sarea; dar dacă sarea îşi pierde gustul, cu ce o veţi drege? Aveţi sare întru voi şi trăiţi în pace unii cu alţii!“ Şi sculându-Se de acolo, a venit în hotarele Iudeii, de cealaltă parte a Iordanului; şi mulţimile s’au adunat iarăşi la El şi El iarăşi le învăţa, după cum Îi era obiceiul. |
| LUNI ÎN SĂPTĂMÂNA DOUĂZECI ŞI NOUA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Evanghelia de la Luca |
| n vremea aceea, apropiindu-se de Iisus unii dintre saducheii care spun că nu este înviere, L-au întrebat, zicând: „Învăţătorule, Moise a scris pentru noi: Dacă fratele cuiva moare având femeie dar neavând copii, pe femeie s’o ia fratele lui şi să-i ridice urmaş fratelui său. Erau dar şapte fraţi. Şi cel dintâi, luându-şi femeie, a murit fără copii; şi al doilea; a luat-o şi al treilea; şi tot aşa, toţi cei şapte n’au lăsat copii şi au murit. La urmă a murit şi femeia. Aşadar, la înviere, femeia va fi soţia căruia dintre ei?, că toţi şapte au avut-o de soţie“. Şi le-a zis Iisus: „Fiii veacului acestuia se însoară şi se mărită; dar cei ce se vor învrednici să dobândească veacul acela şi învierea din morţI nici nu se însoară, nici nu se mărită. Că nici să moară nu mai pot, fiindcă sunt la fel cu îngerii şi sunt fii ai lui Dumnezeu, fiind fii ai învierii. Iar că morţii învie, a arătat-o şi Moise la rug când pe Domnul Îl numeşte Dumnezeul lui Avraam şi Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacob. Or, Dumnezeu nu este al morţilor, ci al viilor; fiindcă toţi trăiesc întru El“. Iar unii dintre cărturari, răspunzând, au zis: „Învăţătorule, bine-ai zis…“, că nu mai cutezau să-L întrebe nimic. Dar i-a întrebat El: „Cum se spune oare că Hristos este fiul lui David? Că însuşi David spune în Cartea Psalmilor: Zis-a Domnul către Domnul meu: Şezi de-a dreapta Mea, până ce voi pune pe vrăjmaşii Tăi aşternut picioarelor Tale. Aşadar, David Îl numeşte Domn; atunci, cum de este fiul lui?“ |
În vremea aceea, auzind că Ioan a fost întemnițat, Iisus a plecat în Galileea. Și, părăsind Nazaretul, a venit să locuiască în Capernaum, lângă mare, în hotarele lui Zabulon și Neftali, ca să se împlinească ceea ce s-a zis prin Isaia prorocul, care zice: „Pământul lui Zabulon și pământul lui Neftali spre mare, dincolo de Iordan, Galileea neamurilor; poporul care stătea în întuneric a văzut lumină mare și celor ce ședeau în latura și în umbra morții lumină le-a răsărit”. De atunci a început Iisus să propovăduiască și să spună: „Pocăiți-vă, că s-a apropiat Împărăția cerurilor”. Matei 4, 12-17 Duminica după Botezul Domnului (Începutul propovăduirii Domnului)
| DUMINICĂ după Botezului Domnului Evanghelia de la Matei |
| n vremea aceea, auzind Iisus că Ioan a fost întemniţat, a plecat în Galileea. Şi părăsind Nazaretul, a venit şi a locuit în Capernaum, lângă mare, în hotarele lui Zabulon şi ale lui Neftalim, ca să se plinească ceea ce s’a spus prin Isaia profetul care zice: Pământul lui Zabulon şi pământul lui Neftalim, spre calea mării, dincolo de Iordan, Galileea neamurilor; poporul ce stătea în întuneric a văzut lumină mare, şi celor ce şedeau în latura şi în umbra morţii lumină le-a răsărit. De atunci a început Iisus să propovăduiască şi să zică: „Pocăiţi-vă, că s’a apropiat împărăţia cerurilor!“ |
| DUMINICĂ după Botezului Domnului Ap. Efeseni |
| raților, fiecăruia dintre noi i s-a dat harul după măsura darului lui Hristos. Pentru aceea zice: «Suindu-Se la înălțime, a robit robime și a dat daruri oamenilor». Iar aceea că: «S-a suit» – ce înseamnă decât că S-a pogorât în părțile cele mai de jos ale pământului? Cel ce S-a pogorât, Acela este Care S-a suit mai presus de toate cerurile, ca pe toate să le umple. Și El a dat pe unii apostoli, pe alții proroci, pe alții evangheliști, pe alții păstori și învățători, spre desăvârșirea sfinților, la lucrul slujirii, la zidirea trupului lui Hristos, până vom ajunge toți la unitatea credinței și a cunoașterii Fiului lui Dumnezeu, la starea bărbatului desăvârșit, la măsura vârstei deplinătății lui Hristos. |
În legătură cu pofta trupească, trebuie să precizez că între un băiat şi o fată care se plac există şi atracţie fizică, aceasta este o realitate şi un lucru natural, firesc, căci nu poţi să îţi faci un prieten care nu te atrage. Această irezistibilă atracţie e manifestarea instinctului sexual. Noi, ca creştini, credem că instinctul trebuie să fie şi poate fi dominat de raţiune.
Citește în continuare „Tinerii și lupta împotriva poftelor trupului”
Dar căsătoria este începutul, nu sfârşitul a ceva, şi poate fi un început în fiecare zi. Un început bun aşa cum ni-l dorim fiecare dintre noi – în descoperirea partenerului, în autodescoperirea noastră în relaţie cu celălalt; un început în a da şi a primi căldură, dragoste, comunicare, atenţie, înţelegere şi acceptare. Este, de asemenea, o provocare de zi cu zi între a fi tu însuţi şi a evolua, a te armoniza în relaţie cu celălalt.
De asemenea, aşa cum este şi normal, preferinţele, abilităţile lor pentru diverse tipuri de activităţi sau domenii profesionale şi sociale sunt dezvoltate în mod diferit. Spre exemplu, unul dintre soţi are abilităţi de relaţionare mai dezvoltate, iniţiind cu uşurinţă un dialog cu diferiţii membri ai comunităţii, în timp ce celălalt soţ are capacităţi analitice mai dezvoltate, realizând planuri şi organizând resursele familiei în mod corespunzător pentru atingerea acestora. Unul dintre soţi poate avea aptitudini artistice dezvoltate, iar celălalt poate avea deprinderi tehnice şi practice. În ceea ce priveşte trăsăturile temperamentale, lucrurile stau în acelaşi mod. În timp ce unul dintre parteneri este mai calm, mai răbdător, celălalt poate fi mai impulsiv, având tendinţa să reacţioneze mai energic în anumite situaţii. Însuşi modul în care aceste trăsături au fost distribuite la fiecare dintre soţi reprezintă un dar, menit să facă din familia voastră o unitate completă şi puternică.
Citește în continuare „Diferențele dintre soți nu sunt neajunsuri, ci daruri”
Sfântul Macarie Egipteanul, Alte șapte omilii, Cuvânt despre paza inimii, 9, în Părinți și Scriitori Bisericești (1992), vol. 34, p. 286
„Bun lucru este postul, privegherea și retragerea în pustie. Dar fiecare dintre acestea nu este decât o floare a viețuirii celei pune. Viața creștină este mult mai complexă și nu se cade să-și pună cineva încrederea doar în acestea. Se întâmplă, de exemplu, ca un om să se împărtășească de har, ca răutatea, deși există, să cedeze de bună voie, și să nu se mai arate în el, iar omul acela să creadă că mintea lui s-a curățat. Dar, pe când se crede creștin desăvârșit, pe când crede că este liber și nu mai poartă nicio grijă, atunci răutatea, întocmai ca un tâlhar, vine asupra lui, îi pune curse, îl ispitește, și îl coboară întru cele mai de jos ale pământului. Căci dacă oamenii, aflându-se (în postura de) răufăcători sau de ostași, știu să pună curse dușmanilor, să se strecoare în spatele lor, să-i înconjoare și să-i ucidă, răutatea care este de mii de ori mai puternică decât aceștia, pentru a pierde atâtea suflete știe să pună curse în inimă.”
| SÂMBĂTĂ ÎN SĂPTĂMÂNA TREIZECI ŞI UNA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Evanghelia de la Luca |
| is-a Domnul: „Cel ce este credincios în foarte puţin, şi în mult e credincios; şi cel ce este nedrept în foarte puţin, şi în mult e nedrept. Deci dacă n’aţi fost credincioşi în bogăţia cea nedreaptă, cine vă va încredinţa-o pe cea adevărată? Şi dacă în ceea ce vă este străin n’aţi fost credincioşi, cine vă va da ce este al vostru? Nici o slugă nu poate sluji la doi domni; că ori pe unul îl va urî şi pe celălalt îl va iubi, ori de unul se va ţine şi pe celălalt îl va dispreţui. Nu puteţi să slujiţi lui Dumnezeu şi lui Mamona“. Şi pe toate acestea le auzeau şi fariseii, care erau iubitori de argint, şi-L luau în bătaie de joc. Şi el le-a zis: „Voi sunteţi cei ce vă faceţi pe voi înşivă drepţi înaintea oamenilor, dar Dumnezeu vă cunoaşte inimile; căci ceea ce la oameni este înalt, urâciune este înaintea lui Dumnezeu.“ |
| SÂMBĂTĂ ÎN SĂPTĂMÂNA TREIZECI ŞI UNA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Ap. Coloseni |
| avel, apostol al lui Hristos Iisus prin voința lui Dumnezeu, și Timotei, fratele nostru, sfinților și credincioșilor frați întru Hristos, care sunt în Colose: Har vouă și pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, și de la Domnul nostru Iisus Hristos. Mulțumim lui Dumnezeu și Tatăl Domnului nostru Iisus Hristos, rugându-ne totdeauna pentru voi, că am auzit despre credința voastră în Hristos Iisus și despre dragostea pe care o aveți către toți sfinții, pentru nădejdea cea pregătită vouă în ceruri, de care ați auzit mai înainte în cuvântul adevărului Evangheliei, care, ajungând la voi, precum și în toată lumea, aduce roadă și sporește întocmai ca la voi, din ziua în care ați auzit și ați cunoscut întru adevăr harul lui Dumnezeu. |
Taina mântuirii noastre sufleteşti, dragi cititori, stă în zăvorul de la ușă, stă în voinţa noastră și stă în urechile noastre să auzim glasul cel dulce care strigă la uşa inimii noastre să tragem zăvorul de la ușă și, deschizându-ne larg inima şi viaţa, să strigăm: Intră, Doamne Iisuse, Mântuitorule, şi Te fă Tu Stăpân, Poruncitor şi împărat în casa inimii mele!
„Dacă aţi fi ştiut ce înseamnă: Milă voiesc, iar nu jertfă, nu aţi fi osândit pe cei nevinovaţi”. Aşadar, pentru a ne izbăvi de păcatul osândirii, trebuie să dobândim inimă milostivă. Inima milostivă nu judecă nu numai încălcările părelnice ale legii, dar nici pe cele învederate tuturor, în loc să judece, ea compătimeşte, şi mai degrabă va plânge, decât să mustre. Cu adevărat, păcatul osândirii e rodul unei inimi nemilostive, care se bucură de răul altuia şi află desfătare în înjosirea aproapelui, în prihănirea numelui acestuia, în terfelirea cinstei lui.
Citește în continuare „Inima milostivă – remediul judecării aproapelui”
Mândria este semnul neîndoielnic al omului deşert, al robului patimilor, semnul sufletului de care învăţătura lui Hristos nu se poate nicidecum apropia.
Nu judeca omul după înfăţişare; să nu tragi după înfăţişare concluzia că este mândru sau e smerit. Nu judecaţi după înfăţişare, ci „după roadele lor îi veţi cunoaşte” (Ioan 7, 24; Matei 7, 16). Domnul a poruncit să-i cunoaştem pe oameni după faptele lor, după purtarea lor, după urmările faptelor lor.
În fiecare an, la praznicul Botezului Domnului, Biserica Ortodoxă ne cheamă să participăm la una dintre cele mai profunde și pline de har slujbe: Sfințirea Mare a apei, cunoscută în popor sub numele de Agheasma Mare. Nu este doar o tradiție frumoasă, ci o adevărată mărturisire de credință despre modul în care Dumnezeu lucrează în lume și sfințește întreaga creație.
Citește în continuare „Apa care renaște: Agheasma Mare și taina sfințirii creației”
Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, omilia LXXVI, IV, în Părinți și Scriitori Bisericești (1994), vol. 23, p. 868
„Trebuie să ne mai gândim și la aceea că, dacă nu vrem să suferim dureri de dragul lui Hristos, totuși dureri suferim neapărat și din altă parte. Nici n-ai să fii nemuritor, dacă nu mori pentru Hristos! Nici n-ai să pleci de pe lumea aceasta cu bani, dacă nu-i arunci pentru Hristos! Pe acestea le cere Hristos de la tine; și pe acestea le vei da, chiar dacă nu ți le-ar cere El, pentru că ești muritor. Pe acestea vrea Hristos să le faci de buna ta voie. Numai atât îți cere Hristos: să faci pentru El acelea care datorită lor se duc și pier. Ai văzut, îți spune: Primește să suferi pentru Mine acelea pe care vrând-nevrând trebuie să le suferi! Adaugă faptei tale numai asta și am din partea ta îndestulătoare ascultare! Aurul pe care vrei să-l împrumuți altuia, împrumută-Mi-l Mie și cu mai mult câștig și spre mai multă siguranță. Trupul, pe care vrei să-l dai să lupte în armata altuia, dă-l să lupte pentru Mine și te voi răsplăti din belșug cu răsplătiri mai presus de ostenelile tale! În toate afacerile tale preferi pe cel care-ți dă mai mult și când dai bani cu împrumut, și când cumperi, și când intri în oștire; dar numai pe Hristos Care-ți dă mai mult decât toți și infinit mai mult pe Hristos? Ce înseamnă atâta ură împotriva Lui? De unde vei avea iertarea, de unde cuvânt de apărare, când nu vrei să preferi pe Dumnezeu oamenilor nici în lucrurile în care preferi pe oameni oamenilor? Pentru ce dai pământului comoara ta? Dă-o în mâinile Mele, îți spune Hristos. Nu ți se pare, oare, a fi mai vrednic de credință Stăpânul pământului decât pământul? Pământul îți dă înapoi cât ai pus în el, dar de multe ori nici atât; Dumnezeu, însă, îți și răsplătește că-I dai Lui în păstrare comoara ta. Că ne iubește tare mult! (…) Aleargă la Dumnezeu, Care-ți dă lucruri mari pentru lucruri mici.”
| VINERI ÎN SĂPTĂMÂNA TREIZECI ŞI UNA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Evanghelia de la Marcu |
| is-a Domnul către ucenicii Săi: „Cei ce au bogăţii, cât de greu vor intra ei în împărăţia lui Dumnezeu!“ Iar ucenicii erau uimiţi de cuvintele Lui. Dar Iisus, răspunzând iarăşi, le-a zis: „Fiilor, cât de greu le este celor ce se încred în bogăţii să intre în împărăţia lui Dumnezeu! Mai lesne îi este cămilei să treacă prin urechile acului decât bogatului să intre în împărăţia lui Dumnezeu!“ Iar ei, mai mult uimindu-se, ziceau unii către alţii: „Şi cine poate să se mântuiască?…“. Iisus, privind la ei cu luare-aminte, le-a zis: „La oameni lucrul acesta e cu neputinţă, dar nu la Dumnezeu. Că la Dumnezeu toate sunt cu putinţă“. Şi a început Petru a-I zice: „Iată, noi pe toate le-am lăsat şi Ţi-am urmat Ţie“. Iisus a răspuns: „Adevăr vă grăiesc: Nu este nimeni care să-şi fi lăsat casă sau fraţi sau surori sau mamă sau tată sau copii sau ţarine pentru Mine şi pentru Evanghelie şi să nu primească însutit – acum, în vremea aceasta de prigoniri – case şi fraţi şi surori şi mame şi copii şi ţarine; iar în veacul ce va să vină, viaţă veşnică. Şi mulţi din cei dintâi vor fi la urmă, şi cei din urmă, întâi“. Şi erau pe drum, suindu-se la Ierusalim, şi Iisus mergea înaintea lor. Şi ei erau uimiţi: şi cei ce mergeau în urma Lui se temeau. Şi iarăşi luându-i cu El pe cei doisprezece, a început să le spună cele ce aveau să I se întâmple: |
| VINERI ÎN SĂPTĂMÂNA TREIZECI ŞI UNA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Ap. Iacov |
| raților, să aveți credință în Domnul nostru Iisus Hristos, Domnul slavei, necăutând la fața omului. Pentru că, de va intra în adunarea voastră un om cu inele de aur în degete, în haină strălucită, și va intra și un sărac, în haină murdară, iar voi puneți ochii pe cel care poartă haină strălucită și-i ziceți: Tu șezi bine aici, pe când săracului îi ziceți: Tu stai acolo, în picioare, sau: Șezi jos, la picioarele mele, n-ați făcut voi, oare, în gândul vostru, deosebire între unul și altul și nu v-ați făcut judecători cu socoteli viclene? Ascultați, iubiții mei frați: Oare nu Dumnezeu i-a ales pe cei ce sunt săraci în ochii lumii, dar bogați în credință și moștenitori ai Împărăției pe care a făgăduit-o El celor ce Îl iubesc? Iar voi ați necinstit pe cel sărac! Oare nu bogații vă asupresc pe voi și nu ei vă târăsc la judecăți? Nu sunt ei cei ce hulesc numele cel bun întru care ați fost chemați? Dacă, într-adevăr, împliniți legea împărătească, potrivit Scripturii: «Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți», bine faceți; iar de căutați la fața omului, faceți păcat și legea vă osândește ca pe niște călcători de lege. Pentru că cine va păzi toată legea, dar va greși într-o singură poruncă, s-a făcut vinovat față de toate poruncile. Pentru că Cel ce a zis: «Să nu săvârșești adulter», a zis și: «Să nu ucizi». Și dacă nu săvârșești adulter, dar ucizi, te-ai făcut călcător de lege. Așa să grăiți și așa să lucrați, ca unii care veți fi judecați, prin legea libertății. Că judecata este fără milă pentru cel care n-a făcut milă. Și mila biruiește în fața judecății. |
„Văzând toate aceste bunătăţi, pruncul, cel care nu are cunoaşterea ce se cere pentru a cunoaşte şi a distinge Pronia lui Dumnezeu – fiindcă până aici încă mai mănâncă lapte şi nu a dobândit ochii cei curaţi, ci până acum izvorăşte deopotrivă lumina şi întunericul, iar faptele sale sunt amestecate cu patimile –, începe să cugete că, pentru nevoinţele şi necazurile sale, iată ce îi dăruieşte Dumnezeu. Demonul cel rău seamănă în ascuns otrava precum odinioară Evei. Şi pruncul îşi deschide urechile. Aceasta se petrece potrivit îngăduinţei dumnezeieşti, pentru a învăţa smerenia. Vicleanul demon vine şi îi spune: «Vezi că astăzi toţi spun că Dumnezeu nu mai dă harul? Vezi? Fiindcă aceştia nu vor să se nevoiască, îl împiedică şi pe celălalt şi îi spun: te vei înşela, vei cădea, vei slăbi».
Citește în continuare „Ispitele ne călesc în lupta duhovnicească”
Oricât de păcătos ar fi cineva, el nu e pierdut. Oricât de căzut şi de decăzut ar fi cineva, el poate fi mântuit. El e ca pomul care şi-a pierdut frunzele când a venit iarna cu viscolul ispitelor şi păcatelor, dar puterea de înfrunzire o are.
Citește în continuare „Darul Sfântului Duh poate schimba omul din temelii”
Cu aproapele nostru trebuie să ne purtăm prietenește, încât nici cu privirea să nu-l supărăm. Când ne scârbim de cineva sau îl insultăm, atunci simțim ca și când am avea o piatră pe inimă.
Mănăstirea Hozeva și cuvioșii ei nevoitori pot fi așezați, fără șovăire, alături de marii Părinți ai monahismului palestinian. Locul, cu asprimea și tăcerea lui îndreptată către Dumnezeu, trimite cu gândul către perioada de început a Bisericii, vremea unei înfloriri fără seamăn a vieții călugărești, asemenea celei cunoscute pe Valea Iordanului. Hozeva se arată, astfel, ca o poartă de intrare în această vale a nevoințelor, un prag între lume și pustie, între zgomot și rugăciune.
Tertulian, Apologeticul, XLVIII, 4-9, în Părinți și Scriitori Bisericești (1981), vol. 3, pp. 105-106
„Fără îndoială, de vreme ce scopul învierii este Judecata de Apoi, nevoia cere ca omul să se facă iarăși așa cum fusese, să-și poată primi de la Dumnezeu judecata faptelor sale, bune sau rele. (…) Cum e cu putință, spui tu, ca o materie odată descompusă să poată reveni la ce a fost? Judecă-te pe tine însuți, omule, și vei avea convingerea lucrului. Gândește-te ce ai fost mai înainte de a fi ce ești. Nimic, fără îndoială, căci de ai fi fost ceva, ți-ai aduce aminte. Prin urmare, tu, care n-ai fost nimic mai înainte de a exista, tot tu, devenind nimic după ce vei înceta a mai exista, de ce n-ai să poți deveni iarăși din nimic ceva, prin voința aceluiași creator, care a voit ca tu să iei ființă din nimic? Ce lucru nou se petrece cu tine? Nu erai și ai fost făcut, precum ai să fii din nou, atunci când n-o să mai fii. Explică, dacă poți, cum ai fost făcut și apoi vei putea întreba cum vei fi făcut. Și, fără îndoială, mai ușor ai să fii ce-ai fost odată, fiindcă n-a fost greu să fii făcut ceea ce n-ai fost niciodată înainte. Va fi poate vreo îndoială, cred eu, despre puterea lui Dumnezeu, care a alcătuit acest corp așa de mare al lumii din ceea ce nu fusese mai înainte, nu mai puțin decât din neînsuflețirea ce era a spațiului și a mișcării, însuflețindu-l din acel spirit care însuflețește toate lucrurile, ca să fie mărturie nouă ca o probă evidentă a reînvierii omenirii? Lumina în fiecare zi se stinge și vine iarăși să strălucească din nou, și întunericul la fel la rându-i se duce și vine iarăși la loc; stelele se sting și se aprind din nou, anotimpurile reîncep de unde s-au sfârșit, fructele se trec și revin, sămânța crește mai îmbelșugat numai după ce s-a descompus și a putrezit. Toate privind se conservă, toate din moarte renasc. Și tu, omule, nume așa de însemnat, dacă te înțelegi pe tine însuți, fie chiar de ar fi s-o afli din inscripția de la Delfi, tu, stăpânul tuturor lucrurilor, care pier și renasc, nu cumva vei muri ca să pieri? Vei învia, oriunde va fi să mori, oricare va fi materia care te va distruge, te va nimici, întru nimic nu te va putea pierde, și te va reda cum ai fost. Căci al aceluia este nimicul, al cui este și totul.”
| JOI ÎN SĂPTĂMÂNA TREIZECI ŞI UNA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Evanghelia de la Marcu |
| n vremea aceea, pe când ieşea Iisus în drum ca să plece, un ins a alergat la El şi, îngenunchind înainte-I, Îl întreba: #132;Învăţătorule bun, ce să fac ca să moştenesc viaţa veşnică?“ Iar Iisus i-a răspuns: „De ce-Mi spui bun? Nimeni nu este bun, fără numai unul Dumnezeu. Cunoşti poruncile: Să nu ucizi, să nu te desfrânezi, să nu furi, să nu mărturiseşti strâmb, să nu păgubeşti pe nimeni, cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta“. Iar el I-a zis: „Învăţătorule, pe toate acestea le-am păzit din tinereţea mea“. Iar Iisus, cătând la el cu luare-aminte, l-a îndrăgit şi i-a zis: „Un lucru îţi mai lipseşte: Du-te, vinde tot ce ai şi dă-le săracilor şi vei avea comoară în cer; şi apoi, luând crucea, vino şi-Mi urmează Mie“. Dar el, întristându-se de cuvântul acesta, a plecat mâhnit, fiindcă avea multe bogăţii. Şi Iisus, uitându-Se în jur, le-a zis ucenicilor Săi: „Cei ce au bogăţii, cât de greu vor intra ei în împărăţia lui Dumnezeu!“ Iar ucenicii erau uimiţi de cuvintele Lui. Dar Iisus, răspunzând iarăşi, le-a zis: „Fiilor, cât de greu le este celor ce se încred în bogăţii să intre în împărăţia lui Dumnezeu! Mai lesne îi este cămilei să treacă prin urechile acului decât bogatului să intre în împărăţia lui Dumnezeu!“ Iar ei, mai mult uimindu-se, ziceau unii către alţii: „Şi cine poate să se mântuiască?…“. Iisus, privind la ei cu luare-aminte, le-a zis: „La oameni lucrul acesta e cu neputinţă, dar nu la Dumnezeu. Că la Dumnezeu toate sunt cu putinţă“. |
| JOI ÎN SĂPTĂMÂNA TREIZECI ŞI UNA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Ap. Iacov |
| raților, orice om să fie grabnic la ascultare, zăbavnic la mânie. Că mânia omului nu lucrează dreptatea lui Dumnezeu. Pentru aceea, lepădând toată spurcăciunea și prisosința răutății, primiți cu blândețe cuvântul sădit în voi, care poate să mântuiască sufletele voastre. Dar faceți-vă împlinitori ai cuvântului, nu numai ascultători ai lui, amăgindu-vă pe voi înșivă. Căci, dacă cineva este ascultător al cuvântului, iar nu și împlinitor, el seamănă cu omul care privește în oglindă fața firii sale; s-a privit pe sine și s-a dus și îndată a uitat ce fel era. Cine s-a uitat, însă, de aproape în legea cea desăvârșită a libertății și a stăruit în ea, făcându-se nu ascultător care uită, ci împlinitor al lucrului, acela fericit va fi în lucrarea sa. Dacă cineva socotește că e cucernic, dar nu își ține limba în frâu, ci amăgește inima, cucernicia acestuia este zadarnică. Cucernicia curată și neîntinată înaintea lui Dumnezeu și Tatăl, aceasta este: să cercetăm pe orfani și pe văduve în necazurile lor, și să ne păzim pe noi fără de pată din partea lumii. |
Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, omilia X, II, în Părinți și Scriitori Bisericești (1994), vol. 23, pp. 122-123
„Că nu era cu putință ca Ioan, luându-L pe Hristos de mână, să meargă din casă în casă și să le spună: În Acesta credeți!, ci ca în fața și în văzul tuturor să se pogoare acel glas fericit și să se săvârșească toate celelalte. Din pricina asta a venit Iisus la botez. Faima Botezătorului și noutatea faptei atrăgeau și chemau la Iordan tot Ierusalimul. Malurile Iordanului ajunseseră un mare teatru. Pe cei veniți acolo Ioan îi făcea să se smerească, convingându-i să nu se mai creadă grozavi; le arăta că sunt vinovați de cele mai mari păcate și că vor putea primi pe Cel ce vine, dacă se vor pocăi, lăsându-i pe strămoși în pace, nemailăudându-se cu ei. Viața lui Hristos era umbrită deocamdată și se credea că ar fi fost ucis odată cu pruncii din Betleem. Chiar dacă S-a mai arătat în lume la doisprezece ani, totuși îndată a trecut iarăși în umbră. De aceea trebuia ca ieșirea Sa în lume să se facă în chip strălucit, să aibă început măreț. Aceasta e pricina că atunci, pe malurile Iordanului, au auzit iudeii ce nu auziseră nici de la profeți, nici de la alții. Ioan le propovăduia cu strălucită voce, amintindu-le de ceruri și de Împărăția cea de sus, nespunându-le nimic de pământ.”
| Soborul cinstitului, slăvitului Prooroc, Înaintemergătorului şi Botezătorului IOAN
Evanghelia de la Ioan |
| n vremea aceea L-a văzut Ioan pe Iisus venind către el şi I-a zis: „Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii! Acesta este Cel despre Care eu spuneam: După mine vine un bărbat Care înaintea mea S’a plinit, fiindcă mai înainte de mine era. Şi eu nu-L cunoşteam; dar pentru ca El să-i fie arătat lui Israel, de aceea am venit eu botezând cu apă“. Şi Ioan a mărturisit, zicând: „Văzut-am Duhul ca pe un porumbel din cer pogorându-Se şi cum a rămas peste El. Şi eu nu-L cunoşteam, dar Cel ce m’a trimis să botez cu apă, Acela mi-a zis: Cel peste care vei vedea Duhul pogorându-Se şi rămânând peste El, Acela este Cel ce botează cu Duh Sfânt. Şi eu am văzut şi am mărturisit că Acesta este Fiul lui Dumnezeu“. |
| Soborul cinstitului, slăvitului Prooroc, Înaintemergătorului şi Botezătorului IOAN
Ap. Fapte |
| n zilele acelea, când Apolo era în Corint, Pavel, după ce a străbătut părţile de sus, a venit la Efes. Şi, găsind câţiva ucenici, le-a zis: Primit-aţi voi Duhul Sfânt când aţi crezut? Iar ei au zis către el: Nici n-am auzit dacă este Duh Sfânt. Şi el a spus: Deci în ce v-aţi botezat? Ei au răspuns: În botezul lui Ioan. Iar Pavel a zis: Ioan a botezat cu botezul pocăinţei, spunând poporului să creadă în Cel ce avea să vină după el, adică în Iisus Hristos. Atunci, auzind ei, s-au botezat în numele Domnului Iisus. Şi, punându-şi Pavel mâinile peste ei, Duhul Sfânt a venit asupra lor şi vorbeau în limbi şi proroceau. Şi erau toţi ca la doisprezece bărbaţi. Iar el, intrând în sinagogă, a propovăduit cu îndrăzneală vreme de trei luni, vorbind cu ei şi căutând să-i încredinţeze despre Împărăţia lui Dumnezeu. |
Sfântul Vasile cel Mare, Epistole, epistola 292, Către Palladios*, în Părinți și Scriitori Bisericești (2010), vol. 3, p. 461
„Jumătate din dorințele mele mi le-a împlinit Dumnezeu Cel Sfânt, rânduind lucrurile în așa fel încât să o întâlnesc pe distinsa noastră soră, soția ta. El e în stare să-mi împlinească și cealaltă jumătate, încât să ajung să o văd și pe Excelența Ta, iar apoi să aduc deplină mulțumire lui Dumnezeu. Pentru că mare mi-e această dorință mai ales acum, când am auzit că ai fost ridicat la o mare cinste, când ai îmbrăcat haina nemuritoare care, acoperind omenitatea, a nimicit în trup moartea, iar ceea ce era muritor a fost înghițit în îmbrăcămintea nemuririi. Așadar, întrucât prin harul Său Domnul te-a făcut casnic al Său (Efeseni 2, 19), te-a îndepărtat de orice păcat, ți-a deschis Împărăția cerurilor și ți-a arătat calea care duce la fericirea de acolo, te rugăm, ca pe un bărbat care întrece atât de mult pe alții prin înțelepciune, să primești acest dar cu toată înțelegerea și să te faci paznic credincios al acestei comori, dându-ți toată râvna ca să asiguri paza acestui depozit împărătesc. Și astfel, după ce vei fi păstrat intactă această pecete, să te înfățișezi înaintea Domnului, strălucind în lumina sfinților, fără ca să pricinuiești vreo pată sau cută pe îmbrăcămintea curată a nemuririi (Efeseni 5, 27), ci păstrând sfințenia în toate mădularele, ca unul care s-a îmbrăcat în Hristos, întrucât câți în Hristos v-ați botezat, în Hristos v-ați îmbrăcat (Galateni 3, 27). Să fie dar sfinte toate mădularele, pentru a se învrednici să se acopere cu îmbrăcămintea cea sfântă și luminoasă.”
| Sfântul şi dumnezeiescul BOTEZ al Domnului Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos
Evanghelia de la Matei |
| n vremea aceea a venit Iisus din Galileea la Iordan, către Ioan, ca să fie botezat de către acesta. Ioan însă Îl oprea, zicând: „Eu sunt cel ce are trebuinţă să fie botezat de Tine, şi Tu vii la mine?…“. Şi răspunzând Iisus, i-a zis: „Lasă acum, că astfel se cuvine ca noi să’mplinim toată dreptatea“. Atunci L-a lăsat. Şi după ce a fost botezat, Iisus a ieşit îndată din apă, şi iată cerurile I s’au deschis; şi Ioan a văzut Duhul lui Dumnezeu pogorându-Se ca un porumbel şi venind peste Dânsul. Şi iată, glas din ceruri grăind: „Acesta este Fiul Meu Cel iubit întru Care am binevoit!“ |
| Sfântul şi dumnezeiescul BOTEZ al Domnului Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos
Ap. Tit |
| iule Tit, harul mântuitor al lui Dumnezeu s-a arătat tuturor oamenilor, învăţându-ne pe noi să lepădăm fărădelegea şi poftele lumeşti şi, în veacul de acum, să trăim cu înţelepciune, cu dreptate şi cu bună credinţă; şi să aşteptăm fericita nădejde şi arătarea slavei marelui Dumnezeu şi Mântuitorului nostru Hristos lisus, Care S-a dat pe Sine pentru noi, ca să ne izbăvească de toată fărădelegea şi să-Şi curăţească Lui popor ales, râvnitor de fapte bune. Iar când bunătatea şi iubirea de oameni a Mântuitorului nostru Dumnezeu s-au arătat, El ne-a mântuit, nu din faptele cele întru dreptate, săvârşite de noi, ci după a Lui îndurare, prin baia naşterii celei de a doua şi prin înnoirea Duhului Sfânt, pe Care L-a vărsat peste noi, din belşug, prin lisus Hristos, Mântuitorul nostru, ca îndreptându-ne prin harul Lui, să ne facem după nădejde, moştenitorii vieţii celei veşnice. |
Începătorul biruiește iubirea de plăcere, cel din mijloc iubirea de argint și cel desăvârșit iubirea de slavă. Nu putem ajunge tari și liberi, deci la slava oamenilor adevărați, împreună cu Hristos ca om, dacă n-am biruit toate cele ce ne robesc și ne arată ca oameni slabi, dacă nu ne-am întărit prin răbdarea necazurilor, cum a întărit Hristos umanitatea Sa prin răbdarea patimilor.
Citește în continuare „Nu putem ajunge la desăvârșire dacă nu biruim toate cele ce ne robesc”
Eu cred că a face cruce pernei înainte de somn nu este chiar atât de puţin.
Stareţul Iosif nu a cedat nici măcar o singură dată la aţâţările patimii mâniei, ci cu osândire de sine şi cu rugăciune le înăbuşea pe toate înlăuntrul său. Şi astfel, cu ajutorul lui Dumnezeu a ajuns la desăvârşita omorâre a acestei patimi.
Citește în continuare „Nu te mânia, stai neclintit ca o stâncă în răbdare și blândețe”
„Eu unul vă botez cu apă spre pocăinţă, dar Cel ce vine după mine este mai puternic decât mine; Lui nu sunt vrednic să‑I duc încălţămintea; Acesta vă va boteza cu Duh Sfânt şi cu foc” (Matei 3, 11).
Citește în continuare „Întâmpinând sărbătoarea Botezului Domnului”
Sfântul Vasile cel Mare, Omilii la Psalmi, Omilia la Psalmul XXXVI, IX-X, în Părinți și Scriitori Bisericești (1986), vol. 17, pp. 275-276
„Dacă sufletul este nestricăcios, atunci nestricăcioase trebuie să fie și darurile ce i se aduc. Chipul lumii acesteia trece (1 Corinteni 7, 31). Iar dacă legea este umbra bunătăților viitoare (Evrei 10, 1), gândeşte-mi-te cum vor fi sâmbetele cele pline de bucurie şi sfinte din zilele cele veșnice, cum vor fi lunile cele noi și sărbătorile; și gândeşte-mi aşa cum merită legea cea duhovnicească! (…) Dar pentru că din cuvintele tale te vei îndrepta și din cuvintele tale te vei osândi (Matei 12, 37), oprește-ți limba de la rău și nu-ți strânge comori zadarnice cu o limbă mincinoasă! Oprește-ți și buzele tale să nu grăiască viclenii! Cu alte cuvinte, fă ca organul tău, ce ţi-a fost dat spre slujba cuvântului, să se îndepărteze de la orice lucrare rea! Viclenia este o faptă rea, săvârșită cu gând ascuns, care se oferă semenului sub chipul unor binefaceri. Ferește-te de rău și fă bine; caută pacea și o urmează (Psalmi 33, 13). Sfaturi temeinice, care ne duc la buna credinţă, ne învață să ne stăpânim limba, să ne depărtăm de gânduri viclene și să ne ferim de rău. Omului desăvârșit nu i se potrivește îndepărtarea de rău, ci celui care este la învăţăturile elementare i se cuvine să se îndepărteze de pornirea spre rău; și după ce s-a scăpat de obișnuinţa cu o viață rea, ca de o cale rea, să înceapă lucrarea faptelor bune. Că este cu neputință să începi a face binele dacă mai întâi nu te-ai depărtat și n-ai fugit cu totul de rău, după cum este cu neputinţă să fii sănătos, dacă n-ai scăpat de boală, să fii într-o cameră călduroasă, dacă n-ai îndepărtat deplin din ea frigul. Acestea nu pot sta împreună unele cu altele. Tot așa și cel care vrea să ducă o viaţă virtuoasă se cuvine să se scape de orice atingere cu păcatul.”
| În AJUNUL BOTEZULUI
Evanghelia de la Luca |
| n al cincisprezecelea an de domnie a cezarului Tiberiu, pe când Ponţiu Pilat era procurator al Iudeii, Irod, tetrarh al Galileii, şi Filip, fratele său, tetrarh al Itureii şi al ţinutului Trahonitidei, şi Lisanias, tetrarh al Abilenei, în vremea arhiereilor Anna şi Caiafa, fost-a cuvântul lui Dumnezeu către Ioan, fiul lui Zaharia, în pustie. Şi a venit el în tot ţinutul dimprejurul Iordanului, propovăduind botezul pocăinţei, spre iertarea păcatelor. Aşa cum s’a scris în cartea cuvintelor lui Isaia profetul: Glasul celui ce strigă în pustie: Gătiţi calea Domnului, drepte faceţi-I cărările. Orice vale se va umple şi fiece munte şi deal se va micşora; cele strâmbe se vor face drepte şi căile colţuroase vor fi netede. Şi orice trup va vedea mântuirea lui Dumnezeu. Deci le spunea mulţimilor care veneau să se boteze de către el: „Pui de vipere, cine v’a învăţat să fugiţi de mânia ce va să fie? Aşadar, faceţi-i pocăinţei roade vrednice de ea şi nu începeţi a zice în sinea voastră: Părinte îl avem pe Avraam!, căci vă spun eu vouă că şi din pietrele acestea poate Dumnezeu să-i ridice fii lui Avraam. Iată că securea stă la rădăcina pomilor; deci, tot pomul care nu face roadă bună se taie şi se aruncă în foc“. Şi mulţimile îl întrebau, zicând: „Aşadar, ce să facem?“ Iar el, răspunzând, le zicea: „Cel ce are două haine să dea celui ce nu are, şi cel ce are bucate să facă la fel“. Şi au venit şi vameşii să se boteze şi i-au zis: „Învăţătorule, noi ce să facem?“ Iar el le-a spus: „Să nu faceţi nimic mai mult decât vă este rânduit“. Îl întrebau însă şi ostaşii, zicând: „Dar noi ce să facem?“ Şi le-a zis: „Să nu asupriţi pe nimeni, pe nimeni să nu-l învinuiţi pe nedrept şi să vă mulţumiţi cu lefurile voastre“. Iar cum tot poporul era în aşteptare şi toţi se întrebau în inimile lor despre Ioan: „Nu cumva el este Hristosul?“, Ioan le-a răspuns tuturor, zicând: „Eu unul vă botez cu apă, dar vine Cel ce este mai tare decât mine, Căruia eu nu sunt vrednic să-I dezleg cureaua încălţămintelor; Acela vă va boteza cu Duh Sfânt şi cu foc; a Cărui lopată este în mâna Lui, ca să cureţe aria şi să adune grâul în hambarul Său, iar pleava o va arde în foc nestins“. Şi la multe altele îndemnând, îi binevestea poporului vestea cea bună. |
| În AJUNUL BOTEZULUI
Ap. I Corinteni |
| raţilor, deşi sunt liber faţă de toţi, m-am făcut rob tuturor, ca să dobândesc pe cei mai mulţi. Cu iudeii am fost ca un iudeu, ca să dobândesc pe iudei; cu cei de sub lege, ca unul de sub lege, deşi eu nu sunt sub lege, ca să dobândesc pe cei de sub lege. Cu cei ce n-au Legea, m-am făcut ca unul fără de lege, deşi nu sunt fără de Legea lui Dumnezeu, ci având Legea lui Hristos, ca să dobândesc pe cei ce nu au Legea. Cu cei slabi m-am făcut slab, ca pe cei slabi să-i dobândesc, tuturor toate m-am făcut, ca, în orice chip, să mântuiesc pe unii. Dar toate le fac pentru Evanghelie, ca să fiu părtaş la ea. Nu ştiţi voi că acei care aleargă în stadion toţi aleargă, dar numai unul ia premiul? Alergaţi aşa ca să-l luaţi. Şi oricine se luptă se înfrânează de la toate. Şi aceia, ca să ia o cunună stricăcioasă, iar noi, nestricăcioasă. Eu, deci, aşa alerg, nu ca la întâmplare. Aşa mă lupt, nu ca lovind în aer, ci îmi chinuiesc trupul meu şi îl supun robiei; ca nu cumva, altora propovăduind, eu însumi să mă fac netrebnic. |
Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, omilia X, II, în Părinți și Scriitori Bisericești (1994), vol. 23, p. 123
„Ioan le propovăduia cu strălucită voce, amintindu-le de ceruri și de Împărăția cea de sus, nespunându-le nimic de pământ.”
| DUMINICĂ Înaintea Botezului Domnului Evanghelia de la Marcu |
| nceputul Evangheliei lui Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu. După cum este scris în profetul Isaia: Iată, Eu îl trimit înaintea feţei Tale pe îngerul Meu, care-Ţi va pregăti calea; glasul celui ce strigă în pustie: Gătiţi calea Domnului, drepte faceţi-I cărările, Ioan boteza în pustie, propovăduind botezul pocăinţei spre iertarea păcatelor. Şi ieşeau spre el tot ţinutul Iudeii şi toţi cei din Ierusalim şi se botezau de către el în râul Iordan, mărturisindu-şi păcatele. Şi Ioan era îmbrăcat în haină de păr de cămilă, cu cingătoare de piele împrejurul mijlocului şi se hrănea cu lăcuste şi miere sălbatică. Şi propovăduia, zicând: „Vine în urma mea Cel ce este mai tare decât mine, Căruia nu sunt vrednic, plecându-mă, să-I dezleg cureaua încălţămintelor. Eu v’am botezat cu apă, dar el vă va boteza cu Duh Sfânt“. |
| DUMINICĂ Înaintea Botezului Domnului Ap. II Timotei |
| iule Timotei, fii treaz în toate, suferă răul, fă lucru de evanghelist, slujba ta fă-o deplin! Că eu de-acum mă jertfesc și vremea despărțirii mele s-a apropiat. Lupta cea bună m-am luptat, călătoria am săvârșit, credința am păzit. De acum mi s-a gătit cununa dreptății, pe care Domnul îmi va da-o în ziua aceea, El, Dreptul Judecător, și nu numai mie, ci și tuturor celor ce au iubit arătarea Lui. |
Deşi în teorie pare un punct de vedere pertinent, în experienţa concretă a vieţii de cuplu lucrurile sunt diferite. Şi asta pentru că acceptarea complementarităţii este corelată cu acceptarea diferenţei dintre noi şi ceilalţi. Mitul sufletului pereche, în care unii aleg să creadă, duce la crearea la nivel mental a unei imagini în care partenerul împărtăşeşte întru totul opiniile, valorile, atitudinile noastre, gândeşte ca noi, se comportă ca noi. De multe ori, în sufletul nostru nutrim aşteptarea ca celălalt, mai ales atunci când ne iubeşte, să aibă aceleaşi păreri, aceleaşi preocupări şi, mai mult decât atât, aceeaşi personalitate, acelaşi temperament ca noi. Astfel, în numeroase situaţii, atunci când partenerul are o opinie, o atitudine, diferite de cele ale noastre, ne simţim profund răniţi şi putem ajunge în mod pripit la concluzia „nu ne înţelegem, suntem atât de diferiţi!“. Aceasta cu atât mai mult cu cât, în cadrul discuţiilor în contradictoriu, fiecare dintre cei doi soţi poate deveni foarte ataşat de propriul punct de vedere şi foarte puţin dispus să îl asculte şi să îl înţeleagă pe celălalt. Uităm de cele mai multe ori că în familie, cu ajutorul harului lui Dumnezeu, cei doi devin un tot, completându-se reciproc, iar nu două persoane identice. Scopul este armonizarea, nu copierea, replicarea personalităţii celuilalt.
Citește în continuare „Să transformăm diferențele în armonie”
Căsătoriile încep și se continuă pe temelia iubirii voluntare. Căsătoria ne oferă o ocazie unică de a exprima și mai mult chipul lui Dumnezeu Iubire, oferindu-i o formă concretă aici și acum. Alegând să vă iubiți partenerul, să vă dăruiți corpului, minții și duhului partenerului dumneavoastră, să vă trăiți viața slujindu-vă altruist partenerul, vă schimbați pe dumneavoastră înșivă, vă transformați, vă transfigurați. Deveniți tot mai mult chipul adevărat și credincios al lui Dumnezeu. „Atunci când soțul și soția se unesc în căsătorie, ei nu mai par a fi ceva pământesc, ci chipul lui Dumnezeu Însuși” (Sfântul Ioan Gură de Aur). Căsnicia este una dintre căile prin care ființele umane învață despre această iubire autentică, divină, altruistă și jertfitoare. Este un fel de laborator în care o persoană descoperă, explorează și dobândește iubirea care îi va fi de folos pentru a ajunge în Împărăția Cerurilor. (…)
– Care este puterea botezului?
– Conform învăţăturii creştine, omul se naşte cu pecetea păcatului strămoşesc. Mulţi se întreabă: cum poate fi păcătos un copil, căci el este o fiinţă îngerească? Sfinţii Părinţi spun că un copil trebuie botezat nu pentru că el este păcătos, ci pentru că este muritor. Iar moartea este una din consecinţele păcatului primar. Botezul îi dă omului nemurirea şi viaţa veşnică.
Citește în continuare „De ce copiii, care sunt ca niște îngeri, au nevoie de botez ?”
Nașterea Domnului marchează intrarea lui Dumnezeu Întrupat în istorie, asumarea firii omenești și începutul mântuirii prin împlinirea profețiilor. Prin întrupare, Hristos vine să biruiască moartea din lume, iar cei ce-L mărturisesc cu credință și curaj se fac biruitori asemenea lui Hristos.
Citește în continuare „Plânsul din Betleem și începutul jertfei creștine”
Sfântul Macarie Egipteanul, Cele cincizeci de omilii duhovniceşti, omilia XV, 50, în Părinți și Scriitori Bisericești (1992), vol. 34, p. 170
„Cei ce se lasă gâdilați şi prinşi de plăcere săvârşesc desfrâul (mai întâi) în lăuntru, în inima lor; dar după ce răul prinde rădăcini, ei cad în desfrâu şi pe față. Acelaşi lucru să gândeşti şi despre iubirea de arginți, despre slava deşartă, despre mândrie, despre invidie şi despre mânie. Să presupunem că cineva este invitat la cină şi i se servesc bucate multe. Numaidecât, păcatul îl împinge să se înfrupte din toate, iar sufletul, lăsându-se prins de plăcere, se îngreuiază.”
| SÂMBĂTĂ ÎN SĂPTĂMÂNA TREIZECIA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Evanghelia de la Luca |
| n vremea aceea, într’o sâmbătă, a intrat Iisus să mănânce în casa unuia din capii fariseilor. Şi iată că un om bolnav de hidropică era înaintea Lui. Şi, răspunzând, Iisus a zis către învăţătorii de lege şi către farisei: „Este oare îngăduit a vindeca sâmbăta, sau nu?“ Ei însă au tăcut. Şi punându-Şi mâna pe el, l-a vindecat şi i-a dat drumul. Iar lor le-a zis: „Care dintre voi, de-i va cădea asinul sau boul în fântână, nu-l va scoate în chiar ziua sâmbetei?“ Şi n’au putut să-I răspundă la aceasta. Şi luând El seama cum cei poftiţi la masă îşi alegeau cele dintâi locuri, le-a spus o parabolă, zicând: „Când vei fi chemat de cineva la nuntă, nu te aşeza pe locul cel dintâi, ca nu cumva un altul mai de cinste decât tine să fie şi el poftit şi, venind cel care v’a chemat, pe tine şi pe el, să-ţi spună: Dă-i acestuia locul! Şi atunci, ruşinat, te vei urni să iei locul cel mai de la urmă. Ci, când vei fi chemat, mergi şi te aşază pe locul cel mai de la urmă pentru ca, atunci când va veni cel care te-a poftit, să-ţi spună: Prietene, mută-te mai sus! Atunci vei avea cinste în faţa tuturor celor ce stau la masă cu tine. Că tot cel ce se înalţă pe sine va fi smerit, iar cel ce se smereşte pe sine se va înălţa“. |
| SÂMBĂTĂ ÎN SĂPTĂMÂNA TREIZECIA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Ap. Efeseni |
| raților, fiți următori ai lui Dumnezeu, ca niște fii iubiți, și umblați întru iubire, precum și Hristos ne-a iubit pe noi și S-a dat pe Sine pentru noi, prinos și jertfă lui Dumnezeu, întru miros cu bună mireasmă. Iar desfrâu și orice necurăție și lăcomie de avere nici să se pomenească între voi, cum se cuvine sfinților; nici vorbe de rușine, nici vorbe nebunești, nici glume care nu se cuvin, ci mai degrabă mulțumire. Căci aceasta s-o știți bine, că niciun desfrânat, sau necurat, sau lacom de avere, care este un închinător la idoli, nu are moștenire în Împărăția lui Hristos și a lui Dumnezeu. Nimeni să nu vă amăgească cu cuvinte deșarte, căci pentru acestea vine mânia lui Dumnezeu peste fiii neascultării. Deci, să nu vă faceți părtași cu ei. Altădată erați întuneric, iar acum sunteți lumină întru Domnul; umblați ca fii ai luminii. |
Maica Domnului se roagă pentru noi. Când nu mai avem nicio scăpare, avem scăpare la Maica Domnului! Ea și Sfântul Ioan Botezătorul sunt de-a dreapta și de-a stânga Mântuitorului Hristos, Dreptul Judecător. Ea intervine pentru noi. Iar noi ne simțim apropiați de ea, pentru că este din neamul nostru omenesc.
În limba greacă, makarios înseamnă „fericit”. Ca să ajungi la fericirea aceasta şi la a purta numele de Macarie, chiar dacă porţi alt nume, trebuie ca, mai întâi, să fii credincios. În limba greacă, acest cuvânt, „credincios”, se traduce prin „teopist” ‒ eşti doritor de a împlini poruncile lui Dumnezeu. Împlinind poruncile lui Dumnezeu, eşti rob al lui Dumnezeu (în limba greacă se numeşte teodul). Dacă eşti rob al lui Dumnezeu, pe măsura împlinirii poruncilor, ajungi să-L cunoşti pe Dumnezeu. Sfântul Isaac Sirul spune ‒ aş vrea să țineți minte cuvântul acesta ‒ că încă n-a cunoscut pe Dumnezeu cel ce nu se minunează de Dumnezeu.
Cândva, citisem o povestire interesantă despre un creștin care a luat de pe stradă un băiețel flămând și gol. Era chiar Ajunul Crăciunului. L-a luat în sania sa și l-a adus acasă la el. L-au încălzit, l-au îmbrăcat și l-au încălțat și l-au așezat la masă. Iar stăpâna casei a rupt o bucată de pâine proaspătă și a dat-o băiețelului. „Binecuvântat fie darul credincioșilor”, a spus el cu lacrimi în ochi.
Citește în continuare „Cum îi îmblânzește Dumnezeu pe oameni și-i îndreaptă spre bine ?”
Starea inițială a protopărinților, de dinainte de păcat, rămâne o sursă încă neepuizată de cunoaștere a existenței umane. Discuțiile legate de calitățile firii omenești date în actul creației sunt de o varietate uluitoare și fiecare cercetător acceptă în sinea lui ceea ce i se pare că ar corespunde propriei sale închipuiri. Însă, aici există o uriașă problemă care constă în faptul că nimeni nu poate avea acces la cunoașterea exactă a însușirilor firii lui Adam, dacă nu se va bucura de o descoperire a harului Duhului Sfânt. Din acest motiv, strategia cea mai eficientă pentru noi ar fi să recurgem la cunoștința inspirată a Sfinților Părinți, spre a afla datele reale ale creației dumnezeiești. Acest aspect este necesar să-l aprofundăm nu doar pentru a lămuri o chestiune teoretică, ci și pentru că are o legătură directă cu restaurarea firii noastre în Iisus Hristos şi ne oferă o înțelegere mai largă a sensului Întrupării Cuvântului.
Citește în continuare „Premisele antropologice ale Întrupării Cuvântului”
Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, omilia LXV, IV-V, în Părinți și Scriitori Bisericești (1994), vol. 23, pp. 755-756
„După cum Fiul Omului n-a venit ca să I se slujească, ci ca să slujească și să-Și dea sufletul Lui răscumpărare pentru mulți (Matei 20, 28).
Citește în continuare „Smerenia te face asemenea cu Dumnezeu”
| VINERI ÎN SĂPTĂMÂNA TREIZECIA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Evanghelia de la Marcu |
| n vremea aceea au venit Iisus şi ucenicii Lui în Capernaum. Şi fiind ei în casă, i-a întrebat: „Ce vorbeaţi între voi pe drum?“ Iar ei tăceau, fiindcă pe cale se sfădiseră unii cu alţii, cine dintre ei este mai mare. Şi şezând jos, i-a chemat pe cei doisprezece şi le-a spus: „Dacă vrea cineva să fie întâiul, să fie cel din urmă dintre toţi şi slujitor al tuturor“. Şi luând un copil, l-a pus în mijlocul lor; şi luându-l în braţe, le-a zis: „Tot cel ce va primi în numele Meu pe unul din aceşti copii, pe Mine Mă primeşte; şi cel ce Mă primeşte pe Mine, nu pe Mine Mă primeşte, ci pe Cel ce M’a trimis pe Mine“. Şi I-a zis Ioan: „Învăţătorule, am văzut pe cineva, care nu merge cu noi, scoţând demoni în numele Tău; şi l-am oprit, pentru că el nu merge cu noi“. Iar Iisus a zis: „Nu-l opriţi, că nu e nimeni care să facă o minune în numele Meu şi după aceea să poată degrab să Mă vorbească de rău. Fiindcă cel ce nu-i împotriva noastră e pentru noi. Că oricine vă va da să beţi un pahar de apă în numele Meu, fiindcă sunteţi ai lui Hristos, adevăr vă spun că nu-şi va pierde răsplata.“ |
| VINERI ÎN SĂPTĂMÂNA TREIZECIA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Ap. Evrei |
| raților, prin credință, Avraam, când a fost chemat, a ascultat și a plecat spre locul pe care urma să-l ia spre moștenire și a ieșit, neștiind încotro merge. Prin credință, a locuit vremelnic în pământul făgăduinței, ca într-un pământ străin, locuind în corturi cu Isaac și cu Iacov, cei dimpreună moștenitori ai aceleiași făgăduințe; pentru că aștepta cetatea cu temelii puternice, al cărei meșter și lucrător este Dumnezeu. Prin credință, și Sara însăși a primit putere să zămislească fiu, deși trecuse de vârsta cuvenită, pentru că ea L-a socotit credincios pe Cel ce făgăduise. Pentru aceea, dintr-un singur om, și acela ca și mort, s-au născut atâția urmași – mulți «ca stelele cerului și ca nisipul cel fără de număr de pe țărmul mării». Toți aceștia au murit întru credință, fără să primească făgăduințele, ci văzându-le de departe și iubindu-le cu dor și mărturisind că pe pământ ei sunt străini și călători. Iar cei ce grăiesc unele ca acestea dovedesc că ei își caută lor patrie. Într-adevăr, dacă ar fi avut în minte pe aceea din care ieșiseră, aveau vreme să se întoarcă. Dar acum ei doresc una mai bună, adică pe cea cerească. Pentru aceea, Dumnezeu nu Se rușinează de ei ca să Se numească Dumnezeul lor, de vreme ce le-a pregătit lor cetate. |
Sf. Iustin Martirul și Filozoful, Dialogul cu iudeul Tryphon, PSB, vol. 2, IBMBOR, București 1979, cap. 24, p. 117
„De altfel, o, bărbaţi, ne-ar fi cu putinţă să dovedim, am zis eu, că ziua a opta avea o taină mai mare decît cea de a şaptea, iar această taină a fost vestită prin acestea de către Dumnezeu. Dar, pentru ca să nu vi se pară că trec acum la alte chestiuni, înţelegeţi aceea ce vă spun, că sîngele circumciziunii aceleia a fost desfiinţat şi că noi credem acum într-un singur mîntuitor. Acum există o altă alianţă, iar din Sion a ieşit o altă Lege, Iisus Hristos circumcide pe toţi care vor, după cum s-a arătat mai sus, cu cuţite de piatră, pentru ca ei să devină un neam drept, un popor care păzeşte credinţa, care înţelege adevărul şi care păstrează pacea. Veniţi cu mine, voi toţi, care vă temeţi de Dumnezeu, cei care voiţi să vedeţi bunătăţile Ierusalimului. Veniţi să umblăm în lumina Domnului, căci El a lăsat să meargă în această lumină pe poporul Său, casa lui Iacov. Veniţi toate neamurile să ne adunăm în Ierusalimul care nu va mai fi atacat din cauza fărădelegilor popoarelor”.
| Tăierea împrejur cea după trup a Domnului Dumnezeului şi Mântuitorului nostru IISUS HRISTOS. Şi pomenirea celui între sfinţi, Părintele nostru VASILE cel MARE, arhiepiscopul Cezareei Capadociei
Evanghelia de la Luca |
| n vremea aceea, s’au întors păstorii slăvind şi lăudând pe Dumnezeu pentru toate câte le-au auzit şi le-au văzut aşa cum li se spuseseră. Şi când s’au împlinit opt zile şi a fost să-L taie împrejur, I-au pus numele Iisus, aşa după cum fusese numit de înger mai înainte de a Se fi zămislit El în pântece. Iar Copilul creştea şi Se întărea cu duhul, plin de înţelepciune; şi harul lui Dumnezeu era peste El. Şi părinţii Lui mergeau în fiecare an la Ierusalim de sărbătoarea Paştilor. Iar când era El de doisprezece ani, s’au suit la Ierusalim după obiceiul sărbătorii. Şi dacă s’au sfârşit zilele, în timp ce ei se întorceau, Copilul Iisus a rămas în Ierusalim; şi părinţii Lui nu ştiau. Dar ei, socotind că El este printre călători, au mers cale de o zi; şi L-au căutat printre rude şi cunoscuţi. Şi, negăsindu-L, s’au întors la Ierusalim căutându-L. Şi a fost că după trei zile L-au aflat în templu, stând în mijlocul învăţătorilor, ascultându-i şi întrebându-i. Şi toţi cei ce-L auzeau se minunau de priceperea şi de răspunsurile Lui. Şi, văzându-L, au rămas uimiţi, iar mama Sa I-a zis: „Fiule, de ce ne-ai făcut una ca asta? Iată, tatăl Tău şi eu Te-am căutat îngrijoraţi“. Şi El le-a zis: „Cum se face că Mă căutaţi? Oare nu ştiaţi că întru cele ale Tatălui Meu trebuie să fiu? “ Şi ei n’au înţeles cuvântul pe care l-a grăit către ei. Şi a coborât cu ei şi a venit în Nazaret şi le era supus. Iar mama Sa păstra toate lucrurile acestea întru inima ei. Şi Iisus sporea cu înţelepciunea şi cu vârsta, şi cu harul la Dumnezeu şi la oameni. |
| Tăierea împrejur cea după trup a Domnului Dumnezeului şi Mântuitorului nostru IISUS HRISTOS. Şi pomenirea celui între sfinţi, Părintele nostru VASILE cel MARE, arhiepiscopul Cezareei Capadociei
Ap. Coloseni |
 raților, luați aminte să nu vă fure mințile cineva cu filozofia și cu deșarta înșelăciune din predania omenească, după înțelesurile cele slabe ale lumii și nu după Hristos. Căci întru El locuiește, trupește, toată plinătatea dumnezeirii și sunteți deplini întru El, Care este cap a toată domnia și stăpânirea. În El ați și fost tăiați împrejur, cu tăiere împrejur nefăcută de mână, prin dezbrăcarea de trupul cărnii, întru tăierea împrejur a lui Hristos. Îngropați fiind împreună cu El prin botez, cu El ați și înviat prin credința în lucrarea lui Dumnezeu, Cel ce L-a înviat pe El din morți. |
♱ Oastea Creștin-Ortodoxă 