Deşi în teorie pare un punct de vedere pertinent, în experienţa concretă a vieţii de cuplu lucrurile sunt diferite. Şi asta pentru că acceptarea complementarităţii este corelată cu acceptarea diferenţei dintre noi şi ceilalţi. Mitul sufletului pereche, în care unii aleg să creadă, duce la crearea la nivel mental a unei imagini în care partenerul împărtăşeşte întru totul opiniile, valorile, atitudinile noastre, gândeşte ca noi, se comportă ca noi. De multe ori, în sufletul nostru nutrim aşteptarea ca celălalt, mai ales atunci când ne iubeşte, să aibă aceleaşi păreri, aceleaşi preocupări şi, mai mult decât atât, aceeaşi personalitate, acelaşi temperament ca noi. Astfel, în numeroase situaţii, atunci când partenerul are o opinie, o atitudine, diferite de cele ale noastre, ne simţim profund răniţi şi putem ajunge în mod pripit la concluzia „nu ne înţelegem, suntem atât de diferiţi!“. Aceasta cu atât mai mult cu cât, în cadrul discuţiilor în contradictoriu, fiecare dintre cei doi soţi poate deveni foarte ataşat de propriul punct de vedere şi foarte puţin dispus să îl asculte şi să îl înţeleagă pe celălalt. Uităm de cele mai multe ori că în familie, cu ajutorul harului lui Dumnezeu, cei doi devin un tot, completându-se reciproc, iar nu două persoane identice. Scopul este armonizarea, nu copierea, replicarea personalităţii celuilalt.
Citește în continuare „Să transformăm diferențele în armonie”
n vremea aceea, într’o sâmbătă, a intrat Iisus să mănânce în casa unuia din capii fariseilor. Şi iată că un om bolnav de hidropică era înaintea Lui. Şi, răspunzând, Iisus a zis către învăţătorii de lege şi către farisei: „Este oare îngăduit a vindeca sâmbăta, sau nu?“ Ei însă au tăcut. Şi punându-Şi mâna pe el, l-a vindecat şi i-a dat drumul. Iar lor le-a zis: „Care dintre voi, de-i va cădea asinul sau boul în fântână, nu-l va scoate în chiar ziua sâmbetei?“ Şi n’au putut să-I răspundă la aceasta. Şi luând El seama cum cei poftiţi la masă îşi alegeau cele dintâi locuri, le-a spus o parabolă, zicând: „Când vei fi chemat de cineva la nuntă, nu te aşeza pe locul cel dintâi, ca nu cumva un altul mai de cinste decât tine să fie şi el poftit şi, venind cel care v’a chemat, pe tine şi pe el, să-ţi spună: Dă-i acestuia locul! Şi atunci, ruşinat, te vei urni să iei locul cel mai de la urmă. Ci, când vei fi chemat, mergi şi te aşază pe locul cel mai de la urmă pentru ca, atunci când va veni cel care te-a poftit, să-ţi spună: Prietene, mută-te mai sus! Atunci vei avea cinste în faţa tuturor celor ce stau la masă cu tine. Că tot cel ce se înalţă pe sine va fi smerit, iar cel ce se smereşte pe sine se va înălţa“.
raților, fiți următori ai lui Dumnezeu, ca niște fii iubiți, și umblați întru iubire, precum și Hristos ne-a iubit pe noi și S-a dat pe Sine pentru noi, prinos și jertfă lui Dumnezeu, întru miros cu bună mireasmă. Iar desfrâu și orice necurăție și lăcomie de avere nici să se pomenească între voi, cum se cuvine sfinților; nici vorbe de rușine, nici vorbe nebunești, nici glume care nu se cuvin, ci mai degrabă mulțumire. Căci aceasta s-o știți bine, că niciun desfrânat, sau necurat, sau lacom de avere, care este un închinător la idoli, nu are moștenire în Împărăția lui Hristos și a lui Dumnezeu. Nimeni să nu vă amăgească cu cuvinte deșarte, căci pentru acestea vine mânia lui Dumnezeu peste fiii neascultării. Deci, să nu vă faceți părtași cu ei. Altădată erați întuneric, iar acum sunteți lumină întru Domnul; umblați ca fii ai luminii.
♱ Oastea Creștin-Ortodoxă 