„Văzând toate aceste bunătăţi, pruncul, cel care nu are cunoaşterea ce se cere pentru a cunoaşte şi a distinge Pronia lui Dumnezeu – fiindcă până aici încă mai mănâncă lapte şi nu a dobândit ochii cei curaţi, ci până acum izvorăşte deopotrivă lumina şi întunericul, iar faptele sale sunt amestecate cu patimile –, începe să cugete că, pentru nevoinţele şi necazurile sale, iată ce îi dăruieşte Dumnezeu. Demonul cel rău seamănă în ascuns otrava precum odinioară Evei. Şi pruncul îşi deschide urechile. Aceasta se petrece potrivit îngăduinţei dumnezeieşti, pentru a învăţa smerenia. Vicleanul demon vine şi îi spune: «Vezi că astăzi toţi spun că Dumnezeu nu mai dă harul? Vezi? Fiindcă aceştia nu vor să se nevoiască, îl împiedică şi pe celălalt şi îi spun: te vei înşela, vei cădea, vei slăbi».
Citește în continuare „Ispitele ne călesc în lupta duhovnicească”
n vremea aceea, pe când ieşea Iisus în drum ca să plece, un ins a alergat la El şi, îngenunchind înainte-I, Îl întreba: #132;Învăţătorule bun, ce să fac ca să moştenesc viaţa veşnică?“ Iar Iisus i-a răspuns: „De ce-Mi spui bun? Nimeni nu este bun, fără numai unul Dumnezeu. Cunoşti poruncile: Să nu ucizi, să nu te desfrânezi, să nu furi, să nu mărturiseşti strâmb, să nu păgubeşti pe nimeni, cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta“. Iar el I-a zis: „Învăţătorule, pe toate acestea le-am păzit din tinereţea mea“. Iar Iisus, cătând la el cu luare-aminte, l-a îndrăgit şi i-a zis: „Un lucru îţi mai lipseşte: Du-te, vinde tot ce ai şi dă-le săracilor şi vei avea comoară în cer; şi apoi, luând crucea, vino şi-Mi urmează Mie“. Dar el, întristându-se de cuvântul acesta, a plecat mâhnit, fiindcă avea multe bogăţii. Şi Iisus, uitându-Se în jur, le-a zis ucenicilor Săi: „Cei ce au bogăţii, cât de greu vor intra ei în împărăţia lui Dumnezeu!“ Iar ucenicii erau uimiţi de cuvintele Lui. Dar Iisus, răspunzând iarăşi, le-a zis: „Fiilor, cât de greu le este celor ce se încred în bogăţii să intre în împărăţia lui Dumnezeu! Mai lesne îi este cămilei să treacă prin urechile acului decât bogatului să intre în împărăţia lui Dumnezeu!“ Iar ei, mai mult uimindu-se, ziceau unii către alţii: „Şi cine poate să se mântuiască?…“. Iisus, privind la ei cu luare-aminte, le-a zis: „La oameni lucrul acesta e cu neputinţă, dar nu la Dumnezeu. Că la Dumnezeu toate sunt cu putinţă“.
raților, orice om să fie grabnic la ascultare, zăbavnic la mânie. Că mânia omului nu lucrează dreptatea lui Dumnezeu. Pentru aceea, lepădând toată spurcăciunea și prisosința răutății, primiți cu blândețe cuvântul sădit în voi, care poate să mântuiască sufletele voastre. Dar faceți-vă împlinitori ai cuvântului, nu numai ascultători ai lui, amăgindu-vă pe voi înșivă. Căci, dacă cineva este ascultător al cuvântului, iar nu și împlinitor, el seamănă cu omul care privește în oglindă fața firii sale; s-a privit pe sine și s-a dus și îndată a uitat ce fel era. Cine s-a uitat, însă, de aproape în legea cea desăvârșită a libertății și a stăruit în ea, făcându-se nu ascultător care uită, ci împlinitor al lucrului, acela fericit va fi în lucrarea sa. Dacă cineva socotește că e cucernic, dar nu își ține limba în frâu, ci amăgește inima, cucernicia acestuia este zadarnică. Cucernicia curată și neîntinată înaintea lui Dumnezeu și Tatăl, aceasta este: să cercetăm pe orfani și pe văduve în necazurile lor, și să ne păzim pe noi fără de pată din partea lumii.
♱ Oastea Creștin-Ortodoxă 