Să fim aliații lui Hristos

Pentru mântuirea sufletului se dă o luptă la care iau parte Hristos, omul şi diavolul. Soarta acestei bătălii o hotărăşte omul. De ce? Întâia dată, pentru că această luptă se dă pentru cucerirea lui.

Despre deșertăciunea celor prezente și veselia din Ceruri

Zicea Fericita Sinclitichia: „Că aici, pe pământ, suntem ca întru al doilea pântece de maică: că, precum în pântecele maicii nu aveam o astfel de viață, nici de astfel de bucate tari de care ne îndulcim aici, nu aveam parte, încă nici nu puteam a lucra precum acum, aici, căci și de lumina soarelui și de toată cealaltă strălucire eram despărțiți, și de multe alte lucruri veselitoare de aici eram lipsiți, tot așa și întru această lume fiind, de mari oarecari și minunate lucruri din Împărăţia Cerurilor ne lipsim; deci, de vreme ce iscusul (cercarea) celor de aici din destul l-am luat, de aici înainte de cele de acolo să dorim; hranele cele de aici le-am ispitit, pe cele dumnezeiești să le gustăm, de lumina cea de aici ne-am îndulcit, pe Soarele dreptății să-L dorim, pe Ierusalimul cel de sus ca pe o patrie a noastră și maică a-l vedea să dorim, cealaltă viață către nădejdile cele de acolo să o viețuim, ca și pe bunătățile cele veșnice să le dobândim.

Pentru a fi și a rămâne uniți, Dumnezeu a rânduit legea iubirii

Dumnezeu ar fi putut să-i hrănească pe săraci şi fără milostenia noastră, dar pentru a ne uni cu iubirea şi pentru a avea mai multă dăruire călduroasă între noi, a legiuit ca aceştia să fie hrăniţi de noi (din Omilia a 32-a la Epistola I către Corinteni).

Într-o zi …

… de 12 ianuarie, să tot fi fost anul 1848 după Hristos, în Italia, la Palermo, a izbucnit flacăra revoluției care avea să cuprindă întreaga Europă, inclusiv Țările Române. Ce voiau pașoptiștii români, precum Vasile Alecsandri, Ion Ghica, Mihail Kogălniceanu, Nicolae Bălcescu, Gheorghe Barițiu, Alexandru G. Golescu, Ion Heliade Rădulescu? Voiau libertate națională, unire, drepturi civile și sociale, modernizarea statului, eliberarea țăranilor, egalitate politică, învățământ gratuit și drepturi cetățenești.

Sminteala prietenilor

Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, omilia XVII, III, în Părinți și Scriitori Bisericești (1994), vol. 23, pp. 222-223

„– Pentru ce, deci, Hristos a vorbit de ochiul drept și a mai adăugat și mâna? (Matei 5, 30)
– Ca să afli că nu e vorba de mădularele trupului, ci de cei care sunt în strânsă legătură cu noi, cu prietenii noștri. Hristos îți spune: Dacă iubești pe cineva atât cât îți iubești ochiul cel drept sau socotești că-ți este tot atât de folositor cât de folositoare ți-i mâna, tai-o, dacă-ți vatămă sufletul! Uită-te la tăria cuvintelor Lui. N-a spus: Îndepărtează-te, ci vrea o despărțire totală. De aceea spune: Scoate-l și-l aruncă de la tine! Apoi, pentru că porunca Sa este neîndurătoare, arată folosul pentru amândouă părțile: și pentru cei buni, și pentru cei răi, întărind comparația:
Că mai de folos îți este să piară unul din mădularele tale și nu tot trupul să fie aruncat în gheenă. (Matei 5, 30)
Când prietenul tău nu se mântuie, ba te mai duce și pe tine la pieire, ce fel de dragoste de prieten este aceea să pieriți amândoi, când e cu putință să se mântuie unul dacă sunteți despărțiți?
– Atunci pentru ce Pavel dorea să fie anatema? (Romani 9, 3)
– Nu dorea să fie anatema pentru ca să nu câștige nimic, ci ca să-i mântuie pe alții. Aici, însă, paguba este pentru amândoi. De aceea n-a spus: Scoate-l, ci și: Aruncă-l de la tine! pentru ca să nu-l mai poți lua înapoi dacă rămâne așa. Făcând aceasta îl scapi și pe el de păcat mai mare și te scapi și pe tine de pieire.
(…) Ai văzut de câtă blândețe și de câtă purtare de grijă este plină această poruncă? Ai văzut câtă iubire de oameni arată chiar așa păruta multora asprime?”

12 ianuarie – Sfânta Muceniță Tatiana Diaconița [ TRINITAS TV ]

EVANGHELIA ZILEI: 2026-01-12

LUNI ÎN SĂPTĂMÂNA TREIZECI ŞI UNA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Evanghelia de la Marcu (IX, 42-50; X, 1-2)

is-a Domnul: „Celui ce-i va fi piatră de poticnire unuia din aceştia mici, care cred în Mine, mai bine i-ar fi dacă şi-ar lega de gât o piatră de moară şi s’ar arunca în mare. Şi dacă mâna ta îţi devine piatră de poticnire, taie-o; că mai bine-ţi este să intri în Viaţă ciung decât să ai amândouă mâinile şi să te duci în gheenă, în focul cel nestins, unde viermele lor nu moare şi focul nu se stinge. Şi dacă piciorul tău îţi devine piatră de poticnire, taie-l; că mai bine-ţi este să intri în Viaţă şchiop decât să ai amândouă picioarele şi să fii azvârlit în gheenă, în focul cel nestins, unde viermele lor nu moare şi focul nu se stinge. Şi dacă ochiul tău îţi devine piatră de poticnire, scoate-l; că mai bine-ţi este să intri în împărăţia lui Dumnezeu cu un singur ochi decât să ai amândoi ochii şi să fii aruncat în gheena focului, unde viermele lor nu moare şi focul nu se stinge. Că fiecare cu foc se va săra, aşa cum orice jertfă se va săra cu sare. Bună este sarea; dar dacă sarea îşi pierde gustul, cu ce o veţi drege? Aveţi sare întru voi şi trăiţi în pace unii cu alţii!“ Şi sculându-Se de acolo, a venit în hotarele Iudeii, de cealaltă parte a Iordanului; şi mulţimile s’au adunat iarăşi la El şi El iarăşi le învăţa, după cum Îi era obiceiul.

Apostolul Zilei: 2026-01-12

LUNI ÎN SĂPTĂMÂNA DOUĂZECI ŞI NOUA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Evanghelia de la Luca (XX, 27-44)

n vremea aceea, apropiindu-se de Iisus unii dintre saducheii care spun că nu este înviere, L-au întrebat, zicând: „Învăţătorule, Moise a scris pentru noi: Dacă fratele cuiva moare având femeie dar neavând copii, pe femeie s’o ia fratele lui şi să-i ridice urmaş fratelui său. Erau dar şapte fraţi. Şi cel dintâi, luându-şi femeie, a murit fără copii; şi al doilea; a luat-o şi al treilea; şi tot aşa, toţi cei şapte n’au lăsat copii şi au murit. La urmă a murit şi femeia. Aşadar, la înviere, femeia va fi soţia căruia dintre ei?, că toţi şapte au avut-o de soţie“. Şi le-a zis Iisus: „Fiii veacului acestuia se însoară şi se mărită; dar cei ce se vor învrednici să dobândească veacul acela şi învierea din morţI nici nu se însoară, nici nu se mărită. Că nici să moară nu mai pot, fiindcă sunt la fel cu îngerii şi sunt fii ai lui Dumnezeu, fiind fii ai învierii. Iar că morţii învie, a arătat-o şi Moise la rug când pe Domnul Îl numeşte Dumnezeul lui Avraam şi Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacob. Or, Dumnezeu nu este al morţilor, ci al viilor; fiindcă toţi trăiesc întru El“. Iar unii dintre cărturari, răspunzând, au zis: „Învăţătorule, bine-ai zis…“, că nu mai cutezau să-L întrebe nimic. Dar i-a întrebat El: „Cum se spune oare că Hristos este fiul lui David? Că însuşi David spune în Cartea Psalmilor: Zis-a Domnul către Domnul meu: Şezi de-a dreapta Mea, până ce voi pune pe vrăjmaşii Tăi aşternut picioarelor Tale. Aşadar, David Îl numeşte Domn; atunci, cum de este fiul lui?“