Lucrarea Sfântului Duh din inimile noastre

Taina mântuirii sufleteşti îşi are şi ea anumite stări prin care ne trece Duhul Sfânt, atunci când Îl lăsăm să lucreze în noi. După trezirea din somnul păcatelor, Duhul Sfânt începe a lucra mai departe.

Când omul înaintează pe această cale de mântuire, când Îl lasă pe Duhul Sfânt să lucreze în inima lui, patimile fug speriate. Patima nu mai are nicio putere asupra unei inimi care se lasă aprinsă, cuprinsă şi cârmuită de darul şi harul Duhului Sfânt.

Nimic nu este mai puternic decât smerenia

Înălțarea de sine nu este sănătoasă și așa cum baloanele de săpun se sparg lesne, la fel și cei trufași se pierd cu ușurință.

Omul poate trăi fără orice și fără oricine – numai nu fără Dumnezeu

Nu te întrista din pricina singurătăţii pe care o ai de îndurat acolo unde trăieşti. Dacă, aşa cum scrii, te simţi ca în pustie, să ştii că foarte mulţi tocmai în pustie s-au mântuit. Dar toţi aceşti pustnici ai lui Dumnezeu s-au înălţat până în preaînalta tovărăşie a lui Dumnezeu şi a îngerilor lui Dumnezeu. Altfel n-ar fi putut îndura pustia. Au fost unii dintre ei care timp de cincizeci de ani n-au văzut faţă omenească, şi totuşi nu spuneau: „Suntem singuri! Ne plictisim!”. Căci Dumnezeu era cu ei şi ei erau cu Dumnezeu. Omul poate trăi fără orice şi fără oricine – numai nu fără Dumnezeu. Aceasta este mărturia lor, pe care au lăsat-o Bisericii ca pe un capital. Însă, nu se ştie să fi trăit vreun ateu cincizeci de ani în deplină singurătate, în pustie. Un asemenea fapt n-a fost înregistrat în istoria neamului omenesc. Ateul nu-i în stare de aşa ceva. El simte plictis şi în tovărăşia oamenilor, plictis care devine cumplit de chinuitor – chiar de nesuferit – în lipsa lor. El caută oameni pentru a-i înţepa cu acul veninos al ateismului său şi a se hrăni cu durerea lor. Iar în pustie, pe cine să înţepe afară de sine însuşi? Şi cu a cui durere să se hrănească, afară de durerea sa?

Stimuli ruginiți

Trăim perioada marilor rutine. Liniaritatea existenței noastre ajunge câteodată să ne sperie, atât de asemănătoare au ajuns să fie ieri, astăzi și mâine. Asemenea unui puls încheiat brusc, viața omului trăiește o descompunere accelerată, fiind redusă exclusiv la planul material, fizic. Nici un simț interior nu mai străbate sticla incasabilă a simțurilor exterioare, iar dacă, printr-un miracol, încă se mai întâmplă, pulsația interioară ajunge să fie rapid suprimată în favoarea oricărei acțiuni care se petrece în afara noastră. Problema cea mai mare în viața jugulată de simțurile trupești este că ne sufocăm sub povara propriilor noastre satisfacții, care se transformă din izvoare de euforie în mlaștini ale plictiselii. Ceea ce părea să ne stimuleze la nesfârșit sfârșește prin a ne îngropa și ultimele resurse de serotonină și dopamină, deschizând larg calea întristării și deziluziei, eșecului și amărăciunii.

Cum să venim la biserică

Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, omilia LI, IV-V, în Părinți și Scriitori Bisericești (1994), vol. 23, p. 595

„(Mulți) se sârguiesc să vină la biserică cu haine curate, cu mâinile spălate; dar ca să se înfățișeze cu sufletul curat înaintea lui Dumnezeu nu suflă nimeni vreun cuvânt! Și spun lucrul acesta nu ca să vă opresc să vă spălați mâinile sau gura, ci că vreau să vă spălați așa cum se cuvine, nu numai cu apă, ci, în loc de apă, cu virtuți. Gura se murdărește cu defăimări, blasfemii, ocări, cuvinte pline de mânie, cuvinte de rușine, râs și glume. Dacă te știi că nu rostești nici una din acestea, nici nu ești murdărit cu această murdărie, îndrăznește de vino la biserică; dar dacă te-ai întinat de nenumărate ori cu aceste pete, pentru ce te ostenești degeaba clătindu-ți limba cu apă, dar purtând pe ea această murdărie vătămătoare și ucigătoare?

13 ianuarie – Sfinții Mucenici Ermil și Stratonic [ TRINITAS TV ]

EVANGHELIA ZILEI: 2026-01-13

MARŢI ÎN SĂPTĂMÂNA TREIZECI ŞI UNA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Evanghelia de la Marcu (X, 2-12)

n vremea aceea, apropiindu-se fariseii de Iisus, Îl întrebau, ispitindu-L, dacă unui bărbat îi este îngăduit să-şi lase femeia. Iar El, răspunzând, le-a zis: „Ce v’a poruncit Moise?“ Iar ei au zis: „Moise i-a dat voie să-i scrie carte de despărţire şi s’o lase“. Şi răspunzând Iisus, le-a zis: „Din pricina învârtoşării inimii voastre v’a scris el porunca aceasta; dar de la’nceputul făpturii, bărbat şi femeie i-a făcut Dumnezeu: De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va lipi de femeia sa şi cei doi vor fi un trup; aşa că nu mai sunt doi, ci un singur trup. Aşadar, ceea ce a unit Dumnezeu, omul să nu despartă“. Şi în casă ucenicii L-au întrebat din nou despre aceasta. Şi El le-a zis: „Oricine-şi va lăsa femeia şi va lua alta, săvârşeşte adulter cu ea. Iar femeia, de-şi va lăsa bărbatul şi se va mărita cu altul, adulter săvârşeşte“.

Apostolul Zilei: 2026-01-13

MARŢI ÎN SĂPTĂMÂNA TREIZECI ŞI UNA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Ap. Evrei (XII, 25-29)

raților, luați seama să nu vă lepădați de Cel care vorbește. Căci, dacă aceia n-au scăpat de pedeapsă, nevoind să asculte pe Cel ce le grăia pe pământ, cu atât mai mult noi – îndepărtându-ne de Cel ce ne grăiește din ceruri – al Cărui glas, odinioară, a zguduit pământul, iar acum, vorbind, a făgăduit: «Încă o dată voi clătina nu numai pământul, ci și cerul». Iar prin aceea că zice: «Încă o dată», arată schimbarea celor clătinate, ca a unor lucruri făcute, ca să rămână cele neclintite. De aceea, fiindcă primim o împărăție neclintită, să fim mulțumitori, și așa să-i aducem lui Dumnezeu închinare plăcută, cu evlavie și cu sfială. Căci «Dumnezeul nostru este și foc mistuitor».