Zis-a Domnul: „Dacă Fiul vă va face liberi, veţi fi liberi cu adevărat”. Iată unde este libertatea!
Zi: 16 ianuarie 2026
Mâncarea și băutura pentru nemurire

Care credință de pe globul pământesc cuprinde un adevăr atât de neclintit, preaînțelept și mântuitor precum credința noastră creștinească pravoslavnică, arătată necontenit și zilnic în faptă? Care credință propovăduiește atâta apropiere a omului de Dumnezeu prin întruparea Fiului lui Dumnezeu și viețuirea Lui pe pământ cu minunata, atotluminătoarea Lui învățătură, cu făcătoarele de viață slujbe și Taine, cum sunt renașterea prin Botez din apă și din Duhul Sfânt, Mirungerea, Împărtășirea cu Însuși Presfântul Trup și Sânge al lui Hristos, spre curăție, înnoire, luminare, întărire, spre îndumnezeire și viață veșnică?
„Iertați-mă” – o vorbă care îmblânzește și cele mai mânioase inimi

De fiecare dată când mergea la Sfântul Pavel, trecea pe lângă grădina mănăstirii, iar grădinarul îl încărca cu diferite legume şi zarzavaturi pentru bătrânii de la Katunakia. Egumenul, părintele Serafim, îi atrăgea mereu atenţia: „Fiul meu, cu părintele Benedict, grădinarul, să nu ai prea multe legături, pentru că «este un om puţin dificil»”.
Citește în continuare „„Iertați-mă” – o vorbă care îmblânzește și cele mai mânioase inimi”
Cuviosul Antonie cel Mare, „împreună-cetățean cu îngerii”
![]()
La finalul acestei săptămâni îl vom sărbători pe părintele monahilor, Sfântul Cuvios Antonie cel Mare. În fiecare an la 17 ianuarie îl prăznuim pe locuitorul pustiei, care a transformat deşertul egiptean într-un rai duhovnicesc în care el a strălucit ca o flacără de lumină, care i-a călăuzit pe mulți monahi spre desăvârșirea spirituală și dobândirea mântuirii.
Citește în continuare „Cuviosul Antonie cel Mare, „împreună-cetățean cu îngerii””
Când Îl iubesc pe Dumnezeu

Fericitul Augustin, Confessiones – Mărturisiri, Cartea a X-a, VI, (8), în Părinți și Scriitori Bisericești (1985), vol. 64, pp. 208-209
„Dar ce iubesc eu, când Te iubesc pe Tine? Eu nu iubesc nici frumusețea trupului, nici podoaba timpului, nici strălucirea luminii, care este prietenă acestor ochi, nici dulcile melodii ale cântecelor de toate felurile, nici mireasma suavă a florilor și gătelilor și aromatelor, nu mana și mierea, nici membrele potrivite pentru îmbrățișările trupului, nu acestea iubesc eu când iubesc pe Dumnezeul meu.
16 ianuarie – Sfântul Mucenic Danact Citețul [ TRINITAS TV ]
EVANGHELIA ZILEI: 2026-01-16
| VINERI ÎN SĂPTĂMÂNA TREIZECI ŞI UNA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Evanghelia de la Marcu |
is-a Domnul către ucenicii Săi: „Cei ce au bogăţii, cât de greu vor intra ei în împărăţia lui Dumnezeu!“ Iar ucenicii erau uimiţi de cuvintele Lui. Dar Iisus, răspunzând iarăşi, le-a zis: „Fiilor, cât de greu le este celor ce se încred în bogăţii să intre în împărăţia lui Dumnezeu! Mai lesne îi este cămilei să treacă prin urechile acului decât bogatului să intre în împărăţia lui Dumnezeu!“ Iar ei, mai mult uimindu-se, ziceau unii către alţii: „Şi cine poate să se mântuiască?…“. Iisus, privind la ei cu luare-aminte, le-a zis: „La oameni lucrul acesta e cu neputinţă, dar nu la Dumnezeu. Că la Dumnezeu toate sunt cu putinţă“. Şi a început Petru a-I zice: „Iată, noi pe toate le-am lăsat şi Ţi-am urmat Ţie“. Iisus a răspuns: „Adevăr vă grăiesc: Nu este nimeni care să-şi fi lăsat casă sau fraţi sau surori sau mamă sau tată sau copii sau ţarine pentru Mine şi pentru Evanghelie şi să nu primească însutit – acum, în vremea aceasta de prigoniri – case şi fraţi şi surori şi mame şi copii şi ţarine; iar în veacul ce va să vină, viaţă veşnică. Şi mulţi din cei dintâi vor fi la urmă, şi cei din urmă, întâi“. Şi erau pe drum, suindu-se la Ierusalim, şi Iisus mergea înaintea lor. Şi ei erau uimiţi: şi cei ce mergeau în urma Lui se temeau. Şi iarăşi luându-i cu El pe cei doisprezece, a început să le spună cele ce aveau să I se întâmple: |
Apostolul Zilei: 2026-01-16
| VINERI ÎN SĂPTĂMÂNA TREIZECI ŞI UNA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Ap. Iacov |
raților, să aveți credință în Domnul nostru Iisus Hristos, Domnul slavei, necăutând la fața omului. Pentru că, de va intra în adunarea voastră un om cu inele de aur în degete, în haină strălucită, și va intra și un sărac, în haină murdară, iar voi puneți ochii pe cel care poartă haină strălucită și-i ziceți: Tu șezi bine aici, pe când săracului îi ziceți: Tu stai acolo, în picioare, sau: Șezi jos, la picioarele mele, n-ați făcut voi, oare, în gândul vostru, deosebire între unul și altul și nu v-ați făcut judecători cu socoteli viclene? Ascultați, iubiții mei frați: Oare nu Dumnezeu i-a ales pe cei ce sunt săraci în ochii lumii, dar bogați în credință și moștenitori ai Împărăției pe care a făgăduit-o El celor ce Îl iubesc? Iar voi ați necinstit pe cel sărac! Oare nu bogații vă asupresc pe voi și nu ei vă târăsc la judecăți? Nu sunt ei cei ce hulesc numele cel bun întru care ați fost chemați? Dacă, într-adevăr, împliniți legea împărătească, potrivit Scripturii: «Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți», bine faceți; iar de căutați la fața omului, faceți păcat și legea vă osândește ca pe niște călcători de lege. Pentru că cine va păzi toată legea, dar va greși într-o singură poruncă, s-a făcut vinovat față de toate poruncile. Pentru că Cel ce a zis: «Să nu săvârșești adulter», a zis și: «Să nu ucizi». Și dacă nu săvârșești adulter, dar ucizi, te-ai făcut călcător de lege. Așa să grăiți și așa să lucrați, ca unii care veți fi judecați, prin legea libertății. Că judecata este fără milă pentru cel care n-a făcut milă. Și mila biruiește în fața judecății. |

is-a Domnul către ucenicii Săi: „Cei ce au bogăţii, cât de greu vor intra ei în împărăţia lui Dumnezeu!“ Iar ucenicii erau uimiţi de cuvintele Lui. Dar Iisus, răspunzând iarăşi, le-a zis: „Fiilor, cât de greu le este celor ce se încred în bogăţii să intre în împărăţia lui Dumnezeu! Mai lesne îi este cămilei să treacă prin urechile acului decât bogatului să intre în împărăţia lui Dumnezeu!“ Iar ei, mai mult uimindu-se, ziceau unii către alţii: „Şi cine poate să se mântuiască?…“. Iisus, privind la ei cu luare-aminte, le-a zis: „La oameni lucrul acesta e cu neputinţă, dar nu la Dumnezeu. Că la Dumnezeu toate sunt cu putinţă“. Şi a început Petru a-I zice: „Iată, noi pe toate le-am lăsat şi Ţi-am urmat Ţie“. Iisus a răspuns: „Adevăr vă grăiesc: Nu este nimeni care să-şi fi lăsat casă sau fraţi sau surori sau mamă sau tată sau copii sau ţarine pentru Mine şi pentru Evanghelie şi să nu primească însutit – acum, în vremea aceasta de prigoniri – case şi fraţi şi surori şi mame şi copii şi ţarine; iar în veacul ce va să vină, viaţă veşnică. Şi mulţi din cei dintâi vor fi la urmă, şi cei din urmă, întâi“. Şi erau pe drum, suindu-se la Ierusalim, şi Iisus mergea înaintea lor. Şi ei erau uimiţi: şi cei ce mergeau în urma Lui se temeau. Şi iarăşi luându-i cu El pe cei doisprezece, a început să le spună cele ce aveau să I se întâmple:
raților, să aveți credință în Domnul nostru Iisus Hristos, Domnul slavei, necăutând la fața omului. Pentru că, de va intra în adunarea voastră un om cu inele de aur în degete, în haină strălucită, și va intra și un sărac, în haină murdară, iar voi puneți ochii pe cel care poartă haină strălucită și-i ziceți: Tu șezi bine aici, pe când săracului îi ziceți: Tu stai acolo, în picioare, sau: Șezi jos, la picioarele mele, n-ați făcut voi, oare, în gândul vostru, deosebire între unul și altul și nu v-ați făcut judecători cu socoteli viclene? Ascultați, iubiții mei frați: Oare nu Dumnezeu i-a ales pe cei ce sunt săraci în ochii lumii, dar bogați în credință și moștenitori ai Împărăției pe care a făgăduit-o El celor ce Îl iubesc? Iar voi ați necinstit pe cel sărac! Oare nu bogații vă asupresc pe voi și nu ei vă târăsc la judecăți? Nu sunt ei cei ce hulesc numele cel bun întru care ați fost chemați? Dacă, într-adevăr, împliniți legea împărătească, potrivit Scripturii: «Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți», bine faceți; iar de căutați la fața omului, faceți păcat și legea vă osândește ca pe niște călcători de lege. Pentru că cine va păzi toată legea, dar va greși într-o singură poruncă, s-a făcut vinovat față de toate poruncile. Pentru că Cel ce a zis: «Să nu săvârșești adulter», a zis și: «Să nu ucizi». Și dacă nu săvârșești adulter, dar ucizi, te-ai făcut călcător de lege. Așa să grăiți și așa să lucrați, ca unii care veți fi judecați, prin legea libertății. Că judecata este fără milă pentru cel care n-a făcut milă. Și mila biruiește în fața judecății.