Rânduială e şi la şcoală, şi la primărie, şi la semănat, şi la secerat. E rânduială. Ce nu se face cu rânduială nu iese bine. Sfântul Apostol Pavel ne învaţă că, dacă luptăm după rânduială, câştigăm. El ne pune în faţă pe cei ce aleargă la curse. Atunci, ca şi astăzi, există acest sport.
Citește în continuare „Cum ajungem în Împărăția Cerurilor ?”
Iubirea noastră de Dumnezeu începe să se manifeste şi să lucreze în noi atunci când iubim pe aproapele ca pe noi înşine, când nu-I refuzăm nimic, nici pe noi înşine, nici ceea ce ne aparţine; când ne străduim să contribuim la mântuirea aproapelui cu tot ceea ce ne stă în putinţă; când, pentru a-I plăcea lui Dumnezeu refuzăm să împlinim poftele noastre, gândurile noastre trupeşti, înţelepciunea noastră trupească, care nu se supun deloc înţelepciunii lui Dumnezeu.
Iubirea este o calitate a sufletului omenesc. Ține de structura omului, de chipul lui Dumnezeu din el. Iubirea este un dat, este ceva fără de care nu se poate. Nu există om care să nu aibă capacitatea de a iubi. E adevărat că Domnul Hristos a spus că, din cauza înmulţirii fărădelegilor, iubirea multora se va răci. Dar chiar şi aşa, nu e posibil vreodată să dispară cu totul capacitatea iubitoare a omului. Ea ține de firea cea omenească, la fel ca şi gândirea, capacitatea de a raţiona. Credinţa are legătură mai mult cu înţelegerea, cu raţiunea (chiar dacă are în componenţa ei şi simţirea), iar iubirea ţine mai mult de inimă.
Într-o viață siriacă a Sfântului Pahomie cel Mare există o scenă importantă pentru a înțelege viziunea bătrânului cu privire la legătura dintre asceză și libertate. Aflăm aici că bătrânul lipsise pentru o perioadă din mănăstire, iar când revine, între frații care au ieșit să îl întâmpine a fost și unul care se plângea că la bucătărie nu au mai fost gătite „nici legume și nici mazăre pisată”. De aici înțelegem că se impusese un regim ascetic mult mai aspru decât în mod obișnuit. Prin urmare, Sfântul Pahomie a mers la cel care gătea și l-a găsit împletind rogojini. Părintele l-a întrebat dacă a gătit legume după rânduială, iar acela a confirmat că nu o făcuse, dar avea un motiv întemeiat, după părerea lui. A decis să nu mai gătească legume pentru că, de fiecare dată când o făcea, majoritatea fraților se înfrânau de la ele și doar unul singur mânca. Prin urmare, se făcea prea mare risipă. A decis, deci, ca la bucătărie să se facă doar mese mai ușoare, pentru care era necesar mai puțin efort. Iar el, ca să nu stea degeaba, a început să împletească rogojini. Și fusese chiar productiv: în timpul acela a reușit să facă vreo 500 de rogojini.
Protosinghel Ioanichie Bălan, Pateric Românesc, Ed. Arhiepiscopiei Tomisului și Dunării de Jos, Galați, 1990, pp. 27-28
„Acest venerabil episcop tomitan era de origine capadocian. El a ocupat scaunul Episcopiei Tomisului prin anul 360, dovedindu-se un devotat păstor al turmei lui Hristos şi aprig apărător al credinţei ortodoxe niceene.
| LUNI ÎN SĂPTĂMÂNA TREIZECI ŞI TREIA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Evanghelia de la Marcu |
 n vremea aceea căpeteniile preoţilor şi cărturarii au trimis la Iisus pe unii din farisei şi din irodiani, ca să-L prindă în cuvânt. Iar ei, venind, I-au zis: „Învăţătorule, ştim că adevărat eşti şi nu-ţi pasă de nimeni, fiindcă tu nu cauţi la faţa oamenilor, ci cu adevărat înveţi calea lui Dumnezeu. Se cuvine a da dajdie cezarului, sau nu? Să dăm, sau să nu dăm?“ El însă, cunoscându-le făţărnicia, le-a zis: „De ce Mă ispitiţi? Aduceţi-Mi un dinar ca să-l văd“. Şi I-au adus. Şi i-a întrebat Iisus: „Ale cui sunt efigia şi inscripţia de pe el?“ Iar ei I-au zis: „Ale cezarului“. Iar Iisus a zis: „Daţi-i cezarului pe cele ale cezarului, iar lui Dumnezeu pe cele ale lui Dumnezeu!“ Şi s’au minunat de El. |
| LUNI ÎN SĂPTĂMÂNA TREIZECI ŞI TREIA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Ap. I Petru |
| ubiților, Hristos a pătimit pentru voi, lăsându-vă pildă, ca să pășiți pe urmele Lui, Care n-a săvârșit niciun păcat, nici s-a aflat vicleșug în gura Lui, și Care, ocărât fiind, nu răspundea cu ocară, suferind, nu amenința, ci Se lăsa în știrea Celui ce judecă întru dreptate. El a purtat păcatele noastre, în trupul Său, pe lemn, pentru ca noi, murind față de păcate, să viețuim dreptății, cu a Cărui rană v-ați vindecat, de vreme ce erați ca niște oi rătăcite, dar v-ați întors acum la Păstorul și la Păzitorul sufletelor voastre. Asemenea și voi, femeilor, supuneți-vă bărbaților voștri, așa încât, chiar dacă sunt unii care nu se supun cuvântului, să fie câștigați, fără propovăduire, prin purtarea femeilor lor, văzând de aproape viața voastră curată și plină de sfială. Podoaba voastră să nu fie cea din afară: împletirea părului, podoabele de aur și îmbrăcarea hainelor scumpe, ci să fie omul cel tainic al inimii, întru nestricăcioasa podoabă a duhului blând și liniștit, care este de mare preț înaintea lui Dumnezeu, că așa se împodobeau odinioară și sfintele femei, care nădăjduiau în Dumnezeu, supunându-se bărbaților lor, precum Sara asculta pe Avraam și-l numea pe el domn, ale cărei fiice sunteți, dacă faceți ce e bine, și nu vă temeți de nimic. Voi, bărbaților, de asemenea, trăiți înțelepțește cu femeile voastre, ca fiind făpturi mai slabe, și faceți-le parte de cinste, ca unora care, împreună cu voi, sunt moștenitoare ale harului vieții, așa încât rugăciunile voastre să nu fie împiedicate. În sfârșit, fiți toți într-un gând, împreună-pătimitori, iubitori de frați, milostivi, smeriți. Nu răsplătiți răul cu rău sau ocara cu ocară, ci, dimpotrivă, binecuvântați, că spre aceasta ați fost chemați, ca să moșteniți binecuvântarea. |
♱ Oastea Creștin-Ortodoxă 