Care este singurul lucru pe care îl cere Dumnezeu de la noi

Nu și-a întors fața Sa de la noi, când, înstrăinați, rătăceam în felurite păcate, ci tocmai când moartea era gata să ne înghită, El ne-a chemat la viața veșnică și când, necunoscători față de binefacerile Lui, noi ne înstrăinam de El, atunci, ca un părinte prea îndurerat, ne-a căutat; cu toate că stătea în scaunul cel mai înalt al slavei, S-a coborât pe pământ pentru noi și S-a umilit atât de mult pentru noi, încât a luat chip de rob; Cel care ține pământul în palmă a fost înfășat cu scutece în iesle; Cel care măsoară cerul cu slavă nu a avut unde să-și plece capul. Deși era bogat, s-a făcut sărac pentru noi ca să ne îmbogățim în El; Cel care va veni pe nori să judece viii și morții a suferit judecata oamenilor și deși El Însuși este odihna tuturor celor ce lucrează, (…) El a lucrat; deși este izvorul vieții veșnice pentru cei însetați, a cerut apă de la femeia samarineancă; deși a săturat foamea noastră, cu propriul lui trup, a flămânzit pentru noi; Cel care împreună cu Tatăl este slujit de îngeri în Ceruri, a considerat o vrednicie să slujească pe oameni aici pe pământ; mâinile Lui, prin care se dăruiește plinătatea virtuților, în cruce au fost pironite pentru mântuirea noastră; gura Lui cea de miere curgătoare, prin care s-a vestit oamenilor învățătura mântuitoare, a gustat oțetul și fierea oferite de potrivnici; Cel care pe nimeni nu a rănit și nu a vătămat, bătut a fost și a suferit insulte, deși nevinovat; Cel la al cărui semn toți morții vor învia, a suportat de bunăvoie moarte pe cruce.

Citește în continuare „Care este singurul lucru pe care îl cere Dumnezeu de la noi”

Fariseul și vameșul – calea mândriei și calea smereniei

Tânărul de la răscruce | Doxologia

Doi oameni s-au suit la templu să se roage: un fariseu și un vameș. Fariseul, învățător al Legii, mulțumea că nu este păcătos ca vameșul, pe care-l privea cu dispreț. El era mulțumit de sine și mândru că-și îndeplinea, după cum socotea el, toate obligațiile față de Dumnezeu: postea de două ori pe săptămână, dădea zeciuială din câștig, nu era risipitor, nedrept, desfrânat. Spre deosebire de el, vameșul se simțea copleșit de păcatele sale și nu îndrăznea să-și ridice ochii spre cer. Smerindu-se, cerea doar mila lui Dumnezeu. Prin cei doi, Biserica ne pune în față două căi: calea mândriei și calea smereniei.

Citește în continuare „Fariseul și vameșul – calea mândriei și calea smereniei”

Triodul, timp de pregătire spirituală pentru Paşti

Triodul, timp de pregătire spirituală pentru Paşti 354342

Duminică am început cele zece săptămâni ale urcuşului nostru duhovnicesc către Paşti, în care suntem călăuziţi de cartea de cult numită Triod. Prin imnografia lui, parcurgem cea mai importantă perioadă liturgică din an, care ne duce la bucuria pascală a Învierii Domnului nostru Iisus Hristos. O bună parte a acestei perioade este dedicată Postului Sfintelor Paşti. Drumul nostru duhovnicesc din vremea Triodului este condus de post şi pocăinţă pentru a dobândi Raiul, pierdut de Adam prin nepostire şi lipsa pocăinţei. Am început perioada Triodului cu Duminica Vameşului şi a Fariseului şi o încheiem cu Sfânta şi Marea Sâmbătă.

Citește în continuare „Triodul, timp de pregătire spirituală pentru Paşti”

Rugăciunea alungă gândurile rele și ispitele

untit

Protosinghel Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, pp. 732-733

„Folosul rugăciunii este împlinirea scopului ei, adică iertarea păcatelor și mântuirea sufletului, indiferent că o facem cu gura, prin cuvânt, cu mintea sau cu inima. Fiecare cum îl îndeamnă cugetul, duhul și duhovnicul, așa să se roage. Numai să nu piardă mântuirea. Acea rugăciune este mai de folos, care izvorăște lacrimi de umilință, care ne ajută să părăsim păcatele și să creștem în dragoste, în smerenie și în cre­dință. Fiecare să se roage cu rugăciunea care îl ajută să sporească mai mult în fapte bune și pocăință.

Citește în continuare „Rugăciunea alungă gândurile rele și ispitele”

EVANGHELIA ZILEI: 2026-02-03

MARŢI
ÎN SĂPTĂMÂNA VAMEŞULUI ŞI A FARISEULUI

Evanghelia de la Marcu
(XIII, 14-23)

Zis-a Domnul către ucenicii Săi: „Când veţi vedea urâciunea pustiirii, cea prezisă de profetul Daniel, stând unde nu se cuvine – cine citeşte, să înţeleagă – , atunci cei ce vor fi în Iudeea să fugă în munţi; şi cel ce va fi pe acoperiş să nu se coboare, nici să intre să-şi ia ceva din casa sa; şi cel ce va fi în ţarină să nu se întoarcă îndărăt să-şi ia haina. Dar vai de cele ce vor fi însărcinate şi de cele ce vor alăpta în zilele acelea! Rugaţi-vă, dar, ca fuga voastră să nu fie iarna. Că necaz va fi în zilele acelea, cum n’a mai fost până acum de la’nceputul zidirii pe care a zidit-o Dumnezeu, şi nici nu va mai fi. Şi dacă Domnul n’ar fi scurtat zilele acelea, nici un trup n’ar mai scăpa; dar El a scurtat acele zile de dragul celor aleşi, pe care El i-a ales. Şi dacă va zice atunci cineva: Iată, aici este Hristos!, sau: Iată, acolo!, să nu credeţi. Că se vor scula hristoşi mincinoşi şi profeţi mincinoşi şi vor face semne şi minuni ca să-i ducă în rătăcire, de se poate, pe cei aleşi. Dar voi luaţi seama! Iată, pe toate vi le-am spus de mai’nainte.“

Apostolul Zilei: 2026-02-03

MARŢI
ÎN SĂPTĂMÂNA VAMEŞULUI ŞI A FARISEULUI

Ap. II Petru
(II, 9-22)

I2ubiților, Domnul poate să scape din ispite pe cei credincioși, iar pe cei nedrepți să-i păstreze, ca să fie pedepsiți în ziua judecății; și mai ales pe cei ce umblă după îmboldirile cărnii, în pofte spurcate și disprețuiesc domnia cerească. Îndrăzneți, îngâmfați, ei nu se cutremură să hulească măririle (din cer); pe când îngerii, deși sunt mai mari în tărie și în putere, nu aduc în fața Domnului judecată defăimătoare împotriva lor. Aceștia, însă, ca niște dobitoace fără minte, din fire făcute să fie prinse și nimicite, hulind cele ce nu cunosc, vor pieri în stricăciunea lor; ei înșiși fiind nedrepți își vor lua plata nedreptății, socotind o plăcere desfătarea de fiecare zi; ei sunt pete și ocară, făcându-și plăcere, în rătăcirile lor, să ospăteze cu voi la mesele voastre; având ochii plini de pofta desfrânării și fiind nesățioși de păcat, ei amăgesc sufletele cele nestatornice; inima lor e deprinsă la lăcomie și sunt fiii blestemului; părăsind calea cea dreaptă, au rătăcit și au apucat calea lui Valaam, fiul lui Vosor, care a iubit plata nedreptății, dar a primit mustrare pentru călcarea lui de lege; căci dobitocul fără grai, pe care era călare, grăind cu glas omenesc, a oprit nebunia prorocului. Aceștia sunt izvoare fără de apă și nori purtați de furtună, cărora li se păstrează în veac întunericul cel de nepătruns, întrucât, rostind vorbe trufașe și deșarte, ei momesc întru poftele trupului, cu desfrânări, pe cei care de-abia au scăpat de cei ce viețuiesc în rătăcire. Ei le făgăduiesc libertate, fiind ei înșiși robi stricăciunii, fiindcă ceea ce te biruiește, aceea te și stăpânește. Pentru că, după ce au scăpat de întinăciunile lumii, prin cunoașterea Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos, dacă iarăși se încurcă în acestea, ei sunt învinși; li s-au făcut cele de pe urmă mai rele decât cele dintâi. Că mai bine era pentru ei să nu fi cunoscut calea dreptății, decât, după ce au cunoscut-o, să se întoarcă de la porunca sfântă, dată lor. Cu ei s-a întâmplat adevărul din zicală: câinele se întoarce la vărsătura lui și porcul scăldat la noroiul mocirlei lui.