Formele ispitei

Sfântul Macarie Egipteanul, Alte șapte omilii, Cuvânt despre paza inimii, 9, în Părinți și Scriitori Bisericești (1992), vol. 34, p. 286

„Bun lucru este postul, privegherea și retragerea în pustie. Dar fiecare dintre acestea nu este decât o floare a viețuirii celei pune. Viața creștină este mult mai complexă și nu se cade să-și pună cineva încrederea doar în acestea. Se întâmplă, de exemplu, ca un om să se împărtășească de har, ca răutatea, deși există, să cedeze de bună voie, și să nu se mai arate în el, iar omul acela să creadă că mintea lui s-a curățat. Dar, pe când se crede creștin desăvârșit, pe când crede că este liber și nu mai poartă nicio grijă, atunci răutatea, întocmai ca un tâlhar, vine asupra lui, îi pune curse, îl ispitește, și îl coboară întru cele mai de jos ale pământului. Căci dacă oamenii, aflându-se (în postura de) răufăcători sau de ostași, știu să pună curse dușmanilor, să se strecoare în spatele lor, să-i înconjoare și să-i ucidă, răutatea care este de mii de ori mai puternică decât aceștia, pentru a pierde atâtea suflete știe să pună curse în inimă.”