Află calea dreaptă, și fericirea va merge împreună cu tine.
Citește în continuare „Nu fugi după fericire! Ea este mai aproape decât ai crezut”
Află calea dreaptă, și fericirea va merge împreună cu tine.
Citește în continuare „Nu fugi după fericire! Ea este mai aproape decât ai crezut”
Așa, încet încet, vom învăța un fel de a fi care ne va ajuta să descoperim că în lume nu e numai răul, ci și multă frumusețe și bunătate și astfel, vom deveni lucrători ai Binelui Care vine de Sus!
Citește în continuare „În lume este multă frumusețe și bunătate, nu doar rău”
Cu El, lecțiile pe care le ai de făcut devin liturghie! Cu El, relația cu părinții devine iubire, chiar dacă, de multe ori, răstignită! Cu El, păcatul devine moarte și ura păcatului devine o formă a nașterii de sus!
Citește în continuare „Dumnezeu Se poate amesteca în cele mai mici gânduri și gesturi ale noastre”
În perioada postului în care ne aflăm, pregătire pentru sărbătoarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel, încercăm să ne preocupăm de lucrurile duhovnicești și înălțătoare. Acum acordăm o atenție deosebită rugăciunii și postului pentru că știm din propria experiență că roadele lor sunt curățitoare și ușurătoare de suflet. Ele ne eliberează de povara și zgura nevăzută a păcatului, care de multe ori ne întunecă mintea, ne obosește trupul și ne lipsește de energia și puterea vieții. Așa cum păcatul este o pregustare a morții și a finalității omului ca ființă vie, orice strădanie duhovnicească este o pregustare a vieții adevărate, a vieții lui Dumnezeu în Biserică, în tradiția ascetică a Părinților și în ascultare.
Citește în continuare „Rugăciunea scurtă, dar adeseori făcută, e mai de folos decât cea lungă”
Sfântul Vasile cel Mare, Omilii și cuvântări, Omilia a II-a despre post, VII-VIII, în Părinți și Scriitori Bisericești (2009), vol. 1, pp. 68-69
„Dar, pentru ca postul să fie vrednic de laudă, nu-i de ajuns numai să ne înfrânăm de la mâncăruri; trebuie să postim post primit și bineplăcut lui Dumnezeu. Iar postul adevărat este înstrăinarea de păcat, înfrânarea limbii, oprirea mâniei, îndepărtarea de pofte, de bârfeli, de minciună, de jurământul strâmb. Lipsa acestora este post adevărat. În ele stă postul cel bun. Să ne desfătăm în Domnul, cugetând la cuvintele Duhului și primind poruncile și învățăturile mântuitoare, care ne îndreaptă sufletele. Să ne păzim așadar de postirea sufletului, pe care profetul se silește să o îndepărteze prin rugăciune, zicând: Domnul nu va omorî prin foamete sufletele drepților (Proverbe 10, 3); și: N-am văzut pe cel drept părăsit, nici sămânța lui cerșind pâine (Psalmi 36, 25). În aceste cuvinte, profetul n-a vorbit de pâinile cele materiale, că știa că feciorii Patriarhului Iacov se coborâseră în Egipt pentru pâine, ci de hrana cea duhovnicească, prin care omul nostru lăuntric se desăvârșește. Să ne ferească, deci, Dumnezeu de postul cu care Domnul a amenințat pe iudei: Iată, vin zile, zice Domnul, și voi aduce peste pământul acesta foamete, nu foamete de pâine, nici sete de apă, ci foamete de a auzi cuvântul Domnului (Amos 8, 11). Dreptul Judecător a adus peste ei foametea aceea, pentru că a văzut că trupul lor se îngrășa și punea carne pe el, iar mintea le slăbea de lipsa hranei învățăturilor adevărului. În zilele ce vin, Duhul cel Sfânt vă va ospăta, cu bucurie, dimineața și seara. Nimeni să nu lipsească de bunăvoie de la acest ospăț duhovnicesc. Să luăm parte cu toții la vasul cel cumpătat pe care Înțelepciunea l-a umplut și ni l-a pus deopotrivă înaintea tuturor, ca fiecare să bea din el atât cât poate. Înțelepciunea a pregătit vinul cu mirodenii și a junghiat jertfele ei (Proverbe 9, 2), adică hrana celor desăvârșiți, ale căror simțuri sunt deprinse prin obișnuință să deosebească binele de rău (Evrei 5, 14). Cu această hrană săturându-ne din destul, să dea Dumnezeu să fim găsiți vrednici a lua parte la veselia ospățului Mirelui, în Hristos Iisus Domnul nostru, a Căruia este slava și puterea în veci. Amin!”