Atunci când Moise a cerut să-L vadă pe Dumnezeu, așa cum își închipuia el, a auzit de la El Însuși că acest lucru este cu neputință și a putut să-l privească numai „spatele”, care înseamnă lucrările sau însușirile dumnezeiești.
Vederea duhovnicească a lui Dumnezeu nu aparține sferei sentimentelor (simțirilor), nici planurilor optice, ci este unire ipostatică și legătură a făpturii zidite cu „Existența” nezidită a lui Dumnezeu, nu cu firea sau ființa Sa, ci cu lucrările sau energiile dumnezeiești, potrivit cu capacitatea celui ce „pătimește” vederea duhovnicească.
Atunci când Moise a cerut să-L vadă pe Dumnezeu, așa cum își închipuia el, a auzit de la El Însuși că acest lucru este cu neputință și a putut să-l privească numai „spatele”, care înseamnă lucrările sau însușirile dumnezeiești.
Cel ce se află în vederea duhovnicească a lui Dumnezeu mărturisește că între zidit și nezidit nu există nicio asemănare și că „a-L exprima pe Dumnezeu este cu neputință, iar a-L gândi este mai cu neputință” (Sfântul Grigorie Teologul).
Gheronda Iosif Vatopedinul,
Dialoguri la Athos,
Editura Doxologia, Iași, 2012, pag. 20-21
Doxologia
♱ Oastea Creștin-Ortodoxă 