„Vom sta în picioare și vom lupta până la moarte pentru legea creștinească”

„Fost-a gândul lui Dumnezeu cu Ștefan Voievod!” Aceste cuvinte ale cronicarului ar putea concentra nu doar viața Sfântului Voievod Ștefan cel Mare, ci și întreaga perioadă în care figura marelui voievod a strălucit mai mult decât a înaintașilor săi. Ștefan a fost cu adevărat mare, mai întâi de toate pentru că s-a făcut pe sine vas ales, purtând în sine gândul lui Dumnezeu, gând pe care l-a pus în lucrare spre slava Lui. Astfel, el nu a socotit islamul a fi o simplă amenințare a țării lui, ci asupra întregii creștinătăți, pe care o socotea a fi responsabilitatea sa, lucrul pe care Însuși Dumnezeu i-l încredințase. Ștefan cel Mare a urmat, așa cum era firesc, calea armelor, pentru a stăvili înaintarea turcilor spre Europa Centrală.

Citește în continuare „„Vom sta în picioare și vom lupta până la moarte pentru legea creștinească””

Logica credinței

untit„În vremea aceea, pe când Iisus intra în Capernaum, s-a apropiat de El un sutaş, rugându-L şi zicând: Doamne, sluga mea zace în casă, slăbănog, chinuindu-se cumplit. Şi i-a zis Iisus: Venind, îl voi vindeca. Dar sutaşul, răspunzând, I-a zis: Doamne, nu sunt vrednic să intri sub acoperişul meu, ci numai spune un cuvânt şi se va vindeca sluga mea. Că şi eu sunt om sub stăpânirea altora şi am sub mine ostaşi şi-i spun acestuia: Du-te, şi se duce; şi celuilalt: Vino, şi vine; şi slugii mele: Fă aceasta, şi face. Auzind, Iisus S-a minunat şi a zis celor ce veneau după El: Adevărat grăiesc vouă: Nici în Israel n-am găsit atâta credinţă. Şi zic vouă că mulţi de la răsărit şi de la apus vor veni şi vor sta la masă cu Avraam, cu Isaac şi cu Iacov în Împărăţia cerurilor. Iar fiii Împărăţiei vor fi aruncaţi în întunericul cel mai din afară; acolo va fi plângerea şi scrâşnirea dinţilor. Şi a zis Iisus sutaşului: Du-te, fie ţie după cum ai crezut. Şi s-a însănătoşit sluga lui în ceasul acela.” Matei 8, 5-13 Duminica a 4-a după Rusalii (Vindecarea slugii sutaşului) 

Citește în continuare „Logica credinței”

EVANGHELIA ZILEI: 2023-07-02

DUMINICA
A PATRA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH

Evanghelia de la Matei
(VIII, 5-13)

n vremea aceea, Pe când intra Iisus în Capernaum s’a apropiat de El un sutaş, rugându-L şi zicând: „Doamne, servul meu zace slăbănog în casă, cumplit chinuindu-se“. Şi Iisus i-a zis: „Voi veni şi-l voi vindeca“. Dar sutaşul, răspunzând, I-a zis: „Doamne, nu sunt vrednic să intri sub acoperişul meu, ci zi numai cu cuvântul şi servul meu se va tămădui. Că şi eu sunt om sub stăpânirea altora şi am sub mine ostaşi şi-i spun unuia: Du-te! şi se duce; şi altuia: Vino! şi vine; şi robului meu: Fă asta! şi face“. Auzind acestea, Iisus S’a minunat şi a zis celor ce veneau după El: „Adevăr vă grăiesc, nici în Israel, n’am aflat atâta credinţă! Şi vă spun Eu vouă că mulţi de la răsărit şi de la apus vor veni şi vor şedea la masă cu Avraam, cu Isaac şi cu Iacob în împărăţia cerurilor, iar fiii împărăţiei vor fi aruncaţi în întunericul cel mai din afară; acolo va fi plângerea şi scrâşnirea dinţilor“. Şi i-a zis Iisus sutaşului: „Du-te, să-ţi fie după cum ai crezut!“ Şi s’a însănătoşit servul său în ceasul acela.

Apostolul Zilei: 2023-07-02

DUMINICA
A PATRA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH

Ap. Romani
(VI, 18-23)

raţilor, izbăvindu-vă de păcat, v-aţi făcut robi ai dreptăţii. Omeneşte vorbesc, pentru slăbiciunea trupului vostru. Căci, precum aţi făcut mădularele voastre roabe necurăţiei şi fărădelegii, spre fărădelege, tot aşa faceţi acum mădularele voastre roabe dreptăţii, spre sfinţire. Căci, atunci când eraţi robi ai păcatului, eraţi liberi faţă de dreptate. Deci ce roadă aveaţi atunci? Roade de care acum vă e ruşine; pentru că sfârşitul acelora este moartea. Dar acum, izbăviţi fiind de păcat şi robi făcându-vă lui Dumnezeu, aveţi roada voastră spre sfinţire, iar sfârşitul, viaţă veşnică. Pentru că plata păcatului este moartea, iar harul lui Dumnezeu, viaţa veşnică, în Hristos Iisus, Domnul nostru.