Lupta duhovnicească ‒ de ce și pentru ce ?

Lupta în viața duhovnicească este nevăzută, căci duhul care o poartă este nevăzut. Nu se cade ca ea să fie îndreptată împotriva oamenilor văzuți, cu care noi adesea, din neînțelegere, intrăm în relații de vrăjmășie, ci împotriva patimilor din noi și a dracilor din afara noastră.

„Întru necaz M-ai chemat și te-am cercat la apa certării” ‒ cuvânt despre scopul suferinței

Ne este foarte greu să acceptăm suferinţa în viaţa noastră, ea este aceea care rupe şi desface egoismul din noi (precum gerul face cu trunchiul copacului), lărgindu-ne inima spre a-L primi pe Dumnezeu. Este adevărat că acest proces de creştere este unul dureros, dar precum Însuşi Dumnezeu-Cuvântul Și-a asumat această cruce a durerii, asemenea şi noi suntem chemaţi să ne purtăm crucea, astfel încât inima noastră să devină o inimă mare, care să poată cuprinde toată lumea, agonisindu-şi o nouă calitate: mărinimia.

Lui Dumnezeu Îi este dor de fiecare om, nouă ne este dor de El ?

Dorul lui Dumnezeu după cel mai mare păcătos este neasemănat mai mare decât dorul celui mai sfânt om după Dumnezeu.

Modernitatea şi premisele ei

În general, ştiinţa modernă este percepută ca fiind total diferită de ştiinţele Evului Mediu şi de cele ale Renaşterii, detaşată de tradiţia celor două perioade. Ideologiile raţionaliste şi scientiste consideră ştiinţa modernă superioară ştiinţelor din Evul Mediu şi din Renaştere (Cf. Apologetica Ortodoxă, vol. I, coordonator Adrian Lemeni, Ed. BASILICA, Bucureşti, 2013, p. 294), mai ales că aceasta avea o mentalitate total diferită de ştiinţele Renaşterii, precum şi o aplicabilitate practică în societate. Omul modern trăieşte cu impresia iluzorie de a-şi fi inventat propria tradiţie, care nu are nimic în comun cu trecutul, că s-a emancipat de tutela vechilor tradiţii (Antichitate şi Evul Mediu) şi astfel, în ansamblu, Modernitatea se socoteşte a fi superioară, doar prin simplul fapt că este modernă, adică ulterioară celorlalte epoci şi concepţii.

Împlinirea voii lui Dumnezeu

Sfântul Ciprian, Despre rugăciunea domnească, XII-XVI, în Părinți și Scriitori Bisericești (1981), vol. 3, pp. 471-474

„Noi, creștinii, care am început să numim în rugăciune pe Dumnezeu Tată, ne rugăm să vină la noi și Împărăția lui Dumnezeu. Adăugăm și zicem: Facă-se voia ta în cer și pe pământ nu pentru ca Dumnezeu să facă ce vrea El, ci pentru ca să putem noi face ce vrea Dumnezeu. Căci cine-L împiedică pe Dumnezeu să facă ce vrea? Dar fiindcă suntem împie­dicați de diavolul să ne supunem lui Dumnezeu cu tot sufletul și cu toate faptele noastre, de aceea ne rugăm să se facă în noi voința lui Dumnezeu. Și ca să se facă aceasta în noi, este nevoie de voința lui Dumnezeu, adică de ajutorul și de ocrotirea Lui, fiindcă nimeni nu este puternic prin forțele sale, ci prin voia și mila lui Dumnezeu. (…) Cerem să se îndeplinească voința lui Dumnezeu în cer și pe pământ, fiindcă și una, și alta au în vedere ființa noastră, mântuirea noastră. De vreme ce avem trupul din pământ și sufletul din cer (Facerea 2, 7), suntem în ace­lași timp pământ și cer și de aceea ne rugăm să se facă voia lui Dumnezeu și-ntr-o parte și-n cealaltă, adică și în corp și în spirit. Căci este luptă între corp și spirit și zilnică neînțelegere și confruntare între acești doi adversari încât nu facem ceea ce voim, pentru că spiritul tinde la cele cerești și divine, pe când corpul poftește la cele pământești și vremelnice. Și de aceea cerem ca între acestea două, cu darul și ajutorul lui Dum­nezeu, să fie unire, pentru ca Dumnezeu cu voința Lui să ne mântuiască și sufletul și corpul, să ne țină sănătos sufletul renăscut prin El. (…) De aceea și în rugăciuni zilnice și continuu cerem să se facă pentru noi voia lui Dumnezeu și în cer și pe pământ; fiindcă voia lui Dumnezeu este să se supună cele pământești celor cerești; să fie conducătoare cele spirituale și divine. (…) Să facem rugăciunea noastră pentru mântuirea tuturor, pentru ca, precum în cer, adică în noi, s-a făcut voia lui Dumnezeu, căci prin credința noastră, suntem din cer, la fel și pe pământ, adică în cei ce nu voiesc să creadă, să se facă voia lui Dumnezeu, pentru ca toți cei ce aparțin primei nașteri, pământene, să înceapă a fi cerești, născuți din apă și din duh (Ioan 3, 5).”

6 iulie – Sfântul Cuvios Sisoe cel Mare [ TRINITAS TV ]

EVANGHELIA ZILEI: 2023-07-06

JOI ÎN SĂPTĂMÂNA A CINCEA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Evanghelia de la Matei (XII, 46-50; XIII, 1-3)

n vremea aceea, În timp ce Iisus le vorbea mulţimilor, iată că mama şi fraţii Lui stăteau afară, căutând să vorbească cu El. Cineva I-a zis: „Iată, mama şi fraţii Tăi stau afară, căutând să-#i vorbească“. Iar El i-a răspuns celui ce-I vorbea: „Cine este mama Mea şi cine sunt fraţii Mei?“ Şi întinzându-Şi mâna către ucenicii Săi, a zis: Iată-i pe mama Mea şi pe fraţii Mei! Că tot cel ce face voia Tatălui Meu Celui din ceruri, acela Îmi este frate şi soră şi mamă“. În ziua aceea a ieşit Iisus din casă şi S?a aşezat pe ţărmul mării. Şi s?au adunat la El mulţimi numeroase, aşa încât El a intrat în luntre şi stătea în ea şi toată mulţimea şedea pe ţărm Şi multe lucruri le-a grăit El în parabole, zicând: „Iată, ieşit-a semănătorul să semene.

Apostolul Zilei: 2023-07-06

JOI ÎN SĂPTĂMÂNA A CINCEA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Ap. Romani (XV, 17-29)

raţilor, în Hristos Iisus am laudă, în cele către Dumnezeu, căci nu voi cuteza să spun ceva din cele ce n-a săvârşit Hristos prin mine, spre ascultarea neamurilor, prin cuvânt şi prin faptă, prin puterea semnelor şi a minunilor, prin puterea Duhului Sfânt, aşa încât de la Ierusalim şi din ţinuturile de primprejur până în Iliria, am împlinit propovăduirea Evangheliei lui Hristos, râvnind astfel să binevestesc acolo unde Hristos nu fusese numit, ca să nu zidesc pe temelie străină, ci, precum este scris: «Cărora nu li s-a vestit despre El, aceia Îl vor vedea; şi cei ce n-au auzit Îl vor înţelege». De aceea am şi fost împiedicat, de multe ori, ca să vin la voi. Dar acum, nemaiavând loc în aceste ţinuturi şi având dorinţa de mulţi ani să vin la voi, când mă voi duce în Spania voi veni la voi. Căci nădăjduiesc să vă văd în trecere şi de către voi să fiu însoţit până acolo, după ce mă voi bucura întâi, în parte, de voi. Acum, însă, mă duc la Ierusalim, ca să slujesc sfinţilor. Căci Macedonia şi Ahaia au binevoit să facă o strângere de ajutoare pentru săracii dintre sfinţii de la Ierusalim. Căci ei au binevoit şi sunt datori faţă de ei. Căci dacă neamurile s-au împărtăşit de cele duhovniceşti ale lor, datori sunt şi ei să le slujească în cele trupeşti. Săvârşind deci aceasta şi încredinţându-le roada aceasta, voi trece pe la voi, în Spania. Şi ştiu că, venind la voi, cu deplinătatea binecuvântării lui Hristos voi veni.