Apostolul Zilei: 2023-07-11

MARŢI
ÎN SĂPTĂMÂNA A ŞASEA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH

Ap. I Corinteni
(I, 1-9)

avel, chemat apostol al lui Iisus Hristos prin voia lui Dumnezeu, şi fratele Sostene, Bisericii lui Dumnezeu care este în Corint, celor sfinţiţi în Iisus Hristos, celor numiţi sfinţi, împreună cu toţi cei care cheamă numele Domnului nostru Iisus Hristos în tot locul, şi al lor şi al nostru: Har vouă şi pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, şi de la Domnul nostru Iisus Hristos! Mulţumesc totdeauna Dumnezeului meu pentru voi, pentru harul lui Dumnezeu, dat vouă în Hristos Iisus. Căci întru El v-aţi îmbogăţit deplin întru toate, în tot cuvântul şi în toată cunoştinţa; astfel mărturia lui Hristos s-a întărit în voi; încât voi nu sunteţi lipsiţi de niciun dar, aşteptând arătarea Domnului nostru Iisus Hristos, Care vă va şi întări până la sfârşit, ca să fiţi nevinovaţi în ziua Domnului nostru Iisus Hristos. Credincios este Dumnezeu, prin Care aţi fost chemaţi la împărtăşirea cu Fiul Său, Iisus Hristos, Domnul nostru.

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.