Timp de câteva zile, am auzit de la sora mea mai mică, care nu a intrat la liceul dorit, multe versiuni de regrete, priviri retrospective, lamentări, care au culminat într-o zi cu exclamația: „Ce urât se simte eșecul”. Într-o notă ușor ironică, i-am spus că e necesar să se obișnuiască cu sentimentul şi că e bine că se „antrenează” de mică.
Citește în continuare „Eșecul dă posibilitatea reconstruirii sinelui”
Dacă diavolul ar fi spus „am greșit”, ar fi devenit din nou înger. Dragostea lui Dumnezeu nu are margini. Însă diavolul are voință înțepenită, încăpățânare, egoism, nu vrea să se plece, nu vrea să se mântuiască. Înfricoșător lucru! Și aceasta deși au fost îngeri!
Citește în continuare „„Am greșit” are puterea de a izbăvi din iad”
Când cineva suferă mult pentru păcătoșenia sa sau pentru nerecunoștința sa față de Dumnezeu, dar nădăjduiesc mult în El, va primi multă mângâiere dumnezeiască. Nu trebuie să deznădăjduim atunci când ne nevoim și nu vedem nicio sporire, ci o continuă stare pe loc.
Citește în continuare „Cei care se nevoiesc cu smerenie și nădejde la Dumnezeu se bucură”
Și cei mai duhovnicești oameni nu și-au asigurat viața lor. De aceea se și țin pe ei înșiși în „asigurarea” lui Dumnezeu și nădăjduiesc în El deznădăjduindu-se doar de „eul” lor.
Citește în continuare „Pocăința – leac împotriva nefericirii duhovnicești”
Sfântul Vasile cel Mare, Omilii la Hexaemeron, omilia a II-a, IV-V, în Părinți și Scriitori Bisericești (1986), vol. 17, pp. 90-91
„Mă minunez, însă, cum nu se înspăimântă de ei înșiși acești oameni, când sunt purtați de mintea lor să rostească niște blasfemii atât de neîngăduite!
Nu este, deci, un gând binecredincios să spui că răul este făcut de Dumnezeu, pentru că nimic din cele contrarii nu vine de la contrariul său; nici viața nu naște moarte, nici întunericul nu este început al luminii, nici boala nu aduce sănătate; în schimbările stărilor sufletești schimbările se fac de la contrarii la contrarii; dar la nașteri, cel născut nu se naște din cineva care are o natură potrivnică lui, ci din cei de aceeași natură.
Dar pot fi întrebat:
– Dacă răul nu este nici nenăscut, nici făcut de Dumnezeu, de unde își are existența? Că nimeni din cei ce viețuiesc nu va spune că răul nu există! Ce să spunem?
– Răul nu are o existență vie și însuflețită, ci este o stare sufletească potrivnică virtuții, din pricină că cei care nu sunt cu luare aminte asupra vieții lor se depărtează de bine.
Nu căuta, dar, răul în afară de tine și nici nu-ți închipui o natură care să fie cauza răului, ci fiecare să se recunoască pe el însuși cauza răului care este în el.
Din relele care ni se întâmplă în viață, pe unele ni le aduce firea noastră omenească, de pildă: bătrânețea și bolile; altele sunt datorită întâmplării, de pildă: faptele, care, în afara gândului nostru, au cauze străine, adeseori dureroase sau vesele, de pildă: când găsești o comoară săpând o fântână sau când, ducându-te în piață, îți iese în cale un câine turbat; alte rele depind de noi, de pildă: a-ți înfrâna poftele sau a da frâu liber plăcerilor, a-ți stăpâni mânia sau a bate pe cel care te-a supărat, a spune adevărul sau a minți, a fi blând și măsurat sau îngâmfat și mândru. Peste toate acestea tu ești stăpân! Nu căuta începuturile lor în afară de tine, ci cunoaște că răul ia început din căderile cele din voia ta. Dacă răul ar fi fără voia noastră și nu cu voia noastră, atunci n-ar atârna asupra celor ce fac rău atâta frică de legi și nici n-ar fi atât de nemiloase pedepsele date de tribunale pe măsura faptelor săvârșite de răufăcători.”
| JOI ÎN SĂPTĂMÂNA A ŞASEA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Evanghelia de la Matei |
 n vremea aceea, intrând Iisus în casă, ucenicii Lui s’au apropiat de El, zicând: „Lămureşte-ne parabola neghinei din ţarină“. Iar El, răspunzând, le-a zis: „Cel ce seamănă sămânţa cea bună este Fiul Omului, iar ţarina este lumea; sămânţa cea bună sunt fiii împărăţiei; iar neghina sunt fiii Celui-Rău. Vrăjmaşul care a semănat-o este diavolul; secerişul este sfârşitul veacului, iar secerătorii sunt îngerii. Şi după cum se strânge neghina şi se arde în foc, aşa va fi la sfârşitul veacului. Fiul Omului îi va trimite pe îngerii Săi şi ei vor strânge din împărăţia Lui toate pietrele de poticnire şi pe cei ce fac fărădelegea, şi-i vor arunca în cuptorul de foc; acolo va fi plângerea şi scrâşnirea dinţilor. Atunci cei drepţi vor străluci ca soarele în împărăţia Tatălui lor. Cel ce are urechi de auzit, să audă! |
| JOI ÎN SĂPTĂMÂNA A ŞASEA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Ap. I Corinteni |
 raţilor, nimeni să nu se amăgească. Dacă i se pare cuiva, între voi, că este înţelept în veacul acesta, să se facă nebun, ca să fie înţelept. Căci înţelepciunea lumii acesteia este nebunie înaintea lui Dumnezeu, pentru că scris este: «El prinde pe cei înţelepţi în viclenia lor». Şi iarăşi: «Domnul cunoaşte gândurile înţelepţilor, că sunt deşarte». Aşa că nimeni să nu se laude cu oameni. Căci toate sunt ale voastre: Fie Pavel, fie Apolo, fie Chefa, fie lumea, fie viaţa, fie moartea, fie cele de faţă, fie cele viitoare, toate sunt ale voastre. Iar voi sunteţi ai lui Hristos, iar Hristos al lui Dumnezeu. |
♱ Oastea Creștin-Ortodoxă 