Zi: 19 iulie 2023
„Cred în Dumnezeu” nu înseamnă să pretind ca Dumnezeu să-mi împlinească toate cererile
Prin smerenie se biruiesc patimile sufletului nostru, sunt puși pe fugă demonii și, într-un chip tainic și mai presus de fire, sunt dezarmați cei care caută să ne facă rău.
A muri înseamnă a pleca puțin !
Fiii Bisericii nu folosesc cuvântul moarte pentru a defini trecerea unui suflet în eternitate.
Un gând care te face ca focul
Avva face parte din rândul celor mai mari asceți ai pustiului egiptean. Despre felul în care Sisoe îl vede pe Marele Antonie, întemeietorul monahismului, citim într-o apoftegmă destul de misterioasă: „Un frate s-a dus la avva Sisoe, pe muntele avvei Antonie, și, stând ei așa de vorbă, îl întreabă pe bătrân: «Încă nu ai ajuns la nivelul avvei Antonie, părinte?>. Bătrânul îi zice: «Dacă aș avea măcar unul din gândurile avvei Antonie, aș deveni tot numai foc>. Totuși, cunosc pe cineva care cu trudă i-ar putea duce gândul”.
Specific şi expresie uzuală în lirica Sfintei Scripturi
În orice limbă sau dialect (inaccesibil sau cvasi-uzual) poezia are în esență farmecul ei, rămânând totodată o entitate stilistică greu de definit. Cu atât mai dificil este atunci când vorbim despre „poezia biblică”. Geneza ei se revendică în legătură cu tradiția literaturii ebraice. Astfel, spre deosebire de alte creaţii lirice de factură profană, acest segment al textului sacru se indentifică prin stilul concis și dens al limbii de care se foloseşte. După părerea specialiștilor bibliști, poezia Scripturii conferă o atenție distributivă, nu numai asupra conținutului exprimat, ci și asupra modului de exprimare.
Citește în continuare „Specific şi expresie uzuală în lirica Sfintei Scripturi”
Biserica – școala sufletului
Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, omilia XI, VII, în Părinți și Scriitori Bisericești (1994), vol. 23, pp. 141-142
„Că și pentru asta vă chemăm des la biserică, nu ca să intrați numai, ci ca să și culegeți roade de pe urma venirii aici. Dacă veniți regulat, dar nu plecați de aici cu roade, nu veți avea nici un folos, nici de venirea la biserică și nici de șederea în biserică. Dacă vedem pe copiii noștri că nu învață nimic de la învățătorii la care i-am trimis, ținem de rău pe învățători și trimitem copiii la alți învățători, ce cuvânt de apărare mai putem avea când nu ne îngrijim de virtute nici atât cât ne îngrijim de cele pământești, când totdeauna ne întoarcem de la biserică cu tăblițele goale? Și totuși aici în biserică avem învățători mai mulți și mai buni! La fiecare slujbă vă dăm ca învățători pe profeți, pe apostoli, pe patriarhi și pe toți drepții. Și nici așa nu folosiți ceva! Ci, dacă bombăniți doi sau trei psalmi, iar rugăciunile obișnuite le spuneți la întâmplare și cum se nimerește, plecați acasă socotind că asta-i de ajuns pentru mântuirea voastră. N-ați auzit pe profetul care spune, dar, mai bine spus, pe Dumnezeu, Care grăiește prin profet, că poporul acesta cu buzele Mă cinstește, dar inima lor este departe de Mine (Isaia 29, 13)? Ca Dumnezeu să nu ne spună tot așa și nouă, șterge literele, dar, mai bine spus, zgârieturile, pe care diavolul le-a întipărit în sufletul tău și adu-mi mie inima ta curățită de toate grijile lumești, ca să pot înscrie pe ea cele ce vreau în toată libertatea. Acum, când mă uit în inima ta, nu văd altceva decât scrisul diavolului: jafuri, lăcomie, invidie, clevetire. De aceea când iau în mâini tăblițele sufletelor voastre, nici nu pot să le citesc, că nu găsesc pe ele cuvintele pe care duminica trecută v-am lăsat să vi le scrieți, ci altele în locul acelora, neînsemnate și urâte.”