Sfânta noastră Biserică i-a făcut Maicii Domnului o icoană pe care o avem cel mai la îndemână, o icoană pe care nu o vedem, dar o auzim – icoana sufletului Maicii Domnului. Cu această icoană ne întâlnim la dumnezeieștile slujbe, când se spune: „Pe preasfânta, curata, preabinecuvântata, mărita, Stăpâna noastră, de Dumnezeu Născătoarea și pururea Fecioara Maria, cu toți sfinții să o pomenim”.
Citește în continuare „Icoana nevăzută pe care Biserica i-a zugrăvit-o Maicii Domnului”
Știm că aveți mare evlavie către Maica Domnului, ne puteți spune câte ceva despre Maica Domnului?
Bucuria este o altă coordonată esențială a spiritualității ortodoxe. […] În Răsărit, totul e născător de bucurie. Nașterea este bucurie, căci lumea este frumoasă și Stăpânul ei este Dumnezeu; viața e bucurie, căci e darul lui Dumnezeu, moartea e bucurie, pentru că e poartă spre Dumnezeu. Rugăciunea duce la bucurie. Viețuirea, și în mijlocul lumii și în pustiu, duce la bucurie. „N-am văzut – zice Paladie, în Historia Lausiacă – printre cei ce locuiesc în pustie, pe niciunul întunecat sau trist. Nimeni n-ar fi în stare să trăiască aici pe pământ o bucurie și o încântare trupească la fel cu dânșii”.
Citește în continuare „Bucuria ascunsă a celor care se roagă”
Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, omilia XXIX, III, în Părinți și Scriitori Bisericești (1994), vol. 23, p. 367
„Hula nu-I pricinuiește nici o vătămare lui Dumnezeu; ci, dimpotrivă, cel ce-L hulește, acela se rănește. Nu te mânia pe hulitor! Suspină pentru el, plânge-l! Fapta lui e vrednică de plâns. Pe un om rănit nimic nu-l poate vindeca așa de bine ca blândețea. Blândețea e mai puternică decât forța. Iată ce grăiește Dumnezeu, Cel hulit de noi, atât în Vechiul, cât și în Noul Testament; în Vechiul Testament: Poporul Meu, ce ți-am făcut? (Miheea 6, 3); iar în Noul Testament: Saule, Saule, pentru ce Mă prigonești? (Fapte 9, 4) Pavel ne poruncește să-i povățuim cu blândețe pe cei ce ne stau împotrivă (II Timotei 2, 25); iar Domnul i-a certat cu asprime pe ucenici când s-au apropiat de El și I-au cerut să pogoare foc din cer, spunându-le: Nu știți ai cărui Duh sunteți (Luca 9, 54-55). Și acum, când cărturarii L-au hulit, Domnul nu le-a spus: O, spurcaților și înșelătorilor! O, pizmașilor și dușmanii mântuirii oamenilor!, ci: Pentru ce cugetați cele rele în inimile voastre? (Matei 9, 4) Trebuie, dar, să stârpim cu blândețe boala. Omul care se îndreaptă datorită fricii se întoarce iute iarăși la răutatea lui. De aceea a poruncit Domnul să se lase și neghina (Matei 13, 30), ca să se dea vreme de pocăință. Mulți din aceștia s-au pocăit și au ajuns oameni vrednici, deși mai înainte erau păcătoși și răi.”
Citește în continuare „Vindecarea celor care hulesc pe Dumnezeu”
| JOI ÎN SĂPTĂMÂNA A TREISPREZECEA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Evanghelia de la Marcu |
 is-a Domnul: adevăr vă grăiesc, că toate le vor fi iertate fiilor oamenilor, păcatele şi blasfemiile câte vor fi blasfemiat, dar cel ce Îl va blasfemia pe Duhul Sfânt nu are iertare în veac, ci vinovat este de păcat veşnic“. Aceasta, pentru că ziceau: „Are duh necurat“. Şi au venit mama Sa şi fraţii Săi şi, stând afară, au trimis la El ca să-L cheme. Iar mulţimea şedea împrejurul Său. Şi I-au zis unii: „Iată, mama Ta şi fraţii Tăi şi surorile Tale sunt afară şi Te caută“. Şi răspunzându-le, a zis: „Cine este mama Mea? şi fraţii Mei?“ Şi privindu-i pe cei ce şedeau în jurul Său, a zis: „Iată mama Mea şi fraţii Mei; că tot cel ce va face voia lui Dumnezeu, acela este fratele Meu şi sora Mea şi mama Mea“. |
| JOI ÎN SĂPTĂMÂNA A TREISPREZECEA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Ap. II Corinteni |
|
|
O, Preacurată Maică a Domnului, a puterilor de sus, împărăteasa cerului și a pământului, atotputernică apărătoare și tărie a noastră, primește această cântare de laudă și de mulțumire de la noi, nevrednicii robii tăi. Înalță rugăciunile noastre la tronul lui Dumnezeu și Fiul tău, ca să fie milostiv nedreptăților noastre. Să adauge harul Său tuturor celor ce cinstesc preacinstit numele tău și cu credință și cu dragoste se închină făcătoarei de minuni icoanei tale. Că nu suntem vrednici să fim miluiți de Dânsul și pentru aceasta năzuim la tine, că ești acoperitoarea noastră și grabnică ajutătoare.
Atât de mult a respectat Domnul Hristos, Fiul lui Dumnezeu, făcut om din Preasfânta Fecioară Maria, atât de mult a respectat El smerenia Maicii Domnului, încât n-a făcut în viața Maicii Domnului nimic ca s-o scoată în evidență, n-a făcut nimic spectaculos în viața Maicii Domnului, n-a pus-o în evidență cumva așa, cu silința de a-i face pe oameni s-o vadă în mărețiile ei, ci a rânduit, respectându-i smerenia, ca Maica Domnului să moară cum mor oamenii și să fie înmormântată cum sunt înmormântați oamenii de rând. Și după aceea, după ce a fost așezată în mormânt – este credința noastră, ca și tradiția Bisericii – Domnul Hristos a înviat-o pe Maica Domnului și a înălțat-o la Cer și cu trupul. Aceasta este credința noastră. Vă spuneam că e o taină pe care n-o înțelegem, dar pe care o primim pentru că tainele se primesc, nu se înțeleg.
Mitropolitul Varlaam (1632‑1653), „vrednic slujitor al lui Hristos”, „înțelept apărător al dreptei credințe” și „credincios luminător al neamului românesc”, așa cum este atât de frumos descris în troparul praznicului său, este unul dintre marii ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române, fiind părinte al limbii române literare prin bogata sa moștenire culturală lăsată, precum Cazania ce îi poartă numele, dar și alte lucrări îngrijite de acesta.
Citește în continuare „Moștenirea culturală a Mitropolitului Varlaam al Moldovei”
Sfântul Chiril al Alexandriei, Comentariu la Evanghelia Sfântului Ioan, Fragmente din Cărțile 7 și 8, în Părinți și Scriitori Bisericești (2000), vol. 41, p. 774
„Dacă-Mi slujește cineva, să-Mi urmeze (Ioan 12, 26). Ceea ce spune este aceasta: Dacă Eu, pentru folosul vostru, Mă predau pe Mine morții, cum nu e un lucru nebărbătesc să nu disprețuiți voi, pentru folosul vostru, viața vremelnică, ca să dobândiți prin moartea trupului viața neveștejită? Căci cei ce predau morții viața lor par că își urăsc viața lor de aici pentru pătimirile suferite, dobândind prin aceasta viața lor. Și cei ce viețuiesc întru nevoință par să-și urască viața, nelăsându-se biruiți de plăcerile iubirii de trup, dar de fapt o iubesc. E ceea ce a făcut Hristos pătimind pentru mântuirea tuturor, și a făcut aceasta ca chip al bărbăției, învățând pe cei ce doresc bunătățile nădăjduite să se silească să dobândească virtutea. Deci trebuie, zice, ca cei ce voiesc să-Mi urmeze să arate aceeași bărbăție și bună îndrăzneală, căci numai așa vor lua cununile biruinței.*”
| MIERCURI ÎN SĂPTĂMÂNA A TREISPREZECEA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Evanghelia de la Marcu |
 n vremea aceea, a venit Iisus în casă; şi iarăşi mulţimea s’a adunat, încât ei nu puteau nici pâine să mănânce. Şi auzind ai Săi, au plecat ca să-L ia de-acolo cu de-a sila, că ziceau: „Nu e’n toate minţile“. Iar cărturarii, care veniseră din Ierusalim, ziceau că El îl are pe Beelzebul şi că prin domnul demonilor îi scoate pe demoni. Şi chemându-i la Sine, le vorbea în parabole: „Cum poate Satana să-l scoată pe Satana? Dacă o împărăţie se va dezbina în sinea ei, acea împărăţie nu poate dăinui; şi dacă o casă se va dezbina în sinea ei, casa aceea nu va putea dăinui; şi dacă Satana s’a ridicat împotriva luişi şi s’a dezbinat, nu poate dăinui, ci are sfârşit. Nimeni nu poate intra în casa unui om tare ca să-i răpească lucrurile dacă mai întâi nu-l va lega pe cel tare; şi doar atunci îi va jefui casa. |
| MIERCURI ÎN SĂPTĂMÂNA A TREISPREZECEA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Ap. II Corinteni |
 raților, slujirea acestui dar nu numai că împlinește lipsurile sfinților, ci prisosește prin multe mulțumiri în fața lui Dumnezeu; slăvind ei pe Dumnezeu, prin adeverirea acestei ajutorări, pentru supunerea mărturisirii voastre Evangheliei lui Hristos și pentru dărnicia împărtășirii către ei și către toți, se roagă pentru voi și vă iubesc pentru harul lui Dumnezeu, cel ce prisosește la voi. Iar lui Dumnezeu mulțumire pentru darul Său cel negrăit. Însumi eu, Pavel, vă îndemn, prin blândețea și îngăduința lui Hristos – eu, care de față sunt smerit între voi, dar, în lipsă, îndrăznesc față de voi – vă rog, dar, să nu mă siliți, când voi fi de față, să îndrăznesc cu încrederea cu care gândesc că voi îndrăzni împotriva unora care ne socotesc că umblăm după trup. Pentru că, deși umblăm în trup, nu ne luptăm trupește. Căci armele luptei noastre nu sunt trupești, ci puternice înaintea lui Dumnezeu, spre dărâmarea întăriturilor. Noi surpăm iscodirile minții și toată trufia care se ridică împotriva cunoașterii lui Dumnezeu și tot gândul îl robim, spre ascultarea lui Hristos, și gata suntem să pedepsim toată neascultarea, atunci când supunerea voastră va fi deplină. Judecați lucrurile așa cum se arată: dacă cineva are încredere în sine că este al lui Hristos, să gândească iarăși de la sine aceasta, că precum este el al lui Hristos, tot așa suntem și noi. |
Sfântul Grigorie de Nyssa, Despre rânduiala cea după Dumnezeu (a vieții) și despre nevoința cea adevărată, în Părinți și Scriitori Bisericești (1982), vol. 29, pp. 481-482
„Căci pentru creștinul care a înaintat prin bună viețuire și prin darul Duhului la măsura vârstei duhovnicești a harului dat lui e o slavă și o desfătare și o bucurie mai mare decât orice plăcere să fie urât pentru Hristos, să fie prigonit pentru El, să rabde orice ocară și rușine pentru credința în Dumnezeu. Căci toată ocara și bătăile și prigonirile și celelalte pătimiri, până la cruce, toate sunt desfătare și odihnă și arvună a comorilor cerești, odată ce ele dau unuia ca acesta toată nădejdea în învierea și în bunătățile viitoare. (…) Căci însuși harul Sfântului Duh, stăpânind peste tot sufletul și umplând lăcașul lui de veselie și de putere, face sufletului dulci pătimirile prin nădejdea celor viitoare și omoară (copleșește) simțirea durerii prezente.”
| Tăierea cinstitului cap al Sfântului, Slăvitului Prooroc, Înaintemergătorului şi Botezătorului IOAN
Evanghelia de la Marcu |
| n vremea aceea a auzit regele Irod vestea despre Iisus – fiindcă numele lui Iisus se făcuse cunoscut – şi zicea că Ioan Botezătorul s’a sculat din morţi, şi de aceea se fac minuni prin el. Alţii însă ziceau că este Ilie, iar alţii că este profet sau ca unul din profeţi. Iar Irod, auzind, zicea: „Ioan este, căruia eu i-am tăiat capul; el a înviat…“. Că Irod, trimiţând, îl prinsese pe Ioan şi-l legase şi-l întemniţase din pricina Irodiadei, femeia lui Filip, fratele său, pe care o luase de soţie. Fiindcă Ioan îi zicea lui Irod: „Nu-ţi este îngăduit s’o ai pe femeia fratelui tău“. Iar Irodiada îl ura şi voia să-l omoare, dar nu putea, fiindcă Irod se temea de Ioan, ştiindu-l bărbat drept şi sfânt, şi-l ocrotea. Şi, ascultându-l, rămânea’ndelung pe gânduri şi bucuros îl asculta. Şi întâmplându-se o zi cu bun prilej, când Irod la ziua sa de naştere le-a făcut ospăţ dregătorilor săi şi căpeteniilor oştirii şi fruntaşilor din Galileea, şi intrând fiica Irodiadei şi jucând, a plăcut lui Irod şi celor ce şedeau la masă cu el. Iar regele i-a zis fetei: „Cere de la mine orice vei vrea şi-ţi voi da“. Şi s’a jurat: „Orice vei cere de la mine îţi voi da, până la jumătate din regatul meu“. Şi ea a ieşit şi a întrebat-o pe maică-sa: „Ce să cer?“ Iar aceea i-a zis: „Capul lui Ioan Botezătorul“. Şi îndată intrând cu grabă la rege, i-a cerut, zicând: „Vreau să-mi dai chiar acum, pe tipsie, capul lui Ioan Botezătorul“. Şi regele s’a întristat mult, dar din pricina jurămintelor şi a celor ce şedeau la masă cu el, n’a vrut să spună nu. Şi regele a trimis numaidecât un temnicer cu porunca de a-i aduce capul. Şi ducându-se acela, i-a tăiat capul în temniţă, l-a adus pe tipsie şi l-a dat fetei; iar fata i l-a dat mamei sale. Şi auzind ucenicii lui, au venit, au ridicat trupul lui Ioan şi l-au pus în mormânt. Şi s’au adunat apostolii la Iisus şi I-au spus toate câte au făcut ei şi au învăţat. |
| MARŢI ÎN SĂPTĂMÂNA A TREISPREZECEA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Evanghelia de la Marcu |
| n vremea aceea S’a suit Iisus în munte şi a chemat la Sine pe câţi El Însuşi a voit; şi au venit la El. Şi a rânduit doisprezece, pe care i-a numit apostoli, ca să fie cu El şi să-i trimită să propovăduiască şi să aibă putere să vindece bolile şi să alunge demonii. Deci i-a rânduit pe cei doisprezece: pe Simon, căruia i-a pus numele Petru; şi pe Iacob al lui Zevedeu şi pe Ioan, fratele lui Iacob, şi le-a pus numele Boanerghes, adică Fiii Tunetului; şi pe Andrei şi pe Filip şi pe Bartolomeu şi pe Matei şi pe Toma şi pe Iacob al lui Alfeu şi pe Tadeu şi pe Simon Canaaneanul şi pe Iuda Iscarioteanul, cel care L-a şi vândut. Şi a venit în casă; şi iarăşi mulţimea s’a adunat, încât ei nu puteau nici pâine să mănânce. Şi auzind ai Săi, au plecat ca să-L ia de-acolo cu de-a sila, că ziceau: „Nu e’n toate minţile“. |
| MARŢI ÎN SĂPTĂMÂNA A TREISPREZECEA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Tăierea cinstitului cap al Sfântului, Slăvitului Prooroc, Înaintemergătorului şi Botezătorului IOAN Ap. II Corinteni |
| raţilor, mulţumire fie adusă lui Dumnezeu, Care a dat aceeaşi râvnă pentru voi în inima lui Tit. Căci, pe de o parte, a primit îndemnul nostru, iar pe de altă parte, făcându-se şi mai sârguitor, de bună voie a plecat către voi. Şi am trimis împreună cu el şi pe fratele a cărui laudă, întru Evanghelie, este în toate Bisericile; dar nu numai atât, ci este şi ales de către Biserici ca împreună-călător cu noi, la darul acesta, slujit de noi, spre slava Domnului însuşi şi spre osârdia noastră. Prin aceasta ne ferim ca să nu ne defăimeze cineva, în această îmbelşugată strângere de daruri, de care ne îngrijim noi. Pentru că ne îngrijim de cele bune nu numai înaintea Domnului, ci şi înaintea oamenilor. Şi l-am trimis împreună cu ei şi pe fratele nostru, pe care l-am încercat în multe, de multe ori, ca fiind sârguitor, iar acum este şi mai sârguitor, prin multa încredere în voi. Astfel, dacă e vorba de Tit, el este însoţitorul meu şi împreună-lucrător la voi; dacă e vorba despre fraţii noştri, ei sunt apostoli ai Bisericilor, slavă a lui Hristos. Arătaţi deci către ei, în faţa Bisericilor, dovada dragostei voastre, ca şi a laudei noastre pentru voi.
Despre strângerea de ajutoare pentru sfinţi îmi este de prisos să vă scriu, că ştiu bunăvoinţa voastră, cu care, pentru voi, mă laud către macedoneni; că Ahaia s-a pregătit din anul trecut, şi râvna voastră a însufleţit pe cei mai mulţi. Am trimis dar pe fraţi, ca lauda noastră pentru voi, în privinţa aceasta, să nu fie zadarnică, ci să fiţi gata, precum ziceam, ca nu cumva, când macedonenii vor veni împreună cu mine şi vă vor găsi nepregătiţi, să fim ruşinaţi noi, ca să nu zicem voi, în această laudă încrezătoare. Am socotit deci că este nevoie să îndemn pe fraţi să vină întâi la voi şi să pregătească darul vostru cel dinainte făgăduit, ca el să fie gata, aşa ca un dar, nu ca o faptă de zgârcenie. |
Bogat în vitamine și minerale, sucul de acai oferă senzația de vitalitate. Antocianina pe care o conţine din belşug, un antioxidant foarte puternic, ajută organismul în stări de stres şi inflamații, cauze ale multor boli cornice, de aceea este bine să introducem în rutina alimentară sucul de acai.
Citește în continuare „Smoothie şi prăjitură cu suc de acai”
În ultimii 20 de ani, prevalența afecțiunilor cardiovasculare și a tulburărilor de comportament alimentar la copii și adolescenți a crescut semnificativ în toate țările civilizate, caracterizate de un stil de viață modern. Rata supraponderalității a crescut, cu toate că pe alocuri consumul de grăsimi saturate și colesterol s-a redus. Specialiștii din domeniul nutriției și pediatriei atrag atenția asupra alimentației mamei în timpul sarcinii și, implicit, a fătului.
Dacă discernământul, dreapta socotință – fără de care ar fi deosebit de riscant pentru cineva a povățui pe alții – este pentru părinte lumina pe care o împărtășește ucenicului, ceea ce-l face pe ucenic să-l caute, să se lipească de părinte, este în primul rând capacitatea acestuia de a iubi, de a fi milostiv, de a înțelege trăirile celuilalt. Câștigarea celuilalt însemna în conștiința Părinților deșertului câștigarea bunăvoinței lui Dumnezeu.
Citește în continuare „Dragostea, datoria sfântă a celor care vor să urmeze Domnului”
Cea mai generală poruncă a lui Dumnezeu este porunca iubirii. Împotriva ei e atâta încălcare a răutăţii, întrecere, molimă, război în tot momentul, aprins de cel rău în sufletul omenesc întunecat, care merge prin viaţa de toate zilele cu ochii minţii legaţi, acoperiţi, orbiţi chiar, de tina vieţii de-acum, în trup.
Citește în continuare „Împlineşte porunca iubirii din toată inima !”
Este adevărat lucru că atât cât omul alergă să ajute pe ceilalți, tot atât prisosește harul lui Hristos în el, pentru că iubirea este porunca lui Dumnezeu, prima și cea mai mare: „Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău din tot sufletul tău și din toată inima ta”. Iar cea de-a doua asemenea ei: „Și pe aproapele tău ca pe tine însuți”.
Iscusința spirituală se vede cel mai clar din călăuzirea credincioșilor. Părinții Bisericii au strălucit din acest punct de vedere, fiind întotdeauna echilibrați în aplicarea diverselor metode ascetice și experimentați în discernerea binelui de rău atunci când erau confruntați de propriii ucenici cu diferite întrebări. Acest fapt reiese și din experiența duhovnicească a Sfântului Pahomie cel Mare.
Citește în continuare „Călăuzirea duhovnicească la Sfântul Pahomie cel Mare”
Barnaba, Epistola, cap. XVIII, în Părinți și Scriitori Bisericești (1979), vol. 1, p. 161
„Sunt două căi: a învățăturii și a stăpânirii, sau a luminii și a întunericului; iar deosebirea între cele două căi este mare; pe una sunt rânduiți îngerii luminați ai lui Dumnezeu, iar pe alta îngerii satanei. Și unul este Domn din veci și până în veci, iar altul este stăpânitor al timpului de acum al fărădelegii.”
| LUNI ÎN SĂPTĂMÂNA A TREISPREZECEA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Evanghelia de la Marcu |
| n vremea aceea, fariseii au făcut sfat cu irodianii împotriva lui Iisus, ca să-l piardă. Iar Iisus a plecat înspre mare împreună cu ucenicii Săi şi L-a urmat mulţime multă din Galileea şi din Iudeea şi din Ierusalim şi din Idumeea şi de dincolo de Iordan şi dimprejurul Tirului şi al Sidonului; mulţime multă care, auzind câte făcea, a venit la El. Şi le-a spus ucenicilor Lui să I se pună la îndemână o corăbioară; aceasta, din pricina mulţimii, ca să nu-L îmbulzească; fiindcă pe mulţi îi vindecase, de aceea năvăleau asupră-I, pentru ca toţi câţi erau în suferinţă să se atingă de El. Şi duhurile cele necurate, când Îl vedeau, cădeau înainte-I şi strigau, zicând: „Tu eşti Fiul lui Dumnezeu“. Şi El mult le certa, ca să nu-L facă ele cunoscut. |
| LUNI ÎN SĂPTĂMÂNA A TREISPREZECEA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Ap. II Corinteni |
| raţilor, precum întru toate prisosiţi: în credinţă, în cuvânt, în cunoştinţă, în orice sârguinţă, în iubirea voastră către noi, aşa şi în acest dar să prisosiţi. Nu cu poruncă o spun, ci încercând şi curăţia dragostei voastre, prin sârguinţa altora. Căci cunoaşteţi harul Domnului nostru Iisus Hristos, că El, bogat fiind, pentru voi a sărăcit, ca voi cu sărăcia Lui să vă îmbogăţiţi. Şi sfat vă dau în aceasta: că aceasta vă este de folos vouă, care încă de anul trecut aţi început nu numai să faceţi, ci să şi voiţi. Duceţi dar acum până la capăt fapta, ca precum aţi fost gata să voiţi, tot aşa să şi îndepliniţi din ce aveţi. Căci dacă este bunăvoinţă, bine primit este darul, după cât are cineva, nu după cât nu are. Nu doar ca să fie altora uşurare, iar vouă necaz, ci ca să fie potrivire: Prisosinţa voastră să împlinească lipsa acelora, pentru ca şi prisosinţa lor să împlinească lipsa voastră, spre a fi potrivire, precum este scris: «Celui cu mult nu i-a prisosit, şi celui cu puţin nu i-a lipsit». |
În vremea aceea a venit un tânăr la Iisus, îngenunchind înaintea Lui și zicându-I: Bunule Învățător, ce bine să fac ca să am viața veșnică? Iar El a zis: De ce-Mi zici bun? Nimeni nu este bun, decât numai Unul Dumnezeu. Iar dacă vrei să intri în viață, păzește poruncile. El I-a zis: Care? Să nu ucizi, să nu faci desfrânare, să nu furi, să nu mărturisești strâmb; cinstește pe tatăl tău și pe mama ta și să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți. Zis-a Lui tânărul: Toate acestea le-am păzit din copilăria mea. Ce-mi mai lipsește? Atunci Iisus i-a spus: Dacă voiești să fii desăvârșit, du-te, vinde averile tale, dă-le săracilor și vei avea comoară în cer; după aceea, vino și urmează-Mi. Însă, auzind cuvântul acesta, tânărul a plecat întristat, căci avea multe avuții. Iar Iisus a zis ucenicilor Săi: Adevărat zic vouă că un bogat cu greu va intra în Împărăția cerurilor. Și iarăși zic vouă că mai lesne este să treacă o cămilă prin urechile acului, decât să intre un bogat în Împărăția lui Dumnezeu. Auzind, ucenicii s-au uimit foarte mult, zicând: Atunci, cine poate să se mântuiască? Dar Iisus, privind la ei, le-a zis: La oameni aceasta e cu neputință, la Dumnezeu însă toate sunt cu putință. Matei 19, 16-26 Duminica a XII-a după Rusalii (Tânărul bogat)
Citește în continuare „Dorința de înveșnicire versus plăcerea de stăpânire a bunurilor materiale”
| DUMINICA A DOUĂSPREZECEA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Evanghelia de la Matei |
| n vremea aceea, un tânăr a venit la Iisus şi I-a zis: „Învăţătorule bun, ce bine să fac ca să am viaţă veşnică?“ Iar El a zis: „De ce-Mi spui bun? Nimeni nu este bun, decât numai Unul Dumnezeu. Iar dacă vrei să intri în Viaţă, păzeşte poruncile“. El I-a zis: „Care?“ Iar Iisus i-a zis: Să nu ucizi, să nu te desfrânezi, să nu furi, să nu mărturiseşti strâmb; cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta şi să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi. Tânărul I-a zis: „Pe toate acestea le-am păzit din tinereţea mea. Ce-mi lipseşte?“ Iisus i-a zis: „Dacă vrei să fii desăvârşit, du-te, vinde-ţi averile, dă-le săracilor şi vei avea comoară în cer; şi vino de-Mi urmează Mie“. Dar tânărul, auzind cuvântul acesta, a plecat întristat, căci avea multe avuţii. Iar Iisus a zis către ucenicii Săi: „Adevărat vă spun că cu greu va intra un bogat în împărăţia cerurilor. Şi vă mai spun: Mai lesne e să treacă o cămilă prin urechile acului decât să intre un bogat în împărăţia lui Dumnezeu“. Auzind acest cuvânt, ucenicii tare s’au mirat şi au zis: „Atunci, cine poate să se mântuiască?“… Iar Iisus, privind drept la ei, le-a zis: „Aceasta e cu neputinţă la oameni, dar la Dumnezeu toate sunt cu putinţă“. |
| DUMINICA A DOUĂSPREZECEA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Ap. I Corinteni |
| raţilor, vă aduc aminte Evanghelia pe care v-am binevestit-o, pe care aţi şi primit-o, întru care şi staţi, prin care şi sunteţi mântuiţi; cu ce cuvânt v-am binevestit-o – dacă o ţineţi cu tărie, afară numai dacă n-aţi crezut în zadar – căci v-am dat, întâi de toate, ceea ce şi eu am primit, că Hristos a murit pentru păcatele noastre după Scripturi; şi că a fost îngropat şi că a înviat a treia zi, după Scripturi; şi că S-a arătat lui Chefa, apoi celor doisprezece; în urmă S-a arătat deodată la peste cinci sute de fraţi, dintre care cei mai mulţi trăiesc până astăzi, iar unii au şi adormit; după aceea S-a arătat lui Iacov, apoi tuturor apostolilor; iar la urma tuturor, ca unui născut înainte de vreme, mi S-a arătat şi mie. Căci eu sunt cel mai mic dintre apostoli, care nu sunt vrednic să mă numesc apostol, pentru că am prigonit Biserica lui Dumnezeu. Dar prin harul lui Dumnezeu sunt ceea ce sunt; şi harul Lui, care este în mine, n-a fost în zadar, ci m-am ostenit mai mult decât ei toţi. Dar nu eu, ci harul lui Dumnezeu care este cu mine. Deci ori eu, ori aceia, aşa propovăduim, şi voi aşa aţi crezut. |
De câte ori trece un copil pe lângă noi şi ne salută, este respectuos şi are un comportament frumos spunem că este bine educat sau că are „cei şapte ani de acasă”. Atunci când întâlnim un copil care nu are o asemenea deprindere spunem că: „de ce nu l-au învățat părinții?”. Aceste concluzii scot în lumină rolul pe care îl are familia în educaţia copiilor în general şi în educaţia religios-morală a copiilor în special.
Citește în continuare „Rolul familiei în educația religios-morală copiilor”
În urmă cu ani buni, prea mulți, o bunică a spus unui tânăr teolog: „Vezi că până acum, Maria s-a uitat tot timpul la icoana Mântuitorului. Tu, acum, te-ai interpus între icoana Mântuitorului şi ea. Să nu trădezi nici icoana din spatele tău, nici femeia din faţa ta”.
Citește în continuare „„Să nu trădezi nici icoana din spatele tău, nici femeia din fața ta””
Părinţii filocalici au scris foarte mult despre patimi, despre lupta cu patimile, le-au clasificat între ele. Patimile legate de desfrânare, cele trupeşti, de lăcomia pântecelui, care sunt legate între ele oarecum, ocupă un loc prim în aceste opere. Acest tip de lectură, care este fundamental pentru un creştin, poate fi eficient pentru oamenii de astăzi, pentru tineri, pentru cei care sunt frământaţi cu astfel de patimi?
Citește în continuare „În viața de familie trebuie evitate extremele”
Origen, Despre rugăciune, Introducere, X, 2, în Părinți și Scriitori Bisericești (1982), vol. 7, p. 220
„(…) Prin curățire, de care a fost vorba, creştinul va participa prin rugăciunea sa şi la rugăciunea Fiului lui Dumnezeu, care stă şi în mijlocul acelora care nu-L cunosc (Ioan 1, 26), dar care nu lasă pe nimeni fără ajutor şi care se roagă Tatălui împreună cu cei pentru care mijloceşte. Fiul lui Dumnezeu este doar arhiereu pentru jertfele noastre şi apărător înaintea Tatălui; El se roagă cu cei care se roagă şi stăruie pentru cei care stăruie. Însă El nu se roagă ca pentru nişte casnici ai Săi, pentru aceia care nu se roagă necontenit în numele Său, nici nu va reprezenta înaintea lui Dumnezeu pe cei care nu urmează îndrumările Sale de a se ruga în tot timpul, fără să se ostenească.”
| SÂMBĂTĂ ÎN SĂPTĂMÂNA A DOUĂSPREZECEA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Evanghelia de la Matei |
| n vremea aceea, când a ieşit Iisus din Ierihon, mulţime mare venea în urma Lui. Şi iată doi orbi care şedeau lângă drum, auzind că trece Iisus au strigat, zicând: „Miluieşte-ne, Doamne, Fiul lui David!“ Dar mulţimea îi certa, ca să tacă; ei însă şi mai tare strigau, zicând: „Miluieşte-ne, Doamne, Fiul lui David!“ Şi Iisus, oprindu-Se, i-a chemat şi le-a zis: „Ce voiţi să vă fac?“ Ei i-au zis: „Doamne, să se deschidă ochii noştri!“ Şi făcându-I-Se milă, Iisus S’a atins de ochii lor şi ei îndată au văzut şi I-au urmat Lui. |
| SÂMBĂTĂ ÎN SĂPTĂMÂNA A DOUĂSPREZECEA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Ap. I Corinteni |
| raţilor, priviţi chemarea voastră, că nu mulţi sunt înţelepţi, după trup, nu mulţi sunt puternici, nu mulţi sunt de bun neam; ci Dumnezeu Şi-a ales pe cele nebune ale lumii, ca să ruşineze pe cei înţelepţi; Dumnezeu Şi-a ales pe cele slabe ale lumii, ca să le ruşineze pe cele tari; Dumnezeu Şi-a ales pe cele de neam jos ale lumii, pe cele nebăgate în seamă, pe cele ce nu sunt, ca să nimicească pe cele ce sunt, ca nici un trup să nu se laude înaintea lui Dumnezeu. Din El, dar, sunteţi voi în Hristos Iisus, Care pentru noi S-a făcut înţelepciune de la Dumnezeu şi dreptate şi sfinţire şi răscumpărare pentru ca, după cum este scris: «Cel ce se laudă în Domnul să se laude».
Şi eu, fraţilor, când am venit la voi şi v-am vestit taina lui Dumnezeu, n-am venit ca iscusit cuvântător sau ca înţelept. Căci am judecat să nu ştiu între voi altceva, decât pe Iisus Hristos, şi pe Acesta răstignit. Şi eu întru slăbiciune şi cu frică şi cu cutremur mare am fost la voi. Iar cuvântul meu şi propovăduirea mea nu stăteau în cuvinte de înduplecare ale înţelepciunii omeneşti, ci în adeverirea Duhului şi a puterii, pentru ca credinţa voastră să nu fie în înţelepciunea oamenilor, ci în puterea lui Dumnezeu. |
Vrăjmașii se răzbună pe purtarea și râvna ta pălmuindu-ți sufletul cu încercări felurite și negrăite.
Citește în continuare „„Întru neputințe se desăvârșește puterea lui Hristos””
Când cineva, tare nevoindu-se, s-ar birui, nicidecum să nu se necăjească, nici să obosească cu năravul, ci prin graiurile prorocului Isaia să se îndrepteze și să fie cu bun suflet, unele ca acestea cântând: „Cei puternici, plecați-vă. De vă veți întări, iarăși veți fi biruiți. Și orice sfat veți sfătui, îl va risipi Domnul, și cuvântul pe care îl veți grăi nu va rămâne întru voi, căci cu noi este Dumnezeu!” (Isaia 8, 9-10).
Erau doi mari colecționari în tot orașul. Unul de începuturi, altul de sfârșituri. Locuiau amândoi pe aceeași stradă. Cel de sfârșituri, la începutul străzii, celălalt, de începuturi, la sfârșitul ei.
Cei care au vestit lumii Evanghelia adusă şi propovăduită de Hristos sunt apostolii şi ucenicii Săi cărora le-a cerut: „Mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, învăţându-le să păzească toate câte v-am poruncit vouă, şi iată Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârşitul veacului” (Matei 28, 19-20).
Citește în continuare „Apostolii lui Hristos, vestitorii Evangheliei în lume”
Sfântul Ioan Casian, Așezămintele mănăstirești, Cartea a V-a, Cap. 9, în Părinți și Scriitori Bisericești (1990), vol. 57, pp. 168-169
„Respectarea posturilor canonice este folositoare cu adevărat și trebuie păstrate cu orice preț; însă, dacă după ele nu va urma o masă cumpătată în mâncări, nu se va putea ajunge la treapta curăției duhului. Căci flămânzirea îndelungatelor posturi, urmată de sațiul trupului, duce mai degrabă la o oboseală de câtva timp decât la curăția sfințeniei. Curăția duhului este strâns legată de flămânzirea trupului. Nu are curățenia unei sfințenii necurmate, cine nu se împacă cu gândul să păstreze necontenit o aceeași stăpânire de sine. Niște postiri oricât de aspre, urmate de o îmblânzire fără de măsură, devin zadarnice și alunecă îndată spre păcatul lăcomiei pântecului. Mai bună este o hrană zilnică chibzuită cu moderație decât un post greu și lung la intervale de timp. Pe de altă parte, flămânzirea fără măsură cunoaște nu numai o slăbire a tăriei duhului, dar și puterea rugăciunii scade din cauza oboselii.”
| VINERI ÎN SĂPTĂMÂNA A DOUĂSPREZECEA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Evanghelia de la Marcu |
| n vremea aceea ucenicii lui Ioan şi fariseii obişnuiau să postească; Ei au venit şi au zis lui Iisus: „de ce ucenicii lui Ioan şi ucenicii fariseilor postesc, iar ucenicii tăi nu postesc?“ Şi Iisus le-a zis: „Pot oare nuntaşii să postească în timp ce mirele este cu ei? Atâta timp cât îl au pe mire cu ei, nu pot posti. Dar vor veni zile când mirele se va lua de la ei, şi atunci, în acele zile, vor posti. Nimeni nu coase la haină veche petic dintr’un postav nou; altfel, peticul nou va trage din haina veche şi se va face o ruptură mai rea. De asemenea, nimeni nu pune vin nou în burdufuri vechi; altfel, vinul nou sparge burdufurile şi vinul se varsă şi burdufurile se strică; ci vinul nou trebuie pus în burdufuri noi“. |
| VINERI ÎN SĂPTĂMÂNA A DOUĂSPREZECEA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Ap. II Corinteni |
| raţilor, întristarea cea după Dumnezeu aduce pocăinţă spre mântuire, fără părere de rău; iar întristarea lumii aduce moarte. Că iată, însăşi aceasta, că v-aţi întristat după Dumnezeu, câtă sârguinţă v-a adus, ba încă şi dezvinovăţire şi mâhnire şi teamă şi dorinţă şi râvnă şi ispăşire! Întru totul aţi dovedit că voi înşivă sunteţi curaţi în acest lucru. Deci, deşi v-am scris, aceasta n-a fost din cauza celui ce a nedreptăţit, nici din cauza celui ce a fost nedreptăţit, ci ca să ne învedereze la voi sârguinţa voastră pentru noi, înaintea lui Dumnezeu. De aceea, ne-am mângâiat; dar, pe lângă mângâierea noastră, ne-am bucurat peste măsură mai ales de bucuria lui Tit, căci duhul lui s-a liniştit din partea voastră a tuturor. Căci dacă m-am lăudat înaintea lui cu ceva pentru voi, n-am fost dat de ruşine; ci, precum toate vi le-am grăit întru adevăr, aşa şi lauda noastră pentru Tit s-a făcut adevăr. Şi inima lui este şi mai mult la voi, aducându-şi aminte de ascultarea voastră a tuturor, cum l-aţi primit cu frică şi cu cutremur. |
Părintele Paisie, zăcând ultimii săi ani în pat, cu un picior rupt, fără vedere, din cauza unei duble cataracte la ochi, și aproape surd, la vârsta lui de peste 90 de ani, ori de câte ori avea câte o tulburare sau durere sau mâhnire, el se ruga și plângea, zicând în taină: „Iar am supărat pe Dumnezeu!”. Apoi striga încet cu lacrimi: „Iartă-mă, Doamne, că mult Te-am supărat! Măicuța Domnului, nu mă lăsa că nu mai am nicio putere! Încotro s-apuc și unde să mă duc? Te aștept, Iisuse bun, Te aștept aici, plângând în drum!…”
Citește în continuare „Iartă-mă, Doamne, că mult Te-am supărat !”
Omul, făptură liberă și euharistică, mai are și o a treia însușire definitorie: este o făptură socială. Este, cum îl numește Aristotel, o „viețuitoare politică” căci nu devine cu adevărat el însuși, cu adevărat uman decât trăind în cetate, adică într-o comunitate organizată social. Chiar și pustnicul se pregătește pentru viața de singurătate trăind mai întâi viața de comuniune dintr-o mănăstire. Omul este „dialogal”. Cum scrie John Macmurray: „Omul începe să existe numai în momentul în care comunică, cel puțin, cu un al doilea”.
Citește în continuare „Omul e făptură liberă, euharistică și socială”
Nu se găsește niciun loc, nici cât ochiul unui purice, de unde să lipsească Dumnezeu.
Citește în continuare „Dumnezeu este pretutindeni și ne vede”
Eusebiu de Cezareea, Istoria bisericească, Cartea a Șaptea, XXII, 7-10, în Părinți și Scriitori Bisericești (1987), vol. 13, p. 292
„(…) El (Dionisie – n.n.) ține să mai adauge următoarele: «Cei mai mulți dintre frați nu s-au cruțat deloc prin dragostea și frățietatea lor nemaiîntâlnită, ci s-au legat tot mai strâns unul de altul, vizitând fără frică pe cei bolnavi, îngrijindu-i în chip pilduitor, dându-le mare ajutor în cele ale credinței în Hristos și arătându-se foarte bucuroși să moară deodată cu ei, căci molipsindu-se de boala celuilalt, ei atrăgeau asupra lor boala semenilor lor și luau bucuroși asupră-le și suferințele celorlalți frați. Și mulți din ei au ajuns să închidă ochii după ce dăduseră îngrijire bolnavilor și după cei îi scăpaseră din boală, sfârșindu-se astfel prin aceea că au atras asupra lor moartea altora și împlinind de-a binelea zicala bine cunoscută în popor, când se spune despre cineva că moare ca un gunoi și ca o măturătură fraților (I Corinteni 4, 13). În felul acesta au ieșit din viață cei mai buni dintre frații noștri, fie că erau unii preoți, fie diaconi, fie mireni, toți deopotrivă de vrednici, căci acest fel de moarte, pricinuită de o atât de mare dragoste și de o atât de puternică credință, nu pare a sta cu nimic în urma morții martirilor. Întrucât primiseră trupurile sfinților pe brațele și în poala lor, după ce le-a tras în jos pleoapele și le-a închis gura, îi lua pe umeri și, îmbrățișându-i cu drag, după ce-i spălau și-i îmbrăcau, îi înmormântau. La scurtă vreme după aceea au ajuns să primească și ei aceleași îngrijiri, întrucât tot timpul cei care rămâneau în viață preluau ei înșiși lucrarea lăsată de înaintașii lor. Cu totul altfel se petreceau lucrurile la păgâni: pe cei care începeau să se îmbolnăvească îi aruncau la o parte, fugind de ei oricât de dragi le-ar fi fost înainte; cadavrele celor mulți dintre ei erau aruncate pe străzi fără să fie înmormântate, tuturora le era frică să nu se molipsească de boală și de apropierea de un bolnav, cu toate că așa ceva nu era lucru ușor, oricâte încercări făceau unii și alții».”
| JOI ÎN SĂPTĂMÂNA A DOUĂSPREZECEA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Evanghelia de la Marcu |
| n vremea aceea, Iisus cu Iacob şi cu Ioan au venit în casa lui Simon şi a lui Andrei. Iar soacra lui Simon zăcea aprinsă de friguri; şi îndată I-au vorbit despre ea. Şi apropiindu-Se, a ridicat-o apucând-o de mână. Şi au lăsat-o frigurile şi ea Îi slujea. Iar când s’a făcut seară şi soarele apusese, au adus la El pe toţi bolnavii şi demonizaţii, şi toată cetatea era adunată la uşă. Şi i-a tămăduit pe mulţi care pătimeau de felurite boli, şi demoni mulţi a scos. Şi pe demoni nu-i lăsa să vorbească, pentru că ei ştiau că El este Hristos. Şi a doua zi, sculându-Se foarte de noapte, a ieşit şi S’a dus într’un loc pustiu şi Se ruga acolo. |
| JOI ÎN SĂPTĂMÂNA A DOUĂSPREZECEA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Ap. II Corinteni |
| raţilor, să ne curăţim pe noi de toată întinarea trupului şi a duhului, desăvârşind sfinţenia în frica lui Dumnezeu. Faceţi-ne loc în inimile voastre! N-am nedreptăţit pe nimeni, n-am vătămat pe nimeni, n-am înşelat pe nimeni. Nu o spun spre osândirea voastră, căci v-am spus înainte că sunteţi în inimile noastre, ca împreună să murim şi împreună să trăim. Multă îmi este încrederea în voi! Multă îmi este lauda pentru voi! Umplutu-m-am de mângâiere! Cu tot necazul nostru, sunt covârşit de bucurie! Căci, după ce am sosit în Macedonia, trupul nostru n-a avut nici o odihnă, necăjiţi fiind în tot felul: din afară lupte, dinăuntru temeri. Dar Dumnezeu, Cel ce mângâie pe cei smeriţi, ne-a mângâiat pe noi cu venirea lui Tit. Şi nu numai cu venirea lui, ci şi cu mângâierea cu care el a fost mângâiat la voi, vestindu-ne nouă dorinţa voastră, plânsul vostru, râvna voastră pentru mine, ca eu mai mult să mă bucur. Că, chiar dacă v-am întristat prin scrisoare, nu-mi pare rău, (deşi îmi părea rău); căci văd că scrisoarea aceea, fie şi numai pentru un timp, v-a întristat. Acum mă bucur, nu pentru că v-aţi întristat, ci pentru că v-aţi întristat spre pocăinţă. Căci v-aţi întristat după Dumnezeu, ca să nu fiţi întru nimic păgubiţi de către noi. Căci întristarea cea după Dumnezeu aduce pocăinţă spre mântuire, fără părere de rău; iar întristarea lumii aduce moarte. |
Oare nu vreți ca Dumnezeu să caute spre voi? Iar dacă vreți, țineți minte ce este smerenia, ce este acea sfântă virtute care Îi place lui Dumnezeu atât de mult, pentru care Dumnezeu locuiește împreună cu noi și caută spre noi. Ea este lucrul diametral opus mândriei. Smeriții sunt cei săraci cu duhul, care își amintesc de neajunsurile lor, care își tind privirea spre adâncul inimii, care își supraveghează neobosit mișcările, urmărind orice necurăție pe care o văd acolo.
Citește în continuare „De la cine putem învăța cel mai bine smerenia ?”
Cel mândru nu umblă în căi simple şi drepte, ci în căi strâmbe, pline de spini şi tâlhari. „Certat-ai pe cei mândri: blestemaţi sunt cei ce se abat de la poruncile Tale” (Psalm 118, 21).
Citește în continuare „Căderea este precedată de mândrie, iar smerenia vindecă inima”
În Biserica Ortodoxă azi este Odovania praznicului Adormirii Maicii Domnului, adică ziua în care se încheie această mare sărbătoare a creştinătăţii. Despre odovanie, părintele profesor dr. Ene Branişte spune că ultima zi „a după-serbării se numeşte, cu un termen slavon, odovania, adică sfârşitul, dezlegarea sau încheierea sărbătorii”.
Citește în continuare „Maica Domnului, icoana ascultării şi smereniei”
Sfântul Ioan Casian, Convorbiri duhovnicești, Partea I, A doua convorbire cu părintele Serenus, Cap. VI, în Părinți și Scriitori Bisericești (1990), vol. 57, p. 438
„Departe de noi de a crede că Dumnezeu a creat ceva substanțial rău, de vreme ce Scriptura spune: «Toate pe care le-a făcut Dumnezeu sunt foarte bune». Dacă zicem că demonii au fost astfel creați, sau pentru aceea făcuți, pentru ca să păstreze în lume aceste trepte ale răutății și pentru ca ei să se ocupe cu amăgirea și căderea oamenilor, Îl vom defăima pe Dumnezeu socotindu-L, împotriva cuvintelor citate mai înainte din Scriptură, creator și născocitor al răului, spunând că El a întemeiat voințele și firile cele mai rele, pe care de aceea le-a creat, ca să stăruie întotdeauna în răutate și să nu poată trece niciodată la cele bune.”
| MIERCURI ÎN SĂPTĂMÂNA A DOUĂSPREZECEA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Evanghelia de la Marcu |
| n vremea aceea era atunci în sinagoga iudeilor un om cu duh necurat care striga tare, zicând: „ce ai cu noi, Iisuse Nazarinene? Ai venit să ne pierzi? Te ştim cine eşti: Sfântul lui Dumnezeu“. Şi Iisus l-a certat, zicând: „Taci şi ieşi din el!“ Şi, scuturându-l duhul cel necurat şi strigând cu glas mare, a ieşit din el. Şi toţi s’au înspăimântat, încât se întrebau între ei, zicând: „Ce este aceasta?: Învăţătură nouă şi cu putere; că El şi duhurilor necurate le porunceşte, şi ele i se supun“. Şi îndată s’a răspândit vestea despre El pretutindeni, în tot ţinutul Galileii. |
| MIERCURI ÎN SĂPTĂMÂNA A DOUĂSPREZECEA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Ap. II Corinteni |
| raţilor, gura noastră s-a deschis către voi, corintenilor, inima noastră s-a lărgit. În inima noastră nu sunteţi la strâmtorare; dar strâmtorare este pentru noi, în inimile voastre. Plătiţi-mi şi voi aceeaşi plată – vă vorbesc ca unor copii ai mei – lărgiţi şi voi inimile voastre! Nu vă înjugaţi la jug străin cu cei necredincioşi, căci ce însoţire are dreptatea cu fărădelegea? Sau ce împărtăşire are lumina cu întunericul? Şi ce învoire este între Hristos şi Veliar, sau ce parte are un credincios cu un necredincios? Sau ce înţelegere este între templul lui Dumnezeu şi idoli? Căci noi suntem templu al Dumnezeului celui viu, precum Dumnezeu a zis. |
O, mare bineplăcute al lui Hristos, sfinte omule al lui Dumnezeu Alexie, care cu sufletul stai în cer înaintea Tronului Domnului, iar pe pământ săvârşeşti minuni felurite cu harul cel dat ţie de Sus! Caută cu milostivire spre cei ce stau înaintea sfintei tale icoane şi se roagă cu umilinţă, cerând de la tine ajutor şi acoperire. Tinde spre Domnul Dumnezeu, rugându-te, cinstitele tale mâini şi cere pentru noi de la Dânsul lăsarea greşelilor noastre celor de voie şi celor fără de voie, pentru cei bolnavi vindecare, pentru cei năpăstuiţi ocrotire, pentru cei necăjiţi mângâiere, pentru cei aflaţi în restrişti grabnic ajutor, iar pentru toţi cei ce te cinstesc sfârşit paşnic şi creştinesc al vieţii şi răspuns bun la Înfricoşătoarea Judecată a lui Hristos. Citește în continuare „Rugăciune către Sfântul Cuvios Alexie, omul lui Dumnezeu”
Părintele Stăniloae l-a întrebat cândva pe un student: „Ce simți dumneata când te rogi Maicii Domnului?”. Nu știu ce a răspuns studentul, dar știu ce ar fi trebuit să răspundă.
Citește în continuare „Maica Domnului este mângâierea și bucuria mea”
Vă rugăm să ne spuneți ceva despre Rugăciunea lui Iisus și despre modul cum poate fi obținut darul acestei rugăciuni.
Citește în continuare „Cele trei etape ale vieții duhovnicești”
Între termenii cei mai uzuali din Sfânta Scriptură se numără şi „înţelepciunea”. Având un parcurs complex, cu numeroase etimologii şi ocurenţe, „înțelepciunea” se încadrează între puţinele cuvinte care depăşesc întrebuinţarea atributivă, ajungând în final la performanţa personificării.
Citește în continuare „„Înţelepciunea” de la atribut la personificare”
Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, omilia I, IV, în Părinți și Scriitori Bisericești (1994), vol. 23, pp. 20-21
„(…) Dar cu dragă inimă aș întreba: Cum au putut fi crezute de lume Evangheliile, dacă se deosebesc unele de altele? Cum au putut birui? Cum s-a făcut că evangheliștii, niște oameni care în scrierile lor au spus lucruri potrivnice între ele, au fost admirați, au fost crezuți, au fost lăudați pretutindeni în lume? Când evangheliștii au scris Evangheliile trăiau mulți oameni care au fost martori ai faptelor istorisite de ei, dar și mulți dușmani și mulți vrăjmași; n-au scris Evangheliile într-un colț al pământului și le-au îngropat, ci le-au răspândit de-a lungul uscatului și mării, în auzul tuturora. Când se citeau Evangheliile erau de față și dușmani, așa cum se întâmplă și acum, dar nimic din cele spuse n-a scandalizat pe nimeni. Și e ușor de înțeles de ce. Era puterea dumnezeiască; ea făcea și săvârșea totul în toți. Dacă n-ar fi fost puterea dumnezeiască, cum ar fi putut, oare, și vameșul și pescarul și neînvățatul să filozofeze unele ca acestea? Ceea ce filozofii păgâni n-au putut să-și închipuie nici în vis, aceea evangheliștii au vestit lumii cu multă putere de convingere și au fost crezuți nu numai pe când erau în viață, ci și după moartea lor. N-au crezut în ei doi sau douăzeci de oameni, nici o sută sau o mie sau zece mii, ci orașe, neamuri, popoare, pământul și marea, Grecia și țările barbare, locurile locuite și pustia. Și au vorbit de lucruri care depășeau cu mult natura noastră. Lăsând deoparte pământul, vorbeau de cele din ceruri. Aducându-ne pe lume o altă viețuire și un alt trai, toate au dobândit o nouă înfățișare: bogăția și sărăcia, libertatea și robia, viața și moartea, lumea și traiul în lume.”
Citește în continuare „Puterea cu care au propovăduit apostolii”
| MARŢI ÎN SĂPTĂMÂNA A DOUĂSPREZECEA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Evanghelia de la Marcu |
| n vremea aceea, umblând pe lângă Marea Galileii, Iisus a văzut pe Simon şi pe Andrei, fratele lui Simon, aruncându-şi mrejele în mare, că erau pescari. Şi le-a zis Iisus: „Veniţi după Mine şi vă voi face să fiţi pescari de oameni!“ Şi lăsându-şi de’ndată mrejele, au mers după El. Şi mergând puţin mai departe, i-a văzut pe Iacob al lui Zevedeu şi pe Ioan, fratele acestuia, care erau şi ei în corabie, dregându-şi mrejele. Şi i-a chemat îndată. Iar ei, lăsându-l pe tatăl lor Zevedeu în corabie împreună cu lucrătorii, s’au dus după El. Şi au venit în Capernaum. Şi îndată intrând El sâmbăta în sinagogă, îi învăţa. Şi erau uimiţi de învăţătura Lui, că El îi învăţa ca Unul Care are putere, iar nu în felul cărturarilor. |
| MARŢI ÎN SĂPTĂMÂNA A DOUĂSPREZECEA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Ap. II Corinteni |
| raţilor, Hristos a murit pentru toţi, ca cei ce viază să nu mai vieze loruşi, ci Aceluia Care, pentru ei, a murit şi a înviat. De aceea noi nu mai ştim de acum pe nimeni după trup; chiar dacă am cunoscut pe Hristos după trup, acum nu-L mai cunoaştem. Deci, dacă este cineva în Hristos, este făptură nouă; cele vechi au trecut, iată toate s-au făcut noi. Şi toate sunt de la Dumnezeu, Care ne-a împăcat cu Sine prin Hristos şi Care ne-a dat nouă slujirea împăcării; pentru că Dumnezeu era în Hristos, împăcând lumea cu Sine însuşi, nesocotindu-le greşelile lor şi punând în noi cuvântul împăcării. În numele lui Hristos, aşadar, ne înfăţişăm ca mijlocitori, ca şi cum Însuşi Dumnezeu v-ar îndemna prin noi. Vă rugăm, în numele lui Hristos, împăcaţi-vă cu Dumnezeu! Căci pe El, Care n-a cunoscut păcatul, L-a făcut pentru noi păcat, ca să dobândim, întru El, dreptatea lui Dumnezeu. |
Deși nu este atât de cunoscut precum usturoiul alb, usturoiul negru devine tot mai popular în gastronomie, dar și în medicină. Se obține prin macerarea usturoiului alb, iar maturarea durează 45 de zile. Această metodă de a fermenta usturoiul este folosită din vechime, pentru a extrage din el cele mai sănătoase proprietăți, fiind reduse astfel intoleranța la digerare, dar și gustul neplăcut. Prin fermentaţie se produce melanoidin, o substanță de culoare închisă, cu proprietăți benefice pentru organism.
Aproximativ una din patru persoane prezintă o condiție patologică de multe ori asimptomatică, caracterizată de acumularea de grăsime în ficat. Această afecțiune se numește steatoză hepatică non-alcoolică (SHNA) și constituie o tulburare de metabolism, tot așa cum este și diabetul zaharat. Fiind frecvent asimptomatică, SHNA este descoperită, de cele mai multe ori, în urma unor investigații de imagistică (ecografie abdominală, RMN, CT) efectuate din alte cauze, funcțiile ficatului nefiind afectate inițial.
Rugați-vă, fraților, Maicii lui Dumnezeu, ori de câte ori vi se iscă în casă furtuna vrajbei și răutății. Ea este atotbună și în toate ajutătoare și poate aduce cum nu se poate mai bine pace în inimile oamenilor. Pacea și dragostea vin de la Unul Dumnezeu, de la unicul Izvor al său, iar Stăpâna noastră este în Dumnezeu una cu Dumnezeu și, ca Maică a lui Hristos, Domnul Păcii, se sârguiește și se roagă pentru pacea a toată lumea și, mai vârtos, pentru pacea tuturor creștinilor.
Citește în continuare „Rugați-vă, fraților, Maicii lui Dumnezeu !”
Este nespus de însemnat lucrul pe care ni l-a descoperit Domnul cu privire la înfricoșătoarea Judecată: doar pentru faptele milostivirii sau pentru lipsa lor deplină îi va judeca El pe oameni.
Întrebarea care apare aproape mereu – aruncată cu revoltă către Dumnezeu – este „De ce eu, de ce mie…?”.
Sfântul Simeon Noul Teolog, Cateheze, Scrieri II, Cateheza 14, în Filocalica, Ed. Deisis, pp. 180-181
„(…) Prin urmare, ajungând așa, numaidecât Dumnezeu locuiește în el și i se face toate câte vrea, sau mai degrabă mai presus de câte vrea el. Fiindcă Dumnezeu fiind tot binele, face sufletul în care locuiește plin de tot binele pe măsura cuprinderii firii noastre, pentru că Dumnezeu e de necuprins și de neîndurat pentru toată firea creată. Iar acele lucruri bune sunt cele pe care ochiul nu le-a văzut și urechea nu le-a auzit și la inima omului nu s-au suit (I Corinteni 2, 9), adică la ale celui care n-a ajuns așa. Prin urmare, Dumnezeu Cel ce locuiește în el îl învață pe un asemenea om despre cele viitoare și cele prezente, nu prin cuvânt, ci prin însuși lucrul, prin experiență și realitate. Fiindcă descoperindu-i ochii minții lui, Dumnezeu îi arată câte vrea și câte îi sunt de folos, iar pe celelalte îl convinge să nu le caute nici să le cerceteze, nici să le iscodească cu curiozitate, fiindcă nici măcar cele pe care Dumnezeu i le dezvăluie și i le arată nu le poate vreodată privi fără sfială; ci, plecându-se spre adâncul bogăției și înțelepciunii și cunoștinței lui Dumnezeu (Romani 11, 33), de îndată e cuprins de amețeală și de uimire, gândindu-se la sine însuși și de ce fel de lucruri s-a învrednicit a se face văzător. Căci privind la măreția iubirii de oameni a lui Dumnezeu și ieșindu-și din sine, și socotindu-se pe sine însuși din suflet nevrednic de vederea unor asemenea lucruri, nu vrea nici să privească limpede spre ele, nici să le învețe, ci, cuprins de cutremur, de frică și respect, strigă: Cine sunt eu, Doamne, și care e casa părintelui meu, că mi-ai descoperit mie nevrednicul asemenea taine și m-ai făcut nu numai văzător al unor asemenea bunătăți ale Tale, ci și părtaș al lor în chip uimitor (paradoxal)? Așadar, unul ca acesta, ajungând mai presus de toată făptura, nu mai vrea să se întoarcă înapoi și să cerceteze cu curiozitate cele ale făpturii. Fiindcă dobândind pe Stăpânul îngerilor, nu mai suferă să cerceteze cele despre ființa și firea îngerilor care-I slujesc Lui, căci știe că nu este lucru plăcut lui Dumnezeu ca omul să cerceteze cu curiozitate cele mai presus de om; căci dacă ni s-a poruncit să nu cercetăm cu curiozitate dumnezeieștile Scripturi, cu atât mai mult nu se cuvine ca noi să cercetăm cu curiozitate cele mai presus de cele scrise.”
| LUNI ÎN SĂPTĂMÂNA A DOUĂSPREZECEA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Evanghelia de la Marcu |
| n vremea aceea, Iisus a venit din Nazaretul Galileii şi S’a botezat în Iordan de către Ioan. Şi îndată, ieşind din apă, a văzut cerurile deschise şi Duhul ca un porumbel pogorându-Se peste El. Şi glas s’a făcut din ceruri: „Tu eşti Fiul Meu Cel iubit, întru Tine am binevoit“. Şi îndată Duhul L-a scos în pustie. Şi a fost în pustie patruzeci de zile, fiind ispitit de Satana. Şi era împreună cu fiarele, şi îngerii Îi slujeau. După ce Ioan a fost întemniţat, Iisus a venit în Galileea, propovăduind Evanghelia împărăţiei lui Dumnezeu şi zicând: „Plinitu-s’a vremea şi împărăţia lui Dumnezeu s’a apropiat. Pocăiţi-vă şi credeţi în Evanghelie!“ |
| LUNI ÎN SĂPTĂMÂNA A DOUĂSPREZECEA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Ap. II Corinteni |
| raţilor, noi toţi trebuie să ne înfăţişăm înaintea scaunului de judecată al lui Hristos, ca să ia fiecare după cele ce a făcut prin trup, ori bine, ori rău. Cunoscând deci frica de Domnul, căutăm să înduplecăm pe oameni, dar lui Dumnezeu Îi suntem binecunoscuţi şi nădăjduiesc că suntem binecunoscuţi şi în cugetele voastre. Căci nu vă spunem iarăşi cine suntem, ci vă dăm prilej de laudă pentru noi, ca să aveţi ce să spuneţi acelora care se laudă cu faţa şi nu cu inima. Căci, dacă ne-am ieşit din fire, este pentru Dumnezeu, iar dacă suntem cu mintea întreagă, este pentru voi. Căci dragostea lui Hristos, ne stăpâneşte pe noi, care socotim aceasta, că dacă unul a murit pentru toţi, au murit deci toţi. Şi a murit pentru toţi, ca cei ce viază să nu mai vieze loruşi, ci Aceluia Care, pentru ei, a murit şi a înviat. |
Zis-a Domnul pilda aceasta: Asemănatu-s-a Împărăția cerurilor omului împărat care a hotărât să facă socoteala cu slugile sale. Şi, începând să facă socoteala, i s-a adus un datornic cu zece mii de talanți. Dar, neavând el cu ce să plătească, stăpânul său a poruncit să fie vândut el şi femeia şi copiii şi toate câte are, ca să se plătească datoria. Deci, căzându-i în genunchi, sluga aceea i se închina, zicând: Stăpâne, îngăduieşte-mă şi-ţi voi plăti ţie tot! Iar stăpânul slugii aceleia, milostivindu-se de el, i-a dat drumul şi i-a iertat şi datoria. Dar, ieşind, sluga aceea a găsit pe unul dintre cei ce slujeau cu el şi care-i datora o sută de dinari. Şi, punând mâna pe el, îl sugruma, zicând: Plăteşte-mi ce eşti dator! Deci, căzând cel ce era slugă ca şi el, îl ruga zicând: Mai îngăduieşte-mă şi îţi voi plăti! Iar el nu voia, ci, mergând, l-a aruncat în închisoare până ce va plăti datoria. Iar celelalte slugi, văzând cele petrecute, s-au întristat foarte mult şi, venind, au spus stăpânului toate cele întâmplate. Atunci, chemându-l stăpânul său, îi zise: Slugă vicleană, toată datoria aceea ţi-am iertat-o, fiindcă m-ai rugat. Nu se cădea, oare, ca şi tu să ai milă de cel împreună slugă cu tine, precum şi eu am avut milă de tine? Şi, mâniindu-se stăpânul lui, l-a dat pe mâna chinuitorilor până ce-i va plăti toată datoria. Tot aşa şi Tatăl Meu Cel ceresc vă va face vouă, dacă fiecare dintre voi nu va ierta greșelile fratelui său din toată inima. Matei 18, 23-35 Duminica a XI-a după Rusalii (Pilda datornicului nemilostiv)
| DUMINICA A UNSPREZECEA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Evanghelia de la Matei |
| is-a Domnul: ascultaţi parabola aceasta: asemenea este împărăţia cerurilor cu un împărat care a vrut să se socotească cu slugile sale. Şi începând el să facă socoteala, i s’a adus un datornic cu zece mii de talanţi. Dar neavând acela cu ce plăti, stăpânul său a poruncit să-l vândă pe el, şi pe femeia lui şi pe copiii lui şi toate câte are, ca să plătească. Deci, căzând sluga aceea în genunchi, i se închina, zicând: Doamne, mai îngăduieşte-mă şi-ţi voi plăti tot. Iar stăpânul slugii aceleia, milostivindu-se de el, i-a dat drumul şi i-a iertat datoria. Dar, ieşind, sluga aceea a găsit pe unul din cei ce slujeau împreună cu el şi care-i datora o sută de dinari. Şi punând mâna pe el, îl sugruma, zicând: Plăteşte-mi ce eşti dator! Şi căzându-i la picioare cel ce era slugă ca şi el, îl ruga, zicând: Mai îngăduieşte-mă şi-ţi voi plăti… Dar el n’a vrut, ci mergând, l-a aruncat în închisoare, până ce va plăti datoria. Iar celelalte slugi, văzând cele petrecute, s’au întristat foarte şi, venind, i-au spus stăpânului toate cele întâmplate. Atunci, chemându-l stăpânul său, i-a zis: Slugă vicleană, toată datoria aceea ţi-am iertat-o, fiindcă m’ai rugat. Nu trebuia oare ca şi tu să ai milă de cel ce este slugă împreună cu tine, aşa cum am avut eu milă de tine? Şi mâniindu-se stăpânul său, l-a dat pe mâna chinuitorilor, până ce-i va plăti toată datoria. Aşa vă va face vouă şi Tatăl Meu Cel ceresc dacă nu veţi ierta fiecare fratelui său, din toată inima“. |
| DUMINICA A UNSPREZECEA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Ap. I Corinteni |
| raţilor, voi sunteţi pecetea apostoliei mele în Domnul. Apărarea mea către cei ce mă judecă aceasta este: N-avem, oare, dreptul să mâncăm şi să bem? N-avem, oare, dreptul să purtăm cu noi o femeie soră, ca şi ceilalţi apostoli, ca şi fraţii Domnului, ca şi Chefa? Sau numai eu şi Barnaba nu avem dreptul de a nu lucra? Cine slujeşte vreodată, în oaste, cu solda lui? Cine sădeşte vie şi nu mănâncă din roada ei? Sau cine paşte o turmă şi nu mănâncă din laptele turmei? Nu în felul oamenilor spun eu acestea. Nu spune, oare, şi Legea acestea? Căci în Legea lui Moise este scris: «Să nu legi gura boului care treieră». Oare de boi se îngrijeşte Dumnezeu? Sau în adevăr pentru noi zice? Căci pentru noi s-a scris: «Cel ce ară trebuie să are cu nădejde, şi cel ce treieră, trebuie să treiere cu nădejdea că va avea parte de roade». Dacă noi am semănat la voi cele duhovniceşti, este, oare, mare lucru dacă noi vom secera cele pământeşti ale voastre? Dacă alţii se bucură de acest drept asupra voastră, oare nu cu atât mai mult noi? Dar nu ne-am folosit de dreptul acesta, ci toate le răbdăm, ca să nu punem piedică Evangheliei lui Hristos. |
În general, acest diagnostic este privit cu reticenţă. Aceasta pentru că preferăm să ni se vorbească tot în limbajul corpului nostru, cu analize scrise pe hârtie şi cu remedii ce se găsesc aliniate, frumos şi la îndemână, în numeroasele farmacii care promit răspunsuri simple, cumpărate cu bani. Şi pentru că nu dorim să credem că o durere atât de concretă sau o stare de rău localizată în orice parte a corpului nostru poate avea o cauză aparent abstractă şi nedozabilă în laboratoarele de analiză. Păstrăm în noi resentimente vechi, dureri neiertate, efectul acestora în suflet fiind asemănător otrăvurilor, care mai apoi se manifestă în bolile trupului.
Citește în continuare „Iertarea eliberează emoţiile negative şi vindecă sufletele”
Nu de puţine ori, în familie, unul dintre soţi se confruntă cu gesturi, acţiuni, atitudini ale celuilalt soţ, care i se par pur şi simplu de neînţeles sau chiar insuportabile. Fie că este vorba de gesturi de neglijenţă – a uitat de programarea la medic, a uitat să cumpere pâine – fie de acţiuni ale căror consecinţe sunt mai serioase, mai deranjante – a pierdut cheile, a uitat apa deschisă, a încasat o amendă în trafic – sunt ipostaze care provoacă din partea celuilalt soţ sentimente justificate de mânie şi reacţii de revoltă. Pe lângă faptul că aceste incidente reprezintă momente neplăcute, ele sunt şi puncte de decizie, în care putem alege cum să reacţionăm.
Citește în continuare „Potențialul vindecător al iubirii necondiționate din familie”
Micile deosebiri ale caracterelor soţilor ajută la crearea unei familii armonioase, pentru că unul îl completează pe celălalt. La maşină este absolut necesară acceleraţia, ca ea să meargă, dar şi frâna, ca să se oprească. Dacă maşina ar avea numai frână, nu s-ar mişca din loc, iar dacă ar avea numai acceleraţie, nu s-ar mai putea opri.
Citește în continuare „„Fiindcă vă potriviți, de aceea nu vă potriviți””
Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, omilia LXII, I, în Părinți și Scriitori Bisericești (1994), vol. 23, p. 717
„Ceea ce a unit Dumnezeu, omul să nu despartă. Dacă tu, le zice Hristos, îmi spui de Moise, Eu îți spun de stăpânul lui Moise. În afară de aceasta, Mă sprijin şi pe timpul când s-a legiuit căsătoria. Dumnezeu dintru început i-a făcut pe ei bărbat şi femeie, şi legea aceasta, chiar dacă pare dată acum de Mine, este mai veche decât legea lui Moise şi-i foarte chibzuită, că n-o aduce numai pe femeie alături de bărbat, ci-i porunceşte să lase pe tatăl şi pe mama ei; şi nici nu legiuieşte ca bărbatul să vină la femeia sa, ci să se lipească de ea; iar prin acest cuvânt arată că unirea este de nedesfăcut. Apoi nici nu se mărgineşte numai la atâta, ci cere ca unirea lor să fie şi mai strânsă, că spune: Vor fi cei doi un trup.
| SÂMBĂTĂ ÎN SĂPTĂMÂNA A UNSPREZECEA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Evanghelia de la Matei |
 n vremea aceea au venit la Iisus fariseii, ispitindu-L şi zicând: „se cuvine oare ca omul să-şi lase femeia dintr’o pricină oarecare?“ Iar El, răspunzându-le, a zis: „N’aţi citit că Acela Care i-a făcut de la’nceput, bărbat şi femeie i-a făcut? , şi a zis: Pentru aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va lipi de femeia sa şi cei doi vor fi un trup; aşa încât nu mai sunt doi, ci un singur trup. Deci, ceea ce a unit Dumnezeu, omul să nu despartă“. Ei I-au zis: „Atunci, de ce Moise a rânduit să-i dea carte de despărţire şi s’o lase?“ El le-a zis: „Din pricina învârtoşării inimii voastre v’a dat voie Moise să vă lăsaţi femeile, dar la început n’a fost aşa. Iar Eu vă spun că, în afară de vina desfrânării, oricine-şi va lăsa femeia şi va lua alta, săvârşeşte adulter; şi cel ce a luat-o pe cea lăsată, adulter săvârşeşte“. Ucenicii I-au zis: „Dacă aşa este starea omului faţă de femeie, atunci nu e de folos să se însoare“. Iar El le-a zis: „Nu toţi pricep acest cuvânt, ci aceia cărora le este dat. Că sunt fameni care s’au născut aşa din pântecele maicii lor; sunt fameni pe care oamenii i-au făcut fameni; şi sunt fameni care s’au făcut ei înşişi fameni de dragul împărăţiei cerurilor. Cine poate înţelege, să înţeleagă“. |
| SÂMBĂTĂ ÎN SĂPTĂMÂNA A UNSPREZECEA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Ap. I Corinteni |
 raților, har vouă și pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, și de la Domnul nostru Iisus Hristos. Mulțumesc totdeauna Dumnezeului meu pentru voi, pentru harul lui Dumnezeu dat vouă în Hristos Iisus. Căci întru El v-ați îmbogățit deplin întru toate, în tot cuvântul și în toată cunoștința; astfel, mărturia lui Hristos s-a întărit în voi; încât voi nu sunteți lipsiți de niciun dar, așteptând arătarea Domnului nostru Iisus Hristos, Care vă va și întări până la sfârșit, ca să fiți nevinovați în ziua Domnului nostru Iisus Hristos. Credincios este Dumnezeu, prin Care ați fost chemați la împărtășirea cu Fiul Său, Iisus Hristos, Domnul nostru. |
Când mamelor le clănțăneau dinții în gură, semn că pruncii pe care-i purtau în burtă tremurau de frig, cerându-le să pună ceva pe ei ca să se încălzească, însemna că venise înghețul cel mare. Se putea întâmpla chiar în toiul verii.
Cum se poate tălmăci versetul: „Cred, Doamne, ajută necredinței mele”?
Citește în continuare „Diavolul e contabilul greșelilor, dar Dumnezeu iartă ca un boier !”
Între dilemele mele teologice se regăsește și aparenta tăcere în privința rolului teologic al Născătoarei de Dumnezeu. În articolul trecut, precum și într-unul din anul 2017 („Chipul evanghelic al Fecioarei Maria”) am încercat să extrag anumite principii teologice, pârghii de interpretare, care pot fi folositoare în analiza diferitelor realități cu care teologia se întâlnește.
Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, omilia XX, VI, în Părinți și Scriitori Bisericești (1994), vol. 23, pp. 270-271
„Cea mai mare parte din semnele sfârșitului lumii s-au împlinit: Evanghelia s-a propovăduit în întreaga lume, au fost războaie, cutremure, foamete; așa că nu mai este mult până la sfârșit. Nu vezi semnele? (…) Nici cei de pe timpul lui Noe n-au văzut semnele prevestitoare ale prăpădului aceluia, ci continuau să joace, să mănânce, să se însoare și să-și facă treburile lor obișnuite; și au fost surprinși așa de pedeapsa aceea înfricoșătoare. La fel și cei din Sodoma; se desfătau și nu se sinchiseau de cele ce se petreceau în jurul lor și au fost făcuți scrum de fulgerele coborâte atunci din cer.
Gândindu-ne, dar, la toate acestea, să ne pregătim pentru plecarea noastră din lumea aceasta.”
| VINERI ÎN SĂPTĂMÂNA A UNSPREZECEA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Evanghelia de la Matei |
| is-a Domnul ucenicilor Săi: precum fulgerul iese de la răsărit şi se arată pân’la apus, tot aşa va fi şi venirea Fiului Omului. Că unde va fi stârvul, acolo se vor aduna vulturii. Iar îndată după necazul acelor zile, soarele se va întuneca şi luna nu-şi va mai da lumina, iar stelele vor cădea din cer şi puterile cerului se vor clătina. Atunci se va arăta pe cer semnul Fiului Omului şi vor plânge toate seminţiile pământului şi-L vor vedea pe Fiul Omului venind pe norii cerului, cu putere şi cu slavă multă. Şi-i va trimite pe îngerii Săi cu sunet mare de trâmbiţă, şi pe cei aleşi ai Săi îi vor aduna din cele patru vânturi, de la marginile cerurilor pân’la marginile lor. Învăţaţi de la smochin această parabolă: Când mlădiţa lui devine fragedă şi odrăsleşte frunze, ştiţi că vara e aproape; tot aşa şi voi, când le veţi vedea pe toate acestea, să ştiţi că El este aproape, lângă uşi. Aşadar, privegheaţi, că nu ştiţi în care zi vine Domnul vostru. Să cunoaşteţi însă aceasta, că de-ar şti stăpânul casei la care ceas al nopţii vine furul, ar priveghea şi n’ar lăsa să i se spargă casa. De aceea şi voi fiţi gata, că’n ceasul în care nu gândiţi va veni Fiul Omului. Cine este oare slujitorul credincios şi înţelept, pe care stăpânul l-a pus peste slugile sale ca să le dea hrană la timp? Fericit e slujitorul acela pe care, venind stăpânul, îl va găsi făcând aşa; adevăr vă grăiesc că-l va pune peste toate avuţiile sale. Dar dacă slujitorul acela, rău fiind, va zice în inima sa: Stăpânul meu întârzie…, şi va începe să-i bată pe cei ce slujesc împreună cu el, să mănânce şi să bea cu beţivii, stăpânul acelui slujitor va veni în ziua când el nu se aşteaptă şi’n ceasul pe care nu-l ştie şi-l va despica în două şi partea lui o va pune cu făţarnicii. Acolo va fi plângerea şi scrâşnirea dinţilor. |
| VINERI ÎN SĂPTĂMÂNA A UNSPREZECEA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Ap. II Corinteni |
| raţilor, având acelaşi duh al credinţei – după cum este scris: «Crezut-am, pentru aceea am şi grăit» – şi noi credem; pentru aceea şi grăim, ştiind că Cel ce a înviat pe Domnul Iisus ne va învia şi pe noi cu Iisus şi ne va înfăţişa împreună cu voi. Căci toate sunt pentru voi, pentru ca, înmulţindu-se harul să prisosească prin mai mulţi mulţumirea, spre slava lui Dumnezeu. De aceea, nu ne pierdem curajul şi, chiar dacă omul nostru cel din afară se trece, cel dinăuntru însă se înnoieşte din zi în zi. Căci necazul nostru de acum, uşor şi trecător, ne aduce nouă, mai presus de orice măsură, slavă veşnică covârşitoare, neprivind noi la cele ce se văd, ci la cele ce nu se văd, fiindcă cele ce se văd sunt trecătoare, iar cele ce nu se văd sunt veşnice. |
Să mă smeresc și să-mi recunosc falimentul total, nedisimulat, necosmetizat, în câteva domenii deosebit de importante pentru mine, a fost una dintre lecțiile atât de necesare și importante ale vieții. Am considerat că sunt expertă în comunicare, în relații, în abordarea mea asertivă, empatică, complexă, contextuală (cel puțin așa o vedeam), doar ca să-mi dau seama cât de limitată sunt, cât de grea e schimbarea, ce sacrificii și renunțare la ego presupune.
Citește în continuare „Hrana iubirii este fericirea celuilalt și starea lui de bine”
Despre diavoli, printre care trebuie să așezăm mai întâi diavolii desfrânării, Domnul Iisus Hristos a spus că ei se izgonesc doar cu rugăciune și cu post (Matei 17, 21).
Citește în continuare „Diavolii și patimile se izgonesc cu rugăciune și cu post”
Am auzit, am și citit, desigur, cu toții despre diverse păcate, dar nici unul nu are o aură atât de înfricoșătoare precum „păcatul împotriva Sfântului Duh”, pentru că acesta, zice Scriptura, nu se va ierta niciodată. De asemenea, atunci când sunt exemplificate păcatele împotriva Duhului este menționată sinuciderea, la fel deznădejdea sau încrederea trufașă în iertarea lui Dumnezeu pentru păcate, dar fără pocăință etc. Totuși, se cuvine să subliniem aici că este posibil să fie și acestea păcate împotriva Duhului, dar în mod indirect, însă nu direct. Și se pare că această temă cuprinde o mică taină, pe care suntem chemați s-o deslușim.
Citește în continuare „Păcatul împotriva Duhului este păcatul împotriva lui Hristos”
Sfântul Vasile cel Mare, Epistole, Epistola 240, II, în Părinți și Scriitori Bisericești (2010), vol. 3, p. 389
„Așadar, fraților, dacă încercarea e grea, să îndurăm suferințele, căci nimeni nu este încoronat dacă n-a fost rănit în luptă și n-a fost acoperit de praf. Dar poate că acestea nu-s decât jocuri diavolești fără importanță: oamenii care au fost trimiși împotriva noastră sunt supărători pentru că sunt niște slujitori ai celui rău, dar sunt și de disprețuit, pentru că Dumnezeu a legat neputința de răutatea lor. De aceea, să ne ferim de a cădea în osândă grea pentru plângeri mai mărunte, pentru că și prin cele mai mici dureri ne putem provoca mari suferințe. Or, numai un singur lucru trebuie să ne doară: pierderea celui care, pentru o mărire trecătoare (dacă trebuie numită «mărire» rușinea cu care se acoperă înaintea tuturor), s-a lipsit de cinstea veșnică a celor drepți. Însă voi sunteți fii de mărturisitori și fii de martiri, care au rezistat păcatului până la sânge. Fiecare din voi să se folosească de pildele din familia sa, ca să se poată împotrivi cu tărie în lupta pentru credința pioasă. Nimeni dintre voi n-a fost sfâșiat în bătăi, nimănui nu i s-a confiscat casa, n-am fost siliți să plecăm în surghiun, n-am cunoscut temnița. Ce suferință teribilă am îndurat noi? Sau poate că e un cuvânt supărător faptul că n-am suferit nimic și că n-am fost socotiți vrednici să suferim pentru pătimirile lui Hristos?”
| JOI ÎN SĂPTĂMÂNA A UNSPREZECEA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Evanghelia de la Matei |
| is-a Domnul ucenicilor Săi: cel ce va răbda până la sfârşit, acela se va mântui. Şi această Evanghelie a împărăţiei va fi propovăduită în toată lumea, spre mărturie la toate neamurile; şi atunci va veni sfârşitul. Deci, când veţi vedea ceea ce s’a spus prin profetul Daniel, urâciunea pustiirii stând în locul cel sfânt – cine citeşte, să înţeleagă -, atunci cei din Iudeea să fugă’n munţi; cel ce va fi pe casă să nu se coboare ca să-şi ia lucrurile din casă; iar cel din ţarină să nu se’ntoarcă înapoi ca să-şi ia haina. Dar vai de cele însărcinate şi de cele ce alăptează în zilele acelea! Rugaţi-vă însă ca fuga voastră să nu fie iarna, nici sâmbăta. Că mare necaz va fi atunci, cum n’a mai fost de la’nceputul lumii până acum, şi nici nu va mai fi. Şi dacă zilele acelea nu s’ar fi scurtat, nici un trup n’ar mai scăpa: dar zilele acelea se vor scurta de dragul celor aleşi. Atunci, de vă va spune cineva: Iată, aici este Hristos!, sau: Acolo!, să nu-l credeţi. Că se vor scula hristoşi mincinoşi şi profeţi mincinoşi şi vor face semne mari şi minuni, ca să-i amăgească, de va fi cu putinţă, şi pe cei aleşi. Iată, v’am spus-o dinainte. Aşadar, de vă vor spune: Iată, este în pustie!, să nu ieşiţi; Iată, este în cămări!, să nu credeţi. Că precum fulgerul iese de la răsărit şi se arată pân’la apus, tot aşa va fi şi venirea Fiului Omului. Că unde va fi stârvul, acolo se vor aduna vulturii. |
| JOI ÎN SĂPTĂMÂNA A UNSPREZECEA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Ap. II Corinteni |
| raţilor, având această slujire, după cum am fost miluiţi, nu ne pierdem nădejdea, ci ne-am lepădat de cele ascunse ale ruşinii, neumblând în vicleşug, nici stricând cuvântul lui Dumnezeu, ci făcându-ne cunoscuţi prin arătarea adevărului faţă de orice conştiinţă omenească înaintea lui Dumnezeu. Iar dacă Evanghelia noastră este încă acoperită, este pentru cei pierduţi, în care Dumnezeul veacului acestuia a orbit minţile necredincioşilor, ca să nu le lumineze lumina Evangheliei slavei lui Hristos, Care este Chipul lui Dumnezeu. Căci nu ne propovăduim pe noi înşine, ci pe Hristos Iisus, Domnul, iar noi înşine suntem slugile voastre, pentru Iisus. Fiindcă Dumnezeu, Care a zis «Strălucească din întuneric lumina!», El a strălucit în inimile noastre, ca să strălucească cunoştinţa slavei lui Dumnezeu pe Faţa lui Hristos. Şi avem comoara aceasta în vase de lut, ca să se învedereze că puterea covârşitoare este a lui Dumnezeu, şi nu de la noi, în toate pătimind necaz, dar nefiind striviţi; lipsiţi fiind, dar nu deznădăjduiţi; prigoniţi fiind, dar nu părăsiţi; doborâţi, dar nu nimiciţi; purtând totdeauna în trup omorârea lui Iisus, pentru ca şi viaţa lui Iisus să se arate în trupul nostru. Căci pururea noi, cei vii, suntem daţi spre moarte pentru Iisus, ca şi viaţa lui Iisus să se arate în trupul nostru cel muritor. Astfel că în noi lucrează moartea, iar în voi, viaţa. |
Mai înainte cu trei zile de Adormirea Maicii Domnului, Preasfântul și Atotputernicul Dumnezeu și Mântuitorul nostru Iisus Hristos a trimis din Cer pe Arhanghelul Gavriil ca să binevestească Maicii Lui mutarea ei la cele fără de grijă. Același dumnezeiesc Arhanghel care fusese trimis de Dumnezeu când i-a binevestit ei că va naște pe Hristos, Mântuitorul lumii, vine acum și-i vestește mutarea din această viață pământească la odihna cea veșnică și la slava și cinstea cea negrăită pe care o are în Cer.
Citește în continuare „Cum s-a mutat Maica Vieții de la noi la Cer ?”
Există duioșie și mare înțelegere în lacrimile Maicii Domnului și în sângele pătruns de cuie și suliță și spini al Mântuitorului pentru neputințele noastre.
Care este virtutea hotărâtoare a noilor începători, cu care ar putea să biruiască ispitele și patimile cele dinlăuntru și cele din afară?
Citește în continuare „„Maica Domnului, arată-te a-mi fi mamă!””
În calendarul Bisericii noastre, Maica Domnului are 10 zile de pomenire, însă cea mai mare sărbătoare a ei este cea de la 15 august, Adormirea Maicii Domnului. Această sărbătoare se răspândește mai întâi în Ierusalim, apoi în Constantinopol, începând cu secolul al 5-lea. Despre Adormirea Maicii Domnului, în Sfânta Scriptură nu este menţionat nimic, însă Tradiţia Bisericii noastre a consemnat faptul că Fecioara Maria a trecut la viaţa veşnică pe când se afla la Ierusalim şi a fost dusă pentru a fi înmormântată în satul Ghetsimani.
Citește în continuare „Mutarea Maicii Domnului cu trupul la cer, o anticipaţie a învierii de obşte”
Sfântul Macarie Egipteanul, Alte șapte omilii, Despre înălțarea minții, 18, în Părinți și Scriitori Bisericești (1992), vol. 34, p. 322
„Cei care vor să țină cuvântări duhovnicești fără să aibă experiența necesară se aseamănă unui om care la amiaza zilei de vară străbate un câmp pustiu și fără de apă. Deodată, sub imperiul setei arzătoare, i se conturează în minte un izvor cu apă rece, dulce și cristalină, iar el, de nimeni împiedicat, se desfătează pe săturate. Sau (se aseamănă) unui om care nici n-a gustat, dar vrea să spună altora cât de dulce este. Într-adevăr, așa sunt cei care vor să vorbească altora despre desăvârșire și sfințenie, fără să aibă experiența faptelor. Dacă se întâmplă ca Dumnezeu să-i învrednicească să cunoască fie și puțin cele despre care vorbesc, ei își dau numaidecât seama că adevărul și faptele se deosebesc mult de expunerea lor.”
| MIERCURI ÎN SĂPTĂMÂNA A UNSPREZECEA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Evanghelia de la Matei |
| is-a Domnul către iudeii care veniseră la Dânsul: vai vouă, cărturari şi farisei făţarnici!, că voi clădiţi mormintele profeţilor şi le împodobiţi pe ale drepţilor şi ziceţi: Dac’am fi fost noi în zilele părinţilor noştri, n’am fi fost părtaşi cu ei la sângele profeţilor!; aşa încât voi înşivă mărturisiţi că sunteţi fii ai celor ce i-au ucis pe profeţi. Dar voi aţi umplut măsura părinţilor voştri! Şerpi, pui de vipere, cum veţi scăpa de osânda gheenei? De aceea, iată că Eu trimit la voi profeţi şi înţelepţi şi cărturari; dintre ei veţi ucide şi veţi răstigni, dintre ei veţi biciui în sinagogile voastre şi-i veţi prigoni din cetate’n cetate; ca să vină asupra voastră tot sângele nevinovat ce s’a vărsat pe pământ, de la sângele dreptului Abel până la sângele lui Zaharia, fiul lui Berechia, pe care l-aţi ucis între templu şi altar. Adevăr vă grăiesc, veni-vor acestea toate peste neamul acesta! Ierusalime, Ierusalime, care-i omori pe profeţi şi-i ucizi cu pietre pe cei trimişi la tine, de câte ori am vrut să-i adun pe fiii tăi aşa cum îşi adună cloşca puii sub aripi, dar voi n’aţi vrut. Iată, vi se lasă casa pustie! Că vă spun Eu vouă: De acum nu Mă veţi mai vedea până când veţi zice: Binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului!“ |
| MIERCURI ÎN SĂPTĂMÂNA A UNSPREZECEA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Ap. II Corinteni |
| raţilor, o astfel de încredere avem prin Hristos faţă de Dumnezeu; nu că de la noi înşine suntem destoinici să cugetăm ceva ca de la noi înşine, ci destoinicia noastră este de la Dumnezeu, Cel ce ne-a învrednicit să fim slujitori ai Noului Testament, nu ai literei, ci ai duhului; pentru că litera ucide, iar duhul face viu. Iar dacă slujirea cea spre moarte, săpată în litere, pe piatră, s-a făcut întru slavă, încât fiii lui Israel nu puteau să-şi aţintească ochii la faţa lui Moise, din pricina slavei celei trecătoare a feţei lui, cum să nu fie mai mult întru slavă slujirea Duhului? Căci de a avut parte de slavă slujirea care aduce osânda, cu mult mai mult prisoseşte în slavă slujirea dreptăţii. Şi nici măcar nu este slăvit ceea ce era slăvit în această privinţă, faţă de slava cea covârşitoare. Căci dacă ce este trecător s-a săvârşit prin slavă, cu atât mai mult ce e netrecător va fi în slavă. |
Arhim. Emilianos Simonopetritul, Cuvântări mistagogice la sărbători, Ed. Sf. Nectarie, Arad, 2016, pp. 154-155
„Maica Domnului pune în lucrare rugăciunea de zi și de noapte a Sfântului Munte, lucrează la taina izbăvirii, descoperă întruparea Cuvântului înlăuntrul nostru și ne inițiază în tainele cerului și ale pământului. Prin Maica Domnului noi, păcătoșii, neputincioșii, pătimașii, ne desfătăm de darurile dumnezeiești, pentru că ea este stâlpul însuflețit al rugăciunii întregii Biserici. Maica Domnului îi slobozește chiar și pe cei din iad, îl îndumnezeiește pe om și atrage întreaga zidire să se închine lui Dumnezeu”.
| Adormirea Preasfintei, Slăvitei, Stăpânei noastre, de Dumnezeu Născătoarei şi Pururea Fecioarei MARIA
Evanghelia de la Luca |
| n vremea aceea a intrat Iisus într’un sat; iar o femeie cu numele Marta L-a primit în casa ei. Şi ea avea o soră ce se chema Maria, care, aşezându-se la picioarele Domnului, Îi asculta cuvântul. Iar Marta se silea cu multă slujire şi, apropiindu-se, a zis: „Doamne, oare nu socoteşti că sora mea m’a lăsat să slujesc singură? Spune-i deci să mă ajute“. Şi răspunzând Domnul, i-a zis: „Marto, Marto, te’ngrijeşti şi pentru multe te sileşti, ci un lucru trebuie; că Maria partea cea bună şi-a ales-o, care nu i se va lua“. Şi a fost că pe când spunea El acestea, o femeie din mulţime, ridicându-şi glasul, I-a zis: „Fericit este pântecele care Te-a purtat şi pieptul la care ai supt!“ Iar El a zis: „Într’adevăr, fericiţi sunt cei ce ascultă cuvântul lui Dumnezeu şi-l păzesc“. |
| Adormirea Preasfintei, Slăvitei, Stăpânei noastre, de Dumnezeu Născătoarei şi Pururea Fecioarei MARIA
Ap. Filipeni |
| raţilor, gândul acesta să fie în voi care era şi în Hristos Iisus, Care, Dumnezeu fiind în chip, n-a socotit o ştirbire a fi El întocmai cu Dumnezeu, ci S-a deşertat pe Sine, chip de rob luând, făcându-Se asemenea oamenilor, şi la înfăţişare aflându-Se ca un om, S-a smerit pe Sine, ascultător făcându-Se până la moarte, şi încă moarte de cruce. Pentru aceea, şi Dumnezeu L-a preaînălţat şi I-a dăruit Lui nume, care este mai presus de orice nume; ca întru numele lui Iisus tot genunchiul să se plece, al celor cereşti şi al celor pământeşti şi al celor de dedesubt, şi să mărturisească toată limba că Domn este Iisus Hristos, întru slava lui Dumnezeu-Tatăl. |
Preasfântă Fecioară, Preacurată Maică Născătoare de Dumnezeu, Îţi mulţumesc că ne eşti şi nouă Mamă Bună, Iubitoare şi Grabnic Ajutătoare!
Citește în continuare „Rugăciune de mulțumire către Maica Domnului”
Nenumărate semne dumnezeieşti s-au petrecut la adormirea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu şi multe măreţii neauzite a primit atunci Fecioara de la Fiul ei ca răsplată pentru marea sa smerenie. Unele dintre aceste daruri sunt taine atât de înalte, „întrucât cu anevoie se suie gândurile omeneşti”, acestea părând chiar pentru mulţi creştini de astăzi aproape imposibil de crezut, dar ele se pot descoperi doar celor ce se apropie cu dragoste de înălţimea vieţuirii ei.
Citește în continuare „Maica Domnului, hotar dintre firea creată şi cea necreată”
Sorin Dumitrescu: Sintagma „crede și nu cerceta” există în Scriptură? Care este originea acestor vorbe? Citește în continuare „„Un creștin autentic nu poate fi prost””
Sfântul Chiril al Alexandriei, Închinare în Duh și Adevăr, Cartea a Șaptea, în Părinți și Scriitori Bisericești (1991), vol. 38, p. 246
„Cel ce se sârguiește drept să dobândească cunoștința dreptății și ține să se distingă în iubirea de frați trebuie să apară statornic și întărit și așa cum este, nu schimbăcios, nici ușuratic, nici cu o bunătate prefăcută, vrând să-și acopere chipul de lup într-o piele de oaie; ci mai degrabă să se silească să aibă descoperită și fără pată libertatea felului propriu de a fi. De aceea zice legea: Să nu umbli cu viclenie în neamul tău, și să nu urăști pe fratele tău în inima ta (Levitic 19, 17). Tot aceasta o poruncește și altfel: Să nu pui pe tine haină țesută din două feluri (Levitic 19, 19). Și iarăși: Să nu te îmbraci cu haină țesută din lână și in (Deuteronom 22, 11). Căci amăgirea și viclenia cu chip de bunătate reprezintă cu adevărat păcat foarte greu și mai mare decât toată prihana și un lucru din cele mai urâte lui Dumnezeu, având ca soră fața îndoită a sufletului și a gândurilor și schimbarea neîncetată, care stârnesc mânia dumnezeiască a minții preacurate. Căci zice despre unii: Săgeată ucigătoare: este limba lor; viclenie sunt cuvintele gurii lor; aproapelui său îi grăiește cuvinte de pace și în sine are dușmănia. Să nu-i cercetez pe ei? zice Domnul. Sau nu se va răzbuna întru poporul acesta sufletul Meu? (Ieremia 9, 8). Iar David zice că cel nevinovat cu mâinile și curat la inimă, care nu a viclenit în limba lui și nu a făcut răul aproapelui său, se va sui în muntele Domnului (Psalmi 14, 3-4). Astfel legea îi interzice omului ca un lucru prea urât și necuvenit a umbla cu viclenii, adică a viețui fățarnic și a-și lua chipul dreptății și a păgubi pe frați, disprețuind legile iubirii.”
Starea I
1.În mormânt Viaţă
Ai fost pus, Hristoase,
Şi-a vieţii Maică-acum intră în mormânt
Şi se mută la viaţa cea de sus.
| LUNI ÎN SĂPTĂMÂNA A UNSPREZECEA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Evanghelia de la Matei |
| is-a Domnul către iudeii care veniseră la Dânsul: vai vouă, cărturari şi farisei făţarnici!, că închideţi împărăţia cerurilor de dinaintea oamenilor; că voi nu intraţi, şi nici pe cei ce intră nu-i lăsaţi să intre. Vai vouă, cărturari şi farisei făţarnici!, că mâncaţi casele văduvelor, făcând îndelungi rugăciuni de ochii lumii; pentru aceasta mai mare osândă veţi lua. Vai vouă, cărturari şi farisei făţarnici!, că înconjuraţi marea şi uscatul ca să faceţi un prozelit; şi dacă l-aţi făcut, îl faceţi fiu al gheenei, de două ori mai mult decât voi. Vai vouă, călăuze oarbe, care spuneţi: De se va jura cineva pe templu, nu-i nimic; dar de se va jura pe aurul templului, se leagă pe sine. Nebuni şi orbi! Ce este mai mare: aurul, sau templul care sfinţeşte aurul? Şi mai spuneţi: De se va jura cineva pe altar, nu-i nimic; dar de se va jura pe darul de pe el, se leagă pe sine. Nebuni şi orbi! Ce este mai mare: darul, sau altarul care sfinţeşte darul?; deci, cel ce se jură pe altar, se jură pe el şi pe toate câte sunt pe el; iar cel ce se jură pe templu, se jură pe el şi pe Cel ce locuieşte în el; şi cel ce se jură pe cer, se jură pe tronul lui Dumnezeu şi pe Cel ce şade pe el. |
| LUNI ÎN SĂPTĂMÂNA A UNSPREZECEA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Ap. II Corinteni |
| raţilor, v-am scris vouă aceasta, ca nu cumva, la venirea mea, să am întristare de la aceia care trebuie să mă bucure, fiind încredinţat despre voi toţi că bucuria mea este şi a voastră a tuturor. Căci din multă supărare şi cu inima strânsă de durere, v-am scris cu multe lacrimi, nu ca să vă întristaţi, ci ca să cunoaşteţi dragostea pe care o am cu prisosinţă către voi. Şi dacă m-a întristat cineva, nu pe mine m-a întristat, ci în parte – ca să nu spun mai mult – pe voi toţi. Destul este pentru un astfel de om pedeapsa aceasta dată de către cei mai mulţi. Aşa încât voi, dimpotrivă, mai bine să-l iertaţi şi să-l mângâiaţi, ca să nu fie copleşit de prea multă întristare unul ca acesta. De aceea vă îndemn să întăriţi în el dragostea. Căci pentru aceasta v-am şi scris, ca să cunosc încercarea voastră, dacă sunteţi ascultători în toate. Iar cui îi iertaţi ceva, îi iert şi eu; pentru că şi eu, dacă am iertat ceva, am iertat pentru voi, în faţa lui Hristos, ca să nu ne lăsăm covârşiţi de satana, căci gândurile lui nu ne sunt necunoscute. Şi venind eu la Troa, pentru Evanghelia lui Hristos, şi uşa fiindu-mi deschisă în Domnul, n-am avut odihnă în duhul meu, fiindcă n-am găsit pe Tit, fratele meu, ci, despărţindu-mă de ei, am plecat în Macedonia. Mulţumire fie adusă deci lui Dumnezeu, Celui ce ne face pururea biruitori în Hristos şi descoperă prin noi, în tot locul, mireasma cunoştinţei Sale. Pentru că suntem lui Dumnezeu bună mireasmă a lui Hristos între cei ce se mântuiesc şi între cei ce pier. |
În vremea aceea s-a apropiat de Iisus un om, îngenunchind înaintea Lui și zicându-I: Doamne, miluiește pe fiul meu, că este lunatic și pătimește rău, căci adesea cade în foc și adesea în apă. Și l-am adus la ucenicii Tăi, însă ei n-au putut să-l vindece. Iar Iisus, răspunzând, a zis: O, neam necredincios și îndărătnic, până când voi fi cu voi? Până când vă voi răbda pe voi? Aduceți-l aici la Mine! Și Iisus l-a certat și demonul a ieșit din el și copilul s-a vindecat din ceasul acela. Atunci, apropiindu-se ucenicii de Iisus, I-au zis de o parte: De ce noi n-am putut să-l scoatem? Iar Iisus le-a răspuns: Pentru puțina voastră credință. Căci adevărat grăiesc vouă: Dacă veți avea credință cât un grăunte de muștar, veți zice muntelui acestuia: Mută-te de aici dincolo și se va muta; și nimic nu va fi vouă cu neputință. Dar acest neam de diavoli nu iese decât numai cu rugăciune și cu post. Pe când străbăteau Galileea, Iisus le-a spus: Fiul Omului va fi dat în mâinile oamenilor și-L vor omorî, dar a treia zi va învia. Matei 17, 14-23 Duminica a X-a după Rusalii (Vindecarea lunaticului)
Citește în continuare „Suferința lunaticului: boală sau demonizare ?”
| DUMINICA A ZECEA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Evanghelia de la Matei |
| n vremea aceea, s’a apropiat de Iisus un om căzându-I în genunchi şi zicând: „Doamne, miluieşte pe fiul meu, că este lunatic şi pătimeşte rău, că deseori cade în foc şi deseori în apă; şi l-am adus la ucenicii Tăi şi ei n’au fost în stare să-l vindece“. Iar Iisus, răspunzând, a zis: „O, neam necredincios şi îndărătnic, până când voi fi cu voi? Până când vă voi suferi?… Aduceţi-Mi-l aici!“ Şi Iisus l-a certat şi demonul a ieşit din el şi copilul s’a vindecat din ceasul acela. Atunci, apropiindu-se ucenicii de Iisus, L-au întrebat deoparte: „De ce noi n’am fost în stare să-l scoatem?“ Iar Iisus le-a răspuns: „Din pricina puţinei voastre credinţe; că adevăr vă grăiesc: Dacă aţi avea credinţă cât un grăunte de muştar, veţi zice muntelui acestuia: Mută-te de aici acolo!, şi se va muta şi nimic nu va fi vouă cu neputinţă. Căci soiul acesta de demoni nu iese decât numai prin rugăciune şi prin post“. Întorcându-se ei din Galileea, Iisus le-a spus: „Fiul Omului va să fie dat în mâinile oamenilor şi-L vor omorî şi a treia zi va învia“. Şi ei foarte s’au întristat. |
| DUMINICA A ZECEA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Ap. I Corinteni |
| raţilor, mi se pare că Dumnezeu, pe noi, apostolii, ne-a arătat ca pe cei din urmă oameni, ca pe nişte osândiţi la moarte, fiindcă ne-am făcut privelişte lumii şi îngerilor şi oamenilor. Noi suntem nebuni pentru Hristos; voi însă, înţelepţi întru Hristos. Noi suntem slabi; voi însă sunteţi tari. Voi sunteţi întru slavă, iar noi suntem întru necinste! Până în ceasul de acum flămânzim şi însetăm; suntem goi şi suntem pălmuiţi şi pribegim şi ne ostenim, lucrând cu mâinile noastre. Ocărâţi fiind, binecuvântăm. Prigoniţi fiind, răbdăm. Huliţi fiind, ne rugăm. Am ajuns ca gunoiul lumii, lepădătura tuturor, până astăzi. Nu ca să vă ruşinez vă scriu acestea, ci ca să vă dojenesc, ca pe nişte copii ai mei iubiţi. Căci, de aţi avea zeci de mii de învăţători în Hristos, totuşi nu aveţi mulţi părinţi. Căci eu v-am născut prin Evanghelie în Iisus Hristos. Deci, vă rog să-mi fiţi mie următori, precum şi eu lui Hristos. |
Termeni precum ascultare sunt interpretaţi în prezent în strânsă corelaţie cu dominarea, cu raporturile de forţe, cu relaţii în care singura raţiune este a demonstra că eşti mai bun, mai valoros, mai puternic. Denaturarea acestor sensuri reflectă într-o anumită măsură denaturarea relaţiilor interumane, cu impact asupra relaţiilor din cadrul familiei. În momentul în care rolurile soţului şi ale soţiei nu sunt definite, acceptate şi asumate, lupta pentru dominare îşi face loc şi se manifestă atât la nivel subtil, cât şi în mod deschis. „Cine are mai multă dreptate”, „Cine are ultimul cuvânt”, „Cine reuşeşte să îşi impună punctul de vedere” devin scopuri în sine, iar lupta pentru atingerea acestora scot în evidenţă şi dezvoltă la ambii soţi aspecte de personalitate care le dăunează lor înşişi, partenerului, cât şi relaţiei de căsătorie în sine.
Citește în continuare „Armonie în căsnicie sau luptă pentru supremație?”
Ceea ce face însă diferenţa între o relaţie sănătoasă şi una patologică, „toxică“, este modul în care partenerii încearcă să îşi acopere, să îşi îndeplinească nevoia de apreciere, valorizare, iubire, ataşament. Ţinem sau nu cont de nevoile partenerului? Îi respectăm opiniile, libertăţile, demnitatea? Răspundem la rândul nostru nevoilor sale afective? Sau, dimpotrivă, suntem interesaţi de a ne atinge, cu orice preţ, nevoile…, iar, din păcate, de multe ori, preţul, destul de mare, constă în şubrezirea, diminuarea stimei de sine, echilibrului psihologic, respectului de sine şi chiar al sănătăţii partenerului… aspecte care, odată afectate, necesită mult timp pentru redresare.
Citește în continuare „Controlul și dominarea în relația de cuplu”
Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, omilia LVIII, II, în Părinți și Scriitori Bisericești (1994), vol. 23, pp. 675-676
„Copilul este străin de invidie, de slava deșartă, de dragostea de întâietate și are cea mai mare virtute, nevinovăția, curăția, smerenia. Nu e nevoie numai de bărbăție și de pricepere, ci și de această virtute, de smerenie și de nevinovăție. De-am avea cele mai mari virtuți, dacă ne lipsesc virtuțile acestea, mântuirea noastră șchioapătă. Un copil dacă e ocărât și lovit nu se supără, nici nu prinde pică; iar dacă e prețuit și slăvit, nu se îngâmfă. (…) După părerea mea Hristos a pus în mijloc un copil, un copil foarte mic, lipsit de toate patimile cele rele. Un astfel de copil nu-i mândru, nu umblă după slavă, nu-i invidios, nu-i certăreț; este lipsit de toate patimile de acest fel și are multe virtuți: nevinovăția, smerenia; nu-l interesează câștigurile bănești, nu-i lăudăros. Este stăpânul unei îndoite filozofii: are aceste virtuți și nu se laudă cu ele. De aceea Domnul l-a dat ca pildă și l-a așezat în mijloc. Dar nu Și-a oprit cuvântul Său la atâta, ci duce mai departe sfatul acesta, zicând: Cine va primi pe un copil ca acesta în numele Meu, pe Mine Mă primește (Matei 18, 3). Nu veți primi, le spune Hristos, numai mare răsplată dacă veți fi ca niște copii, ci și dacă veți cinsti, pentru Mine, pe alții care se aseamănă cu copiii; vă dau ca răsplată Împărăția cerurilor pentru cinstea dată acestora. Dar, mai bine spus, le dă o răsplată cu mult mai mare, că Hristos spune: Pe Mine Mă primește. Atât îmi sunt de dragi smerenia și nevinovăția! Hristos numește aici copil pe oamenii curați la inimă și smeriți, pe cei neluați în seamă și disprețuiți de mulțime.”
| SÂMBĂTĂ ÎN SĂPTĂMÂNA A ZECEA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Evanghelia de la Matei |
| n vremea aceea s’au apropiat de Petru cei ce strâng dajdia şi i-au zis: „Învăţătorul vostru nu plăteşte dajdia?“ „Ba da“, a zis el. Şi intrând El în casă, Iisus i-a luat-o înainte, zicând: „Ce părere ai, Simone?: Regii pământului de la cine iau dajdie sau bir? de la fiii lor, sau de la străini?“ El I-a zis: „De la străini“. Iar Iisus i-a zis: „Iată dar că fiii sunt scutiţi. Dar ca să nu le fim lor piatră de poticnire, mergi la mare, aruncă undiţa, ia peştele care va ieşi întâi şi, deschizându-i gura, vei găsi un statir. Pe acela luându-l, dă-l lor, pentru Mine şi pentru tine“. În ceasul acela s’au apropiat ucenicii de Iisus, zicându-I: „Cine oare este mai mare întru împărăţia cerurilor?“ Şi El, chemând la Sine un copil, l-a pus în mijlocul lor şi le-a zis: „Adevăr vă spun: De nu vă veţi reveni şi nu veţi fi precum copiii, nu veţi intra în împărăţia cerurilor. Dar cel ce se va smeri pe sine ca acest copil, acela este mai mare întru împărăţia cerurilor. |
| SÂMBĂTĂ ÎN SĂPTĂMÂNA A ZECEA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Ap. Romani |
| raților, vă îndemn, pentru Domnul nostru Iisus Hristos și pentru iubirea Duhului Sfânt, ca împreună cu mine, să luptați în rugăciuni către Dumnezeu pentru mine, ca să scap de necredincioșii din Iudeea și ca ajutorul meu la Ierusalim să fie bine primit de către sfinți, ca să vin la voi cu bucurie, prin voia lui Dumnezeu, și să-mi găsesc liniștea împreună cu voi. Iar Dumnezeul păcii să fie cu voi cu toți. Amin! |
Ucenicii lui Hristos pe Muntele Taborului au văzut slava lui Hristos. În același timp, au auzit în chip neauzit și glasul Tatălui – „Acesta este Fiul Meu cel iubit” – și au văzut venirea Duhului Sfânt în nor. Cum spune Sfântul Grigorie Palama, norul este prezența Duhului Sfânt.
Citește în continuare „Omul îndumnezeit primește descoperirea Dumnezeului Treimic”
Dacă ați fi fost întotdeauna sănătos, mulțumit de toate, liniștit și bucuros, atunci, cine știe, poate că și voi, ca și alți oameni, v-ați fi abătut spre o trăire împrăștiată și ați fi dus o viață după gustul acestui veac. Dar Dumnezeu, prevăzător de toate, vă apără ca un Părinte Milosârd de toate cele nefolositoare și neplăcute Lui. Fapt pentru care să nu vă mâhniți și să nu ispitiți de ce nu vi se întâmplă ceea ce doriți, ci ceea ce niciodată nu v-ați fi dorit, pentru că Dumnezeu știe mai bine ce este de folos pentru noi – sănătatea sau boala.
Grija principală a vieții noastre este să iertăm și să ne rugăm pentru oamenii care ne-au făcut rău. Acela care iartă din toată inima și se roagă pentru vrăjmașii lui va primi iertarea lui Dumnezeu pentru păcatele lui. Ceea ce semănăm, aceea vom și secera.
Citește în continuare „Iubește și iartă! Iubirea te va păzi de toate păcatele”
În calendarul bisericesc, în data de 11 august este sărbătorit Sfântul Ierarh Nifon, Patriarhul Constantinopolului, „care a pustnicit în Sfânta Mănăstire Dionisiu din Sfântul Munte Athos”, după cum ne spune Sinaxarul. Imnografia zilei ne arată că la această dată se face „pomenirea nevoințelor” pline „de lumină purtătoare” ale Sfântului Nifon prin care a strălucit duhovnicește, arătând „faptele dreptei credinței” prin care a „luminat toată Biserica”.
Citește în continuare „Patriarhul Nifon, ierarh sfânt al Ortodoxiei”
Sfântul Grigorie de Nyssa, Marele cuvânt catehetic sau despre învățământul religios, cap. 16, în Părinți și Scriitori Bisericești (1998), vol. 30, p. 313
„După cum începutul morții s-a făcut la început printr-un singur om și de aici s-a transmis apoi la întreagă firea omenească (Romani 5, 15), tot așa și începutul învierii (I Corinteni 15, 21) trece de la unul la toată omenirea. Căci Cel care a unit din nou cu propriul său trup sufletul, pe care i l-a luat – datorită puterii, comunicate dintru început și sufletului, și trupului -, tot Acela a amestecat într-un mod și mai cuprinzător substanța spirituală cu cea sensibilă, încât începutul urmează un drum firesc, până la sfârșit. După cum, în omenirea pe care Hristos a îmbrăcat-o din nou, sufletul e redat iar trupului după descompunere, tot astfel, după reunirea prin înviere, de la un prim început se întinde lucrarea asupra întregii omeniri. Aici este taina planului dumnezeiesc privitor la moarte și la învierea din morți: prin moarte, sufletul e despărțit de trup, dar, fără să pună piedici mersului firesc al naturii, s-a pus de-a curmezișul, apoi le-a unit din nou prin înviere spre a fi El Însuși de acum punctul de plecare al vieții și al morții, oprind, pe de o parte, în Sine descompunerea naturii produsă de moarte, iar pe de alta devenind El Însuși un principiu de reunire a celor despărțite.”
| VINERI ÎN SĂPTĂMÂNA A ZECEA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Evanghelia de la Matei |
| n vremea aceea s’au apropiat de Iisus saducheii, cei ce spun că nu este înviere, şi L-au întrebat, zicând: „Învăţătorule, Moise a zis: Dacă cineva moare fără să fi avut copii, fratele său s’o ia de soţie pe femeia lui şi să-i ridice urmaş fratelui său. Dar la noi erau şapte fraţi; şi cel dintâi s’a însurat şi a murit fără să aibă urmaşi, lăsând pe femeia sa fratelui său; asemenea şi al doilea, şi al treilea, până la al şaptelea; şi în urma tuturor a murit şi femeia. La înviere, deci, a căruia dintre cei şapte va fi femeia? că toţi au avut-o de soţie“. Şi răspunzând Iisus, le-a zis: „Rătăciţi neştiind Scripturile şi nici puterea lui Dumnezeu. Că la înviere nici nu se însoară, nici nu se mărită, ci sunt ca îngerii lui Dumnezeu în cer. Iar despre învierea morţilor, oare n’aţi citit ce vi s’a spus vouă de Dumnezeu când zice: Eu sunt Dumnezeul lui Avraam şi Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacob? El nu este Dumnezeul morţilor, ci al viilor“. Iar mulţimile, ascultându-L, erau uimite de învăţătura Lui. |
| VINERI ÎN SĂPTĂMÂNA A ZECEA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH
Ap. II Corinteni |
| raților, lauda noastră aceasta este: mărturia conștiinței noastre că am umblat în lume, și mai ales la voi, în sfințenie și în curăție dumnezeiască, nu în înțelepciune trupească, ci în harul lui Dumnezeu. Căci nu vă scriem vouă altele decât cele ce citiți și înțelegeți. Și am nădejde că până la sfârșit veți înțelege, după cum ne-ați și înțeles în parte, că noi suntem lauda voastră, precum și voi lauda noastră, în ziua Domnului nostru Iisus. Cu această încredințare voiam să vin întâi la voi, ca să aveți bucurie a doua oară, și să trec pe la voi în Macedonia, și din Macedonia iarăși să vin la voi și să fiu petrecut de voi în Iudeea. Deci, aceasta voind, m-am purtat, oare, cu ușurință? Sau cele ce hotărăsc, le hotărăsc trupește, ca la mine, da, da să fie, și nu, nu? Credincios este Dumnezeu, că n-a fost cuvântul nostru către voi, da și nu. Fiul lui Dumnezeu, Iisus Hristos, Cel propovăduit vouă prin noi – prin mine, prin Silvan și prin Timotei – nu a fost da și nu, ci da a fost în El. Căci toate făgăduințele lui Dumnezeu, în El, sunt da; și prin El, Amin, spre slava lui Dumnezeu, prin noi. |
Așa a cugetat Sfântul Grigorie la Maica Domnului și la această taină a tainelor, cum întru ea S-a odrăslit mai presus de fire Fiul lui Dumnezeu, cum îi făgăduise prin Arhanghelul Gavriil: „Bucură-te, ceea ce ești plină de har, Domnul este cu tine! Vei lua în pântece și vei naște Fiu…”. Atunci Maica Domnului a zis: „De unde mie aceasta, de vreme ce eu de bărbat nu știu?”. „Duhul Sfânt va pogorî peste tine și puterea Celui Preaînalt te va umbri” (Luca 1, 28-35) – și de aici Sfântul Grigorie Palama tâlcuiește: „Atunci – și cu luare aminte să fim – în Preacurata Fecioară nu firea veche (nu dorința trupească) a lucrat, ci Duhul Sfânt. Mișcarea Duhului Sfânt, nu presiunea simțurilor. Înțelegem taina”.
Fericirea cea adevărată este cea lăuntrică, cea sufletească. Însă spre deosebire de această fericire adevărată, oamenii caută o fericire lumească, caută o fericire ce pleacă din afară – înăuntru. Se trudesc să se facă mai întâi bogați, să se umple mai întâi de bani, de plăceri și de mărire omenească, pentru ca apoi să fie fericiți. Lumea nu poate da o fericire adevărată. Averile și banii nu-i pot face pe oameni fericiți. Acesta este lucru dovedit. Traiurile cele mai nefericite sunt tocmai în palatele bogaților.
Citește în continuare „Banii și averile nu satură sufletul de fericire”
Noi am căzut pradă morţii şi stricăciunii, pentru că am alunecat dintru starea noastră firească în pofta trupească nefirească.
Citește în continuare „Pofta trupească se sfârşeşte cu moartea”
Sfântul Vasile cel Mare, Epistole, epist. 229, I, în Părinți și Scriitori Bisericești (2010), vol. 3, p. 368
„Orice lucrare săvârșită chiar și numai de unul sau doi oameni credincioși suntem siguri că se împlinește prin conlucrarea Duhului Sfânt. Pentru că atunci când nu-și pun înaintea ochilor nici o socoteală omenească și când cei credincioși pornesc la lucru nu cu scopul de a gusta plăceri, ci cu intenția de a săvârși ceea ce e plăcut lui Dumnezeu, e limpede că Cel care îndreptează inimile lor este Domnul (Matei 18, 19). Când oamenii înduhovniciți preiau inițiativa unei lucrări și poporul lui Dumnezeu îi urmează de bunăvoie, cine se mai îndoiește că planurile s-au realizat cu colaborarea Domnului nostru Iisus Hristos, Care Și-a vărsat sângele Său pentru Biserici?”
Citește în continuare „Conlucrarea Duhului Sfânt și faptele bune”
| JOI ÎN SĂPTĂMÂNA A ZECEA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Evanghelia de la Matei |
| is-a Domnul către iudeii care veniseră la Dânsul: lua-se-va de la voi împărăţia lui Dumnezeu şi i se va da neamului care-i va face roadele. Cel ce va cădea pe piatra aceasta se va sfărâma, iar pe cel pe care ea va cădea, îl va zdrobi“. Iar arhiereii şi fariseii, auzindu-I parabolele, au înţeles că despre ei vorbeşte. Şi căutând să-L prindă, s’au temut de mulţime, pentru că Îl socotea profet. |
| JOI ÎN SĂPTĂMÂNA A ZECEA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Ap. II Corinteni |
 avel, Apostol al lui Hristos Iisus, prin voința lui Dumnezeu, și Timotei, fratele: Bisericii lui Dumnezeu celei din Corint, împreună cu toți sfinții care sunt în toată Ahaia: har vouă și pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, și de la Domnul Iisus Hristos! Binecuvântat este Dumnezeu și Tatăl Domnului nostru Iisus Hristos, Părintele îndurărilor și Dumnezeul a toată mângâierea, Cel ce ne mângâie pe noi în tot necazul nostru, ca să putem să mângâiem și noi pe cei care se află în tot necazul, prin mângâierea cu care înșine suntem mângâiați de Dumnezeu. Că, precum prisosesc pătimirile lui Hristos întru noi, așa prisosește prin Hristos și mângâierea noastră. Deci, ori, de suntem strâmtorați, este pentru a voastră mângâiere și mântuire, ori, de suntem mângâiați, este pentru a voastră mângâiere care vă dă putere să îndurați cu răbdare aceleași suferințe pe care le suferim și noi. Și nădejdea noastră este tare pentru voi, știind că precum sunteți părtași suferințelor așa și mângâierii. |
Sfântul Ioan Gură de Aur îi sfătuieşte pe credincioşi să fie darnici când este vorba de milostenie. Se pare că a întâmpinat unele contestaţii din pricina asta. I-ar fi spus unii: „Dar noi am muncit pentru acei bani. De ce să-i dăm altora? Mai bine să-i dăm cu dobândă!”.
Citește în continuare „„Vă sfătuiesc să vă depuneţi banii la banca din Cer””
Nenorocirea este că veacuri de-a rândul ‒ şi acum mai mult decât oricând ‒ până şi oamenii de bună credinţă (mai ales ei) văd în creştinism un fel de vag şi blând cretinism, bun pentru bigoţi, creduli şi fiinţe pierdute cu firea.
Citește în continuare „Rețeta fericirii pentru cei care vor să fie liberi ‒ ai curaj s-o aplici ?”
La biserici, la mănăstiri, vezi, într-adevăr, lume, multă sau puțină, în funcție de eveniment, de sărbătoare. Însă ceea ce observa cineva e că în jurul bisericii sunt, în general, oamenii sărmani, bolnavi, cei care n-au „talent” să trăiască. Cei care se descurcă bine, cărora le merge bine și în carieră și în afaceri, vin la biserică așa cum ar mai bifa ceva în agenda lor, ca și cum ar spune că au împăcat și acest aspect. Sau vin doar când au nevoie de imagine în campanii electorale, când vor să fie văzuți ca fiind „din mijlocul poporului”. Cum apreciați acest lucru?
Sfântul Sisoe este unul dintre marii bătrâni ai deșertului egiptean. Grandoarea sa iese limpede în evidență în apoftegmele în care vedem dragostea lui pentru Dumnezeu, dar și pentru ucenicii săi și îndrăzneala sa către Domnul. Acesta este cazul prezentat în apoftegma 12: „Odată, Avraam, ucenicul avvei Sisoe, a fost ispitit de demon. Bătrânul l-a văzut căzut, și-a ridicat brațele, le-a întins și s-a rugat: Dumnezeule, vrei-nu vrei, nu te las până când nu-l vindeci. Și s-a vindecat pe loc”.
Imnografia ortodoxă este foarte bogată în cântări de laudă închinate preacinstirii Maicii Domnului. Preasfânta Fecioară Maria este cea care s-a arătat „mai cuprinzătoare decât cerurile” şi „L-a născut cu trup pe Făcătorul tuturor”, pe Hristos Domnul.
Citește în continuare „Să o cinstim prin cântări de laudă pe Maica Vieţii”
Origen, Omilii la Cartea Numerii, Omilia XXIII, Cap. II, în Părinți și Scriitori Bisericești (1981), vol. 6, pp. 196-197
„(…) Să vedem înțelesul cuvintelor: Ce-Mi veți aduce la sărbătorile Mele? Așadar Dumnezeu are sărbătorile Sale? Da, are. O mare sărbătoare a Lui este mântuirea neamului omenesc. Cred că orice credincios, orice om care se convertește la credința în Dumnezeu, sau care înaintează în credință, dă naștere unei sărbători a Domnului. Câtă bucurie încearcă El, aș zice, când cel care a fost un cinic devine imaculat și cel care a fost nedrept prețuiește dreptatea, cel care a fost necredincios devine pios! Toate aceste convertiri personale prilejuiesc sărbători pentru Dumnezeu. Fără îndoială că Domnul nostru Iisus Hristos, Care Și-a vărsat sângele pentru a noastră mântuire, prăznuiește cea mai mare dintre toate sărbătorile atunci când vede că nu în zadar S-a deșertat pe Sine, chip de rob luând și ascultător făcându-Se până la moarte (Filipeni 2, 7-8). Duhul Sfânt, de asemenea, prăznuiește văzând înmulțindu-se, prin convertire la Dumnezeu, bisericile care i-au fost pregătite. Ce vom zice de îngeri, despre care se spune că la fiecare convertire prăznuiesc și ei o nouă sărbătoare? Nu este, oare, și pentru ei un mare praznic atunci când se bucură și ei în cer pentru un păcătos care se pocăiește, mai mult decât nouăzeci și nouă de drepți, care n-au nevoie de pocăință (Luca 15, 7)? Prăznuiesc, desigur, și îngerii o mare sărbătoare, bucurându-se că cei care au scăpat din ghearele diavolului, prin trăirea virtuților, se grăbesc să intre în comuniunea îngerilor. Este greu de înțeles ceea ce vreau să spun: se pare că noi dăm lui Dumnezeu și îngerilor prilejuri de sărbătoare și de bucurie, noi care suntem așezați pe pământ prilejuim celor din cer clipe de bucurie și de veselie, pentru că deși trăim pe pământ, cetățenia noastră este în ceruri (Filipeni 3, 20) și în acest mod dăm și noi prilejuri de sărbătoare puterilor cerești.”
Citește în continuare „Pocăința păcătoșilor, sărbătoarea lui Dumnezeu”
| MIERCURI ÎN SĂPTĂMÂNA A ZECEA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Evanghelia de la Matei |
| is-a Domnul pilda aceasta: un om avea doi fii. Şi a mers la cel dintâi şi i-a zis: Fiule, du-te astăzi de lucrează în via mea. Iar el, răspunzând, a zis: Nu vreau! Dar pe urmă, căindu-se, s’a dus. Şi mergând la al doilea, i-a zis tot aşa. Iar acesta i-a răspuns: Mă duc, Doamne! Dar nu s’a dus. Care din aceştia doi a făcut voia tatălui?“ Ei i-au zis: „Cel dintâi“. Zisu-le-a Iisus: „Adevăr vă spun că vameşii şi desfrânatele merg înaintea voastră în împărăţia lui Dumnezeu. Că a venit Ioan la voi în calea dreptăţii şi nu i-aţi dat crezare, ci vameşii l-au crezut şi desfrânatele; dar voi, văzându-l, nici după aceea nu v’aţi căit, ca să-i daţi crezare. |
| MIERCURI ÎN SĂPTĂMÂNA A ZECEA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Ap. I Corinteni |
| raţilor, voi veni la voi, când voi trece prin Macedonia, căci prin Macedonia trec. La voi mă voi opri, poate, sau voi şi ierna, ca să mă petreceţi în călătoria ce voi face. Căci nu vreau să vă văd acum numai în treacăt, ci nădăjduiesc să rămân la voi câtăva vreme, dacă va îngădui Domnul. Voi rămâne însă în Efes, până la praznicul Cincizecimii. Căci mi s-a deschis uşă mare spre lucru mult, dar sunt mulţi potrivnici. Iar de va veni Timotei, vedeţi să fie fără de teamă la voi, căci lucrează ca şi mine lucrul Domnului. Nimeni, deci, să nu-l dispreţuiască; ci să-l petreceţi cu pace, ca să vină la mine; că îl aştept cu fraţii. Cât despre fratele Apollo, l-am rugat mult să vină la voi cu fraţii; totuşi nu i-a fost voia să vină acum. Ci va veni când va găsi prilej. |
Prin răbdare, prin rugăciune, prin smerenie, prin mulțumirea adusă Domnului, să-ți birui starea. Domnul este aproape, El privește inima ta. Dacă L-ai iubi măcar puțin, te-ai bucura că poți să-I închini toată viața ta și ai fi gata să rabzi orice. Adu-ți aminte de viața lui Ioan Înainte-Mergătorul, de viața Mântuitorului, a Maicii Domnului, a mucenicilor, a cuvioșilor. Ce au mai suferit! Poți, oare, să compari câtuși de puțin situația și starea ta cu nevoințele și cu necazurile lor? Citește Viețile Sfinților și compară-le cu starea ta. Nu cădea în akedie, draga mea, Domnul este cu tine și nu te va lăsa lipsită de ajutor și mângâiere.
Citește în continuare „Domnul este aproape, El privește în inima ta și nu te va lăsa de izbeliște”
În predicile dumneavoastră spuneți deseori că astăzi se face totul pentru ca omul să fie transformat în animal. Dar iată că am citit nu demult în Sfânta Scriptură, în cartea Eclesiastului, că „soarta omului și soarta dobitocului este aceeași: precum moare unul, moare și celălalt și toți au un singur duh de viață, iar omul nu are nimic mai mult decât dobitocul. Și totul este deșertăciune!”.
Amintindu-ți că vrăjmașul este cel ce a năvălit asupra ta, ca să te împiedice chiar de la început să mergi pe calea mântuirii, luptă-te prin rugăciuni scurte (cel mai bine cu Rugăciunea lui Iisus), prin răbdare, prin osteneală, prin ascultare. Iar lucrul de căpetenie este să nu clocești gânduri de felul „ce bine trăiam înainte”, „puteam să mă mântuiesc și acasă, puteam să-mi aranjez și eu viața ca toți ceilalți” și așa mai departe. Alungă aceste gânduri, fiindcă de la asemenea gânduri în inimă apare o stare apăsătoare. Dacă nu le poți alunga, începe să te gândești că puteai (și se poate încă fără mare greutate) să ajungi în închisoare, pe cinci sau pe zece ani. Zugrăvește-ți în culori cât mai reale tabloul acelei vieți, iar viața pe care o duci acum ți se va părea, pe lângă aceea, un Rai. În situația ta doar știi că este foarte ușor să greșești, să fii pus sub acuzare și să cazi sub incidența unei legi dure.
Blaise Pascal a fost cel dintâi care a brevetat conceptul de „rațiuni ale inimii”, în opinia sa, necunoscute de minte. Dar, poate, a venit momentul să discutăm și despre „inimile” rațiunii, despre acele deosebit de folositoare sau ruinătoare moduri în care rațiunea noastră creează, în universul nostru interior, o gândire atât de înaltă sau de pătimașă, încât nici inima, nici sufletul nu li se pot opune.
Citește în continuare „Rațiunile inimii și „inimile” rațiunii”
Herma, Păstorul, Porunca III, în Părinți și Scriitori Bisericești (1979), vol. 1, p. 248
„Iubește adevărul și tot adevărul să iasă din gura ta, pentru ca duhul pe care l-a sălășluit Dumnezeu în trupul acesta să fie găsit adevărat de toți oamenii și astfel să fie slăvit Domnul, Care locuiește în tine; că Domnul este adevărat în orice cuvânt și nu este în El minciună. Mincinoșii tăgăduiesc pe Domnul și jefuiesc pe Domnul, pentru că nu-I dau înapoi averea pe care au primit-o în păstrare. Că au primit de la El duh nemincinos; dacă îl dau înapoi mincinos, au pângărit porunca Domnului și au ajuns jefuitori.
Auzind, dar, acestea, am plâns tare. Iar el, văzându-mă plângând, mi-a zis:
– Pentru ce plângi?
– Plâng, Domnule, i-am spus eu, că nu știu dacă pot să mă mântui.
– Pentru ce? m-a întrebat.
– Niciodată, Domnule, i-am răspuns, n-am grăit în viața mea cuvânt adevărat, ci totdeauna am trăit cu vicleșug față de toți; și minciuna am arătat-o adevăr înaintea tuturor oamenilor; nimeni niciodată nu mi-a stat împotrivă, ci au crezut în cuvântul meu. Cum pot, Domnule, i-am spus, să fiu viu, când am făcut acestea?
– (…) Păzește cuvintele acestea pentru ca minciunile pe care le-ai grăit mai înainte în afacerile tale să fie crezute, găsindu-se adevărate cuvintele tale cele de acum; așa, pot fi crezute și acelea. Dacă vei păzi acestea și de acum înainte vei spune numai adevărul, vei putea să-ți agonisești viață. Cel care va auzi porunca aceasta și se va abține de la minciună, de la această faptă foarte rea, va trăi în Dumnezeu.”
| MARŢI ÎN SĂPTĂMÂNA A ZECEA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Evanghelia de la Matei |
| n vremea aceea, venind Iisus în templu, în timp ce învăţa s’au apropiat de El arhiereii şi bătrânii poporului şi I-au zis: „cu ce putere faci tu acestea? Şi cine ţi-a dat această putere?“ Răspunzând, Iisus le-a zis: „Vă voi întreba şi Eu pe voi un cuvânt; de-Mi veţi răspunde la el, vă voi spune şi Eu cu ce putere fac acestea: Botezul lui Ioan, de unde a fost?: din cer, sau de la oameni?“ Iar ei cugetau în sinea lor, zicând: „De vom zice: Din cer!, ne va spune: Atunci, de ce nu i-aţi dat crezare?; iar de vom zice: De la oameni!, ne temem de popor, fiindcă toţi îl au pe Ioan ca profet“. Şi ei, răspunzându-I lui Iisus, au zis: „Nu ştim“. El le-a zis: „Nici Eu nu vă spun cu ce putere fac acestea… |
| MARŢI ÎN SĂPTĂMÂNA A ZECEA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Ap. I Corinteni |
| raţilor, ce vor face cei care se botează pentru morţi? Dacă morţii nu înviază nicidecum, pentru ce se mai botează pentru ei? De ce mai suntem şi noi în primejdie în tot ceasul? Mor în fiecare zi! V-o spun, fraţilor, pe lauda pe care o am pentru voi, în Hristos Iisus, Domnul nostru. Dacă m-am luptat, ca om, cu fiarele în Efes, care îmi este folosul? Dacă morţii nu înviază, să bem şi să mâncăm, căci mâine vom muri! Nu vă lăsaţi înşelaţi. Tovărăşiile rele strică obiceiurile bune. Treziţi-vă cum se cuvine şi nu păcătuiţi. Căci unii nu au cunoştinţă de Dumnezeu; o spun spre ruşinea voastră. Dar va zice cineva: Cum înviază morţii? Şi cu ce trup au să vină? Nebun ce eşti! Tu, ce semeni nu dă viaţă, dacă nu va fi murit. Şi ceea ce semeni nu este trupul ce va să fie, ci grăunte gol, poate de grâu, sau de altceva din celelalte, iar Dumnezeu îi dă un trup, precum a voit, şi fiecărei seminţe un trup al său. |
Măcinarea lentă a sâmburilor de struguri la o moară tradițională cu pietre este procedeul prin care se păstrează o valoare nutrițională superioară celei prin măcinare industrială. În sâmburii de struguri se găseşte un conținut ridicat de vitamine şi minerale, inclusiv Quercitină şi resveratrol, un puternic anticancerigen. Multe persoane sunt interesate de pudra din semințe de struguri tocmai datorită conţinutului de antioxidanți care întăresc celulele și ajută organismul să lupte mai eficient împotriva multor afecţiuni cronice.
Citește în continuare „Aluaturi cu pudră din sâmburi de struguri”
Anticorpii sau imunoglobulinele sunt proteine produse de o categorie specială de celule B ale sistemului imunitar, numite plasmocite. Anticorpii sunt grupați în cinci clase: IgA, IgD, IgE, IgG și IgM, fiecare având roluri specifice.
Cred că un început potrivit pentru această scurtă prezentare constă în a-l provoca pe fiecare cititor la un exercițiu de imaginație. Încercați să vă închipuiți o existență personală în contextul lipsei internetului: fără mesaje instant, e-mailuri sau videoconferințe; cu orice documentare făcută exclusiv în biblioteca fizică personală sau cea publică, fără filme și seriale pe platforme de streaming, fără muzică, fără știri online, fără magazine în medii virtuale, fără internet-banking, fără hărți online și tehnologie GPS. Pentru cei care reușesc să se imagineze în această lume (și doar pentru ei), îndrăznesc a lansa o provocare suplimentară: Cum ne-am descurca într-o lume lipsită de electricitate? Cum ar fi să ne bazăm viața cotidiană pe căruțe luxoase și porumbei călători pricepuți, să ne întoarcem la o medicină bazată exclusiv pe stetoscop, observare și palpare, iar farmacia să împartă cu generozitate ceaiuri, tincturi și pulberi?
Citește în continuare „Religie și religiozitate în zorii erei Inteligenței Artificiale”
Creștinii trăiesc prin credință, împlinind voia lui Dumnezeu, precum în cer și pe pământ (Matei 6, 10), împlinind porunca iubirii de Dumnezeu și aproapele (Marcu 12, 30), urcând treaptă cu treaptă în urcușul fericirilor lui Hristos (Matei 5, 3-12 ). Rugându-se, postind, milostivind, apreciind Sfânta Liturghie, Laudele Bisericii, spovedindu-se, împărtășindu-se cu Trupul și Sângele Domnului, trăiesc viața duhovnicească gustând din pacea și bucuria cerească.
„Sărbătoarea secerișului” din Vechiul Testament (Exod 23, 16) este în strânsă legătură cu „Domnul secerișului” din Noul Testament (Matei 9, 38) și cu „secerișul pământului” din Apocalipsă (14, 15). După întâlnirea și convorbirea Mântuitorului nostru Iisus Hristos cu femeia samarineancă la fântâna lui Iacob, Domnul le spune Sfinților Săi ucenici și Apostoli: „Ridicați ochii voștri și priviți holdele că sunt albe, gata pentru seceriș” (Ioan 4, 35); iar văzând Domnul mulțimile și făcânu-I-se milă de ele, pentru că erau necăjite și rătăcite ca niște oi care n-au păstor, a zis ucenicilor Săi: „Secerișul este mult, dar lucrătorii sunt puțini. Rugați, deci, pe Domnul secerișului ca să scoată lucrători la secerișul Său” (Matei 9, 36-38; Luca 10, 2). „Iar secerătorii sunt îngerii” (Matei 13, 39), din tâlcuirea pildei neghinei, adică „îngerii” – profeți, „îngerii” – apostoli și „îngerii” – Sfinți Părinți ai Bisericii.
Biserica Ortodoxă a sărbătorit duminică, 6 august, Schimbarea la Faţă a Domnului Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos pe Muntele Tabor. Urmărind firul narativ al textelor liturgice descoperim modul în care Părinţii Bisericii exprimă teologia hristologică ortodoxă prin intermediul cântărilor din cadrul slujbelor dedicate acestui praznic împărătesc, fiecare în parte reprezentând o adevărată sinteză dogmatică exprimată liturgic.
Citește în continuare „Schimbarea la Faţă a Domnului în textele liturgice”
Sfântul Vasile cel Mare, Epistole, epistola 234, I, în Părinți și Scriitori Bisericești (2010), vol. 3, pp. 374-375
„Te închini cui știi, sau cuiva pe care nu-l cunoști? Dacă răspunzi: Mă închin celui pe care-l cunosc, atunci ți se poate riposta imediat: Ce fel de ființă are cel căruia te închini? Iar dacă vei mărturisi că nu-i cunoști ființa, ți se va putea întoarce întrebarea: Atunci cum cinstești pe cineva pe care nu-l cunoști?
Citește în continuare „Cunoașterea lui Dumnezeu din lucrările Lui”
| LUNI ÎN SĂPTĂMÂNA A ZECEA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Evanghelia de la Matei |
| n vremea aceea, pe când Se întorcea în cetate, Iisus a flămânzit; şi văzând un smochin lângă drum, S’a dus la el, dar în el n’a găsit nimic decât numai frunze, şi i-a zis: „Rod să nu mai porţi în veac!“ Şi îndată smochinul s’a uscat. Şi văzând aceasta, ucenicii s’au minunat, zicând: „Cum de s’a uscat smochinul dintr’o dată?“… Iar Iisus, răspunzând, le-a zis: „Adevăr vă grăiesc: Dacă veţi avea credinţă şi nu vă veţi îndoi, veţi face nu numai ce s’a făcut cu smochinul, dar şi muntelui acestuia de-i veţi zice: Ridică-te şi aruncă-te în mare!, aşa va fi. Şi pe toate câte le veţi cere rugându-vă cu credinţă, le veţi primi“. |
| LUNI
ÎN SĂPTĂMÂNA A ZECEA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Ap. I Corinteni |
|
|
Sărbătoarea Schimbarea la Față a Domnului este prin excelență cea care ne arată dumnezeirea lui Hristos și, în același timp, îndumnezeirea noastră prin participarea isihastă la Hristos, Cel ce ni se împărtășește în Sfintele Taine ale Bisericii. Nici o sărbătoare a Bisericii nu ne arată într-o astfel de măsură dimensiunea îndumnezeitoare a firii umane prin întruparea Fiului lui Dumnezeu, precum ne-o expune acest praznic.
Şi după şase zile, Iisus a luat cu Sine pe Petru şi pe Iacov şi pe Ioan, fratele lui, şi i-a dus într-un munte înalt, de o parte. Şi S-a schimbat la faţă, înaintea lor, şi a strălucit faţa Lui ca soarele, iar veşmintele Lui s-au făcut albe ca lumina. Şi iată, Moise şi Ilie s-au arătat lor, vorbind cu El. Şi, răspunzând, Petru a zis lui Iisus: Doamne, bine este să fim noi aici; dacă voieşti, voi face aici trei colibe: Ţie una, şi lui Moise una, şi lui Ilie una. Vorbind el încă, iată un nor luminos i-a umbrit pe ei, şi iată glas din nor zicând: „Acesta este Fiul Meu Cel iubit, în Care am binevoit; pe Acesta ascultaţi-L”. Şi, auzind, ucenicii au căzut cu faţa la pământ şi s-au spăimântat foarte. Şi Iisus S-a apropiat de ei, şi, atingându-i, le-a zis: Sculaţi-vă şi nu vă temeţi. Şi, ridicându-şi ochii, nu au văzut pe nimeni, decât numai pe Iisus singur. Şi pe când se coborau din munte, Iisus le-a poruncit, zicând: Nimănui să nu spuneţi ceea ce aţi văzut, până când Fiul Omului Se va scula din morţi. Matei 17, 1–9 (Schimbarea la Față a Domnului)
Citește în continuare „Schimbarea Domnului la Față – trupul, vehicul al slavei”
| Schimbarea la faţă a Domnului Dumnezeului şi Mântuitorului nostru IISUS HRISTOS
Evanghelia de la Matei |
| n vremea aceea, Iisus i-a luat pe Petru şi pe Iacob şi pe Ioan, fratele acestuia, şi i-a dus pe un munte înalt, ei între ei. Şi S’a schimbat la faţă înaintea lor; şi a strălucit faţa Lui ca soarele, iar veşmintele I s’au făcut albe ca lumina. Şi iată, Moise şi Ilie li s’au arătat vorbind cu El. Şi răspunzând Petru, I-a zis lui Iisus: „Doamne, bine ne este să fim aici; dacă vrei, voi face aici trei colibe: #ie una, şi lui Moise una, şi una lui Ilie“. În timp ce el încă vorbea, iată un nor luminos i-a umbrit pe ei; şi iată glas din nor, zicând: „Acesta este Fiul Meu Cel iubit întru Carele am binevoit; de Acesta să ascultaţi!“ Şi auzind, ucenicii au căzut cu faţa la pământ şi s’au înspăimântat foarte. Şi Iisus a venit la ei şi, atingându-i, le-a zis: „Ridicaţi-vă şi nu vă temeţi!“ Şi ridicându-şi ei ochii, nu au văzut pe nimeni, ci doar pe Iisus. Şi pe când se coborau din munte, Iisus le-a poruncit, zicând: „Vedenia aceasta să n’o spuneţi nimănui până când Fiul Omului va învia din morţi“. |
| Schimbarea la faţă a Domnului Dumnezeului şi Mântuitorului nostru IISUS HRISTOS
Ap. II Petru |
| Simon-Petru, slujitor şi apostol al lui Iisus Hristos, celor ce prin dreptatea Dumnezeului nostru şi a Mântuitorului Iisus Hristos au dobândit o credinţă de acelaşi preţ cu a noastră: Har vouă şi pacea să se înmulţească, întru cunoştinţa lui Dumnezeu şi a lui Iisus, Domnul nostru. Dumnezeiasca Lui putere ne-a dăruit toate cele ce sunt spre viaţă şi spre bună cucernicie, făcându-ne să cunoaştem pe Cel ce ne-a chemat prin slava Sa şi prin puterea Sa, prin care El ne-a hărăzit mari şi preţioase făgăduinţe, ca prin ele să vă faceţi părtaşi, dumnezeieştii firi, scăpând de stricăciunea poftei celei din lume. Pentru aceasta, puneţi şi din partea voastră toată sârguinţa şi adăugaţi la credinţa voastră fapta bună, iar la fapta bună: cunoştinţa; la cunoştinţă: înfrânarea; la înfrânare: răbdarea; la răbdare: evlavia; la evlavie: iubirea frăţească, iar la iubirea frăţească: dragostea. Căci dacă aceste lucruri sunt în voi şi tot sporesc, ele nu vă vor lăsa nici trândavi, nici fără roade în cunoaşterea Domnului nostru Iisus Hristos. Iar cel ce nu are acestea este slab văzător şi orb şi a uitat de curăţirea păcatelor lui de demult. Pentru aceea, fraţilor, siliţi-vă cu atât mai vârtos să faceţi temeinică chemarea şi alegerea voastră, căci, făcând acestea, nu veţi greşi niciodată. |
Schimbarea la Față ocupă un loc central și de maximă importanță în viața Mântuitorului, momentul fiind pentru ucenici o pregustare a Învierii Sale. Evenimentul a avut loc cu puţin timp înainte de Sfintele Pătimiri, având ca scop principal întărirea credinței ucenicilor. Pornind de la observaţiile părintelui Dumitru Stăniloae şi ale Mitropolitului Hierotheos Vlachos, vom ajunge la omiliile dedicate acestui praznic de Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul.
Citește în continuare „Tâlcuirea „Schimbării la Față” la teologi mai noi şi mai vechi”
Este important a învăţa să o păstrăm, pentru că cel rău atacă cel mai mult familiile care au ca temelie harul dumnezeiesc şi iubirea. Mai întâi de toate, el încearcă să-l despartă pe om de Dumnezeu, să-l facă să încalce porunca: „Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău”, iar odată cu ea şi pe cea de-a doua: „Să iubeşti pe aproapele tău”. Una dintre nevoinţele cele mai mari într-o căsnicie este aceea de a păstra familia în pofida tuturor relelor. Chiar şi înţelepciunea populară spune: „Prin răbdare ajungi să iubeşti”.
Sfântă! Şi, când spun asta, am spus tot. Trebuie să aibă în ea caracterul sfinţeniei. Niciodată altfel decât legată de Dumnezeu. În familiile noastre, de mult timp nu se mai roagă soţul pentru soţie. Părinţii pentru copii se mai roagă, mai ales la vreme de belele. Există extrema cealaltă, în care numai copiii se roagă pentru părinţi, cu toate că părinţii şi-au pierdut şi perioada matură şi pe cea de bătrâneţe, prin tot felul de prostii. Dar niciunii nu putem înlocui rugăciunea unora pentru alţii.
O mamă bună îşi creşte copilul în cântec sfânt şi rugăciune.
Citește în continuare „Primele două daruri pe care mama le face copilului ei”
Sfântul Vasile cel Mare, Epistole ascetice, Epistola 2, VI, în Părinți și Scriitori Bisericești (1989), vol. 18, p. 536
„(…) În hrană pâinea să satisfacă nevoia pentru sănătate și apa să vindece setea, precum, de asemenea, și produsele naturale care ajută să se păstreze tăria corpului pentru nevoile indispensabile. Să mănânce, dar fără să arate lăcomie sălbatică, ci păstrând pretutindeni statornicia și bunăvoința și cumpătarea în fața plăcerilor. Nici atunci (când mănâncă) să nu aibă mintea oprită de la gândirea despre Dumnezeu, ci să ia motiv pentru preamărirea Lui de la natura alimentelor și de la structura corpului ce le primește, cum au fost concepute de Cel care a rânduit toate felurile diferite de alimente corespunzătoare particularităților corpurilor. Înainte de masă să se facă rugăciuni adaptate dărniciilor lui Dumnezeu, și acelea pe care le dă acum și acelea pe care le va strânge pentru viitor. La fel și rugăciunile de după masă, care cuprind mulțumirea pentru cele date și cererea pentru cele făgăduite.”
Citește în continuare „Hrana lumească și hrănirea duhovnicească”
| SÂMBĂTĂ ÎN SĂPTĂMÂNA A NOUA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Evanghelia de la Matei |
| n vremea aceea, Iisus chemându-i la Sine pe ucenicii Săi, le-a zis: „Milă Îmi este de mulţime, că iată sunt trei zile de când aşteaptă lângă Mine şi n’au ce să mănânce; şi nu vreau să le dau drumul flămânzi, ca să nu se istovească pe cale“. Şi ucenicii I-au zis: „De unde să avem noi aici, în pustiu, atâtea pâini încât să săturăm atâta mulţime?“ Şi Iisus i-a întrebat: „Câte pâini aveţi?“ Ei au răspuns: „Şapte şi câţiva peştişori“. Şi poruncind mulţimii să şadă pe pământ, a luat cele şapte pâini şi peştii şi, mulţumind, a frânt şi le-a dat ucenicilor; iar ucenicii, mulţimilor. Şi au mâncat toţi şi s’au săturat; şi au strâns şapte coşuri pline cu rămăşiţe de fărâmituri. Iar cei ce au mâncat erau ca la patru mii de bărbaţi, afară de femei şi de copii. Şi după ce a dat drumul mulţimilor, S’a suit în corabie şi S’a dus în ţinutul Magdala. |
| SÂMBĂTĂ ÎN SĂPTĂMÂNA A NOUA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Ap. Romani |
| raților, cel ce ține ziua, o ține pentru Domnul; și cel ce nu ține ziua, nu o ține pentru Domnul; și cel ce mănâncă, pentru Domnul mănâncă și mulțumește lui Dumnezeu; și cel ce nu mănâncă, pentru Domnul nu mănâncă și mulțumește lui Dumnezeu. Căci nimeni dintre noi nu trăiește pentru sine și nimeni nu moare pentru sine; că, dacă trăim, pentru Domnul trăim și, dacă murim, pentru Domnul murim. Deci, și dacă trăim, și dacă murim, ai Domnului suntem. Căci pentru aceasta a murit și a înviat Hristos, ca să stăpânească și peste morți și peste vii. |
Când avem legătura cu Maica Domnului în conștiința noastră, în gândurile noastre, în simțirile noastre, e ca și când am fi intrat în Rai. E o bucurie de Rai de-a fi în legătură sufletească cu Maica Domnului. Maica Domnului o numim „Rai cuvântător”, „Rai de taină”.
Citește în continuare „Bucuria din legătura cu Maica Domnului este o trăire a Raiului”
În partea dreaptă a teatrului erau o mulțime de tineri luminați, îmbrăcați în haine albe, iar în partea stângă erau o mulțime de arapi cu haine negre. S-a arătat apoi un uriaș care a trecut în arenă (adică în mijlocul teatrului) și capul lui ajungea până la norii cerului. Atunci, Tânărul cel luminos Care l-a dus acolo și Care era Însuși Domnul, a zis către ava Teodor: „Iată, cu acesta ai de luptat!” (adică cu uriașul). Auzind așa, sihastrul a început a tremura și, rugându-se Tânărului, zicea: „Dar cine dintre oameni poate să se lupte cu acesta?”. Și i-a răspuns tânărul cel luminat: „Numai să mergi cu toată sârguința ta și atunci când te vei apuca la luptă cu dânsul, Eu îți voi da ajutor și te voi încununa cu cununa de biruință!”.
Citește în continuare „Descoperire dumnezeiască pentru răsplata nevoitorilor”
Să vă spun ceva din Pateric… Un părinte cuvios și milostiv avea un ucenic, pe care-l purta cu el peste tot. Observă ucenicul că într-o zi un om sărac și zdrențuit a cerut de mai multe ori să fie miluit și de fiecare dată părintele său îl miluia. La un timp îndrăznește ucenicul să-l întrebe pe părintele său:
Cine nu și-ar dori nițică iarnă în toiul verii? În miezul ei, atunci când frige pământul sub picioare și frige și aerul pe care-l respiri. Curg apele pe obrajii de cârpă ai sperietorilor de ciori de pe câmpuri. Pâraiele abia mai au putere să curgă. Se topesc păsările în zbor de căldură și se topește parcă și cerul. Când încă nu-l citisem pe Labiș, descoperisem, mai degrabă vesel decât speriat, lucrul acesta și încercam, alături de alți copii, să prind în palme picăturile de cer care veneau sfârâind de sus.
În această perioadă de pregătire duhovnicească pentru sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului ar trebui, ca pe lângă post și observarea rugăciunilor, să avem în plan și un timp de meditație asupra unor teme teologice. Acest lucru este foarte folositor dezvoltării puterilor sufletești; limpezește mintea și ne ferește într-o oarecare măsură de gândurile care ne duc la răutate și păcat. În această perioadă devine mai evident pentru noi chipul Maicii Domnului. Dintre personalitățile evanghelice, Născătoarea de Dumnezeu are un rol special, care rezultă din vocația sa unică, ca mamă a lui Mesia, Fiul lui Dumnezeu întrupat, și martoră directă a evenimentelor impresionante săvârșite de Fiul ei, consemnate în Evanghelii. Maica Domnului se detașează de ceilalți martori evanghelici prin discreție și tăcere tainică, dar mai ales prin interiorizare și meditație sfântă asupra a ceea ce Fiul ei învăța și lucra.
Citește în continuare „Singurătatea exterioară și bogăția unei vieți ascunse”
Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Facere, omilia XX, V, în Părinți și Scriitori Bisericești (1987), vol. 21, p. 242
„Dacă am voi să o biruim, nimic nu ne mai împiedică să scăpăm de această nebunie și odată cu ea să smulgem din suflet și să tăiem toate patimile pierzătoare. Să nu socotiți că este lucru greu și împovărător să disprețuiți banii! Când mă gândesc că mulți oameni, pentru o ambiție goală și fără de folos, cheltuiesc mulți talanți de aur pe ceea ce nu trebuie, ci ca să culeagă laude de la oameni; (…) când mă gândesc iarăși la alții, prinși de rătăcirea filosofiei grecești, dar îndrăgostiți și ei de laudele oamenilor, pentru dobândirea cărora se străduiesc cât pot, se despart de toate averile lor, își păstrează pentru ei numai toiagul și mantaua de filosof și așa o duc toată viața, preferând să îndure orice oboseală și orice necaz numai ca să fie lăudați de oameni; deci, când mă gândesc la toți aceștia, nu știu ce cuvânt de apărare sau ce iertare mai putem noi avea când nu vrem să ne despărțim nici de cea mai mică parte din averile noastre pentru porunca dată nouă de Dumnezeu și pentru slava cea nemuritoare și fără de sfârșit, ci suntem mai răi decât aceia și nici nu ne gândim cât de mare este deosebirea între noi și ei; nu ne gândim că aceia se despart de atâtea averi pentru laudele nefolositoare ale oamenilor, ale celor de aceeași fire cu ei, pe când noi de multe ori nu vrem să dăm celor din nevoi cât de puțin pentru Stăpânul nostru Care ne-a dat și averile noastre și ne-a făgăduit și acele nespuse daruri.”
| VINERI ÎN SĂPTĂMÂNA A NOUA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Evanghelia de la Matei |
| n vremea aceea a intrat Iisus în templu şi i-a dat afară pe toţi cei ce vindeau şi cumpărau în templu şi a răsturnat mesele schimbătorilor de bani şi scaunele celor ce vindeau porumbei şi le-a zis: „Scris este: Casa Mea, casă de rugăciune se va chema; dar voi aţi făcut-o peşteră de tâlhari“. Şi au venit la El în templu orbi şi şchiopi şi i-a vindecat. Şi, lăsându-i, a ieşit afară din cetate, la Betania, şi a rămas acolo peste noapte. Iar dimineaţa, pe când Se întorcea în cetate, a flămânzit; şi văzând un smochin lângă drum, S’a dus la el, dar în el n’a găsit nimic decât numai frunze, şi i-a zis: „Rod să nu mai porţi în veac!“ Şi îndată smochinul s’a uscat. Şi văzând aceasta, ucenicii s’au minunat, zicând: „Cum de s’a uscat smochinul dintr’o dată?“… |
| VINERI ÎN SĂPTĂMÂNA A NOUA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Ap. I Corinteni |
| raților, când vă adunați împreună, fiecare din voi are psalm, are învățătură, are descoperire, are limbă, are tălmăcire: toate spre zidire să se facă. Dacă grăiește cineva într-o limbă străină, să fie câte doi, sau cel mult trei și pe rând să grăiască, și unul să tălmăcească. Iar dacă nu e tălmăcitor, să tacă în biserică și să-și grăiască numai lui și lui Dumnezeu. Iar prorocii să vorbească doi sau trei, iar ceilalți să judece, iar dacă se va descoperi ceva altuia care șade, să tacă cei dintâi. Căci puteți să prorociți toți, câte unul, ca toți să învețe și toți să se mângâie. Și duhurile prorocilor se supun prorocilor. Pentru că Dumnezeu nu este al neorânduielii, ci al păcii, ca în toate Bisericile sfinților, femeile voastre să tacă în biserică, căci lor nu le este îngăduit să vorbească, ci să se supună, precum zice și Legea. Iar dacă voiesc să învețe ceva, să întrebe acasă pe bărbații lor, căci este rușinos ca femeile să vorbească în biserică. Oare de la voi a ieșit cuvântul lui Dumnezeu sau a ajuns numai la voi? Dacă i se pare cuiva că este proroc sau om duhovnicesc, să cunoască că cele ce vă scriu sunt porunci ale Domnului. Iar dacă cineva nu vrea să știe, să nu știe. Așa că, frații mei, râvniți a proroci și nu opriți să se grăiască în limbi. Dar toate să se facă cu cuviință și după rânduială. |
Am înţeles din experienţele personale ce înseamnă bătălia la nivelul minții. Înseamnă lupta cu vinovăția și neiertarea de sine – învinovățirea, reproșul, regretele. Ne putem petrece viața ca într-un tunel întunecat, lipsiți de speranța în mai bine, blocați în trecut, cu senzația că lucrurile merg mai departe. Dar nu aceasta este calea, ci acceptarea durerii, pentru că ea ne expandează conștiința şi, astfel, nivelul de înțelegere asupra lumii şi a noastră, ca persoane, se adâncește. De aceea, în loc să căutăm fericirea, mai înţelept este să ne pregătim emoțional pentru necazuri, căci sunt inevitabile.
Citește în continuare „Durerea, nu fericirea, ne dă valoare intrapersonală”
Rugăciunea poți să o ții în minte și în timpul bolii și al neputințelor și la slujbă. Doar că, din această cauză uneori doare capul, dar ce să-i faci? Străduiește-te să ții cugetul cu Iisus nu doar în minte, ci îndreptându-l oarecum spre piept. Atunci, desigur, pieptul te va durea, dar fără asta nu se poate. Dumnezeul nostru este foc care nimicește. Și unde este necurăție, acolo și doare. O astfel de durere pentru nevrednicie se trimite, dar cu timpul trece…
Citește în continuare „Dumnezeu este foc care arde păcatele și neputințele”
Preotul Serghei: Există pericolul ca persoana îndurerată, care l-a iubit atât de mult pe cel adormit, să nu se dea bătută și să continue luni în șir, chiar și ani, să plângă și să se tânguiască…
Citește în continuare „Cum putem depăși imensa durere a morții cuiva drag ?”
Așa cum peștele trăiește în apă și cu apă, tot astfel sufletul iubitor de Dumnezeu trăiește în rugăciune și cu rugăciune. Acest lucru vine de acolo că sufletul iubitor de Dumnezeu năzuiește neîncetat, însetează să stea de vorbă cu Creatorul său iubit.
Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Facere, omilia LV, III, în Părinți și Scriitori Bisericești (1989), vol. 22, p. 217
„Aceasta-i capul virtuților, aceasta-i temelia tuturor poruncilor lui Dumnezeu. Dragostea de Dumnezeu merge mână-n în mână cu dragostea de aproapele. Cel ce iubește pe Dumnezeu nu va nesocoti pe aproapele său, nu va pune banii și averile mai presus de semenii săi; dimpotrivă, va fi larg la inimă și la pungă, aducându-și aminte de Cel ce a spus: Cel ce a făcut unuia din acești frați mai mici ai Mei, Mie a făcut (Matei 25, 40). Gândindu-se că prin ajutorul dat semenului său Însuși Stăpânul universului este Cel Ce-și împropriază ajutorul dat, va face pe toate cu multă tragere de inimă și va da milostenie cu brațele deschise. Nu se va uita la nevrednicia celui din fața lui, ci la măreția Celui Care i-a făgăduit că-și împropriază cele date săracilor.”
Citește în continuare „Dragostea de Dumnezeu și de aproapele”
| JOI ÎN SĂPTĂMÂNA A NOUA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Evanghelia de la Matei |
| n vremea aceea, suindu-Se Iisus la Ierusalim, i-a luat pe cei doisprezece ucenici numai cu El şi le-a spus pe cale: „Iată, ne suim la Ierusalim, şi Fiul Omului va fi dat în mâna arhiereilor şi a cărturarilor, şi-L vor osândi la moarte; şi-L vor da pe mâna păgânilor, ca să-L batjocorească şi să-L biciuiască şi să-L răstignească, dar El a treia zi va învia“. Atunci s’au apropiat de El mama fiilor lui Zevedeu împreună cu fiii ei, închinându-se şi cerând ceva de la El. Iar El i-a zis: „Ce voieşti?“ Ea I-a răspuns: „Zi ca aceşti doi fii ai mei să şadă unul de-a dreapta şi altul de-a stânga Ta întru împărăţia Ta“. Dar Iisus, răspunzând, a zis: „Nu ştiţi ce cereţi. Puteţi oare să beţi paharul pe care-l voi bea Eu şi să vă botezaţi cu botezul cu care Eu Mă botez?“ Iar ei I-au zis: „Putem“. Şi El le-a zis: „Paharul Meu îl veţi bea şi cu botezul cu care Eu Mă botez vă veţi boteza, dar a şedea de-a dreapta şi de-a stânga Mea nu este al Meu a da, ci se va da celor pentru care s’a pregătit de către Tatăl Meu“. Şi auzind cei zece, s’au mâniat pe cei doi fraţi. Dar Iisus, chemându-i, le-a zis: „Ştiţi că ocârmuitorii neamurilor domnesc peste ele şi cei mari le stăpânesc. Nu tot aşa va fi între voi, ci acela care va vrea să fie mare între voi, să fie slujitorul vostru; şi acela care va vrea să fie întâiul între voi, să vă fie vouă slugă; precum nici Fiul Omului n’a venit să I se slujească, ci El să slujească şi să-Şi dea viaţa răscumpărare pentru mulţi“. |
| JOI ÎN SĂPTĂMÂNA A NOUA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Ap. I Corinteni |
| raților, dacă aș veni la voi, grăind în limbi, de ce folos v-aș fi, dacă nu v-aș vorbi sau în descoperire, sau în cunoștință, sau în prorocie, sau în învățătură? Că precum cele neînsuflețite, care dau sunet, fie fluier, fie chitară, de nu vor da sunete deosebite, cum se va cunoaște ce este din fluier, sau ce este din chitară? Și, dacă trâmbița va da sunet nelămurit, cine se va pregăti de război? Așa și voi: dacă prin limbă nu veți da cuvânt lesne de înțeles, cum se va cunoaște ce ați grăit? Veți fi niște oameni care vorbesc în vânt. Sunt așa de multe feluri de limbi în lume, dar nici una din ele nu este fără înțelesul ei. Deci, dacă nu voi ști înțelesul cuvintelor, voi fi barbar pentru cel care vorbește, și cel care vorbește, barbar pentru mine. Așa și voi, de vreme ce sunteți râvnitori după cele duhovnicești, căutați să prisosiți în ele, spre zidirea Bisericii. De aceea, cel ce grăiește într-o limbă străină să se roage ca să și tălmăcească. Căci, dacă mă rog într-o limbă străină, duhul meu se roagă, dar mintea mea este neroditoare. Atunci ce voi face? Mă voi ruga cu duhul, dar mă voi ruga și cu mintea; voi cânta cu duhul, dar voi cânta și cu mintea. Fiindcă, dacă vei binecuvânta cu duhul, cum va răspunde omul simplu: «Amin», la mulțumirea ta, de vreme ce el nu știe ce zici? Căci tu într-adevăr, mulțumești bine, dar celălalt nu se zidește. Mulțumesc Dumnezeului meu, că vorbesc în limbi mai mult decât voi toți; dar în Biserică vreau să grăiesc cinci cuvinte cu mintea mea, ca să învăț și pe alții, decât zece mii de cuvinte într-o limbă străină. |
De ne-a adus vătămare cineva, să ne ostenim a asupri simțământul ocării și să păstrăm pacea în inima noastră, după pilda Sfântului Împărat David, care a spus: „Cu cei ce urau pacea eram făcător de pace”. Atunci vom face un pas, chiar dacă mic, către sfințenie, și Dumnezeu va împărăți în sufletele noastre. „Căci s-a făcut în pace locul lui” (Psalmul 75, 2).
Citește în continuare „Harul lui Dumnezeu se îndepărtează de la cei ce țin minte răul”
Încearcă sa iubești cu adevărat pe toată lumea. Numai așa te poți elibera de greutatea neagră de pe ascunsurile sufletului.
Citește în continuare „Să fii un om al crucii lui Hristos !”
Părinte, în Vechiul Testament, în Cartea a IV-a a Macabeilor se spune: „Gândul evlavios nu este distrugător al patimilor; ci potrivnic”. Ce înseamnă aceasta?
Citește în continuare „Un gând curat are putere mai mare decât orice nevoință”
Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, Omilia a LXIV-a, V, în Părinți și Scriitori Bisericești (1994), vol. 23, p. 744
„Dacă luăm aminte de noi înșine, putem să ne mântuim căutând leacurile milosteniei, ca să ne vindecăm rănile. Nu însănătoșează untdelemnul atât de mult trupul cât însănătoșează milostenia sufletul; milostenia face sufletul de nebiruit, iar diavolul nu-l poate doborî; ori de unde l-ar apuca îi scapă din mâini, că untdelemnul acesta nu-i îngăduie diavolului să ne apuce de spate. Să ne ungem, dar, necontenit cu acest untdelemn. Este temei de sănătate, dătător de lumină, pricină de bucurie.
| MIERCURI ÎN SĂPTĂMÂNA A NOUA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Evanghelia de la Matei |
| is-a Domnul pilda aceasta: „asemănatu-s’a împărăţia cerurilor cu un om stăpân de casă, care a ieşit dis-de-dimineaţă să tocmească lucrători la via sa. Şi învoindu-se cu lucrătorii pentru un dinar pe zi, i-a trimis în via sa. Şi ieşind pe la ceasul al treilea, a văzut pe alţii stând în piaţă fără lucru. Şi le-a zis acelora: Mergeţi şi voi în vie, şi vă voi da ceea ce va fi dreptul vostru. Iar ei s’au dus. Ieşind el iarăşi pe la ceasul al şaselea şi al nouălea, a făcut tot aşa. Ieşind pe la ceasul al unsprezecelea, a găsit pe alţii stând fără lucru şi le-a zis: De ce aţi stat aici toată ziua fără lucru? Ei i-au zis: Fiindcă nimeni nu ne-a tocmit. El le-a zis: Duceţi-vă şi voi în vie şi veţi primi ceea ce va fi dreptul vostru. Făcându-se seară, stăpânul viei i-a spus îngrijitorului: Cheamă-i pe lucrători şi dă-le plata, începând cu cei de la urmă până la cei dintâi. Venind cei din ceasul al unsprezecelea, au primit câte un dinar. Şi venind cei dintâi, au socotit că vor lua mai mult, dar au primit şi ei tot câte un dinar. Şi după ce au primit, cârteau împotriva stăpânului casei, zicând: Aceştia de la urmă au lucrat un ceas şi i-ai făcut deopotrivă cu noi, care am dus greul zilei şi arşiţa… Iar el, răspunzând, i-a zis unuia din ei: Prietene, nu-ţi fac nedreptate. Oare nu pentru un dinar te-ai învoit cu mine? Ia-ţi ce este al tău şi pleacă. Vreau eu ca acestuia de la urmă să-i dau cât şi ţie; oare nu am dreptul să fac cu ale mele ce vreau eu?; sau este ochiul tău rău pentru că sunt eu bun? Aşa vor fi cei de la urmă întâi şi cei dintâi, la urmă; că mulţi sunt chemaţi, dar puţini aleşi“. |
| MIERCURI ÎN SĂPTĂMÂNA A NOUA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Ap. I Corinteni |
| raţilor, dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte. Dragostea nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândeşte răul. Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr. Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă. Dragostea nu cade niciodată. Cât despre prorocii se vor desfiinţa; darul limbilor va înceta; ştiinţa se va sfârşi; pentru că în parte cunoaştem şi în parte prorocim. Dar, când va veni ceea ce e desăvârşit, atunci ceea ce este în parte se va desfiinţa. Când eram copil, vorbeam ca un copil, simţeam ca un copil, judecam ca un copil; dar când m-am făcut bărbat, am lepădat cele ale copilului. Căci vedem acum ca prin oglindă, în ghicitură, iar atunci, faţă către faţă; acum cunosc în parte, dar atunci voi cunoaşte pe deplin, precum am fost cunoscut şi eu. Şi acum rămân acestea trei: credinţa, nădejdea, dragostea. Iar mai mare dintre acestea este dragostea. Căutaţi dragostea! Râvniţi însă cele duhovniceşti, dar mai ales ca să prorociţi. Pentru că cel ce vorbeşte într-o limbă străină nu vorbeşte oamenilor, ci lui Dumnezeu; şi nimeni nu-l înţelege, fiindcă el, în duh, grăieşte taine. Cel ce proroceşte vorbeşte oamenilor, spre zidire, îndemn şi mângâiere. Cel ce grăieşte într-o limbă străină pe sine singur se zideşte, iar cel ce proroceşte zideşte Biserica. Voiesc ca voi toţi să grăiţi în limbi: dar mai cu seamă să prorociţi. Cel ce proroceşte e mai mare decât cel ce grăieşte în limbi, afară numai dacă tălmăceşte, ca Biserica să ia întărire. |
Viața Sfinților 7 Mucenici Macabei
Acești șapte frați, fiind ucenicii preotului Eleazar, învățătorul Ierusalimului, bine pomenind învățătura lui, au stat cu mărime de suflet întru buna lor credință și nu s-au supus poruncii împăratului, nevrând să-și calce legea.
Toate mamele să citească istorisirea despre frații Macabei și maica lor! Și să „invidieze” curajul acestei femei, dar și tandrețea ei! Așa să-și crească și ele copiii! Căci nu te poți numi mamă doar pentru simplul fapt că ai dat naștere copiilor; aceasta ține de natura voastră. Ceea ce te face să fii cu adevărat mamă este osteneala de a-ți crește și educa copiii! Și dacă în adevăr vreți să înțelegeți că ceea ce te face să fii cu adevărat mamă nu este dat de faptul de a aduce copii pe lume, ci de osteneala de a-i crește, ascultați-l pe Sfântul Apostol Pavel care le laudă pe văduve nu pentru simpul fapt că au născut prunci, ci pentru faptul că i-au crescut. Căci după ce spune „Să fie înscrisă între văduve cea care nu are mai puţin de şaizeci de ani şi a fost femeia unui singur bărbat, dacă are mărturie de fapte bune” adaugă imediat un cuvânt care arată care este îndeletnicirea cea mai importantă a femeii. Și care este aceasta? Creșterea copiilor, spune el.
Dacă în viața ei, Maica Domnului a fost mijlocitoare pentru cei sărmani înaintea Fiului ei, după Adormirea și Înălțarea ei la Cer au început să se împlinească în toată puterea lor cuvintele pe care ea le-a spus spre alinarea celor ce sufereau din pricina plecării ei: „Nu vă voi lăsa orfani după plecarea mea – nu numai pe voi, ci pe toată lumea o voi cerceta și pe cei sărmani îi voi ajuta”.
Citește în continuare „Să stăruim în virtute, după modelul Maicii Domnului”
Raportarea la timp și istorie a părinților deșertului nu este teoretizată în apoftegme, dar poate să fie dedusă. Pentru ei, timpul este liniar și se întinde de la facerea lumii și până la cea de-a doua venire a Domnului. Între cele două puncte, timpul nu este uniform, monocrom, ci are ample fluctuații. Prin urmare, nu este indiferent unde te găsești pe această scară.
Sfânta Fecioară Maria este numită de Biserică: Maica Domnului, Slăvita Stăpâna Noastră de Dumnezeu Născătoarea şi Pururea Fecioară, exprimând sintetic învăţătura de credinţă ortodoxă mariologică formulată la Sinoadele ecumenice. Ea este cea care L-a născut pe Fiul lui Dumnezeu şi de aceea o numim Născătoare de Dumnezeu. Iar pentru că a fost Fecioară înainte de Naşterea Fiului lui Dumnezeu, în timpul naşterii şi după naştere o numim Pururea Fecioară.
Vorbind despre aspectele postului, ieromonahul Makarios Simonopetritul sublinia că acesta atrage restaurarea firii, fiind începutul pocăinţei. Căderea primilor oameni a însemnat o ruptură a postului, de aceea, această perioadă de curăţire a sufletului prin pocăinţă şi cerere a harului dumnezeiesc, exprimată în mod curent prin abstinenţă şi rugăciune smerită, este o reîntoarcere a omului în Rai, postul adevărat fiind acela care ridică mintea spre contemplaţia cerească.
Citește în continuare „Postul, început al pocăinţei şi călăuză spre viaţa cerească”
An de an, ziua de 1 august înseamnă pentru rânduiala Bisericii noastre strămoșești debutul Postului Adormirii Maicii Domnului. Începem, așadar, un nou urcuș duhovnicesc, o altă școală a pocăinței și recunoștinței. Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului este cea mai cunoscută zi de preacinstire închinată Preasfintei Fecioare din tot anul liturgic și de aceea, în mod firesc, Biserica a rânduit o perioadă de postire întru întâmpinarea acesteia. Prin două săptămâni de ajunare ne pregătim pentru binecuvântata zi când cea care a născut Viața trece prin moarte, înviată apoi și înălțată cu trupul la Cer de Fiul ei preaiubit, ca să se bucure de nesfârșita lumină și fericire a vieții veșnice. Potrivită și necesară postire, spre a ne aminti de sublimele virtuți ale Preacuratei Fecioare Maria, cea plină de har, dar și de postul cu care ea însăși s-a pregătit pentru ceasul despărțirii de această lume și de reîntâlnirea cu Dumnezeu-Omul, Cel născut dintr-însa. Aidoma celorlalte perioade de ajunare de peste an, Postul Adormirii Maicii Domnului a cunoscut un parcurs îndelungat până a ajuns la forma și durata de astăzi. Sfântul Simeon al Tesalonicului precizează că postirea de la început de Gustar este dedicată nu doar sărbătorii mariale, ci și praznicului Schimbării la Față a Mântuitorului Hristos. Sărbătoarea din 6 august este „aducătoare de lumină”, iar praznicul din 15 ale lunii pricinuiește „milostivire și solire pentru noi”. Citește în continuare „Astăzi începe Postul Adormirii Maicii Domnului”
Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Facere, omilia LV, IV, în Părinți și Scriitori Bisericești (1989), vol. 22, pp. 217-218
„(…) Fericitul Pavel, a ajuns din prigonitor apostol; cel ce mai înainte pustia Biserica, a ajuns mai pe urmă.
Ai văzut ce adâncă schimbare? Ai văzut ce nespusă prefacere? La fel și cu tâlharul. Ucisese nenumărați oameni, dar într-o clipită de vreme și-a șters toate păcatele cu câteva cuvinte așa de desăvârșit, că a auzit pe Stăpân spunându-i: Astăzi vei fi cu Mine în rai! (Luca 23, 43). Tot așa vameșul. S-a bătut peste piept, și-a mărturisit păcatele și s-a dus acasă mai îndreptat decât fariseul (Luca 18, 13). Dar fiecare dintre ei a dobândit după ce fiecare și-a arătat însușirile frumoase ale sufletului, după ce și-au mărturisit păcatele cele de mai înainte.”
| MARŢI ÎN SĂPTĂMÂNA A NOUA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Evanghelia de la Matei |
| is-a Domnul ucenicilor Săi: adevăr vă grăiesc: Oricâte veţi lega pe pământ vor fi legate şi în cer, şi oricâte veţi dezlega pe pământ vor fi dezlegate şi în cer. Vă mai spun că dacă doi dintre voi se vor învoi pe pământ asupra unui lucru pe care-l vor cere, li se va da lor de către Tatăl Meu Cel ce este în ceruri. Că unde sunt doi sau trei adunaţi întru numele Meu, acolo sunt şi Eu în mijlocul lor“. Atunci Petru, apropiindu-se de El, I-a zis: „Doamne, de câte ori va greşi fratele meu faţă de mine şi eu îi voi ierta? oare până de şapte ori?“ Iisus i-a zis: „Nu-ţi spun că până de şapte ori, ci până de şaptezeci de ori câte şapte. Şi a fost că după ce Iisus a sfârşit cuvintele acestea, a plecat din Galileea şi a venit în hotarele Iudeii, peste Iordan. Şi au mers după El mulţimi numeroase şi i-a vindecat pe ei acolo. Atunci I-au adus copii, ca să-Şi pună mâinile pe ei şi să Se roage; dar ucenicii îi certau. Iar Iisus a zis: „Lăsaţi copiii şi nu-i opriţi să vină la Mine, că a unora ca aceştia este împărăţia cerurilor“. Şi, punându-Şi mâinile pe ei, a plecat de acolo. |
| MARŢI ÎN SĂPTĂMÂNA A NOUA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Ap. I Corinteni |
| raţilor, precum trupul unul este şi are mădulare multe, iar toate mădularele trupului, multe fiind, sunt un trup, aşa şi Hristos. Pentru că într-un Duh ne-am botezat noi toţi, ca să fim un singur trup, fie iudei, fie elini, fie robi, fie liberi, şi toţi la un Duh ne-am adăpat. Căci şi trupul nu este un mădular, ci multe. Dacă piciorul ar zice: Fiindcă nu sunt mână, nu sunt din trup, pentru aceasta nu este el din trup? Şi urechea dacă ar zice: Fiindcă nu sunt ochi, nu fac parte din trup, pentru aceasta nu este ea din trup? Dacă tot trupul ar fi ochi, unde ar fi auzul? Şi dacă ar fi tot auz, unde ar fi mirosul? Dar acum Dumnezeu a pus mădularele, pe fiecare din ele, în trup, cum a voit. Dacă toate ar fi un singur mădular, unde ar fi trupul? Dar acum sunt multe mădulare, însă un singur trup. Şi nu poate ochiul să zică mâinii: N-am trebuinţă de tine; sau, iarăşi, capul să zică picioarelor: N-am trebuinţă de voi. Ci cu mult mai mult mădularele trupului, care par a fi mai slabe, sunt mai trebuincioase. Şi pe cele ale trupului care ni se par că sunt mai de necinste, pe acelea cu mai multă cinste le îmbrăcăm; şi cele necuviincioase ale noastre au mai multă cuviinţă. Iar cele cuviincioase ale noastre n-au nevoie de acoperământ. Dar Dumnezeu a întocmit astfel trupul, dând mai multă cinste celui căruia îi lipseşte, ca să nu fie dezbinare în trup, ci mădularele să se îngrijească deopotrivă unele de altele. Şi dacă un mădular suferă, toate mădularele suferă împreună; şi dacă un mădular este cinstit, toate mădularele se bucură împreună. |
♱ Oastea Creștin-Ortodoxă 