Puterea pocăinței

untitSfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Facere, omilia LV, IV, în Părinți și Scriitori Bisericești (1989), vol. 22, pp. 217-218

„(…) Fericitul Pavel, a ajuns din prigonitor apostol; cel ce mai îna­inte pustia Biserica, a ajuns mai pe urmă.

Ai văzut ce adâncă schimbare? Ai văzut ce nespusă prefacere? La fel și cu tâlharul. Ucisese nenu­mărați oameni, dar într-o clipită de vreme și-a șters toate păcatele cu câteva cuvinte așa de desă­vâr­șit, că a auzit pe Stăpân spunându-i: Astăzi vei fi cu Mine în rai! (Luca 23, 43). Tot așa vameșul. S-a bătut peste piept, și-a măr­tu­risit păcatele și s-a dus acasă mai îndreptat decât fariseul (Luca 18, 13). Dar fiecare dintre ei a dobândit după ce fiecare și-a arătat în­sușirile frumoase ale sufletului, după ce și-au mărturisit păcatele cele de mai înainte.”

Sfântul Maxim Mărturisitorul, Epistole, Partea Întâi, Ep. 11, în Părinți și Scriitori Bisericești (1990), vol. 81, p. 62

„(…) De aceea iartă pe desfrânate, primește pe vameșii ce se îndreptează și îi face propovăduitori ai Evangheliei (Matei 9, 9; 21, 31). De aceea împacă pe tâlharii ce-L mărturisesc și-și cumpără mântuirea prin moarte, cu ajutorul fricii, și-i duce cu Sine în rai, asigurându-le făgăduințele bunătăților viitoare (Luca 23, 43). De aceea cumințește pe prigonitorii înfuriați și-i hirotonește apostoli ai neamurilor în locul Lui, pentru râvna lor (Fapte 9, 1). Acestea toate le face, ca să cunoaștem iubirea Lui de oameni și blândețea Lui și să nu ne pierdem nădejdea cu ușurință cu privire la noi când păcătuim. Iar față de cei ce păcătuiesc să nu rămânem fără milă și învârtoșați, odată ce avem pe Dumnezeu făcut pilda noastră.

Acestea le-am învățat ca adevărate și prin ele ni se amintește că e voia lui Dumnezeu: să mântuiască pe toți oamenii și la cunoștința adevărului să vină. (I Timotei 2, 4).”

Cuvânt patristic,

Pr. Narcis Stupcanu

Ziarul Lumina

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.