Domnul este aproape, El privește în inima ta și nu te va lăsa de izbeliște

crucePrin răbdare, prin rugăciune, prin smerenie, prin mulțumirea adusă Domnului, să-ți birui starea. Domnul este aproape, El privește inima ta. Dacă L-ai iubi măcar puțin, te-ai bucura că poți să-I închini toată viața ta și ai fi gata să rabzi orice. Adu-ți aminte de viața lui Ioan Înainte-Mergătorul, de viața Mântuitorului, a Maicii Domnului, a mucenicilor, a cuvioșilor. Ce au mai suferit! Poți, oare, să compari câtuși de puțin situația și starea ta cu nevoințele și cu necazurile lor? Citește Viețile Sfinților și compară-le cu starea ta. Nu cădea în akedie, draga mea, Domnul este cu tine și nu te va lăsa lipsită de ajutor și mângâiere.

Citește în continuare „Domnul este aproape, El privește în inima ta și nu te va lăsa de izbeliște”

Fiecare moment al vieții noastre e plin de sens, chiar dacă uneori împrejurările par să nu ducă nicăieri

tânără în lumina soarelui

În predicile dumneavoastră spuneți deseori că astăzi se face totul pentru ca omul să fie transformat în animal. Dar iată că am citit nu demult în Sfânta Scriptură, în cartea Eclesiastului, că soarta omului și soarta dobitocului este aceeași: precum moare unul, moare și celălalt și toți au un singur duh de viață, iar omul nu are nimic mai mult decât dobitocul. Și totul este deșertăciune!”.

Citește în continuare „Fiecare moment al vieții noastre e plin de sens, chiar dacă uneori împrejurările par să nu ducă nicăieri”

Când te vei liniști, vei putea să te vezi în lumina corectă pe tine însăți și pe cei din jur

de ce voieste mantuitorul sa avem milaAmintindu-ți că vrăjmașul este cel ce a năvălit asupra ta, ca să te împiedice chiar de la început să mergi pe calea mântuirii, luptă-te prin rugăciuni scurte (cel mai bine cu Rugăciunea lui Iisus), prin răbdare, prin osteneală, prin ascultare. Iar lucrul de căpetenie este să nu clocești gânduri de felul „ce bine trăiam înainte”, „puteam să mă mântuiesc și acasă, puteam să-mi aranjez și eu viața ca toți ceilalți” și așa mai departe. Alungă aceste gânduri, fiindcă de la asemenea gânduri în inimă apare o stare apăsătoare. Dacă nu le poți alunga, începe să te gândești că puteai (și se poate încă fără mare greutate) să ajungi în închisoare, pe cinci sau pe zece ani. Zugrăvește-ți în culori cât mai reale tabloul acelei vieți, iar viața pe care o duci acum ți se va părea, pe lângă aceea, un Rai. În situația ta doar știi că este foarte ușor să greșești, să fii pus sub acuzare și să cazi sub incidența unei legi dure.

Citește în continuare „Când te vei liniști, vei putea să te vezi în lumina corectă pe tine însăți și pe cei din jur”

Rațiunile inimii și „inimile” rațiunii

Blaise Pascal a fost cel dintâi care a brevetat concep­tul de „rațiuni ale inimii”, în opinia sa, necunoscute de minte. Dar, poate, a venit momentul să discutăm și despre „inimile” rațiu­nii, despre acele deosebit de folositoare sau ruinătoare moduri în care ra­ți­u­nea noastră creează, în universul nostru interior, o gândire atât de înal­­tă sau de pătimașă, încât nici ini­ma, nici sufletul nu li se pot opune.

Citește în continuare „Rațiunile inimii și „inimile” rațiunii”

Adevărul este unic

untitHerma, Păstorul, Porunca III, în Părinți și Scriitori Bisericești (1979), vol. 1, p. 248

„Iubește adevărul și tot adevărul să iasă din gura ta, pentru ca duhul pe care l-a sălășluit Dumnezeu în trupul acesta să fie găsit adevărat de toți oamenii și astfel să fie slăvit Domnul, Care locuiește în tine; că Domnul este adevărat în orice cuvânt și nu este în El minciună. Mincinoșii tăgăduiesc pe Domnul și jefuiesc pe Domnul, pentru că nu-I dau înapoi averea pe care au primit-o în păstrare. Că au primit de la El duh nemincinos; dacă îl dau înapoi mincinos, au pângărit porunca Domnului și au ajuns jefuitori.
Auzind, dar, acestea, am plâns tare. Iar el, văzându-mă plângând, mi-a zis:
– Pentru ce plângi?
– Plâng, Domnule, i-am spus eu, că nu știu dacă pot să mă mântui.
– Pentru ce? m-a întrebat.
– Niciodată, Domnule, i-am răspuns, n-am grăit în viața mea cuvânt adevărat, ci totdeauna am trăit cu vicleșug față de toți; și minciuna am arătat-o adevăr înaintea tuturor oamenilor; nimeni niciodată nu mi-a stat împotrivă, ci au crezut în cuvântul meu. Cum pot, Domnule, i-am spus, să fiu viu, când am făcut acestea?
– (…) Păzește cuvintele acestea pentru ca minciunile pe care le-ai grăit mai înainte în afacerile tale să fie crezute, găsindu-se adevărate cuvintele tale cele de acum; așa, pot fi crezute și acelea. Dacă vei păzi acestea și de acum înainte vei spune numai adevărul, vei putea să-ți agonisești viață. Cel care va auzi porunca aceasta și se va abține de la minciună, de la această faptă foarte rea, va trăi în Dumnezeu.”

Citește în continuare „Adevărul este unic”

EVANGHELIA ZILEI: 2023-08-08

MARŢI
ÎN SĂPTĂMÂNA A ZECEA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH

Evanghelia de la Matei
(XXI, 23-27)

n vremea aceea, venind Iisus în templu, în timp ce învăţa s’au apropiat de El arhiereii şi bătrânii poporului şi I-au zis: „cu ce putere faci tu acestea? Şi cine ţi-a dat această putere?“ Răspunzând, Iisus le-a zis: „Vă voi întreba şi Eu pe voi un cuvânt; de-Mi veţi răspunde la el, vă voi spune şi Eu cu ce putere fac acestea: Botezul lui Ioan, de unde a fost?: din cer, sau de la oameni?“ Iar ei cugetau în sinea lor, zicând: „De vom zice: Din cer!, ne va spune: Atunci, de ce nu i-aţi dat crezare?; iar de vom zice: De la oameni!, ne temem de popor, fiindcă toţi îl au pe Ioan ca profet“. Şi ei, răspunzându-I lui Iisus, au zis: „Nu ştim“. El le-a zis: „Nici Eu nu vă spun cu ce putere fac acestea…

Apostolul Zilei: 2023-08-08

MARŢI
ÎN SĂPTĂMÂNA A ZECEA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH

Ap. I Corinteni
(XV, 29-38)

raţilor, ce vor face cei care se botează pentru morţi? Dacă morţii nu înviază nicidecum, pentru ce se mai botează pentru ei? De ce mai suntem şi noi în primejdie în tot ceasul? Mor în fiecare zi! V-o spun, fraţilor, pe lauda pe care o am pentru voi, în Hristos Iisus, Domnul nostru. Dacă m-am luptat, ca om, cu fiarele în Efes, care îmi este folosul? Dacă morţii nu înviază, să bem şi să mâncăm, căci mâine vom muri! Nu vă lăsaţi înşelaţi. Tovărăşiile rele strică obiceiurile bune. Treziţi-vă cum se cuvine şi nu păcătuiţi. Căci unii nu au cunoştinţă de Dumnezeu; o spun spre ruşinea voastră. Dar va zice cineva: Cum înviază morţii? Şi cu ce trup au să vină? Nebun ce eşti! Tu, ce semeni nu dă viaţă, dacă nu va fi murit. Şi ceea ce semeni nu este trupul ce va să fie, ci grăunte gol, poate de grâu, sau de altceva din celelalte, iar Dumnezeu îi dă un trup, precum a voit, şi fiecărei seminţe un trup al său.