EVANGHELIA ZILEI: 2023-08-19

SÂMBĂTĂ
ÎN SĂPTĂMÂNA A UNSPREZECEA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH

Evanghelia de la Matei
(XIX, 3-12)

I2n vremea aceea au venit la Iisus fariseii, ispitindu-L şi zicând: „se cuvine oare ca omul să-şi lase femeia dintr’o pricină oarecare?“ Iar El, răspunzându-le, a zis: „N’aţi citit că Acela Care i-a făcut de la’nceput, bărbat şi femeie i-a făcut? , şi a zis: Pentru aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va lipi de femeia sa şi cei doi vor fi un trup; aşa încât nu mai sunt doi, ci un singur trup. Deci, ceea ce a unit Dumnezeu, omul să nu despartă“. Ei I-au zis: „Atunci, de ce Moise a rânduit să-i dea carte de despărţire şi s’o lase?“ El le-a zis: „Din pricina învârtoşării inimii voastre v’a dat voie Moise să vă lăsaţi femeile, dar la început n’a fost aşa. Iar Eu vă spun că, în afară de vina desfrânării, oricine-şi va lăsa femeia şi va lua alta, săvârşeşte adulter; şi cel ce a luat-o pe cea lăsată, adulter săvârşeşte“. Ucenicii I-au zis: „Dacă aşa este starea omului faţă de femeie, atunci nu e de folos să se însoare“. Iar El le-a zis: „Nu toţi pricep acest cuvânt, ci aceia cărora le este dat. Că sunt fameni care s’au născut aşa din pântecele maicii lor; sunt fameni pe care oamenii i-au făcut fameni; şi sunt fameni care s’au făcut ei înşişi fameni de dragul împărăţiei cerurilor. Cine poate înţelege, să înţeleagă“.

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.