O, mare bineplăcute al lui Hristos, sfinte omule al lui Dumnezeu Alexie, care cu sufletul stai în cer înaintea Tronului Domnului, iar pe pământ săvârşeşti minuni felurite cu harul cel dat ţie de Sus! Caută cu milostivire spre cei ce stau înaintea sfintei tale icoane şi se roagă cu umilinţă, cerând de la tine ajutor şi acoperire. Tinde spre Domnul Dumnezeu, rugându-te, cinstitele tale mâini şi cere pentru noi de la Dânsul lăsarea greşelilor noastre celor de voie şi celor fără de voie, pentru cei bolnavi vindecare, pentru cei năpăstuiţi ocrotire, pentru cei necăjiţi mângâiere, pentru cei aflaţi în restrişti grabnic ajutor, iar pentru toţi cei ce te cinstesc sfârşit paşnic şi creştinesc al vieţii şi răspuns bun la Înfricoşătoarea Judecată a lui Hristos. Citește în continuare „Rugăciune către Sfântul Cuvios Alexie, omul lui Dumnezeu”
Zi: 22 august 2023
Maica Domnului este mângâierea și bucuria mea
Părintele Stăniloae l-a întrebat cândva pe un student: „Ce simți dumneata când te rogi Maicii Domnului?”. Nu știu ce a răspuns studentul, dar știu ce ar fi trebuit să răspundă.
Citește în continuare „Maica Domnului este mângâierea și bucuria mea”
Cele trei etape ale vieții duhovnicești
Vă rugăm să ne spuneți ceva despre Rugăciunea lui Iisus și despre modul cum poate fi obținut darul acestei rugăciuni.
Citește în continuare „Cele trei etape ale vieții duhovnicești”
„Înţelepciunea” de la atribut la personificare
Între termenii cei mai uzuali din Sfânta Scriptură se numără şi „înţelepciunea”. Având un parcurs complex, cu numeroase etimologii şi ocurenţe, „înțelepciunea” se încadrează între puţinele cuvinte care depăşesc întrebuinţarea atributivă, ajungând în final la performanţa personificării.
Citește în continuare „„Înţelepciunea” de la atribut la personificare”
Puterea cu care au propovăduit apostolii
Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, omilia I, IV, în Părinți și Scriitori Bisericești (1994), vol. 23, pp. 20-21
„(…) Dar cu dragă inimă aș întreba: Cum au putut fi crezute de lume Evangheliile, dacă se deosebesc unele de altele? Cum au putut birui? Cum s-a făcut că evangheliștii, niște oameni care în scrierile lor au spus lucruri potrivnice între ele, au fost admirați, au fost crezuți, au fost lăudați pretutindeni în lume? Când evangheliștii au scris Evangheliile trăiau mulți oameni care au fost martori ai faptelor istorisite de ei, dar și mulți dușmani și mulți vrăjmași; n-au scris Evangheliile într-un colț al pământului și le-au îngropat, ci le-au răspândit de-a lungul uscatului și mării, în auzul tuturora. Când se citeau Evangheliile erau de față și dușmani, așa cum se întâmplă și acum, dar nimic din cele spuse n-a scandalizat pe nimeni. Și e ușor de înțeles de ce. Era puterea dumnezeiască; ea făcea și săvârșea totul în toți. Dacă n-ar fi fost puterea dumnezeiască, cum ar fi putut, oare, și vameșul și pescarul și neînvățatul să filozofeze unele ca acestea? Ceea ce filozofii păgâni n-au putut să-și închipuie nici în vis, aceea evangheliștii au vestit lumii cu multă putere de convingere și au fost crezuți nu numai pe când erau în viață, ci și după moartea lor. N-au crezut în ei doi sau douăzeci de oameni, nici o sută sau o mie sau zece mii, ci orașe, neamuri, popoare, pământul și marea, Grecia și țările barbare, locurile locuite și pustia. Și au vorbit de lucruri care depășeau cu mult natura noastră. Lăsând deoparte pământul, vorbeau de cele din ceruri. Aducându-ne pe lume o altă viețuire și un alt trai, toate au dobândit o nouă înfățișare: bogăția și sărăcia, libertatea și robia, viața și moartea, lumea și traiul în lume.”
Citește în continuare „Puterea cu care au propovăduit apostolii”