Iartă-mă, Doamne, că mult Te-am supărat !

Părintele Paisie, zăcând ultimii săi ani în pat, cu un picior rupt, fără vedere, din cauza unei duble cataracte la ochi, și aproape surd, la vârsta lui de peste 90 de ani, ori de câte ori avea câte o tulburare sau durere sau mâhnire, el se ruga și plângea, zicând în taină: „Iar am supărat pe Dumnezeu!”. Apoi striga încet cu lacrimi: „Iartă-mă, Doamne, că mult Te-am supărat! Măicuța Domnului, nu mă lăsa că nu mai am nicio putere! Încotro s-apuc și unde să mă duc? Te aștept, Iisuse bun, Te aștept aici, plângând în drum!…”

Omul e făptură liberă, euharistică și socială

Omul, făptură liberă și euharistică, mai are și o a treia însușire definitorie: este o făptură socială. Este, cum îl numește Aristotel, o „viețuitoare politică” căci nu devine cu adevărat el însuși, cu adevărat uman decât trăind în cetate, adică într-o comunitate organizată social. Chiar și pustnicul se pregătește pentru viața de singurătate trăind mai întâi viața de comuniune dintr-o mănăstire. Omul este „dialogal”. Cum scrie John Macmurray: „Omul începe să existe numai în momentul în care comunică, cel puțin, cu un al doilea”.

Dumnezeu este pretutindeni și ne vede

Nu se găsește niciun loc, nici cât ochiul unui purice, de unde să lipsească Dumnezeu. 

Grija față de cei suferinzi

Eusebiu de Cezareea, Istoria bisericească, Cartea a Șaptea, XXII, 7-10, în Părinți și Scriitori Bise­ri­cești (1987), vol. 13, p. 292

„(…) El (Dionisie – n.n.) ține să mai adauge următoarele: «Cei mai mulți dintre frați nu s-au cruțat deloc prin dragostea și frățietatea lor nemaiîntâlnită, ci s-au legat tot mai strâns unul de altul, vizitând fără frică pe cei bolnavi, îngrijindu-i în chip pilduitor, dându-le mare ajutor în cele ale credinței în Hristos și arătându-se foarte bucuroși să moară deodată cu ei, căci molipsindu-se de boala celuilalt, ei atrăgeau asupra lor boala semenilor lor și luau bucu­roși asupră-le și suferințele celorlalți frați. Și mulți din ei au ajuns să închidă ochii după ce dăduseră îngrijire bolnavilor și după cei îi scăpaseră din boală, sfârșin­du-se astfel prin aceea că au atras asupra lor moartea altora și împlinind de-a binelea zicala bine cunoscută în popor, când se spune despre cineva că moare ca un gunoi și ca o măturătură fraților (I Corinteni 4, 13). În felul acesta au ieșit din viață cei mai buni dintre frații noștri, fie că erau unii preoți, fie diaconi, fie mireni, toți deopotrivă de vrednici, căci acest fel de moarte, pricinuită de o atât de mare dragoste și de o atât de puternică credință, nu pare a sta cu nimic în urma morții martirilor. Întrucât primiseră trupurile sfinților pe brațele și în poala lor, după ce le-a tras în jos pleoapele și le-a închis gura, îi lua pe umeri și, îmbrățișându-i cu drag, după ce-i spălau și-i îmbrăcau, îi înmormântau. La scurtă vreme după aceea au ajuns să primească și ei aceleași îngrijiri, întrucât tot timpul cei care rămâneau în viață preluau ei înșiși lucrarea lăsată de înaintașii lor. Cu totul altfel se petreceau lucrurile la păgâni: pe cei care începeau să se îmbolnăvească îi aruncau la o parte, fugind de ei oricât de dragi le-ar fi fost înainte; cadavrele celor mulți dintre ei erau aruncate pe străzi fără să fie înmormântate, tuturora le era frică să nu se molipsească de boală și de apropierea de un bolnav, cu toate că așa ceva nu era lucru ușor, oricâte încercări făceau unii și alții».”

24 august – Sfântul Sfințit Mucenic Eutihie și Sfântul Mucenic Tation [ TRINITAS TV ]

EVANGHELIA ZILEI: 2023-08-24

JOI ÎN SĂPTĂMÂNA A DOUĂSPREZECEA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Evanghelia de la Marcu (I, 29-35)

n vremea aceea, Iisus cu Iacob şi cu Ioan au venit în casa lui Simon şi a lui Andrei. Iar soacra lui Simon zăcea aprinsă de friguri; şi îndată I-au vorbit despre ea. Şi apropiindu-Se, a ridicat-o apucând-o de mână. Şi au lăsat-o frigurile şi ea Îi slujea. Iar când s’a făcut seară şi soarele apusese, au adus la El pe toţi bolnavii şi demonizaţii, şi toată cetatea era adunată la uşă. Şi i-a tămăduit pe mulţi care pătimeau de felurite boli, şi demoni mulţi a scos. Şi pe demoni nu-i lăsa să vorbească, pentru că ei ştiau că El este Hristos. Şi a doua zi, sculându-Se foarte de noapte, a ieşit şi S’a dus într’un loc pustiu şi Se ruga acolo.

Apostolul Zilei: 2023-08-24

JOI ÎN SĂPTĂMÂNA A DOUĂSPREZECEA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Ap. II Corinteni (VII, 1-10)

raţilor, să ne curăţim pe noi de toată întinarea trupului şi a duhului, desăvârşind sfinţenia în frica lui Dumnezeu. Faceţi-ne loc în inimile voastre! N-am nedreptăţit pe nimeni, n-am vătămat pe nimeni, n-am înşelat pe nimeni. Nu o spun spre osândirea voastră, căci v-am spus înainte că sunteţi în inimile noastre, ca împreună să murim şi împreună să trăim. Multă îmi este încrederea în voi! Multă îmi este lauda pentru voi! Umplutu-m-am de mângâiere! Cu tot necazul nostru, sunt covârşit de bucurie! Căci, după ce am sosit în Macedonia, trupul nostru n-a avut nici o odihnă, necăjiţi fiind în tot felul: din afară lupte, dinăuntru temeri. Dar Dumnezeu, Cel ce mângâie pe cei smeriţi, ne-a mângâiat pe noi cu venirea lui Tit. Şi nu numai cu venirea lui, ci şi cu mângâierea cu care el a fost mângâiat la voi, vestindu-ne nouă dorinţa voastră, plânsul vostru, râvna voastră pentru mine, ca eu mai mult să mă bucur. Că, chiar dacă v-am întristat prin scrisoare, nu-mi pare rău, (deşi îmi părea rău); căci văd că scrisoarea aceea, fie şi numai pentru un timp, v-a întristat. Acum mă bucur, nu pentru că v-aţi întristat, ci pentru că v-aţi întristat spre pocăinţă. Căci v-aţi întristat după Dumnezeu, ca să nu fiţi întru nimic păgubiţi de către noi. Căci întristarea cea după Dumnezeu aduce pocăinţă spre mântuire, fără părere de rău; iar întristarea lumii aduce moarte.