Nașterea Maicii Domnului, începutul mântuirii noastre

Cel dintâi praznic al Anului Bisericesc ( începător la 1 septembrie) este Nașterea Maicii Domnului. Acest praznic este legat de ­întruparea lui Hristos. Înțeleptul bizantin Iosif Vrienios scrie: Cincizecimea este legată de Înălțare, Înălțarea de Înviere, Învierea de Răstignire, Răstignirea de viață și minuni, minunile de Întâmpinare și Naștere, Nașterea datorită Bunei Vestiri, ­Buna Vestire, datorită Intrării în biserică și Nașterii Maicii Domnului. În ordine inversă, datorită acestui praznic avem toate celelalte praznice. Nașterea Preacuratei este un praznic de mare bucurie pentru omenirea căzută din ascultarea de Dumnezeu. O rază de nădejde, dăruită de Acesta oamenilor, semnul viu al iubirii Sale, față de cei neascultători. Preacurata Fecioară Maria are un loc special în ­iconomia mântuirii, ea ­fiind pregătită de ­Dumnezeu să devină ­mijlocitoarea mântuirii noastre.

„Întru început a făcut Dumnezeu cerul și pământul”

Moise, care a scris despre facerea lumii, chiar de la cele dintâi cuvinte, ne-a luminat mintea cu numele lui Dumnezeu, zicând: „Întru început a făcut Dumnezeu cerul și pământul” (Facerea 1, 1).

Cum să am discernământ în viață ?

Nehotărârea în fapte ne dă în vileag fățărnicia. Bine faci rugându-te lui Dumnezeu să te îndrume ce să faci, și procedează așa cum te îndeamnă conștiința. Dacă lucrurile nu vor ieși așa cum ar trebui, mustră-te pe tine însăți, dojenește-te, smerește-ți cugetul, și nu vei suferi vătămare. Părerea acelui „om evlavios” care spune că nu este bine să te obișnuiești să mărturisești tot ce-ți apasă inima, ci trebuie s-o deprinzi pe aceasta să „mistuie” singură, în sine, poverile, nu se potrivește cu povețele Sfinților Părinți, care sfătuiesc să nu ne încredem în gândirea noastră, ci în gândirea celor sporiți.

Mânia – o fi bună de ceva ?

Întrebi dacă este vreun mijloc prin care poate fi dezrădăcinat de tot simțământul mâniei. Mânia este una dintre cele trei părți ale sufletului, care ne-a fost dată nu ca să ne mâniem pe aproapele, ci ca să avem râvnă împotriva păcatului: când ne mâniem pe aproapele nostru, facem aceasta împotriva firii.

Caracterul contradictoriu al patimii akediei

Ori de câte ori Sfinții Părinți vorbesc despre patimi, ne atențio­nea­ză din start asupra unei caracteristici esențiale pentru înțe­legerea lor: iraționalitatea, adică asupra absenței unui fundament logic în manifestările patimii. Dar poate că în cazul akediei se observă această trăsătură distinctivă ca la nici o alta dintre patimi.

Cum dobândește răul putere asupra noastră ?

Sfântul Grigorie de Nyssa, Dialo­gul despre suflet și înviere, Preliminarii, în Părinți și Scriitori Bise­ri­cești (1998), vol. 30, p. 368

„(…) Patimi sau simțăminte, nu toate au fost date vieții omenești ca un rău de obște (căci în cazul acesta Ziditorul ar fi Cel care ar purta vina relelor, dacă nevoia de a păcătui ar fi fost sădită de El în însăși firea noastră), ci, după felul cum întrebu­in­țăm voința noastră liberă, astfel de porniri ale sufletului devin niște unelte fie ale virtuții, fie ale răutății, după cum tot așa și fierul, când este turnat după cum vrea fierarul, ia forma dorită de meșter și imaginată în gândul său, devenind fie sabie, fie vreo unealtă oarecare de plugărie. Deci, dacă gândirea, care este cea mai aleasă parte a firii noastre, ar pune stăpânire peste toate aceste simțăminte strecurate una câte una în noi – precum a arătat-o sub formă tainică atunci când Cuvântul Scripturii a poruncit ca judecata omului să împărățească peste toate făpturile necugetătoare (Facerea 1, 28) -, atunci nici una din aceste porniri nu ne-ar sluji spre păcat.”

7 septembrie – Sfinții Cuvioși Simeon și Amfilohie de la Pângărați [ TRINITAS TV ]

EVANGHELIA ZILEI: 2023-09-07

JOI ÎN SĂPTĂMÂNA A PATRUSPREZECEA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Evanghelia de la Marcu (V, 1-20)

n vremea aceea a venit Iisus în cealaltă parte a mării, în ţinutul Gadarenilor. Şi de’ndată ce El a ieşit din corabie, L-a întâmpinat din morminte un om cu duh necurat care îşi avea locuinţa în morminte; şi nimeni nu putea să-l lege nici cu lanţuri, pentru că de multe ori, fiind legat în obezi şi în lanţuri, el rupea lanţurile şi obezile, le sfărâma şi nimeni nu putea să-l potolească; şi neîncetat, noaptea şi ziua, era prin morminte şi prin munţi, strigând şi tăindu-se cu pietre. Iar văzându-L de departe pe Iisus, a alergat şi I s’a închinat. Şi strigând cu glas puternic, I-a zis: „Ce ai cu mine, Iisuse, Fiul lui Dumnezeu-Cel-Preaînalt? Te jur pe Dumnezeu să nu mă chinuieşti!…“. Că îi zicea: „Duh necurat, ieşi afară din om!“ Şi l-a întrebat: „Care-ţi este numele?“ Şi I-a răspuns: „Numele meu este Legiune, că suntem mulţi“. Şi mult Îl rugau să nu-i trimită afară din acel ţinut. Iar acolo, lângă munte, era o turmă mare de porci care păştea. Şi L-au rugat, zicând: „Trimite-ne în porci, ca să intrăm în ei“. Şi El le-a dat voie. Şi ieşind duhurile necurate, au intrat în porci, şi turma s’a repezit de pe stâncă’n mare. Şi erau ca la două mii şi se înăbuşeau în mare. Iar cei care-i păzeau au fugit şi au dat de veste în oraş şi prin sate. Şi au venit să vadă ce s’a întâmplat. Şi s’au dus la Iisus; şi l-au văzut pe cel demonizat şezând jos, îmbrăcat şi întreg la minte, pe el, care avusese legiune de demoni; şi s’au înfricoşat. Iar cei care au văzut le-au povestit ce s’a făcut cu demonizatul şi despre porci. Şi ei au prins a-L ruga să plece din hotarele lor. Iar când intra El în corabie, cel ce fusese demonizat Îl ruga să-l ia cu Dânsul. Şi Iisus nu i-a îngăduit, ci i-a zis: „Mergi la casa ta, la ai tăi, şi spune-le cât a făcut Domnul pentru tine şi cum te-a miluit“. Iar el a plecat şi a început să vestească în Decapole câte a făcut Iisus pentru el; şi toţi se minunau.

Apostolul Zilei: 2023-09-07

JOI ÎN SĂPTĂMÂNA A PATRUSPREZECEA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Ap. Galateni (I, 1-3; 20-24; II, 1-5)

avel, apostol nu de la oameni, nici prin vreun om, ci prin Iisus Hristos și prin Dumnezeu-Tatăl, Care L-a înviat pe El din morți și toți frații care sunt împreună cu mine, Bisericilor Galatiei: har vouă și pace de la Dumnezeu-Tatăl și de la Domnul nostru Iisus Hristos. Dar cele ce vă scriu, iată (spun) înaintea lui Dumnezeu, că nu vă mint. După aceea am venit în ținuturile Siriei și ale Ciliciei. Și după față eram necunoscut Bisericilor lui Hristos celor din Iudeea, ci numai auziseră că acela care ne prigonea pe noi odinioară acum binevestește credința pe care altădată o nimicea; și slăveau pe Dumnezeu în mine. Apoi, după paisprezece ani, m-am suit iarăși la Ierusalim cu Barnaba, luând cu mine și pe Tit. M-am suit, potrivit unei descoperiri, și le-am arătat Evanghelia pe care o propovăduiesc la neamuri, îndeosebi celor mai de seamă, ca nu cumva să alerg sau să fi alergat în zadar. Dar nici Tit, care era cu mine și care era elin, n-a fost silit să se taie împrejur, din cauza fraților mincinoși, care veniseră, furișându-se, să iscodească libertatea noastră, pe care o avem în Hristos Iisus, ca să ne robească, cărora nici măcar un ceas nu ne-am plecat cu supunere, pentru ca adevărul Evangheliei să rămână neclintit la voi.