Cum să am discernământ în viață ?

nu judecatiNehotărârea în fapte ne dă în vileag fățărnicia. Bine faci rugându-te lui Dumnezeu să te îndrume ce să faci, și procedează așa cum te îndeamnă conștiința. Dacă lucrurile nu vor ieși așa cum ar trebui, mustră-te pe tine însăți, dojenește-te, smerește-ți cugetul, și nu vei suferi vătămare. Părerea acelui „om evlavios” care spune că nu este bine să te obișnuiești să mărturisești tot ce-ți apasă inima, ci trebuie s-o deprinzi pe aceasta să „mistuie” singură, în sine, poverile, nu se potrivește cu povețele Sfinților Părinți, care sfătuiesc să nu ne încredem în gândirea noastră, ci în gândirea celor sporiți.

Felul acesta de viață este neapărat trebuincios celor care duc viață făptuitoare: după ce se vor deprinde însă și vor spori în lucrarea cu sfătuire, vor putea să „mistuie” și singuri greutățile de pe inimă, mai ales când nu au cui să le descopere; totuși, și aceștia se folosesc de învățăturile Părintești în privințele unde au nedumeriri. Iar de la a încerca să „mistui” singură poverile de pe suflet atâta timp cât nu ești încă deprinsă cu lucrarea duhovnicească, până la nădăjduirea în sine și îngâmfare, nu este decât un pas. Poate că sunt unii nevoitori care fac aceasta păstrând smerenia, însă aceștia sunt rari, iar ceea ce este rar, nu poate fi calea de obște.

Sfântul Macarie de la Optina

Sfaturi pentru mireni,

Editura Sophia, București, 2011, pag. 28

Doxologia

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.