Dulceaţă şi sirop din fructe de soc

Cunoscute și sub denumirea de bace, fructele de soc au forma unor boabe negre, puțin mai mari decât piperul și sunt bogate în antioxidanţi, fibre, proteine. Se pot consuma doar gătite, deoarece sunt foarte amare. Din ele se pot prepara gemuri, dulcețuri, siropuri, sucuri, marmelade, tincturi, vin etc. În medicina popula­ră, fructele de soc uscate sunt folosite pentru tratarea gripei, infecțiilor, sciaticii, durerilor de cap şi dentare, ajută la eliminarea excesului de colesterol, întărește imunitatea, au rol antiinflamator, ajută la pierderea în greutate și acţionează ca laxative și diuretice. 

De ce ne plac dulciurile ?

Să ne placă mâncarea este ceva normal, firesc; așa sunt construite simțurile noastre chimice – gustul și mirosul -, să genereze plăcere. Problemele apar când ne orientăm doar către plăcere, ignorând nevoile nutriționale reale. De ce ne plac dulciurile și produsele lactate? Deoarece creierul nostru asociază gustul lor cu nutrienți de calitate.

Avem privilegiul de a-L binecuvânta pe Dumnezeu

Ființa umană este nu numai o făptură liberă, ci și euharistică. Fiecare dintre noi este și împărat, și preot. Cum spune eroul, mai bine zis antieroul din Povestiri din subterană de Dostoievski: „Să presupunem, domnilor, că omul nu este un imbecil… Dar, dacă nu e imbecil, atunci este uimitor și îngrozitor de nerecunoscător! Ba chiar aș putea spune că definiția cea mai bună a omului ar fi: făptură bipedă și ingrată… El a atras blestemul asupra lumii; și ceea ce-l deosebește în primul rând de celelalte animale este privilegiul de a blestema…”.

Pecetluiește-ți fruntea cu Sfânta Cruce !

Niciun lucru să nu faci, până nu te însemnezi cu Sfânta Cruce! Când pleci în călătorie, când începi lucrul, când te duci să înveți carte, când ești singur și când ești cu mai mulți, pecetluiește-ți cu Sfânta Cruce fruntea ta, trupul tău, pieptul tău, inima ta, buzele tale, ochii tăi, urechile tale și toate ale tale să fie pecetluite cu semnul biruinței lui Hristos asupra iadului.

Duhul Sfânt ne-a creat pe toți liberi și pe fiecare diferit

Libertate înseamnă și diversitate și unicitate. În măsura în care suntem liberi, fiecare dintre noi manifestă chipul divin în maniera sa personală și absolut unică. Din această cauză, fiecare ființă umană are o valoare infinită în unicitatea sa. Fiecare este un scop și nu mijlocul unui scop exterior. Cultura contemporană ne determină să gândim în termeni stereotipi privind totul ca ceva ce ar putea fi măsurat și clasat statistic sau chiar „programat” informatic. Ca umaniști creștini vom avea numai de câștigat rezistând acestei tendințe. Este de datoria noastră să trecem fără încetare de la nivelul superficial la care ființele vor fi clasate în categorii, la nivelul persoanei autentice care nu este niciodată nici plictisitoare și nici previzibilă. Duhul Sfânt ne-a creat pe toți liberi și pe fiecare diferit; dar numai sfinții, ca „pnevmatofori” ne revelează adevăratele calități ale făpturii umane, dovedind cea mai mare diversitate. Nu sfințenia e monotonă, ci răul.

Sfânta Euharistie, calea spre bucurie, sănătate şi veselie

În înțeles teologic și mistic, Sfânta Liturghie, în cadrul căreia pâinea și vinul, prin lucrarea Duhului Sfânt, se prefac în Trupul şi Sângele lui Hristos, este lucrarea de mulţumire sau recunoştinţă a oamenilor adusă lui Dumnezeu şi, în acelaşi timp, este lucrarea sfințitoare a lui Dumnezeu pentru credincioși. Părintele Dumitru Stăniloae spunea în acest sens: „Prefacerea pâinii în Trupul, iar a vinului în Sângele Domnului nu este un proces asemenea prefacerilor ce se săvârşesc în natură, ci o lucrare a Duhului Sfânt, care, ca toate actele Duhului, transfigurează şi îndumnezeieşte cele ale naturii şi pe omul însuşi, prin iradierea transfigurării săvârşite întâi cu firea omenească, pentru că spre om şi prin om se extinde iubirea dumnezeiască. De aceea se cere în Epicleză venirea Duhului Sfânt întâi «peste noi», adică peste preotul liturghisitor şi peste comunitatea adunată, şi apoi «peste darurile ce sunt puse înainte», întrucât aceste daruri, fiind aduse de comunitatea liturgică, o reprezintă pe ea, sau sunt în legătură cu ea” (pr. prof. Dumitru Stăniloae, „Taina Euharistiei, Izvor de viaţă spirituală în Ortodoxie”, în: Ortodoxia, 3-4, 1979).

De ce îngăduie Dumnezeu suferința ?

Sfântul Vasile cel Mare, Regulile mici, Î. 314, în Părinți și Scriitori Bisericești (1989), vol. 18, pp. 459-460

„(…) Fie pentru ca cineva, drept fiind, să fie distins și pus în lumină strălucitoare ca Iov, căruia i s-a spus din partea lui Dumnezeu, (…) arătându-i și motivul pentru care a fost încredințat ispitei: Găsești tu, cu adevărat, cusur judecății Mele sau ca să te arăți drept? (Iov 40, 8); fie pentru ca prin răbdarea durerilor să se învrednicească de mângâiere în viața viitoare, ca Lazăr, despre care Avraam spune că a primit cele rele în viața lui, motiv pentru care aici se mângâie (Luca 16, 20). Sau pentru ca cineva, aflându-se în păcate și înșelând pe mulți, este dat de gol prin boală, potrivit celor spuse de Apostol: Căci cel care mănâncă și bea cu nevrednicie, osândă își mănâncă și bea, de aceea, mulți dintre voi sunt neputincioși și bolnavi și mulți au murit (I Corinteni 11, 29-30). Sau pentru ca, fiind pedepsit, să se întoarcă (îndrepte): Căci, fiind judecați de Domnul, suntem pedep­siți, ca să nu fim osândiți împreună cu lumea (I Corinteni 11, 32); lucru ce se potrivește celor care, suferind, nu se vor îndrepta, a căror îndărătnicie în răutate minunând pe profet, îl face să spună: Tu îi bați și ei nu simt durerea; Tu îi pierzi și ei nu vor să ia învățătură (Ieremia 5, 3). Sau pentru ca, (așa) ca în exemplul bolii trupului, răutatea păcatelor să fie descoperită chiar celui care a păcătuit, de multe ori fără să știe, și nu prietenului lui în vizită, nici celui încercat de propriile răutăți, așa cum este cazul paraliticului, căruia Domnul, în Evanghelie, îi spune: Iată, te-ai făcut sănătos. De acum să nu mai păcătuiești, ca să nu-ți fie ceva mai rău (Ioan 5, 14). (…) Iar de multe ori și pentru dovedirea firii omenești, slăbiciunea trupului este rânduită ca dovadă a puterii lui Dumnezeu, așa cum însuși Apostolul spune despre sine: Și pentru ca să nu mă trufesc cu înălțarea descoperirilor, datu-mi-s-a mie un ghimpe în trup, un înger al satanei să mă bată peste obraz (II Corinteni 12, 7).”

11 septembrie – Sfânta Cuvioasă Teodora din Alexandria [ TRINITAS TV ]

EVANGHELIA ZILEI: 2023-09-11

LUNI ÎN SĂPTĂMÂNA A CINCISPREZECEA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Evanghelia de la Marcu (V, 24-34)

n vremea aceea Îl urma pe Iisus mulţime multă şi-L îmbulzea. Şi era o femeie care de doisprezece ani avea scurgere de sânge. Şi multe îndurase de la mulţi doctori, cheltuindu-şi toate ale sale, dar nefolosind nimic, ci mai mult mergând înspre rău. Auzind ea de Iisus şi venind în mulţime şi fiindu-I în spate, s’a atins de haina Lui; că-şi zicea: „De mă voi atinge măcar de haina Lui, mă voi vindeca“. Şi îndată izvorul sângelui ei a încetat şi ea a simţit în trup că s’a vindecat de boală. Şi îndată cunoscând Iisus în Sine puterea ieşită din El şi întorcându-Se către mulţime, a întrebat: „Cine s’a atins de hainele Mele?“ Şi I-au zis ucenicii: „Tu vezi mulţimea îmbulzindu-Te, şi zici: cine s’a atins de Mine?…“. Şi El se uita împrejur s’o vadă pe aceea care făcuse aceasta. Iar femeia, înfricoşându-se şi tremurând, ştiind ce i se făcuse, a venit şi a căzut înaintea Lui şi I-a spus tot adevărul. Iar El i-a zis: „Fiică, credinţa ta te-a mântuit, mergi în pace şi fii sănătoasă de boala ta!“

Apostolul Zilei: 2023-09-11

LUNI ÎN SĂPTĂMÂNA A CINCISPREZECEA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Ap. Galateni (II, 11-16)

raţilor, când Chefa a venit în Antiohia, pe faţă i-am stat împotrivă, căci era vrednic de înfruntare. Căci înainte de a veni unii de la Iacov, el mânca cu cei dintre neamuri; dar când au venit ei, se ferea şi se osebea, temându-se de cei din tăierea împrejur şi, împreună cu el, s-au făţărnicit şi ceilalţi iudei, încât şi Barnaba a fost atras în făţărnicia lor. Dar când am văzut că ei nu calcă drept, după adevărul Evangheliei, am zis lui Chefa, înaintea tuturor: Dacă tu, care eşti iudeu, trăieşti ca neamurile şi nu ca iudeii, de ce sileşti pe păgâni să trăiască ca iudeii? Noi suntem din fire iudei, iar nu păcătoşi dintre neamuri. Ştiind însă că omul nu se îndreptează din faptele Legii, ci prin credinţa în Hristos Iisus, am crezut şi noi în Hristos Iisus, ca să ne îndreptăm din credinţa în Hristos, iar nu din faptele Legii, căci din faptele Legii nimeni nu se va îndrepta.