Se ridică în mod natural problema: cum să ne luptăm cu boala, ce să opunem pierzării care-i amenință pe cei ce merg pe această cale? Răspunsul decurge din esența întrebării: smerenia, ascultarea față de cel obiectiv; ascultarea pe trepte – față de oamenii îndrăgiți, față de apropiați, față de legile lumii, față de dreptatea obiectivă, față de tot ce e bun în noi și în afara noastră, ascultarea față de Legea lui Dumnezeu și, în fine, ascultarea față de Biserică, de rânduielile ei, de poruncile ei, de lucrările ei de taină.
Iar pentru asta este nevoie de ceea ce se află la începutul căii creștine: „Cine voiește să vină după Mine, să se lepede de sine”.
Să se lepede… să se lepede zi de zi; zi de zi, cum se spune în manuscrisele cele vechi, să-și ia omul crucea sa – crucea răbdării necazurilor, a punerii de sine pe ultimul loc, a îndurării amărăciunilor și a bolilor și a acceptării tăcute a ocărilor, a ascultării depline și fără rezerve, neîntârziate, de bunăvoie, bucuroase, neînfricate, statornice.
Și atunci i se va deschide calea în împărăția odihnei, „a preaadâncii cugetări smerite, ce nimicește toate patimile”.
Preotul Aleksandr Elceaninov
Cum să biruim mândria,
traducere din limba rusă de Adrian Tănăsescu-Vlas,
Editura Sophia, București, 2010, pag. 59
Doxologia
♱ Oastea Creștin-Ortodoxă 