Se poate spovedanie fără dezlegare ?

Se poate spovedanie fără dezlegare?

Ne apropiem de slăvita sărbătoare a Naşterii Domnului. Postim, ne străduim să ne depărtăm de tot ce ne desparte de voia şi porunca divină. Cu bucurie, cu emoţie, ne plecăm genunchii la scaunul Sfintei Spovedanii, unde Preamilostivul Dumnezeu aşteaptă să ne întindă braţele Sale iubitoare şi iertătoare, precum în arhicunoscută parabolă a fiului risipitor, ca să ne smulgă din ghearele morţii şi să ne redea demnitatea de fii ai Săi. Gestul duhovnicului de a ne aşeza pe creştet epitrahilul tocmai acest aspect îl surprinde. Ca fiinţe purtătoare de trup, avem nevoie de asemenea acţiuni concrete pentru a simţi şi fizic binecuvântarea primită de la Hristos, prin mâna şi gura slujitorului altarului. Din aceeaşi categorie de gesturi liturgice face parte şi punerea mâinilor preotului pe creştetul celui ce s-a spovedit în timpul rostirii formulei de dezlegare: „te iert şi te dezleg”. De unde au învăţat duhovnicii aceasta? Pericopa evanghelică citită duminica trecută ne relatează modul minunat al Mântuitorului Hristos de a o tămădui pe femeia gârbovă: punându-Şi mâinile asupra ei, a rostit: „Femeie, eşti dezlegată de neputinţa ta”. Or, dezlegarea de păcate reprezintă exact izbăvirea de „gârbovirea duhovnicească”. Nu pot uita un curs de Liturgică, unde părintele profesor Viorel Sava de la Facultatea de Teologie „Dumitru Stăniloae” din Iaşi ne preciza cât de important este ca preotul să execute corect gestul dezlegării păcatelor, ţinând mâinile aşezate – cel puţin dreapta – pe creştetul penitentului, subliniind faptul că Spovedania se mai numeşte „al doilea botez”, altfel spus, o nouă creaţie. Prin fiecare Sfântă Taină, omul este „re-creat”, adică reaşezat într-o nouă relaţie cu Dumnezeu. De aceea în mai toate aceste slujbe, prin anumite acte ritualice, se evidenţiază prezenţa „mâinii” lui Dumnezeu, care re-creează firea umană căzută.

Citește în continuare „Se poate spovedanie fără dezlegare ?”

„Hristos șade lângă duhovnic și-ți ascultă spovedania”

Refuzul spovedaniei CrestinOrtodox.roOmul, dacă nu se spovedește, n-are speranța de mântuire. Căci suntem oameni care greșim, oricât de mulți ani am trăi, și fundul iadului îl așteaptă pe tot păcătosul.

Citește în continuare „„Hristos șade lângă duhovnic și-ți ascultă spovedania””

Starea de gol chinuitor este absența lui Dumnezeu din sufletul omului, pe care numai El îl poate umple

lacăt pe lanț

Pentru a evita durerea care urmează oricărei plăceri şi pentru ca nevoia sa nemărginită de fericire să-şi atingă împlinirea, omul căzut îşi continuă alergarea în căutarea nebună de noi plăceri, pe care le adună şi le înmulţeşte, încercând să refacă totalitatea, continuitatea şi absolutul după care tânjeşte, crezând în chip deşert că poate afla infinitul în acest abis în care se scufundă tot mai mult.

Citește în continuare „Starea de gol chinuitor este absența lui Dumnezeu din sufletul omului, pe care numai El îl poate umple”

Akedia și facultățile sufletului în gândirea Sfinților Părinți

Ochiul de Dumnezeu inspirat al scriitorilor patristici a descoperit faptul că o anumită patimă este legată sau, mai bine zis, afectează o anumită facultate a sufletului omenesc, cu scopul de a o întuneca și de a-i perverti lucrarea firească. În acest sens, se știe, spre pildă, că mânia afectează partea volitivă (irascibilitatea sau thymikos), desfrânarea este legată de partea poftitoare (pofta sau epithymia), slava deșartă și mândria înrâuresc partea rațională (sau logikos) a sufletului etc. Și întrucât în aceste puține rânduri intențio­năm să investigăm patima akediei, devine extrem de util să observăm într-un mod mai amănunțit cum stau lucrurile cu această patimă și să vedem în ce relație se află aceasta cu facultățile sufletului și pe care anume ajunge ea să le afecteze.

Citește în continuare „Akedia și facultățile sufletului în gândirea Sfinților Părinți”

Cum se manifestă mânia Domnului

untitSfântul Ioan Casian, Așezămin­tele mânăstirești, Cartea a XI-a, Cap. 10, în Părinți și Scriitori Bisericești (1990), vol. 57, pp. 243-244

„După semne atât de mari și de necrezut și după atât de strălucite dovezi de virtuți, iată cum istorisește Scriptura că a fost amețit de succesele sale (Iezechia): În zilele acelea, zice, s-a îmbolnăvit Iezechia de moarte, și s-a rugat Domnului: și Domnul l-a auzit și i-a dat semn (Paralipomena 32, 24): desigur acela cu întoarcerea soarelui care citim în Cartea a patra a Regilor că i-a fost dat prin prorocul Isaia: Însă Iezechia n-a fost recunoscător pentru binefacerea care i s-a făcut, căci s-a semețit în inima lui. Și a căzut mânia lui Dumnezeu peste el, și peste Iuda, și peste Ierusalim. Dar îndată ce Iezechia s-a smerit pentru mândria inimii lui, și cu el împreună și locuitorii Ierusalimului, mânia Domnului nu s-a mai pogorât asupra lor în zilele lui Iezechia (II Paralipomena 32, 25-26). Cât de primejdioasă și cât de gravă este boala mândriei! Atâta dreptate, atâtea virtuți, atâta credință și duh de jertfă, care au binemeritat o schimbare a însăși naturii și a legilor întregului univers, s-au spulberat numai pentru un moment de mândrie. Toate virtuțile fiind date uitării, ca și cum nici n-ar fi fost, și-ar fi atras îndată mânia Domnului, dacă nu l-ar fi îmblânzit revenirea lui la umilință.”

Citește în continuare „Cum se manifestă mânia Domnului”

EVANGHELIA ZILEI: 2023-09-26

MARŢI
ÎN SĂPTĂMÂNA A ŞAPTESPREZECEA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH

Evanghelia de la Marcu
(XI, 11-23)

I2n vremea aceea a intrat Iisus în Ierusalim şi în templu; şi după ce S’a uitat la toate de jur-împrejur, fiind vremea spre seară a ieşit spre Betania împreună cu cei doisprezece. Şi a doua zi, pe când ieşeau din Betania, El a flămânzit. Şi văzând de departe un smochin care avea frunze, S’a dus acolo să vadă dacă va găsi ceva în el; şi ajungând la smochin, n’a găsit nimic decât frunze; că încă nu era vremea smochinelor. Şi vorbindu-i, i-a zis: „De-acum înainte, roadă din tine nimeni în veac să nu mănânce!“ Iar ucenicii Săi auzeau. Şi au venit în Ierusalim. Şi intrând în templu, a început să-i dea afară pe cei ce vindeau şi pe cei ce cumpărau în templu, iar mesele schimbătorilor de bani şi scaunele neguţătorilor de porumbei le-a răsturnat. Şi nu îngăduia să mai treacă nimeni cu vreun vas prin templu. Şi-i învăţa şi le spunea: „Oare nu este scris: Casa Mea, casă de rugăciune se va chema pentru toate neamurile? Voi însă aţi făcut-o peşteră de tâlhari…“. Şi au auzit arhiereii şi cărturarii. Şi căutau cum să-L piardă. Că se temeau de El, pentru că toată mulţimea era uimită de învăţătura Lui. Iar când s’a făcut seară, au ieşit afară din cetate. A doua zi dimineaţa, trecând pe acolo, au văzut smochinul uscat din rădăcini. Şi Petru, aducându-şi aminte, I-a zis: „Învăţătorule, iată, smochinul pe care l-ai blestemat s’a uscat…“. Şi răspunzând, Iisus le-a zis: „Aveţi credinţă în Dumnezeu. Adevăr vă spun că cel ce i-ar zice muntelui acestuia: Ridică-te şi te aruncă în mare!, şi nu se va îndoi în inima lui, ci va crede că ceea ce spune se va face, fi-va lui orice va zice.

Apostolul Zilei: 2023-09-26

MARŢI
ÎN SĂPTĂMÂNA A ŞAPTESPREZECEA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH

Ap. Efeseni
(II, 19-22; III, 1-7)

Fraților, de acum nu mai sunteți străini și locuitori vremelnici, ci sunteți împreună-cetățeni cu sfinții și casnici ai lui Dumnezeu, zidiți fiind pe temelia apostolilor și a prorocilor, piatra cea din capul unghiului fiind Însuși Iisus Hristos. Întru El orice zidire bine alcătuită crește ca să ajungă un locaș sfânt în Domnul, în care voi împreună sunteți zidiți, spre a fi locaș al lui Dumnezeu în Duh. Pentru aceasta, eu, Pavel, întemnițatul lui Iisus Hristos pentru voi, cei chemați dintre păgâni, dacă în adevăr ați auzit de iconomia harului lui Dumnezeu care mi-a fost dat mie pentru voi – că prin descoperire mi s-a dat în cunoștință această taină, precum v-am scris înainte pe scurt – de unde, citind, puteți să cunoașteți înțelegerea mea în taina lui Hristos, Care în alte veacuri, nu s-a făcut cunoscută fiilor oamenilor, cum s-a descoperit acum sfinților Săi apostoli și proroci, prin Duhul, anume că neamurile sunt împreună-moștenitoare și mădulare ale aceluiași trup și împreună-părtașe ale făgăduinței, în Hristos Iisus, prin Evanghelie, al cărei slujitor m-am făcut după darul harului lui Dumnezeu, ce mi-a fost dat mie, prin lucrarea puterii Sale.