Sfântul Ioan Casian, Așezămintele mânăstirești, Cartea a XI-a, Cap. 10, în Părinți și Scriitori Bisericești (1990), vol. 57, pp. 243-244
„După semne atât de mari și de necrezut și după atât de strălucite dovezi de virtuți, iată cum istorisește Scriptura că a fost amețit de succesele sale (Iezechia): În zilele acelea, zice, s-a îmbolnăvit Iezechia de moarte, și s-a rugat Domnului: și Domnul l-a auzit și i-a dat semn (Paralipomena 32, 24): desigur acela cu întoarcerea soarelui care citim în Cartea a patra a Regilor că i-a fost dat prin prorocul Isaia: Însă Iezechia n-a fost recunoscător pentru binefacerea care i s-a făcut, căci s-a semețit în inima lui. Și a căzut mânia lui Dumnezeu peste el, și peste Iuda, și peste Ierusalim. Dar îndată ce Iezechia s-a smerit pentru mândria inimii lui, și cu el împreună și locuitorii Ierusalimului, mânia Domnului nu s-a mai pogorât asupra lor în zilele lui Iezechia (II Paralipomena 32, 25-26). Cât de primejdioasă și cât de gravă este boala mândriei! Atâta dreptate, atâtea virtuți, atâta credință și duh de jertfă, care au binemeritat o schimbare a însăși naturii și a legilor întregului univers, s-au spulberat numai pentru un moment de mândrie. Toate virtuțile fiind date uitării, ca și cum nici n-ar fi fost, și-ar fi atras îndată mânia Domnului, dacă nu l-ar fi îmblânzit revenirea lui la umilință.”
Cuvânt patristic,
Pr. Narcis Stupcanu
Ziarul Lumina
♱ Oastea Creștin-Ortodoxă 