Rugăciunea este și o ridicare a omului deasupra lui însuși. Numai scăpând de sine, de ceea ce se consideră drept libertate discreționară, omul scapă de natură și moarte. Numai eliberându-se de el însuși omul devine liber în adevăratul sens al cuvântului, nefiind dominat de nicio patimă. Evagrie Ponticul spune: „Starea de rugăciune este o dispoziție nepătimașă câștigată prin deprindere care răpește printr-o iubire desăvârșită până pe culmile inteligibile mintea ajunsă înțeleaptă și duhovnicească”.
Zi: 5 octombrie 2023
Cum să devină omul locul odihnei lui Dumnezeu ?
Pentru a deveni locul „odihnei” lui Dumnezeu sau pentru a-L avea pe Dumnezeu ca loc de „odihnă”, mintea omenească trebuie să fie capabilă să primească în sine o conștiință infinit profundă și luminoasă. Dumnezeu trebuie să afle în aceasta posibilitatea de a răsfrânge lumina Sa la infinit, posibilitatea unei adânciri nesfârșite. Omul trebuie să fie capabil de o experiență conștientă mereu nouă, mereu mai adâncă a lui Dumnezeu; iar Dumnezeu, la rândul Lui, se bucură de această continuă noutate a bucuriei omului în care El se odihnește.
Citește în continuare „Cum să devină omul locul odihnei lui Dumnezeu ?”
Rugăciunea îl eliberează pe om
Rugăciunea îl eliberează pe om, îl degajează de natura exterioară și de sine însuși. În acest fel, ea ține sufletul deschis către Dumnezeu ca Persoană. Cel ce nu se roagă rămâne rob, închis în mecanismul complex al naturii exterioare și al înclinațiilor patimilor sale care îl domină pe om mai mult decât o face natura.
Viziunea Părinților Bisericii asupra akediei
Este foarte interesant faptul că lumea modernă începe să descopere valoarea tradiției patristice silită oarecum să facă apel la ea pentru a-și rezolva o sumă de probleme psihologice pentru care științele moderne nu au răspunsuri eficiente. Așa stau lucrurile și cu boala sufletească ce poartă numele de akedia.
Citește în continuare „Viziunea Părinților Bisericii asupra akediei”
Firile și lucrările Mântuitorului Hristos
Sfântul Maxim Mărturisitorul, Ambigua, partea întâi, 5e, în Părinți și Scriitori Bisericești (1983), vol. 80, p. 62
„Dacă definiția oricărei firi o constituie rațiunea lucrării ei ființiale, cel ce n-ar spune că aceasta e îndoită ar admite mituri cu centauri. Și apoi dacă ar fi așa, cel ce ar fi astfel având o singură lucrare – și aceasta, naturală – cum ar putea săvârși cu ea minunile și patimile, care se deosebesc întreolaltă prin rațiunea firii, fără să urmeze nici o privațiune absenței unei capacități a firii? Căci nici una din existențe nu poate înfăptui prin una și aceeași lucrare cele contrare, fiind ținută în marginile definiției și ale rațiunii firii. De aceea nu e permis a spune că în Hristos e simplu o singură și naturală lucrare a dumnezeirii și a trupului, dacă dumnezeirea și trupul nu sunt, după calitatea naturală, unul și același lucru. Căci în acest caz ar fi și o singură fire, iar Treimea ar deveni pătrime. Fiindcă nici după fire, nici după putere, nici după lucrare, nu S-a făcut, zice, una cu trupul. Pentru că prin nimic din ce e Fiul una cu Tatăl și cu Duhul Sfânt pentru ființa cea una nu S-a făcut una cu trupul din pricina unirii, chiar dacă l-a făcut pe acesta prin unirea cu Sine de viață făcător, deși prin fire era muritor. Căci altfel S-ar fi arătat ca fiind de o fire schimbăcioasă și schimbând ființa trupului în ceea ce nu era, iar unirea făcându-l una după fire.”
Citește în continuare „Firile și lucrările Mântuitorului Hristos”
5 octombrie – Sfinții Cuvioși Daniil și Misail de la Mănăstirea Turnu [ TRINITAS TV ]
EVANGHELIA ZILEI: 2023-10-05
JOI ÎN SĂPTĂMÂNA A OPTSPREZECEA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Evanghelia de la Luca |
n vremea aceea a venit Iisus în Nazaret, unde fusese crescut; şi după obiceiul Său a intrat în ziua sâmbetei în sinagogă şi S’a ridicat să citească. Şi I s’a dat cartea profetului Isaia. Şi deschizând El cartea, a găsit locul unde era scris: Duhul Domnului e peste Mine, pentru că El M’a uns; El M’a trimis să le binevestesc săracilor, să-i vindec pe cei zdrobiţi la inimă, robilor să le vestesc libertate şi orbilor vedere, pe cei asupriţi să-i trimit în libertate şi să vestesc anul bineprimit al Domnului. Şi închizând cartea şi dând-o slujitorului, a şezut; iar ochii tuturor celor din sinagogă erau aţintiţi asupră-I. Şi a început să le spună: „Astăzi s’a plinit această scriptură în urechile voastre“. Şi toţi Îl încuviinţau şi se mirau de cuvintele harului ce ieşeau din gura Lui. |