Nădejdea ne ține ancorați în Cer

Diavolul ne trimite gânduri de deznădejde ca să ne lipsească de nădejdea în Domnul, adică de această ancoră şi temelie a vieţii noastre, de această călăuză care ne arată drumul drept ce duce la Cer, ca şi de mântuirea sufletelor, pe care omul ar pierde-o. „Căci prin nădejde ne-am mântuit” (Romani 8, 24).

„Nimic nu mi se poate întâmpla fără îngăduința lui Dumnezeu”

Dorința voastră de a ști despre mine dacă mă îngrijorez, n-o pot satisface întru totul printr-un simplu răspuns: voi spune doar că în exterior nu se vădește prin nimic, iar înăuntru, chiar dacă se întâmplă ceva tainic, nu am cunoștință de aceasta, ci doar siguranța că nimic nu mi se poate întâmpla fără îngăduința lui Dumnezeu. Iar dacă El va voi să-mi trimită ceva pentru păcatele mele, acestea trebuie să le primesc cu umilință, pentru că nicăieri nu putem fugi de mâna Lui.

Cine nu se va folosi din tăcerea mea nu-mi va înțelege nici cuvintele

Lume multă în fața Palatului Sinodal al Bisericii Greciei. Tocmai fusese ales noul mitropolit pentru tronul Mitropoliei Salonicului. Arhiereul ales îi saluta unul câte unul pe mitropoliții corpului electoral, mulțumindu-le pentru votul lor.

Remediile akediei

După ce am expus, în alte dăți, manifestările încâlcite, iar uneori chiar contradictorii ale akediei, ar putea să-i nască cuiva ideea că această patimă e de netămăduit sau, în orice caz, foarte greu. Însă aceasta nu este decât o viclenie, ivită poate tot dintr-o sugestie a duhului akediei, care-i induce creștinului gândul de a dezerta, de a trândăvi, de a nu lupta, de a nu se strădui să iasă din mrejele patimii. E adevărat că mintea celui cuprins de akedie nu poate concepe o ieșire din această stare. Și tocmai de aceea primul și cel mai important lucru pe care ar trebui să-l facă cel căzut în akedie este să știe că orice patimă, inclusiv aceasta, se poate tămădui cu ajutorul lui Dumnezeu și cu dorința lui de a se ridica. Un singur gând hotărât, un mic gest care să arate faptul că omul dorește să scape de akedie e de ajuns ca Dumnezeu să-i vină în ajutor celui ce voiește. Ideea că patima și răul, în general, reprezintă o stare nefirească, parazitară, poate să-i schimbe omului în mod radical starea și să-l determine să ia măsuri. De asemenea, certitudinea că toată lumea se află sub privirea și sub Pronia lui Dumnezeu, fără a Cărui știință nu piere nici un fir de păr din capul nostru, că Domnul știe starea noastră și așteaptă doar să-L rugăm, ne va ajuta să purtăm cu răbdare lupta akediei, dacă aceasta se va prelungi. În orice caz, începutul oricărei tămăduiri se află în înțelegerea faptului că bolim, că avem nevoie de ajutor pentru a ne tămădui și că dacă vom continua să lâncezim și vom sta, potrivit expresiei populare, „cu mâinile în sân”, în nici un caz lucrurile nu se vor schimba. Prin urmare, de undeva ar trebui să începem!

Puterea taumaturgică a rugăciunii

Sfântul Macarie Egipteanul, Cele cincizeci de omilii duhovnicești, omilia XLVIII, 4, în Părinți și Scriitori Bisericești (1992), vol. 34, p. 277

„De ai crede că rănile cele veșnice și nevindecabile ale sufletului nemuritor și bolile sale cauzate de viciu sunt vindecate de Hristos, tu ai crede că El poate să vindece și relele și bolile trecătoare ale trupului, și numai către El ai alerga, trecând cu vederea leacurile și îngrijirea doctorilor. Dat fiindcă acela care a făcut sufletul a făcut și trupul, Cel ce vindecă (sufletul) cel nemuritor, acela poate să vindece și trupul, bolile și suferințele cele vremelnice.”

12 octombrie – Sfântul Ierarh Cosma, episcopul Maiumei [ TRINITAS TV ]

EVANGHELIA ZILEI: 2023-10-12

JOI ÎN SĂPTĂMÂNA A NOUĂSPREZECEA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Evanghelia de la Luca (VI, 12-19)

n vremea aceea Iisus a ieşit la munte să Se roage şi a petrecut noaptea în rugăciune către Dumnezeu. Şi când s’a făcut ziuă i-a chemat pe ucenicii Săi şi a ales dintre ei doisprezece, pe care i-a numit apostoli: pe Simon, căruia i-a zis Petru, şi pe Andrei, fratele lui, pe Iacob şi pe Ioan, pe Filip şi pe Bartolomeu, pe Matei şi pe Toma, pe Iacob al lui Alfeu şi pe Simon numit Zilotul, pe Iuda al lui Iacob şi pe Iuda Iscarioteanul, care a devenit trădător. Şi coborând împreună cu ei, a stat într’un loc şes, El şi mulţime numeroasă de ucenici ai Săi şi mulţime multă de popor din toată Iudeea şi din Ierusalim şi de pe ţărmul Tirului şi al Sidonului, care veniseră să-L asculte şi să se vindece de bolile lor. Şi cei chinuiţi de duhuri necurate se vindecau. Şi toată mulţimea căuta să se atingă de El, că putere ieşea dintr’Însul şi pe toţi îi vindeca.

Apostolul Zilei: 2023-10-12

JOI ÎN SĂPTĂMÂNA A NOUĂSPREZECEA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Ap. Filipeni (I, 20-27)

raților, întru nimic nu voi fi rușinat, ci, cu toată îndrăzneala, precum totdeauna, așa și acum, Hristos va fi preamărit în trupul meu, fie prin viață, fie prin moarte: căci pentru mine viață este Hristos și moartea, un câștig. Dacă însă a viețui în trup înseamnă a da roadă lucrului meu, nu știu ce voi alege. Sunt strâns din două părți: doresc să mă despart de trup și să fiu împreună cu Hristos, și aceasta e cu mult mai bine; dar este mai de folos pentru voi să zăbovesc în trup. Și, având această încredințare, știu că voi rămâne și împreună voi fi cu voi cu toți, spre sporirea voastră și spre bucuria credinței, pentru ca lauda voastră să prisosească în Hristos Iisus prin mine, atunci când voi veni iarăși între voi. Să vă purtați numai în chip vrednic de Evanghelia lui Hristos, pentru ca, fie venind eu și văzându-vă, fie nefiind de față, să aud despre voi că stați într-un duh, nevoindu-vă împreună întru-un suflet, pentru credința Evangheliei.