Predică la Taina Sfântului Maslu – Parintele Iachint 31.01.2024

Predică la Taina Sfântului Maslu – Părintele Calistrat 31.01.2024

Unul dintre miracolele rugăciunii este că nu greșește niciodată adresa!

Am stat multă vreme la Jilava, care este o închisoare subterană, și am trăit acest fenomen. Celulele comunică cu șanțul care face legătura cu partea de deasupra și, vara, ferestrele sunt deschise. De ani de zile vin rândunelele și-și fac cuib în celule. Există un bec care arde ziua și noaptea, pentru că acolo nu ai voie să stai pe întuneric, unul dintre dorurile mari fiind să ajungi odată să dormi cu lumina stinsă, pentru că trebuie să fii tot timpul sub supraveghere.

Voință, libertate, putere

Una dintre cele mai importante caracteristici ale părinților deșer­tului este detașarea. Ei sunt cei care fac o mișcare ce merge împotriva obișnuitei centrări pe sine a omului. Renunță să mai facă efortul de a controla totul. Își acceptă propria vulnerabilitate și se lasă cu totul în mâinile lui Dumnezeu.

Au trăit cum au învăţat şi au învăţat cum au trăit

Sfinţii Trei Ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie Teologul (de Nazianz) şi Ioan Gură de Aur sunt unii dintre cei mai iluştri, mai mari şi mai vii duhovniceşte sfinţi din câţi au răsărit şi înflorit în ogorul Bisericii lui Hristos. Personalităţile multilaterale ale lor, precum şi vasta lor cultură profană, dar mai ales teologică s-au făcut simţite în toate laturile vieţii creştine din veacul al 4-lea sau „secolul de aur” al Bisericii. Au muncit mult şi stăruitor pentru consolidarea şi afirmarea dreptei credinţe, au lucrat cu multă abnegaţie pentru propăşirea necontenită a vieţii Bisericii pe toate planurile: pastoral, misionar, social şi cultural.

Bolile protopărinților Adam și Eva

Căderea lui Adam a condus imediat la apariția bolilor și a morții. În Rai, înainte de ispita șarpelui și gustarea din pomul cunoștinței binelui și răului, nu au existat nici suspinele bolilor, nici realitatea cruntă a morții. Iar ceea ce Adam și Eva urmau să trăiască în universul pe care ei îl întunecaseră prin păcat nu putea fi prevăzut de nici unul dintre ei, putea fi doar întrezărit din cuvintele amare rostite de Dumnezeu Însuși.

Sfinţii doctori fără de arginţi

În Biserica Ortodoxă Română, 2024 este Anul comemorativ al tuturor Sfinţilor tămăduitori fără de arginţi între care îi regăsim şi pe Sfinţii doctori fără de arginți. Astăzi, Biserica Ortodoxă îi sărbătoreşte pe Sfinţii Mucenici doctori fără de arginți Chir şi Ioan, ceea ce este un bun prilej să vedem ce înţelegem prin cuvintele „doctori fără de arginţi”.

Întunericul nu poate cuprinde Lumina

Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Evanghelia după Ioan, Omilia 5, 3-4, în Părinți și Scriitori Bisericești (2016), vol. 15, pp. 84-85

„Și lumina luminează în întuneric (Ioan 1, 5). Întunericul se referă aici la moarte și la rătăcire. Căci lumina simțită nu luminează în întuneric, ci doar în lipsa lui. Dar propovăduirea a strălucit în mijlocul rătăcirii care stăpânea și a risipit-o. Aflându-Se El Însuși în moarte, a biruit-o în acest fel, pentru ca și pe cei care erau deja ținuți de ea să-i ridice. Deci, nici moartea nu L-a biruit, nici înșelăciunea, ci strălucește pretutindeni și luminează cu puterea Sa. De aceea spune: Și întunericul nu a cuprins-o (Ioan 1, 5). Căci este de nebiruit și nu dorește să se sălășluiască în sufletele care nu vor să fie luminate. Iar dacă nu i-a cuprins pe toți, să nu te tulburi de aceasta, pentru că nu cu sila și cu forța, ci potrivit cu voința și convingerea noastră ne călăuzește Dumnezeu. Deci, să nu-i închizi ușa acestei lumini și de multă desfătare te vei bucura. Această lumină vine prin credință și, odată ce a venit, îl luminează din belșug pe cel care o primește. Dacă îi vei oferi o viață curată, va rămâne pururea să se sălășluiască înlăuntrul tău. Căci zice: Cel care Mă iubește va păzi poruncile Mele și vom veni la el Eu și Tatăl și ne vom face lăcaș la el (Ioan 14, 23). După cum cel care nu deschide ochii nu se poate bucura așa cum trebuie de razele soarelui, nici de această strălucire nu se poate împărtăși pe deplin cel care nu deschide larg ochii sufletului și nu privește cu luare-aminte în orice împrejurare. Și cum se petrece aceasta? [Se întâmplă] atunci când ne curățim sufletul de toate patimile. Căci păcatul este întuneric, și chiar unul adânc, ceea ce se vede limpede din necunoașterea și uitarea pe care le aduce sufletului. Că oricine face rele urăște lumina și nu vine la lumină (Ioan 3, 20) și cele ce se fac întru ascuns rușine este a le și grăi (Efeseni 5, 12). După cum în întuneric nu putem deosebi un prieten de un dușman și nu distingem firea lucrurilor, tot așa se întâmplă și în păcat: cel care iubește lăcomia nu deosebește prietenii de vrăj­mași, cel care pizmuiește îl vede chiar și pe cel mai apropiat ca pe un dușman, cel care uneltește, de asemenea, se războiește cu toți.”

31 ianuarie – Sfinții Mucenici Doctori fără de arginți Chir și Ioan [ TRINITAS TV ]

EVANGHELIA ZILEI: 2024-01-31

MIERCURI ÎN SĂPTĂMÂNA TREIZECIA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Evanghelia de la Marcu (VIII, 30-34)

n vremea aceea Iisus le-a dat poruncă ucenicilor Săi să nu spună nimănui despre El. Şi a început să-i înveţe că Fiul Omului trebuie să pătimească multe şi să fie defăimat de bătrâni, de arhierei şi de cărturari şi să fie omorât, iar după trei zile să învie. Şi cuvântul acesta îl spunea pe faţă. Şi Petru, luându-L deoparte, a început să-L dojenească. Dar El, întorcându-se şi privind la ucenicii Săi, l-a certat pe Petru şi i-a zis: „Mergi înapoia Mea, Satano!, că tu nu le cugeţi pe cele ale lui Dumnezeu, ci pe cele ale oamenilor“. Şi chemând la Sine mulţimea, laolaltă cu ucenicii Săi, le-a zis: „Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie.“

Apostolul Zilei: 2024-01-31

MIERCURI ÎN SĂPTĂMÂNA TREIZECIA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Ap. Evrei (X, 1-18)

raților, Legea, având umbra bunurilor viitoare, iar nu însuși chipul lucrurilor, nu poate niciodată – cu aceleași jertfe, aduse neîncetat în fiecare an – să facă desăvârșiți pe cei ce se apropie. Altfel, n-ar fi încetat oare jertfele aduse, dacă cei ce săvârșesc slujba dumnezeiască, fiind o dată curățiți, n-ar mai avea nicio conștiință a păcatelor? Ci prin ele, an de an, se face amintirea păcatelor. Pentru că este cu neputință ca sângele de tauri și de țapi să înlăture păcatele. Drept aceea, intrând în lume, zice: «Jertfă și prinos n-ai voit, dar trup mi-ai întocmit. Arderi de tot și jertfe pentru păcat nu ți-au plăcut; atunci am zis: Iată vin, în sulul cărții este scris despre mine, să fac voia Ta, Dumnezeule». Zicând mai sus că: «Jertfă și prinoase și arderile de tot și jertfele pentru păcat n-ai voit, nici nu Ți-au plăcut», care se aduc după Lege, atunci a zis: «Iată vin, ca să fac voia Ta, Dumnezeule». El desființează, deci, pe cei dintâi ca să statornicească pe al doilea. Întru această voință suntem sfințiți, prin jertfa trupului lui Iisus Hristos, o dată pentru totdeauna. Și orice preot stă și slujește în fiecare zi și aceleași jertfe aduse de multe ori, ca unele care niciodată nu pot să înlăture păcatele. Acesta, dimpotrivă, aducând o singură jertfă pentru păcate, a șezut în vecii vecilor, de-a dreapta lui Dumnezeu și așteaptă până ce vrăjmașii Lui vor fi puși așternut picioarelor Lui; de vreme ce, printr-o singură jertfă adusă, a adus la veșnică desăvârșire pe cei ce se sfințesc; dar și Duhul cel Sfânt ne mărturisește aceasta, fiindcă, după ce a zis: «Acesta este așezământul pe care îl voi întocmi cu ei, după acele zile – zice Domnul: Voi pune legile Mele în inimile lor și le voi scrie în cugetele lor», și adaugă: «Dar de păcatele lor și de fărădelegile lor nu-Mi voi mai aduce aminte». Unde este, deci, iertarea acestora, nu mai este jertfă pentru păcate.

Sfinții Trei Ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie Teologul și Ioan Gură de Aur – Părintele Calistrat 30.01.2024

Hristos – Lumina cea adevărată

Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Evanghelia după Ioan, omilia 8, 1, în Părinți și Scriitori Biseri­cești (2016), vol. 15, pp. 97-98

 „Era Lumina cea adevărată care luminează pe tot omul ce vine în lume. (Ioan 1, 9)

30 ianuarie – Sfinții Trei Ierarhi Vasile cel Mare, Grigorie Teologul și Ioan Gură de Aur [ TRINITAS TV ]

EVANGHELIA ZILEI: 2024-01-30

MARŢI ÎN SĂPTĂMÂNA TREIZECIA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Evanghelia de la Marcu (VIII, 22-26)

n vremea aceea a venit Iisus în Betsaida. Şi au adus la dânsul un orb şi L-au rugat să Se atingă de el. Şi luându-l pe orb de mână, l-a scos afară din sat; şi scuipând pe ochii lui şi punându-Şi mâinile pe el, l-a întrebat dacă vede ceva. Şi el, ridicându-şi ochii, a zis: „Văd oamenii umblând, îi văd ca pe nişte copaci…“. După aceea a pus iarăşi mâinile pe ochii lui şi el a văzut bine şi şi-a revenit şi pe toate le vedea limpede. Şi l-a trimis la casa sa, zicându-i: „Să nu intri în sat, nici să spui la cineva din sat“.

Apostolul Zilei: 2024-01-30

MARŢI ÎN SĂPTĂMÂNA TREIZECIA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Ap. Evrei (XIII, 7-16)

raţilor, aduceţi-vă aminte de mai-marii voştri, care v-au grăit vouă cuvântul lui Dumnezeu; priviţi cu luare-aminte cum şi-au încheiat viaţa şi urmaţi-le credinţa. Iisus Hristos, ieri şi astăzi şi în veci, este Acelaşi. Nu vă lăsaţi furaţi de învăţăturile străine cele de multe feluri; ci bine este să vă întăriţi prin har inima voastră, nu cu mâncăruri, de la care n-au avut niciun folos cei ce au umblat cu ele. Avem altar, de la care nu au dreptul să mănânce cei ce slujesc cortului. Într-adevăr, trupurile dobitoacelor – al căror sânge e adus de arhiereu, pentru împăcare, în Sfânta Sfintelor – sunt arse afară din tabără. Pentru aceea, şi Iisus, ca să sfinţească poporul cu sângele Său, a pătimit în afara porţii. Aşadar, să ieşim la El afară din tabără, luând asupra noastră ocara Lui. Că nu avem aici cetate stătătoare, ci o căutăm pe cea care va să fie. Aşadar, prin El să aducem pururea lui Dumnezeu jertfă de laudă, adică rodul buzelor care preaslăvesc numele Lui. Iar facerea de bine şi întrajutorarea nu le daţi uitării; că astfel de jertfe sunt bine plăcute lui Dumnezeu.

Antreuri cu brânză Camembert

Brânza (sau caşcavalul) Camembert este obținută din lapte de vacă şi acoperită cu un strat de mucegai nobil. Are un gust delicat cu note de ciuperci sărate. Nutrițio­niștii spun că această brânză are, pe lângă un gust deosebit, și un conținut bogat în substanțe benefice organismului: aminoacizi, minerale și vitamine, de aceea un consum moderat ajută organismul în menținerea sănătății inimii, întărirea dinților și a oaselor, în accelerarea procesului de regenerare, întărirea vaselor de sânge etc. Brânza Camembert se consumă ca atare sau adăugată în diverse rețete culinare, în sosuri, pizza, supe tradiționale etc.

Efectele benefice ale ciocolatei cu peste 70% cacao

O cană de ciocolată caldă într-o zi rece de iarnă este o încântare pentru simțuri. Și pentru celule! De origine sud-americană, ciocolata în formă lichidă era băutura preferată a aztecilor. Erau atât de încântați de ea și de proprietățile ei energizante și întăritoare încât o considerau vrednică de a fi adusă ca ofrandă zeilor. De aici și denumirea științifică a arborelui de cacao: Theobroma (care înseamnă „mâncarea zeilor”) cacao. Totuși, experiența organoleptică a aztecilor cu ciocolata era destul de diferită de a noastră. Ei o preparau amestecând cacao cu ardei iute și mălai, drept care numeau această băutură xocolatl, adică „apă amară”.

Sfinții Trei Ierarhi, modele de gândire și viață creștină

Începând cu secolul al XI-lea, în ziua de 30 ­ianuarie a fiecărui an, ­Biserica serbează cu mare atenție trei dintre cele mai mari personalități din istoria sa, ca mari dascăli ai lumii și ierarhi, după ce, în aceeași lună, comemorează pe fiecare dintre ei în câte o zi (1 ianuarie, 25 ianuarie și 27 ianuarie). Au fost și dascăli, ierarhi și sfinți, ceea ce nu este prea ușor. Este vorba de Sfinții Vasile cel Mare, Grigorie Teologul și Ioan Gură de Aur. După cum observăm, toți acești sfinți au câte un supra­nume: cel Mare, Teologul și Gură de Aur.

Rugăciune pentru împlinirea sufletească (o veche rugăciune descoperită și îngrijită de Arhiepiscopul Ioan Șahovski)

Doamne, Dumnezeul meu, învrednicește-mă să fiu unealta păcii Tale,

Ai văzut brazii ce cresc pe stânci ?

Copacii aflați în locuri neînsorite și ferite de vânturi poate că par falnici; sunt însă neputincioși și sensibili, nefiind în stare să reziste înfuriatelor furtuni. Dimpotrivă, copacii care sunt plantați în vârfuri de munte, cu toate că trăiesc în mijlocul vremurilor rele, a vijeliilor și zăpezilor, devin mai tari decât fierul. Așa și cu trupurile care încearcă diferite plăceri, care se desfată cu toate felurile de mâncare, care se îmbracă în haine fine, care sunt îngrijite încontinuu și sunt îmbăiate și parfumate, ele devin fragede, nepotrivite pentru nevoințe duhovnicești înalte.

Fără curăția inimii, postul nu va fi primit

Postul nu stă numai în simpla abținere de la mâncăruri și băuturi, ci există felurite moduri de a respecta postul. Căci unii se opresc de la pâine și apă, până ce flămânzesc și însetează. Alții postesc ca să rămână feciorelnici; de aceea nu mănâncă și nu beau, deși flămânzesc și însetează. Acesta este un post de grad superior. Alții postesc din cumpătare; și acesta este un post bun. Iar alții se opresc de la carne, de la vin și de la felurite mâncăruri. Alții postesc punându-și frâu gurii, ca să nu grăiască grăiri păcătoase. Alții se abțin de la mânie. Iar alții se feresc de avere, spre a-și elibera sufletul de robia ei. Unii refuză patul confortabil, ca să poată rămâne treji spre rugăciune. Alții se opresc de la toate grijile lumești, ca să nu poată fi păgubiți de dușmani. Alții postesc spre a se chinui și a fi bine plăcuți Domnului lor prin suferințe liber consimțite. Unii, în sfârșit, împreunează toate aceste felurite moduri și alcătuiesc din ele un singur post, întocmai ca acei care se opresc de la hrană până la flămânzire. Cine se oprește de la mâncăruri și băutură se numește postitor; dacă el mănâncă ori bea, fie și foarte puțin, își calcă postul. Tot astfel, dacă un om se abține de la toate lucrurile mai sus numite, dar din când în când săvârșește într-o anumită privință o abatere, postul nu-i va mai fi socotit post.

Împlinirea virtuților ne conduce spre Împărăția cerurilor

Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Facere, omilia VIII, VI, în Părinți și Scriitori Bisericești (1987), vol. 21, p. 106

„Nimic nu este egal virtuții, iubite! În veacul ce va să fie virtutea ne scoate din gheenă și ne dă­ruiește desfătarea Împărăției cerurilor, iar în veacul de acum ne face să fim mai presus de cei ce uneltesc în zadar și fără rost împotriva noastră; ne face mai puternici nu numai față de oameni, ci și față de demoni și de dușmanul mântuirii noastre, diavolul. Cu ce poate fi egală virtutea, când face pe cei ce o practică să fie mai presus nu numai de oamenii vicleni, ci chiar și de demoni?”

29 ianuarie – Sfântul Mucenic Filotei [ TRINITAS TV ]

EVANGHELIA ZILEI: 2024-01-29

LUNI ÎN SĂPTĂMÂNA TREIZECIA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Evanghelia de la Marcu (VIII, 11-21)

n vremea aceea au ieşit fariseii şi au început să se ia cu El la întrebări cerându-I semn din cer, ispitindu-L. Şi Iisus, suspinând în duhul Său, le-a zis: „Pentru ce neamul acesta cere semn? Adevăr vă grăiesc că acestui neam nu i se va da semn!“ Şi lăsându-i, a intrat iarăşi în corabie şi a trecut de cealaltă parte. Dar ucenicii au uitat să ia pâine şi nu aveau cu ei în corabie decât o pâine. Şi El le-a poruncit, zicând: „Luaţi aminte, păziţi-vă de aluatul fariseilor şi de aluatul lui Irod!“ Şi ei cugetau între ei, zicând: „Spune asta fiindcă n’avem pâine…“. Şi cunoscând Iisus, le-a zis: „Ce cugetaţi?: că n’aveţi pâine? Încă nu înţelegeţi, nici nu pricepeţi? Atât de împietrită vă este inima? Ochi aveţi şi nu vedeţi, urechi aveţi şi nu auziţi. Nu vă aduceţi aminte?: Când am frânt cele cinci pâini la cei cinci mii, câte coşuri pline cu fărâmituri aţi luat?“ Iar ei au zis: „Douăsprezece“. „Şi când cu cele şapte la cei patru mii, câte coşuri cu fărâmituri aţi luat?“ Iar ei au zis: „Şapte“. Şi le-a zis: „Încă nu pricepeţi?…“.

Apostolul Zilei: 2024-01-29

LUNI ÎN SĂPTĂMÂNA TREIZECIA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Ap. Evrei (VII, 7-13)

raților, dacă (testamentul) cel dintâi ar fi fost fără de prihană, nu s-ar mai fi căutat loc pentru al doilea; ci Dumnezeu îi mustră și le zice: «Iată vin zile, zice Domnul, când voi face, cu casa lui Israel și cu casa lui Iuda, legământ nou, nu ca legământul pe care l-am făcut cu părinții lor, în ziua când i-am apucat de mână ca să-i scot din pământul Egiptului; pentru că ei n-au rămas în legământul Meu, de aceea și Eu i-am părăsit – zice Domnul. Că acesta e legământul pe care îl voi face cu casa lui Israel, după acele zile, zice Domnul: Pune-voi legile Mele în cugetul lor și în inima lor le voi scrie, și voi fi lor Dumnezeu și ei vor fi poporul Meu. Și nu va mai învăța fiecare pe vecinul său și fiecare pe fratele său, zicând: Cunoaște pe Domnul! – pentru că toți Mă vor cunoaște, de la cel mai mic până la cel mai mare al lor; că voi fi milostiv cu nedreptățile lor și de păcatele lor nu-Mi voi mai aduce aminte». Și zicând: «Nou», Domnul a învechit pe cel dintâi. Iar ce se învechește și îmbătrânește aproape este de pieire.

Duminica a XIV-a după Rusalii [Pilda nunții fiului de împărat] – Părintele Calistrat 28.01.2024

Predică la Duminica a XIV-a după Rusalii – Pilda nunţii fiului de împărat – Despre haina de nuntă

„Prietene, cum ai intrat aici fără haină de nuntă?” (Matei 22, 12).

Predică la Duminica a XIV-a după Rusalii – Pilda nunţii fiului de împărat

Gustând din ospăţul cel duhovnicesc.

Haină curată pentru nunta Mielului

Zis-a Domnul pilda aceasta: Împărăția cerurilor asemănatu-s-a omului împărat care a făcut nuntă fiului său. Și a trimis pe slugile sale ca să cheme pe cei poftiți la nuntă, dar ei n-au voit să vină. Iarăși a trimis alte slugi, zicând: Spuneți celor chemați: Iată, am pregătit ospățul meu; juncii mei și cele îngrășate s-au junghiat și toate sunt gata. Veniți la nuntă! Dar ei, fără să țină seama, s-au dus, unul la țarina sa, altul la neguțătoria lui; iar ceilalți, punând mâna pe slugile lui, le-au batjocorit și le-au ucis. Auzind împăratul de acestea, s-a umplut de mânie și, trimițând oștile sale, au nimicit pe ucigașii aceia și cetății lor i-au dat foc. Apoi a zis către slugile sale: Nunta este gata, dar cei poftiți n-au fost vrednici. Mergeți, deci, la răspântiile drumurilor și, pe câți veți găsi, chemați-i la nuntă. Atunci, ieșind slugile acelea la drumuri, au adunat pe toți câți i-au găsit, și răi, și buni, și s-a umplut casa nunții cu oaspeți. Iar împăratul, intrând ca să privească pe oaspeți, a văzut acolo un om care nu era îmbrăcat în haină de nuntă și i-a zis: Prietene, cum ai intrat aici fără haină de nuntă? El însă a tăcut. Atunci împăratul a zis slujitorilor: Legați-l de picioare și de mâini și aruncați-l în întunericul cel mai din afară. Acolo va fi plângerea și scrâșnirea dinților. Căci mulți sunt chemați, dar puțini aleși. Matei 22, 1-14 Duminica a XIV-a după Rusalii (Pilda nunții fiului de împărat) 

28 ianuarie – Sfântul Cuvios Efrem Sirul [ TRINITAS TV ]

EVANGHELIA ZILEI: 2024-01-28

DUMINICA A TREIZECI ŞI DOUA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Evanghelia de la Luca (XIX, 1-10)

n vremea aceea trecea Iisus prin Ierihon. Şi iată un bărbat cu numele Zaheu; şi acesta era mai-marele vameşilor şi era bogat. Şi căuta să-L vadă pe Iisus, care este, dar nu putea din pricina mulţimii, pentru că era mic de statură. Şi alergând înainte, s’a urcat într’un sicomor ca să-L vadă, că pe acolo avea să treacă. Şi când Iisus a ajuns la locul acela, uitându-Se în sus a zis către el: „Zahee, grăbeşte-te de coboară, că astăzi în casa ta trebuie să rămân“. Şi el s’a grăbit şi s’a coborât şi L-a primit bucurându-se. Şi când au văzut, toţi murmurau, zicând că la un om păcătos a intrat să găzduiască. Iar Zaheu, stând în picioare, a zis către Domnul: „Iată, jumătate din averea mea, Doamne, o dau săracilor, şi dacă am năpăstuit pe cineva cu ceva, întorc împătrit“. Şi Iisus a zis către el: „Astăzi i s’a făcut mântuire casei acesteia, că şi acesta este fiu al lui Avraam. Că pe cel pierdut a venit Fiul Omului să-l caute şi să-l mântuiască“.

Apostolul Zilei: 2024-01-28

DUMINICA A TREIZECI ŞI DOUA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Ap. II Corinteni (I, 21-24; II, 1-4)

raților, Cel ce ne întărește pe noi împreună cu voi, în Hristos, și ne-a uns pe noi este Dumnezeu, Care ne-a și pecetluit pe noi și a dat arvuna Duhului în inimele noastre. Și eu chem pe Dumnezeu mărturie asupra sufletului meu, că, din cruțare pentru voi, n-am venit încă la Corint. Nu că doar avem stăpânire peste credința voastră, dar suntem împreună-lucrători ai bucuriei voastre, de vreme ce stați tari în credință. Și am judecat în mine aceasta, să nu vin iarași la voi cu întristare. Căci, dacă eu vă întristez, cine este cel care să mă înveselească, dacă nu cel întristat de mine? Și v-am scris vouă aceasta, ca nu cumva la venirea mea să am întristare de la aceia care trebuie să mă bucure, fiind încredințat despre voi toți că bucuria mea este și a voastră a tuturor. Pentru că, din multă supărare și cu inima strânsă de durere, v-am scris cu multe lacrimi, nu ca să vă întristați, ci ca să cunoașteți dragostea pe care o am cu prisosință către voi.

Cei șapte ani de-acasă și din Biserică

Copiii trebuie educaţi duhovniceşte încă dinaintea vârstei de 6-7 ani. Nu trebuie ca înainte de a merge la şcoală ei să rămână lipsiţi de învăţătură sufletească, întrucât această vârstă este vremea „de aur” pentru a semăna şi a înrădăcina în ei tot ce este bun, şi de asemenea tot ce este rău… Se înţelege de la sine că inima omenească, la fel ca ogorul, nu poate rămâne pentru totdeauna pustie. Dacă în el nu vor fi semănate plantele cele bune, vor creşte negreşit cele rele…

Dragostea de Biserică – moștenirea părinților pentru copiii lor

Cel mai important este ca un copil să devină creștin, ca părinții să nu caute în el ce le convine lor, ci ceea ce este al lui Dumnezeu, și să se străduiască să nu le semene lor, ci lui Hristos. Mulți părinți vor să-și educe copiii așa cum vor ei, dar din lipsa unui ideal se îngrijesc numai de un singur lucru: copilul lor să nu fie mai prejos decât ceilalți copii, să fie învățat, să se îmbrace bine, adică pun accentul pe lucruri nesemnificative, iar ce este important se neglijează.

Cum facem educația religios-morală

Educaţia religios-morală se realizează mult mai uşor atunci când copilul este îndrumat de un duhovnic, întrucât copiii receptează mult mai uşor sentimentul de respect faţă de el, care i se cuvine datorită rangului şi poziţiei acestuia.

Cine se mântuiește

Sfântul Clement Romanul, Epistola către corinteni (I), cap. XXXV, în Părinți și Scriitori Bisericești (1969), vol. 1, pp. 64-65

„Cât de fericite și minunate sunt darurile lui Dumnezeu, iubiților! Viață în nemurire, strălucire în dreptate, adevăr în îndrăznire, credință în încredere, înfrânare în sfințenie. Și acestea cad sub înțelegerea noastră. Dar oare acelea care sunt pregătite celor ce-L așteaptă pe El? Pe acelea le cunoaște Însuși Creatorul și Părintele Cel Preasfânt al veacurilor (I Timotei 1, 17); El cunoaște mărimea și fru­mu­sețea lor. Noi să ne luptăm, deci, să fim găsiți în numărul celor care-L așteaptă, ca să avem parte de darurile cele făgăduite. Dar cum va fi asta, iubiților? Dacă va fi întărită mintea noastră cu credința în Dumnezeu, dacă vom căuta cele bine plăcute Lui și bine primite de El, dacă vom săvârși cele potrivite voinței Lui celei neprihănite și dacă vom merge pe calea adevărului, aruncând de pe noi toată nedreptatea și răutatea, lăcomia, certurile, purtările rele, vicleniile, clevetirile, vorbitul de rău, ura de Dumnezeu, mândria, îngâmfarea, slava deșartă și neiubirea de străini. Cei care fac acestea sunt urâți înaintea lui Dumnezeu; și nu numai cei care le fac, ci și cei care îi laudă (Romani 1, 32). (…) Înțelegeți dar, acestea, cei care uitați pe Dumnezeu, ca nu cumva să vă răpească ca un leu și să nu mai fie cel care izbăvește. Jertfă de laudă Mă va slăvi și acolo este calea în care voi arăta lui mântuirea lui Dumnezeu (Psalmi 49, 23-24).”

27 ianuarie – Aducerea moaștelor Sfântului Ierarh Ioan Gură de Aur [ TRINITAS TV ]

EVANGHELIA ZILEI: 2024-01-27

SÂMBĂTĂ ÎN SĂPTĂMÂNA DOUĂZECI ŞI NOUA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Evanghelia de la Luca (XIII, 19-29)

is-a Domnul această parabolă: „Asemenea este grăuntelui de muştar pe care l-a luat un om şi l-a aruncat în grădina sa; şi a crescut şi s’a făcut pom şi păsările cerului s’au sălăşluit în ramurile lui“. Şi iarăşi a zis: „Cu ce voi asemăna împărăţia lui Dumnezeu? Asemenea este aluatului pe care l-a luat o femeie şi l-a ascuns în trei măsuri de făină, până ce s’a dospit toată“. Şi trecea prin cetăţi şi prin sate, învăţând şi călătorind spre Ierusalim. Şi I-a zis cineva: „Doamne, puţini sunt oare cei care se mântuiesc?“ Iar El le-a zis: „Siliţi-vă să intraţi pe poarta cea strâmtă; v’o spun Eu vouă că mulţi vor căuta să intre şi nu vor putea. De’ndată ce Stăpânul casei Se va scula şi va încuia uşa, iar voi veţi începe să staţi afară şi să bateţi la uşă, zicând: Doamne, Doamne, deschide-ne!, El, răspunzând, vă va zice: Nu ştiu de unde sunteţi. Atunci veţi începe să ziceţi: În faţa Ta am mâncat şi am băut, şi Tu în pieţele noastre ai învăţat. Şi El vă va spune: Nu ştiu de unde sunteţi: depărtaţi-vă de la Mine toţi lucrătorii nedreptăţii. Acolo va fi plângerea şi scrâşnirea dinţilor, când veţi vedea pe Avraam şi pe Isaac şi pe Iacob şi pe toţi profeţii în împărăţia lui Dumnezeu, iar pe voi, aruncaţi afară. Şi vor veni de la răsărit şi de la apus, de la miazănoapte şi de la miazăzi şi vor şedea la masă întru împărăţia lui Dumnezeu.“

Apostolul Zilei: 2024-01-27

SÂMBĂTĂ ÎN SĂPTĂMÂNA DOUĂZECI ŞI NOUA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Ap. Efeseni (II, 11-13)

raților, aduceți-vă aminte că, odinioară, voi, păgânii cu trupul, numiți netăiere-împrejur de către cei numiți tăiere-împrejur, făcută de mână în trup, erați, în vremea aceea, în afară de Hristos, înstrăinați de cetățenia lui Israel și străini de așezămintele făgăduinței, lipsiți de nădejde și fără de Dumnezeu, în lume. Acum, însă, fiind în Hristos Iisus, voi, care altădată erați departe, v-ați apropiat prin sângele lui Hristos.

„Depresia este o cruce duhovnicească”

Maica Maria trăia într‑o căsuță de lemn, la periferia orașului, unde am vizitat‑o în martie, 1927. În timp ce așteptam să fiu primit, am examinat numeroasele fotografii din camera de primire și am observat două: Mitropolitul Veniamin (al Petrogradului, noul mucenic) și Mitropolitul Iosif (curând avea să devină conducătorul mișcării „iozefite”). Mitropolitul Iosif scrisese pe fotografia sa o dedicație emoționantă maicii Maria, citând un paragraf lung din lucrarea sa În îmbrățișarea Tatălui, în timp ce Mitropolitul Veniamin scrisese scurt: „Către profund respectata pătimitoare Maica Maria care, printre mulți întristați, m‑a consolat și pe mine, un păcătos…”.

Acolo unde este râvnă, este și rugăciune

Râvna și rugăciunea sunt atât de strâns legate între ele încât una fără cealaltă nu poate ființa. De este râvnă, este și rugăciune. Acolo unde nu este râvnă, lipsește și rugăciunea. Și dimpotrivă, dacă în inimă arde dorința de rugăciune, dintr-aceasta se aprinde neîntârziat și o râvnă fierbinte.

Smerenia, temelia fericitei vieți duhovnicești

Nu întâmplător Mântuitorul a așezat smerenia ca temelie a fericitei vieți duhovnicești: „Fericiți cei săraci cu duhul, că acelora este Împărăția Cerurilor” (Matei 5, 3). Dacă vrem să dobândim duhul păcii, prin care să ajutăm miilor de credincioși din jurul nostru să se mântuiască, se cuvine să începem a duce o viață duhovnicească, așezând ca temelie a sa, smerenia.

Depășirea exceselor

Patericul egiptean ne arată un monahism de început, în căutare, fertil, în care asceții dovedesc foarte multă originalitate în abordarea problemelor pe care le întâmpină. De aceea au rămas modele pentru toate gene­rațiile care au urmat. Ei înain­tau printr-un teritoriu cu prea puține repere. Semnele pe care le lăsau ei în urmă deveneau jaloane pentru generațiile următoare. Inclusiv pentru noi, 17 veacuri mai târziu. Semnificative s-au dovedit nu doar reușitele, ci și eșecurile lor, pentru că nu orice încercare a fost confirmată de Dumnezeu sau de generațiile care au urmat.

Lucrarea răului

Sfântul Ioan Casian, Convorbiri duhovnicești, Partea I, Prima convorbire cu părintele Serenus, Cap. XII, 1-3, Cap. XIII, 1, în Părinți și Scriitori Bisericești (1990), vol. 57, pp. 420-421

„Definiția noastră nu este în contradicție cu ceea ce spuneți că se întâmplă cu energumenii care, răpiți fiind de duhuri necurate, vorbesc și fac ceea ce nu vor, sau sunt siliți să spună ceea ce nu știu. Este foarte sigur că această înrâurire a duhurilor nu se exercită într-un singur mod. Unii sunt astfel insuflați, încât nu știu ce fac și ce vorbesc, dar alții știu și în minte după aceea ce au făcut și ce-au spus. Nu trebuie să credem că pătrunderea duhului necurat se petrece în așa fel încât el să se contopească cu substanța sufletului și să se unească cu aceasta înlocuindu-l și vorbind așadar el prin gura celui suferind. Nu trebuie crezut în nici un chip că pot face ei aceasta. Că nu printr-o micșorare a sufletului, ci prin slăbirea trupului se întâmplă aceste lucruri, se poate înțelege ușor. Duhul necurat intră în acele membre în care se găsește puterea sufletului și, impunându-le o greutate nemăsurată și de nesuferit, cufundă și înăbușă într-o întunecime foarte deasă puterile minții. Vedem că uneori se petrec lucruri asemănătoare și din cauza vinului, sau a febrei, sau a unui frig prea mare, sau din alte cauze din afară. Diavolul, care căpătase puterea asupra trupului lui Iov, a fost oprit de Domnul să intre și în sufletul acestuia, cum se vede din cuvintele: Iată, îl predau în mâinile tale, dar păzește-i sufletul, adică să nu-i iei mintea slăbindu-i locuința sufletului, să nu-i întuneci inteli­gența și înțelepciunea când el îți rezistă, înăbușind cu greutatea ta partea principală a inimii lui. Dacă un duh necurat pătrunde într-o materie deasă și solidă, adică în trup, ceea ce este foarte posibil, aceasta nu ne poate îndreptăți să credem că el se unește în așa măsură și cu sufletul, încât să-i cuprindă natura acestuia. Acest lucru îi este cu putință numai Sfintei Treimi, care singură pătrunde în întreaga natură a sufletului, și nu numai că îl înconjoară, dar și intră în el ca într-un trup o putere netrupească.”

26 ianuarie – Sfinții Cuvioși Xenofont, Maria, Arcadie și Ioan [ TRINITAS TV ]

EVANGHELIA ZILEI: 2024-01-26

VINERI ÎN SĂPTĂMÂNA DOUĂZECI ŞI NOUA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Evanghelia de la Luca (XXI, 37-38; XXII, 1-8)

n vremea aceea, Iisus ziua era învăţând în templu, iar noaptea, ieşind, o petrecea pe Muntele numit al Măslinilor. Şi tot poporul venea dis-de-dimineaţă la El în templu, ca să-L asculte. Şi se apropia sărbătoarea Azimelor, care se cheamă Paşti. Şi arhiereii şi cărturarii căutau cum să-L omoare; că se temeau de popor. Şi-atunci a intrat Satana în Iuda, cel numit Iscarioteanul, care era din numărul celor doisprezece. Şi el s’a dus şi a stat de vorbă cu arhiereii şi cu căpeteniile oastei, cum să-L dea în mâinile lor. Şi ei s’au bucurat şi s’au învoit să-i dea bani; iar el a primit şi căuta să li-L dea în mână la adăpost de mulţime. Şi a sosit ziua Azimelor, în care trebuia să se jertfească Paştile. Şi i-a trimis pe Petru şi pe Ioan, zicând: „Mergeţi şi ne pregătiţi Paştile, ca să mâncăm“.

Apostolul Zilei: 2024-01-26

VINERI ÎN SĂPTĂMÂNA DOUĂZECI ŞI NOUA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Ap. Evrei (VII, 18-25)

raților, porunca dată întâi se desființează, pentru neputința și nefolosul ei; căci Legea n-a desăvârșit nimic, iar în locul ei își face cale o nădejde mai bună, prin care ne apropiem de Dumnezeu. Ci încă a fost la mijloc și un jurământ, căci, pe când aceia s-au făcut preoți fără de jurământ, El S-a făcut cu jurământul Celui ce I-a grăit: «Juratu-S-a Domnul și nu Se va căi: Tu ești Preot în veac, după rânduiala lui Melchisedec». Cu aceasta, Iisus S-a făcut chezașul unui mai bun testament. Apoi acolo s-a ridicat un șir de preoți, fiindcă moartea îi împiedica să dăinuiască. Aici însă, Iisus, prin aceea că rămâne în veac, are o preoție netrecătoare. Pentru aceasta, și poate să mântuiască desăvârșit pe cei ce se apropie, prin El, de Dumnezeu, căci pururea e viu ca să mijlocească pentru ei.

Mari păcate și nelegiuiri sunt șterse prin lacrimi și pocăință !

1. Și tu, așadar, roaba lui Dumnezeu, fie te ridici, fie șezi, fie faci o lucrare, fie mănânci, fie te duci în așternutul tău pentru somn, fie te trezești, să nu se depărteze lauda lui Dumnezeu de pe buzele tale! Fericite sunt urechile care ascultă aceste cuvinte. Iar dacă intri în biserică în ceasul al douăsprezecelea să săvârșești o sinaxă mai mare și mai deasă împreună cu fecioarele de un suflet cu tine. Iar dacă nu ai pe cineva de un suflet cu tine, singură săvârșește slujba, fiindcă este prezent cu tine Dumnezeu și ascultă. Bine este să verși lacrimă înaintea lui Dumnezeu. Adu-ți aminte de ceasul al doisprezecelea[1], că în acesta S-a pogorât Domnul nostru în iad. Și văzându-L pe El, iadul s-a spăimântat și s-a cutremurat, zicând: Cine este Acesta Care coboară cu putere mare? Cine este Acesta care zdrobește porțile iadului cele de aramă și sfărâmă încuietorile cele de oțel? Cine este Acesta care S-a pogorât din Cer și S-a răstignit și nu a fost ținut de mine, moartea? Cine este Acesta Care dezleagă legăturile celor ținuți de mine? Cine este Acesta Care, prin propria moarte, m-a nimicit pe mine, moartea?

Darul lacrimilor și rugăciunea de alungare a vrăjmașului

Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu! Dăruiește-mi mie, robului Tău, zdrobirea și luminarea inimii, ca să izvorăsc cu dulceață lacrimi întru rugăciune curată și Tu să ștergi cu puținele mele lacrimi zapisul greșelilor mele și pentru puținul meu plâns să stingi focul aprins în mine – că dacă îmi vei da, Stăpâne, să plâng aici, mă vei slobozi de focul cel nestins, dincolo.

„Frumusețea călugăriei aceasta este: tăierea voii”

Dacă omul are multă mândrie și orgoliu și caută să se chivernisească singur, spunând: „Ce să mă învețe pe mine altul, că eu știu, am citit”, atunci, pentru mândria aceasta, Dumnezeu te lasă în părăsire și te ia diavolul în primire și te amăgește. De fapt, aceasta-i smerenia: să asculți. Dar și ascultarea are o limită, până la păcat. Starețul, dacă este chibzuit, îți dă ascultări care să te ajute.

Inima – transfigurare a durerii

Cele mai lungi nopți sunt în­soțite de durere. O ope­rație complicată, o afec­țiu­ne incurabilă sau simplă, dar perseverentă în a-ți aminti că porți un trup, un gând care te bântuie, o grijă care nu vrea să adoarmă. Toate pot alcătui și separat, și în diferite alte combinații ceea ce numim terme­nul generic de durere. Spre deosebire de ceea ce cred majoritatea oamenilor, durerile noastre omenești, fizice sau psihice își au sediul în mintea, nu în inima noastră. În inima omului, plăcerea și durerea lasă locul luptei nevăzute dintre virtute și patimă, dintre lumină și întuneric, dintre viață și neant. Inima simte durerea și plăcerea, doar că nu le generează, nu acolo este punctul lor de plecare, el se află mai sus, în ceea ce gândim, în ceea ce ne place să cre­ionăm despre tot ce se află în jurul nostru și cum ne putem folosi de acest „tot”. Încă de la început, omul a vrut să stingă durerea și să urce plăcerea pe noi culmi. Că nu i-a reușit, de fapt, niciodată este poate cel mai mare regret al său și, pe măsură ce timpul trece, cred că începe să se împace, ca specie inteligentă ce este, cu această amărăciune netrecătoare. Vom fi în continuare bolnavi, vom îmbătrâni, vom muri – încet sau repede, dar mai adesea în chinuri decât lipsiți de suferință. Mintea noastră făurește în continuare remedii, dar ele par mai degrabă paliative, menite să amăgească sfredelitoarea rațiune care nu se lasă învinsă în logica ei, dar care își rumegă eșecul văzând dominația durerii care o înconjoară. Nu a mers nici înălțarea idolilor plăcerii – aplatizarea minții o dovedește -, nici o cascadă de noi activități, nici extraordinara amăgire a unei nemuriri pământești gata-gata să se ivească după colț. Idolatrizarea plăcerii a sfârșit în a ne face mai sensibili și mai vulnerabili la orice stimul dureros, noile activități au sfârșit prin a ne plictisi nu doar de ele, ci și de noi înșine, de a ne dezgusta până la oroare de propriul sine, iar nemurirea pământească sună ca un blestem mai aspru decât cel mai groaznic mod de a muri, omenește vorbind.

Cum să înțelegem Cuvântul lui Dumnezeu

Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Evanghelia după Ioan, Omilia 2, 4, în Părinți și Scriitori Bisericești (2016), vol. 15, pp. 45-46

„Mergând la început, mintea caută să afle care este acest început. Apoi, aflând cuvântul era și mergând mereu înaintea cugetului, nu are unde să-și oprească gândul, ci privește țintă înainte și nu poate să se oprească nicăieri. De aceea ostenește și se întoarce iar la cele de jos. Căci la început era nu înseamnă nimic altceva decât a fi veșnic și a fi nesfârșit. Iată filosofie adevărată și dogme dum­ne­zeiești! Nu ca cele ale elinilor, care fixează vremuri și spun că unii zei sunt mai bătrâni și alții mai tineri. La noi nu se vede nimic de acest fel. Căci, dacă Dumnezeu există – ceea ce sigur că așa este -, atunci nu este nimic mai înainte de El. Dacă este Făcătorul a toate, atunci este Cel dintâi. Dacă este Stăpânul și Domnul a toate, atunci toate au urmat după El, și creaturile, și veacurile. Voiam să intru și în alte amănunte, dar poate că ne-a obosit mintea deja. De aceea, după ce vă voi da unele sfaturi folositoare pentru înțelegerea celor spuse deja și a celor ce urmează a fi spuse, voi tăcea. Deci, care sunt aceste sfaturi? Știu că mulți ați amețit din pricina lungimii celor spuse până acum. Aceasta se întâmplă atunci când sufletul este îngreunat de multe poveri lumești. Când ochiul este curat și limpede, este pătrunzător și nu obosește lesne, ci distinge chiar și obiectele foarte mărunte. Dar, dacă se scurge în ochi vreo murdărie de pe cap sau se ridică de jos vreun fum gros, atunci un fel de nor des acoperă pupila și nu mai poate vedea clar nici măcar obiectele mari. Tot așa se întâmplă și cu sufletul. Atunci când este curățit și nu este stânjenit de vreo patimă, vede clar toate câte are nevoie să le vadă. Dar, atunci când este tulburat de multe patimi, își pierde tăria și nu poate rămâne lesne între cele înalte, ci obosește ușor și cade. Este aplecat spre somn și trândăvie, iar pe cele care îl îndeamnă către virtute și către viața ce izvorăște din aceasta le trece cu vederea și nu se apropie de ele cu râvnă. Dar, ca să nu pătimiți și voi acestea, nu voi înceta vreodată a vă face aceste îndemnuri. Întăriți-vă mintea ca să nu auziți și voi cele pe care le-au auzit credincioșii evrei de la Pavel! Căci și acela a spus că discursul lui este lung și greu de înțeles nu pentru că era așa prin natura lui, ci pentru că – zice – v-ați făcut greoi la auzit (Evrei 5, 11).”

25 ianuarie – Sfântul Ierarh Bretanion, Episcopul Tomisului [ TRINITAS TV ]

EVANGHELIA ZILEI: 2024-01-25

JOI ÎN SĂPTĂMÂNA DOUĂZECI ŞI NOUA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Evanghelia de la Luca (XXI, 28-33)

is-a Domnul către ucenicii Săi: „Prindeţi inimă şi înălţaţi-vă capetele, pentru că răscumpărarea voastră se apropie“. Şi le-a spus o parabolă: „Vedeţi smochinul şi toţi copacii: Când înfrunzesc, de la voi înşivă ştiţi, văzându-i, că vara e aproape. Aşa şi voi, când pe acestea le veţi vedea petrecându-se, să ştiţi că aproape este împărăţia lui Dumnezeu. Adevăr vă grăiesc că neamul acesta nu va trece până ce toate acestea nu vor fi. Cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece.

Apostolul Zilei: 2024-01-25

JOI ÎN SĂPTĂMÂNA DOUĂZECI ŞI NOUA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Ap. Evrei (VII, 1-6)

raților, Melchisedec, rege al Salemului, preot al lui Dumnezeu Cel Preaînalt, care a întâmpinat pe Avraam, pe când se întorcea de la nimicirea regilor, și l-a binecuvântat, căruia Avraam i-a dat și zeciuială din toate, se tâlcuiește mai întâi: rege al dreptății, apoi și rege al Salemului, adică rege al păcii, fără tată, fără mamă, fără spiță de neam, neavând nici început al zilelor, nici sfârșit al vieții, ci, asemănat fiind Fiului lui Dumnezeu, el rămâne preot pururea. Vedeți, dar, cât de mare e acesta, căruia chiar patriarhul Avraam i-a dat zeciuială din prada de război. Și cei dintre fiii lui Levi, care primesc preoția, au poruncă după lege, ca să ia zeciuială de la popor, adică de la frații lor, măcar că și aceștia au ieșit din coapsele lui Avraam; iar Melchisedec, care nu-și trage neamul din ei, a primit zeciuială de la Avraam și pe Avraam, care avea făgăduințele, l-a binecuvântat.

Predică la Taina Sfântului Maslu – Părintele Calistrat 24.01.2024

Predică la Taina Sfântului Maslu – Părintele Elefterie 24.01.2024

„Noli me tangere”

Este în spiritul vremurilor, dar și în firea (căzută) a omului, să conteste, să acuze și să nu își asume, căutând mereu un țap ispășitor. Cam așa a făcut și Adam în Rai, așa facem și noi, urmașii lui, încă nealtoiți cum se cuvine în Trupul Domnului. Tocmai de aceea, nu este de mirare că oameni de toată isprava, colegi care își îndeplinesc cu multă dragoste misiunea în rândul elevilor să fie supuși încercărilor de tot felul.

Lepădarea întreită și pocăința lui Petru

Iisus a fost arestat şi legat. Mai întâi a fost dus la Ana; căci acela era socrul lui Caiafa, care era marele preot în acel an. Iar Simon-Petru şi Evanghelistul Ioan Îl urmau pe Iisus. Fiindcă Ioan era cunoscut de marele preot, a intrat în curte. Dar Petru a rămas afară, în faţa uşii. Apoi, Ioan a venit şi a vorbit cu portăreasa ca să-l lase şi pe Petru să intre. „Slujnica portăreasă i-a zis lui Petru: «Nu cumva eşti şi tu dintre ucenicii Omului acestuia?». Acela a zis: «Nu sunt». Iar slugile şi slujitorii făcuseră foc, şi stăteau şi se încălzeau, că era frig, şi era cu ei şi Petru, stând şi încălzindu-se. Deci arhiereul L-a întrebat pe Iisus despre ucenicii Lui şi despre învăţătura Lui” (Ioan 18,17-19). Apoi, Ana L-a trimis pe Iisus la Caiafa, marele preot.

Nu părăsiți calea nevoinței, ca lupta pentru mântuire să nu fie zadarnică

Că trebuie să rămânem în mărturisirea și chemarea cu care ne-a chemat pe noi Dumnezeu și să nu pierdem, din comoditate, faptele noastre bune pentru care ne-am rugat mult

Mai aproape de Tine, Doamne, aș vrea să fiu !

Prin urmare, cercetați în Evanghelie pasaje care vă fac inima să ardă, chiar și pentru o clipită, pasaje care v-au atins în adâncul sufletului, pasaje care v-au făcut să simțiți că voi și Hristos, tu și Hristos, aveți aceleași sentimente, aceleași gânduri, că sunteți una – da, una cu El.

Viața și pericolele ei

Sfântul Vasile cel Mare, Epistole, Epistola 293 – Către Iulian, în Părinți și Scriitori Bisericești (2010), vol. 3, p. 462

„La cei care-și schimbă ușor gândurile, e cu totul firesc ca viața să fie ea însăși lipsită de ordine, dar cei ale căror planuri sunt hotărâte, statornice și mereu aceleași e de așteptat să ducă o viață conformă principiilor lor. Într-adevăr, nu stă în puterea corăbierului să poată liniști valurile când vrea, dar e foarte ușor să ne facem o viață tihnită și fără valuri dacă vom ști să reducem la tăcere zgomotele pe care patimile le ridică în noi și dacă ajutăm voinței să fie mai tare decât tot ce poate veni din afară. Pentru că nici pierderile, nici bolile, nici alte greutăți ale vieții nu-l vor putea atinge pe omul virtuos atâta vreme cât își va ține cugetul destul de sus, încât să poată păși pe urmele lui Dumnezeu, să-și îndrepte privirea spre viitor și să stăpânească ușor și cu iscusință furtuna care se ridică de pe pământ. Într-adevăr, despre cei pe care i-au înlănțuit puternic grijile vieții s-ar putea spune că, asemenea unor păsări care în zadar poartă aripi, se târăsc pe jos ca niște dobitoace. Pe tine ocupațiile nu mi-au putut îngădui să te văd vreme mult mai îndelungată decât pe cei care se luptă să treacă marea înotând. Și cu toate acestea, întrucât e destul să-i vezi ghearele și să recunoști îndată leul întreg, tot așa cred că mi-a fost îndeajuns o singură experiență ca să te cunosc destul. De aceea, socotesc că este mare lucru faptul că dai atenție problemelor mele și că nici eu n-aș fi absent din cugetul tău, ci că sunt mereu cu tine prin amintire. Or scrisoarea e o dovadă de amintire.”

24 ianuarie – Sfântul Ierarh Filon, Episcopul Carpasiei [ TRINITAS TV ]

EVANGHELIA ZILEI: 2024-01-24

MIERCURI ÎN SĂPTĂMÂNA DOUĂZECI ŞI NOUA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Evanghelia de la Luca (XXI, 5-8; 10-11; 20-24)

n vremea aceea, pe când unii vorbeau cu Iisus despre templu că este împodobit cu pietre frumoase şi cu odoare, El a zis: „Veni-vor zile când din ceea ce vedeţi nu va rămâne piatră pe piatră care să nu se risipească“. Şi ei L-au întrebat, zicând: „Învăţătorule, dar când vor fi acestea? Şi care este semnul când ele au să fie?“ Iar El a zis: „Luaţi aminte să nu fiţi amăgiţi; că mulţi vor veni în numele Meu, zicând: Eu sunt!, şi: Vremea s’a apropiat!… Nu mergeţi după ei! Atunci le-a zis: „Neam peste neam se va ridica şi’mpărăţie peste’mpărăţie; şi cutremure mari vor fi, şi pe-alocuri foamete şi ciumă; şi spaime vor fi şi semne mari din cer. Iar când veţi vedea Ierusalimul înconjurat de oşti, atunci să ştiţi că s’a apropiat pustiirea lui. Atunci cei din Iudeea să fugă’n munţi şi cei din mijlocul lui să plece şi cei de prin ţarini să nu intre în el. Căci acestea sunt zilele răzbunării, ca să se plinească toate cele scrise. Dar vai de cele ce vor fi însărcinate şi de cele ce vor alăpta în zilele acelea! Că necaz mare va fi pe pământ şi mânie asupra acestui popor. Şi vor cădea sub ascuţişul săbiei şi vor fi duşi robi la toate neamurile, şi Ierusalimul va fi călcat în picioare de neamuri, până ce vremile neamurilor se vor plini.

Apostolul Zilei: 2024-01-24

MIERCURI ÎN SĂPTĂMÂNA DOUĂZECI ŞI NOUA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Ap. Evrei (V, 11-14; VI, 1-8)

raților, despre Melchisedec avem mult de vorbit, și lucruri grele de tâlcuit, de vreme ce v-ați făcut greoi la auzit. Căci voi, care de multă vreme s-ar fi cuvenit să fiți învățători, aveți iarăși trebuință ca cineva să vă învețe cele dintâi începuturi ale cuvintelor lui Dumnezeu și ați ajuns să aveți nevoie de lapte, nu de hrană tare. Pentru că oricine se hrănește cu lapte este nepriceput în cuvântul dreptății, de vreme ce este prunc. Iar hrana tare este pentru cei desăvârșiți, care au prin obișnuință simțurile învățate să deosebească binele și răul. De aceea, lăsând cuvântul de început despre Hristos, să ne ridicăm spre ceea ce este desăvârșit, fără să mai punem din nou temelia învățăturii despre pocăința de faptele moarte și despre credința în Dumnezeu, a învățăturii despre botezuri, despre punerea mâinilor, despre învierea morților și despre judecata veșnică. Și aceasta vom face-o cu voia lui Dumnezeu. Căci este cu neputință pentru cei ce s-au luminat odată și au gustat darul cel ceresc și părtași s-au făcut Duhului Sfânt, și au gustat cuvântul cel bun al lui Dumnezeu și puterile veacului viitor, cu neputință este pentru ei, dacă au căzut, să se înnoiască iarăși spre pocăință, fiindcă ei răstignesc lor, a doua oară, pe Fiul lui Dumnezeu și-L fac de batjocură. Țarina, când absoarbe ploaia ce se coboară adeseori asupra ei și rodește iarba folositoare celor pentru care a fost muncită, primește binecuvântarea de la Dumnezeu; dar dacă aduce spini și ciulini, se face netrebnică și blestemul îi stă aproape, iar la urmă focul o așteaptă.

Reziliența, capacitatea de a face față adversităților vieții

Recent intrat în vocabularul românilor, termenul reziliență, din domeniile psihologiei și asistenței sociale, se referă la capacitatea unei persoane de a trece cu bine prin adver­sități, prin transformarea eșecurilor în oportunități şi gestionarea sănătoasă a emoțiilor, neluând personal evenimentele negative, neextinzând o problemă la toate sectoarele vieții sale și, mai ales, necrezând în starea de permanență a vicisitudinilor. În general, adulții învață reziliența trecând prin experiențele vieții, însă adolescenții și tinerii, aflați în situații vulnerabile, au, adesea, nevoie de suport de specialitate pentru a învăța să fie rezilienți.

Istoria și oamenii Unirii de la 1859

Pe Dealul Mitropoliei din Bucu­rești, la 24 ianuarie 1859, Adunarea electivă a Țării Românești, sub președinția Mitropolitului Nifon (1850-1875), a votat alegerea lui Alexandru Ioan Cuza ca domn al Principatelor Române Unite, după ce, în ziua de 5 ianuarie 1859, Adunarea electivă din Moldova, sub președinția Mitropolitului Sofronie, a ales același domnitor.

Dumnezeu ne ascultă întotdeauna rugăciunile ?

Când ne rugăm cu credința adevărată, Dumnezeu uneori, din iubire, împlinește cererile noastre, și alteori, tot din iubire, nu răspunde la acestea. Medicul, vedeți, știe mai bine decât bolnavul care este medicamentul cel mai potrivit pentru starea lui. Însă un lucru este sigur: dacă cererile noastre sunt după voia lui Dumnezeu, Acesta oricum le va împlini.

Două cuvinte care îl apropie pe om de Dumnezeu

Ce exprimă cuvintele: „Doamne, miluiește!”, dacă nu puternica încredințare a sufletului credincios că Dumnezeu poate să ierte fiecare păcat și să miluiască pe orice păcătos care se pocăiește? Aceste cuvinte înseamnă: „Doamne, fie-Ți milă de mine, păcătosul, cel vrednic de plâns!”.

Prin neosândirea aproapelui dobândim îndrăzneală în rugăciune

O altă roadă a neosândirii pline de virtute este dobândirea rugăciunii celei pline de îndrăzneală.

Creșterea duhovnicească

Sfântul Grigorie de Nyssa, Despre scopul cel după Dumnezeu și viețuirea cea după adevăr, în Părinți și Scriitori Bisericești (2014), vol. 12, pp. 299-300

„Căci sufletul născut din nou prin puterea lui Dumnezeu trebuie să crească până la măsura vârstei înțelegătoare celei întru Duhul, fiind udat neîncetat cu sudorile virtuții și cu darurile harului. După cum trupul, la început, când se naște, este ca un prunc prin fire, dar nu rămâne la această vârstă fragedă, ci, fiind hrănit cu mâncărurile trupești, potrivit cu legea firii, ajunge până la măsura care îi este dată, tot așa și sufletul nou-născut, după ce a fost vătămat de boala venită asupra lui prin neascultare, este readus prin împăr­tă­șirea cu Duhul la frumusețea de la început, pe care o avea prin fire, și nu rămâne mereu prunc, nici nu stă fără lucrare și nemișcat, dormind în starea pe care o avea la naștere, ci se hrănește cu hrana care îi este proprie, crescând, prin toate virtuțile și prin osteneli, până la măsura pe care o cere firea. Astfel, prin puterea Duhului și prin propriile virtuți, rămâne nevătămat de tâlharul cel nevăzut care întinde sufletelor multe curse ascunse. Așadar, trebuie să înainteze mereu până la [vârsta] bărbatului desăvârșit, potrivit cuvântului apostolesc: Până vom ajunge toți la unitatea credinței și a cunoaș­te­rii Fiului lui Dumnezeu, la [starea] bărbatului desăvârșit, la măsura vârstei deplinătății lui Hristos, ca să nu mai fim copii duși de valuri, purtați încoace și încolo de orice vânt al învățăturii, prin vicleșug, spre uneltirea rătăcirii, ci, ținând adevărul, să creștem în toate pentru El, Care este capul Hristos (Efeseni 4, 13-15). (…) Și spune apoi că voia desăvârșită a lui Dumnezeu este ca sufletul să ia chipul bunei cre­dințe prin harul Duhului, care, însoțit de ostenelile sufletului, face ca acesta să înflorească întru desă­vârșită frumusețe. Așadar, nu ține de noi ca trupul să crească, căci firea nu dă măsura trupului potrivit cu judecata și cu plăcerea omului, ci potrivit cu pornirea și necesitatea ei. Dar măsura și frumusețea sufletului care se naște din nou țin de puterea noastră de judecată, căci este dată de harul Duhului, prin osteneala celui care îl primește.”

23 ianuarie – Sfântul Sfințit Mucenic Clement, Episcopul Ancirei [ TRINITAS TV ]

EVANGHELIA ZILEI: 2024-01-23

MARŢI ÎN SĂPTĂMÂNA DOUĂZECI ŞI NOUA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Evanghelia de la Luca (XXI, 12-19)

is-a Domnul către ucenicii Săi: „Păziţi-vă de oameni, pentru că ei vor pune mâinile pe voi şi vă vor prigoni, predându-vă sinagogilor şi temniţelor, cu de-a sila ducându-vă la’mpăraţi şi la dregători din pricina numelui Meu. Şi fi-va pentru voi aceasta prilej de mărturisire; puneţi deci în inimile voastre să nu vă gândiţi de mai’nainte ce veţi răspunde; că Eu vă voi da gură, şi înţelepciune căreia toţi potrivnicii voştri nu-i vor putea sta’mpotrivă, nici să-i răspundă. Şi veţi fi predaţi şi de părinţi şi de fraţi şi de rudenii şi de prieteni; şi vor ucide dintre voi, şi de toţi veţi fi urâţi din pricina numelui Meu; dar păr din capul vostru nu va pieri. Întru răbdarea voastră vă veţi dobândi sufletele.

Apostolul Zilei: 2024-01-23

MARŢI ÎN SĂPTĂMÂNA DOUĂZECI ŞI NOUA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Ap. Evrei (IV, 1-13)

raților, să ne temem ca nu cumva, câtă vreme ni se lasă făgăduința să intrăm în odihna Lui, să pară că a rămas pe urmă cineva dintre voi. Pentru că și nouă ni s-a binevestit ca și acelora, dar cuvântul propovăduirii nu le-a fost lor de folos, nefiind unit cu credința la cei care l-au auzit. Pe când noi, fiindcă am crezut, intrăm în odihnă, precum s-a zis: «M-am jurat întru mânia Mea: Nu vor intra întru odihna Mea», măcar că lucrurile erau săvârșite de la întemeierea lumii. Căci, undeva, despre ziua a șaptea s-a zis astfel: «Și S-a odihnit Dumnezeu în ziua a șaptea de toate lucrurile Sale». Și, în același loc, zice iarăși: «Nu vor intra întru odihna Mea!». Deci, de vreme ce rămâne ca unii să intre în odihnă, iar aceia cărora mai dinainte li s-a binevestit, pentru nesupunerea lor, n-au intrat, Dumnezeu hotărăște din nou o zi, astăzi rostind prin gura lui David, după atâta vreme, precum s-a zis mai sus: «Dacă veți auzi astăzi glasul Lui, nu învârtoșați inimile voastre». Căci, dacă Iosua le-ar fi adus odihnă, Dumnezeu n-ar mai fi vorbit, după acestea, de o altă zi de odihnă. Drept aceea, s-a lăsat altă sărbătoare de odihnă poporului lui Dumnezeu. Pentru că cine a intrat în odihna lui Dumnezeu s-a odihnit și el de lucrurile lui, precum Dumnezeu de ale Sale. Să ne silim, deci, ca să intrăm în acea odihnă, ca nimeni să nu cadă în aceeași pildă a neascultării, căci cuvântul lui Dumnezeu e viu și lucrător și mai ascuțit decât orice sabie cu două tăișuri, și pătrunde până la despărțitura sufletului și duhului, dintre încheieturi și măduvă, și destoinic este să judece simțirile și cugetările inimii și nu este nici o făptură ascunsă înaintea Lui, ci toate sunt goale și descoperite pentru ochii Celui în fața Căruia noi vom da socoteală.

Două preparate gustoase cu carne de miel

Carnea de miel face parte din categoria cărnii roșii, care oferă un conținut nutritiv bogat în zinc, fosfor, magneziu, cupru, fier, proteine, seleniu, vitaminele din complexul B-B2, B3, B6, B1, B5, B12, și grăsimi mononesaturate. Consumul de carne de miel poate oferi beneficii pentru sănătate, datorită conținutului său ridicat de nutri­enți și proteine, dar, cu toate acestea, trebuie consumată cu mode­rație. Carnea de miel poate fi gătită în mai multe moduri, fie prăjită, la cuptor, adăugată în diverse mâncăruri cu sos etc.

Cel puțin cinci porții de legume și fructe variate pentru o dietă sănătoasă

Deși nu există poțiuni magice care să ne ferească sau să ne vindece de orice boală, putem face totuși două lucruri cu impact major asupra sănătății noastre, care sunt pe cât de simple, pe atât de greu de introdus în obiceiurile noastre alimentare. Primul dintre ele se referă la consumul zilnic a cel puțin cinci porții de legume și fructe variate.  Al doilea constă în introducerea la fiecare masă a cerealelor integrale și/sau a leguminoaselor, de asemenea variate.

Îl avem pe Hristos în noi, de la Botez, ca apărător și ajutor tainic

Sfântul Ioan Scărarul spune că toate gândurile nedescoperite părintelui duhovnic se transformă în fapte și că, dimpotrivă, rănile cele descoperite nu cresc, ci mai degrabă se tămăduiesc.

„Acesta-i Dumnezeu ! Pe El L-am căutat !”

La un moment dat, a murit o foarte bună prietenă a mea, un mare dar al lui Dumnezeu pentru mine: scriitoarea Alice Botez. Ea era credincioasă și a trebuit să-i facem înmormântarea creștinește. Și așa, am participat, pentru prima dată din copilărie, la o slujbă ortodoxă. E drept că mai fusesem cu diferite ocazii la diferite slujbe, dar nu participasem în niciun fel la ele, fiind prea plină de sentimentele și simțămintele mele, care erau doar ale mele.

Forța binelui o copleșește pe cea a răului ?

Ne plângem, întemeiat sau nu, de vremurile „foarte grele” pe care le trăim, de părutele lipsuri duhovni­cești și prigoanele ighemonilor (reali sau închipuiți), de scăderile preoți­lor și ale monahilor, de oculta omniprezentă și de conspirațiile globaliste, de țarcul ideologic și însemnarea cu pecetea lui Antihrist, de câte și mai câte… Dăm vina, mai ales, pe democrația de import, pe UE și NATO, pe Occident în ansamblul său, pe multinaționale și atei, pe piața liberă (inclusiv cea a ideilor), dar și pe sistemul confesional concurențial, deschis oricărui rezultat… Rezumând, aruncăm vina pe tot ce mișcă în afara sferei noastre de buni români și ortodocși de nota 10, arătând cu degetul lumea secularizată care ne fură sufletul (deși nu crede în existența lui), însă ne umple stomacul.

Taina căsătoriei

Clement Alexandrinul, Stromatele, Stromata a III-a, Cap. XII, 84.2-84.4, în Părinți și Scriitori Bisericești (1982), vol. 5, p. 224

„Dacă este păcat căsătoria cea după lege, nu ştiu cum va spune cineva că Îl cunoaşte pe Dumnezeu când susține că porunca lui Dumnezeu este păcat? Odată ce legea este sfântă (Romani 7, 12), este sfântă şi căsătoria. ­Apostolul pune taina aceasta în legătură cu Hristos şi cu Biserica (Efeseni 5, 32). După cum ce este născut din trup, trup este, tot aşa ce este născut din Duh, duh este (Ioan 3, 6), nu numai în legătură cu naşterea, ci şi cu învățătura. Astfel sfinți sunt copiii (I Corinteni 7, 14), sunt bucurii, când cuvintele Domnului au că­sătorit sufletul lor cu Dumnezeu. Desfrâul şi căsătoria sunt des­părțite, pentru că diavolul este departe de Dumnezeu.”

22 ianuarie – Sfântul Apostol Timotei [ TRINITAS TV ]

EVANGHELIA ZILEI: 2024-01-22

LUNI ÎN SĂPTĂMÂNA DOUĂZECI ŞI NOUA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Evanghelia de la Luca (XX, 27-44)

n vremea aceea, apropiindu-se de Iisus unii dintre saducheii care spun că nu este înviere, L-au întrebat, zicând: „Învăţătorule, Moise a scris pentru noi: Dacă fratele cuiva moare având femeie dar neavând copii, pe femeie s’o ia fratele lui şi să-i ridice urmaş fratelui său. Erau dar şapte fraţi. Şi cel dintâi, luându-şi femeie, a murit fără copii; şi al doilea; a luat-o şi al treilea; şi tot aşa, toţi cei şapte n’au lăsat copii şi au murit. La urmă a murit şi femeia. Aşadar, la înviere, femeia va fi soţia căruia dintre ei?, că toţi şapte au avut-o de soţie“. Şi le-a zis Iisus: „Fiii veacului acestuia se însoară şi se mărită; dar cei ce se vor învrednici să dobândească veacul acela şi învierea din morţI nici nu se însoară, nici nu se mărită. Că nici să moară nu mai pot, fiindcă sunt la fel cu îngerii şi sunt fii ai lui Dumnezeu, fiind fii ai învierii. Iar că morţii învie, a arătat-o şi Moise la rug când pe Domnul Îl numeşte Dumnezeul lui Avraam şi Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacob. Or, Dumnezeu nu este al morţilor, ci al viilor; fiindcă toţi trăiesc întru El“. Iar unii dintre cărturari, răspunzând, au zis: „Învăţătorule, bine-ai zis…“, că nu mai cutezau să-L întrebe nimic. Dar i-a întrebat El: „Cum se spune oare că Hristos este fiul lui David? Că însuşi David spune în Cartea Psalmilor: Zis-a Domnul către Domnul meu: Şezi de-a dreapta Mea, până ce voi pune pe vrăjmaşii Tăi aşternut picioarelor Tale. Aşadar, David Îl numeşte Domn; atunci, cum de este fiul lui?“

Apostolul Zilei: 2024-01-22

LUNI ÎN SĂPTĂMÂNA DOUĂZECI ŞI NOUA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Ap. Evrei (III, 5-11; 17-19)

raților, Moise a fost credincios în toată casa Domnului, ca o slugă, spre mărturia celor ce erau să fie descoperite în viitor, iar Hristos a fost credincios ca Fiu peste casa Sa. Și casa Lui suntem noi, numai dacă ținem până la sfârșit, cu neclintire, îndrăzneala mărturisirii și lauda nădejdii noastre. De aceea, precum zice Duhul Sfânt: «Dacă veți auzi astăzi glasul Lui, nu vă învârtoșați inimile voastre, ca la răzvrătire în ziua ispitirii din pustie, unde M-au ispitit părinții voștri; M-au încercat, și au văzut faptele Mele, timp de patruzeci de ani. De aceea M-am mâniat pe neamul acesta și am zis: Pururea ei rătăcesc cu inima, și căile Mele nu le-au cunoscut, că M-am jurat în mânia Mea: Nu vor intra întru odihna Mea!». Și împotriva cui a ținut mânie timp de patruzeci de ani? Oare nu împotriva celor ce au păcătuit, ale căror oase au căzut în pustie? Și cui i S-a jurat că nu vor intra întru odihna Sa, decât numai celor ce au fost neascultători? Vedem, dar, că n-au putut să intre, din pricina necredinței lor.

Duminica a XXXII-a după Rusalii [a lui Zaheu] – Părintele Calistrat 21.01.2024

Fericirea de a cunoaşte calea

Dacă până la edictul de la Milano din anul 313 martiriul era considerat o formă a desăvârşirii creştine, ba chiar devenise un ideal popular pentru creştinii din Biserica primară, odată cu libertatea şi oficializarea cultului creştin, venite prin Sfântul Împărat Constantin cel Mare, Dumnezeu descoperă creștinilor o nouă formă de desăvârşire, aceea a martiriului continuu, în lupta pe viaţă şi pe moarte cu duhurile răutăţii, cu ispitele lumii şi ale cărnii, concretizată în trăirea solitară, numită monahism. Această formă de vieţuire nu era cu totul nouă. Ea a mai fost practicată în vechime (parțial sau total), de câteva mari personalităţi ale Vechiului Testament: Ilie Tesviteanul, Melchisedec şi Sfântul Ioan Botezătorul. Chiar Mântuitorul a trăit timp de patruzeci de zile în post şi rugăciune în pustia Qarantaniei (Matei 4, 1-10). ­Modelul deplin însă al acestui chip de vieţuire Mântuitorul Hristos avea să-l arate în persoana Sfântului Antonie cel Mare – Egipteanul. În lunga sa viață, de 105 ani (251-356), Antonie este considerat părintele şi începătorul monahismului. 

Apropierea de Hristos, şansa vieţii noastre

În vremea aceea trecea Iisus prin Ierihon și, iată, un om bogat cu numele Zaheu, care era mai-mare peste vameși, căuta să vadă cine este Iisus, dar nu putea de mulțime, pentru că era mic de statură. Și alergând el înainte, s-a suit într-un sicomor ca să-L vadă, căci pe acolo avea să treacă. Și când a sosit la locul acela, Iisus, privind în sus, a zis către el: Zahee, coboară-te degrabă, căci astăzi trebuie să rămân în casa ta. Și a coborât degrabă și L-a primit, bucurându-se. Și, văzând, toți murmurau, zicând că a intrat să găzduiască la un om păcătos. Iar Zaheu, stând înaintea Domnului, I-a zis: Iată, jumătate din averea mea, Doamne, o dau săracilor și, dacă am nedreptățit pe cineva cu ceva, întorc împătrit. Și a zis către el Iisus: Astăzi s-a făcut mântuire casei acesteia, pentru că și acesta este fiu al lui Avraam. Căci Fiul Omului a venit să caute și să mântuiască pe cel pierdut. Luca 19, 1-10 Duminica a XXXII-a după Rusalii (a lui Zaheu)

21 ianuarie – Sfântul Cuvios Maxim Mărturisitorul [ TRINITAS TV ]

EVANGHELIA ZILEI: 2024-01-21

DUMINICA A TREIZECI ŞI UNA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Evanghelia de la Luca (XVIII, 35-43)

n vremea aceea, în timp ce Se apropia Iisus de Ierihon, un orb şedea cerşind la marginea drumului. Şi auzind el mulţimea trecând, întreba ce este aceasta. Şi i-au spus că trece Iisus Nazarineanul. Şi el a strigat, zicând: „Iisuse, Fiul lui David, miluieşte-mă!“ Şi cei ce mergeau înainte îl certau ca să tacă, dar el cu atât mai mult striga: „Fiule al lui David, miluieşte-mă!“ Şi, apropiindu-Se, Iisus a poruncit să-l aducă la El; şi când acela I-a fost aproape, l-a întrebat: „Ce voieşti să-ţi fac?“ Iar el a zis: „Doamne, să-mi capăt vederea“. Şi Iisus i-a zis: „Capătă-ţi vederea! Credinţa ta te-a mântuit“. Şi îndată şi-a căpătat vederea şi-L urma slăvind pe Dumnezeu. Şi tot poporul, văzând aceasta, a dat laudă lui Dumnezeu.

Apostolul Zilei: 2024-01-21

DUMINICA A TREIZECI ŞI UNA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Ap. I Timotei (IV, 9-15)

iule Timotei, vrednic de credință este acest cuvânt și vrednic de toată primirea, fiindcă pentru aceasta ne și ostenim și suntem ocărâți și ne luptăm, de vreme ce ne-am pus nădejdea în Dumnezeu Cel viu, Care este Mântuitorul tuturor oamenilor, mai ales al credincioșilor. Acestea să le poruncești și să-i înveți. Nimeni să nu disprețuiască tinerețile tale, ci fă-te pildă credincioșilor cu cuvântul, cu purtarea, cu dragostea, cu duhul, cu credința și curăția. Până voi veni eu, ia aminte la citit, la îndemnat, la învățătură. Nu fi nepăsător față de harul care este întru tine, care ți s-a dat prin prorocie, cu punerea mâinilor mai-marilor preoților. Cugetă la acestea, ține-te de acestea, ca propășirea ta să fie vădită tuturor.

Căsnicia, examenul rabdării

La modul ideal, relațiile dintre soț și soție înseamnă nu lăcomie, nu dorință de a stăpâni, nu exploatare prădalnică, ci vedere evlavioasă, și dăruire de sine, și primirea celuilalt în tine însuți prin dragoste, prin taina contemplativă a dragostei. Acesta este idealul căsătoriei.

Nu toți se vor salva în mănăstire și nu toți din lume se vor pierde

O altă fată a venit la Părintele să ia binecuvântare să intre în mănăstire, iar Părintele i-a spus:

– Nu. Calea ta este să trăieşti în lume şi să creşti copii. Nu toţi se vor salva în mănăstire şi nu toţi vor muri din lume. Să trăieşti cinstit şi cu frica lui Dumnezeu, să te rogi la Maica Domnului şi te va ajuta să te mântuieşti.

Dacă tu nu ai dorința să te căsătorești, atunci nu te vei căsători

O dreptcredincioasă ne povesteşte următoarele despre dânsa:

Oameni de zăpadă

Oamenii de zăpadă sunt oameni mari încă de când sunt copii. Și sunt asta mereu, pentru că sunt făcuți de copii. Iar aceștia își împart copilăria cu ei. Adică și inima, și zâmbetul, și gândurile, și îmbră­țișările, și chiotele, și visele. Nimic din ce înseamnă bucuria de a trăi a unui copil nu rămâne neîmpărțit. Poate că astăzi n-o mai fi așa. Dar pe vremea copilărie mele era.

„Hrănindu-te cu cuvintele credinței”

Ce înseamnă din punctul de vedere al Sfântului Apostol Pavel și al Sfântului Atanasie cel Mare al Alexandriei a te hrăni și a ne hrăni cu cuvintele credinței, ca să fim într-adevăr buni slujitori și creștini orto­docși ai lui Iisus Hristos? Ca să ne hrănim cu cuvintele credinței și ale bunei învățături ortodoxe mai întâi de toate se cuvine să le cunoaștem, identi­ficându-le pe acestea în Crez, Catehism și Dogmatică, în Sfânta Scriptură și în Sfânta Tradiție sau la Sfinții Părinți ai Bisericii; iar mai apoi, citindu-le și adân­cindu-le, să ne hrănim cu acestea în duhul cuvin­telor Mântuitorului, Care a zis: „Scris este – Nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu” (Deuteronom 8, 3; Matei 4, 4; Luca 4, 4).

Comoara cerească

Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, Omilia XX, V, în Părinți și Scriitori Bisericești, vol. 23, pp. 269-270

„Dacă dorești într-adevăr bogățiile, atunci mută-le acolo unde pot rămâne întregi și nevătămate. Ce faci acum nu-i fapta unui om care iubește averile, ci a unuia care iubește robia, asuprirea, paguba și necontenita suferință. Dacă un om ți-ar arăta pe pământ un loc neștiut de nimeni și ți-ar făgădui că acolo este cel mai sigur loc pentru păstrarea banilor, n-ai pregeta, n-ai șovăi, chiar dacă te-ar duce în pustie, ci te-ai încrede în cuvântul lui și ți-ai pune acolo banii. Când, însă, în locul unui om îți făgăduiește Dumnezeu același lucru, propunându-ți nu pustia, ci cerul, tu faci tocmai contrariul. Chiar dacă locul acela de pe pământ ar fi fost sigur, totuși niciodată n-ai fi lipsit de griji. Dar dacă-ți pui averile tale în cer, aceste griji nu te mai frământă. Ba, ceva mai mult, nu-ți îngropi banii, ci-i răsădești.”

20 ianuarie – Sfântul Cuvios Eftimie cel Mare [ TRINITAS TV ]

EVANGHELIA ZILEI: 2024-01-20

SÂMBĂTĂ ÎN SĂPTĂMÂNA DOUĂZECI ŞI OPTA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Evanghelia de la Luca (XII, 32-40)

is-a Domnul: „Nu te teme, turmă mică, pentru că Tatăl vostru a binevoit să vă dea împărăţia. Vindeţi-vă averile şi daţi milostenie; faceţi-vă pungi care nu se învechesc, comoară nesfârşită în ceruri, unde fur nu se apropie, nici molie n’o strică; fiindcă unde vă este comoara, acolo va fi şi inima voastră. Să vă fie mijlocurile’ncinse şi făcliile aprinse; şi fiţi asemenea oamenilor care-şi aşteaptă stăpânul când se va întoarce de la nuntă, ca venind el şi bătând, îndată să-i deschidă. Fericiţi sunt servii aceia pe care stăpânul, când vine, îi va afla priveghind. Adevăr vă spun, că se va încinge şi-i va pune la masă şi, venind lângă ei, le va sluji. Fie că va veni la straja a doua, fie că va veni la straja a treia, fericiţi sunt ei de-i va găsi aşa. Dar s’o ştiţi pe asta, că de-ar şti stăpânul casei în care ceas vine furul, ar veghea şi n’ar lăsa să i se spargă casa. Aşadar, şi voi fiţi gata, că Fiul Omului vine în ceasul în care nu gândiţi“.

Apostolul Zilei: 2024-01-20

SÂMBĂTĂ ÎN SĂPTĂMÂNA DOUĂZECI ŞI OPTA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Ap. Efeseni (I, 16-23)

raților, nu încetez a mulțumi pentru voi, pomenindu-vă în rugăciunile mele, ca Dumnezeul Domnului nostru Iisus Hristos, Tatăl slavei, să vă dea vouă duhul înțelepciunii și al descoperirii, spre deplina Lui cunoaștere. Și să vă lumineze ochii inimii, ca să pricepeți care este nădejdea la care v-a chemat, care este bogăția slavei moștenirii Lui în cei sfinți și cât de covârșitoare este mărimea puterii Lui față de noi, după lucrarea puterii tăriei Lui pentru noi, cei ce credem. Pe aceasta Dumnezeu a lucrat-o în Hristos, sculându-L din morți și așezându-L de-a dreapta Sa, în ceruri. Mai presus decât toată începătoria și stăpânia și puterea și domnia și decât tot numele ce se numește, nu numai în veacul acesta, ci și în cel viitor. Și toate le-a supus sub picioarele Lui și, mai presus de toate, L-a dat pe El cap Bisericii, care este trupul Lui, plinirea Celui ce plinește toate întru toți.

Rugăciunile de dezlegare de la slujba de Înmormântare

Dacă imnografii, în desfășurarea slujbei de înmormântare, au pus mai mult accentul pe partea didactică, adică au căutat să le arate celor prezenți nimicnicia și deșertăciunea vieții trăite fără Hristos, inspirându-le în același timp și nădejdea în învierea celor adormiți, la sfârșitul slujbei ei au așezat și partea de rugăciuni care se referă exclusiv la cei adormiți întru Domnul, și anume cele trei rugăciuni de dezlegare.

Aspectul Învierii din slujba de pomenire a celor adormiți

Rugăciunile pe care le invocăm în cadrul acestei slujbe redau, de fapt, bucuria duhovnicească pe care un suflet credincios o aşteaptă după ieşirea din viaţa aceasta. Ea se pregustă, de fapt, încă de aici, prin modul cum ne organizăm viaţa, dacă o acordăm la voia şi la poruncile lui Dumnezeu. Totodată, această bucurie nu ar fi fost posibilă fără intervenţia lui Dumnezeu, Care S-a întrupat, a fost răstignit şi a înviat „pentru noi oamenii şi pentru a noastră mântuire”.

Cum să facem o rugăciune puternică ?

Puterea rugăciunii se găsește nu în înfățișarea exterioară, ci în conținut, în duhul ei. Străduiți-vă să trăiți rugăciunea! Este exact ceea ce trebuie. (…)

„Toţi se ung preoţi şi împăraţi întru adevăr”

Activitatea publică a Mântuitorului Iisus Hristos a avut două componente care reies din primul narativ al Evangheliei după Sfântul Matei ce sintetizează specificul misiunii lui Mesia: „Şi a străbătut Iisus toată Galileea, învăţând în sinagogile lor şi propovăduind Evanghelia împărăţiei şi tămăduind toată boala şi toată neputinţa în popor. Şi s-a dus vestea despre El în toată Siria, şi aduceau la El pe toţi cei ce se aflau în suferinţe, fiind cuprinşi de multe feluri de boli şi de chinuri, pe demonizaţi, pe lunatici, pe slăbănogi, şi El îi vindeca” (Matei 4, 23-24). Aceste două componente erau predicarea Evangheliei Împărăției cerurilor și vindecarea bolilor și infirmităților celor care veneau către El. Cele două coordonate transpar însă din toate Evangheliile.

Cum ar trebui să privească un împărat bogăția

Eusebiu de Cezareea, Viața lui Constantin cel Mare, prolog, 7-8, în Părinți și Scriitori Bisericești (1991), vol. 14, p. 199

„Constantin nu uită în nici o clipă să-și adune gândurile în sine însuși și, astfel, să descopere neîncetat în el aceeași natură comună nouă, tuturor oamenilor. Un zâmbet se abate peste buzele lui atunci când constată impresia produsă asupra mulțimii (impresie de copii la vederea cine știe cărei ciudățenii) de mantia lui înflorată, țesută cu fir de aur, de purpura imperială, de însăși cununa ce o poartă. Cu desăvârșire străin de asemenea simțăminte, de vreme ce a gustat din dumnezeiasca cunoaștere, el și-a îmbrăcat sufletul cu podoabele cumpătării și dreptății și cucerniciei și ale celorlalte virtuți; podoabe într-adevăr împărătești de astă dată. Mai mult decât atât. Lucrurile acelea atât de râvnite de lume – vreau să spun: aurul și argintul și pietrele (prețioase), a căror frumu­sețe pe noi ne uimește – el nu le ține drept mai mult decât niște pietre de rând, sau decât o materie oarecare, fără valoare (adică tocmai ce și sunt ele, în realitate), de nici un ajutor în lupta noastră cu năvala răului. Într-adevăr, ne pot ele vindeca de boală? Ne pot ele ajuta în vreun fel să scăpăm de moarte? Or, conștient de toate acestea, Constantin nu șovăie să se folosească de ele (dar cu bună știință! – și numai atât cât să le facă supușilor săi plăcere prin demnitatea întruchipată), fără însă a se lăsa amăgit; ba, dimpotrivă, îngăduindu-și să zâmbească la priveliștea celor care, în imaturitatea lor lăuntrică, se lasă impre­sionați de ele! Și tot așa se mai reține el și de la zaiafet și beție, precum și de la excesivul rafinament al mâncărurilor făcute pe gustul mâncărurilor (care mâncăruri – își dă el seama – fie ele potrivite cine știe cui, în tot cazul lui nu-i sunt potrivite, mai ales că ele fac omului mult rău, încețoșându-i facultatea contemplativă a sufletului). Pentru toate aceste motive, împăratul – îndrumat dumne­ze­iește și învățat cum este cu înăl­țimile cugetului – nu contenește a urmări realitățile care transcend cele ale vieții.”

19 ianuarie – Sfinții Cuvioși Macarie cel Mare și Macarie Alexandrinul [ TRINITAS TV ]

EVANGHELIA ZILEI: 2024-01-19

VINERI ÎN SĂPTĂMÂNA DOUĂZECI ŞI OPTA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Evanghelia de la Luca (XX, 19-26)

n vremea aceea cărturarii şi arhiereii căutau să pună mâna pe Iisus în chiar ceasul acela, dar se temeau de popor; că înţeleseseră că împotriva lor a spus El această parabolă. Şi, pândindu-L, au trimis iscoditori care se prefăceau că sunt drepţi, ca să-L prindă în cuvânt şi să-L dea pe mâna stăpânirii şi a puterii guvernatorului. Şi L-au întrebat, zicând: „Învăţătorule, ştim că drept vorbeşti şi înveţi şi nu cauţi la faţa omului, ci cu adevărat înveţi calea lui Dumnezeu. Se cuvine să dăm dajdie cezarului, sau nu?“ Iar El, pricepându-le vicleşugul, le-a zis: „De ce Mă ispitiţi? Arătaţi-Mi un dinar! A cui efigie şi a cui inscripţie le are pe el?“ Iar ei au zis: „Ale cezarului“. Şi El a zis către ei: „Atunci, daţi-i cezarului cele ce sunt ale cezarului şi lui Dumnezeu pe cele ale lui Dumnezeu!“ Şi nu L-au putut prinde în cuvânt în faţa poporului; şi mirându-se de răspunsul Lui, au tăcut.

Apostolul Zilei: 2024-01-19

VINERI ÎN SĂPTĂMÂNA DOUĂZECI ŞI OPTA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Ap. Tit (I, 15-16; II, 1-10)

iule Tit, toate sunt curate pentru cei curați; iar pentru cei întinați și necredincioși nimeni nu este curat, ci li s-au întinat lor și mintea și cugetul. Ei mărturisesc că Îl cunosc pe Dumnezeu, dar cu faptele lor Îl tăgăduiesc, urâcioși fiind, nesupuși și, la orice lucru bun, netrebnici. Dar tu grăiește cele ce se cuvin învățăturii sănătoase. Bătrânii să fie treji, cinstiți, întregi la minte, sănătoși în credință, în dragoste, în răbdare; bătrânele de asemenea să aibă în înfățișare sfințită cuviință, să fie neclevetitoare, nerobite de vin mult, să învețe de bine, ca să înțelepțească pe cele tinere să-și iubească bărbații, să-și iubească copiii, și să fie cumpătate, curate, gospodine, bune, plecate bărbaților lor, ca să nu fie defăimat cuvântul lui Dumnezeu. Îndeamnă, de asemenea, pe cei tineri să fie cumpătați. Întru toate arată-te pe tine pildă de fapte bune, dovedind în învățătură neschimbare, cuviință, cuvânt sănătos și fără prihană, pentru ca cel potrivnic să se rușineze, neavând de zis nimic rău despre noi. Slugile să se supună stăpânilor lor, întru toate, ca să fie bine plăcute, neîntorcându-le vorba, să nu dosească ceva, ci să le arate toată buna credință, ca să facă de cinste întru toate învățătura Mântuitorului nostru Dumnezeu.iule Tit, toate sunt curate pentru cei curați; iar pentru cei întinați și necredincioși nimeni nu este curat, ci li s-au întinat lor și mintea și cugetul. Ei mărturisesc că Îl cunosc pe Dumnezeu, dar cu faptele lor Îl tăgăduiesc, urâcioși fiind, nesupuși și, la orice lucru bun, netrebnici. Dar tu grăiește cele ce se cuvin învățăturii sănătoase. Bătrânii să fie treji, cinstiți, întregi la minte, sănătoși în credință, în dragoste, în răbdare; bătrânele de asemenea să aibă în înfățișare sfințită cuviință, să fie neclevetitoare, nerobite de vin mult, să învețe de bine, ca să înțelepțească pe cele tinere să-și iubească bărbații, să-și iubească copiii, și să fie cumpătate, curate, gospodine, bune, plecate bărbaților lor, ca să nu fie defăimat cuvântul lui Dumnezeu. Îndeamnă, de asemenea, pe cei tineri să fie cumpătați. Întru toate arată-te pe tine pildă de fapte bune, dovedind în învățătură neschimbare, cuviință, cuvânt sănătos și fără prihană, pentru ca cel potrivnic să se rușineze, neavând de zis nimic rău despre noi. Slugile să se supună stăpânilor lor, întru toate, ca să fie bine plăcute, neîntorcându-le vorba, să nu dosească ceva, ci să le arate toată buna credință, ca să facă de cinste întru toate învățătura Mântuitorului nostru Dumnezeu.

Captivi în „împărăția iluziilor”

Omul încearcă cu disperare, dar fără succes, să fugă de trăirea chinuitoare a propriilor greșeli și a pustietății sale sufletești. Astfel, înăbușind tulburarea și singurătatea lăuntrică, el cade în capcana diverselor dependențe (alcoolismului, narcomaniei, ludomaniei, computeromaniei, sexomaniei etc.).

Ludomania

Recenta ştire a unui câştig de peste patru milioane de euro, atribuit unui norocos la jocul Loto 6/49, aduce iarăşi în discuţie atât problema câştigului fără muncă, cât şi pe cea a dependenţei de jocurile de noroc.

Minciuna creează o prăpastie între suflete

Mincinosul prezintă un chip neadevărat al realității, ca să pună pe cineva în situația de a nu lucra potrivit cu ea și deci de a se păgubi. Dar uneori cineva trebuie cruțat de a afla realitatea în toată grozăvia ei, pentru a-l pregăti pe încetul pentru ea.

Minciuna este gonire a Duhului lui Dumnezeu

Iubitorii de înţelepciune cei de demult au numit adevărul fiica vremurilor, spunând că ar fi născut din timp.

Hristos Judecătorul și primejdia „pozitivismului” religios

Oarecum în mod tradi­țional a existat și încă există o anumită reți­nere față de interpretarea cărții Apocalipsa din pricina caracterului ei prorocesc, a simbolurilor, precum și a vedeniilor pe care le cuprinde, dar și din cauza faptului că Sfinții Părinți, în majoritatea lor, au evitat s-o comenteze. Probabil că opinia aceasta s-a consolidat și prin aceea că cel mai mare exeget al Scripturii, Sfântul Ioan Gură de Aur, care a tâlcuit majoritatea cărților ei, a evitat o tâlcuire sistematică a Apocalipsei. Totuși, trebuie menționat faptul că există multe fragmente și chiar volume întregi de la alți Părinți și scriitori importanți ai Bisericii, începând de la Ippolit al Romei (sec. II), Efrem Sirul (sec. IV), Oecumenius, din secolul al V-lea, Andrei, Arhi­episcopul Cezareei, din secolul al VI-lea, și până la Aretha al Cezareei, în secolul al IX-lea, în care este tâlcuită cartea Apocalipsa, în unele dintre ele, precum cele ale ultimilor trei autori menționați, chiar verset cu verset.

Cum să ne vindecăm de zavistie

Sfântul Ioan Casian, Convorbiri duhovnicești, Partea a III-a, Convorbirea cu părintele Piamun, Cap. XVI, 8-14, în Părinți și Scriitori Bisericești (1990), vol. 57, pp. 641-642

„Este de știut, fără îndoială, că boala zavistiei ajunge mai greu la vindecare decât celelalte vicii. Căci cel pe care l-a molipsit această boală cu veninul ei pot spune că este fără vindecare. Aceasta este pacostea despre care Domnul spune în chip figurat prin profet: Iată, voi trimite asupra voastră șerpi și scorpii, împotriva cărora nu este descântec, și vă vor mușca. Așadar, pe drept compară profetul cu veninul aducător de moarte al viperei mușcăturile zavistiei de care a pierit și cu care a nimicit și pe alții acel prim făcător și fruntaș al tuturor veninurilor. Ucigaș de sine înainte de a-l ucide pe cel pe care-l invidiase, el însuși s-a pierdut pe sine înainte de a vărsa în om veninul morții: Prin invidia diavolului, moartea a intrat în lume și cei ce sunt de partea lui vor ajunge s-o cunoască. După cum diavolul care, cel dintâi fiind cuprins de boala păcatului, n-a avut nici vindecarea căinței, nici leacul vreunei curățiri, la fel cei ce s-au lăsat străpunși de aceleași mușcături înlătură orice ajutor, fiindcă sunt chinuiți nu de greșeala celor pe care-i invidiază, ci de starea bună a acelora. Fiindu-le rușine să spună pe față adevărul, ei caută pricini neîntemeiate și prostești pentru a se supăra. Vindecarea de acestea, fiindcă sunt cu totul mincinoase, este fără putință cât timp le este ascuns în inimă acel venin ucigaș, pe care ei nu vor să-l dea pe față. (…) De aceea, pentru ca nu cumva șarpele acestui rău să otrăvească și să ucidă prin mușcătura sa tot ce e viu în noi și însuflețit de Duhul Sfânt, să cerem fără încetare ajutorul dumnezeiesc, căruia totul îi este cu putință.”

18 ianuarie – Sfântul Ierarh Atanasie, Arhiepiscopul Alexandriei [ TRINITAS TV ]

EVANGHELIA ZILEI: 2024-01-18

JOI ÎN SĂPTĂMÂNA DOUĂZECI ŞI OPTA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Evanghelia de la Luca (XX, 9-18)

is-a Domnul această parabolă: „Un om a sădit vie şi a dat-o pe seama lucrătorilor şi a plecat departe pentru multă vreme. Şi la vremea cuvenită a trimis la lucrători un slujitor ca să-i dea din rodul viei. Lucrătorii însă, bătându-l, l-au trimis fără nimic. Şi a trimis apoi un alt slujitor; dar ei, bătându-l şi pe acela şi batjocorindu-l, l-au trimis fără nimic. Şi după aceea l-a trimis pe al treilea; dar ei, rănindu-l şi pe acela, l-au alungat. Şi stăpânul viei a zis: Ce voi face? Îl voi trimite pe fiul meu cel iubit; poate că de el se vor ruşina. Dar lucrătorii, văzându-l, s’au vorbit între ei, zicând: Acesta este moştenitorul; să-l omorâm, pentru ca a noastră să fie moştenirea? Şi, scoţându-l afară din vie, l-au ucis. Aşadar, ce le va face acestora stăpânul viei?: Va veni, şi pe acei lucrători îi va pierde, iar via o va da altora“. Iar ei, auzind, au zis: „Doamne-fereşte!“ El însă, privind la ei, a zis: „Aşadar, ce’nseamnă ceea ce e scris: Piatra pe care au nesocotit-o ziditorii, aceasta a ajuns în capul unghiului? Tot cel ce va cădea pe piatra aceasta se va sfărâma, iar pe cel pe care ea va cădea, îl va zdrobi“.

Apostolul Zilei: 2024-01-18

JOI ÎN SĂPTĂMÂNA DOUĂZECI ŞI OPTA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Ap. Tit (I, 5-14)

iule Tit, pentru aceasta te-am lăsat în Creta, ca să îndreptezi cele ce mai lipsesc și să așezi preoți prin cetăți, precum ți-am rânduit: de este cineva fără de prihană, bărbat al unei singure femei, având fii credincioși, nu sub învinuire de desfrânare sau neascultători. Căci se cuvine ca episcopul să fie fără de prihană, ca un iconom al lui Dumnezeu, neîngâmfat, nu grabnic la mânie, nu dat la băutură, pașnic, nepoftitor de câștig urât, ci iubitor de străini, iubitor de bine, înțelept, drept, cuvios, cumpătat, ținându-se de cuvântul cel credincios al învățăturii, ca să fie destoinic și să îndemne la învățătura cea sănătoasă și să mustre pe cei potrivnici. Pentru că mulți sunt răzvrătiți, grăitori în deșert și înșelători, mai ales cei din tăierea împrejur, cărora trebuie să li se închidă gura ca unora care răzvrătesc case întregi, învățând, pentru câștig urât, cele ce nu se cuvin. Unul dintre ei, chiar un proroc al lor, a rostit: «Cretanii sunt pururea mincinoși, fiare rele, pântece leneșe». Mărturia aceasta este adevărată; pentru care pricină, mustră-i cu asprime, ca să fie sănătoși în credință, și să nu dea ascultare basmelor iudaice și poruncilor unor oameni, care se întorc de la adevăr.

Predică la Taina Sfântului Maslu – Părintele Calistrat 17.01.2024

Cu cât cineva are viața mai cumpătată, cu atât e mai fericit !

Cu cât cineva are viața mai măsurată, cu atât e mai fericit, că nu se grijește de multe: de slujitori, de lucrători, de pământuri și de avuția dobitoacelor. Căci țintuindu-se de acestea ne vom îneca în greutățile legate de ele și vom învinui pe Dumnezeu. Iată cum din pofta noastră cea de voie se adapă moartea și cum rătăcim în întunericul unei vieți cu păcate, necunoscându-ne pe noi înșine.

Curăția minții aduce lumină în suflet

„De va fi ochiul tău curat, tot trupul tău va fi luminat; iar de va fi ochiul tău rău, tot trupul tău va fi întunecat.”

Nu lăsați harababura să pătrundă în viața voastră

Ce-i cu harababura asta din casa dumneavoastră? Cum v-am citit scrisoarea, am și simțit vântul cum umblă prin camere. Nu e ceea ce trebuie. Desigur, nu toate sunt în puterea dumneavoastră, dar unele sunt. De pildă, în vizite să ne manifestăm reținut, cu gândul la Domnul și cu frică de Dumnezeu, să nu vorbim în plus, să nu osândim și să nu ne facem planuri deșarte; toate acestea și multe altele sunt în puterea noastră. Iar din moment ce sunt în puterea noastră, și răspunderea pentru ele cade asupra noastră.

Sfântul Antonie cel Mare, slava cuvioșilor

Sfântul Cuvios Antonie cel Mare este unul dintre cei mai mari Părinţi duhovniceşti din istoria creştină. A trăit vreme de 105 ani, din care mai bine de opt decenii le-a închinat vieţuirii monahale. Şi, la peste 17 veacuri de la trecerea sa din această lume, creştinii îl cinstesc ca un mare Părinte al pustiului egiptean şi ca model de asceză unită cu rugăciunea în urmarea lui Hristos.

Vindecarea invidiei

Sfântul Ciprian, Despre gelozie și invidie, XVIII, în Părinți și Scriitori Bisericești (1981), vol. 3, p. 504

„Ai multe la care să cugeți. Gândește-te la rai, în care n-a intrat Cain, fiindcă din invidie și-a ucis fratele. Gândește-te la Împărăția cerească, în care Domnul nu primește decât pe cei ce trăiesc în unire și bună înțelegere. Gândește-te că numai aceia pot fi numiți fiii lui Dumnezeu, care sunt pașnici, care adunați împreună, prin renașterea în duh și prin respectul legii divine, se fac asemenea cu Dumnezeu Tatăl și cu Hristos. Gândește-te că suntem sub ochii lui Dumnezeu, Care ne vede și ne judecă El Însuși, că prin felul nostru de viață putem ajunge să-L vedem, numai dacă El văzându-ne Se bucură de faptele noastre, dacă ne facem demni de dragostea și bunăvoința Lui, dacă pentru a fi plăcuți întotdeauna în Împărăția Lui ne facem mai înainte plăcuți în această lume.”

17 ianuarie – Sfântul Cuvios Antonie cel Mare [ TRINITAS TV ]

EVANGHELIA ZILEI: 2024-01-17

MIERCURI ÎN SĂPTĂMÂNA DOUĂZECI ŞI OPTA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Evanghelia de la Luca (XX, 1-8)

n vremea aceea, în timp ce Iisus învăţa poporul în templu şi binevestea, au venit arhiereii şi cărturarii împreună cu bătrânii; şi, prinzând grai, I-au zis: „Spune-ne, cu ce putere faci tu acestea, sau cine este cel ce ţi-a dat această putere?“ Iar El, răspunzând, le-a zis: „Vă voi întreba şi Eu pe voi un cuvânt. Spuneţi-Mi: Botezul lui Ioan, din cer era, sau de la oameni?“ Iar ei se socoteau în sine, zicând: „Dacă noi vom zice: Din cer!, el va spune: Atunci, de ce nu i-aţi dat crezare?; iar de vom zice: De la oameni!, tot poporul ne va ucide cu pietre, fiindcă este încredinţat că Ioan e profet“. Şi au răspuns că nu ştiu de unde era. Şi Iisus le-a zis: „Nici Eu nu vă spun cu ce putere fac acestea!…“.

Apostolul Zilei: 2024-01-17

MIERCURI ÎN SĂPTĂMÂNA DOUĂZECI ŞI OPTA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Ap. II Timotei (IV, 9-22)

iule Timotei, silește-te să vii curând la mine, că Dimas, iubind veacul de acum, m-a lăsat și s-a dus la Tesalonic, Crescent în Galatia, Tit în Dalmația; numai Luca este cu mine. Ia-l pe Marcu și adu-l cu tine, căci îmi este de folos în slujire. Pe Tihic l-am trimis la Efes. Când vei veni, adu-mi felonul pe care l-am lăsat în Troada, la Carp, precum și cărțile, mai ales pergamentele. Alexandru arămarul mi-a făcut multe rele; Domnul să-i răsplătească după faptele lui. Păzește-te și tu de el, căci s-a împotrivit foarte mult cuvântărilor noastre. La întâia mea apărare, nimeni nu mi-a venit în ajutor, ci toți m-au părăsit. Să nu li se țină în socoteală! Dar Domnul mi-a stat într-ajutor și m-a întărit, pentru ca, prin mine, Evanghelia să fie pe deplin vestită și s-o audă toate neamurile; iar eu am fost izbăvit din gura leului. Domnul mă va izbăvi de orice lucru rău și mă va mântui în Împărăția Sa cerească. Lui fie slava în vecii vecilor. Amin! Îmbrățișează pe Priscila și pe Acvila și casa lui Onisifor. Erast a rămas în Corint; pe Trofim l-am lăsat în Milet, fiind bolnav. Silește-te să vii mai înainte de începutul iernii. Te îmbrățișează Eubul și Pudențiu și Lin și Claudia și frații toți. Domnul Iisus Hristos să fie cu duhul tău! Harul să fie cu voi! Amin.

Împlinirea poruncilor ne scapă de povara păcatului

„Veniți la Mine, toți, cei osteniți și împovărați, și Eu vă voi odihni pe voi.” O, dumnezeiescul, o, iubitul, o, preadulcele Tău glas! Să mergem, dar, cu toții, în urma Domnului care ne cheamă!

Fiecare om pe lângă care trecem este o minune irepetabilă

– Dacă încerc să cunosc un om în întregime, simt că înnebunesc. Parcă totuși trebuie păstrată o oarecare distanță între oameni și trebuie acceptat fiecare așa cum este. Cum să porți neputința împreună cu el, să suferi împreună cu el?

Iubirea lui Dumnezeu reflectată în iubirea aproapelui

Dă cinstire şi orbului, şi leprosului, şi celui bolnav la minte, şi pruncului de ţâţă, şi răufăcătorului, şi păgânului – cum se cuvine chipului lui Dumnezeu. Ce ai tu cu neputinţele şi neajunsurile lor?! Ia seama la tine însuţi, ca să nu sufere un neajuns iubirea ta.

Avertismentele istoriei

Oamenii din toate vremile au trăit şi continuă să trăiască sub iluzia că vieţile lor şi circumstan­ţele timpului istoric pe care îl străbat sunt nu numai unice şi irepe­tabile, lucru perfect adevărat, dar că sunt fără precedent sub specia „modelului”. Această nesocotinţă şi de fapt trufie are şi a avut consecinţe foarte grave. Între altele, acestui fel de gândire îi este datorată în bună măsură incapa­citatea societăţilor omeneşti de a învăţa din trecutul lor, al indivizilor, de a învăţa din exemplul înaintaşilor lor. Final­mente, acest mod de gândire este vinovat de neputinţa oamenilor de a învăţa unii din viaţa altora şi a putea comunica în bună credinţă.

Invidia se răsfrânge asupra celui care invidiază

Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Facere, omilia XLVI, IV, în Părinți și Scriitori Bisericești (1987), vol. 22, p. 144

„Așa e răutatea patimii acesteia! Rănește mai întâi pe cel care o naște. Și după cum viermele născut de lemn mănâncă mai întâi lemnul care l-a născut, tot așa și invidia strică mai întâi sufletul celui care a născut-o și aduce peste cel invidiat cu totul altceva decât dorește. Nu mi te uita, iubite, ce se întâmplă celor invidiați la început, ci privește sfârșitul. Gândește-te că răutatea celor ce invidiază aduce mai mare strălucire celor invidiați. Cei invidiați atrag pe Dumnezeu în ajutor și se bucură de harul Cel de sus, iar invidiosul, lipsit de acest har, cade ușor în mâna tuturora și, înainte de a fi biruit de dușmani, e biruit de propria lui patimă, pentru că, mâncat ca de niște fălci nevăzute, ajunge, ca să spun așa, de se îneacă.

16 ianuarie – Sfântul Mucenic Danact Citețul [ TRINITAS TV ]

EVANGHELIA ZILEI: 2024-01-16

MARŢI ÎN SĂPTĂMÂNA DOUĂZECI ŞI OPTA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Evanghelia de la Luca (XIX, 45-48)

n vremea aceea, intrând în templu, Iisus a început să-i scoată pe cei ce vindeau şi cumpărau în el, zicându-le: „Scris este: Şi va fi casa Mea casă de rugăciune; iar voi aţi făcut-o peşteră de tâlhari…“. Şi era zilnic învăţând în templu, dar arhiereii şi cărturarii şi fruntaşii poporului căutau să-L piardă; şi nu găseau ce să-I facă, fiindcă tot poporul se ţinea de El, ascultându-L.

Apostolul Zilei: 2024-01-16

MARŢI ÎN SĂPTĂMÂNA DOUĂZECI ŞI OPTA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Ap. II Timotei (III, 16-17; IV, 1-4)

iule Timotei, toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu și de folos spre învățătură, spre mustrare, spre îndreptare, spre înțelepțirea cea întru dreptate, astfel ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârșit, bine pregătit pentru orice lucru bun. Eu te îndemn, deci, stăruitor, în fața lui Dumnezeu și a lui Hristos Iisus, Care va să judece viii și morții, la arătarea Lui și în împărăția Lui: Propovăduiește cuvântul, stăruie cu timp și fără de timp, mustră, ceartă, îndeamnă, cu toată îndelunga-răbdare și învățătura. Căci va veni o vreme când nu vor mai suferi învățătura sănătoasă, ci – dornici să-și desfăteze auzul – își vor grămădi învățători după poftele lor, și își vor întoarce auzul de la adevăr și se vor abate către basme.

Preparate cu slănină de mangaliţa

Slănina de mangalița este considerată o grăsime curată. Mulţi specialişti o recomandă, deoarece, consumată în cantități moderate, este un bun remediu contra durerilor articulare, iar acizii grași omega-3 şi seleniul pe care îi conţine întăresc imunitatea.

Câteva sugestii pentru o alimentaţie sănătoasă

Multe persoane își doresc o alimentație mai sănătoasă și, într-o anumită măsură, conștien­tizează faptul că mâncarea le influențează starea de sănătate. Totuși, a începe să mănânci mai multe plante și să reduci consumul de carne și lactate poate fi dificil. În primul rând, pentru că ne-am obișnuit ca mâncarea să aibă multă grăsime. Apoi, pentru că glutamatul, pe care îl conțin în mod natural brânzeturile, mai ales cele maturate, și carnea, ne face să ne placă mult aceste alimente. Dacă mai excluzi și zahărul, pare că actul mâncării rămâne unul lipsit de orice plăcere.

Moștenirea lui Eminescu. Ce-i datorăm poetului ?

„Ca dovadă locul tău în sâmburele limbii acesteia” (Nichita Stănescu, Către Eminescu)

Făcea desene stilizate, aproape abstracte, îi plăcea să se joace modelând diverse litere ornamentale, îl fascina Sarasate și i se plângea Veronicăi Micle, într-o scrisoare din aprilie 1882: Tu nu știi dormi cum știu eu câte douăzeci de ceasuri în șir. Eminescu a fost, fără îndoială, un personaj ciudat, care trezea în cunoscuții săi reacțiile cele mai contradictorii, de la respect și fascinație, invidie și iritare, până la cel mai înverșunat dispreț, un om care n-a fost niciodată nici dornic, nici capabil să facă vreun compromis, un „handicapat” din punct de vedere social, un spirit liber pe care propria libertate l-a încătușat toată viața.

Mihai Eminescu și bolnița Mănăstirii Neamț

Ziua de 15 ianuarie, în calendarul cultural al românilor, este una specială, căci ne amintește de nașterea lui Mihai Eminescu, numit „omul deplin al culturii române”, dar și de celebrarea însăși a culturii noastre naționale.

Și nu ne duce pe noi în ispită

Sfântul Maxim Mărturisitorul, Scurtă tâlcuire a rugăciunii „Tatăl nostru”, în Părinți și Scriitori Bisericești (2022), vol. 21, pp. 388-389

„Și nu ne duce pe noi în ispită, ci ne mântuiește de cel rău. Scriptura arată prin acestea că acela ce nu iartă desăvârșit celor ce i-au greșit și nu-și înfățișează lui Dumnezeu inima curată de orice supărare, strălucind de lumina împăcării cu aproapele, nu va dobândi darul celor cerute și va fi predat ispitei și celui rău, după o dreaptă judecată, ca să învețe că numai așa se curățește de păcate, dacă scoate din el supărările împotriva altora. «Ispită» numește aici legea păcatului, pe care n-a avut-o primul om când a venit la existență; iar «cel rău» este diavolul, care a amestecat în firea oamenilor această lege și l-a convins pe om, prin amăgire, să-și mute dorința sufletului de la ceea ce este îngăduit la ceea ce este oprit și să se abată spre călcarea poruncii dumnezeiești, al cărei efect a fost pierderea nestricăciunii dăruite lui după har. Sau, iarăși, «ispită» numește aici consimțirea de bunăvoie a sufletului cu patimile trupului; iar «cel rău» e modul în care dispoziția pătimașă se preface în faptă. Judecătorul cel drept nu va izbăvi de nici una dintre acestea pe cel ce nu iartă greșelile celor care i-au greșit, chiar dacă cere aceasta cu vorba prin rugăciune. Ba chiar îngăduie ca acesta să fie întinat de legea păcatului și părăsește pe cel învârtoșat și aspru la inimă, ca să fie luat în stăpânire de cel rău, ca unul ce a ales mai bine patimile de necinste, al căror semănător este diavolul, decât firea, al cărei Făcător este Dumnezeu. Nu-l împiedică să consimtă de bunăvoie cu patimile trupului, nici nu-l izbăvește de chipul în care dispoziția împătimită de ele se preface în faptă, deoarece acela, socotind de mai mică însemnătate firea decât patimile inconsistente, a ignorat, în ardoarea pentru ele, rațiunea firii. Căci, dacă s-ar fi lăsat mișcat de ea, ar fi cunoscut ce este legea firii și ce este tirania patimilor, care nu s-a născut din fire, ci s-a adăugat prin libera alegere a voii”.

15 ianuarie – Sfântul Cuvios Pavel Tebeul [ TRINITAS TV ]

EVANGHELIA ZILEI: 2024-01-15

LUNI ÎN SĂPTĂMÂNA DOUĂZECI ŞI OPTA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Evanghelia de la Luca (XIX, 37-44)

n vremea aceea, apropiindu-Se Iisus de Ierusalim, de panta Muntelui Măslinilor, toată mulţimea ucenicilor, bucurându-se, cu glas mare au început să-L laude pe Dumnezeu pentru toate minunile pe care le văzuseră, zicând: „Binecuvântat este Împăratul Cel ce vine întru numele Domnului! Pace în cer şi slavă întru cei de sus!“ Şi unii farisei din mulţime I-au zis: „Învăţătorule, ceartă-ţi ucenicii…“. Şi El, răspunzând, a zis: „V’o spun Eu vouă: Dacă ei vor tăcea, pietrele vor striga“. Şi când S’a apropiat şi a văzut cetatea, a plâns pentru ea, zicând: „Dacă cel puţin acum, în această zi a ta, ai fi cunoscut şi tu cele ce sunt spre pacea ta! Dar acum s’au ascuns de ochii tăi. Că peste tine vor veni zile când duşmanii tăi vor săpa şanţ în jurul tău şi te vor împresura şi din toate părţile te vor strâmtora şi una cu pământul te vor face, pe tine şi pe fiii tăi care sunt în tine, şi nu vor lăsa în tine piatră pe piatră, pentru că nu ai cunoscut vremea cercetării tale“.

Apostolul Zilei: 2024-01-15

LUNI ÎN SĂPTĂMÂNA DOUĂZECI ŞI OPTA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Ap. II Timotei (II, 20-26)

iule Timotei, într-o casă mare nu sunt numai vase de aur și de argint, ci și de lemn și de lut; și unele sunt spre cinste, iar altele spre necinste. Deci, de se va curăți cineva pe sine de acestea, va fi vas de cinste, sfințit, de bună trebuință stăpânului, potrivit pentru tot lucrul bun. Fugi de poftele tinereților și urmează dreptatea, credința, dragostea, pacea cu cei ce cheamă pe Domnul din inimă curată. Ferește-te de întrebările nebunești, știind că dau prilej de ceartă. Un slujitor al Domnului nu trebuie să se certe, ci să fie blând față cu toți, destoinic să dea învățătură, îngăduitor, certând cu blândețe pe cei ce stau împotrivă, nădăjduind că Dumnezeu le va da pocăință spre cunoașterea adevărului, ca ei să scape din cursa diavolului, de care sunt prinși pentru a-i face voia.

Duminica a XXIV-a după Rusalii [a celor 10 leproși] – Părintele Calistrat 14.01.2024

Mulţumirea adusă lui Dumnezeu este o necesitate pentru noi, nu pentru El

În vremea aceea, intrând Iisus într-un sat, L-au întâmpinat zece bărbați leproși, care au stat departe și care au ridicat glasul, zicând: Iisuse, Învățătorule, miluiește-ne! Și, văzându-i, El le-a zis: Duceți-vă și vă arătați preoților. Dar, pe când ei se duceau, s-au curățit. Iar unul dintre ei, văzând că s-a vindecat, s-a întors, cu glas mare slăvind pe Dumnezeu. Și a căzut cu fața la pământ la picioarele lui Iisus, mulțumindu-I. Iar acela era samarinean. Și răspunzând, Iisus a zis: Oare nu zece s-au curățit? Dar cei nouă unde sunt? Nu s-a găsit să se întoarcă să dea slavă lui Dumnezeu decât numai acesta, care este de alt neam? Și i-a zis: Ridică-te și du-te! Credința ta te-a mântuit! Luca 17, 12-19 Duminica a XXIX-a după Rusalii (a celor 10 leproși)

14 ianuarie – Sfânta Nina [ TRINITAS TV ]

EVANGHELIA ZILEI: 2024-01-14

DUMINICA A DOUĂZECI ŞI NOUA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Evanghelia de la Luca (XVII, 12-19)

n vremea aceea, intrând Iisus într’un sat, L-au întâmpinat zece bărbaţi leproşi care au stat departe. Şi ei şi-au ridicat glasul, zicând: „Iisuse, Învăţătorule, miluieşte-ne!“ Şi văzându-i, El le-a zis: „Mergeţi şi arătaţi-vă preoţilor“. Şi a fost că’n timp ce ei mergeau, s’au curăţit. Iar unul din ei, văzând că s’a vindecat, s’a întors slăvindu-L cu glas mare pe Dumnezeu. Şi a căzut la picioarele Lui, cu faţa la pământ, mulţumindu-I. Şi acela era samarinean. Şi răspunzând Iisus, a zis: „Oare nu zece s’au curăţit? Cei nouă unde sunt? Nu s’a găsit să se întoarcă să-I dea slavă lui Dumnezeu decât numai acesta, care e de alt neam?“ Şi i-a zis: „Scoală-te şi du-te; credinţa ta te-a mântuit“.

Apostolul Zilei: 2024-01-14

DUMINICA A DOUĂZECI ŞI NOUA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Ap. Coloseni (I, 12-18)

raților, mulțumim cu bucurie Tatălui celui ce ne-a învrednicit pe noi să luăm parte la moștenirea sfinților, întru lumină. El ne-a scos de sub puterea întunericului și ne-a strămutat în împărăția Fiului iubirii Sale, întru Care avem răscumpărarea prin sângele Lui, adică iertarea păcatelor. Acesta este chipul lui Dumnezeu celui nevăzut, mai întâi născut decât toată făptura. Pentru că întru El au fost făcute toate, cele din ceruri și cele de pe pământ, cele văzute și cele nevăzute, fie tronuri, fie domnii, fie începătorii, fie stăpânii. Toate s-au făcut prin El și pentru El. El este mai înainte decât toate și toate prin El sunt așezate. Și El este capul trupului, al Bisericii; El este începutul, Întâiul-Născut din morți, ca să fie El Cel dintâi întru toate.

Cum și în ce context pot face o observație soțului meu ?

Întâi de toate, recunoscând sincer calităţile lui, îţi creezi posibilitatea să-i arăţi cândva şi greşelile.

Declarație de dragoste pentru soția ta

Spune-i tinerei tale soţii, cu glasul cel mai gingaş din lume: „Te-am luat, scumpă copilă, ca tovarăşă a vieţii mele, te-am chemat să împarţi cu mine sarcinile cele mai cinstitoare şi mai trebuitoare, naşterea de copii, îndrumarea unei case. Ce-ţi voi cere, aşadar?”.

De ce nu se poate mântui nimeni fără Taina Botezului ?

Pentru că toți ne naștem cu păcatul strămoșesc, iar ștergerea acestuia se face numai prin Taina Sfântului Botez. Sfântul Apostol Pavel zice: „Printr-un om a intrat păcatul în lume și prin păcat moartea, așa și moartea a trecut la toți oamenii prin acela în care toți au păcătuit” (Romani 5, 12), iar prorocul David recunoaște că „întru fărădelegi m-am zămislit și în păcate m-a născut maica mea” (Psalmul 50, 6). De asemenea, prorocul Ieremia în „Plângerile” sale zice cu durere: „Părinții noștri au greșit și nu mai sunt, dar noi purtăm fărădelegile lor” (5, 7), iar dreptul Iov arată că „nu este cu putință să iasă ceva curat din ceva necurat” (Iov 14, 4).

Numele vostru …

Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Facere, omilia XXI, III, în Părinți și Scriitori Bisericești (1987), vol. 21, p. 249

„Prin numele pe care-l dădeau copiilor lor, părinții de altădată îi învățau pe copiii lor să-şi alipească sufletul de virtute; nu făceau ca părinții de acum care pun nume la întâmplare copiilor lor. «Să punem copilului numele bunicului sau al străbunicului», spun aceştia de acum. Cei vechi nu făceau aşa! Îşi dădeau toată silința când puneau nume copiilor; iar numele dat copiilor nu era numai un îndreptar spre virtute pentru cei ce îl purtau, ci era şi învățătură de mare înțelepciune şi pentru ceilalți, şi pentru generațiile viitoare. (…) Deci nici noi să nu dăm nume întâmplătoare copiilor noştri, să nu le dăm numele bunicilor, ale străbunicilor sau ale celor care au strălucit în neamul nostru, ci numele sfinților bărbați care au strălucit în virtute, al celor care au avut multă îndrăznire înaintea lui Dumnezeu. Dar mai bine spus, nu trebuie să se bizuie numai pe numele acestora nici părinții, nici copiii care primesc acest nume! Numele nu foloseşte la nimic dacă cel ce poartă numele este lipsit de virtute; nu trebuie să se laude cu numele ce-l poartă, nici cu înrudirea cu sfinții bărbați, nici cu alt­ceva, ci cu îndrăznirea ce le-o dau propriile lor fapte. Dar mai bine spus, nici cu acestea să nu ne lăudăm, ci mai cu seamă atunci să ne smerim şi să fim modeşti, când putem aduna mare bogăție de virtute.”

13 ianuarie – Sfinții Mucenici Ermil și Stratonic [ TRINITAS TV ]

EVANGHELIA ZILEI: 2024-01-13

SÂMBĂTĂ ÎN SĂPTĂMÂNA DOUĂZECI ŞI ŞAPTEA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Evanghelia de la Luca (X, 19-21)

is-a Domnul către ucenicii Săi: „Iată, v’am dat putere să călcaţi peste şerpi şi peste scorpii şi peste toată puterea vrăjmaşului, şi nimic nu vă va vătăma. Dar nu de aceasta să vă bucuraţi, că duhurile vi se pleacă, ci bucuraţi-vă că numele voastre sunt scrise în ceruri“. În ceasul acesta El S’a bucurat cu Duhul şi a zis: „Mulţumescu-Ţi, Părinte, Doamne al cerului şi al pământului, că ai ascuns acestea de cei înţelepţi şi de cei pricepuţi şi le-ai descoperit pruncilor. Da, Părinte, că aşa a fost înainte-Ţi bunăvoinţa Ta“.

Apostolul Zilei: 2024-01-13

SÂMBĂTĂ ÎN SĂPTĂMÂNA DOUĂZECI ŞI ŞAPTEA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Ap. Galateni (V, 22-26; VI, 1-2)

raților, roada Duhului este dragostea, bucuria, pacea, îndelunga-răbdare, bunătatea, facerea de bine, credința, blândețea, înfrânarea, curăția; împotriva unora ca acestea nu este lege. Iar cei ce sunt ai lui Hristos Iisus și-au răstignit trupul împreună cu patimile și cu poftele. Dacă trăim în Duhul, în Duhul să și umblăm. Să nu fim iubitori de mărire deșartă, supărându-ne unii pe alții și pizmuindu-ne unii pe alții. Fraților, chiar de va cădea un om în vreo greșeală, voi, cei duhovnicești îndreptați-l pe unul ca acesta cu duhul blândeții, luând seama la tine însuți, ca să nu cazi și tu în ispită. Purtați-vă sarcinile unii altora și așa veți plini legea lui Hristos.

Omul este ispitit, mai întâi de toate, prin păcatul mândriei

După căderea lui Adam, care a ascultat sfatul diavolului ce i-a spus: „Veți fi ca Dumnezeu”, omul este ispitit mai întâi de toate prin păcatul mândriei și este cu atât mai mult ispitit, cu cât progresează. Dacă n-am progresa în viața spirituală, am putea spune că ispita mândriei nici n-ar avea obiect. De aceea, cu cât avansează, cu atât omul trebuie să fie atent să progreseze deodată și în cunoașterea, și unirea cu Dumnezeu, dar și în smere­nie. Căci dacă omul rămâne orgolios și primește darul, atunci starea sa reală devine mai rea. Deci, se pune întrebarea: ce metodă poate fi utilizată pentru a asi­gura starea de smerenie? Și în acel moment, starețul Siluan a primit de la Hristos acest cuvânt: „Ține-ți mintea în iad și nu deznădăjdui”. Acesta este punc­tul extrem, cel mai radical al acestei căutări a sme­reniei. Un prim stadiu ar fi acela de a nu te justifica de ceva rău.

Să ne rugăm Domnului Hristos și după aceea Maicii Domnului !

Cerem de la Maica Domnului ridicare din robia patimilor. De atâtea și de atâtea ori avem probleme în lumea aceasta din pricina unor gânduri care nu sunt comune, care ne robesc, care ne asupresc, care ne chinuiesc. Dar dacă scăpăm din robia cugetelor, avem limpezime, avem seninătate, avem bucurie și putem fi încredințați de ajutorul Maicii Domnului.

Care este cea mai puternică rugăciune ?

Cea mai puternică rugăciune care te păzește de gânduri rele și de războaie este aceasta: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine, păcătosul!”. Dacă ar vibra în mintea noastră rugăciunea aceasta, fie călugăr sau mirean închinător, de unde ești, diavolul nu are putere să intre în sufletul acesta, pentru că aude numele Dumnezeului Celui viu. Și Dumnezeul nostru este foc mistuitor, îi arde pe diavoli.

Câteva repere în abordarea Cărții Apocalipsei

În ultima vreme se vor­bește și, de asemenea, se scrie din ce în ce mai mult despre Cartea Apocalipsei. Iar aceasta pe bună dreptate, aș zice, întrucât în cotidianul nostru facem experiența unor vremuri extrem de instabile la nivel global, unde vedem molime, războaie, răzmerițe, tulburări ale stihiilor naturii, așadar, semne despre care Însuși Mântuitorul nostru a grăit că se află în anticamera sfârșitului lumii acesteia (cf. Marcu 13, 7; Luca 21, 9; Matei 24, 29). Dar poate că semnul cel mai ușor de identificat este lipsa de înțe­le­gere, răcirea iubirii dintre oameni, care are drept pricină „în­mulțirea fărădelegii” (Matei 24, 12). Este drept că acest semn nu este unul atât de spectaculos precum altele de tipul „soarele se va întuneca şi luna nu va mai da lumina ei, iar stelele vor cădea din cer şi puterile cerurilor se vor zgudui”, totuși, constituie un semn de o deosebită gravitate, care s-ar cuveni să ne pună serios pe gânduri, pentru că, potrivit Cărții Apocalipsei, cutremurarea naturii își are cauza în om, mai exact în apostazia și lipsa lui de pocăință (Apocalipsa 9, 21; 16, 11).

Importanța faptelor bune

Sfântul Grigorie de Nyssa, Despre rânduiala cea după Dumnezeu (a vieții) și despre nevoința cea adevărată, în Părinți și Scriitori Bisericești (1982), vol. 29, p. 480

„Căci cel îndrăgit de bucuria de sus rabdă toată osteneala de dragul acesteia, prin care se atrage Duhul*; și, împărtășindu-se de harul Lui, rodește și se bucură cu veselie de lucrarea viei (de rodul ei), pe care a lucrat-o harul Duhului, întru smerita lui cugetare și în împlinirea faptelor**. Se cuvine deci să se rabde ostenelile rugăciunii și ale postului și ale celorlalte fapte, cu multă plăcere, dragoste și nădejde, iar florile și roadele ostenelilor să se creadă că sunt lucrări ale Duhului. Căci dacă socotește cineva că acestea (florile și roadele) și totul trebuie să se pună pe seama ostenelilor, în locul acelor roade nepătate îi odrăslește unuia ca acesta trufia și închipuirea de sine; iar aceste patimi, odrăslind în sufletele celor ușuratici ca o putreziciune, strică și pierd sufletele.”

12 ianuarie – Sfânta Muceniță Tatiana Diaconița [ TRINITAS TV ]

EVANGHELIA ZILEI: 2024-01-12

VINERI ÎN SĂPTĂMÂNA DOUĂZECI ŞI ŞAPTEA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Evanghelia de la Luca (XIX, 12-28)

is-a Domnul această parabolă: „Un om de neam mare s’a dus într’o ţară’ndepărtată ca să-şi ia domnie şi să se întoarcă. Şi chemând zece slugi ale sale, le-a dat zece mine şi le-a zis: Neguţătoriţi cu ele până ce voi veni! Dar cetăţenii lui îl urau şi au trimis în urma lui solie, zicând: Nu vrem ca acesta să domnească peste noi! Şi a fost că atunci când el s’a întors, după ce-şi luase domnia, a zis să fie chemate slugile acelea cărora le dăduse banii, ca să ştie cine ce a neguţătorit. Şi a venit cea dintâi, zicând: Doamne, mina ta a adus încă zece mine. Şi i-a zis: Bine, slugă bună, fiindcă întru puţin ai fost credincioasă, să ai stăpânire peste zece cetăţi. Şi a venit a doua, zicând: Mina ta, Doamne, a adus încă cinci mine. Iar el i-a zis şi acesteia: Să ai şi tu stăpânire peste cinci cetăţi. A venit şi cealaltă, zicând: Doamne, iată-ţi mina, pe care am păstrat-o într’un ştergar, că m’am temut de tine, pentru că eşti om aspru; iei ce n’ai pus şi seceri ce n’ai semănat. Şi i-a zis: După gura ta te voi judeca, slugă vicleană! Ştiai că eu sunt om aspru, că iau ce n’am pus şi secer ce n’am semănat; atunci, de ce n’ai dat argintul meu schimbătorilor de bani? Şi eu, venind, l-aş fi luat cu dobândă. Şi le-a zis celor care stăteau de faţă: Luaţi de la el mina şi daţi-o celui care are zece mine. – Şi ei i-au zis: Doamne, acela are zece mine… – V’o spun eu vouă că aceluia ce are i se va da; iar de la cel ce nu are se va lua şi ceea ce are. Iar pe acei vrăjmaşi ai mei, care n’au vrut ca eu să domnesc peste ei, aduceţi-i aici şi tăiaţi-i în faţa mea!“ Şi zicând acestea, mergea înainte, suindu-Se la Ierusalim.

Apostolul Zilei: 2024-01-12

VINERI ÎN SĂPTĂMÂNA DOUĂZECI ŞI ŞAPTEA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Ap. II Timotei (I, 1-2; 8-18)

avel, apostolul lui Hristos Iisus, prin voia lui Dumnezeu, după făgăduința vieții care este în Hristos Iisus, lui Timotei, iubitului fiu: Har, milă, pace de la Dumnezeu-Tatăl și de la Hristos Iisus, Domnul nostru! Deci, nu te rușina de a mărturisi pe Domnul nostru, nici de mine, cel pus în lanțuri pentru El, ci pătimește împreună cu mine pentru Evanghelie după puterea de la Dumnezeu. El ne-a mântuit și ne-a chemat cu chemare sfântă, nu după faptele noastre, ci după a Sa hotărâre și după harul ce ne-a fost dat în Hristos Iisus, mai înainte de începutul veacurilor, iar acum s-a dat pe față prin arătarea Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Cel ce a nimicit moartea și a adus la lumină viața și nemurirea, prin Evanghelie. Spre aceasta am fost pus eu propovăduitor și apostol și învățător al neamurilor. Din această pricină și sufăr toate acestea, dar nu mă rușinez, că știu în cine am crezut și sunt încredințat că puternic este să păzească comoara pe care mi-a încredințat-o, până în ziua aceea. Ține dreptarul cuvintelor sănătoase pe care le-ai auzit de la mine, cu credința și cu iubirea ce este în Hristos Iisus. Comoara cea bună ce ți s-a încredințat, păzește-o cu ajutorul Sfântului Duh, Care sălășluiește întru noi. Tu știi că toți cei din Asia s-au lepădat de mine, între care Fighel și Ermoghen. Domnul să aibă milă de casa lui Onisifor, căci de multe ori m-a însuflețit și de lanțurile mele nu s-a rușinat ci, venind în Roma, cu multă osârdie m-a căutat și m-a găsit. Să-i dea Domnul ca, în ziua aceea, el să afle milă de la Domnul. Și, cât de mult mi-a slujit el în Efes, tu știi prea bine.

Pomenește mereu numele lui Iisus, iar inima ți se va umple de bucurie

Rugăciunea inimii este pomenirea numelui lui Iisus Hristos. De numele lui Dumnezeu fug toți dracii, ne spune Scriptura (Marcu 16, 17). Dacă nu poți să o zici în forma dezvoltată, zi cel puțin: „Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, miluiește‑mă!” sau doar „Doamne, miluiește‑mă!”. Poți începe să o rostești mai întâi mecanic, doar cu buzele: „Iisuse, Doamne, miluiește‑mă! Iisuse, Doamne, miluiește‑mă!”. După un an, doi, te‑ai obișnuit, și această rugăciune scurtă îți vine de la sine.

Chemarea numelui lui Iisus Hristos ne transformă viața

Îndată ce vom vedea că se înmulţesc cugetele viclene şi pătimaşe în mintea şi inima noastră, să aruncăm în mijlocul lor numele Domnului nostru Iisus Hristos şi îndată se vor împrăştia ca fumul în aer, după cum şi experienţa ne învață.

Îndrumătorul duhovnicesc – unealtă binefăcătoare a lui Dumnezeu

Inima dumneavoastră să fie numai a Domnului, iar în Domnul – și a aproapelui. Fără îndeplinirea acestei condiții este cumplit să fii al omului. „Nu vă faceți robi oamenilor” (I Corinteni 7, 23), a zis apostolul.

Expresia teologică şi liturgică a picturii de la Polovragi

Negreşit, putem spune că iconografia ortodoxă este o artă. Există însă şi o dimensiune mult mai adâncă pe care Biserica a cultivat-o prin această manifestare exterioară de expresie şi formă. Este vorba despre cele trei valenţe tematice ale icoanei: dogmatică, liturgică şi praznicală. Din acest considerent, iconografia se poate defini ca „artă teologică deoarece exprimă, reprezintă şi face vizibil prin forme şi culori acelaşi conţinut exprimat în documentele scrise”, notează pr. Stephane Bigham în lucrarea „Icoana în tradiţia ortodoxă” (Oradea, 2016, p. 57).

Profețiile vorbesc despre Cel Care a fost mai înainte

Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Evanghelia după Ioan, Omilia 17, 2, în Părinți și Scriitori Bisericești (2016), vol. 15, pp. 168-169

„Acesta este Cel despre Care am zis: Cel Care vine după mine a fost înaintea mea (Ioan 1, 15). Vezi cum tâlcuiește și aici ceea ce a spus îna­inte? După ce Îl numește Miel și spune că ridică păcatul lumii, afirmă: Mai înainte de mine a fost, arătând că aceasta înseamnă înainte – a ridica păcatele lumii și a boteza în Duhul Sfânt. Venirea mea – [spunea Ioan] – nimic mai mult nu a adus decât vestirea Binefăcătorului de obște și botezul prin apă, dar venirea Lui a adus curățirea tuturor oamenilor și lucrarea Mângâietorului. Acesta a fost înaintea mea, adică S-a arătat mai strălucit decât mine pentru că «mai înainte de mine era». Să se rușineze cei care au primit nebunia lui Pavel din Samosata, pentru că se împotrivesc unui adevăr atât de evident. Și eu nu Îl știam (Ioan 1, 31). Vezi cum face aici mărturia de netăgăduit arătând că aceasta nu ține de vreo prietenie omenească, ci provine din descoperire dumnezeiască? Eu nu Îl știam, zice. Atunci cum poți fi un martor demn de crezare? Cum să-i înveți pe ceilalți ceea ce tu însuți nu știi? Dar el nu a spus: Nu Îl știu, ci: Nu Îl știam. Tocmai din această pricină este vrednic de crezare. Căci cum ar fi putut să caute să facă pe plac unuia pe care nu îl cunoștea? Dar ca să fie arătat lui Israel, de ace­ea am venit eu, botezând cu apă (Ioan 1, 31). Așadar, Acesta nu avea nevoie de botez, nici nu a avut spălarea aceea alt scop decât acela de a deschide drumul credinței în Hristos pentru toți ceilalți. Pentru că nu a zis: Am venit să botez ca să-i curățesc pe cei botezați, nici ca să-i izbăvesc de păcate, ci ca să fie arătat lui Israel. Spune-mi: fără botez nu era cu putință să propovăduiască și să atragă mulțimile? Ba da, dar așa nu ar fi fost deloc ușor. Nu ar fi alergat toți la el astfel dacă propovăduirea nu ar fi fost însoțită de botez, nici nu ar fi înțeles ei că Hristos este mai presus de el. Mulțimea a venit într-adevăr, dar nu ca să asculte ce spunea. Dar de ce? Ca să se boteze, mărturisindu-și păcatele. Venind acolo, învățau despre Hristos și despre deosebirea dintre botezul [Lui și cel al lui Ioan]. Botezul lui Ioan era mai însemnat decât cel iudaic și de aceea alergau toți la el, dar nu era desăvârșit. Așadar, cum L-ai cunoscut? Prin po­gorârea Duhului, zice. Și, ca să nu creadă cineva că El avea nevoie de Duhul așa cum noi avem, ascultă cum înlătură și această bănuială arătând că pogorârea Duhului s-a făcut numai pentru a-L vesti pe Hristos!”

11 ianuarie – Sfântul Cuvios Teodosie, începătorul vieții călugărești de obște din Palestina [ TRINITAS TV ]

EVANGHELIA ZILEI: 2024-01-11

JOI ÎN SĂPTĂMÂNA DOUĂZECI ŞI ŞAPTEA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Evanghelia de la Luca (XVIII, 31-34)

n vremea aceea, luându-i Iisus pe cei doisprezece ucenici, le-a zis: „Iată, ne suim la Ierusalim, şi toate cele scrise prin profeţi despre Fiul Omului se vor plini. Că va fi dat păgânilor şi va fi batjocorit şi va fi ocărât şi va fi scuipat; şi, după ce-L vor biciui, Îl vor ucide; şi a treia zi va învia“. Dar ei n’au priceput nimic din acestea; că ascuns era cuvântul acesta pentru ei şi nu înţelegeau cele spuse.

Apostolul Zilei: 2024-01-11

JOI ÎN SĂPTĂMÂNA DOUĂZECI ŞI ŞAPTEA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Ap. I Timotei (VI, 17-21)

iule Timotei, celor bogați în veacul de acum poruncește-le să nu se semețească, nici să-și pună nădejdea în bogăția cea nestatornică, ci în Dumnezeul Cel viu, Care ne dă cu belșug toate, spre îndulcirea noastră. Să facă ce e bine, să se înavuțească în fapte bune, să fie darnici, să fie cu inimă largă, agonisindu-și lor bună temelie în veacul viitor, ca să dobândească, într-adevăr, viața veșnică. O, Timotei, păzește comoara ce ți s-a încredințat, depărtându-te de vorbirile deșarte și lumești și de împotrivirile științei mincinoase, pe care unii, mărturisind-o, au rătăcit de la credință. Harul fie cu tine! Amin.

Înconjurați de oameni, murim de singurătate. De ce ?

Foarte mulți oameni din societatea contemporană sunt închiși în ei înșiși. Foarte mulți oameni din societatea contemporană, din lumea contemporană, care trăiesc în orașe mari sau mici, și care se distrează tot timpul împreună, se duc și vin tot timpul împreună, tot timpul stau de vorbă, se tem continuu ca nu cumva să se afle singuri în vreo pustietate și să facă, astfel, rău societății. Foarte mulți dintre aceștia sunt de fapt singuri, sunt închiși în ei înșiși, deși par a fi continuu lângă ceilalți, și lipsiți de iubirea adevărată. Iubirea deschide poarta spre celălalt, spre semenul nostru, într-o dăruire reciprocă. Astfel, omul scapă de zădărnicia existenței lui, poate trăi, se poate menține în echilibru, se află într-o relație adevărată cu Dumnezeu și cu ceilalți oameni și poate spori duhovnicește.

Dragostea pentru Dumnezeu și dragostea pentru aproapele nostru sunt nedespărțite

Tot ceea ce facem, trebuie să fie făcut cu dragoste. Cuviosul Porfirie ne îndeamnă: Dragostea pe care o avem pentru aproapele nostru întărește și înmulțește dragostea pentru Dumnezeu. Aceasta este a doua poruncă pe care ne-o dă Domnul nostru Iisus Hristos: Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu tot cugetul tău. Aceasta este marea şi întâia poruncă. Iar a doua, la fel ca aceasta: Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi (Matei 22, 37-39).

Cum să ne sfințim fiecare zi din viață ?

Când te trezești dimineața din somn, gândește-te că Dumnezeu îți dă ziua pe care n-ai fi putut să ți-o dai singur și pune deoparte prima oră sau măcar un sfert de oră din ziua ce ți s-a dat și adu-o drept jertfă lui Dumnezeu într-o rugăciune de mulțumire și de cerere bună.

Rugăciunea, doxologie adusă lui Dumnezeu

Omul credincios are nevoia ontologică de a vorbi cu Dumnezeu. Acest lucru îl face prin rugăciune. Prin ea noi Îl lăudăm pe Dumnezeu, mărturisind credinţa noastră în El. Spre exemplu, la finalul slujbei Utreniei noi Îl preamărim pe Dumnezeu rugându-ne: „Bine ești cuvântat, Doamne, Dumnezeul părinților noștri, și lăudat și preaslăvit este numele Tău în veci”.

Stăpânirea de sine

La avva Sisoe se găsește o povestire care, ca linie generală, se aseamănă unei alte povestiri pe care o găsim la avva Ioan cel Pitic. În ambele cazuri se pune întrebarea ce ar trebui să facă frații, dacă, mergând prin deșert, călăuza rătăcește drumul. La avva Sisoe apoftegma este următoarea: „Un frate l-a întrebat pe avva Sisoe: Dacă suntem într-o călătorie și călăuza ne rătăcește, trebuie să-i atragem luarea aminte? Bătrânul zice: Nu. Fratele întreabă: Să-l lăsăm atunci să ne rătăcească? Bătrânul zice: Dar ce să faceți, să luați un ciomag să îl bateți? Eu am cunoscut câțiva frați care călătoreau prin pustiu și călăuza lor s-a rătăcit noaptea. Erau doisprezece și toți știau că s-au rătăcit și fiecare se lupta cu sine să nu spună. Când s-a făcut ziua, călăuza și-a dat seama că au greșit drumul și le-a zis: Iertați-mă, ne-am rătăcit. Toți i-au zis: Știm, dar am tăcut. El a fost uluit și le-a zis: Frații se stăpânesc până la moarte să nu vorbească. Și L-a slăvit pe Dumnezeu. Bucata de drum pe care o rătăciseră era de douăsprezece mile”.

Lecții pentru creșterea copiilor

Sfântul Ioan Gură de Aur, Despre slava deșartă și despre cum trebuie să își crească părinții copiii, 36-38, în Părinți și Scriitori Bisericești (2016), vol. 16, pp. 357-358

„Să mergem acum și la altă poartă. Care este aceasta? E aproape de cea dintâi și se înrudește cu ea. Este auzul. Cetățenii primei porți ies dinăuntru afară și nici unul nu intră prin ea; cetățenii porții a doua intră din afară și nici unul nu iese prin ea. Prin urmare, se înrudesc mult cele două porți. Dacă nu se îngăduie nici unui gând stricat și rău să-i calce pragurile, nu va face greutăți nici gurii. Cel care nu aude lucruri rușinoase sau rele nici nu rostește lucruri de rușine. Dar, dacă va fi larg deschisă tuturor, o va pângări și pe aceea și va produce tulburare tuturor celor dinăuntru. Poate că ar fi trebuit să spun toate aceste lucruri despre auz mai înainte, ca să astup dinainte intrarea. Copiii să nu audă nici un cuvânt nelalocul lui, nici de la servitori, nici de la pedagog, nici de la doică. După cum plantele, când sunt mici și plăpânde, au nevoie de mai multă îngrijire, tot astfel și copiii. Să ne îngrijim să le luăm doici bune, ca să le punem o bună temelie chiar de la început și să nu primească din fragedă vârstă ceva rău. Să n-audă copilul flecăreli și basme băbești. Cutare, zice, s-a îndrăgostit de cutare. Sau: Fiul împăratului și fiica cea mai mică au făcut cutare lucru. Asemenea povestiri să nu audă copiii. Dimpotrivă, să audă alte povestiri, fără aluzii urâte, ci pline de multă simplitate. Se poate să le audă din gura servitorilor și din gura celor care-l însoțesc pe copil la plimbare, dar nu din gura tuturor, căci nu-i îngăduit tuturor servitorilor să se amestece în educația copilului. Cei care ne ajută în opera noastră trebuie să fie oameni pricepuți, după cum pricepuți sunt cei care se ocupă de o statuie. Dacă am fi constructori și am zidi o casă pentru un om de seamă, n-am îngădui servitorilor să se apropie fără nici un rost de construcție. Oare n-ar fi absurd ca acum, când zidim un oraș și creștem cetățeni pentru Împăratul ceresc, să îngăduim tuturor, fără deosebire, să se amestece în lucrul nostru?”

10 ianuarie – Sfântul Cuvios Antipa de la Calapodești [ TRINITAS TV ]

EVANGHELIA ZILEI: 2024-01-10

MIERCURI ÎN SĂPTĂMÂNA DOUĂZECI ŞI ŞAPTEA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Evanghelia de la Luca (XVIII, 15-17; 26-30)

n vremea aceea aduceau la Iisus şi pruncii, ca să Se atingă de ei. Iar ucenicii, văzând, îi certau. Dar Iisus i-a chemat la Sine, zicând: „Lăsaţi copiii să vină la Mine şi nu-i opriţi, că a unora ca aceştia este împărăţia lui Dumnezeu. Adevăr vă grăiesc: Cine nu va primi împărăţia lui Dumnezeu ca un copil, nu va intra în ea“. Iar cei ce auzeau au zis: „Şi cine poate să se mântuiască?“ Iar El a zis: „Cele ce sunt cu neputinţă la oameni sunt cu putinţă la Dumnezeu“. Iar Petru a zis: „Iată, noi, lăsându-le pe toate ale noastre, Ţi-am urmat Ţie“. Iar El le-a zis: „Adevăr vă grăiesc: Nu este nici unul care a lăsat casă sau femeie sau fraţi sau părinţi sau copii pentru împărăţia lui Dumnezeu, care să nu primească cu mult mai mult în vremea de acum, iar în veacul ce va să vină, viaţă veşnică“.

Apostolul Zilei: 2024-01-10

MIERCURI ÎN SĂPTĂMÂNA DOUĂZECI ŞI ŞAPTEA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Ap. I Timotei (V, 22-25; VI, 1-11)

iule Timotei, nu-ți pune mâinile degrabă pe nimeni, nici nu te face părtaș la păcatele altora. Păstrează-te curat. De acum nu bea numai apă, ci folosește puțin vin, pentru stomacul tău și pentru desele tale slăbiciuni. Păcatele unor oameni sunt vădite, mergând înaintea lor la judecată, ale altora însă vin în urma lor. Tot așa și faptele cele bune sunt vădite, și cele ce sunt altfel nu se pot ascunde. Cei ce se găsesc sub jugul robiei să socotească pe stăpânii lor vrednici de toată cinstea, ca să nu fie hulite numele și învățătura lui Dumnezeu. Iar cei ce au stăpâni credincioși să nu-i disprețuiască, sub cuvânt că sunt frați; ci mai mult să-i slujească, fiindcă primitorii bunei lor slujiri sunt credincioși și iubiți. Acestea învață-i și poruncește-le. Iar de învață cineva altă învățătură și nu se ține de cuvintele cele sănătoase ale Domnului nostru Iisus Hristos și de învățătura cea după dreapta credință, acela e un îngâmfat, care nu știe nimic, suferind de boala împotrivirilor și a certurilor de cuvinte, din care pornesc: ceartă, invidie, defăimări, bănuieli viclene, gâlcevile necurmate ale oamenilor stricați la minte și lipsiți de adevăr, care socotesc că evlavia este un mijloc de câștig. Depărtează-te de unii ca aceștia. Și, în adevăr, evlavia este mare câștig, dar atunci când ea se îndestulează cu ce are, pentru că noi n-am adus nimic în lume, tot așa cum nici nu putem să scoatem ceva din ea afară; ci, având hrană și îmbrăcăminte, cu acestea vom fi îndestulați. Cei ce vor să se îmbogățească, dimpotrivă, cad în ispită și în cursă și în multe pofte nebunești și vătămătoare, ca unele care cufundă pe oameni în ruină și în pierzare. Că iubirea de argint este rădăcina tuturor relelor și cei ce au poftit-o cu înfocare au rătăcit de la credință, și s-au străpuns cu multe dureri. Dar tu, omule al lui Dumnezeu, fugi de acestea și urmează dreptatea, evlavia, credința, dragostea, răbdarea, blândețea.

Peștele somn din râul Iordan

În râul Iordan, unde a fost botezat Domnul Hristos, există o specie de somn care creşte foarte mare, răpitor şi lacom. Are gura înzestrată cu mulţi dinţi mărunţi dar tăioşi, corpul alungit şi foarte moale la atingere. Aripioarele lui sunt mici şi nu au ţepi. Şi în lacul Kastoria întâlnim somni care depăşesc un metru lungime şi ajung până la 40 de kilograme. Sunt peşti lacomi. Mănâncă tot ce găsesc, peşti, viermi, râme etc. Preferinţa lor sunt râmele şi viermii de apă.

Botezul Domnului umple existența de lumină și risipește întunericul

Botezul Înaintemergătorului era „botez al pocăinței spre iertarea păcatelor” (Marcu 1, 4) pe care, însă, l-a confirmat cu prezența Sa teandrică Stăpânul Hristos. Ioan a botezat cu apă, dar Hristos cu Duhul Sfânt. De aceea, botezul creștin este desăvârșit. Botezul lui Iisus s-a făcut, pe de o parte, ca să cinstească tradiția și să fie punct de legătură între Vechiul și Noul Testament, iar pe de altă parte ca să se arate în mod oficial ungerea Lui pentru misiunea dumnezeiască pe pământ. Acolo s-a arătat întreaga Sfânta Treime: Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt (Matei 3, 13-17), a avut loc Epifania treimică: Tatăl, prin glasul Său: Acesta este Fiul Meu Cel iubit, întru Care am binevoit (Matei 3, 16-17; Marcu 1, 10-11; Luca 3, 21-22; Ioan 1, 32-34), Fiul prezent ca Dumnezeu și Om, și Duhul Sfânt „sub chip de porumbel, a adeverit întărirea Cuvântului”. Minunat moment și înfricoșător este descoperirea Cerului, a luminilor dumnezeiești: „Lumină este Tatăl, Lumină este Fiul, Lumină este Duhul Sfânt”.

Sărbătoarea Botezului lui Hristos – „Praznicul Luminilor”

În primii ani ai Bisericii creștine, o mulțime de idolatri îmbrățișau creștinismul. La început, botezul lor se făcea doar în perioada dintre Paști și Rusalii. Mai târziu însă, când a apărut Sărbătoarea Botezului lui Hristos, o mare parte dintre catehumeni, cei mai mulți fiind în vârstă, preferau să fie botezați în ajunul și în ziua Epifaniei. În ajunul Sărbătorii se făceau pregătiri pentru Praznic, dar și pentru botezul catehumenilor dispuși să primească această Taină a Bisericii. Ei se numeau „luminați”, iar botezul lor, „luminare”. La miezul nopții se sfințea apa destinată botezului. Din aceasta primeau și creștinii pentru casele lor, cum ne înștiințează Sfântul Efrem și Sfântul Ioan Gură de Aur. Multe botezuri în acei ani se săvârșeau în noaptea praznicului. De obicei, catehumenii mergeau acolo cu făclii albe. Era și aceasta o formă exterioară a simbolurilor schimbării și iluminării duhovnicești. Catehumenii care mergeau pentru botez, dar și creștinii care veneau să se împărtășească pentru prima oară țineau lumini aprinse, lumânări, făclii și torțe. Așadar, pretutindeni stăpânea lumina, de aceea și sărbătoarea a primit numirea de „Praznicul Luminilor”. În spațiile sfinte unde se săvârșeau botezurile exista și o reprezentare simbolică a prezenței Duhului Sfânt. În acei ani, se agăța de acoperișul baptisteriului un porumbel de aur sau argint, înlăuntru căruia se păstra și Sfântul Mir.

Cu păcatul se luptă de la început

Sfântul Grigorie de Nyssa, Despre viața lui Moise sau despre desă­vârşirea prin virtute, în Părinți și Scriitori Bisericești (1982), vol. 29, p. 56

„Cel ce luptă prin virtute cu păcatul trebuie să nimicească primele începuturi ale răului*. Căci prin stârpirea începutului dispare ceea ce ar fi putut urma, cum învață Domnul prin Evanghelie, cerându-ne limpede să stârpim primii născuți ai păcatelor egiptene, adică poruncindu-ne să nimicim pofta cea rea şi mânia, ca să nu ne mai temem nici de întinăciunea preacurviei, nici de urâciunea uciderii. Căci în acest caz nu s-ar mai putea produce prin ele nici una din aceste două, dacă mânia duce la moarte şi pofta la preacurvie. Deci, fiindcă cel născător de rele naşte înainte de preacurvie pofta şi înainte de ucidere mânia, cel ce stârpeşte întâiul născut stârpeşte împreună cu acesta şi ceea ce îi urmează acestuia, precum cel ce striveşte capul şarpelui omoară împreună cu capul şi trupul pe care-l trage după sine. Dar această stârpire nu s-ar împlini, dacă nu s-ar fi vărsat în fața intrărilor noastre sângele Aceluia care alungă pe pierzătorul (diavol). Căci dacă e de trebuință să cunoaştem mai limpede înțe­lesul cuprins în cele spuse, istoria ni-l dă să-l înțelegem prin amândouă: prin stârpirea celor întâi născuți şi prin apărarea dată prin sânge. Căci prin cea dintâi se stârpeşte prima pornire spre păcat, iar prin cea de-a doua se opreşte intrarea răului în noi, prin Mielul adevărat. Căci nu scoatem răul intrat în noi prin cugetare, ci trebuie chiar de la început să nu-l lăsăm să pătrundă în lăuntrul nostru.”

9 ianuarie – Sfântul Ierarh Petru, episcopul Sevastiei [ TRINITAS TV ]

EVANGHELIA ZILEI: 2024-01-09

MARŢI ÎN SĂPTĂMÂNA DOUĂZECI ŞI ŞAPTEA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Evanghelia de la Luca (XVII, 26-37)

is-a Domnul: „Precum a fost în zilele lui Noe, aşa va fi şi în zilele Fiului Omului: Mâncau, beau, se însurau, se măritau, până’n ziua când a intrat Noe în corabie şi a venit potopul şi i-a pierdut pe toţi. Şi cum a fost în zilele lui Lot: Mâncau, beau, cumpărau, vindeau, sădeau şi zideau, dar în ziua când a ieşit Lot din Sodoma a plouat din cer cu foc şi pucioasă şi i-a nimicit pe toţi. La fel va fi în ziua în care Se va arăta Fiul Omului. În ziua aceea, cel ce va fi pe acoperişul casei, iar lucrurile lui în casă, să nu se coboare să le ia; de asemenea: cel ce va fi în ţarină, să nu se întoarcă înapoi. Aduceţi-vă aminte de femeia lui Lot. Cel ce va căuta să-şi câştige viaţa, O va pierde; iar cel ce şi-o va pierde, O va face vie. Vă spun: În noaptea aceea vor fi doi într’un pat; unul va fi luat, iar altul va fi lăsat. Două vor măcina împreună; una va fi luată şi alta va fi lăsată. Doi vor fi în ţarină; unul se va lua şi altul se va lăsa“. Şi, răspunzând, I-au zis: „Unde, Doamne?“ Iar El le-a zis: „Unde va fi stârvul, acolo se vor aduna şi vulturii“.

Apostolul Zilei: 2024-01-09

MARŢI ÎN SĂPTĂMÂNA DOUĂZECI ŞI ŞAPTEA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Ap. I Timotei (V, 11-21)

iule Timotei, de văduvele tinere, ferește-te. Căci, atunci când poftele le îndepărtează de Hristos, vor să se mărite. Și își agonisesc osândă, fiindcă și-au călcat credința cea dintâi. Dar, în același timp, se învață să fie leneșe, cutreierând casele, și nu numai leneșe, ci și guralive și iscoditoare, grăind cele ce nu se cuvin. Vreau, deci, ca văduvele tinere să se mărite, să aibă copii, să-și vadă de case, și să nu dea potrivnicului niciun prilej de ocară. Căci unele s-au și abătut, ca să se ducă după satana. Dacă vreun credincios sau vreo credincioasă are în casă văduve, să aibă grija lor, ca Biserica să nu fie împovărată, ci să poată ajuta pe cele cu adevărat văduve. Preoții, care își țin bine dregătoria, să se învrednicească de îndoită cinste, mai ales cei care se ostenesc cu cuvântul și cu învățătura. Pentru că Scriptura zice: «Să nu legi gura boului care treieră», și: «Vrednic este lucrătorul de plata sa». Pâră împotriva preotului să nu primești, fără numai de la doi sau trei martori. Pe cei ce păcătuiesc mustră-i de față cu toți, ca și ceilalți să aibă teamă. Te îndemn stăruitor înaintea lui Dumnezeu și a lui Iisus Hristos și a îngerilor aleși, ca să păzești acestea, fără a lua o hotărâre dinainte, nefăcând nimic cu părtinire.

Ficatul de vită, un aliment gustos şi nutritiv

Ficatul de vită este o sursă importantă de vitamine şi minerale. Conține cea mai mare concentrație de vitamina B12, utilă în tratarea anemiei cronice. Ficatul de vită acționează ca un burete, care are capacitatea de a absorbi substanțele toxice și de a le elimina din organism. Este recomandat ficatul de vită în dieta persoanelor care suferă de anemie, osteoporoză, cancer, febră, insuficiență renală, vedere scăzută, oboseală cronică etc.

Prevenirea inflamaţiei cronice cu alimente bogate în compuși bioactivi

Începutul de an este un prilej bun de schimbare, de adoptare a unor obiceiuri alimentare sănătoase, pe lângă stabilirea altor obiective pe care nu le-am putut atinge în anul precedent sau asupra cărora am început să reflectăm de puţin timp. Un start pentru o schimbare semnificativă în privinţa alimentaţiei are beneficii asupra tuturor aspectelor vieții, de la starea de sănătate trupească la bunăstarea psihică și emoțională, venind chiar și în sprijinul sporirii duhovnicești.

Botezul Domnului – „Epifania” sau „Teofania”

Printre Praznicele Împărătești cele mai vechi ale Bisericii noastre este și Praznicul „Botezului” („Epifania”), numit și „Praznicul Luminilor”. Nu știm exact când a apărut această mare Sărbătoare, dar în tot cazul, după cea mai importantă sărbătoare a creștinismului, Paștile, și se prăznuiește de către toți creștinii la 6 ianuarie.

Oricine se va smeri pe sine mai mult decât Ioan Botezătorul, acela este mai mare decât el

Cum vom înțelege cuvântul Evangheliei că „nu este mai mare decât Ioan între cei născuți din femeie, dar cel mai mic din Împărăția Cerurilor este mai mare decât el”?

Să ne uităm la Sfântul Ioan Botezătorul, prietenul Lui Hristos, și să ne minunăm de smerenia lui !

Să ne uităm la Sfântul Ioan Botezătorul: n-a fost om născut din femeie mai mare decât el, cel mai mare decât toți proro­cii, prietenul lui Hristos și cu toate acestea zice: „Nu sunt vrednic să dezleg nici cureaua de la încălțămintea Lui”, iar la Iordan se oprește cu sfială: „Doamne, Tu trebuie să mă botezi pe mine și nu eu!”. Vedeți, aceasta este smerenia, dușmanul de moarte al mândriei: să fii plin de daruri, de vrednicii și să te socoți mai nevrednic decât toți; aceasta este micșorarea sufletului.

Dimensiunea ascetică a Botezului

Până la Odovania Bobotezei, 14 ianuarie, ne aflăm în perioada plină de harul Botezului Domnului și suntem în sfera de influență a acestui eveniment petrecut în viața Mântuitorului. Botezătorul Ioan este personajul care iese în evidență, el având o misiune enigmatică: pregătirea căii Unsului lui Dumnezeu. Ioan practica un botez al pocăinței la Iordan care prin anumite elemente prefigura Botezul creștin. Acest botez era o convertire sau o chemare la pocăință, la o transformare în bine a vieții omului pentru a primi următoarea etapă, decisivă, a transformării lui spirituale care este unirea mistică cu Hristos prin Botezul creștin cu Duh Sfânt și cu foc, după cum însuși Ioan profețește (cf. Matei 3, 11).

Cum să dobândim Împărăția cerurilor

Sfântul Ioan Casian, Convorbiri, Cartea a IX-a, XXXI-XXXIV, în Părinți și Scriitori Bisericești (2022), vol. 21, pp. 341-342

„Ca să înțelegeți starea sufletească a adevăratei rugăciuni, vă voi spune nu părerea mea, ci pe cea a fericitului Antonie. Știm că acesta stăruia în rugăciune uneori atât de mult, rugându-se adesea cu aceeași înălțare a minții până ce soarele începea să inunde totul cu razele sale, încât l-am auzit strigând, în fervoarea duhului său: De ce mă împiedici, soare, răsărind, ca să mă smulgi din strălucirea luminii adevărate? Despre rugăciune există și această cugetare a lui, mai mult decât omenească, aș zice chiar cerească: Nu este desăvârșită rugăciunea în care monahul își dă seama de sine și de faptul că se roagă. Și, ca să îndrăznim să adăugăm și noi ceva la această admirabilă cugetare, după măsura slăbiciunii noastre, vom arăta din proprie experiență caracteristicile unei rugăciuni care este ascultată de Domnul. Când nu ne-a întrerupt din rugăciune nici o ezitare și nici vreo deznădejde nu ne-a zdruncinat încrederea, ci am simțit din însăși revărsarea rugăciunii că am dobândit ceea ce cerem, atunci să fim siguri că rugăciunile noastre au fost bine primite de Dumnezeu. Într-adevăr, cineva merită să fie auzit și să obțină un lucru doar atâta timp cât crede că el poate fi văzut de Dumnezeu sau că Dumnezeu are putința să i-l dea. Căci Domnul nu-Și tăgăduiește aceste cuvinte: Când vă rugați, să credeți că veți primi ceea ce cereți și vi se va da vouă (Marcu 11, 24). Ghermanus: Această încredere că rugăciunile vor fi auzite credem că izvorăște din puritatea conștiinței. Dar noi, a căror inimă este încă împunsă de spinul păcatelor, pe baza căror merite vom putea avea această încredere că vom fi auziți? Isaac: 1. Mărturiile evanghelice și prorocești spun că există diferite cauze ce fac să fie auzite rugăciunile noastre, în funcție de diferitele și variatele stări ale sufletelor. Una constă, așa cum o arată glasul Domnului, în uniunea dintre două suflete. (…) Ai și o alta: plenitudinea cre­din­ței, asemănată cu un grăunte de muștar. (…) Ai, de asemenea, și rugăciunea statornică, pe care cuvântul Domnului a numit-o, datorită stăruinței ei neobosite, îndrăzneală: Acum zic vouă că, dacă nu pentru prietenie, măcar pentru îndrăzneala lui se va ridica și-i va da cât va avea nevoie (Luca 11, 8).”

8 ianuarie – Sfântul Cuvios Gheorghe Hozevitul [ TRINITAS TV ]

EVANGHELIA ZILEI: 2024-01-08

LUNI ÎN SĂPTĂMÂNA DOUĂZECI ŞI ŞAPTEA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Evanghelia de la Luca (XII, 20-25)

n vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei: când va veni împărăţia lui Dumnezeu?, El le-a răspuns: „Împărăţia lui Dumnezeu nu vine în chip văzut. Şi nici nu vor zice: Iat-o, e aici!, sau: Acolo! Că iată, împărăţia lui Dumnezeu este înlăuntrul vostru“. Zis-a către ucenici: „Veni-vor zile când veţi dori să vedeţi una din zilele Fiului Omului şi n’o veţi vedea. Şi vă vor spune: Iată, acolo este!, iată, aici!; nu vă duceţi şi nu vă luaţi după ei. Că după cum fulgerul, fulgerând dintr’o parte de sub cer luminează pân’la cealaltă parte de sub cer, aşa va fi şi Fiul Omului în ziua Sa. Dar trebuie mai întâi ca El să pătimească multe şi să fie lepădat de neamul acesta.“

Apostolul Zilei: 2024-01-08

LUNI ÎN SĂPTĂMÂNA DOUĂZECI ŞI ŞAPTEA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Ap. I Timotei (V, 1-10)

iule Timotei, pe cel bătrân să nu-l înfrunți, ci să-l îndemni ca pe un părinte; pe cei tineri, ca pe frați. Pe femeile bătrâne îndeamnă-le ca pe niște mame, pe cele tinere ca pe surori, în toată curăția. Pe văduve cinstește-le, dar pe cele cu adevărat văduve. Dacă vreo văduvă are copii sau nepoți, aceștia să se învețe să cinstească mai întâi casa lor și să dea răsplătire părinților, pentru că lucrul acesta este bun și primit înaintea lui Dumnezeu. Cea cu adevărat văduvă și rămasă singură are nădejdea în Dumnezeu și stăruiește în cereri și în rugăciuni, noaptea și ziua. Iar cea care trăiește în desfătări, deși vie, este moartă. Și acestea poruncește-le, ca ele să fie fără de prihană. Dacă, însă, cineva nu poartă grijă de ai săi, și mai ales de casnicii săi, s-a lepădat de credință și este mai rău decât un necredincios. Să fie înscrisă între văduve cea care nu are mai puțin de șaizeci de ani și a fost femeia unui singur bărbat; dacă are mărturie de fapte bune: dacă a crescut copii, dacă a fost primitoare de străini, dacă a spălat picioarele sfinților, dacă a venit în ajutorul celor strâmtorați, dacă s-a ținut stăruitor de tot ce este lucru bun.

Soborul Sfântului Proroc Ioan Botezătorul și Înaintemergătorul Domnului – Părintele Calistrat 07.01.2024

Iisus Hristos este Lumina vieții veșnice

„În vremea aceea, auzind că Ioan a fost întemniţat, Iisus a plecat în Galileea. Şi, părăsind Nazaretul, a venit să locuiască în Capernaum, lângă mare, în hotarele lui Zabulon şi Neftali, ca să se împlinească ce s-a zis prin Isaia prorocul, care zice: «Pământul lui Zabulon şi pământul lui Neftali spre mare, dincolo de Iordan, Galileea neamurilor; poporul care stătea în întuneric a văzut lumină mare şi celor ce şedeau în latura şi în umbra morţii lumină le-a răsărit». De atunci a început Iisus să propovăduiască şi să spună: Pocăiţi-vă, că s-a apropiat Împărăţia cerurilor.” Matei 4, 12-17 Duminica după Botezul Domnului (Începutul propovăduirii Domnului)

7 ianuarie – Soborul Sfântului Proroc Ioan Botezătorul [ TRINITAS TV ]

EVANGHELIA ZILEI: 2024-01-07

DUMINICĂ după Botezului Domnului Evanghelia de la Matei (IV, 12-17)

n vremea aceea, auzind Iisus că Ioan a fost întemniţat, a plecat în Galileea. Şi părăsind Nazaretul, a venit şi a locuit în Capernaum, lângă mare, în hotarele lui Zabulon şi ale lui Neftalim, ca să se plinească ceea ce s’a spus prin Isaia profetul care zice: Pământul lui Zabulon şi pământul lui Neftalim, spre calea mării, dincolo de Iordan, Galileea neamurilor; poporul ce stătea în întuneric a văzut lumină mare, şi celor ce şedeau în latura şi în umbra morţii lumină le-a răsărit. De atunci a început Iisus să propovăduiască şi să zică: „Pocăiţi-vă, că s’a apropiat împărăţia cerurilor!“

Soborul cinstitului, slăvitului Prooroc, Înaintemergătorului şi Botezătorului IOAN Evanghelia de la Ioan (I, 29-34)

n vremea aceea L-a văzut Ioan pe Iisus venind către el şi I-a zis: „Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii! Acesta este Cel despre Care eu spuneam: După mine vine un bărbat Care înaintea mea S’a plinit, fiindcă mai înainte de mine era. Şi eu nu-L cunoşteam; dar pentru ca El să-i fie arătat lui Israel, de aceea am venit eu botezând cu apă“. Şi Ioan a mărturisit, zicând: „Văzut-am Duhul ca pe un porumbel din cer pogorându-Se şi cum a rămas peste El. Şi eu nu-L cunoşteam, dar Cel ce m’a trimis să botez cu apă, Acela mi-a zis: Cel peste care vei vedea Duhul pogorându-Se şi rămânând peste El, Acela este Cel ce botează cu Duh Sfânt. Şi eu am văzut şi am mărturisit că Acesta este Fiul lui Dumnezeu“.

Apostolul Zilei: 2024-01-07

DUMINICĂ după Botezului Domnului Ap. Efeseni (IV, 7-13)

raților, fiecăruia dintre noi i s-a dat harul după măsura darului lui Hristos. Pentru aceea zice: «Suindu-Se la înălțime, a robit robime și a dat daruri oamenilor». Iar aceea că: «S-a suit» – ce înseamnă decât că S-a pogorât în părțile cele mai de jos ale pământului? Cel ce S-a pogorât, Acela este Care S-a suit mai presus de toate cerurile, ca pe toate să le umple. Și El a dat pe unii apostoli, pe alții proroci, pe alții evangheliști, pe alții păstori și învățători, spre desăvârșirea sfinților, la lucrul slujirii, la zidirea trupului lui Hristos, până vom ajunge toți la unitatea credinței și a cunoașterii Fiului lui Dumnezeu, la starea bărbatului desăvârșit, la măsura vârstei deplinătății lui Hristos.

Soborul cinstitului, slăvitului Prooroc, Înaintemergătorului şi Botezătorului IOAN Ap. Fapte (XIX, 1-8)

n zilele acelea, când Apolo era în Corint, Pavel, după ce a străbătut părțile de sus, a venit la Efes. Și, găsind câțiva ucenici, le-a zis: Primit-ați voi Duhul Sfânt când ați crezut? Iar ei au zis către el: Nici n-am auzit dacă este Duh Sfânt. Și el a spus: Deci în ce v-ați botezat? Ei au răspuns: În botezul lui Ioan. Iar Pavel a zis: Ioan a botezat cu botezul pocăinței, spunând poporului să creadă în Cel ce avea să vină după el, adică în Iisus Hristos. Atunci, auzind ei, s-au botezat în numele Domnului Iisus. Și, punându-și Pavel mâinile peste ei, Duhul Sfânt a venit asupra lor și vorbeau în limbi și proroceau. Și erau toți ca la doisprezece bărbați. Iar el, intrând în sinagogă, a propovăduit cu îndrăzneală vreme de trei luni, vorbind cu ei și căutând să-i încredințeze despre Împărăția lui Dumnezeu.

Botezul Domnului [Boboteaza – Dumnezeiasca Arătare] – Părintele Calistrat 06.01.2024

Preoția levitică a Sfântului Ioan, temei al lucrării sale baptismale

Sfântul Ioan era sluga trimisă de stăpânul ei să cheme la „Cina cea Mare”, slujitor despre care Domnul vorbește ca despre singura slugă trimisă să cheme la „Cină” (cf. Luca 14, 17), și care le spunea fariseilor că Mesia Se află în mijlocul lor, dar că ei nu pot să-L cunoască (cf. Ioan 1, 26). Botezul pocăinței la care chema Sfântul Ioan era ca un sacrament al spovedaniei în vederea botezului prin jertfa lui Hristos, taină care nu a mai existat până la Sfântul Ioan.

Boboteaza, arătarea Luminii fără de început

Boboteaza este unul dintre slăvitele praznice închinate Mântuitorului nostru Iisus Hristos, care actualizează momente importante din iconomia mântuirii omului: Botezul Domnului în Iordan, care se face pildă pentru renaște­rea noastră prin Botez și pricină a curățirii întregii lumi. Cu toate acestea, semnificațiile adânci ale evenimentului pomenit nu pot fi cuprinse niciodată pe deplin de mintea omenească, ci doar în parte, cât îi este cuvenit firii omenești să înțeleagă.

Botezul Domnului – roua curățitoare a Duhului Sfânt

Praznicul Botezului Domnului sau Teofania este sărbătoarea prin care Dumnezeul Treimic ni Se face arătat în episodul biblic de la Iordan. După cum redau Sfinții Evangheliști Matei, Marcu și Luca, la plinătatea vârstei lui Iisus, Acesta fiind Fiul lui Dumnezeu înomenit, vine la apa Iordanului pentru a fi botezat de slugă, moment în care este mărturisit de Tatăl, prin cuvintele ce zguduiesc văzduhul și pământul: „Acesta este Fiul Meu cel iubit întru Care am binevoit” (Matei 3, 17), iar Duhul Sfânt se înfățișează în chip de porumbel, arătând astfel că mântuirea este lucrată prin bunăvoința Tatălui, jertfa Fiului și actualizarea ei prin Duhul Sfânt, în Biserică până la sfârșitul veacurilor.

Botezul Domnului (Boboteaza – Dumnezeiasca Arătare)

Pe când Ioan boteza în râul Iordan pe fiii lui Israel care-şi mărturiseau păcatele, a venit la el Domnul Iisus Hristos, din Galileea, fiind de 30 de ani. În acea vreme, Ioan spunea poporului: „Eu vă botez cu apă, dar vine Cel ce este mai tare decât mine, Căruia nu sunt vrednic să-I dezleg cureaua încălţămintelor. El vă va boteza cu Duh Sfânt şi cu foc” (Luca 3, 16).

Efectele Botezului în Hristos

Sfântul Vasile cel Mare, Epistole, epistola 292, Către Palladios*, în Părinți și Scriitori Bisericești (2010), vol. 3, p. 461

„Jumătate din dorințele mele mi le-a împlinit Dumnezeu Cel Sfânt, rânduind lucrurile în așa fel încât să o întâlnesc pe distinsa noastră soră, soția ta. El e în stare să-mi împlinească și cealaltă jumătate, încât să ajung să o văd și pe Exce­lența Ta, iar apoi să aduc deplină mulțumire lui Dumnezeu. Pentru că mare mi-e această dorință mai ales acum, când am auzit că ai fost ridicat la o mare cinste, când ai îmbrăcat haina nemuritoare care, acoperind omenitatea, a nimicit în trup moartea, iar ceea ce era muritor a fost înghițit în îmbrăcămintea nemuririi. Așadar, întrucât prin harul Său Domnul te-a făcut casnic al Său (Efeseni 2, 19), te-a îndepărtat de orice păcat, ți-a deschis Împărăția cerurilor și ți-a arătat calea care duce la fericirea de acolo, te rugăm, ca pe un bărbat care întrece atât de mult pe alții prin înțelepciune, să primești acest dar cu toată înțele­gerea și să te faci paznic credincios al acestei comori, dându-ți toată râvna ca să asiguri paza acestui depozit împărătesc. Și astfel, după ce vei fi păstrat intactă această pecete, să te înfățișezi înaintea Domnului, strălucind în lumina sfinților, fără ca să pricinuiești vreo pată sau cută pe îmbrăcămintea curată a nemuririi (Efeseni 5, 27), ci păstrând sfințenia în toate mădularele, ca unul care s-a îmbrăcat în Hristos, întrucât câți în Hristos v-ați botezat, în Hristos v-ați îmbrăcat (Galateni 3, 27). Să fie dar sfinte toate mădularele, pentru a se învrednici să se acopere cu îmbrăcămintea cea sfântă și luminoasă.”

* În această epistolă de felicitare, Sfântul Vasile exprimă bucuria că Palladios a primit botezul creștin. Soția sa i-o luase înainte. După felul cum i se adresează, Palladios era un mare demnitar al imperiului.

6 ianuarie – Botezul Domnului [ TRINITAS TV ]

EVANGHELIA ZILEI: 2024-01-06

Sfântul şi dumnezeiescul BOTEZ al Domnului Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos Evanghelia de la Matei (III, 13-17)

n vremea aceea a venit Iisus din Galileea la Iordan, către Ioan, ca să fie botezat de către acesta. Ioan însă Îl oprea, zicând: „Eu sunt cel ce are trebuinţă să fie botezat de Tine, şi Tu vii la mine?…“. Şi răspunzând Iisus, i-a zis: „Lasă acum, că astfel se cuvine ca noi să’mplinim toată dreptatea“. Atunci L-a lăsat. Şi după ce a fost botezat, Iisus a ieşit îndată din apă, şi iată cerurile I s’au deschis; şi Ioan a văzut Duhul lui Dumnezeu pogorându-Se ca un porumbel şi venind peste Dânsul. Şi iată, glas din ceruri grăind: „Acesta este Fiul Meu Cel iubit întru Care am binevoit!“

Apostolul Zilei: 2024-01-06

Sfântul şi dumnezeiescul BOTEZ al Domnului Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos Ap. Tit (II, 11-14; III, 4-7)

iule Tit, harul mântuitor al lui Dumnezeu s-a arătat tuturor oamenilor, învățându-ne pe noi să lepădăm fărădelegea și poftele lumești și, în veacul de acum, să trăim cu înțelepciune, cu dreptate și cu bună credință; și să așteptăm fericita nădejde și arătarea slavei marelui Dumnezeu și Mântuitorului nostru Hristos lisus, Care S-a dat pe Sine pentru noi, ca să ne izbăvească de toată fărădelegea și să-Și curățească Lui popor ales, râvnitor de fapte bune. Iar când bunătatea și iubirea de oameni a Mântuitorului nostru Dumnezeu s-au arătat, El ne-a mântuit, nu din faptele cele întru dreptate, săvârșite de noi, ci după a Lui îndurare, prin baia nașterii celei de a doua și prin înnoirea Duhului Sfânt, pe Care L-a vărsat peste noi, din belșug, prin lisus Hristos, Mântuitorul nostru, ca îndreptându-ne prin harul Lui, să ne facem după nădejde, moștenitorii vieții celei veșnice.

„În Iordan botezându-Te Tu, Doamne…”

În fiecare an la 6 ianuarie Biserica Ortodoxă sărbătoreşte Botezul Domnului, Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Acest praznic împărătesc poartă şi numele de Teofanie sau Epifanie, care se referă la evenimentul biblic pe care-l sărbătorim cu mare evlavie: „Sfânta şi dumnezeiasca Arătare a Domnului Dumnezeu şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos”, după cum consemnează Sinaxarul. Popular, această sărbătoare poartă şi numele de Bobotează.

Apă și hrană pentru sufletele noastre

Într-un ziar am citit o știre ciudată. O barcă de pescari, apucată de valuri, a fost târâtă în largul mării. Pescarii s-au ținut contra valurilor, au avut și merinde, dar pe urmă au murit de sete în mijlocul apelor mării, pentru că apele acestea sărate nu astâmpără setea.

Fă din cuvintele lui Dumnezeu pâinea sufletului tău

În Sfânta Scriptură (Matei 4, 1-10) se spune: „Atunci Iisus a fost dus de duhul în pustie, ca să fie ispitit de diavolul. Acolo a stat 40 de zile și 40 de nopți. În aceste zile n-a mâncat nimic, și după ce au trecut acele zile a flămânzit”. Diavolul, care a crezut că e om, L-a ispitit zicându-I: „Dacă ești Fiul lui Dumnezeu, poruncește ca pietrele acestea să se facă pâine”. Iată cum L-a încercat, prin ispita stomacului, după 40 de zile de post. Dar Iisus i-a răspuns, înlăturând ispita: „Omul nu trăiește numai cu pâine, ci cu orice cuvânt al lui Dumnezeu”.

Niciodată nu suntem singuri când Dumnezeu și Maica Domnului sunt cu noi

„Lumina întunecatului meu suflet, nădejdea, acoperământul, scăparea, mângâierea și bucuria mea.” Aceasta este Maica Domnului pentru noi: ne duce la Domnul Hristos, Care a vrut și vrea să ne ocrotească, să ne ajute și să ne acopere cum își acoperă găina puii săi. V-aș ruga, când mai vedeți câte-o cloșcă întinzându-și aripile peste puișorii săi, să vă gândiți că Domnul Hristos a zis: „De câte ori am voit să adun pe fiii tăi cum adună pasărea puii săi sub aripi” (Luca 13, 34).

Neîncetat este timpul potrivit pentru lucrarea duhovnicească

Am pășit în noul an civil calendaristic având încă în memorie slovele rugăciunilor ce se rostesc la inaugurarea noului timp al mântuirii noastre. Biserica binecuvântează și acest soroc laic colectiv prin săvârșirea Sfintei Liturghii și a altor rânduieli speciale, la fel cum face și la momentele individuale ale vieții fiecărui om (nașterea, căsătoria, moartea etc.). Pe de altă parte, Biserica are propriul an numit bisericesc, care începe la 1 septembrie, când, la fel, înalță rugăciuni de mulțumire pentru timpul trecut și de binecuvântare a etapei care a început. În conștiința colectivă s-a pierdut însemnătatea începutului anului bisericesc din toamnă, însă este cinstit și marcat în mod special acest început de la 1 ianuarie, iar acum, printr-o rânduială specială, Biserica binecuvântează ceea ce omul, iată, consideră că trebuie să rețină în memorie și să marcheze. Acest pogorământ de binecuvântare și a anului civil calendaristic este foarte înțelept, pentru că reperele timpului, prin rugăciunea Bisericii, devin și repere ale timpului duhovnicesc sau spiritual al omului. Iar faptul că se binecuvântează începutul unui nou an civil chiar în ziua de după Odovania Crăciunului are o sem­nificație aparte.

Faptele să fie spre slava lui Dumnezeu

Sfântul Vasile cel Mare, Regulile mici, Î. 196, în Părinți și Scriitori Bisericești (1989), vol. 18, p. 400

„Întrebarea 196: Cum mănâncă și bea cineva spre slava lui Dumnezeu?
Răspuns: Dacă își aduce aminte de Binefăcătorul lui și are acea dispoziție sufletească ce se mărtu­risește din starea trupului, că nu mănâncă ca (un om) fără grijă, ci ca unul ce are privitor pe Dumnezeu; încă și în înțelegerea împărtășirii mâncării, când nu ar mânca din plăcere ca un rob al pântecelui, ci ca un lucrător al lui Dumnezeu, pentru întărirea lui în lucrurile (ce se fac) după porunca lui Hristos.”

5 ianuarie – Sfânta Cuvioasă Sinclitichia [ TRINITAS TV ]

EVANGHELIA ZILEI: 2024-01-05

În AJUNUL BOTEZULUI Evanghelia de la Luca (III, 1-18)

n al cincisprezecelea an de domnie a cezarului Tiberiu, pe când Ponţiu Pilat era procurator al Iudeii, Irod, tetrarh al Galileii, şi Filip, fratele său, tetrarh al Itureii şi al ţinutului Trahonitidei, şi Lisanias, tetrarh al Abilenei, în vremea arhiereilor Anna şi Caiafa, fost-a cuvântul lui Dumnezeu către Ioan, fiul lui Zaharia, în pustie. Şi a venit el în tot ţinutul dimprejurul Iordanului, propovăduind botezul pocăinţei, spre iertarea păcatelor. Aşa cum s’a scris în cartea cuvintelor lui Isaia profetul: Glasul celui ce strigă în pustie: Gătiţi calea Domnului, drepte faceţi-I cărările. Orice vale se va umple şi fiece munte şi deal se va micşora; cele strâmbe se vor face drepte şi căile colţuroase vor fi netede. Şi orice trup va vedea mântuirea lui Dumnezeu. Deci le spunea mulţimilor care veneau să se boteze de către el: „Pui de vipere, cine v’a învăţat să fugiţi de mânia ce va să fie? Aşadar, faceţi-i pocăinţei roade vrednice de ea şi nu începeţi a zice în sinea voastră: Părinte îl avem pe Avraam!, căci vă spun eu vouă că şi din pietrele acestea poate Dumnezeu să-i ridice fii lui Avraam. Iată că securea stă la rădăcina pomilor; deci, tot pomul care nu face roadă bună se taie şi se aruncă în foc“. Şi mulţimile îl întrebau, zicând: „Aşadar, ce să facem?“ Iar el, răspunzând, le zicea: „Cel ce are două haine să dea celui ce nu are, şi cel ce are bucate să facă la fel“. Şi au venit şi vameşii să se boteze şi i-au zis: „Învăţătorule, noi ce să facem?“ Iar el le-a spus: „Să nu faceţi nimic mai mult decât vă este rânduit“. Îl întrebau însă şi ostaşii, zicând: „Dar noi ce să facem?“ Şi le-a zis: „Să nu asupriţi pe nimeni, pe nimeni să nu-l învinuiţi pe nedrept şi să vă mulţumiţi cu lefurile voastre“. Iar cum tot poporul era în aşteptare şi toţi se întrebau în inimile lor despre Ioan: „Nu cumva el este Hristosul?“, Ioan le-a răspuns tuturor, zicând: „Eu unul vă botez cu apă, dar vine Cel ce este mai tare decât mine, Căruia eu nu sunt vrednic să-I dezleg cureaua încălţămintelor; Acela vă va boteza cu Duh Sfânt şi cu foc; a Cărui lopată este în mâna Lui, ca să cureţe aria şi să adune grâul în hambarul Său, iar pleava o va arde în foc nestins“. Şi la multe altele îndemnând, îi binevestea poporului vestea cea bună.

Apostolul Zilei: 2024-01-05

În AJUNUL BOTEZULUI Ap. I Corinteni (IX, 19-27)

raţilor, deşi sunt liber faţă de toţi, m-am făcut rob tuturor, ca să dobândesc pe cei mai mulţi. Cu iudeii am fost ca un iudeu, ca să dobândesc pe iudei; cu cei de sub lege, ca unul de sub lege, deşi eu nu sunt sub lege, ca să dobândesc pe cei de sub lege. Cu cei ce n-au Legea, m-am făcut ca unul fără de lege, deşi nu sunt fără de Legea lui Dumnezeu, ci având Legea lui Hristos, ca să dobândesc pe cei ce nu au Legea. Cu cei slabi m-am făcut slab, ca pe cei slabi să-i dobândesc, tuturor toate m-am făcut, ca, în orice chip, să mântuiesc pe unii. Dar toate le fac pentru Evanghelie, ca să fiu părtaş la ea. Nu ştiţi voi că acei care aleargă în stadion toţi aleargă, dar numai unul ia premiul? Alergaţi aşa ca să-l luaţi. Şi oricine se luptă se înfrânează de la toate. Şi aceia, ca să ia o cunună stricăcioasă, iar noi, nestricăcioasă. Eu, deci, aşa alerg, nu ca la întâmplare. Aşa mă lupt, nu ca lovind în aer, ci îmi chinuiesc trupul meu şi îl supun robiei; ca nu cumva, altora propovăduind, eu însumi să mă fac netrebnic.

Lumina lui Hristos – darul vieții noastre

Nimic n-avem mai scump pe lumea asta ca ochii și lumina soarelui. Le amintesc pe amândouă, pentru că una fără alta nu prețuiește nimic. Fără lumina soarelui, ochii noștri n-ar prețui nimic; n-am avea ce face cu ei. Dar, nici cu soare fără ochi n-avem ce face. Un orb n-are niciun folos de darul soarelui și al luminii.

Care este semnul că rugăciunea noastră a fost ascultată ?

Care este semnul că rugăciunea noastră a fost ascultată?

Hristos iubește curajul

Să nu uităm, să nu uităm niciodată că Hristos iubește curajul, că S-a ridicat în picioare spre a-l cinsti pe viteazul martir Ștefan; că ne cere să fim netemători, îndrăzneți, neînfricați și nestăviliți de necazuri, suferințe, ba și de moarte. De nu, va fi vai și amar de noi: vom fi înrobiți și batjocoriți în lumea aceasta, ne vom pierde libertatea pe pământ prin lașitatea noastră dată pe față și ne vom pierde și mântuirea, dându-ne nouă înșine cea mai grea și mai jalnică lovitură ce poate fi, osândindu-ne singuri la ocară și obidă în viața aceasta și la osândă în viața de dincolo.

Viața veșnică – argumente

Atenagora Atenianul, Solie în favoarea creștinilor, XV, în Părinți și Scriitori Bisericești (1980), vol. 2, p. 509

„Dacă omul n-ar putea supra­viețui (după moartea trupească – n.n.), totul ar fi zadarnic: în zadar i s-ar fi însoțit sufletului nevoi și pasiuni trupești, cu tot avântul lor; în zadar ar fi împiedicat trupul de mustrarea și de frâul sufletului, spre atingerea țelului final al înclinărilor și dorințelor, zadarnică activitatea rațiunii, zadarnică func­ționarea minții, zadarnică înțelep­ciunea, drep­tatea, practicarea oricărei vir­tuți, promulgarea și controlarea oricărei legi, cu un cuvânt, zadarnic ar fi tot ce poate fi măreț și frumos în viața oamenilor și pentru oameni. Ba, ceea ce ar fi și mai grav, însăși crearea omului și înzestrarea lui cu toate darurile s-ar dovedi fără de nici un rost. Însă fiindcă nici toate aceste lucrări ale lui Dumnezeu și nici toate aceste daruri, care provin de la El, nu pot fi socotite zadarnice și fără rost, atunci în chip necesar trebuie legată de dăinuirea veșnică a sufletului și prelungirea vieții trupești, precum și corolarul ei firesc, învierea.”

4 ianuarie – Sfânta Cuvioasă Apolinaria [ TRINITAS TV ]

EVANGHELIA ZILEI: 2024-01-04

JOI ÎN SĂPTĂMÂNA TREIZECI ŞI UNA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Evanghelia de la Marcu (X, 17-27)

n vremea aceea, pe când ieşea Iisus în drum ca să plece, un ins a alergat la El şi, îngenunchind înainte-I, Îl întreba: Învăţătorule bun, ce să fac ca să moştenesc viaţa veşnică?“ Iar Iisus i-a răspuns: „De ce-Mi spui bun? Nimeni nu este bun, fără numai unul Dumnezeu. Cunoşti poruncile: Să nu ucizi, să nu te desfrânezi, să nu furi, să nu mărturiseşti strâmb, să nu păgubeşti pe nimeni, cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta“. Iar el I-a zis: „Învăţătorule, pe toate acestea le-am păzit din tinereţea mea“. Iar Iisus, cătând la el cu luare-aminte, l-a îndrăgit şi i-a zis: „Un lucru îţi mai lipseşte: Du-te, vinde tot ce ai şi dă-le săracilor şi vei avea comoară în cer; şi apoi, luând crucea, vino şi-Mi urmează Mie“. Dar el, întristându-se de cuvântul acesta, a plecat mâhnit, fiindcă avea multe bogăţii. Şi Iisus, uitându-Se în jur, le-a zis ucenicilor Săi: „Cei ce au bogăţii, cât de greu vor intra ei în împărăţia lui Dumnezeu!“ Iar ucenicii erau uimiţi de cuvintele Lui. Dar Iisus, răspunzând iarăşi, le-a zis: „Fiilor, cât de greu le este celor ce se încred în bogăţii să intre în împărăţia lui Dumnezeu! Mai lesne îi este cămilei să treacă prin urechile acului decât bogatului să intre în împărăţia lui Dumnezeu!“ Iar ei, mai mult uimindu-se, ziceau unii către alţii: „Şi cine poate să se mântuiască?…“. Iisus, privind la ei cu luare-aminte, le-a zis: „La oameni lucrul acesta e cu neputinţă, dar nu la Dumnezeu. Că la Dumnezeu toate sunt cu putinţă“.

Apostolul Zilei: 2024-01-04

JOI ÎN SĂPTĂMÂNA TREIZECI ŞI UNA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUHAp. Iacov (I, 19-27)

raților, orice om să fie grabnic la ascultare, zăbavnic la mânie. Că mânia omului nu lucrează dreptatea lui Dumnezeu. Pentru aceea, lepădând toată spurcăciunea și prisosința răutății, primiți cu blândețe cuvântul sădit în voi, care poate să mântuiască sufletele voastre. Dar faceți-vă împlinitori ai cuvântului, nu numai ascultători ai lui, amăgindu-vă pe voi înșivă. Căci, dacă cineva este ascultător al cuvântului, iar nu și împlinitor, el seamănă cu omul care privește în oglindă fața firii sale; s-a privit pe sine și s-a dus și îndată a uitat ce fel era. Cine s-a uitat, însă, de aproape în legea cea desăvârșită a libertății și a stăruit în ea, făcându-se nu ascultător care uită, ci împlinitor al lucrului, acela fericit va fi în lucrarea sa. Dacă cineva socotește că e cucernic, dar nu își ține limba în frâu, ci amăgește inima, cucernicia acestuia este zadarnică. Cucernicia curată și neîntinată înaintea lui Dumnezeu și Tatăl, aceasta este: să cercetăm pe orfani și pe văduve în necazurile lor, și să ne păzim pe noi fără de pată din partea lumii.

171 de ani de la apariția celei mai longevive publicații românești

În 3 ianuarie 1853 apărea, la Sibiu, din inițiativa Episcopului Andrei Șaguna (viitorul Mitropolit Sfânt al Ardealului) „Telegraful român”, publicație bisăptămânală de informare socială și culturală, care a militat pentru emanciparea românilor din Transilvania.

Prin Duhul Sfânt cunoaștem pe Domnul

Trăim pe pământ și nu-L vedem pe Dumnezeu și nu-L putem vedea. Dar dacă Duhul Sfânt vine în sufletul nos­tru, atunci Îl vedem pe Dumnezeu așa cum L-a văzut Sfântul Arhidiacon Ștefan. Prin Duhul Sfânt, sufletul și mintea recunosc îndată că acesta este Domnul. Așa a re­cunoscut prin Duhul Sfânt Sfântul Simeon pe Domnul în micul prunc [adus la templu]; tot așa a recunoscut pe Domnul prin Duhul Sfânt și Sfântul Ioan Botezătorul și a trimis poporul la El.

„Iartă-mi mie, Doamne, cum iert și eu !”

Unui ucenic apropiat i-a spus Părintele Paisie aceste scurte sfaturi:

Păcatul cu gândul și cu inima

Sfântul Macarie Egipteanul, Cele cincizeci de omilii duhov­niceşti, omilia XV, 50, în Părinți și Scriitori Bisericești (1992), vol. 34, p. 170

„Cei ce se lasă gâdilați şi prinşi de plăcere săvârşesc desfrâul (mai întâi) în lăuntru, în inima lor; dar după ce răul prinde rădăcini, ei cad în desfrâu şi pe față. Acelaşi lucru să gândeşti şi despre iubirea de arginți, despre slava deşartă, despre mândrie, despre invidie şi despre mânie. Să presupunem că cineva este invitat la cină şi i se servesc bucate multe. Numaidecât, păcatul îl împinge să se înfrupte din toate, iar sufletul, lăsându-se prins de plăcere, se îngreuiază.”

3 ianuarie – Sfântul Proroc Maleahi; Sfântul Mucenic Gordie [ TRINITAS TV ]

EVANGHELIA ZILEI: 2024-01-03

MIERCURI ÎN SĂPTĂMÂNA TREIZECI ŞI UNA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Evanghelia de la Marcu (X, 11-16)

is-a Domnul: „Oricine-şi va lăsa femeia şi va lua alta, săvârşeşte adulter cu ea. Iar femeia, de-şi va lăsa bărbatul şi se va mărita cu altul, adulter săvârşeşte“. Şi aduceau la El copii, ca să Se atingă de ei; dar ucenicii îi certau pe cei ce-i aduceau. Iar Iisus, văzând, S’a supărat şi le-a zis: „Lăsaţi copiii să vină la Mine şi nu-i opriţi, că a unora ca aceştia este împărăţia lui Dumnezeu. Adevăr vă spun: Cel ce nu va primi împărăţia lui Dumnezeu ca un copil, nu va intra în ea“. Şi luându-i în braţe, Şi-a pus mâinile pe ei şi i-a binecuvântat.

Apostolul Zilei: 2024-01-03

MIERCURI ÎN SĂPTĂMÂNA TREIZECI ŞI UNA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Ap. Iacov (I, 1-18)

acov, robul lui Dumnezeu și al Domnului Iisus Hristos, celor douăsprezece seminții, care sunt în împrăștiere, salutare. Mare bucurie să socotiți, frații mei, când cădeți în felurite ispite, știind că încercarea credinței voastre lucrează răbdarea; iar răbdarea să-și aibă lucrul ei desăvârșit, ca să fiți desăvârșiți și întregi, nelipsiți fiind de nimic. Și, de este cineva din voi lipsit de înțelepciune, să o ceară de la Dumnezeu, Cel ce dă tuturor fără deosebire și fără înfruntare; și i se va da. Să ceară, însă, cu credință, fără să aibă nicio îndoială, pentru că cine se îndoiește este asemenea valului mării, mișcat de vânt și aruncat încoace și încolo. Să nu gândească omul acela că va lua ceva de la Dumnezeu. Bărbatul îndoielnic este nestatornic în toate căile sale. Iar fratele cel smerit să se laude întru înălțimea sa, și cel bogat întru smerenia sa, pentru că va trece ca floarea ierbii. Că a răsărit soarele arzător și a uscat iarba și floarea ei a căzut și frumusețea feței ei a pierit; tot așa se va veșteji și bogatul în alergăturile sale. Fericit este bărbatul care rabdă ispita, căci lămurit făcându-se, va lua cununa vieții, pe care a făgăduit-o Dumnezeu celor ce Îl iubesc pe El. Nimeni să nu zică atunci când este ispitit: De la Dumnezeu sunt ispitit, pentru că Dumnezeu nu este ispitit de rele și El Însuși nu ispitește pe nimeni. Ci fiecare este ispitit când este tras și momit de însăși pofta sa. Apoi pofta, zămislind, naște păcat, iar păcatul, odată săvârșit, aduce moarte. Nu vă înșelați, frații mei prea iubiți. Toată darea cea bună și tot darul desăvârșit de sus este, pogorându-se de la Părintele luminilor, la Care nu este schimbare sau umbră de mutare. După voia Sa, ne-a născut prin cuvântul adevărului, ca să-I fim pârgă dintre făpturile Lui.

Legea Vechiului Testament se desăvârșește în cea Noului Testament

Care dar să fie poruncile lui Dumnezeu, pe care ne-a poruncit să le păzim?

Ce era tăierea împrejur în timpul Vechiului Testament, este Botezul pentru creștini

Din Noul Testament aflăm că botezul creștin a fost închipuit în Vechiul Testament prin tăierea împrejur, prin potop și trecerea prin Marea Roșie. Tăierea împrejur a fost așezată de Dumnezeu ca semn al legământului Său cu Avraam și urmașii lui. Tăierea împrejur trebuia făcută la toți copiii de parte bărbătească, la 8 zile după naștere, iar copilul rămas netăiat împrejur era hotărât să fie stârpit din popor (Facerea 17, 9-14). Când Dumnezeu a făcut acest legământ cu Avraam, el avea 99 de ani, deci știa ce înseamnă acest legământ, dar copiii de 8 zile nu știau, și totuși Dumnezeu zice că pe cei netăiați împrejur îi va stârpi din popor. Din aceasta rezultă două lucruri:

Pe cine a invitat Dumnezeu la nașterea Sa ?

Lucrul cel mai important care s-a întâmplat pe pământ de când el există, este Întruparea, naşterea lui Hristos, care a avut loc la Betleem. La aceasă prăznuire a Naşterii lui Dumnezeu pe pământ au fost ivitaţi îngerii din cer. Ei s-au coborât la Betleem cântând: „Pace între oamenii buneivoiri”. Acolo au fost chemaţi şi pământenii. Dumnezeu n-a invitat la naşterea Sa nici regii, nici bogaţii. Nici săracii. Dintre toate categoriile sociale, doar păstorii au fost chemaţi. Ei s-au aşezat alături de îngeri în jurul ieslei. Conform ierarhiei divine, păstorii sunt deasupra oricărei categorii sociale. Aici, toate categoriile pământeşti au fost, aşadar, inversate. Păstorii vin alături de îngeri. Acest lucru, pentru că păstorii trăiesc în isihie şi solitudine, în linişte, retragere şi nevoinţă. În afara păstorilor şi îngerilor, era şi o a treia categorie de invitaţi: magii. De peste două milenii, Părinţii Bisericii, marii teologi, exegeţii şi doctorii în teologie au căutat să înţelegă cine au fost acei magi, invitaţi la naşterea Mântuitorului Hristos, cine au fost cei conduşi de stea. Timp pierdut. Misterul rămâne. Nu se ştie nimic exact despre magi. Nici de unde veneau, nici cine erau. Misterul este aşa de mare încât, dintre cei patru evanghelişti, doar unul singur îndrăzneşte să amintească de magi şi de prezenţa lor la naşterea lui Hristos. Este vorba de Sfântul Matei. Sfântul Irineu susţine că şi Sfântul Ioan Evanghelistul ştia de prezenţa magilor la naşterea Domnului Iisus Hristos.

Portretul părintelui davidic al lui Hristos în Evanghelia după Matei

Dreptul Iosif, cunoscut și ca Iosif din Nazaret (Ioan 1, 45), este bărbatul Fecioarei Maria (Matei 1, 16) și tatăl davidic al lui Iisus Hristos (Luca 3, 23; Ioan 1, 45). Biserica Ortodoxă îl prăznuiește (împreună cu Sfântul Proroc David și cu Sfântul Iacob, ruda Domnului) în prima duminică după praznicul Nașterii Domnului, sau chiar a doua zi după praznicul împărătesc, în cazul în care acesta cade în zi de duminică, iar următoarea duminică ar coincide cu începutul anului calendaristic și cu praznicul Tăierii-îm­prejur cea după trup a Domnului.

Să renunțăm la toate ca să aflăm pe Hristos

Sfântul Simeon Noul Teolog, Cateheze, Scrieri II, Cateheza 2, Spre Hristos pe calea Fericirilor, în Filocalica, Ed. Deisis, pp. 28-29

„Prin urmare, dacă vrei să ajungi acolo unde poftești și dorești, adică la bunătățile lui Dumnezeu, și să te faci din om înger pământesc, iubește, frate, necazul trupului, îmbrățișează reaua pătimire, iar încercările iubește-le ca pe unele ce-ți vor aduce tot binele. Căci ce este mai frumos, spune-mi, decât un suflet necăjit care cunoaște că, răbdând, va moșteni bucuria tuturor acestora? Ce este mai viteaz decât o inimă înfrântă și smerită (Psalmi 50, 19), care pune pe fugă fără osteneală cetele demonilor întorcându-le înapoi? Ce este mai slăvit decât sărăcia duhovnicească care aduce Împără­ția cerurilor (Matei 5, 31), fiindcă ce lucru va fi mai vrednic decât ea, fie acum, fie în veacul viitor? Iar faptul de a nu ne face griji din pricina vreunui lucru din cele pământești (Matei 6, 25), ci de a avea întreagă gândirea noastră la Hristos, câte bunuri veșnice și ce stare îngerească nu aduce? Iar faptul de a disprețui deopotrivă toate cele vremelnice și, ca să spunem așa, înseși nevoile cele mai constrângătoare ale trupului, ca să nu ne luăm la întrecere pentru ele cu cineva spre a ne păstra pacea și iubirea nemicșorată într-o stare netulburată a sufletului, de ce fel de răsplătiri, de ce fel de cununi și de premii nu va fi vrednic? Cu adevărat mai presus de fire e porunca și mai presus de cuvânt sunt răsplătirile; Hristos Însuși Se va face acestora tuturor toate. Iar auzind „Hristos”, să nu iei seama la simplitatea cuvântului și la scurtimea vorbei, ci înțelege că e slava Dumnezeirii celei mai presus de minte și de gândire, puterea ei cea negrăită, mila ei cea nemăsurată, bogăția ei cea necuprinsă, pe care cu generozitate și dărnicie le dă acestora, iar ele le sunt de ajuns în loc de toate, întrucât primesc în ei înșiși Însăși Cauza și Dăruitorul a tot binele; fiindcă acela care s-a învrednicit să-L vadă și să-L contemple nu mai dorește nimic altceva. (…) Prin urmare, să ne sârguim, iubiții mei frați, să-L găsim și să-L vedem pe Hristos, să vedem cum sunt frumusețea și farmecul Lui, fiindcă pe mulți oameni îi vedem răbdând pentru pofta unor lucruri vremelnice osteneli și chinuri multe, și făcând călătorii lungi, ba chiar disprețuind până și femeile, și copiii, și orice altă slavă și desfătare, și nepreferând nimic altceva decât voia proprie, ca nu cumva să nu-și atingă scopul lor. Și dacă pentru lucruri vremelnice și stricăcioase unii dintre oameni fac toată această luptă și-și pun însuși sufletul lor, oare noi nu ne vom da morții sufletele și trupurile noastre pentru Împăratul împăraților și Domnul domnilor (I Timotei 6, 15)? (…) Și unde ne vom duce sau unde vom fugi, fraților, de la fața Lui (Psalmi 138, 7)? Căci dacă urcăm la cer, Îl vom găsi acolo; iar de vom coborî la iad, El este și acolo (Psalmi 138, 8); de vom ajunge la capătul mării, nu vom fugi de mâna Lui, ci dreapta Lui va ține (Psalmi 138, 9-10) sufletele și trupurile noastre.”

2 ianuarie – Sfântul Ierarh Silvestru, Episcopul Romei [ TRINITAS TV ]

EVANGHELIA ZILEI: 2024-01-02

MARŢI ÎN SĂPTĂMÂNA TREIZECI ŞI UNA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Evanghelia de la Marcu (X, 2-12)

n vremea aceea, apropiindu-se fariseii de Iisus, Îl întrebau, ispitindu-L, dacă unui bărbat îi este îngăduit să-şi lase femeia. Iar El, răspunzând, le-a zis: „Ce v’a poruncit Moise?“ Iar ei au zis: „Moise i-a dat voie să-i scrie carte de despărţire şi s’o lase“. Şi răspunzând Iisus, le-a zis: „Din pricina învârtoşării inimii voastre v’a scris el porunca aceasta; dar de la’nceputul făpturii, bărbat şi femeie i-a făcut Dumnezeu: De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va lipi de femeia sa şi cei doi vor fi un trup; aşa că nu mai sunt doi, ci un singur trup. Aşadar, ceea ce a unit Dumnezeu, omul să nu despartă“. Şi în casă ucenicii L-au întrebat din nou despre aceasta. Şi El le-a zis: „Oricine-şi va lăsa femeia şi va lua alta, săvârşeşte adulter cu ea. Iar femeia, de-şi va lăsa bărbatul şi se va mărita cu altul, adulter săvârşeşte“.

Apostolul Zilei: 2024-01-02

MARŢI ÎN SĂPTĂMÂNA TREIZECI ŞI UNA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Ap. Evrei (XII, 25-29)

raților, luați seama să nu vă lepădați de Cel care vorbește. Căci, dacă aceia n-au scăpat de pedeapsă, nevoind să asculte pe Cel ce le grăia pe pământ, cu atât mai mult noi – îndepărtându-ne de Cel ce ne grăiește din ceruri – al Cărui glas, odinioară, a zguduit pământul, iar acum, vorbind, a făgăduit: «Încă o dată voi clătina nu numai pământul, ci și cerul». Iar prin aceea că zice: «Încă o dată», arată schimbarea celor clătinate, ca a unor lucruri făcute, ca să rămână cele neclintite. De aceea, fiindcă primim o împărăție neclintită, să fim mulțumitori, și așa să-i aducem lui Dumnezeu închinare plăcută, cu evlavie și cu sfială. Căci «Dumnezeul nostru este și foc mistuitor».

Tăierea împrejur cea după trup a Domnului – Părintele Calistrat 01.01.2024

A opta zi – semnul mântuirii

Sf. Iustin Martirul și Filozoful, Dialogul cu iudeul Tryphon, PSB, vol. 2, IBMBOR, București 1979, cap. 24, p. 117

„De altfel, o, bărbaţi, ne-ar fi cu putinţă să dovedim, am zis eu, că ziua a opta avea o taină mai mare decît cea de a şaptea, iar această taină a fost vestită prin acestea de către Dumnezeu. Dar, pentru ca să nu vi se pară că trec acum la alte chestiuni, înţelegeţi aceea ce vă spun, că sîngele circumciziunii aceleia a fost desfiinţat şi că noi credem acum într-un singur mîntuitor. Acum există o altă alianţă, iar din Sion a ieşit o altă Lege, Iisus Hristos circumcide pe toţi care vor, după cum s-a arătat mai sus, cu cuţite de piatră, pentru ca ei să devină un neam drept, un popor care păzeşte credinţa, care înţelege adevărul şi care păstrează pacea. Veniţi cu mine, voi toţi, care vă temeţi de Dumnezeu, cei care voiţi să vedeţi bunătăţile Ierusalimului. Veniţi să umblăm în lumina Domnului, căci El a lăsat să meargă în această lumină pe poporul Său, casa lui Iacov. Veniţi toate neamurile să ne adunăm în Ierusalimul care nu va mai fi atacat din cauza fărădelegilor popoarelor”.

1 ianuarie – Taierea Împrejur cea după Trup a Domnului [ TRINITAS TV ]

EVANGHELIA ZILEI: 2024-01-01

Tăierea împrejur cea după trup a Domnului Dumnezeului şi Mântuitorului nostru IISUS HRISTOS. Şi pomenirea celui între sfinţi, Părintele nostru VASILE cel MARE, arhiepiscopul Cezareei Capadociei Evanghelia de la Luca (II, 20-21; 40-52)

n vremea aceea, s’au întors păstorii slăvind şi lăudând pe Dumnezeu pentru toate câte le-au auzit şi le-au văzut aşa cum li se spuseseră. Şi când s’au împlinit opt zile şi a fost să-L taie împrejur, I-au pus numele Iisus, aşa după cum fusese numit de înger mai înainte de a Se fi zămislit El în pântece. Iar Copilul creştea şi Se întărea cu duhul, plin de înţelepciune; şi harul lui Dumnezeu era peste El. Şi părinţii Lui mergeau în fiecare an la Ierusalim de sărbătoarea Paştilor. Iar când era El de doisprezece ani, s’au suit la Ierusalim după obiceiul sărbătorii. Şi dacă s’au sfârşit zilele, în timp ce ei se întorceau, Copilul Iisus a rămas în Ierusalim; şi părinţii Lui nu ştiau. Dar ei, socotind că El este printre călători, au mers cale de o zi; şi L-au căutat printre rude şi cunoscuţi. Şi, negăsindu-L, s’au întors la Ierusalim căutându-L. Şi a fost că după trei zile L-au aflat în templu, stând în mijlocul învăţătorilor, ascultându-i şi întrebându-i. Şi toţi cei ce-L auzeau se minunau de priceperea şi de răspunsurile Lui. Şi, văzându-L, au rămas uimiţi, iar mama Sa I-a zis: „Fiule, de ce ne-ai făcut una ca asta? Iată, tatăl Tău şi eu Te-am căutat îngrijoraţi“. Şi El le-a zis: „Cum se face că Mă căutaţi? Oare nu ştiaţi că întru cele ale Tatălui Meu trebuie să fiu? “ Şi ei n’au înţeles cuvântul pe care l-a grăit către ei. Şi a coborât cu ei şi a venit în Nazaret şi le era supus. Iar mama Sa păstra toate lucrurile acestea întru inima ei. Şi Iisus sporea cu înţelepciunea şi cu vârsta, şi cu harul la Dumnezeu şi la oameni.

Apostolul Zilei: 2024-01-01

Tăierea împrejur cea după trup a Domnului Dumnezeului şi Mântuitorului nostru IISUS HRISTOS. Şi pomenirea celui între sfinţi, Părintele nostru VASILE cel MARE, arhiepiscopul Cezareei Capadociei Ap. Coloseni (II, 8-12)

raților, luați aminte să nu vă fure mințile cineva cu filozofia și cu deșarta înșelăciune din predania omenească, după înțelesurile cele slabe ale lumii și nu după Hristos. Căci întru El locuiește, trupește, toată plinătatea dumnezeirii și sunteți deplini întru El, Care este cap a toată domnia și stăpânirea. În El ați și fost tăiați împrejur, cu tăiere împrejur nefăcută de mână, prin dezbrăcarea de trupul cărnii, întru tăierea împrejur a lui Hristos. Îngropați fiind împreună cu El prin botez, cu El ați și înviat prin credința în lucrarea lui Dumnezeu, Cel ce L-a înviat pe El din morți.

Ianuarie 2024