Legea Vechiului Testament se desăvârșește în cea Noului Testament

Care dar să fie poruncile lui Dumnezeu, pe care ne-a poruncit să le păzim?

Ce era tăierea împrejur în timpul Vechiului Testament, este Botezul pentru creștini

Din Noul Testament aflăm că botezul creștin a fost închipuit în Vechiul Testament prin tăierea împrejur, prin potop și trecerea prin Marea Roșie. Tăierea împrejur a fost așezată de Dumnezeu ca semn al legământului Său cu Avraam și urmașii lui. Tăierea împrejur trebuia făcută la toți copiii de parte bărbătească, la 8 zile după naștere, iar copilul rămas netăiat împrejur era hotărât să fie stârpit din popor (Facerea 17, 9-14). Când Dumnezeu a făcut acest legământ cu Avraam, el avea 99 de ani, deci știa ce înseamnă acest legământ, dar copiii de 8 zile nu știau, și totuși Dumnezeu zice că pe cei netăiați împrejur îi va stârpi din popor. Din aceasta rezultă două lucruri:

Pe cine a invitat Dumnezeu la nașterea Sa ?

Lucrul cel mai important care s-a întâmplat pe pământ de când el există, este Întruparea, naşterea lui Hristos, care a avut loc la Betleem. La aceasă prăznuire a Naşterii lui Dumnezeu pe pământ au fost ivitaţi îngerii din cer. Ei s-au coborât la Betleem cântând: „Pace între oamenii buneivoiri”. Acolo au fost chemaţi şi pământenii. Dumnezeu n-a invitat la naşterea Sa nici regii, nici bogaţii. Nici săracii. Dintre toate categoriile sociale, doar păstorii au fost chemaţi. Ei s-au aşezat alături de îngeri în jurul ieslei. Conform ierarhiei divine, păstorii sunt deasupra oricărei categorii sociale. Aici, toate categoriile pământeşti au fost, aşadar, inversate. Păstorii vin alături de îngeri. Acest lucru, pentru că păstorii trăiesc în isihie şi solitudine, în linişte, retragere şi nevoinţă. În afara păstorilor şi îngerilor, era şi o a treia categorie de invitaţi: magii. De peste două milenii, Părinţii Bisericii, marii teologi, exegeţii şi doctorii în teologie au căutat să înţelegă cine au fost acei magi, invitaţi la naşterea Mântuitorului Hristos, cine au fost cei conduşi de stea. Timp pierdut. Misterul rămâne. Nu se ştie nimic exact despre magi. Nici de unde veneau, nici cine erau. Misterul este aşa de mare încât, dintre cei patru evanghelişti, doar unul singur îndrăzneşte să amintească de magi şi de prezenţa lor la naşterea lui Hristos. Este vorba de Sfântul Matei. Sfântul Irineu susţine că şi Sfântul Ioan Evanghelistul ştia de prezenţa magilor la naşterea Domnului Iisus Hristos.

Portretul părintelui davidic al lui Hristos în Evanghelia după Matei

Dreptul Iosif, cunoscut și ca Iosif din Nazaret (Ioan 1, 45), este bărbatul Fecioarei Maria (Matei 1, 16) și tatăl davidic al lui Iisus Hristos (Luca 3, 23; Ioan 1, 45). Biserica Ortodoxă îl prăznuiește (împreună cu Sfântul Proroc David și cu Sfântul Iacob, ruda Domnului) în prima duminică după praznicul Nașterii Domnului, sau chiar a doua zi după praznicul împărătesc, în cazul în care acesta cade în zi de duminică, iar următoarea duminică ar coincide cu începutul anului calendaristic și cu praznicul Tăierii-îm­prejur cea după trup a Domnului.

Să renunțăm la toate ca să aflăm pe Hristos

Sfântul Simeon Noul Teolog, Cateheze, Scrieri II, Cateheza 2, Spre Hristos pe calea Fericirilor, în Filocalica, Ed. Deisis, pp. 28-29

„Prin urmare, dacă vrei să ajungi acolo unde poftești și dorești, adică la bunătățile lui Dumnezeu, și să te faci din om înger pământesc, iubește, frate, necazul trupului, îmbrățișează reaua pătimire, iar încercările iubește-le ca pe unele ce-ți vor aduce tot binele. Căci ce este mai frumos, spune-mi, decât un suflet necăjit care cunoaște că, răbdând, va moșteni bucuria tuturor acestora? Ce este mai viteaz decât o inimă înfrântă și smerită (Psalmi 50, 19), care pune pe fugă fără osteneală cetele demonilor întorcându-le înapoi? Ce este mai slăvit decât sărăcia duhovnicească care aduce Împără­ția cerurilor (Matei 5, 31), fiindcă ce lucru va fi mai vrednic decât ea, fie acum, fie în veacul viitor? Iar faptul de a nu ne face griji din pricina vreunui lucru din cele pământești (Matei 6, 25), ci de a avea întreagă gândirea noastră la Hristos, câte bunuri veșnice și ce stare îngerească nu aduce? Iar faptul de a disprețui deopotrivă toate cele vremelnice și, ca să spunem așa, înseși nevoile cele mai constrângătoare ale trupului, ca să nu ne luăm la întrecere pentru ele cu cineva spre a ne păstra pacea și iubirea nemicșorată într-o stare netulburată a sufletului, de ce fel de răsplătiri, de ce fel de cununi și de premii nu va fi vrednic? Cu adevărat mai presus de fire e porunca și mai presus de cuvânt sunt răsplătirile; Hristos Însuși Se va face acestora tuturor toate. Iar auzind „Hristos”, să nu iei seama la simplitatea cuvântului și la scurtimea vorbei, ci înțelege că e slava Dumnezeirii celei mai presus de minte și de gândire, puterea ei cea negrăită, mila ei cea nemăsurată, bogăția ei cea necuprinsă, pe care cu generozitate și dărnicie le dă acestora, iar ele le sunt de ajuns în loc de toate, întrucât primesc în ei înșiși Însăși Cauza și Dăruitorul a tot binele; fiindcă acela care s-a învrednicit să-L vadă și să-L contemple nu mai dorește nimic altceva. (…) Prin urmare, să ne sârguim, iubiții mei frați, să-L găsim și să-L vedem pe Hristos, să vedem cum sunt frumusețea și farmecul Lui, fiindcă pe mulți oameni îi vedem răbdând pentru pofta unor lucruri vremelnice osteneli și chinuri multe, și făcând călătorii lungi, ba chiar disprețuind până și femeile, și copiii, și orice altă slavă și desfătare, și nepreferând nimic altceva decât voia proprie, ca nu cumva să nu-și atingă scopul lor. Și dacă pentru lucruri vremelnice și stricăcioase unii dintre oameni fac toată această luptă și-și pun însuși sufletul lor, oare noi nu ne vom da morții sufletele și trupurile noastre pentru Împăratul împăraților și Domnul domnilor (I Timotei 6, 15)? (…) Și unde ne vom duce sau unde vom fugi, fraților, de la fața Lui (Psalmi 138, 7)? Căci dacă urcăm la cer, Îl vom găsi acolo; iar de vom coborî la iad, El este și acolo (Psalmi 138, 8); de vom ajunge la capătul mării, nu vom fugi de mâna Lui, ci dreapta Lui va ține (Psalmi 138, 9-10) sufletele și trupurile noastre.”

2 ianuarie – Sfântul Ierarh Silvestru, Episcopul Romei [ TRINITAS TV ]

EVANGHELIA ZILEI: 2024-01-02

MARŢI ÎN SĂPTĂMÂNA TREIZECI ŞI UNA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Evanghelia de la Marcu (X, 2-12)

n vremea aceea, apropiindu-se fariseii de Iisus, Îl întrebau, ispitindu-L, dacă unui bărbat îi este îngăduit să-şi lase femeia. Iar El, răspunzând, le-a zis: „Ce v’a poruncit Moise?“ Iar ei au zis: „Moise i-a dat voie să-i scrie carte de despărţire şi s’o lase“. Şi răspunzând Iisus, le-a zis: „Din pricina învârtoşării inimii voastre v’a scris el porunca aceasta; dar de la’nceputul făpturii, bărbat şi femeie i-a făcut Dumnezeu: De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va lipi de femeia sa şi cei doi vor fi un trup; aşa că nu mai sunt doi, ci un singur trup. Aşadar, ceea ce a unit Dumnezeu, omul să nu despartă“. Şi în casă ucenicii L-au întrebat din nou despre aceasta. Şi El le-a zis: „Oricine-şi va lăsa femeia şi va lua alta, săvârşeşte adulter cu ea. Iar femeia, de-şi va lăsa bărbatul şi se va mărita cu altul, adulter săvârşeşte“.

Apostolul Zilei: 2024-01-02

MARŢI ÎN SĂPTĂMÂNA TREIZECI ŞI UNA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Ap. Evrei (XII, 25-29)

raților, luați seama să nu vă lepădați de Cel care vorbește. Căci, dacă aceia n-au scăpat de pedeapsă, nevoind să asculte pe Cel ce le grăia pe pământ, cu atât mai mult noi – îndepărtându-ne de Cel ce ne grăiește din ceruri – al Cărui glas, odinioară, a zguduit pământul, iar acum, vorbind, a făgăduit: «Încă o dată voi clătina nu numai pământul, ci și cerul». Iar prin aceea că zice: «Încă o dată», arată schimbarea celor clătinate, ca a unor lucruri făcute, ca să rămână cele neclintite. De aceea, fiindcă primim o împărăție neclintită, să fim mulțumitori, și așa să-i aducem lui Dumnezeu închinare plăcută, cu evlavie și cu sfială. Căci «Dumnezeul nostru este și foc mistuitor».