„Veniți la Mine, toți, cei osteniți și împovărați, și Eu vă voi odihni pe voi.” O, dumnezeiescul, o, iubitul, o, preadulcele Tău glas! Să mergem, dar, cu toții, în urma Domnului care ne cheamă!
Citește în continuare „Împlinirea poruncilor ne scapă de povara păcatului”
– Dacă încerc să cunosc un om în întregime, simt că înnebunesc. Parcă totuși trebuie păstrată o oarecare distanță între oameni și trebuie acceptat fiecare așa cum este. Cum să porți neputința împreună cu el, să suferi împreună cu el?
Citește în continuare „Fiecare om pe lângă care trecem este o minune irepetabilă”
Dă cinstire şi orbului, şi leprosului, şi celui bolnav la minte, şi pruncului de ţâţă, şi răufăcătorului, şi păgânului – cum se cuvine chipului lui Dumnezeu. Ce ai tu cu neputinţele şi neajunsurile lor?! Ia seama la tine însuţi, ca să nu sufere un neajuns iubirea ta.
Citește în continuare „Iubirea lui Dumnezeu reflectată în iubirea aproapelui”
Oamenii din toate vremile au trăit şi continuă să trăiască sub iluzia că vieţile lor şi circumstanţele timpului istoric pe care îl străbat sunt nu numai unice şi irepetabile, lucru perfect adevărat, dar că sunt fără precedent sub specia „modelului”. Această nesocotinţă şi de fapt trufie are şi a avut consecinţe foarte grave. Între altele, acestui fel de gândire îi este datorată în bună măsură incapacitatea societăţilor omeneşti de a învăţa din trecutul lor, al indivizilor, de a învăţa din exemplul înaintaşilor lor. Finalmente, acest mod de gândire este vinovat de neputinţa oamenilor de a învăţa unii din viaţa altora şi a putea comunica în bună credinţă.
Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Facere, omilia XLVI, IV, în Părinți și Scriitori Bisericești (1987), vol. 22, p. 144
„Așa e răutatea patimii acesteia! Rănește mai întâi pe cel care o naște. Și după cum viermele născut de lemn mănâncă mai întâi lemnul care l-a născut, tot așa și invidia strică mai întâi sufletul celui care a născut-o și aduce peste cel invidiat cu totul altceva decât dorește. Nu mi te uita, iubite, ce se întâmplă celor invidiați la început, ci privește sfârșitul. Gândește-te că răutatea celor ce invidiază aduce mai mare strălucire celor invidiați. Cei invidiați atrag pe Dumnezeu în ajutor și se bucură de harul Cel de sus, iar invidiosul, lipsit de acest har, cade ușor în mâna tuturora și, înainte de a fi biruit de dușmani, e biruit de propria lui patimă, pentru că, mâncat ca de niște fălci nevăzute, ajunge, ca să spun așa, de se îneacă.
Citește în continuare „Invidia se răsfrânge asupra celui care invidiază”
| MARŢI ÎN SĂPTĂMÂNA DOUĂZECI ŞI OPTA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Evanghelia de la Luca |
 n vremea aceea, intrând în templu, Iisus a început să-i scoată pe cei ce vindeau şi cumpărau în el, zicându-le: „Scris este: Şi va fi casa Mea casă de rugăciune; iar voi aţi făcut-o peşteră de tâlhari…“. Şi era zilnic învăţând în templu, dar arhiereii şi cărturarii şi fruntaşii poporului căutau să-L piardă; şi nu găseau ce să-I facă, fiindcă tot poporul se ţinea de El, ascultându-L. |
| MARŢI ÎN SĂPTĂMÂNA DOUĂZECI ŞI OPTA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Ap. II Timotei |
 iule Timotei, toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu și de folos spre învățătură, spre mustrare, spre îndreptare, spre înțelepțirea cea întru dreptate, astfel ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârșit, bine pregătit pentru orice lucru bun. Eu te îndemn, deci, stăruitor, în fața lui Dumnezeu și a lui Hristos Iisus, Care va să judece viii și morții, la arătarea Lui și în împărăția Lui: Propovăduiește cuvântul, stăruie cu timp și fără de timp, mustră, ceartă, îndeamnă, cu toată îndelunga-răbdare și învățătura. Căci va veni o vreme când nu vor mai suferi învățătura sănătoasă, ci – dornici să-și desfăteze auzul – își vor grămădi învățători după poftele lor, și își vor întoarce auzul de la adevăr și se vor abate către basme. |
♱ Oastea Creștin-Ortodoxă 