Sărbătoarea împăcării lui Dumnezeu cu neamul omenesc

untitSfântul Ioan Gură de Aur, Predici la Sărbători împărătești, Cuvântare la Înălțarea Domnului, II, în Părinți și Scriitori Bisericești (2015), vol. 14, pp. 184-185

„Ce sărbătoare este sărbătoarea de azi? Sfântă și mare sărbătoare, iubite! Sărbătoare care depășește mintea omenească, vrednică de marea dărnicie a lui Dumnezeu, Făcătorul ei. Astăzi s-a făcut împăcarea lui Dumnezeu cu neamul omenesc. Astăzi s-a pus capăt vrăjmășiei celei veșnice și a încetat războiul cel de multă vreme.

Citește în continuare „Sărbătoarea împăcării lui Dumnezeu cu neamul omenesc”

EVANGHELIA ZILEI: 2024-06-13

JOI
ÎN A ŞASEA SĂPTĂMÂNĂ DUPĂ PAŞTI
LA ÎNĂLŢAREA DOMNULUI NOSTRU IISUS HRISTOS

Evanghelia de la Luca
(XXIV, 36-53)

I2n vremea aceea, după ce S-a sculat din morţi, Iisus a stat în mijlocul ucenicilor Săi şi le-a zis: „Pace vouă!“ Iar ei, înspăimântându-se şi înfricoşându-se, credeau că văd duh. Şi El le-a zis: „De ce sunteţi tulburaţi şi pentru ce se ridică astfel de gânduri în inima voastră? Vedeţi mâinile Mele şi picioarele Mele, că Eu Însumi sunt; pipăiţi-Mă şi vedeţi că duhul nu are carne şi oase aşa cum Mă vedeţi pe Mine că am“. Şi zicând acestea, le-a arătat mâinile şi picioarele. Şi lor, celor încă necrezând de bucurie şi minunându-se, El le-a zis: „Aveţi aici ceva de mâncare?“ Iar ei I-au dat o bucată de peşte fript şi dintr’un fagure de miere. Şi, luând, a mâncat în faţa lor. Şi le-a zis: „Acestea sunt cuvintele pe care vi le-am grăit pe când încă eram împreună cu voi, că toate cele scrise despre Mine în legea lui Moise, în profeţi şi în psalmi trebuie să se plinească“. Atunci le-a deschis mintea ca să’nţeleagă Scripturile. Şi le-a zis că aşa este scris şi că aşa trebuia să pătimească Hristos şi a treia zi să învie din morţI şi întru numele Său să se propovăduiască pocăinţa şi iertarea păcatelor la toate neamurile, începând de la Ierusalim. „Voi sunteţi martorii acestora. Şi iată, Eu trimit peste voi făgăduinţa Tatălui Meu; voi însă rămâneţi în cetate până ce vă veţi îmbrăca cu putere de sus“. Şi i-a dus afară până spre Betania şi, ridicându-Şi mâinile, i-a binecuvântat. Şi a fost că’n timp ce-i binecuvânta, S’a depărtat de ei şi S’a înălţat la cer. Iar ei, închinându-I-se, s’au întors în Ierusalim cu bucurie mare.

Apostolul Zilei: 2024-06-13

JOI
ÎN A ŞASEA SĂPTĂMÂNĂ DUPĂ PAŞTI
LA ÎNĂLŢAREA DOMNULUI NOSTRU IISUS HRISTOS

Ap. Fapte
(I, 1-12)

I2n cartea cea dintâi am scris, o, Teofile, despre toate cele ce a început Iisus a face și a învăța, până în ziua în care S-a înălțat la cer, poruncind prin Duhul Sfânt apostolilor pe care i-a ales, cărora S-a și înfățișat pe Sine viu, după pătimirea Sa, prin multe semne doveditoare, arătându-li-Se timp de patruzeci de zile și vorbind cele despre Împărăția lui Dumnezeu. Și, fiind cu ei, le-a poruncit să nu se depărteze de Ierusalim, ci să aștepte făgăduința Tatălui, pe care (a zis El) ați auzit-o de la Mine: că Ioan a botezat cu apă, iar voi veți fi botezați cu Duhul Sfânt, nu mult după aceste zile. Iar ei, adunându-se, Îl întrebau, zicând: Doamne, oare în acest timp vei așeza Tu, la loc, împărăția lui Israel? Iar El le-a zis: Nu este al vostru a ști anii sau vremile pe care Tatăl le-a pus în stăpânirea Sa. Ci veți lua putere, venind Duhul Sfânt peste voi, și Îmi veți fi Mie martori în Ierusalim și în toată Iudeea și în Samaria și până la marginea pământului. Și, acestea zicând, pe când ei priveau, S-a înălțat și un nor L-a luat de la ochii lor. Și, privind ei, pe când El mergea la cer, iată doi bărbați au stat lângă ei, îmbrăcați în haine albe, care au și zis: Bărbați galileieni, de ce stați privind la cer? Acest Iisus, Care S-a înălțat de la voi la cer, astfel va și veni, precum L-ați văzut mergând la cer. Atunci ei s-au întors la Ierusalim de la muntele ce se cheamă al Măslinilor, care este aproape de Ierusalim cale de o sâmbătă.