„Ferește-te de rău și fă bine, caută pacea și o urmează pe ea”

Le processus de germination d'une semence„Ferește-te de rău și fă bine, caută pacea și o urmează pe ea” (Psalmul 33, 13).

Citește în continuare „„Ferește-te de rău și fă bine, caută pacea și o urmează pe ea””

Raţiune, inimă şi voinţă liberă – trei daruri ce ne conduc pe drumul spre mântuire

singuratateDomnul l-a făcut pe om după chipul şi asemănarea Sa, dându-i raţiune, inimă şi voinţă liberă. Raţiune i-a dat ca să îi lumineze calea vieţii, să facă deosebire între bine şi rău, între folositor şi vătămător. Inimă i-a dat ca să-L iubească pe Dumnezeu şi să-şi iubească aproapele. Voinţa liberă i-a dat ca să semene în sufletul său seminţele binelui şi, prin încordarea acestei voinţe, să înfăptuiască în viaţa sa tot ce este mântuitor şi folositor.

Citește în continuare „Raţiune, inimă şi voinţă liberă – trei daruri ce ne conduc pe drumul spre mântuire”

Să fim în relații bune cu toți !

Články Zvyky a tradície Šarišskej svadby: Svadba 2. časť | všetko, čo ...Mântuitorul nu spune că sunt treizeci de trepte, cum arată Sfântul Ioan Scărarul. Spune: „Să vă iubiţi” (Ioan 13,34) – vorbeşte la superlativ şi termină. Dar acum noi, care ne întâlnim cu neputinţele noastre şi cu frecuşul, lipsa de educaţie la un adversar, dintre două rele, alegem răul cel mai mic. Decât să-l urăsc, mai bine mă aşez pe prima treaptă şi nu-l urăsc. Şi mă ţin cu mâinile de treapta de sus.

Citește în continuare „Să fim în relații bune cu toți !”

Cei care rămân în Hristos se îndreaptă spre veșnicie

untitSfântul Vasile cel Mare, Omilii și cuvântări, Omilia XXII, II, în Părinți și Scriitori Bisericești (2009), vol. 1, p. 322

„(…) Viața aceasta omenească n-are absolut nici o valoare și nici nu socotim și nici nu numim în general bine ceea ce se sfârșește în această viață pământească. Nici slava strămoșilor, nici puterea trupului, nici frumusețea, nici măreția, nici cinstea dată de toți oamenii, nici chiar demnitatea de împărat, în sfârșit, nimic din cele ce pot fi numite mari de oameni nu le socotim vrednice de dorit și nici nu-i admirăm pe cei ce le au, ci, prin nădejdile noastre, mergem mai departe și facem totul pentru pregătirea altei vieți (Matei 6, 33). Susținem că trebuie să iubim și să urmărim din toată puterea cele ce ne pot ajuta la pregătirea celeilalte vieți, iar pe cele care nu țintesc spre viața aceea, să le trecem cu vederea, ca fără de valoare. Care este această viață, unde este și cum o vom trăi sunt întrebări la care n-am să răspund acum, pe de o parte, pentru că ne-ar depărta de subiectul de față, iar pe de altă parte, pentru că ar trebui să am ascultători mai în vârstă decât voi. Poate că v-aș arăta-o îndeajuns spunându-vă atât numai, că dacă cineva ar aduna cu mintea și ar strânge la un loc toată fericirea de când există oameni, ar găsi că nu poate fi egalată nici cu cea mai mică parte din bunătățile acelei vieți, ci, mai mult, toate bunurile din această lume sunt mai prejos ca valoare decât cel mai mic dintre bunurile celeilalte lumi; și sunt tot atât de departe unele de altele, pe cât de departe sunt umbra și visul de lucrurile reale.”

Citește în continuare „Cei care rămân în Hristos se îndreaptă spre veșnicie”

EVANGHELIA ZILEI: 2024-06-17

LUNI
ÎN SĂPTĂMÂNA A ŞAPTEA DUPĂ PAŞTI

Evanghelia de la Ioan
(XIV, 27-31; XV, 1-7)

Zis-a Domnul către ucenicii Săi: să nu se tulbure inima voastră, nici să se înfricoşeze. Aţi auzit că v’am spus: Mă duc şi voi veni la voi. De M’aţi iubi, v’aţi bucura că Mă duc la Tatăl, pentru că Tatăl este mai mare decât Mine. Şi pe acestea vi le-am spus acum, mai înainte ca ele să fie, pentru ca să credeţi atunci când vor fi. Multe nu voi mai grăi cu voi, căci vine stăpânitorul acestei lumi; şi el întru Mine n’are nimic, ci pentru ca să cunoască lumea că Eu Îl iubesc pe Tatăl şi că Eu fac aşa cum Tatăl Mi-a poruncit… Sculaţi-vă, să mergem de aici! Eu sunt viţa cea adevărată, iar Tatăl Meu este lucrătorul. Fiece mlădiţă care nu aduce roadă întru Mine, El o taie; şi fiece mlădiţă care aduce roadă, El o curăţă, pentru ca ea mai multă roadă să aducă. Voi sunteţi de-acum curaţi prin cuvântul pe care vi l-am grăit. Rămâneţi întru Mine şi Eu întru voi. Aşa cum mlădiţa nu poate să aducă roadă de la sine, dacă nu rămâne în viţă, tot aşa nici voi, dacă nu veţi rămâne întru Mine. Eu sunt viţa; voi, mlădiţele. Cel ce rămâne întru Mine şi Eu întru el, acela aduce roadă multă, căci fără Mine nu puteţi face nimic. Dacă cineva nu rămâne întru Mine, se aruncă afară ca o mlădiţă şi se usucă; şi le adună şi le aruncă în foc şi ard. Dacă voi rămâneţi întru Mine, şi cuvintele Mele rămân întru voi; cereţi orice veţi vrea şi vi se va da.

Apostolul Zilei: 2024-06-17

LUNI
ÎN SĂPTĂMÂNA A ŞAPTEA DUPĂ PAŞTI

Ap. Fapte

(XXI, 8-14)

I2n zilele acelea, pornind a doua zi, noi şi cei ce eram cu Pavel, am venit la Cezareea. Şi, intrând în casa lui Filip binevestitorul, care era dintre cei şapte (diaconi), am rămas la el. Şi acesta avea patru fiice, fecioare, care prooroceau. Şi rămânând noi acolo mai multe zile, a coborât din Iudeea un prooroc cu numele Agav; şi venind el la noi, a luat brâul lui Pavel şi, legându-şi picioarele şi mâinile, a zis: Acestea zice Duhul Sfânt: Pe bărbatul al căruia este acest brâu, aşa îl vor lega iudeii la Ierusalim şi-l vor da în mâinile neamurilor. Şi când am auzit acestea, îl rugam şi noi şi localnicii să nu se suie la Ierusalim. Atunci a răspuns Pavel: Ce faceţi de plângeţi şi-mi sfâşiaţi inima! Căci eu sunt gata nu numai să fiu legat, ci să şi mor în Ierusalim pentru numele Domnului Iisus. Şi neînduplecându-se el, ne-am liniştit, zicând: Facă-se voia Domnului.