Biruind patimile, dobândim o altă stare, pașaport pentru viața veșnică

Atunci când trecem hotarul unei țări, avem nevoie de pașaport; tot astfel, biruind patimile, dobândim o altă stare, pașaport pentru viața veșnică. Fiecare patimă este îmbolnăvire a sufletului, pentru că invidia, mânia, zgârcenia nu sunt ale trupului, ci ale sufletului. Dacă dăm tămăduire trupului, cu atât mai mult e necesar să tămăduim sufletul bolnav. Anume pentru lupta cu patimile există mănăstirile. De altfel, nici oamenii din lume nu sunt scutiți de această luptă, dacă vor să se mântuiască. Și în schitul nostru se duc lupte. Nimeni nu se face dintr-odată despătimit. Cineva vine cu mândrie, altul cu desfrânare, dacă nu trupească, atunci de gânduri, al treilea este atât de rău, încât nu poți trece pe lângă el fără frică, al patrulea este zgârcit, tremură pentru fiecare bănuț, astfel încât fără să vrei îți vine gândul: pentru ce a venit acesta la mănăstire? Al cincilea este lacom, tot timpul vrea să mănânce. „Parcă ai mâncat mai devreme în trapeză?” – i se spune. „Și ce dacă, puțin a fost pentru mine” – le răspunde și mănâncă încetișor în chilie, organizându-și mese și după amiază, și la miezul nopții, ș.a.m.d. În felul acesta stau lucrurile. Acești oameni își recunosc singuri păcatele și se căiesc, dar la început îndreptarea se face mai greu. Stareții încercați în cele duhovnicești îi privesc cu înțelegere: sunt începători, ce poți aștepta de la dânșii? Dar iată că trec vreo douăzeci și cinci de ani și vedem că munca n-a fost zadarnică. Cel lacom a devenit postitor, cel desfrânat, feciorelnic, cel mândru, smerit ș.a.m.d.