Sfântul Vasile cel Mare, Omilii și cuvântări, Omilia a XX-a, VII, în Părinți și Scriitori Bisericești (2009), vol. 1, p. 302
„Cum vom dobândi, dar, smerenia cea mântuitoare?
(…) Dacă în toate împrejurările vieții vom pune în practică smerenia și dacă nu vom trece cu vederea nimic din ceea ce ne-ar putea păgubi. Că sufletul ia chipul ocupațiilor noastre, ia înfățișarea celor ce facem și se aseamănă cu ele. Să-ți fie dar deprinse cu smerenia și înfățișarea, și haina, și mersul, și statul, și hrana, și așternutul, și casa, și toate lucrurile din casă. Cuvântul, cântecul și vorba cu vecinii să fie mai degrabă măsurate decât îngâmfate. Nu-mi întrebuința vorbe umflate și meșteșugite, nici nu folosi glas afectat în cântecele tale. Nu fi mândru și grav în vorbirile tale, ci îndepărtează orice lăudăroșenie. Fii îndatoritor cu prietenii, blând cu slugile, răbdător cu cei care te supără, milostiv cu cei de jos. Mângâie pe cei năpăstuiți, ai grijă de cei în suferință; nu privi de sus pe nimeni; vorbește cu blândețe, răspunde cu bucurie celui ce te întreabă; fii binevoitor cu toată lumea; când vorbești, nu te lăuda și nici nu pune pe alții să te laude; nu primi cuvinte necuviincioase; ascunde, pe cât poți, însușirile și faptele tale bune; când păcătuiești, învinovățește-te și nu aștepta mustrările altora, ca să te asemeni omului celui drept.”
♱ Oastea Creștin-Ortodoxă 