Sfântul Atanasie cel Mare, Viața Cuviosului Părintelui nostru Antonie, XXXIX, în Părinți și Scriitori Bisericești (1988), vol. 16, p. 216
„Mi s-a arătat odată un demon foarte înalt în scornirea nălucirii și a îndrăznit să spună: Eu sunt puterea lui Dumnezeu și: Eu sunt providența. Ce dorești să-ți dăruiesc? Iar eu am suflat și mai mult împotriva lui, chemând numele lui Hristos și am încercat să-l lovesc. Și mi s-a părut că l-am lovit și îndată acesta, cât era de mare, a dispărut cu toți dracii lui, întru numele lui Hristos. Și a venit altă dată vicleanul, când posteam, cu înfățișare de monah, aducând nălucirea unor pâini. Și mă sfătuia zicând: Mănâncă și oprește-te din multele osteneli. Ești om și tu; și vei slăbi. Iar eu pricepând uneltirea lui, m-am sculat să mă rog. Iar acela n-a putut răbda. Ci s-a mistuit și a dispărut ieșind prin ușă ca un fum. De câte ori nu mi s-a arătat în pustie nălucirea aurului, cerându-mi doar să-l ating și să văd. Dar eu rosteam împotriva lui un cuvânt din psalmi și el se topea. De multe ori mă loveau pricinuindu-mi răni, iar eu ziceam: Nimic nu mă va despărți de dragostea lui Hristos (Romani 8, 35). Și ei, după aceea, se loveau mai mult între ei. Nu eu eram cel ce îi oprea pe ei și îi alunga, ci Domnul, Care zice: Am văzut pe Satana ca un fulger din cer căzând (Luca 10, 18). Iar eu, fiilor, amintindu-mi de spusa Apostolului, le înscriam acestea în mine, ca să învățați că nu trebuie să slăbiți întru nevoință, nici să vă temeți de nălucirile diavolului și ale dracilor lui.”
♱ Oastea Creștin-Ortodoxă 